Romanulu, decembrie 1895 (Anul 39, nr. 270-291)

1895-12-01 / nr. 270

0 fapta îngrozitoare Din Varșovia districtul Wiatca, se anunță o faptă îngrozitoare, ce s’a întâmplat în satul Muscani. S’a aflat într’un lac ori cadavrul fara cap. Făcându-se cercetare s’a cons­tatat, că locuitorii din comuna aceea [sunt făptuitorii omorului din causa coberei. Un bazon, cu­ numele Dimitrieff dădu sătenilor sfatul, că el pentru ca­­ se poata scăpa de foamete și holeră se omoare un cerșetor din sat, și a­­cesta să fiă jertfă lui Dumnezeu. Locuitorii di­n sat au designat pe cerșitorul Matunin ca jertfă, și după­ ce l’au­ omorît și i-au tăiat capul, i-au băut sângele, i-au fiert, inima și plămâniile și apoi le-au mâncat. Cercetarea a constatat, că făptuitorii sunt cu toții creștini și între ei mai m­uți, cari au umblat în școală din sat. Canibalii au fost dați pe mâna judecătoriei. VESTITUL SBIR MAI« M Avem toată încrederea în D-l Fleva Ministrul de interne, de aceia îl facem o respectoasă întrebare: Știe D-si, că în capul plășei Vădeni din județul Brăila, e men­ținut cu Subprefect vestitul sbir Mândroviceanu cu ajutorul seu Păculescu, cari sub conservatori s’au ilustrat, prin atâtea abuzuri ca cele dela pacepția Brăilei, atâtea schingiuiri asupra țăranilor ca cele din com. Vădeni și Ro­mânul și atâtea violențe în ale­geri, spre a pune în capul com­. numai pușcăriași, ca com. Scorțenî Vechi?.. Iși aduce aminte onor. d. Fleva, că atâtea ziare liberale ca: Românul, Gazeta Poprului, Națio­nalul ș. a. au strigat atâta contra hoțiilor și schingiuitor acestui Subprefect ? Ba ce e mai mult un ziar din Brăila „Luptătorul“ publică chiar și acum coloane întregi de jafurile acestui vestit zapciu !.... Dacă știe, atunci cum sunt de­ținuți și acum în capul unei plăși când locul lor ar fi trebuit să fie în pușcărie ? !... Pe lângă aceasta servindu-se de asemenea oameni compromiși, ar putea să fie bănuiți, că și li­beralii se servesc de aceiași sis­temă ca și conservatorii. Fiindcă lupul își schimbă păru­l dar năravul nu !.. Și iată dovadă ... Acești sbiri chiar acum au început a ame­nința pe alegători preparînd terenul pentru reușita vechilor stăpâni. In interesul alegerilor libere ce­rem a se scoate Sub­ prefectu Mân­droviceanu și adjutorul seu Pâs­­culescu. La lucruri noi, trebue și oameni noi !... Sperăm, că se va da o legitimă satifacție, unul întregi pi ași. Având toată încrederea în gu­vernul liberal, spre a se pune capăt acestor hoții, cerem a se da or­dine, severe, ca imediat toate veni­turile comunelor rurale să se aren­deze conform legei. 1) Pentru că hoțiele să dispară, din încasarea avilului. II) Pentru ca comunele având tot­deauna un ve­nit anual sigur, FOIȚA ZIARULUI «ROMANUL» 3 D’ALE THERETELOR Scoarță «Și apoi ce să o fi îndemnat să tacă de­odată, înțelege, că nu e în firea ei să tacă, gând se află în so­cietatea vre­unui bărbat de care i pla­ce ori pe care vrea să’l vândă. * * * După ce două săptămâni de zile n’am­ slăbit pe David din apropierea ea într’o seara mami dus la el Ședea la o măsă cu fotografia Herminei în mână. Am rămas surprins nu pentru că ținea fotografia în smenă ci find­că o ast­fel de pașă în viața mea nu mai văzusem.­­*«Așa a» zise el văzând mirarea mea că e ceva splendit» De n’aș cunoaște-o. Uite-o...« grăi David cam «sos din fire „înaltă »vastă și oacheșe cu părul buclat resfirat pe spate și buclate ță­rănește pe cel mai nalt vârf al piscu­­lui ea pare o nimfă atinsă de pojarul dragostei și friptă de chinurile doru­­lui. Privește ceva ridicându-se în vârful să nu mai remînă slujbașii co­munali cu anii neplătiți ca sub conservatori. Cerem asemenea a se scoate zapcii nărăviți în aceste bolii ce se practică și acum, și în special zapciul Mândroviceanu și pomel­nicul său Păsculescu de la plasa Vădeni ce și-au făcut o sistemă din aceste jafuri. N’ar strica risce controale se­vere primarilor din corn­ rurale încasărea veniturilor și suntem si­guri ca se vor dovedi multe lu­cruri triste. Vom reveni­ ­ lălbiniu­­ ­l eipi fizic intri farm­acie Un elev în farmacie M. R. în vîr­­stă de 22 ani all U, în serviciul d-lui Bugnier farmacist din Paris a fost vic­timă unui teribil accident al alt­ora. Se ocupă în laboratoriu cu prepara­rea unui medicament, cînd de­odată se produse o explozie violenții ingredientile cu care lucra «’ au a­prins, și flăcările ajungeai­ chiar la fa­ța elevului zgomotul exploziunea și țipetele nenorocitei victime atrase multă lume, începutul incendiului a fost repede stins. In același timp farmacistul îngrijea de elevul său, cărua flăcările îl pro­dusese mai multe răni la față. Nenorocitul elev a fost transportat la spitalul Beaujon. Acest accident a produs o mare e­moțiune printre populația din cuartier cu atît mai mult că pompele sosiră la fața focului. In urmă s’a rînduit o anchetă. Haltarea democrației Un ziar din capitală, pe un ton duios are aerul a se mira, că de ce mulți, puțin democrați cari exis­tă în țară, recurg la ajutorul cutărei sau cutărei grupări politice spre a putea pătrunde în parlament de­și a­­cești democrați is­pun de o presă puternică, care pătrunde în toate straturile societăței și au în ajutor oameni talentați și energici a că­ror idei sunt bine primite de un public întins* * *• * *• Și lucrurile judecate la supra­fața, ar da destulă dreptate ziaru­lui în chestiune și motiv de a nu - și putea explica n­edumeri­rea sa. Un moment însă de reflecțiune și o privire retrospectivă asupra activităței presei democratice, ne va arăta causa slăbiciunei mora­le a acestei prese și a puținului rosunet ce ideile propagate de a avut, cu tot publicul ee-l întins de cititori. Cea mai mare parte din această presă, sub egida democrației nu a urmărit de­cât interese de tarabă și acolo unde întâlnia contraziceri, în loc de a răspunde prin argumente cari să fie pe cât de demne pe atâta și de convingătoare, le răspundea prin insulte. In loc ca oamenii sinceri și lup­tători convinși să fie încuragiați, s’a întrebuințat tóte mijloacele spre a fi distruși, de­ore­ce ei erau­ un pericol pentru acel cari nu profe­sau ideile democratice, de­cât pen­tru a și asigura o sursă de câ­știg material, ignorând cu totu câști­gul moral care s'a diminuat din ce în ce, până ce acum amenință degetelor cu mâna stângă se rezema de pisc iar dreapta și-a puso pe frun­­te deasupra sprâncenilor dese ca o­­chii să i străbată în mai lungă depăr­tare.­­fii cu cât dor cu­ cât neastaupăr cu câta așteptare și cu câtă aștepta­re și cu câtă arzătoare sete despica cu ochii zările ca săi zăpsească cru­țând văsduhurile și întrebând vântu­rile dacă nu l’au zărit rugând stelele ca să’l povățuiască luna și soare­le miluind o să’l arate sâ’l scoată în vedere măcar numai o clipă să’l va­dă Chil întrebând frunzele,dacă nu l’au ascuns codri dacă sau rătăcit, fiarele sălbatice dacă nu l’au sfâșiat adi­n­­cimele dacă nu l’a sfârșit, adîncimele dacă nu l’ra e înghițit, ori pămîmntul dacă nu la astrucet, ce apoi,și ea fără să tremure, să se arunce din înățimea piscului în abisul întunec­os „Uf, de s’ar fi arunca­t înainte de ce a­u cunoscut’o», gemu el sub povara unei dureri nespuse. Trei săptamîni J David nu sa întîlnit cu Hermina. Intr’o Duminică primise o epistolă, în urm­a cărei Luni dimi­­eața trebuia să plece. Toată ziua n’ a grăit o vorbă. Pe sub seară căuta prilej să se scape de mine. M’am făcut că nu-’l înțeleg și mai vîrtos m’am pus în cale­’I. «Nu pot», zise el, văzînd, ca nu-’l modru să se scape de mine, «trebue să o mai văd, trebue să-’î mai vor­ ROMANUL I DECEMBRIE 1895 cu falimentul pe toți acei cel au nescutit. Chiar și acei democrați sinceri, au­ fost înăbușiți, și vocea lor ori­cît de puternică, nu a mai putut avea un ecou în lumea deja scep­tică și desgustată. Democrați și democrați ar fi ost natural ca el Să meargă mî­­nă în mână, și cu toții să contri­­jue la luminarea claselor, scoțîn­­dule din ignoranța în care singeresc azi de niște prejudicii și obice­iuri pe cît de neroade, pe atât și de vătămătoare, să le îndru­­m­eze spre o altă cale, a reforme­lor democratice, a progresului si civilisațieî. Dar nu sa putut, căci în fața interesului general, s’a ridicat mai puternic interesul personal,­­intrin­gele desgustătoare, ambiția con­damnabilă de a-țî ucide prietenul pentru ca tu singur să te ridici și se eclipsezi pe cel din jurul sătî, șî era natural, când aceasta era situația elementelor democra­tice din țară, publicul cititor să rămână impasibil, nu numai în față persoanelor, dar și în fața i­­deilor propagate de ele. Ce încredere pot avea cititorii în principiile profesate de demo­crați, când aceste principii s­unt terfelite și neso­c­otite zilnic de mulți din democrații noștri ? OSSIP LOURIF CRIMA Le dădu cuvântul acusateî. Toate capetele se întoarseră către ea. De o talie mijlocie, brună, cu ochii înfundați în orbite, pleopele înroșite de lacrămi, obrajii scofâlciți, îmbrăca­tă în negru, Luisa Blanchard produ­cea o impresie dureroasă. Ea se rădică și începu cu o voce înceată, pătrunzătoare și plină de sin­ceritate. — Da, domnilor jurați, sunt culpa­bilă, eu am ucis pe doctorul Barrot, nu o neg. Vă voi povesti cum s’a făcut de am comis această crimă. Orfelină, am fost crescută de o mă­tușe a mea. Grație ajutorului șefi, mi am­­ putut face stud­iile și obține di­ploma de institutoare. Mătușa mea muri. După multe cercetări, am r­­ușit se găsesc u­n modest loc într-un mic pensionat. Munceam, îmi câștigam onest existența și eram aproape feri­cită, dacă poate fi cineva feri­cit, când e singur în lume Atunci am făcut cunoștința cu­ Armanuol Barrotl El era încă student și își făcea cel din urmă an. Era frumos, m2 iubea­—cel puțin așa îmi spunea —îmi jură că mă va lua de soție când se va face doctor și după promisiunea sa, mi dădui lul. Când cineva iubește nu mai cugetă, și eu iubeam din toată puterea mea, din tot sufletul meu. Cu toate acestea nu mi am părăsit­ locul de la pension, unde amorul meu nu era cunoscut. Sosiam dimineața și plecam seara. Avem un colțișor unde să m­e pot adăposti, vedeam în toate serile pe Armand și eram fericită. Vai­­ deveni însă însărcinată. Când făcui cunoscut lui Armand starea mea, el deveni pa­lid și nemulțumirea sa fu ecscesivă. La pensionat se văzu starea mea și lui concediată. In acest timp Armandat își trecuse doctoratul și fu primit medic.El începu a veni la mine din ce în ce mai rar și in sfârșit în momentul când am născut dispăru, el m­e părăsi cu de­­­săvârșire. Iam scris, dar nu primi scrisorile mele, el se mutase, fără a lăsa adresa. Situațiunea mea era spăimântulo­e­ trebuia să lucrez, spre a ,mî câștiga existența, trebue să m­­ hrănesc copilul bosc». La ce folos?» îl întrebai eu după ce ’i privit îndelung. «N’vin astâmpăr, n-am odihnă, trebue să­­ văd, căci nu voi­ putea pleca...» «Bine, vom merge pe ulița ei, va fi pe afară.» Și aprinzându-mi țigarea, am plecat luându­l de braț. La poarta Herminei nu era nimini, iar pe uliță abia se zărea din când în când vre­un om tăind drumul până la vecini. Ne-am preumblat de vre-o două ori în susul și în josul uliței­, dar să ne întoarcem acasă, de după colț sa ivesce H rmina In societatea ofițerului și a unui domn străin, pe care nu-l cunoșteam. «O vezi», îi zise eu încet. El abia gân­­găvi două cuvinte, pe care nu le-am putut înțelege. Deși era pe cea­l’ altă cărare, când am fost în dreptul lor, l­ormia ne-a cunoscut, și dândune «bună seara», ne a întrebat de sun­tem de mult la oreumblare. N’am răspuns nimic, iar pe David l-am strîns de braț, ca să racă, cu toate că el sărmanul, și dacă ar fi vrut, n’ar fi putut scoate nici o vorbă. Când s’a întors David, era toamnă târzie. El însuși mai așezat, stăpân pe mișcările sale și chibzuit la vorbe, părea­­m­bătrînit cu ani. Intâlnindu ne, ne-am dus pe prime­­dă iarba îngălbenise și tufișurile rărite erau pline de vrăbi sburdalnice, care vesele se ciupuleau, apoi repede se care era unica mea consolare. Era drăguț, micuțul și semăna lui Armandi concentrat asupra lui toată dragostea ce avusesem petru tatăl său. Adese ori trebuea să plec și să las singură pe acesta mică ființa și atunci se înbolnăvi. Într’o zi ducândume să ’mi caut de lucru, lăsat pe sermauul micuț în îngrijirea unui vecin carita­bil, dar când mă reîntorse, el nu mai respira, era mort... Durerea mea încă fu mare. Il ridică, îl puseră într’un mic scriu. Cât era de frumos acest cherubin !.. Nl duseră la cimitir. Mă aflam iarăși singură, singurică, ca și mai ’nainte. Ce ’mi rămânea de făcut f Mă decisei să mor, dar mai îna­inte am voit se ved mormântul copi­lului meu, acest mormânt iubit, peste care voiam să ’mi iau viața . Aveam un revolver încărcat singurul cadou ce primisem într o zi de la Armand, îl pusei în bușumi și mă îndreptai spre cimitir....Trecui pe dinaintea unei biserici... Se celebra o căsătorie..­Era o mulțime de­ lume...Auzeam pe lume zicând ca mireasa era bogată și foarte frumoasă, că era o căsătorie din dra­goste. Im­ amintit că și eu visasem o dată a fi măritată că și eu puteam să fiu fericită Promisiunile lui Armand se rădicau înaintea mea. De o­dată cineva zise din mulțime: Eată mirii I M2: întorsel și m­e simțit, ca trăsnită — era el, era Armand, el trecu chiar pe­­ngă mine, cu tînăra mireasă... Atunci nu ’mi mai dădui seamă de ce fac am scos revolverul din buzu­nar și am tras în el. Iată adevărul, tot adevărul, jude­­­cați mă dar acum domnilor jurați. După o scurtă delibrare, juriul aduse un verdect negativ. Publicul manifestă mulțumirea sa.. .singura acusata remase nemișcată, o umbră trecu peste fața sa, și acesta fu totul. Felurimi Diarul cel m­un de med­i­­nopie din lume. Este semut, că diarul cel mai nordic îl redacteză Eschimoșii din Genlanda. Redac­torul, culegătorul, și tipograful a­­celui cl­ar este un indigen de a­­colo cu numele Müler­, care vinde și distribue diarul. Tipografia lui se află în Godthaab, de unde el iasă de două­ ori pe lună în încăl­țăminte de iernă printre compa­trioți săI și călătoresee prin țeră, ca singurul anteluptător al civili­­sației. Mai 'nainte în foța acesta cu numele , „Lösestof“ erau nu­mai nescart de semne primitive­ pen­­tru a desvolta în omen­­eariosi­­tatea și fantasia, apoi a urmat li­tere, după litere silabe, cuvinte și în urmă proposițiunî, prin cari se esprimau nescarî scriî scurte. A­­șa a învățat Möler pe compatri­oții sei a ceti, omenii îi sunt for­­te recunoscători privindu-l ca pe un apostol. O societate literară din Dania, a trimes lui Möller în Gron­­landa o tipografiă de mână, băr­­b­ă și litere nouă, ca el să-și com­pleteze șir mărescă tipografia sa. O definiție chinesă a pianu­lui. In o carte chinesă se die ur­­mătorele despre pian : „In casele poparelor din Vest, adisua doi a­­flăm un animal de casă-Are 4 pi­ciore, ba altul are și numai 3 și omul îl pute face se cânte cum voesce Bărbați, femei, ba chiar și băeți se pun lângă el, apoi îi lovesce dinții și din când în când îl calcă pe cadă. Atunci de­odată începe a cânta. Cântecul acestui animal face mai mare zgomot ca al paserilor, dar nu o așa arma­tăsă câte­­ una la pămînt, se scălda lăfăindu-se în năsip și mulțumiră se așeza ciripino pe vr un arbore fără­­sărăcit de frunze tânguin­du-se par­că după verdeața și veselia, și după po­­doba de odinioară al­aturi. Obosiți de vorbă, ne-am pus pe o bancă, privind tăcuți la câte o frun­ză galbenă și mohorîtă, cum din voea rerii fără milă deslipită de trun­­chifi, era mânată deasupra capului nostru pe nesăbuita cale a vîntului. Oameni erau puțin d Icî­ colo un bătrân gârbovit, răzbunat de baston, se opria din vreme în vreme, ca să mai privească natura .împrejmuitoare cuprins de gândul, cea care îi este ori nu dat să o mai revadă la anul întinerit. David făcea cu bățul semne neînțe­lese pe unnisip, iar eu priveam în toate părțile, fără ca ceva să’ mî poată țintui privirea. Ii propusei să mergem la un dahar de bera și ne scalarăm­ să plecăm* Făc noi câți­­va pași, zări pe N­orima și pe ofițer ca cel­ l’alta capăt al promenazi. « E Hermina», zisei eu oprindu mă In foc». «Hermina», grăi David«fără să vrea, cu glasul sec și tresărind: «Da! mai bine să o ocolim, hai pe dincoace». David se gândi câte­va clipite, apoi ca și un om, care de mult ’și a perdut, voința și puțin îî pasă de ce face, nios. Cu tote că animalul acesta brav are­ dinți mari, totuși nu muș­că. Nici nu trebue legat, căci nu e de temut, că va fugi.“ Greva culegătorilor de li­tere din Budapesta, care a­­menință deja de timp mai înde­­lungat, a isbucnit în fine alalt­ erî. Redactorii și proprietarii­­ ziarelor mai însemnate în înțelegeri, cu po­sesorii tipografiilor, într’o conf­­­rență ținută încă la o h­ hotărîră se procedă solidar la cas decă s’ar ivi greva și se scotă­­ fiarele lor cu cuprins minimal, în cașul cel mai bun cu cuprinsul de ju­mătate pe timpul cât vaj dura gre­va. Preșeintele proprietarilor de tipografii din Budapesta, Dr Lu­dovic Gerő, publică în „Pest. Lld “ ui de ieri în fruntea foii un co­municat, în care constată erupe­­perea grevei și spune, că pe ma­sa hotărâre­ de la 9 c, tóte foile de oi din capitala Ungariei vor a­­păre cu conținut minimal, even­tual pe jumătate. Mai departe spu­ne, că toți cei interesați vor fi în­­cunoșciințați de ori­ce schimbare, se se va face în timpul duratei grevei. Dintre cele 477 batalioane ale armatei austro-ungare sunt:: 130 permanente 84 maghiare 67 cehe­­morav, 46 serbe, 41 polone, 38 rutene, 24 române, 21 slovace, 13 slavone și 4 italienee. In 23 i. c. s’a întâmplat în Sep­­si-Sent-G­­orgiu un lucru oribil. Fetele din internatul pentru învă­­­țătoare la kisdedóv-uri esind din # 1 chiliile de zi, și voind a trece pe sub o streșină în dormitoare au fost deodată acoperite de șindilele din streșină, ce s’au­ rupt sub po­vara zăpezii. Dintre 15 fete 8 au scăpat sănătoase, 6 au fost rănite, iare una, cu numele Balázs Ana a murit imediat. Despre accident s’a relatat imediat la ministrul de in­terne. INFORM­AȚIUNI Honn subpr­efec­t D-l D. Tănăsescu, a fost numit subpre­­fect la plasa Jiul-de-sus, județul Dolj. D-l Ernest Miclescu, la plasa Măcin, jud. Tulcea. D-l V. Buță, locotenent în retragere, sub­prefect la plasa Cîmpu, județul Pra­hova. Dl. G. Strehăianu,­­ plasa Dumbrava jud. Mehedinți. Cursurile școalei normale din Constanța au fost suspendate pentru o lună, din ca­uză că mai mulți elevi s-au bolnăvit de fe­bră tifoidă. MM. LL. Regele și Regina vor lua reședința de iarn­ă în palatul din Calea Victoriei, la 23 Noembrie. In ceea­ ce privește pe AA. L­. RB.prințul Ferdinand și principesa Maria, nu se știe dacă vor petrece iarna in streinătate, în palatul de la Cotroceni sau în cel din Calea Victoriei. Pina acum nu s'a hotă­­rît încă nimic în această privință și ori­ ce informațiune date de u­­nii confrați, nu pot fi de­cit simple presupuneri. In urma unei noi consfătuiri a biuroului comitetului central elec­­toral al liberalilor, candidații par­zise, fie »* «Și nici sa n’o mai întâlnești căci, nu e ea de tin»». N’a zis nimic și am plecat. * * *• De cu seară se ridicase un vînt nă­prasnic, încovoind copacii de la rădă­­cini și îndârjindu-se, fiindcă nu le pu­tea smulge și cele din urmă frunze, ridica pravul val-vîrtej silind pe oame­ni să se ascundă în casă și să închidă­­bine ferestrile, pe care furios le zin­­gînia din țuțină. Prietenul meu se preumbla prin chidla. Câte­odată venia până la ferea­stră și, ascultand șuie­rul ascuțit și prelungit al vintului ce răscolia pămăn­­tul, se simțea pare că mai bine și mai ușurat. Vîntul ce mai domolise și noaptea înaintase, dar el nu stingea lumina. Se șterse pe frunte , se răzimă de masa pe care își ținea cărțile, și începu să cânte cu un glas domol și trăgănat, dar cu un acccent duios și înăbușit de o ascunsă durere «De ce nu mi­iî». Toate dorurile lui ascunse, toate visu­rile dulci ale lui, toate tainele mistui­toare și toate fantasticile lui plăsmuiri neîmplinite și piedute erau turnate cu prisosul amarului nesfîrșit în cânte­cul, care-l sfâșia, dar îl mângâia în ciuda lui durere. Refrenul «De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii» al ultimei strofe, răsună lin și sfâșietor, ca strigătul din urmă al unui om uitat în mijlocul pustiei titlului liberal la colegiul al 3-lea din Capitală,­­­sînt d-nii Horia C. A. Rossetti și Pitișteanu. Candi­datura d-lui Rosetti a întîmpinat de la început cele mai vii simpatii și a fost votată de unanimitatea membrilor comitetului electoral. D. D. Sturdza-Scheianu va gira afacerile Bănicei­iigricole pînă la 1 Decembre, ce va alege ur­mașul d-sale în sarcina de direc­tor al acelei Bănci. Arc­imandrit de scaun la Buzău a fost numit pe ziua de 15 Noembrie proto­­singhe­l Iliescu Isidor. Un proces sensațional . La 24 Noembrie, se va judeca de către consiliul de răsboiu al corpului 2 de armată procesul locotenentului Vasiliu Eugeniu Ghristescu din Regimentu­l Ilfov No. 21, acuzat pentru faptul de crimă de omor săvîrșit dar neisbutit in persoana d-rei Alexandrina Manole, fapt petrecut la 5 Octombrie a. c. la Sinaia. Desbaterile acestui proces romantic pro­mit a fi foarte interesante. Se scie că și inculpatul a căutat să se sinucidă, trăgindu și două focuri de revolver. Promitem o dare de seamă amănun­țită a acestui proces. Apărarea va fi susținută de d. căpi­tan în retragere Dimitrie Manolescu și de fratele acuzatului, advocat din Birlad, Clubul Presei Societatea­­.Presei a redeschis clubul ei pentru membrii societăței. In regulamentul votat de adunarea gene­rală s’a hotărît ca și persoanele străine de societate să fie admise ca vizitatori. Vizita­torii nu vor plăti nici taxă de intrare nici cotisațiuni. ț­ Aseară s’a făcut inaugurarea redeschide­re­, eliberându-se tot­odată cărți de liberă frecventare a tuturor acelora ce doresc să facă parte din club. Numărul doritorilor a întrecut așteptările societăței. Judecind după mulțimea cereri­lor, clubul Presei va fi unul­­ din cele mai fregentate. De la 29 Octombrie și până la 5 Noembre a. e. s’au făcut 63 de căsătorii civile. Liberalii din Craiova au ținut era o întrunire în sala Hurju au decis lista definitivă a candi­­i­daților. D. N. Nicolescu a fost numit revizor școlar din Craiova. Catedrele suplinite de la facul­tățile din București și Iași, au fost scoase la concurs pentru ziua de 15 Aprilie. D. E. Stătescu, ministru de jus­tiție a adresat procurorilor o cir­culară relativă la atitudinea ce trebue să aibă parchetul în ale­geri. Curtea de Casație a respins re­cursul făcut de Brening pentru li­berare pe cauțiune. Codul de justiție militară va fii modificat. Autorul crimei din Tecuci, a fost prins în stația Berbeci. In consiliul de miniștri ținut erî, s’a discutat cestiuni importante privitoare la alegeri. Tablourile de înaintări în armată vor fi prezentate Regelui săptă­­mîna viitoare. In ședința sa de orî, comisia interimară s’a ocupat și cu cei­fără hrană și fără apă. Și ca și cum Însuși s’ar fi pătruns de glasul sau, »coasa fotografia Hermi­nei, și privind’o cu nesaț, cu glasul stins, par’că din inimă smuls îngă nă năbușit: «Pierdută , — pierdută — și cât e de frumoasă». SFIRȘIT -­ V 4-

Next