Românul, mai 1915 (Anul 46, nr. 357-387)
1915-05-04 / nr. 360
ANUL 46-lea— No. 360 VOIEȘTE 81 VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina II. Linia corp 7 pe o coloană î n pagina IV. Insert! ° 1 reclame în pagina III inia. . A !»« «dresaj In Romifinia * la Admindrația stirulm. La Rami ila d-ni John F. Jones A C-ie, 31 bis rae du Faubourg Montmatte. La Berlin & Vlevaita duil Hudolf Mosse & C 1« La Geneve | la d-ull Haasenstein & Vogler ți la toate agențiile de publicitate, REMSÎIA, STS. ACADEMIEI, No. 19 ADAÎrSTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 50 bani 30 bani 2 lei BUCUREȘTI, 3 MAI GERMANIA și iSTATELE-UNITE mmmwmmmi — O SITUAȚIE DIPLOMATICA înecarea vasului „Lusitania” pe care se aflau un însemnat numai de cetățeni americani, a avut drept efect să aducă iarăși da ordinea zilei chestiunea raporturilor diplomatice dintre Statele Unite și Germania. Statele Unite își păstrează neutralitatea. Insă această neutralitate se traduce prin efecte deosebite pentru fiecare grupă de Puteri. Din cauza acestei diferențe de efecte se pare că Statele Unite ar avea și atitudini diferite fată de cele două grupări în luptă cu toate că guvernul american, în conformitate cu litera tratatelor internaționale, își mărturisește absoluta sa egalitate de tratament față de ambele grupări. Blocada la care flota engleză a redus Germania, face ca Statele Unite să nu poată executa nici un fel de schimb comercial cu imperiul asediat și astfel să nu fie în măsură de a furniza arme, munițiuni și produse alimentare decit Angliei și Franței. Această furnizare utilă Triplei înțelegeri, produce o deosebită nemulțumire în Germania, unde ea e considerată ca o călcare a neutralității; dacă nu se spune în convențiile diplomatice că atitudinea Statelor Unite nu este strict neutrală, nu se afirmă mai puțin prin presă și în alte manifestațiuni ale opiniei publice că realitatea Statelor Unite este iluzorie. La asemenea afirmație guvernul Statelor Unite răspunde prin invocarea articolului 7 din convenția dela 18 octombrie 1907, încheiată la a doua conferință dela Ziaga: „O putere neutră nu este ținută să împedice exportarea sau transitul, pentru una sau alta din puterile beligerante, de arme, munițiuni în general de orice poate să fie folositor unei armate sau unei flote“. In drept atitudinea Statelor Unite se întemeiază pe această dispoziție a tratatelor internaționale. Anglia și Franța ar considera ca o lovitură îndreptată în special împotriva lor prohibirea exportului de arme și munițiuni din America, deoarece o asemenea măsură le-ar lovi pe ele și numai pe ele. In fapt Americanii își îndreptățesc atitudinea prin însăși inactivitatea flotei germane. Dacă a doua putere navală din lume nu face nici un sacrificiu pentru a-și asigura comunicațiile sale pe mare, dacă Germania își ține flota în siguranță în canalul Kiel, Statele Unite nu văd pentru ce ar face ele sacrificii ca să nu nedreptățească convențiile germane. Aceștia nestiindu-se să-și deschidă singuri un drum în largul mărilor, nu Statele Unite ar putea fi silite să-și închidă granițele pentru export ca să nu jicnească interesele germane. Așa își explică Statele Unite atitudinea lor. Dacă din punct de vedere juridic Germania nu are nimic de obiectat contra acestei atitudini, nu e mai puțin adevărat că furnizarea Triplicei cu material de războiu american le creiază acestora o superioritate, pe care Germanii nu o pot privi cu vreuun fel de mulțumire. E lesne de înțeles că între Statele Unite și Germania există o încordare pe care ultimile incidente nu au făcut decât să o sporească. Nici Germanii nu se arată dispuși să ocrotească în special viața și averea supușlor americani, încît submarinele nu evită vasele americane sau cele care transportă pe supușii republicei de peste ocean. De aici enervarea unei părți a opiniei publice americane, care nu cruță nici decum acuzările cele mai violente împotriva Germaniei. Guvernul american s’a arătat datornic în atitudinea sa, dar înpiiuitor. Complicațiuni diplomatice par evitate pentru moment, dar relațiile continuă să fie destul de încordate între Statele Unite și Imperiul german. Pregătirea la răsbobni după metoda Hébert __ OMENIREA SE REÎNTOARCE LA VECHEA CULTURA ANTICA — Războiul este desigur una din desfășurările de forță omenească, cele mai extraordinare. El cere de la om o vigoare fizică, o putință de rezistentă, o rezervă de putere care ese cu totul din comun. Dar pentru a ajunge la această desfășurare de forță, e nevoe de un antrenament. Cu atât mai mult se simte acest antrenament în țări ca Franța, unde contingentele și efectivele nu sunt atât de numeroase ca cele din Germania. Va trebui astfel ca prin calitate soldatul francez să întreacă desigur superioara cantitate germană. Apoi, pe cînd în Anglia și în Germania există o tendință voită spre sporturi, și pe cînd cea dintau țară tennis-ul, football-ul, golf-ul sunt necesități cotidiane, în Franța de abia de curînd au început jocurile și concursurile atletice. La acest, neajuns s’a gîndit cel dintîiu un bun militar, unul din aceia cari au făcut războiul în colonii. Cu numele de Hébert. De la el avem un sistem special de antrenament fizic, 2.13 natural. Ei nu aplică nici gimnastica suedeză, nici practica jocurilor complicate engleze, ci pur și simplu imită mișcările pe care un sălbatec actual le face in viața lui simplă și totuși admirabil desvoltată in direcția fisică. Iată acuma în esență în ce constă principiile și practica sistemului lui Hébert: Mușchiul contractîndu-se, arde glucogen, un fel de zahăr luat din intestin și elaborat de ficat. Această ardere este asigurată prin oxigenul luat din aer de către plămîni. Contracțiunea musculară va avea drept rezultat de a face să funcționeze plănuitul, ficatul și inima, fin urmare, pieptul se va lărgi, mușchii respiratori, lucrînd mai mult, își vor mări puterea, gîtul va deveni mai puternic, șira spinărei va fi bine susținută și viguroasă. Și cum raportul dintre fizic și moral e de mult stabilit, de sdgur că o creștere a vitalităței, o mărire de forță va aduce o schimbare și în moral. Omul va deveni mai generos, mai lesne înclinat spre sacrificii și spre eroism. Cum în vremurile de acuma forța fizică e atît de necesară, ea fiind însărcinată să salveze cererile intelectuale, desigur că sistemul natural preconizat de Herbert, va fi din cele cari vor fi viu reținute și generalmente aplicat. Și ne vom întoarce astfel la concepția antică, a desvoltărei fizice unite cu cultura intelectului. Această armonie a trupului cu sufletul e una din chezășiile superiorităței omenești. ______ SEMPER BETE ȘUGUBEȚE NAE DE LA „TIUZNETEI.“ A apărut o revistă umoristică „Trăsnetul” cu desemne de Nae. După spiritul în care e scrisă ar părea mai mult că are de desenator pe Ianoș. Poftim de-i spune însă lui Ham pe nume, că iți răspunde imediat: — Din contră, mă chiamĂ Nael DIALOGURI Intre doi inși la un chioșc de ziare : A. Cum ți se pare „Trazne” ? B. — Cam... trăsnit! 9 Intre alți doi pe stradă. C. — Ce-i lipsește „Trăsnetului“ ? D. — Un... paratrăsnet. SBAWIgXEMP^R^ Fondator : C. A. ROSETTI ACT tTA. ORIGINA CENSUREI — In pagini de o fină ironie, poetul PIERRE MILLE arată că origina censurei e în cultul TABU — fiindcă spusese: „o să reînceapă boala beției“. Excelentul prefect care guverna pe atunci destinele locuitorilor de la Indre-et-Loire, nevoind decît binele lor a consimțit să olibereze, dar o amenință că o va închide pentru totdeauna dacă va persista să răspândească știri rele. Se înțelege prin știri rele, acelea pe cari guvernul le judecă rele. Nu poate să existe altă definiție și e, precum se vede, chiar definiția tabu-ului. Totul te face să crezi că orig\- femee din Tour a fost închisa na censurei trebue căutată în acea veche instituțiune a tabu-ului Tabu, spune Pierre Mille, poate să aibe un motiv religios, politic sau social, în sensul că vrăjitorul, șeful tribului, sau unii membrii ai tribului, exploatează conștient sau inconștient, ritul interdicției într’un interes determinat. Dar, nu acest interes direct și imediat a creat acest cult. Dacă ar fi astfel, el n’ar fi respectat. Adevărul e că tabu-ul exista prin el însăși, de la începuturile societăților primitive; el isvorăște din convingerea că simt lucruri oprite, fără să se știe de ce. Or, nu asculți în mod perfect, decît atunci cînd nu știi de ce. In multe triburi din Polinesia, — triburi de antropofagi, — e tabu-ul pulpei. Aceasta înseamnă că nu le e permis să mâniaie pulpa de om, care e cu toate acestea, după cum o știm cu toții, cea mai bună bucată. Niciodată nu vor ști Polinizienii motivul pentru care trebue să se abțină și nimeni în lume n’ar fi capabil sa le dea explicarea; ei se supun fără discuțiune. Pe de altă parte am putea cita numeroase pilde despre rolul remarcabil pe care-l joacă culoarea albă în semnificația de tabu la membrii unor triburi: o pînza albă spînzurată de un arbor, e suficientă ca nimeni să nu mai îndrăznească nu numai să nu se apropie de ea, dar nici să privească arborele. Pînza albă a produs ceva asemănător unei orbiri isterice. Cenzura e una din formele cele mai freqvente pe care o iau tabuurile în societățile noastre civilizate, mai ales în perioadele de conservare sau apărare. Trebue să credem că ea devine indispensabilă și se impune tuturor spiritelor printr'o revenire la instinctele primitive. Nu ne vom reîntoarce mai departe decît la vremurile imperiului al doilea. La acea epocă de fecundă reorganizare socială, L’observateur de la corse, ziar bon,apartist de altfel, a primit un avertisment fiindcă a discutat regula 31urneau de Mouniermentele administrative, „această polemică putînd să excite nemulțumirea“. Le Pare de Soire, a fost obiectul aceleiași solicitudini deoarece imprimase fraza următoare: împăratul a ținut un discurs care, după agenția Havas, a provocat de mai multe ori strigătul de trăiască împăratul“ și, declară censura, „această formulă dubitativă este nepotrivită“. O operă asupra Frondei a fost interzisă „pentru că e funest pentru ordinea publică să se audă cetățenii strigînd: La arme“ și același lucru s’a întâmplat cu Lorenzaccio, al lui Alfred de Musset „discuțiunea dreptului de asasinare a unui suveran ale că iui crime provoacă indignarea uar fiind un spectacol, periculos“. j Puțin timp după aceasta s’a in-Chiar cuvintele au fost supuse bim.. •„ „ . . ., , ,, ... nevoitoarei atențiuni a agenților statuit ui urcau o comisiune pen „ . ; autorității. Actorul Grassot afla „reforma dicționarului“ și să fost arestat din cauză că spuse sa „ extirpeze cuvintele periculoase ■ un cafeu: „Deci, aci e ca la Sebas ea libertate, egalitate și fraterni[topul] nu se poate luă nimic“. O tată. După ce a gîndit miit* cqIn Turcia, sub guvernul lui Abdul-Hamid, lucraile se petrecură întocmai ca sub guvernul liberal al lui Napoleon. Reprezentarea operetei Le Grand Mogol, a fost interzisă deoarece le grand mogol era un sultan și sultanii nu trebue să fie prilej de rîs. Printr’o consecință logică chiar cuvîntul de „rege“ a fost șters din vocabularul teatral. Iată de ce Le Roi s’amuse al lui Victor Hugo, devine pur și simplu On s'amuse și Le Roi Candaule, degradat, nu fu decît Le Duc Candaule. Dar s’au întîmplat lucruri și mai nostime. Intr’o piesă inocentă censura otomană descoperi o scenă în care, la un joc de cărți, unul din personagii spuse : J’abats le roi. Consuratorul luă condeiul și scrise în locul frazei funeste : J’abats le duc. Ceea ce salvă monarhia. Pentru aceeași motiv se înlocuia, pentru a nu aduce vreun rău reliiginei, cuvintele „courant“ prin „administration“, „palais“ în „castel”, căci pe cît se pare sultanul locuia un palat și nu un castel. De altfel, lumea avea iluziunea în urma acestui procedeu, că asistă la reprezentații noui. Un vodevil vechiu, Le și Larecher luă un titlu nou și ingenios: Emil, fiindcă sultanul avea un frate! In fine dialogul suferea adeseori modificări interesante și savuroase. Un personagiu comic făcînd reflexiunea aceasta unde la prima vedere nu se observa nimic adversiv „primăvara a făcut bine“, a fost rugat să o înlocuiască prin aceasta, superioară în naivitate: „Căldura, e bună“. Corecțiunea aceasta, era bazată pe motive juste și profunde: „Primăvara, și-a zis censuratorul, e redeșteptarea. Și redeșteptarea nu e exact același lucru cu revolumisiunea de reformă decise să suprime mai întâi cuvîntul „a reforma“ care îi păru mai periculos decît toate celelalte. * • * Avem acum în Franța o censură, spune Pierre Mille. Tabu-urile sale sunt albe, cum se cuvine și aceasta trebue să fie semnalat amatorilor de folk-lore. Ei vor urmări cu un viu interes pasional operațiunile censurei noastre și astfel nu vor întîrzia să descopere că decisiunile ei... (aci lipsesc nouă rînduri de text din articolul lui Pierre Mille, grație unei supreme feste pe care a voit să o joace censura franceză) sunt întotdeauna juste, indulgente și luminate. • ÜK33S3S33T ■ Reformarea soldaților — UN RAPORT AL PROFESORULUI LAUDOUZY — Profesorul Laudouzy, decanul facultății de medicină din Paris, a prezentat comisiunei permanente a tuberculozei de pe lângă Ministerul de interne, un raport asupra reformei soldaților tuberculoși. Profesorul Laudouzy arată că pină la declararea războiului eifra celora reformați din cauza acestei boale a fost considerablă. Aglomerațiunile de trupe vor mări aceasta cifră.Se crede, într’adevăr, că tuberculosa nu se ia la cazarmă și că viața militară nu poate fi invocații cu o cauză de inoculare. Se poate să fie adevărat. Dar surmenajul inseparabili de această viață este factorul indubitabil al răspîndirii răului la acei tineri cari purtau germenii boalei în stare latentă și cari trebuiau să rămînă în această situațiune dacă nu intervenea o schimbare a condițiunilor de existență. Acești tuberculoși, devin la rîndul lor izvoare de boală. Tuberculosa avută sau contractată provine din oboselile și pericolele serviciului. Azi, pericolul se mărește prin faptul că consiliile de revizuire au vărsat în serviciile active reformații de eli, tuberculoși, găsiți de astă dată buni și care devin o cauză de nou pericol. Și la aceasta intervine existența atît de puțin confortabilă din tranșee, plină de promiscuități. Deci, cînd oamenii devin definitiv tuberculoși, incapabili să ducă greutățile campaniei, amfaza are dreptul să se desintereseze de ei reformîndu-i! D. Laudouzy crede că ea treime din contră, să-și asume o parte și pe un timp determinat, sarcina acestor invalizi de un nou gen. Tuberculoșii reformații nu trebue să părăsească armata fără tratament, educațiune anti-tuberculoasă și asistență lor trebue să fie asigurată. Astfel nu se va arunca în circulație oameni periculoși pentru populațiune. Să ne gîndim că după războiu vor fi răniți de tuberculosă cari vor fi invalizi ai războiului ca și soldații mutilați în luptă. Această datorie e cu atît mai sfîntă față de tuberculoși cari prin boală lor vor fi niște părăsiți, suspecți. E aci un program de umanitate și de dreptate pe care patria treime să-tl îndeplinească. LUNI 4 MAI 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară , . un an 18 lei . . . șeaua luni 9 lei in străinătate , un an 38 lai . . . șease luni 13 ti Abonamentele Încep la 1 și 15 ale flecirei Iuni A se adresai In R ««Denia * U Administrația suroiii și la oficiii poștale. S>a Partal la «Agenoe Internationale de j o uman Qorbaty». La Vlenai la d-nul I. Bettenhansen, Staatsbahnha La GenAvei Heinrich Masseln, TELEFON No. 57/20 și 22/39 AUXILIARII INJRASBOIU | Hrana populației rurale Indieni rănit! In luptă, iau apă dintr’o localitate ca cărora rezervor pe frontal englez FOLOASELE PROHIBITE EXPORTULUI UNOR ALIMENTE — Este îndeobște necunoscut că de prost se hrănește populațiunea noastră rurală. Aceasta nu numai în ceea ce privește pe cei lipsiți de mijloace și cari trăesc în mizerie dar chiar cei mai cu dare de mină se hrănesc foarte prost. Motivele unei asemenea stări triste de lucruri sunt multe. Mai întîiu săteanul nu are absolut nici o idee asupra valoarei nutritive a diferitelor alimente și produse ale gospodăriei. Așa, să- Iă ieanul nostru dacă dădea dușca un ciocan de rachiu care să simtă că-1 arde pe gît și dacă mănîncă după aceea o bucată de pîine sau mămăligă cu ceva udătură din varză, ceapă, usturoi, castraveți, ardei — crede că s’a hrăniții zdravăn ! Bietul om n are nici idee că aceste alimente au o valoare nutritivă foarte redusă și că o bucată de brînză, de pește, de slănină, etc. sunt de zece ori mai hrănitoare decât toate rachiurile și „udăturile” cu care își amăgește foamea. In afară de ignoranța sătenilor asupra valorei nutritive a alimentelor, mai este o cauză foarte mare care contribue la proasta lor hrănire. Această cauză provine de acolo că sătencele n’au aproape nici cea mai mică idee de modul cum trebue făcută o fiertură bună și gustoasă. Prohibirea exportului alimentelor ca păsări, ouă, untură, brînzeturi, nuci, fasole, mazăre, etc. a fost de cel mai îmare folos pentru populațiunea rurală. Sătenii cari aveau asemenea, pro inse s’au folosit de linsele în anul acesta mai mult decit în toți anii anteriori. Ne mai fiind îngăduit exportul acestor produse, satele n’au mai fost cutreerate de samsari și negustori ambulanți, ca altă dată, cari le luau mai pe nimic și apoi le exportau cu prețuri înzecite. In acest caz sătenii, rămănînd cu aceste produse în casă, au fost nevoiți să consume ei mare parte dintr’însele. Iată deci că măsura aceasta de a prohibi exportul unor alimente a putut aduce și un însemnat folos populațiunei rurale. Chestiunea este însă dacă cu acest prilej sătenii s’ar putea obișnui ca pe viitor să nu mai vîndă pe nimic asemenea produse așa de hrănitoare, ci să le consume ei singuri. Iată ce ar fi da întreprins la țară pentru educația poporului: Acesta ar fi rolul preoților, învățătorilor și autorităților administrative. A povățui pe săteni cum să se hrănească, cum să păstreze curățenia, cum să-și îngrijească locuința și vitele — în afară de celelalte chestiuni culturale, sociale și economice — este cel mai frumos apostolat. Preoții satelor, în primul rînd, ar avea aci un cîmp de cea mai rodnică activitate. Va fi cel mai frumos rol de adevărați apostoli Dacă prohibirea exportului unor anumite alimente cereale și mărfuri a oprit oarecum expansiunea economică a țărei, în schimb ea a avut și un efect bun., al satelor Iată cum: DELA GALAȚI NEGRU PE ALB Spiritismul In război Ziarele germane publică o știre veselă și tragică în acelaș timp. Comandantul unui corp de armată — dacă nu mă lasei corpul 7 — a dat un ordin de zi prin care se interzice trupelor de sub comanda sa practicarea spiritismului pînă la sfîrșitul războiului. Iată un ordin care nu cred să incinte pe soldații Germani, mai ales că el este dat numai pe timpul cît va ține războiul, adică exact pe timpul cînd această nevinovată distracție poate deveni și ea ceva interesantă. Adevărul este că de la izbucnirea războiului, spiritismul a făcut adevărate ravagii. Beligeranții ca și neutrii V au practicat pe o scară așa de întinsă că ședințele de spiritism deveniseră tot atît de indispensabile ca și era de făcut partida de... cărți. S’ar putea spune chiar că s’a făcut atîta spiritism în ultimile opt luni de zile că spiritele iluștrilor decedați trebue să fie obosite de desele vizite pe care au fost nevoite să le facă pe mesele sau pe sub paharele curioșilor profeți ai zilei de mîine. In Franța mai ales, au apărut volume întregi cu asemenea preziceri. Din ele sfîrșitul Germaniei pentru anul aceștia, se degaja ca ceva sigur, ceva fatal. Profeții moderni au fost puși la contribuție împreună cu profeții mai vechi și pe lângă prezicerile d-nei de Thebes sau Lenormand au fost desgropate din vechile lor pergamente faimoasele profeții ale lui Nostradamus, fratele Iacob sau și mai faimoasa prezicere dele Magența. Cei care nu puteau face profeții, făcau spiritism. De altfel pentru spiritism nu trebue cine știe ce daruri supranaurale. Iți trebue o anumită doză de naivitate și o fire impresionantă care să-ți permită uimirea și temerea la fiecare mișcare a piciorului mesei sau a paharului fermecat. S’a constatat însă că cei mai mulți dintre obișnuiții spiritismului s’au țicnit cu timpul. Generalul german de sigur că s’a convins și el de acest adevăr și cum de bună seamă că nu ține de loc să aibă combatanți nebuni, a dat ordinul de zi prin care interzice practicarea spiritismului atît timp cît va ține războiul. Și cu toate acestea nimic mai necesar în anume momente pentru um suflet șubred decît acest așa zis contact intelectual cu ființele dispărute, care la drept vorbind mint mai abitir decît niște coafori de lux... KOH-Y-NOOR. Biruitorii Neamului Dacă vă voi spune că bîrfiirea s’a făcut prin scris, apoi atunci veți fi siguri că articolul a apărut în „Adevărul". Acolo găsesc adăpost insultătorii neamului românesc. Să vedem ce ne spune acest ziar intr’un articol publicat pe prima pagină a numărului său de aseară: „Cunosc un popor neputincios, anemic, somnoros, întârziat la toate. Acest popor se mmdrește ,că e urmaș al romanilor, nepot de împărați, dar- mie îmi vine să cred că maica Roma l’a făcut la... șapte luni. Eu însumi fac parte din acest popor, intim cu sunt moi, iar moții fac parte din neamul întreg, preomm amuli e parte mică din uriașul munte. Stau eu și mă gîndesc, care să fie pricina că acest popor are în vine mai multă limonadă decît sânge! Oare alimentele sun predilecte, mămăliga și borșul! D’aia seamănă cu oaia, mulsă și tunsă de păstori și mîncată de toți lupii crîngurilor?“ „Adevărul“ e cu desăvîrșire străin de poporul pe care se laudă că îl cunoaște. Acest popor nu e „neputincios, anemie, somnoros și întârziat în toate“, — exceptînd poate exemplarele pe care în mod firesc le cunoaște mai bine „Adevărul”. In șapte luni n’a fost făcut neamul nostiu, el a dat dovezi că e întreg, ci poate musafirii noștri mai vechi sau mai proaspeți. Cînd autorul articolului se laudă că face parte „din acest popor“ nu-1 credem , el trebue să facă parte, fără doar și poate, dintr’o nație anevoioasă, neputincioasă, somnoroasă și întîrziată în toate dar care nu e a noastră. Noi avem limonada în vine ? Eroii dela 77 am cucerit Grivița și Plevna prin limonadă . Limonada a avut Mărăcinelui? Limonadă a curs în vinele lui Mihai Viteazul și în arterele lui Ștefan cel Mare ! Națiunea noastră seamănă cu oaia mulsă și tunsă și mîncată de lupi ? Cetești aceste insanități și te întrebi dacă a fost cu putință ca ele să se tipărească într’un ziar românesc. E de neînchipuit ! Scriitorul articolului de care este vorba socotește, de bună seamă, că a luat-o fin și că a scris cine știe ca ispravă. E trist din cale afară că se găsesc asemenea mentalități, care să ne recomande în așa chip străinilor. In cele din urmă putea să se împodobească singur cu „titlurile“ de somnoros, neputincios, anemic, oaie, etc. nu să le alunce neamului întreg ! Ar fi fost mai potrivite.