Romanul, septembrie 1898 (Anul 42, nr. 170-193)

1898-09-01 / nr. 170

La 1 Iunie acela­și an, tot acest viitor mareșal al Imperiului, scriea tatălui sea­m­natórele : «încă o isbândă, tată, dar acesta este cea din urmă. «Armata Austriacilor, bătută [spe­rând de două luni, în cele din urmă a părăsit Italia ; acum s’a retras în Tirol și ocupă munți Alema­­niei. «Generalul Beaulieu ocupa locul de Garda, Mincio, și ’și avea stân­ga la Mantua. «El se credea neînvins în acesta posiție care, într’adever, era fru­­mosa de apărat, și cu tóte acestea noi l’am gonit. «Acest din urmă succes se cuvine în modul cel mai absolut genera­lului Bonaparte, și­­ acoperă de glorie. El este resultatul manevre­lor sale. El a amăgit cu totul pe dușman , căci pe când se întărea într’o parte, noi Pam isbit în par­­apusă. «Sa lovit la Borghetta , cavaleria nóstra a început încăerarea, pentru ântâia ora, s’a condus per­și fect ; ea a răsturnat cavaleria duș­mană, și apucând pe țărmul drept de­­ a Mincio, infanteria nostra sa trecut pe la un vad. Ea a gonit pe dușman din cea mai frumosa și cea mai tare poziție, și acolo am luat orășelul de Valleggio. «Armata dușmană s’a aflat d’o dată tăiată și despărțită în două. O parte s’a retras îndată în munții din Tirol ; o altă parte a trecut Adige, și rămășița s’a închis in Mantua «Toți principii Italiei vin și cer­ertare. «Regele Neapolului tremură. «El a dobândit un arminstițiu de flece, cjile, după sosirea pleni­­potențiarului la Paris, ținut ca două mii patru sule contii­­sute de călăreți ce sunt în armata impe­rială să o parasesca îndată, și se vină a cantona la spatele armatei nóstre ; era vasele regelui Neapo­lului ce sunt unite cu flota engleza sa se retragă îndată la postul din Neapol. «Totul ne zâmbește, triumfurile nóstre sunt sigure, totul ne apro­pie de pace, ea este nemnlăturată, și vom păstra Belgia. «De­sigur că ostenelile ni se plă­tesc cu prisos.» Mai ’nainte de a termina acest titlu, este locul cred, de a însemna aci, cum Ducele de Ragusa, ale­­ cărui epistole le citirăm, descrie pe Masséna. Este nece­sar de a cunoște tretul acestui personagii, care a pot­avnt un însemnat rol în resbelul a Franței cu Ispania, ceea ce face obiectul acestei cărți. (Va urma). D. Sagasta a declarat unor zia­­rutși că numirea comisarilor pen­tru pace a fost amînată, căci co­misarii trebue să aibă o încrede­re oarbă în guvern. Nu știți cine va fi la putere peste o lună, a adăugat d. Lagasti. Evenimentele din Spania Madrid, 29 August. — Camera deputaților.—D. Lagasta trinzînd cererea care voia ca cestiunea protocolului să fie discutată în șe­dința publică, republicanii, carliș­­tii și conservatorii disidenți s’au retras din Cameră. Jurnalele se tem de căderea gu­vernului. ROMANUL * FELURIMI Telegraf pe trenuri și vapoare. — „Reichswehr“ aduce știrea des­pre­ următoarea interesantă inven­­țiune, ce a fost adusă la cunoș­tința oficiului de patentă din Vi­­ena din partea căpitanului Ștefan Rendulic, baron Alexandru Desse­­wffy, baron Wilhelm Knoblock și baron Wilhelm Offerman. La toa­te nenorocirile și catrastrofele de tren câte s’au întâmplat, s’a ivit tot­deauna vechea și nedeslegata cessiune cum s’ar putea asigura în asemenea cazuri viața oameni­lor și materialul de pe tren sau mai bine zis cum s’ar putea în­conjura asemenea incidente. Noua invențiune de care e vorba are chemare de a mijloci putința de telegrafiare între trenurile ce se mișcă în aceeași direcțiune sau vin unul către altul și de a în­conjura în chipul acesta ciocniri­le între ele. Iată cum se va ope­ra cu invențiunea din cestiune. Să presupunem, că avem trei tre­nuri, care se mișcă pe aceeași linie : A înainta față în față cu B și D cari vin unul după altul din direcțiune opusă. Prin noua în­tocmire telegrafică, cele trei tre­nuri se afisează reciproc de di­recțiunea fie­căruia și de distan­ță între ele. Asemenea trenul poa­te sta în legătură cu stațiunile a­­tât cu cea spre care se mișcă cît și cu cea de la care a plecat. In chipul acesta ori­ce catastrofa va putea fi delăturată. Nu numai atît. Pasagerii vor putea din ori­care punct al circulațiunii să telegrafeze ori și unde ar voi.Căpitanul Ren­dulli, precum se asigură va apli­ca aceeași invențiune și la va­­pore. Puterea de memo­risare a pa­pei.— Din Roma se anunță, că șt­ar­ea sănătății Sfântului părinte e din cele mai satisfăcătoare. Mai zilele trecute a servit însuși le­­turgia în capela sa privată. După terminarea serviciului de vin, a zis: «Se vorbește atât de mine că sunt slăbuț, că adese­ori îmi perd simțirile și că memoria mi-ași fi perdut-o cu totul. Ei bine as­­cultați-mă puțin!“ Și începu și două­zeci de minute fără întreru­pere, recitea latinește întreg cân­tecul al doilea din Eneida, plasti­ca povestire despre căderea Troei, apoi se adresa ascultătorilor săi: „Câți oameni credeți că ar fi în stare să facă așa ceva la etatea mea?“ Câți tineri, dar nu bătrâni a­r putea găsi azi cari să fie în stare să facă așa ceva ?“ Orele de lucru.— In America la întreprinderile orașelor și ale statului, muncitorii lucrează numai 8 ore pe­ cînd la industrie și la meserii vremea lucrului e cel mult 11 ore. In statul Conecti­­cut legea a hotărât că numai 8 pare să fie siliți a lucra zilelil și muncitori. In Australia 9 ore ear Sîmbăta numai jumătate din aceastea. Restimpul de muncă în India răsăriteană ține 11 ore, în Anglia 8, ore în Elveția și Austria 11 ore In Francia 10 ore ear, în Belgia numai vremea de lucru a femeilor si a copiilor e hotărî­­tă și țărmuită prin lege. Coasa morții.— Pe pămînt, în fie­care minut mor 98 de inși, și ast­fel într'o oră : 5300, într’o zi 127.000 ear într’un timp d’un an 46.300.000. Socoteala asta se în­temeiază pa următoarele : Să n‘pre­supunem, că pe pămînt trăesc 1.530.000. 000 de viețuitoare, a căror viață mijlocie e 33 de ani. In atît timp trebue să se reîno­­iească întreaga­ omenire ceia ce numai așa e cu putință, dacă pe an vor muri 46,300,000. De­oare­ce într’un an sunt 525,600 de minute, pe fie­care minut se vin 88 de coșuri de moarte. Asasinarea împărătesei Austriei Un­­itar din Capitală publică următoarele depeșe: O depeșă oficială sosită în Vi­­ena din Geneva (Elveția) spune că împărăteasa Elisabeta a Aus­triei a fost ucisă de un anarhist italian. Iată amănunte : Pe cînd împărăteasa voia să se îmbarce pe vapor ca să se ducă la Ter­­ritet, un individ se repezi la dîn­­sa și a dete o lovitură de cuțit, împărăteasa căzu îndată. Vaporul ’și-a continuat călătoria însă cu­rînd s’a întors înapoi pentru ca să readucă la uscat pe împără­teasă care nu s’a mai ‘ deșteptat din leșin și care, îndată ce a fost adusă la oțel, ’și-a dat sufletul. Anarehistul criminal a fost ime­diat arestat. Moartea împărătesei a pricinuit mare consternație în tot orașul. Prima veste a sosit la ministerul de externe. Consiliul de miniștri tocmai era întrunit, împăratul se află la castelul Schoenbrun, lângă Viena. Toate ziarele au­ scos edi­­țiuni extra­ordinare. Iată alte amănunte, cari se te­­legrafiază din Geneva, relativ la asasinarea împărătesei Elisabeta , împărăteasa plecă la amiezi de la otel spre a se imbraca pentru Territet. Pe drumul către localul de imbarcare, un anarhist italian, anume Loucheni, născut în Paris, s'a apropiat ele împărăteasă și i-a dat o lovitură de pumnal în re­giunea inimei; împărăteasa a că­zut la pământ însă s’a ridicat și a putut să ajungă pe vapor unde a leșinat. Vaporul a plecat însă curând s’a întors în port; împărăteasa a fost transportată la oțelul Beaurivage unde a mu­rit. Hainele împărătesei erau pline peste tot de sânge. Criminalul a fost arestat. O depeșă din Berna spune că ucigașul Louchini e locuitor din Parma. Codul penal care e în vi­goare în cantonul Genevei exclu­­zând pedeapsa cu moarte, uciga­șul va fi condamnat numai la în­chisoare pe viață. O depeșă din Zurich spune că ucigașul împărătesei a venit în­­tr’adins la Geneva pentru a co­mite crima. Ministrul președinte Thum s’a dus la castelul Schoenbrun, unde se află împăratul, spre a­ comuni­ca vestea nenorocită. La teatrul Burg vestea a ajuns în timpul reprezentației «Faust» , artistul a ișit pe scenă și a co­municat-o publicului, după care atât teatrul Burg cât și cele­l­alte teatre imediat au fost închise. O altă depeșă din Geneva spu­ne că înpărăteasa a fost dusă plină de sânge pe vapor. După o altă versiune, împărăteasa a mu­rit pe când era transportan­tă la hotel. Vestea a pricinuit asupra mult încercatului împărat o durere in­descriptibilă. Toate cercurile sociale sunt a­­dîncite în cel mai mare doliu și sunt cuprinse de cea mai sfâșie­toare compătimire pentru augus­tul soț. Mii de oameni plâng pe strade citind edițiile extra­ordinare ale ziarelor. Tragica moarte a împărătesei pricinuește în Viena o impresie colosală. Edițiunile speciale ale ziarelor, cari anunță mortea, se desfac în cantități mari pe strade. Șefii tuturor Statelor au trimes telegrame de condoleanțe împăra­tului Franz Josef care e cuprins de o nespusă durere. Elisab­ta Amelia Eugenia, împără­­teasă a Austriei, s’a născut la 12 De­cembrie 1837. Prin urm­are era în vârstă de 61 de ani. Era fica m­ai mare a ducelui Maximilian Josef de Bavaria. La 12 Aprilie 1854 s-a că­sătorit cu împăratul Franz Josef și a avut trei copii, două fice și un fiu, Rudolf, prințul moștenitor, care s’a sinucis. De când cu perderea fiului său, împărăteasa, cuprinsă de o du­rere nestinsă, era mereu în călătorie. Având o înfățișare frumoasă și ma­­iestoasă, dînsa știuse că’și dobândeas­că simpatiile poporului, mai cu seamă ale clasei înalte. Era o mare amatoa­re de sport și o călăreață excelentă. Ultime Informațiuni . Din Giurgiu se scrie că Joul, regimentul 10 de călărași, cu un efectiv de 600 de ómeni călări, a trecut în not Dunărea (Brațul sf. Gheorghe). După terminarea trecerei în not, soldații au ex­cutat școla de regim­et, sub comanda maiorului Elefterescu, care în fruntea regi­mentului, a trecut cel­ d’intern în tot Dunărea. După câte­va ore, trupele s’au­ tntors la cazarmă, cu toții urzi pe haine. Totuși, atât ofițerii cât și soldații și gradele inferiore, erau plini de veselie că au reușit atât de bine a exercițiile grele pe cari le-au executat cu multă maestrie. □ Primăria din București a început să elibereze cărți de ale­gător. Aceste cărți pot fi scoas­­e la secretariatul primăriei­ în tote zi­lele, de la ceasurile 9 la 11 dimi­neața. □ I. P. S. La Mitropolitul Mi­ron Roman din Sibiu se află greu bolnav de câte­va­­ jile, după cum­ anunță «Telegraful român». 1 . Regele nostru, cînd a primit vestea despre moartea împărătesei Austriei, a trimes o lungă tele­gramă de condolență soțului asa­sinatei: «c Consilul inspectorilor ge­nerali ai armatei, după multe dis­­cuțiuni, a terminat în sfîrșit cu modificarea nouei uniforme ofi­țerești. Nouăle modele vor fi supuse aprobărei regelui.­­ Numeroase case germane și austriace, din Capitală au arborat t Forța ziarului „ROMÂNUL“ (Mi Califul Abderam SAU * Patru-spre­ prece­­ file fericite în cinci­zeci ami de domnie. — Nici o biruință câștigată împotriva dușmanilor săi nu-i miș­­case inima de o așa bucurie vie: pasărea sfărâmase frageda sa în­chisoare; ea trăia! Abderam, biruitor în bătălii avea dreptul a se crede cel mai mari viteaz,— de astă dată însă el se înălța în rândul Providenței ; el biruise soarta căci dădu­se viață.» Mansu, sfârșind stihul al zece­lea, privea pe Kalif cu un aer ce părea că spune : «Intr’adevăr, a­­cest stih nu poate prețui cinci­­sute două­spre­zece galbeni.» Al­hakem însă cu ochii pironiți pe tăblițele sale scria : ,,/n viitor se va înființa în orașele mari al Ka­lif­at­ului câte o locuință adăposti­­toare sub mumele de, Cuibul Pro­videnței,?» care numele sărmane vor fi primite spre a naște fructul pântecelui lor“ Ia urmă întrebă pe luntraș ; așa e că ’ți datorez de două ori câte două-sute cinci-zeci și șase de galbeni ? «Dacă înălțimea voastră soco­tiți ast­fel, n’am ce se răspund», adăogă luntrașul gătindu-se a în­cepe stihul al un­spre­zecelea. XI Nu, fericirea nu se află în res­pectul ce cine­va îl poruncesc. Era o zi în care, printr’o nouă poruncă publicată în numele mi­niștrilor imperiului, se punea în vederea poporului datoriele ce trebue a avea către persoana ca­­lifului, înjosită curtenire­a lingu­șitorilor, preschimbase într’un cult religios respectul cuvenit suvera­­nului Cordovei și ast­fel porunci­se, sub pedepsele cele mai aspre, ca toți se îngenuche în calea lui Abderam precum îngenuche îna­intea lui Dumnezeu ; era vorba, în această poruncă, despre moar­tea aceluia care ar fi călcat’o re­fuzând de a’și umili fruntea și a ’și îndupî genunchii. . Porunca consiliului, publicată cu zgomot prin toate colțurile statului, trecea din gură în gură și se cobora din locuința bogatu­lui în umilitul locaș al muncito­rului : toți se înspăimântară cu­noscând preumblările tiptile ale misteriosului Kalif, și se temeau de a nu se întâlni fără veste față în față cu Kaliful pe care nu ’l-ar fi cunoscut, sub îmbrăcămintea’­ simplă c’a ori­cărui cetățean de rînd. Neobservarea putea fi pe­depsită ca o resvrătire. Abderam marele Kalif, ce fă­cea atunci pe când miniștrii săi îl puneau pe aceia­ treaptă cu Dumnezeu, și pe când poporul lui tremura ca varga în fața po­­runcei răspîndită prin orașe de pristavî. El mergea încet pe jos cu o bâtrînă care abia se mișca, si­­­lindu-se a-și potrivi pașii cu a­­ceia ai slabe bătrîne. Pe această mătușă o întâlnise sfârșită de os­teneală, și rezămată de lavița unei porți — Vali respundea ea, în minutul în care califul trecea pe lângă dînsa, dacă ar fi aici scumpul meu Hisd­en, cel din urmă fiu din două­spre­zece ce am născut, el îmi va fi călăuza spre a’mî urma drumu, și brațul sĕu mă v’a susține pînă la hota­rul drumului meu­. Abderam auzind’o, se apropie de dînsa și îi zise : bună bătrî­­na eu nu sunt Hisd­en, fiul tăü dară ca și dînsul pot fi răbdător și voinic ; în lipsa brațului lui, te rog a te servi de al meu. Sărmana bătrînă după ce îl privi, se sculă și resemându-se de Abderam, își luă drumu spre casa ei. Nu era priveliște mai frumoasă și mai mișcătoare de­cât acesta. Un principe tânăr și vioiau m­icșo­rîndu-și mesul spre a se potrivi sărmanei femei bătrîne, care se resema pe brațul lui cu toată greutatea celor optî­zeci de ani ai unei bătrîne ; era un tablou­e^ vrednic de lăudat , puterea și tăria protegtând cea din urmă copilărie. In calea lor nu se af­­lau pristavî cari se stinge popo­rului : Ingenunchiați și salutați, căci era pe Abderam , domnul vostru ! Nu era acolo nici un o­­ficier de al palatului care se e­­xecute porunce dată. Cu toate acestea, lumea, cre­­zînd că este un fiu supus care slujește de călăuză bătrînei sale muma, fiește­ care se oprea spre a privi pe copilul de laudă o răbdător și toți îl salutau cu și iubire deosebită. Ast­fel, supune­rea poruncită de mândria coro­­nel se înplinea în curățenie fără nici o frică și ca o atragere vo­­ioa­să la inimea, către presupunsul final bătrîneî. (Va urma). - ----------------- ------------—^ |

Next