Romanulu, august 1891 (Anul 35)

1891-08-01

692 consistență. Mai ales faptul că mama vitregă are deja un copil din a doua sa căsătorie, și deci are dreptul la moștenirea soțului său, face să se bănue că nenorocitul nu s’a sinucis ci că otrava i-a fost administrată de către alt­cine­va. Parchetul cerceteza cazul. —x— Noua Societate de tramvai, pe ziua de 25 curent va pune în c­ir­­culațiune liniele : Strada Teilor, Bu­­levard, etc., s’au și instalat pe a­­ceste linii semnele stațiunilor. u­­­­X . D-na Clementina Lapati a oferit, prin ministerul de externe, suma de cinci mii lei, spre a se da la cinci studenți români din Paris, lipsiți de mijloce. —x— Un început bun. Naționalul ne spune că era, la regimentul 3 de roșiori, un sergent din escadronul al 3-lea a lovit pe un soldat atât de tare în­cât i-a rupt falca. Imediat, un d. sub-locotenent, care asistase la acestă lovire, a comunicat faptul superiorilor săi. Două ore în urmă, d. locot.-colo­­nel Papadopol a dat ordin ca regi­mentul să se înșire în curtea cazăr­­mei și, în fața ttuturor camarazilor săi, sergentul a au­ jit citirea ordinu­lui, prin care e suspendat pe 60 zile din funcțiunea de sergent și prin care se amintește tuturor că bătaia e oprită în armată. Evreii la Londra Le Temps ne spune că evreii is­­goniți din Rusia au emigrat un mare număr la Londra. Nu sunt mai pu­țini de­cât 15,000 în East End și sunt forte reț priviți pentru că fac concurență lucrătorilor naționali. Câți­va publiciști și membrii al parlamentului, cer se se ia măsuri pentru a împedica sporirea în An­glia a străinilor săraci. Presidați de episcopul din Bedford, ei au ținut ieri un meeting în Prince's hall. Io. James Lawter a fost cu deosebire violent: «Nu trebue, zise densul, ca națiu­nile de pe continent să se obicinu­­ăscă a considera Anglia ca un loc murdar unde -și pot arunca lepădă­turile și murdăriile lor.» Daily News blamăză acestă agita­țiune și observă cu drept cuvânt că mulți Englezi sunt stabiliți în străi­nătate și că trebue să ne așteptăm la represalii, în cazul întinderei bilu­­lui alien. Iscursiunea studenților Fa­cultății de litere în l­o­­brogea de la, Il-29­1­ va.n.a.e 1891. (Urmare) *) Din­spre răsărit adie un vînt ușor—așa de ușor, că stinsele lui pîlpîiri de aripă nici nu încrețesc oglinda apelor,—dar ré­­coresc fruntea și u­mplele pe sub șuvițele de por. Iar de te uiți departe, înaintea va­porului sub malul blond, semănat cu grăne, vezi că apele fac un arc, un imens ascu­­ l) A se vedea «Românul» de la 26, 28­ își 30 Iulie 1891. ROMANULU­I AUGUST 1891 țin de cosa sclipitor sub zare. Acolo flu­viul se rndue cu greu pe lângă mal și se înd­epta spre gura împădurită a Prutului. — Cei ce și-au­ dat sema de cele câte­va impresiuni schițate până aci, nu se pare să nu fi simțit, aceea ce mulți dintre noi au simțit, când au vezut pieptul de deal care face temut stâng al Prutului. Acolo e pământ rusesc—Zisera un­­i ‘țărmul­­ stâng de acum nu mai e al nostru.—Am rămas p’arcă numai cu­ră mână“. Era în aceste exclamațiuni multe simțuri cari se ciocnea și nu puteau eși clare la suprafață în lu­mină. Un fel de tema, un fel de mister plutea pe deasupra gândurilor. De neîndoios, ori­cine pune piciorul pe acest pământ, a­­cest pământ așa de aprope de noi, lipit de noi, e robul țarului. Acolo e monarh­ia absolută care are să mână și un gând, dar care nu-și simte trupul; nici nu știe unde e sdravana și unde e bolnavă ; nici nu știe că e plină de răni, că în multe părți a dat în can­grenă—și că în curând va eși pretutinde­­nea, peste tot trupul, bubatul, care acum fermenteza în adânc, la întuneric. Și noi suntem așa aprape de aceste locuri așa de străine de viața nóstra. Me mir însă cum n’am fi, când nci aui curs atâtea ve­­curi sânge românesc. Acest loc e un co­pil pierdut, robit și ținut strâns de trupul mamei sale, dar n’are voie nici el s’o pi­­­vésca cu drag și s’o cheme pe nume în graiul ei, nici ea să’l aline durerile, pe care strânsura lanțurilor, ce i-au trecut prin carne, i-o produce. Pe aci Ștefan cânta undata imnuri de biruință , iar acum țeranul de acolo, care fecundéza acele câmpii cu sudarea lui, nu mai are măcar nici îngăduința să mai spună pe fața, că încă ’și mai aduce a­­minte de acele vremuri apuse. Aci e­stă lume a nóstra, care nu mai e. Și déca cel puțin ar pluti pe de asupra’l farmecul u­­nei omeniri, care s’a stins ! Dar pe semne ne-a fost noue scris ca să vedem în ace­lași timp și pe morții noștri vii, și pe vii noștri, cari sunt morți. Câte­va coșuri mai înainte câlcăsem peste morminte stavechi, care ne vorbiau de vieți și de adâncul ei înțeles. Câlcăsem peste pietre, care vorbesc , peste șanțuri cari au glas, peste construcții ce scot gram tocmai din fundul temelielor, for­midabile prin 18 vocuri ce purta în spinare. Iar acum avem în fața nóstra câmpii ma­­nase, sate pline cu grădini, unde lumea trâește — plânge și unde — ua lume a nóstra pe care n’o vedem, dar pe care o bănuim sub frunze și printre lanuri. Și a­­cesta lume, de se uita în sus și vede só­­rele nu-i mai zice «sőre»; de­vine noptea și cade peste miriștele adormite, nu-i mai zice «nopte». Cânta cântecele stepelor, iar nu al câmpiilor mânone și al codrilor verzi de alta dată. Sufletul care ie vor­ și se ridica pe d’asupra tuturor, sorbind pu­terea fie­caruia, pentru ca se faca pu­terea tuturor, acest suflet, care a trait, a cuge­at și a simțit atâtea vecuri de la munte pîn’la mare, de la Frut și pin’la Nistru, precum trăiam, cugetam și sim­țam noi — acuma nu mai este. Acum el este îmm­ormântat pote de vecin, nu in cripte de piatră, nu în ziduri, nu sub pământul umed — ci sub razele sorelui, sub bolta senina, in trupuri omenesc), care merg și mâninca, care bea și dorme — $i ridică in mânile lor vinjose greutatea securei și a sapei. — Iar mormântul acesta trece a­­cum pe dinaintea ochilor noștri. Priviți 11 Deca treci de acel r­it, care își infundeza gura lui strimtă, dar adinca și repede în­tre pădurile de rachiu­ si sălcii, dar acum de altă lume compusă din omeni, cari n’au gândul în el și pantru el care nu se cârmuesc prin el, cari nu sunt stăpâni pe el. Acolo omul are gândul afară din­­tr’ânsul, și numai intru-cât acest gând, ast­fel înstrăinat, se mlădiază după gândul celui ce stă mai sus de­cât toți, ca trimis al­­erului—care de altminteri e așa de fi­nisețt și nepăsător—numai întru atâta póte trăi.—Restul e uă țârînă pe care acela o pate risipi ori­cum vrea și ori pe unde. Și cu cât pe liniștea Dunării, nesupusă de nimeni, înaintăm, cu atât câmpurile pe prase ale Rusiei se deschideau mai mult și ne lăsau să bănuim, că la spatele lor sunt altele, care se țin mână de mână, una după alta, îndelung, — tăiate de flu­­viuri mari și de păduri imense, — până peste munții, de unde se întinde grozava Siberie. Așa­dar, acesta e pământul de unde pleca convoele nemernicite ale exilaților, pentru ca să ajungă la mormântul de ghiața de acolo. A doua zi era să trece pe lângă noi fantoma vaporului rusesc «O­­dessa» și alte vapore uriașe erau să stea neclintite, grozav de neclintite, ancorate în largul mării. Și ori de câte ori ne apro­piam de ele, ori de câte ori zăream lite­­rile încârligate și le citeam pe coapsa va­sului, simțeam același curent de simțire bizar, strein de lumea nostrâ, amestecat cu frică și taină, pe care l-am simțit, pri­vind pământul rusesc de lângă noi și bă­nuind nemârginirele stepelor de la spa­tele lui. (Va urma). M. Dragomirescu.­­ Curierul băilor Ni se comunică din Balta-Alba, că Du­mineca trecut la bal s'a amusat lumea de minune. Sam dansat până la ora­ 12, iar petrecerile au ținut până la ora 2 și ju­mătate in sala restaurantului, unde berea cea fină și rece avea mare căutare, ase­menea și alte consumațiuni excelente. Vor continua balurile regulat Joia și Dumineca, iar în alte zile sunt serate in­time, unde nu lasă nimic de dorit. ban­e calde de nămol își arată pe fie­care Zi efectele lor. Numărul băilor calde crește din Zi în Zi- Âeji a trecut peste 60, se începe dis-de-diminața și abia se termină la 12. Copii bolnavi trimiși de o­­norabila Eforie, se însănatașeza pe fie­ca­­re Zi- Ei își fac băile calde cu nomol Zil­nic regulat, și urmeza cura sub îngrijirea d-lui medic lanulescu, care lucraza cu mult devotament în arta medicala, iar în­grijirile din partea direcției sunt torte sa­­tisfacatore. Printre personele sosite septâmâna a­­cesta la bai putem cita pe d-na V. Iones­­cu cu famma din București, pe d-na și d. Rem­eianu, din Focșani, pe d-na și d. Di­­miu din Râmnic, pe d-na și d. major Pan­­delescu, pe d. locotenent Negel, pe d. lo­cotenent Strâmbenu cu familia, pe d-na și d. Constantin Lupescu cu un numeros­ familie ocupăm, vila Fatu, și pe alți mulți de care nu-mi aduc bine aminte. Vom reveni. TELEGRAFIA PLANETARĂ facă un inovațiune care e pe cale de a eclipsa toate perfecționările să­vârșite până acum In serviciul poș­telor și al telegrafelor. E vorbă, nici mai mult, nici mai puțin, de a sta­bili un serviciu regulat intre pământ și planete. Gestiunea este de planeta Marte, cea mai civilisată dintre planete,—în­tru­cât putem judeca după distanța la care se află—care ar adera mai intâiu la oă convenție poștală. Inițiativa acestei întreprinderi co­losale se datoresce d-nei­e... dece­dată de curând la Pay și al cărei testament conține un legat la adresa Academiei de științe pentru crearea unui premiu de 100000 de franci, destinat personei care, de acum în zece ani, va găsi mijlocul de a co­munica cu un astru și de a primi râspuns de acolo. Astronomii, care au fost întrebați în această privința, n’au ascuns scepticismul lor relativ la realizarea acestui mare problem telegrafic ; cu tote aceste câți dintre ei au bine­voit de a recunosce că nu există nici un motiv pentru care s’ar putea con­sidera acest problem ca insolubil. «Nu neg pământului posibilitatea de a corespunde cu planetele, a de­clarat unul dintre acești astronomi unui reporter, dar cred că vor trece veacuri încă până când o se se pate obținea acest admirabil resultat.» Pentru ce se trece veacuri ? lu­crurile nu trebue amânate nici să dată pentru mâine și cel mai bun lucru este de a încerca imediat ce se pate. In cele din urmă, distanța lui Marte de la noi nu e mai mare de­uă sută și zece milione de mile chiar în vilegiaturile sale cele mai extreme. Dealtmintrelea, pare a fi planetul cel mai bine înzestrat și că grămadă de omeni de știință sunt de acord de a-l considera ca locuit de omeni cu care nu ne ar fi peste putință de a ne înțelege, sau cel puțin de a ne vedea. Camille Flammarion care are oă imaginațiune forte vioiă a asigurat că locuitorii lui Marte sunt ființe ca și noi și Victorien Sardou (dramati­cul) care s’a dedat spiritismului, a­­rată intimilor săi planurile cu secți­­unele și ridicarea unui imobil pla­netar,dresat după cererea sa prin îngrijirile unei mese ce se i­n­­vertesce. Cea ce este sigur, este că s-au recunoscut nisce mari la suprafața lui Marte — pe costele cărora, ni­mic nu ne împedică de a supusa, că locuitorii se duc acolo pentru a petrece sesonul bailor. Planeta a­­cesta părea să aibă asemenea la po­lul său de Nord nisce ghețuri și are pâte­ri Turtoni pe la un bulevrd din zona temperată. Existența atmos­ferei sale nu mai este contestata de nimeni și analiza spectrală a probat că apele sale sunt de uă composi­­țiune analogă celei a apei pămân­tului. Detaliul cel mai semnificativ este că se crede de a fi observat ca se­rie de linii drepte, paralele, legând între ele diferitele ocene ale acestui planet-model și mulți astronomi so­cotesc că aceste linii sunt cana­­luri. Dacă se mai adaugă că sezonele lui Marte sunt analoge cu ale nostre, cu tote că sunt de diferite durate, că acest astru fiind format înaintea pă­mântului care este mai mare, a a­­tins probabil un grad de răcire mult mai înaintată, ceea­ ce ar presupune ua evoluție biologică mult mai de­­sevârșita de­cât a nostră, atunci,—cu puțină buna-voința, putem ajunge la conclusiunea că civilisația lui Marte trebue necesar să fie mai mare de­cât a nostru. Așa­dară, dacă noi am reuși să facem signale determinate vecinilor noștri, ei ar fi destul de inteligenți pentru a ne înțelege și credem că sunt destul de politicoși, pentru a ne și răspunde. Dar ce fel de signale? Nu cum­va se credeți că ar fi destul să vântu­răm numai batistele sau se punem pălăriile pe vârful bastonelor ? ! S’a crezut că cel mai nemerit lu­cru ar fi acela de a desemna figuri geometrice, care răspund unor ade­văruri fundamentale, și de care cre­dem că locuitorii lui Marte trebue să aibă aceleași idei ca și noi. Așa de pildă: teoremul lui Pitagora. S’ar fi desemnat deci printr’un punctilogiu de faruri de un mare putere, figuri geometrice de dimen­siuni colosale și s ar fi așteptat ca Marte să se esprime prin gesturi lu­­minose analoge că le-a înțeles. Dacă la teoremul lui Pitagora des­pre pătratul ipotenusei, Marte ar răs­punde printr’oă figură care ar ex­prima cum că perpendiculara este mai scurta de­cât ori­ce oblică, s’ar putea considera ca stabilit pe deplin serviciul poștal marto-terestru. Nici nu mai încape vorbă că tabloul cel negru pe care s’ar de­semna aceste figuri, ar trebui să fie de dimensiuni considerabile; ar tre­bui un tentoriu cel puțin atât de mare cât totă Franța și cu prețul cât costă farurile, desemnul ar fi des­tul de costisitor. Cei 100000 de fr­­a generasel d-ne n’ar ajunge nici pentru începutul acestor lucrări și noi nu credem că au corespondență geometrică cu Marte să răspundă unui simțiment general al tereștri­lor, pentru ca la caz dăca s’ar des­chide cum­va uă subscripția gene­rală să se puta strânge un capital atât de formidabil. Păcat Zpu că n’o se merge așa iub­ întreprinderea în cestic, căci nu s’ar putea ceva mai plăcut, de­cât ca să desemnăm în fie­care săptă­mână câte un abuș luminos și să Invitam pe P. T. public al lui Mar­te, ca să ne trimită soluțiunele până în Sâmbătă ce vine. D. Schmoll, însă, unul dintre fon­datorii societății de astronomie din Francia, mai puțin fantezist la gus­turile sale, propune de a se înghim­­pa pe teta Europa, un mare­ ursa, a cărei alpha ar fi la Bordeaux, véta la Marsilia, gamma la Strassburg, delta la Paris, ypsilon la Amsterdam, zeta la Copenhaga și era la Stock­holm. Oare Zäri­ s’ar de pe Marte acestă imagine luminosa ? D. Schmoll crede că s’ar zări, și, ca sprijin pentru o­­piniunea sa, el citeza harta marțiană dresată de cchiaparelli de la Milan, pe care se distinge, in diferite re­giuni, secțiuni geometrice a unor puncte, care par a trăda uă inten­­țiune la adresa nostra. Celebrul as­tronom de la Roma, Pater Acchi, pare să aiba că ideia analoga in a­­cesta privință. «Gestiunea de căpe­tenia este de a se scie, conclude un fară ore­care scepticism astronomul intervievat, daca savanții in ces­­tiune n’au fost victimele unei elu­­ziuni optice.» Frumos ar fi însă, ca înainte încă de d-na X... un locuitor gene­ros al lui Marte să fi avut idea de a înființa un premiu pentru stabilirea unui serviciu telegrafic între Marte și Pământ! Acestă ipoteză n are nimic neprobabil, deci adevărat este ceea­ ce am enunțat mai sus cum că evoluțiunea intelectuală a locui­torilor de pe Marte stă mai sus de­cât a noistră. Închipuiți-vă numai ce resursă ad­mirabilă de variațiune ar fi pentru noi acest serviciu interplanetar, că pentru a mai putea scăpa puțin de plictisela ne-am pune puțintel de vorbă cu Martenii. Cel d’Intein care s’ar folosi de a­­cest serviciu, și de corespondența lui Marte, ar fi de­sigur Van Bouten. Vă reclamă pe Marte, asta ar fi idealul lui.­ ­Le temps.­ A­PEL Către lucrătorii de tóte breslele din orașul Ploesci Frați lucrători. La 20 Iulie viitor, Ziua de sf. Ilie, se împlinesc două ani de când prin inițiativa lucrătorilor cismari, pantofari și tâbâcari s’a pus temelia primei societați de lucră­tori, sub frumosul nume de «Unirea» în cetatea democrației române, Ploesci. La început societatea formată pe base strâmte primea în sânul său numai pe cis­mari, pantofari și tăbăcari, adi însă, în urma modificarei statutelor, toți lucrătorii de ori­ce bresla, sunt primiți cu brațele deschise în sânul societatei. Pentru lucrătorii din Ploesci, ziua de 20 Iulie, este vă Zi mare, ea insemneza punerea unei pârghii puternice în mersul către libertatea economică ; căci, déci până azi instituțiunile țerei nóstre ne garanteza libertatea de a gândi și vorbi, nu e mai puțin adevărat însă, că nu s’a făcut nimic în ceea ce priveșce emanciparea brațului muncitorului român, de sub epitropia o­­morâtore a celor bogați și îmbogățiți din sudarea lui, el este încă și a fi rob în ceea ce privește existența lui.­ Și cum ar putea fi alt­fel? Când ai ua casă plină de copii, când ai ua familie de hrănit, și nici un alt mij­loc onest de a trăi de­cât brațele tale, nu se mai încape tocmela, primești ori­ce și ou­­cât, în schimbul mancei tale, ești de fapt robul celui ce-ți plătește, și, — O­ cruzime a sórtei,— ți se pare un pomana, o milă, nemernica sumă ce primești în schimbul unei munci de hamal. Singura mântuire a vostra, frați lucră­tori, stă în legătura puternică și nedesfa­­cuta dintre voi, in unirea într’un singur corp a vostra a tuturor, in spiritul de so­lidaritate, pe care nu le pote procura de­cât asociațiunile de lucratori. Asociațiunile de lucrători deci, sunt sin­gurul mijloc de mântuire și emancipare a lucratorului Român. Odată pătrunși de acest mare adevăr, cred ca ați înțeles pentru ce Ziceam mai sus că Ziua de 20 Iulie este un Zi mare, pe care ori­ce lucrator Pipescean este da­tor se o prasnuiasca cu sfințenie. Societatea «Unirea» a lucratorilor de tote breslele, a hotărât ca anul acesta, Ziua de 20 Iulie st. Ilie, se fie sărbătorită cu mai multă pompa, și dupé tedeumul ce va avea loc la biserica sf. Ilie, toți lucratorii, in semn de trâiie, se mergá la gradina «Eitel» (Barbarie), spre a sărbători la un masa frațăsca și populară Z­ița, care în­­semneza pentru ei semnul mântuirei, dupé cum se vede in programul serbărei. Frați lucrători. Sunteți datori cu toții a veni să luați parte la acesta serbare, căci numai ve­­nându-ve unul lângă altul și cât de mult însemnați la un loc împreună, ve puteți da sema de ce ați putea face când v’ați FOIȚA ZIARULUI ROMANULU­I AUGUST TEODOR T. BURADA Sub picidre. Se jocă câte doi, un bărbat și un fe­­mee sau duei bărbați, sau două femei la un loc, care se țin de brau. Și în acest joc păsurile sunt fără simetrie și fără cadență, trupul de ordinar­e țapăn și numai picio­­rele se mișcă bătând în pământ cu putere. Iată și musica acestui joc. Instrumentele de musica Instrumentele de musică din care se cântă la dan­surile și petrecerile românilor istrieni sunt: Fațete, care nu este de­cât cimpoiul nostru pe care ’l cunoștem cu toții; fluerul cimpoiului pe unde se cântă e duplu (gemanat) și are șase borți la par­tea drepta și trei la partea stângă. Acest fluor ge­manat făcut dintr’o­ singură bucată se numește miș­­nițele. Tevia pe unde se suflă ca să se umfle felele se numește gărbiciul și la unele e făcut din os (fig. 1). Suipelele, care au forma u­­nul­oboc, sunt de două feluri mari și mici, după cum se vede în figurele aoi alăturate. (fig. 2). Cele mari au o o lungime de 70 centimetre, unele sunt și mai lungi chiar, ele au mai tot­deuna șase borte pe unde se cântă. Cele mici, au duă lungime de cinci-zeci centimetre, pe lângă cele șase borte ce au ca și stipelele mari, mai sunt încă alte două mai mici în josul acelora. îmbucătura (embouchure) e aceiași ca și la oboc, e făcută din papură și se nu­mește pisca. La locuitorii din munții Cici, în comuna Jesane, nu se află suipelele, ele sunt în­locuite prin un alt instrument numit surle, care nu e alt­ceva de­cât fluorul gemanat (geminae tibiae) numit așa de locuitorii noștri din Vrancea, unde se și cântă cu el. Lungimea sursei e de 33 centimetre sau și mal mult. y

Next