Romanulu, iunie 1893 (Anul 37, nr. 117-141)
1893-06-11 / nr. 125
486 puțin atingătare a aprecierilor acestor ziare, ci e ținut sa combată falsele interpretări, care tind a pune la îndoială înșiși basa politicii Austro-Ungare, adică alianțele și relațiunile sale cu aliații săii. Ministrul atribuie o mare importanță la faptul că nici o rea înțelegere în privința politicii Austro-Ungare să nu prindă rădăcini in Germania. El a declarat în mod clar și explicit că alianțele continuă ferme și imulabile. El adăugase că și în relațiunile intime nu s’a schimbat nimic. Interpretări greșite sunt basate pe o pretinsă contrazicere între declarațiunile sale în privința raporturilor amicale cu Rusia și puntul de vedere observat de cabinetul din Berlin. Insă speranța de restatornicire a relațiunilor amicale cu imperiul rus, nu este nici decum dedusă de la vre-un eveniment orecare, nici de la vre-o schimbare în direcțiunea politicei, ci dintr’un sentiment general care se arată puțin câte puțin pretutindeni. Ministrul n’a tras, de asemenea, din faptul bunelor relațiuni austro-ruse, consecința că s’ar putea de acum înainte să înceteze desvoltarea armamentelor; el a pledat din contra, pentru continuarea lor energică, răspunzând în mod categoric la orice ideie de desarmare. Natural că pacea Europei nu pate fi asigurată decât dacă puterile aliate posedă el e înșiși sentimentul pentru propria lor siguranță Dacá autoritățile militare și guvernul din Germania considera oarecare măsuri militare necesare pentru a conserva, acest sentiment, d nu de Kalnoky nu pate decât să crează și să zică că In realizarea acestor măsuri residă o mare garanție a păcii. In ceea ce privește relațiunile cu Rusia, puterile aliate s’au înțeles totdeauna asupra principiului că alianța lor nu exclude nici decum unele relațiuni cu celel alte state. însuși d. de Bismark, care a inaugurat politica alianțelor, a declarat totdeauna că cu cât relațiunile cu Rusia vor fi mai amicale, cu atât garanțiile păcii vor fi mai tari și tot ce s’a făcut la Berlin In sensul acestei declarationi a fost primit în Austro- Ungaria cu încredere și cu o dorință de succes. E dar absurd că ziarele germane văd In acesta răcela a Austro-Ungariei pentru tripla alianță. D. de Kalnoky repetă că Austro- Ungaria menține alianța cu aceiași sinceritate și cu aceiași realitate ca și în trecut. Alianțele sunt exclusiv defensive și destinate a asigura pacea. Nu există clar nici oă contrazicere între declarațiunile amicale cu Rusia ele însăși nu sunt în contrazicere cu alianțele austro-ungarie, nici cu politica sa clară și continuă ; ele nu pot clar să semnifice o schimbare a direcțiunii. Răspunzând unui delegat, care a zis că ziarele germane reproșează Austro-Ungariei că nu și-a îndeplinit în mod suficient datoriile sale militare, față cu aliații săi, d. de Kalnoky a zis că acest reproș nu e drept. El nu știe dacă autoritățile militare din Berlin au emis vreodată un asemenea reproș , însă e natural ca fiecare din aliații să desvolteze armamentele până la limita puterilor sale, făcând tot ce le este posibil. Nu se poate cere mai mult de la nimeni. Cu tote că acest guvern nu realizează toate dorințele administrației militare, el urmărește desvoltarea puterilor sale cu mari sforțări în mod onest , călăuzit de interesu natural al Austro-Ungariei de a putea să se sprijine pe propriele sale mijloace și de ideea că fiecare aliat trebue să vază o principală garanție în propria sa putere. D. de Kalnoky explică falsa interpretare dată de câteva ziare declarațiunilor sale prin excitația provocată de lupta electorala în Germania. Față cu raporturile intime Intre cele două monarhii și deplină încredere în fidelitate și realitatea reciprocă, nu e cu putință a vorbi de neînțelegi ce ar exista asupra acestor cestiuni importante in sferele mai înalte ale ambelor țări. Viena 9 Iunie. «Comisiunea bugetară». Ministrul de resboiü a desistat în mod confidențial necesitățile ce impun sporirea orie căror credite militare, pena termina organizația militară. El adeclarat că resoluțiunea ce-1 călauzesce nu e decât de a prepara pe fiecare soldat și de a nu întrebuința fie ca crăițar decât în vederea trebuințelor neevitabile ale resboiului, ori în ce timp s’ar întâmpla. Discuția va continua mâine. -- ROMANULU, 12 IUNIE PROVINCIALII IN BUCURESCI POSTELNICUL GHEORGHE. I Rangul de postelnic se dedea in trecut mai tuturor fruntașilor din sate. Deși s’au desființat rangurile după Constituția țerei, postelnicii au rămas. Numirea s’a perpetuat din tată un fiu până în zilele nóstre și credem că va rămânea multă vreme căci poporul crede că este un pronume sauită poreclă. Dintre aceștia face parte și eroul nostru. Postelnicul Gheorghe locueșce intr’uă comună din județul Buzău, aprope de băile Boboci. Tatăl său era bogat. El l’a trimis la învățătură in capitala județului, dar fiind că nu voia să’i facă popă, după espresiunea lui, nu ’a lăsat să urmeze multă vreme și să ’și facă specialitate. După câțiva ani de învățătură la Buzeu Logofătul Gheorghe a fost adus înapoi la satul său și pus la cornele plugului. Aci a muncit cu totă aprinderea și cu totă stăruința cerută de la un om cu puțină învățătură, dar cu multă ambițiune de a -și face u situațiune independentă. După uă muncă seriosă de câțiva ani averea lor a crescut destul de bine. Bătrânul postelnic a murit in acestă vreme Gheorghe a rămas stăpân pe averea. In momentul când Fam cunoscut noi el trecea că are de la 10 până la 15 mii galbeni. Deși călcase pe al 35 lea an, nu se însurase încă. Fetele de la țărăni se păreau prea grosolane pentru el, ci cele, de la orașele Buzău și Mizil prea lucrase, prea marafetese, prea învățate în cetirea și facerea romanilor, cu alte cuvinte prea superiore lui in educațiune și în eleganță Din acestă causă a rămas liolteit până acum. Este econom, dar nu sgârcit. Are însă un calitate superioră multor omeni de condițiunea lui. Mila jocă un mare rol in sufletul său. Când vede pe un om suferind matemalicesce, dă fără calcul și fără părere de rău. Când vede pe cineva suferind moralicesce, îi da tot ajutorul care intră in puerile săle. Susține pe cei asupriți și e neîmpăcat contra asupritorilor, contra tuturor nedreptăților. El e in conflict tot dăuna cu administrația județuli și plășei sale, dar ea nu ’i face nici un réu, pentru că el are influență mare in popor și pe timpul alegerilor tote administrațiunile au trebuință de acea influență. In totă viața lui până la vârsta în care se afla, el n’a eșit din județul său. Deadu Ivan fusese de trei ori la morá, uă dată la râșniță și trei ceasuri afară din oraș. Logofătu Gheorghe însă îl întrecuse. El fusese de 300 ori la Mizil și de 150 ori la Buzău. Acesta era singura cale pe care o străbătuse cănd călare când cu trăsura. Bucurescu nici nu seia încotro vine dacă nu se uita pe harta țărei făcută de colonelul Gorjan pe care o avea în perete impusă de sub-prefect să o cumpere. Biblioteca sea se compunea din câteva cărți bisericesci și câteva romane prost traduse și reü alese cari se publică prin fascicule. Cât pentru ciiare, avea totdeauna organul puternicilor idei pe care îl citea numai când se petrecea vreun eveniment. Când se afla în școlă era domnia lui Cuza. Evenimentul de la 1866 l’a găsit în clasa II primară. Prin urmare era prea tânăr ca să înțelegă importanța actului săvârșit. Mergând apoi la țară, nu se gândea decât la muncă și la interesele casei lor. Pe timpul răsboiului nu avea vârsta pentru a fi luat în armată și prin urmare nu a putut să iasă din districtul său. Doui ani în urmă când a fost recrutat, prin intervențiunea prietinilor familiei săle ,și-a făcut termenul cu schimbul nedepărtându-se mai încolo de Buzeu. Din când în când ’i trecea prin gând ideia de a vedea și el capitala țărei, Bucurescii cari au fermecat să sumă din conjudețenii lui și nu’i a mai lăsat să se întorcă înapoi la cornele plugului, pentru că apucase cârnele dracului care ’i târâse în lueș și corupțiune. Câte uă dâată chir se hotărea să plece într’acolo ; dar tot dăuna 'i; se punea căte uă piedică neașteptată. Uă împrejurare însă ’i sili să’și părăsăscă cuibul său. Ca în tóte districtele sunt și în Binjea omeni influenți cari îndrăsnesc totul fără se li se pue nici uă piedică de administrație. Ei exploateză pe săteni, ’și fac treburile cum se pare mai bine, ’și rătunjesc moșiele cu proprietățile streine din vecinătate. Logofătul Gheorghe avusese și el nenorocirea să aibă un vecin de felu acesta. Când trăia tatăl său acest vecin încălcase vi’uă 15 sa 20 pogane de ale lor, dar bătrânul care avea frică de judecăți mai mult de cât dracul de tămâie, a închis ochii și a tăcut. Acesta a încurajat pe rapacele proprietar și a înaintat mereu până într’uă și, după mortea tatălui său, logofătul Gheorghe se pomeni cu moșia culcată și stăpânită mai mult de jumătate. Acesta îl îndemnă să se mișce. El intenta proces vecinului, afacerea se trată la tribunalul din Binjea și logofătul Gheorghe pierdu. E’ăcu apel la Curte și iată’l silit vrea nu vrea să plece la Bucuresci pentru diua infățișăre, care se hotărâse in Aprilie trecut. Logofătul Gheorghe avea un alt vecin care era om de omenie și bun prietin. Acesta fusese însurat, dar a murit soția fără să-i lase nici un copil. Nici el nu călătorise așa departe. Afară de Mizil și Buzeu mai văzuse Brăila și Galații cu împrejurarea vinderii unor producte. Cât despre Bucuresci abia ii scia numele. Când prietenul soü dor se hotărâ să plece, îl rugă să-i scrie și lui tot ce va face in capitala țărei și tot ce va vedea. El promise și se ținu de vorbă. Cu ocasiunea unei călătorii ce am făcut zilele acestea la Băile de la Boboci ca să înclinem camere pentru o rudă a nostră, cădându-ne in mâinile nóstre scrisorile lui Logofătul Gheorghe, le vom publica in numerile notre viitore. In deosebi cititorii noștri nu vor găsi aici stilul lui Delavrancea, nici filosofia lui Voltaire, ci un stil mai necultivat, uă critică naivă dar draptă, uă filosofie curat populară. Frunzărescu 131 ii Iu tue Berlin, 9 Iunie Cu totă situațiunea favorabilă a pieții monetare din Londra, comisiunea centrală a Băncii imperiului a decis a nu scădea scontul ei, pentru că trebuința de bani se mărește la finele fiecărui trimestru. Viena, 9 Iunie Vouă două-izeci studenți ruteni au făcut ieri sera la gara de Nord o manifestație ostilă arhiepiscopului greco-catolic Sembratovici și episcopului Kailowski din Stanislau, cari se intorceau din Roma. Studenții au strigat: Pereat și au aruncat ouă putrede in vagonul episcopilor. Doi din ei au fost arestați și condamnați la 25 florini amendă. Certe, 9 Iunie . Cinci decese holeriforme s’au produs de ieri. Triest, 9 Iunie. Alegerile comunale din colegiul intâin au dat 10 consilieri progresiști și 2 conservatori. Berlin, 9 Iunie. Monitorul anunță că împăratul a conferit colonelului Sârb Pantelici Vulturul roșu cl. II-a cu placă. Berna, 9 iunie. Conferința internațională a căilor ferate și-a terminat lucrările: înțelegerea e stabilită pentru tote chestiunile afară de acea a transportului dinamitei. Wasington, 9 Iunie. Vechiul edificii al tatrului Ford unde se gaseau actualmente biurouri de ale guvernului s’a surpat. Se crede că sunt multe victime. Acte oficiatie Monitorul Oficial de astăzi publică promulgarea următarelor legi, prin cari. Se aprobă o transacțiune intervenită între primăria capitalei Bucuresci și eforia spitalelor civile din Bucuresci. Comuna Bucuresci este autorizată a contracta, de la casa de depuneri, consemnațiuni și economie, un împrumut de unu și jumătate milion lei, platibil prin anuitate în termen de 15 ani, cu procente de 5 jun. la sută. Comuna urbană Galați este autorizată de a acorda D-lui Charles George concesiunea iluminărei orașului cu gas fluid și electricitate în condițiunile ofertei depusă de d-sa pe lângă petiția înregistrată la ministerul de interne sub No. 1.953 din 1892, și a votului consiliului comunal din ședința de la 25 Aprilie 1893. Comuna urbană Buzău este autorizată de a contracta, de la casa de depuneri și consemnațiuni, sau de oriunde va găsi, un împrumut de cei 100.000, cu procente până la maximum de 6 luni. la sută, plătibil prin anuități de termen de 15 ani până la 25 ani, cari se vor înscrie intre cheltuelile obligatorii ale comunei, spre a servi la terminarea lucrărilor de nivelare pavare și regulare a pieței oborului. — Eforia spitalelor civile din Bucuresci este autorizată a închiria, pe termen de 30 ani, un teren, situat la Sinaia intre strada Cantacuzino, bulevardul Ghica, și proprietatea Elefterescu și Anghelescu pentru a servi la construcțiunea unui casino cu dependințe și parc. Se modifică legea de constatarea și perceperea contribuțiunilor directe. Se acordă urmatorele împământeniri : mmhrim FOIȚA PIARULUI «ROMÂNULU» 4 DORIN MOINA DE ACELA XENOPOL. — Nacșa, nu știi de ce mă chiamă mama? — Pesemite unde ți-a venit logodnicul puicuță. — A și venit? Ca și cu altul, adause Năcșa ridicându-se in urmă cu zăbavă de o trâptă lingă Liliana care se opri spunând: „Cine cell’alt ? Oare nu e Domn ? — Nu știu, nu l’am văzut, da nu cred aste presenite îi sluga lui, séra soldățește. — Și, cum se Nucșo. — D’apoi, ieü la dînsuierea se mă uit, pe-alt tăă mi s’a oprit ochii, strălucea ca un sare, și ce mai turnit de sabie, de pinteni, ce desteluți pe piept, parcel un domnitor. — Nucșa, dar de-o fi Dorin? — Dă, se poftească sănătos, dar eu cred că acum iți bate inima după o slugă, iera îmbrăcat sadea. Astfel sfătuind iele urcară trepte el intrând într’o cameră de unde putea privi când vor urca din camera ce li se dăduse, din catul de Jos—De cum intră, Liliana lasă ușa deschisă cât putea privi fără a fi văzută, pândind mereu pe când Năcșa o privea. Când pașii resunară pe scările de marmură bătrâna strânse în brațe pe Liliana care-și pierdu cumpătul și ’ngălbenind șopti. „Dorin“. — Așa ți-e de drag ? cuvântă Năcșa înspăimântată, și ajutând’o în mers, pășit până lângă sora pe care fată căzu ca trăsnită, în lupta simțirilor atât de potrivnice. Acum încă mai mult îl ura pe logodnicul cu care silită vroiau să o mărite și parcă nu îndrăznea să se înfățișeze cu iei, care iera să-l facă cunoscut pe Dorin, în fața căruia să simțea zdrobită de sfială (genă) și iubire.—Cum putea ia să se mai mărite, acum când iarăși l’a văzut pe densul?—Și iarăși cum să nu se mărite când mama iei îi hotărise cu atâta înverșunare , hotărîre neînțeleasă de tînăra care nici bănuia că Roxandra iera atât de zuleată de soțul iei, vitrigul Lilianei, și că ființa iei iera ghimpele de care vroia să scape cât de curând.Din tote aceste neștiri ia nu se alegea decât cu loviturele ne pricepute, care o înspăimântară din ce in ce mai mult, și care crescuseră uriașe în mintea și inima Lilianei remasă ca o mortă cu ochii deschiși, pe când, pe Năcșa parcă o durea acea suferință ce-o lovise ca o boală zguduindu-i liniștea ce de mult amorțise anii sei bătrâni.Cu mânele ce-i tremurau îi venea în ajutor cu mirodenii și apă, pe când glasu i stingherit de lacrimi șoptea. „Copilă caută de te liniștește, e să te cheme in casă, ce te faci, fii tare... — Ca mamă ai dreptate, însă parcă nu mă pot hotărî să mă găsesc între amândoi. — Las că ții alege pe cari vrea, cine te oprește, pentru ce să te ucizi așa?... Alte cuvinte atât de simple o imputerniccă ogoind suferința, cugetând că pute prilejul sosirei lui ’i se arată în bine căci totul se putea schimba. „Ai dreptate Nacșo“ șopti ia—apoi mai liniștită spuse . Dute să fii pe aprope, când m’o li chema să te trimeată pe tine, iar tu mai îngădue. — Că mă duc să’l văd și ieii, cei de dânsu; și de se cuvine să te farmece atât de nebunește.... După aste cuvinte Necșa trecu în salonul mic de unde putea privi la noul venit și cu șapte de abea audite îl adormia apropiindu-și în inima și găsind că Liliana are dreptate. Bătrâna însă își stingheri gândul când Resboianu repetă iarăși încă mai nerăbdător cuvintele : „Duduia nu mai vine ?“ — O să vină îndată, răspunse Ruxandra și zărind-o pe Necșa ce se chinuia să-l vadă pe ascuns, spuse: „Necșa poftește pe Liliana în salon iar logodnicul urmă privind spre bătrână. — Bine te am găsit mamă Necșă, ce mai veste ? — Bună pace răspunse un grai bătrân. — Mamă Necșă poftește pe duduia că ți-am adus testemele care întineresc când te îmbrobezî cu iele. Să te gătești la nuntă. — Mulțumim de ne uitare, iaca mă duc. — Bătrâna dispăru din ușă, pe când Dorin, cu’n surîs amabil întrebă : Bătrânicare cum spune vorba veche stâlpul casei vóstre. ■— Da domnule Moine, m’a dădăcit, și pe copila mea încă , o să i’o dăm de zestre. — Domne urmară vechile tradiții de a da și suflete in zestre, și fiindcă nu mai sunt robi.... — Dau un putregai. — Și un rob răspunse Răsboianu, ceia ce făcu pe domni Aramă să surâdă cu mulțămire, iar pe Moine să o admire, cât de minunat se îngâna și trăsăturele corecte și înveselite sub marama gălbie. Astfel stăteau de vorba schimbând acele fraze scurte ale întrei întâlniri, mai mult Roxandra cu Moine, căci Răsboianu rămase in gânduri, nerăbdător ca și Dorin, care furișse necontenit priviri spre ușa de unde aștepta să vadă apărând fetița aceia atâta de iubită. Ființă pentru care inimele lor să țneau în aceași dragoste, pe când mintea le depărta, căci unul iera atât de sigur, cel alt atât de rătăcit. In clipa însă când sfătuitorii se puseră iar de vorbă Liliana nesimțitor de încet apăru, privirea lui Dorin o făcu să tresare; o clipă rămase înmărmurită, cu ochi mari, văzând’o. Moiia se stăpâni de prins cum era să-și înfrâne, pe cât putea simțirea astfel se ridică privind’o străin și cu răcălă. Mișcarea lui îi făcură atent. Resboianu vădându-șî logodnica îi păși repede în cale și luându’i mânele i se sărută in mai multe răstimpuri privind’o iubitor și spunându’i. Dudue dorită, in sfârșit am răsbătut să te revăd după un potop de foc. Acum dă’mi voe să-ți fac cunoscut pe Dorin Moine unul din cei mai buni prietini m’a ingrijit ca pe un frate tot timpul cât am fost rănit, și fiindcă nu împărțesc la gazde mi-am luat indrăsnăla de a nu mă desparți de iei. (Va urma).