Romanulu, octombrie 1892 (Anul 36)

1892-10-27

ANUL AL 36 LEA—Ediția II a Voes ce și vei putea. A BAY i MK­KT'rU 42 lei pe an în totă têrai AoDNAMhNih, 60 lei „ „ streinătate »tindrimui.Pag­ IV b­uia 20 bani, p'111 I A­IN li­ft li 11 tv 1 • 1 ]eü. Inserții și reclame 2 lei Scrisorile nefrăncate se refusă.—Artico­lele nepublicate se ard. Anund­uri și abonamente se primesc la administrația Ziarului, 15 B­ikul REDACȚIA i ADMINISTRAȚIA, Strada Srezoianu, 12 -------■w Hw S H BH H HWa H H niBi Fondat in 1857 de G A. ROSETTI APARE IN TOATE țILELE IN LUGEJ ȘI Ilimig, mmULA C.­A ROSETTI JOI, 27 OCTOMB.(15 OCT. st.v. 1892 Ilumineza-te si vei fi. IN STREINĂTATE anunc­uri se prim­esce LA PARIS, la d-niî Lorettf, i u* Cai.manii! 6 —Havas 8 place de la BolíBé -Jóíieií, $t ’bi«, me Faub. Montmartre Adam, Bd Raspail 105 bis. IX GERMANIA lș d. A. Steiner (Hamburg și îeriin) ~ Berlin) și d, G. L. Daube (Frankfurt). tiki; GENEVA, la Haasenstein și Vogler.—AUS­\ TRIA la Dukes, I Wollzeile 6-^-8, Viena * : Abonamente se pot face la tote biutourile fostat­e din țară și străinătate. București, 14/26 Brumărel După cum era lesne de prevdijiul, publicarea programului liberalilor, pe care am făcuto, a pus în discuțiu­­nea presei, principiile liberale. Discuțiunea pe acel târâm plă­­cându-ne, ne pare bine că ne-am grăbit a face cunoscut revendicările liberalilor. L'Indépendance atribuie unei in­­discrețiuni a Românului publicarea programului. Confratele nostru se Insula. Nici nouă, nici Timpului, nu ni s’a încredințat, de către liberali, vre­unul din secretele lor, și nici ne a convocat la vre­una din întrunirile lor. Deci, indiscrețiune nu póte fi și publicarea programului nu se póte atribui de­cât unul inteliginte repor­ter al nostru, care a isbutit sâ-și procure unul din cele 50 exem­­plare, destinate membrilor comitetu­lui central. Dacă s’a recomandat secretul t­­­pografului, sau nu s’a păstrat bine exemplarele trase, acesta nu ne pri­­vesce. Am comunicat publicului, cea­ ce ni s’a comunicat cu autorizațiunea de a insera în Românuia, deci in­discretion?, din partea noistră nu póte fi. Tot pentru acest motiv, pentru pretinsa indiscrețiune, unele organe liberale, nu vor să discute acd proiect de program, iar altele, pen­tru cuvântul că el nu este defi­nitiv. Credem că atunci discuțiunea va fi cam inutilă, căci, in fața faptului împlinit, rude practice nu va putea da. Va fi mai mult uă discuțiune pla­tonică. Sperăm însa că aceștia vo ieși din tăcerea ce -și impusese, căci ne spun : «Nu vom discuta programul, inse îl vom apăra, arătând părerile nóstre, decâ va fi reü­interpretat.« Deci, tăcerea confrate­lui no­stru este semn că aprobă apreciările nós­tre, că găsesc­ că am dat uă bună interpretare programului. Organele guvernului au îmbrățișat cestiunea din diverse pun­cte de ve­dere și reflecțiunile Constituționalului ne par cele mai drepte. Confratele nostru, arătând că nu­mai 27 de membrii ai comitetului clubului liberal au fost present!, con­chide că pentru cei 23, cari au lip­sit cestiunea programului nu e toc­mai ținta lor. Dânsul recunosce că comisiunea a lucrat în mod constiincios și a­u alcătuit un program revisionist, sin­gurul posibil în princip, ca program al unei oposițiuni seriose. «Prin acesta ea a glrs doritorilor de portofoliumi: sau sunteți reformiști serioși și deci veți merge cu noi, sau nu sunteți nici reformiști, nici serioși, și deci vâ veți grupa la uă parte». Punându-se pe acel tărâm, Cons­tituționalul crede că «comisiunea a spus un cuvînt mare, care va rămâne, și care va uni, mai curând sau mai târifiu, tote elementele liberale ale țarei, acel cuvînt este revizuirea». Fără a insista asupra scopului con­fratelui nostru, împărtășim și noi a­­cea credință, siguri fiind, că, mai cu­rând sau mai târzziu, tóte elemente­le liberale ale­­ erei se vor uni, spre a se opune conservatorismului. Lăsând puțin cestiunea programu­lui, trecem la acea a­­ filei. Pe când presa oposițiunei înregis­trează (filnic omoruri) săvârșite de agenții administrațiunii, un­­ fiar gu­vernamental ne aduce să scrie nouă : doui arestanți, Niculae Costa­che și Barbu Vasile, fâcându-se scăpați din pentenciarul din Câmpul­ Lung, san­tinelele au tras asupra lor și amân­­două au fost împușcați. Suntem siguri că Bucureștii, se va ridica­­ cu noi, contra acestor acte sălbatice și de astă dată sperăm, că și V Indépendance va ridica vocea s­a. Noul prim redactor al­­ ziarului din strada Clemenței, amicul nostru d. Ionescu Gion, va debuta de­si­gur printr’unul din acele frumose articole ce scie sa facă, mai cu seamă când se simte revoltat de u­­nt de inichitățî sociale. Trecutul séu, este un chezășie pentru noi și tradițiunea Indepen­­dinței ’1 silesce sâ se ridice contra barbarii ce se tolerază încă. Amintim, amicului nostru, ener­gica protestare, pe care o reprodu­ceai mai jos, făcuta de V Indépendance, în­ 1884, contra ucigașilor oficiali, pe când noi, aceștia de la Românulu, urmăream aceeași campanie. Reformele liberalilor .­ Dupa ce au aruncat bazele pe care se va alege represintațiunea națională, liberalii s’au îngrijit de îmbunătățirea sortei țâranilor. Reformele propuse nu sunt atât de complecte pe cât le-am dori, în­­tr’un cestiune de asemenea însem­nătate, dar cu plăcere am ved­ut că se va face împrumutări de bani, din casa rurală, sătenilor cari se vor înțelege intre dânșii spre a cumpăra pământ, fără licitație. Tot acea casă va procura fonduri co­munelor rurale, pentru creare de izlașuri. Minimul și maximul ce se va pu­tea oferi și pretinde în cumpărarea pământului de la proprietari, se va fixa prin lege­, spre a scăpa sătenii de explotare. Spre a se protegia săteanul, s’a regulat modul în care se vor face tocmelile agricole și s’a creat case de credit agricol mutual, iar pentru muncitori industriali și comerciali case de ajutor. Puntul, în care tendința demo­cratică a programului este mai pro­nunțată, este acela privitor la auto­nomia comunelor și județelor. Sunt 26 de ani de când, tóte gu­vernele care s’au succedat, n’au ți­nut suma de prescripțiunile Consti­tuțiunei, care cerea ca de urgență să se facă legi descentralisatire. Partidul liberal a înțeles că acas­­tă stare de lucruri nu se pute pre­lungi și de aceea s’a pus să cugete asupra reformei legei comunale și județene. Plenitudinea administrațiunei lo­­cale a fost încredințată acelor auto­rități, statul neputând interveni de­cât în acele cestiuni care leagă co­muna și județul cu interesele gene­rale ale statului. Primarii, ajutorele lor și membrii consiliilor permanente nu vor mai a­­vea nevoie de confirmarea puterei centrale. In locul sub-prefectilor se va în­ființa revizori administrativi, numiți de consiliile județene, ast­fel ca ei sâ nu fie agenții guvernului. Tot împinși de acea dorință de a asigura independența puterilor statu­lui, membrii comisiunei au admis concursul pentru numirile în ma­gistratură și înaintarea făcută­­ și că­tre trapta judiciară superiora a pos­tului vacant. Mai puțin liberali ne par libera­lii, când ating cestiunea drepturilor femeii. Dânșii voesc ca ea să găsască în legile nóstre uă protecțiune mai e­­ficace a drepturilor sale civile și cn mai mare bucurare a acelor drep­turi. Liberalii cred încă că femeia nu pate să se cârmuiască fără protecțiu­­nea bărbatului și nu recunosc pen­tru dânsa de­cât drepturi civile. Sciü că și la revizuirea constitu­­țiunei în 1884, dânșii s’au arătat tot atât de îndărătnici și că au res­pins amendamentul d-lu­i I. Sturdza, semnat și de C. A. Rosetti, prin care se cerea ca : «femeile nemăritate și văduvele, care vor întruni condițiu­­nile necesare pentru a face parte din unul din colegiile de Cameră și Senat și îndeplinesc cele­l­alte con­­dițiuni cerute de lege, să voteze di­rect.» Atunci, ca și acum, d. Lascar s’a ridicat contra amendamentului lui G. A. Rosetti, găsind că nu este tim­pul a se acorda drepturi femeilor. Dar, ce să faci ? d. Lascar s’a ri­dicat contra multor principii liberale și cu tot acestea comisiunea a cre­­dut ca nu trebue să fie ținută în loc, din causa îndărătniciei unuia din membrii săi. Se vede însă că membrii comi­siunei au ținut sumă și de argumen­tul invocat de Ion Brătianu, contra drepturilor femei: «Insurați-vă mai iut­ii, și să vorbiți apoi de dreptu­rile femeilor». Membrii comisiunei s’au însurat și se vede că după esperiența făcută, au preferat să fie pe femeie sub tu­tela lor. Argumentul nu este însă convin­gător pentru noi, căci și C. A. Ro­setti era însurat, și mulți alții, și to­tuși, după esperiența lor au judecat c­ă bărbatul incult, care plătesce 25 lei către stat, nu e mai apt de a’și esercita dreptul de vot, de­cât oă femeie mult mai cultă. Ne consolăm însă de concesiunea ce s’a făcut d-lul Lascar, văfsând că multe reforme au scăpat din ghiara d-sale, precum revizuirea codicelui de pro edură penal în sens­ul pro­iectului din 1881 și celui propus in Senat din inițiativa parlamentară, spre a asigura libertatea individuală. Vintila Rosetti- I Dreptul de morte N’așî voi se mé las a fi im­pins simțiment de falsă simțibilitate, dér d’un de ieri, ’mi umblă prin cap acesta ideiă, și, sub orî­ce punt de vedere o înfățișez, ea ’mi pare tot același. Nu, societatea n’are dreptul d’a omori un prisonier. Mi se dice: dér décá acest prisonier voia sé fugăj? Cum­ vă închipuiți că se póte lua un om,—căci un făcător de rele este și el om,—privându-l de libertate și de tóte a­­fecțiunile sale, smulgându-l familiei sale — criminalii au și ei uă familie — cu iu­­birele lor — chiar monștrii au iubiri fe­­rese cu mult mai puternice de­cât ale nóstre—și se’l arunci intre diduri ,ficen­­du-i: Vei trăi aici, in umbră, in singură­tate, in tăcere, cinci ani, fără să te gân­desc! nici uă­dată, la ceea ce se petrece afară din inchisare ? Își póte inchipui are cine­va că acest om, inmormîntat de viu, are să uite d’uă dată lumea de care este despărțit, prin ziduri grase și bare de fer! Lucrurile se petrec cu totul din contră. Acest om începe să fie apucat de dorul de ai sei, și se-i pară réa de căsuța cea albă in care se intorcea séra dupa aspra muncă a dilei. Cu fruntea in mână, cu cotul pe pétru, cu ochii ațintiți in careul d’azur pe care deschide tura ferestrei ’1 lasă să se véisa pe cer, el este urmărit d’uă ideiă fixă: se scape din inchisore, se-și dobândască libertatea. Daca ași fi liber! Ah ! pute să se tă­găduiască că acest strigăt al prisonieru­­lui ca­re inăbușesce nu ese din tóte pep­­turile ? Intrați intr’vă inchisóre citi in toți ochii acesta dorință, și veți acesta părere de roü acesta aspirațiune, acesta speranță, acesta voință. Așa­dar, fie: societatea, condamnând la inchisore pe omul, care a furat sau a omorît, a luat față cu ea ense­ șî un an­­gagjament: acela d’a-l ține închis până la espirarea pedepsei sale. Față cu cel inchis, societatea a luat asemene un an­­gagjament: acela d’al hrăni, d’al îmbrăca, d’al protege in contra brutalităților păzi­torilor ș’a intemperiilor ano­timpurilor, d’a­i respecta viața. Vine uă di­­n care prisonierul, împins d’acésta iubire a libertății ce este atât de înrădăcinată in inima omului, sparge ușa mucigăită a celulei sale, séü sfărâmă fiarele de la ferește, scu, in fine, printr’uă mare răbdare ș’uă muncă desperată, do­­borâ­uă bucată de zid, și se află afară din inchisóre, aspirând aerul cel curat, fiind liber și simțind că trăesce.­El are sé plece noptea.... In acel moment, strălucesce uă lumină ș’ua detunătură isbucnesce in tăcere, pri­sonierul ca­de, fiind lovit d’un fronte In doua secunde, santinela l’a vent­t, l’a judecat, l’a condamnat și l’a esecutat. Nu-i a trebuit de­cât timpul pentru a’și încărca pușca, a o pune la ochi ș’a trage. Până aci omul era un miser­abil care își espia crima, acum este un victimă care ’și plătesce visul cu vieța. Se zice , santinela ’și a făcut datoria. N’o tăgăduesc. O plâng numai că are se’și indeplinescá un asemene datoria. Mila po­porană a suprimat pedepsa cu mortea; înțelepciunea șefilor civili și militari a re­înființat-o, — é cu tot. Și, cu tote aceste, omul acesta, déci ar fi isbutit să fugă îndestul de departe pen­tru ca glontele santinelei se nu’l puta a­­tinge, când ar fi fost prins, ar fi fost el are condus înaintea unui pluton de ese­­cuțiune și i s’ar fi tras doua­ spre-a rece glonte in cap ? Nu ! Atunci, pentru ce să fie omorît, deci evadarea nu este pedepsită cu pedepsa cu mortea ? Ș’apoi, voiți se vé spun? In aceste ese­­cuțiuni nocturne, ș’adesea necunoscute, este ceva îngrozitor, ce înfioră. S’a vorbit într’un mod vag de ordine misteriase pe cari procurorii le comunică prefecților,­­ aceștia le transmit sub-pre­­fecților. Sunt omeni cari cred că,, fiind­că pedepsa cu mapren­i­ există, s­e pate, în ore­carii cașuri, a se împlini acesta lipsă. Și sub-prefectul dă încet un ordin șefu­lui escortei, care conduce pe cutare pri­zonier, privit ca periculos, la peptign­cia­­rul unde trebue se-și facă pedepsa. Pe drum, soldații par că nu supra­ve­­ghiază în­destul, se împrăștiă trecând printr’uă pădure. Prisonierul crede mo­mentul favorabil, și, folosindu-se d’un tu­fiș des, pe care -l vede la zece pași na­­intea lui, o ia la fugă....și cade lovit de șase glonțe. Ordinul a fost esecutat. Nu Zic că faptul se repetă des: Zic ,numai că acesta se face. Un fost sub­prefect îmi afirmă acesta chiar acum, dân­­du’mi numele prisonierului pe care ’l îm­­pușcaseră călărașii din ordinul său, și Zic c’acesta este monstruos. Viața omenesca trebue să fie respec­tată. Décá pre­cari mă fari civilizațiuni au păstrat pedepsa cu mórte, acesta este pentru­ ca ele încon­ioră două pompă ore­care și pentru că o cred trebuitóre pentru a înspâimuta pe criminali. Dar esecuțiunea sumară, escepțiunea în pădu­re, noptea, esecuțiunea pe la spate, este : . ... ■ib­riom boi ua lașitate nefolositore. Ș’apoi, cu asemeni procedeuri, unde mai este garanția prisonierului ? Nenorocitul, care va fi condus de la uă inchisore la alta, va fi el vr’uă dată sigur că are sé ajungă aci ? Dar chiar de va ajunge, cine va ser vr’uă dată durerea ce -i a sfâșiat inima cât a fost pe drum. C ■' f ■ ■ . Nu vedeți că cu acesta lege barbară, viața ori­cărui om arestat este lăsată la bunul plac al sălbăticiei unui șef imbecil, unui soldat bet, unui funcționar prea zelos ? Trebue să se opri ță aceste măceluri anonime, cari, repet, forte adesea ră­mân necunoscute de public , fiind-că in­­chisorea este trebuitóre, să se înființeze in ast­fel de condițiuni ip cât prisonierul să nu potă să scape, dar ip acelaiși timp să fie moralis­t, nu spjZpbitpoțt. Déca scapă, cu tóte precauțiunile luate, atât mai bine pentru el, și atât mai rea pentru societate. Altă dată se vor luă mă­suri pentru a inlătura acest neajuns. Dar se nu se mai impusce, căci acesta revoltă consciința. Este nedrept ca prisonierii să­­ plătăscă cu viața lor neglijența păzitorilor lor. Este monstruos d’a se gândi cine­va că se póte scăpa de un om supărător — care pate să nu fie un criminal — trimițendu’i p’ascuns un glonte și scuZându-se in ur­mă cu cuvintele. El a încercat să scape. Victima se numesce astăzi Stan, Petru sau Pavel, nume vagi, care n’aduc amin­te nici chiar crima comisă; mâine insă a­­cestă victimă pare să fie un om mai cu­noscut, mai popular. Departe de mine ideia d’a acuza guver­­nul actual. Dar cine scie ce are să se în­tâmple mâine, și este periculos d’a obiei­­nui spiritele, a considera uă mopsl-upsi­­tate ca un lucru legitim.­ ­L’Indépendance roumaine) 13’ale clilei M. S. Regina e indispusă din nou de câte­va Z00- După cum află V Indépen­dance M. S. Regele se va duce la Neu­wied. Zilele acestea. * Albert Millaud, cunoscutul cronicar de la

Next