Romanulu, august 1891 (Anul 35)
1891-08-01
692 consistență. Mai ales faptul că mama vitregă are deja un copil din a doua sa căsătorie, și deci are dreptul la moștenirea soțului său, face să se bănue că nenorocitul nu s’a sinucis ci că otrava i-a fost administrată de către altcineva. Parchetul cerceteza cazul. —x— Noua Societate de tramvai, pe ziua de 25 curent va pune în circulațiune liniele : Strada Teilor, Bulevard, etc., s’au și instalat pe aceste linii semnele stațiunilor. uX . D-na Clementina Lapati a oferit, prin ministerul de externe, suma de cinci mii lei, spre a se da la cinci studenți români din Paris, lipsiți de mijloce. —x— Un început bun. Naționalul ne spune că era, la regimentul 3 de roșiori, un sergent din escadronul al 3-lea a lovit pe un soldat atât de tare încât i-a rupt falca. Imediat, un d. sub-locotenent, care asistase la acestă lovire, a comunicat faptul superiorilor săi. Două ore în urmă, d. locot.-colonel Papadopol a dat ordin ca regimentul să se înșire în curtea cazărmei și, în fața ttuturor camarazilor săi, sergentul a au jit citirea ordinului, prin care e suspendat pe 60 zile din funcțiunea de sergent și prin care se amintește tuturor că bătaia e oprită în armată. Evreii la Londra Le Temps ne spune că evreii isgoniți din Rusia au emigrat un mare număr la Londra. Nu sunt mai puțini decât 15,000 în East End și sunt forte reț priviți pentru că fac concurență lucrătorilor naționali. Câțiva publiciști și membrii al parlamentului, cer se se ia măsuri pentru a împedica sporirea în Anglia a străinilor săraci. Presidați de episcopul din Bedford, ei au ținut ieri un meeting în Prince's hall. Io. James Lawter a fost cu deosebire violent: «Nu trebue, zise densul, ca națiunile de pe continent să se obicinuăscă a considera Anglia ca un loc murdar unde -și pot arunca lepădăturile și murdăriile lor.» Daily News blamăză acestă agitațiune și observă cu drept cuvânt că mulți Englezi sunt stabiliți în străinătate și că trebue să ne așteptăm la represalii, în cazul întinderei bilului alien. Iscursiunea studenților Facultății de litere în lobrogea de la, Il-291 va.n.a.e 1891. (Urmare) *) Dinspre răsărit adie un vînt ușor—așa de ușor, că stinsele lui pîlpîiri de aripă nici nu încrețesc oglinda apelor,—dar récoresc fruntea și umplele pe sub șuvițele de por. Iar de te uiți departe, înaintea vaporului sub malul blond, semănat cu grăne, vezi că apele fac un arc, un imens ascu l) A se vedea «Românul» de la 26, 28 își 30 Iulie 1891. ROMANULUI AUGUST 1891 țin de cosa sclipitor sub zare. Acolo fluviul se rndue cu greu pe lângă mal și se îndepta spre gura împădurită a Prutului. — Cei ce și-au dat sema de cele câteva impresiuni schițate până aci, nu se pare să nu fi simțit, aceea ce mulți dintre noi au simțit, când au vezut pieptul de deal care face temut stâng al Prutului. Acolo e pământ rusesc—Zisera uni ‘țărmul stâng de acum nu mai e al nostru.—Am rămas p’arcă numai cură mână“. Era în aceste exclamațiuni multe simțuri cari se ciocnea și nu puteau eși clare la suprafață în lumină. Un fel de tema, un fel de mister plutea pe deasupra gândurilor. De neîndoios, oricine pune piciorul pe acest pământ, acest pământ așa de aprope de noi, lipit de noi, e robul țarului. Acolo e monarhia absolută care are să mână și un gând, dar care nu-și simte trupul; nici nu știe unde e sdravana și unde e bolnavă ; nici nu știe că e plină de răni, că în multe părți a dat în cangrenă—și că în curând va eși pretutindenea, peste tot trupul, bubatul, care acum fermenteza în adânc, la întuneric. Și noi suntem așa aprape de aceste locuri așa de străine de viața nóstra. Me mir însă cum n’am fi, când nci aui curs atâtea vecuri sânge românesc. Acest loc e un copil pierdut, robit și ținut strâns de trupul mamei sale, dar n’are voie nici el s’o pivésca cu drag și s’o cheme pe nume în graiul ei, nici ea să’l aline durerile, pe care strânsura lanțurilor, ce i-au trecut prin carne, i-o produce. Pe aci Ștefan cânta undata imnuri de biruință , iar acum țeranul de acolo, care fecundéza acele câmpii cu sudarea lui, nu mai are măcar nici îngăduința să mai spună pe fața, că încă ’și mai aduce aminte de acele vremuri apuse. Aci estă lume a nóstra, care nu mai e. Și déca cel puțin ar pluti pe de asupra’l farmecul unei omeniri, care s’a stins ! Dar pe semne ne-a fost noue scris ca să vedem în același timp și pe morții noștri vii, și pe vii noștri, cari sunt morți. Câteva coșuri mai înainte câlcăsem peste morminte stavechi, care ne vorbiau de vieți și de adâncul ei înțeles. Câlcăsem peste pietre, care vorbesc , peste șanțuri cari au glas, peste construcții ce scot gram tocmai din fundul temelielor, formidabile prin 18 vocuri ce purta în spinare. Iar acum avem în fața nóstra câmpii manase, sate pline cu grădini, unde lumea trâește — plânge și unde — ua lume a nóstra pe care n’o vedem, dar pe care o bănuim sub frunze și printre lanuri. Și acesta lume, de se uita în sus și vede sórele nu-i mai zice «sőre»; devine noptea și cade peste miriștele adormite, nu-i mai zice «nopte». Cânta cântecele stepelor, iar nu al câmpiilor mânone și al codrilor verzi de alta dată. Sufletul care ie vor și se ridica pe d’asupra tuturor, sorbind puterea fiecaruia, pentru ca se faca puterea tuturor, acest suflet, care a trait, a cugeat și a simțit atâtea vecuri de la munte pîn’la mare, de la Frut și pin’la Nistru, precum trăiam, cugetam și simțam noi — acuma nu mai este. Acum el este îmmormântat pote de vecin, nu in cripte de piatră, nu în ziduri, nu sub pământul umed — ci sub razele sorelui, sub bolta senina, in trupuri omenesc), care merg și mâninca, care bea și dorme — $i ridică in mânile lor vinjose greutatea securei și a sapei. — Iar mormântul acesta trece acum pe dinaintea ochilor noștri. Priviți 11 Deca treci de acel rit, care își infundeza gura lui strimtă, dar adinca și repede între pădurile de rachiu si sălcii, dar acum de altă lume compusă din omeni, cari n’au gândul în el și pantru el care nu se cârmuesc prin el, cari nu sunt stăpâni pe el. Acolo omul are gândul afară dintr’ânsul, și numai intru-cât acest gând, astfel înstrăinat, se mlădiază după gândul celui ce stă mai sus decât toți, ca trimis alerului—care de altminteri e așa de finisețt și nepăsător—numai întru atâta póte trăi.—Restul e uă țârînă pe care acela o pate risipi oricum vrea și ori pe unde. Și cu cât pe liniștea Dunării, nesupusă de nimeni, înaintăm, cu atât câmpurile pe prase ale Rusiei se deschideau mai mult și ne lăsau să bănuim, că la spatele lor sunt altele, care se țin mână de mână, una după alta, îndelung, — tăiate de fluviuri mari și de păduri imense, — până peste munții, de unde se întinde grozava Siberie. Așadar, acesta e pământul de unde pleca convoele nemernicite ale exilaților, pentru ca să ajungă la mormântul de ghiața de acolo. A doua zi era să trece pe lângă noi fantoma vaporului rusesc «Odessa» și alte vapore uriașe erau să stea neclintite, grozav de neclintite, ancorate în largul mării. Și ori de câte ori ne apropiam de ele, ori de câte ori zăream literile încârligate și le citeam pe coapsa vasului, simțeam același curent de simțire bizar, strein de lumea nostrâ, amestecat cu frică și taină, pe care l-am simțit, privind pământul rusesc de lângă noi și bănuind nemârginirele stepelor de la spatele lui. (Va urma). M. Dragomirescu. Curierul băilor Ni se comunică din Balta-Alba, că Dumineca trecut la bal s'a amusat lumea de minune. Sam dansat până la ora 12, iar petrecerile au ținut până la ora 2 și jumătate in sala restaurantului, unde berea cea fină și rece avea mare căutare, asemenea și alte consumațiuni excelente. Vor continua balurile regulat Joia și Dumineca, iar în alte zile sunt serate intime, unde nu lasă nimic de dorit. bane calde de nămol își arată pe fiecare Zi efectele lor. Numărul băilor calde crește din Zi în Zi- Âeji a trecut peste 60, se începe dis-de-diminața și abia se termină la 12. Copii bolnavi trimiși de onorabila Eforie, se însănatașeza pe fiecare Zi- Ei își fac băile calde cu nomol Zilnic regulat, și urmeza cura sub îngrijirea d-lui medic lanulescu, care lucraza cu mult devotament în arta medicala, iar îngrijirile din partea direcției sunt torte satisfacatore. Printre personele sosite septâmâna acesta la bai putem cita pe d-na V. Ionescu cu famma din București, pe d-na și d. Remeianu, din Focșani, pe d-na și d. Dimiu din Râmnic, pe d-na și d. major Pandelescu, pe d. locotenent Negel, pe d. locotenent Strâmbenu cu familia, pe d-na și d. Constantin Lupescu cu un numeros familie ocupăm, vila Fatu, și pe alți mulți de care nu-mi aduc bine aminte. Vom reveni. TELEGRAFIA PLANETARĂ facă un inovațiune care e pe cale de a eclipsa toate perfecționările săvârșite până acum In serviciul poștelor și al telegrafelor. E vorbă, nici mai mult, nici mai puțin, de a stabili un serviciu regulat intre pământ și planete. Gestiunea este de planeta Marte, cea mai civilisată dintre planete,—întrucât putem judeca după distanța la care se află—care ar adera mai intâiu la oă convenție poștală. Inițiativa acestei întreprinderi colosale se datoresce d-neie... decedată de curând la Pay și al cărei testament conține un legat la adresa Academiei de științe pentru crearea unui premiu de 100000 de franci, destinat personei care, de acum în zece ani, va găsi mijlocul de a comunica cu un astru și de a primi râspuns de acolo. Astronomii, care au fost întrebați în această privința, n’au ascuns scepticismul lor relativ la realizarea acestui mare problem telegrafic ; cu tote aceste câți dintre ei au binevoit de a recunosce că nu există nici un motiv pentru care s’ar putea considera acest problem ca insolubil. «Nu neg pământului posibilitatea de a corespunde cu planetele, a declarat unul dintre acești astronomi unui reporter, dar cred că vor trece veacuri încă până când o se se pate obținea acest admirabil resultat.» Pentru ce se trece veacuri ? lucrurile nu trebue amânate nici să dată pentru mâine și cel mai bun lucru este de a încerca imediat ce se pate. In cele din urmă, distanța lui Marte de la noi nu e mai mare deuă sută și zece milione de mile chiar în vilegiaturile sale cele mai extreme. Dealtmintrelea, pare a fi planetul cel mai bine înzestrat și că grămadă de omeni de știință sunt de acord de a-l considera ca locuit de omeni cu care nu ne ar fi peste putință de a ne înțelege, sau cel puțin de a ne vedea. Camille Flammarion care are oă imaginațiune forte vioiă a asigurat că locuitorii lui Marte sunt ființe ca și noi și Victorien Sardou (dramaticul) care s’a dedat spiritismului, arată intimilor săi planurile cu secțiunele și ridicarea unui imobil planetar,dresat după cererea sa prin îngrijirile unei mese ce se invertesce. Cea ce este sigur, este că s-au recunoscut nisce mari la suprafața lui Marte — pe costele cărora, nimic nu ne împedică de a supusa, că locuitorii se duc acolo pentru a petrece sesonul bailor. Planeta acesta părea să aibă asemenea la polul său de Nord nisce ghețuri și are pâteri Turtoni pe la un bulevrd din zona temperată. Existența atmosferei sale nu mai este contestata de nimeni și analiza spectrală a probat că apele sale sunt de uă composițiune analogă celei a apei pământului. Detaliul cel mai semnificativ este că se crede de a fi observat ca serie de linii drepte, paralele, legând între ele diferitele ocene ale acestui planet-model și mulți astronomi socotesc că aceste linii sunt canaluri. Dacă se mai adaugă că sezonele lui Marte sunt analoge cu ale nostre, cu tote că sunt de diferite durate, că acest astru fiind format înaintea pământului care este mai mare, a atins probabil un grad de răcire mult mai înaintată, ceea ce ar presupune ua evoluție biologică mult mai desevârșita decât a nostră, atunci,—cu puțină buna-voința, putem ajunge la conclusiunea că civilisația lui Marte trebue necesar să fie mai mare decât a nostru. Așadară, dacă noi am reuși să facem signale determinate vecinilor noștri, ei ar fi destul de inteligenți pentru a ne înțelege și credem că sunt destul de politicoși, pentru a ne și răspunde. Dar ce fel de signale? Nu cumva se credeți că ar fi destul să vânturăm numai batistele sau se punem pălăriile pe vârful bastonelor ? ! S’a crezut că cel mai nemerit lucru ar fi acela de a desemna figuri geometrice, care răspund unor adevăruri fundamentale, și de care credem că locuitorii lui Marte trebue să aibă aceleași idei ca și noi. Așa de pildă: teoremul lui Pitagora. S’ar fi desemnat deci printr’un punctilogiu de faruri de un mare putere, figuri geometrice de dimensiuni colosale și s ar fi așteptat ca Marte să se esprime prin gesturi luminose analoge că le-a înțeles. Dacă la teoremul lui Pitagora despre pătratul ipotenusei, Marte ar răspunde printr’oă figură care ar exprima cum că perpendiculara este mai scurta decât orice oblică, s’ar putea considera ca stabilit pe deplin serviciul poștal marto-terestru. Nici nu mai încape vorbă că tabloul cel negru pe care s’ar desemna aceste figuri, ar trebui să fie de dimensiuni considerabile; ar trebui un tentoriu cel puțin atât de mare cât totă Franța și cu prețul cât costă farurile, desemnul ar fi destul de costisitor. Cei 100000 de fra generasel d-ne n’ar ajunge nici pentru începutul acestor lucrări și noi nu credem că au corespondență geometrică cu Marte să răspundă unui simțiment general al tereștrilor, pentru ca la caz dăca s’ar deschide cumva uă subscripția generală să se puta strânge un capital atât de formidabil. Păcat Zpu că n’o se merge așa iub întreprinderea în cestic, căci nu s’ar putea ceva mai plăcut, decât ca să desemnăm în fiecare săptămână câte un abuș luminos și să Invitam pe P. T. public al lui Marte, ca să ne trimită soluțiunele până în Sâmbătă ce vine. D. Schmoll, însă, unul dintre fondatorii societății de astronomie din Francia, mai puțin fantezist la gusturile sale, propune de a se înghimpa pe teta Europa, un mare ursa, a cărei alpha ar fi la Bordeaux, véta la Marsilia, gamma la Strassburg, delta la Paris, ypsilon la Amsterdam, zeta la Copenhaga și era la Stockholm. Oare Zäri s’ar de pe Marte acestă imagine luminosa ? D. Schmoll crede că s’ar zări, și, ca sprijin pentru opiniunea sa, el citeza harta marțiană dresată de cchiaparelli de la Milan, pe care se distinge, in diferite regiuni, secțiuni geometrice a unor puncte, care par a trăda uă intențiune la adresa nostra. Celebrul astronom de la Roma, Pater Acchi, pare să aiba că ideia analoga in acesta privință. «Gestiunea de căpetenia este de a se scie, conclude un fară orecare scepticism astronomul intervievat, daca savanții in cestiune n’au fost victimele unei eluziuni optice.» Frumos ar fi însă, ca înainte încă de d-na X... un locuitor generos al lui Marte să fi avut idea de a înființa un premiu pentru stabilirea unui serviciu telegrafic între Marte și Pământ! Acestă ipoteză n are nimic neprobabil, deci adevărat este ceea ce am enunțat mai sus cum că evoluțiunea intelectuală a locuitorilor de pe Marte stă mai sus decât a noistră. Închipuiți-vă numai ce resursă admirabilă de variațiune ar fi pentru noi acest serviciu interplanetar, că pentru a mai putea scăpa puțin de plictisela ne-am pune puțintel de vorbă cu Martenii. Cel d’Intein care s’ar folosi de acest serviciu, și de corespondența lui Marte, ar fi desigur Van Bouten. Vă reclamă pe Marte, asta ar fi idealul lui. Le temps. APEL Către lucrătorii de tóte breslele din orașul Ploesci Frați lucrători. La 20 Iulie viitor, Ziua de sf. Ilie, se împlinesc două ani de când prin inițiativa lucrătorilor cismari, pantofari și tâbâcari s’a pus temelia primei societați de lucrători, sub frumosul nume de «Unirea» în cetatea democrației române, Ploesci. La început societatea formată pe base strâmte primea în sânul său numai pe cismari, pantofari și tăbăcari, adi însă, în urma modificarei statutelor, toți lucrătorii de orice bresla, sunt primiți cu brațele deschise în sânul societatei. Pentru lucrătorii din Ploesci, ziua de 20 Iulie, este vă Zi mare, ea insemneza punerea unei pârghii puternice în mersul către libertatea economică ; căci, déci până azi instituțiunile țerei nóstre ne garanteza libertatea de a gândi și vorbi, nu e mai puțin adevărat însă, că nu s’a făcut nimic în ceea ce priveșce emanciparea brațului muncitorului român, de sub epitropia omorâtore a celor bogați și îmbogățiți din sudarea lui, el este încă și a fi rob în ceea ce privește existența lui. Și cum ar putea fi altfel? Când ai ua casă plină de copii, când ai ua familie de hrănit, și nici un alt mijloc onest de a trăi decât brațele tale, nu se mai încape tocmela, primești orice și oucât, în schimbul mancei tale, ești de fapt robul celui ce-ți plătește, și, — O cruzime a sórtei,— ți se pare un pomana, o milă, nemernica sumă ce primești în schimbul unei munci de hamal. Singura mântuire a vostra, frați lucrători, stă în legătura puternică și nedesfacuta dintre voi, in unirea într’un singur corp a vostra a tuturor, in spiritul de solidaritate, pe care nu le pote procura decât asociațiunile de lucratori. Asociațiunile de lucrători deci, sunt singurul mijloc de mântuire și emancipare a lucratorului Român. Odată pătrunși de acest mare adevăr, cred ca ați înțeles pentru ce Ziceam mai sus că Ziua de 20 Iulie este un Zi mare, pe care orice lucrator Pipescean este dator se o prasnuiasca cu sfințenie. Societatea «Unirea» a lucratorilor de tote breslele, a hotărât ca anul acesta, Ziua de 20 Iulie st. Ilie, se fie sărbătorită cu mai multă pompa, și dupé tedeumul ce va avea loc la biserica sf. Ilie, toți lucratorii, in semn de trâiie, se mergá la gradina «Eitel» (Barbarie), spre a sărbători la un masa frațăsca și populară Zița, care însemneza pentru ei semnul mântuirei, dupé cum se vede in programul serbărei. Frați lucrători. Sunteți datori cu toții a veni să luați parte la acesta serbare, căci numai venându-ve unul lângă altul și cât de mult însemnați la un loc împreună, ve puteți da sema de ce ați putea face când v’ați FOIȚA ZIARULUI ROMANULUI AUGUST TEODOR T. BURADA Sub picidre. Se jocă câte doi, un bărbat și un femee sau duei bărbați, sau două femei la un loc, care se țin de brau. Și în acest joc păsurile sunt fără simetrie și fără cadență, trupul de ordinare țapăn și numai piciorele se mișcă bătând în pământ cu putere. Iată și musica acestui joc. Instrumentele de musica Instrumentele de musică din care se cântă la dansurile și petrecerile românilor istrieni sunt: Fațete, care nu este decât cimpoiul nostru pe care ’l cunoștem cu toții; fluerul cimpoiului pe unde se cântă e duplu (gemanat) și are șase borți la partea drepta și trei la partea stângă. Acest fluor gemanat făcut dintr’o singură bucată se numește mișnițele. Tevia pe unde se suflă ca să se umfle felele se numește gărbiciul și la unele e făcut din os (fig. 1). Suipelele, care au forma unuloboc, sunt de două feluri mari și mici, după cum se vede în figurele aoi alăturate. (fig. 2). Cele mari au o o lungime de 70 centimetre, unele sunt și mai lungi chiar, ele au mai totdeuna șase borte pe unde se cântă. Cele mici, au duă lungime de cinci-zeci centimetre, pe lângă cele șase borte ce au ca și stipelele mari, mai sunt încă alte două mai mici în josul acelora. îmbucătura (embouchure) e aceiași ca și la oboc, e făcută din papură și se numește pisca. La locuitorii din munții Cici, în comuna Jesane, nu se află suipelele, ele sunt înlocuite prin un alt instrument numit surle, care nu e altceva decât fluorul gemanat (geminae tibiae) numit așa de locuitorii noștri din Vrancea, unde se și cântă cu el. Lungimea sursei e de 33 centimetre sau și mal mult. y