Românul, iunie 1915 (Anul 46, nr. 388-417)

1915-06-25 / nr. 412

ANUL 46-lea— No. 412 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Lilnia corp pe o coloană in pagina II. ,50 bani Linia co­­­p 7 pe o coloană in patina IV . ,30 bani insert­ n reclame in pagina Ill­i­nia. . 3 lei A re adresai In România * la Administrația alantral. La Parist la d-ni John F. Jones & O­ie, El bis­ra du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vienoi la d-nii Rudolf Mosse A 0-1* La ceneve­t la d-nii Haasenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. BHDâglia, STR. ACADEMIEI, Ho. 19 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI Ho. 17 BUCUREȘTI 24 IUNIE Am relevat ori articolul cu a­precieri cuminți din Epoca apă­rută cu o zi mai înainte. Trecem peste faptul că Epoca regretă mo­mentul ei de luciditate și caută în numărul său de ori să revină asu­pra înțelesului foarte limpede al articolului pe care l-am citat. Nu se putea ca Epoca să nu de­zavueze un articol ce distrugea șu­breda bază teoretică a întregii sa­le campanii — zgomotoasă și su­perficială — din vremile eroice ale Acțiunii Naționale. N’ar fi fost consecventă și — se știe — consec­vența în opinii a fost o însușire constantă a ziarului conservator. E drept însă că constatările­­ cele, prin excepție, cuminți — ale Epocei erau atât de limpezi, în­cit nu au putut fi desmințite, cum se pot desminți afirmările dubioase sau disimulate; ele au fost desmin­țite prin declarația Epocei că își menține opinia ei anterioară în privința zoririi „momentului“ (de­clarația e făcută personal de direc­torul gazetei — ale cărui opinii în politica externă sunt cele mai pu­țin interesante între toate opiniile neinteresante ale contimporanilor noștri). Ceea ce e greu pentru un om cu oare­care justețe de spirit­­ ac să înțeleagă cum se pot împă­ca ale două opriii exprimate de Epoca la Interval de o zi. Luni spu­nea că „armata rusă nu va putea reîncepe o ofensivă în cursul aces­tei veri“ și Marți afirmă cu con­vingere că operațiile desfășurate în Galiția nu au nici o însemnăta­te pentru desnodămîntul final al războiului. Se poate să aibă drep­tate Epoca din punctul său de ve­dere... Atît numai­ că războiul se poartă și cu calendarul; el e și o chestiune de DURATA și dacă a­­ceastă durată e considerabilă, a­­tunci e o adevărată... copilărie — vorba e a regretatului șef conser­vator I. Lahovary — să alergi du­pă „moment“. Acest considerent nu împiedică însă Epoca în declama­țiile sale, cu care rămîne mai de­parte drept unică atitudine poli­tica. A fost un gest cuminte — dar se vede că timid și... greșit, pe ca­re Epoca îl regretă și îl deza­vuează. Totuși dacă e în­că decisă să mai facă asemenea greșite gesturi cu­minți, îi aducem în ajutor decla­rațiile făcute la o întrunire de ce­tățeni londonezi de către șeful gu­vernului britanic, d. Asquith și șe­ful partidului conservator, d. Bon­­nar Law. „Cheltuelile noastre în acest an — a declarat prmul-m­inistru — se ridică la um miliard de lire ster­line (douăzeci și cinci de miliar­de de lei). MULTE LUNI DE AICI ÎNAINTE IN CA ele vor fi de vre-o trei milioane de lire sterline pe zi. Pentru mtîia oara în istoria noastră financiară nu s’a fixat nici o limită totalului îm­prumutului pentru ca fie­care ce­tățea­n să poate subscrie cut îi stă în putere și să ne ajute astfel să ajungem la o victorie grabnică și decizivă.... „Refuzăm să facem sacrificiul acelor bunuri care fac ca viața noastră națională să merite a fi trăită și preferăm să luptăm pi­na la sfîrșit, pînă la ultimul nos­tru ban, pînă la ultima picătură a ultimei noastre forțe, pînă la ulti­ma noastră, picătură de ringe“. Aceste declarații ale primului ministru englez sunt o întărire a declarațiilor analoage făcute în Senatul francez de d. Vivian­ în chestiunea munițiunilor și a mobi­lizării financiare și ele pot com­pleta cu mult folos preciziunile strategice ale Epocei în privința războiului. Ar putea fi Interesant subiect de meditație pentru Epo­ca, dacă ziarul conservator vrea să mai greșească din cînd în cînd trecînd și în cîmpul constatărilor nu lipsit de înțelepciune. PREGĂTIRI DE VIITOR — COMPLETĂRI pentru un articol al „EPOCEI“ — VARIETĂȚI din rAsboiu UMANITATE SI USA — UN PREVESTITOR AL RAZBOIULUI ACTUAL — DESIN­FECTAREA CÂMPIILOR -GLOANȚELE NARCOTICE — Printre cei ce au scris despre raz­boki în genere, și despre cel de acuma în particular, nici unul nu merită a fi mai des citat de­cît Bernhardt, care cu o competență ce nu i-o contestă nici vrășmașii săi firești, francezii, a arătat pî­nă în cele mai mici amănunte mil­ioanele de luptă din războiu. El cel dîntîiu a arătat oare e va­loarea bombelor asfixiante în răz­boiu; el a arătat care va fi rolul automobilelor, drumurilor de fer militare, telegrafiei fără fir. Des­pre aeronautică Bernhardi arată cum aeroplanele vor juca un rol imens, rectificând tirul artileriei, aruncînd explosibile de la înăl­țimi mari. „Se va vedea spune el, dîndu-se lupte înverșunate în aer și­ că, deci, e nevoe ca aero­planele germane să aibă o mare forță ofensivă“. Infanteria, în viitorul războiu — căci Bernhardi a scris înainte de războiul actual — va avea o forță ofensivă enormă. Generalisimul va avea mare­ rol în războiu, căci nu este puțin lucru de sigur a conduce milioa­ne de oameni după o singură vo­ință, după un singur gînd. Războiul în ochii lui Bernhar­di „este o necesitate socială“, o e­xigență morală, un act artistic. O lungă pace înmoaie resorturile­­ sufletului și slăbește calitățile bár­bătești. După patru luni de la publica­rea acestor articole războiul is­­bueni. Bernhardi, contrar dictonu­lui obișnuit a fost un profet în ța­ra lui ! Gloanțele narcotice: Humphren in Pittsburg în Pensilvania, a ventat un proiectil căruia i­ a­­ t numele de „glonț narcotic“ și dre în momentul cînd atinge ra­liul îl adoarme. Efectul aneste­­ze este produs de o mică cantita­te morfină ascunsă, într’o cap­ita aderentă glonțului și care se ischide cînd glonțul a luat she­ll. Conținutul capsulei se răs­ădește în țesuturile organice și nofțind sensibilitatea. Invenția se poate adapta la ori­ce fel * arme,­­la și la revolver. Cum vedem progresul se carac­­terisă printr’o paralelă justă între sălbătăcia atacurilor și mijloacele omenești de a le atenua ciudata min­că de Sisif care consistă in a perde pe o parte, ceea ce s’a cîș­­tigat pe alta. Desinfectarea cîmpurilor de bătaie. In aceiași ordine de idei avem de citat mijloacele igienice, dictate de știință pentru ca boale­­le molipsitoare să nu se întindă printre trape. Muștele sunt cele care infectează mai mult. Pentru a stârpi oiele și larvele, învățatul Roubaud, într-o notă prezentată Academiei de științe, indică între­buințarea creșitului, ca și a păcu­­rei, care e cu mult superioară des infectantelor obișnuite cu calce, formol, etc. E curios astfel cum d­ărmanul ereer omenesc este mișcat în do­uă i direcțiuni opuse: spre bine și spre rău, dovedindu-se astfel a­­dîncul înțeles — tâlcul — legen­dei antice și persane a luptei din­tre Ahriman și Ormuz, între ge­niul binelui și geniul răului. Cînd oare vom fi martorii trium­­fului celui d’întîiu­l SEMPER. BETE - CUBUBEȚE ANONIMUL ISCAU r „Epoca“ de alaltă eri a publicat u­n articol care era­ o... gafă pentru politica urmărită de inspiratorii ei. D. Pisanis a declarat eri că acel articol era scris de d-sa. Absolut inutil s’o mai spună, de vreme ce era o... aptă. Se ghicea de la sine autorul. Se cunoaște și opinia d-lui Fili­pescu asupra castului... VISURILE D-LUI MILLE D. Miile ne mai găsind în reali­tate motive pentru cotidienele sa­le înjurături, s’a apucat să înjure pentru că a avut un vis urîrt. Nici visurile acestui veninos cretin nu pot fi de­cît urite. 8 BANI EXEMPLARUL Fondator : C. A. ROSETTI NEGRU PE ALB S. S. R. — — ■ Cu începere de Duminică, socie­tatea scriitorilor romîni, are un nou comitet și după cele hotărîte în această adunare generală, chiar o nouă directivă da activitate în viitor. Creată acum șeapte ani, pentru a răspunde unei necesități imedia­te pe care scriitorii noștriî, răsleți și adesea ori învrăjbiți, o~ simțeau tot mai vie în ultimul timp, socie­tatea scriitorilor romîni a trecut prin ai­­tea faze antipadice, a tre­buit să sară atîtea hopuri pericu­loase și a trebuit să țină piept cti­tor furtuni din afară și chiar dină­untru, că aproape este de mirat, cum s’a putut menține pînă azi intactă și mai ales urmată de ace­­laș neștirbit prestigiu moral. Un scriitor este greu să se împa­ce cu altul. Cu atît mai greu era clar să se poată împăca toți scrii­torii noștriî, unii mai mari de­cît alții, talente felurite, personalități distincte și mai ales, temperamen­te variate. Printr’o minune însă, s’a făcut și lucrul acesta. Și trebue să recunoaștem că spre onoarea bunului renume al scriitorilor noș­tri, societatea aceasta în ș­apte ani de zile s’a manifestat tot­deau­­na la înălțimea aureolei membri­lor ei. Mulți dintre cei porniți în pribe­gie s'ai întors înapoi ca și bibli­cul copil risipitor. Cei mai vechi au deschis porțile celor mai noui și astăzi societatea scriitorilor ro­mini, am putea spune că adăpos­tește în sinul ei, tot ceea ce litera­tura romînâ, numără mai de sea­mă, fie printre cei mai bătrîni, fie printre cei mai­­ tineri, fie printre cei tradiționali, și printre revolu­ționari. • • Anul trecut, activitatea societă­­ței de și destul de fecundă, nu s’a putut totuși manifesta conform programului ei, din cauza împre­jurărilor vitregi create de cursul evenimentelor. Vom aminti însă că societatea și-a îndeplinit cu sfin­țenie datoria către doi mari dispă­ruți ai literaturei noastre și că prăsnuirea lui Eminescu și Crdun­gă a fost făcută cu tarifă pietatea datorită celor mari de către cei mici. Anul acestă, societatea va între­prinde o serie de șezători literare în țără cu care ocazie, suntem si­guri că scriitorii noștriî vor găsi un nou debușeu de... admirație prin diferitele orașe neprielnice li­tera­turei, pe unde cărțile și nume­le lor n’au pătruns încă. Să urăm dar societățea scriitori­lor romîni, un an bun și odată cu îndeplinirea acestui progrm,care pînă la un punct oare care consti­­tue chiar un apostolat, să-î mai­­ st­ram să strîngă în final ei cît mai multe forțe reale. KOH-Y-NOOR Compania sa contra „ADEjVARULUI Grele timpuri .Am apucat! Nu poate să mai trăiască un patriot în țară ! Cum își dă pe față națio­nalismul este luat în primire și i se dă la cap din toate părțile. Așa a pățit bietul Miile — bătrîn neofi­jit și bolnav; — așa a pățit-o poe­tul Tănase — tânăr vestel și.... dis­trat ; — așa a pâțit-o Valerian — diplomat de mina întâia ; — așa a pățit-o Sperantia — ăl eu „stăm ca niște idiot!“, măscărici strate­gic, — așa a pățit-o Honigman — ăi cu ouăle, cu apartamente de în­chiriat și cu palmele ; — așa a pă­­țit-o Circu și Costa. Fani și d-rul Dascian Sara Amară și ceilalți. Mare nedreptate, domnule! A­­uzi, să n’ai d-ta voe să conduci ța­ra de la... judecătorie, de la sanato­riu, de l­a samsarlîcul ,cu ouă sau de la Capșa! E de necrezut! Dar cine s’o conducă? Cei cari gîndesc, cari au dragoste de neam și răspundere în fața țării ? Dar de unde au ei monopolul conduce­rii? Ce Sperantia nu e destul de tare odată ce ne-a făcut idioți în bloc? Honnigman nu și-a dovedit patriotismul cu oule? Sub chirur­­gul ei, M­­ Duscian nu și-a arătat sentimentele, ocărindu-ne de la adă­postul graniței unei țări vecine? Apoi mai mai’e patriot ca Miile, care înjură de sus pînă jos, cine poate fi? Ara patriotismul altă culme de cut înjurătura și... casa de sănătate? De un răstimp s’a pornit o cam­panie înverșunată în­potriva pa­trioților de la „Adevărul“ și, ceea ce e m­­ai grav, prin ziarele cele mai cetite. Iată cum caracteriză „Univer­sul“ de eri pa colaboratul-tip al „Adevărului”, suf., numele sa ges­tul de „harbărul“. „Are șiretenia vulpei, lăcomia hie­nei, îndărătnicia catîrului, și lașita­tea soborului. E inteligent ca boul și lingușitor ca o pisică. E dăruit de natură cu curățenia porcului și tot ca porcul e silit cite­odată să-și în­ghită prisosul propriilor sale scre­­mete intelectuale. Are cinismul pu­­pezel care își spurcă cuibul și furia cîinelui turbat . Cam, pe șleau, nu e vorbă, dar tot un atît de pe șleau ca faimosul lui de comicării Tudorică Dispa­­ranție. Noi protestăm în mod sincer în contra energicei campanii ce s’a început împotriva patrioților de la ziarele din str. Sărindar, cărora presa populară le zice harbărî, mahări, samsari, etc. Relațiunile lor cu „Ica” s’au­ ui­tat, prin urmare de ce să mai des­chidem o chestie veche. Că fac pe mijlocitorii, ce are a face ? Acestea îi împiedică de-a fi naționaliști? Ei, Doamne ! Dar rea mai este lu­mea. Unindu-ne glasul puternic cu vocile ceva mai pițigăiate ale tova­rășilor din str. Sărindar, strigăm: — Trăiască marii patrioți de la „Adevărul“, jos întreaga presă ro­­mînă ! ”. JOI 25 IUNIE 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE in țară . . nn an 18 lei . . . șease luni 9 lei in Străinătate . nn an 38 lei . . . șease luni 18 la Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresat lu­iLiirâniat la Administrația ziarului și b­­aficiii poștale. La IVrls« la cAgeuee Internationale de journal! Qorbaty». La Vlenat la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnhc La Genévei Heinrich MasseiD, TELEFON No. 57/20 și 22/39 Suedia și râsboiul - O SCRISOARE A UNUI SUEDEZ - mul timp sa pus în circulație sgo | (]in punct de vedere realist;­ae-Suedezul Erik Sjpeatedt, pu­ Sverige, revistă lunară cu un pu­ fost făcută în Laponia Tocmai a­­firma­m ziarul Le Figaro, urmă­­riire cititor prea restrîns. Directo- a­ceasta politică de bun vecin a de­­toarea scrisoare: ] rul revistei n’are nici o pozițiune terminat atacurile mnicei, dar foar Voitî să neimitezî nuni Snne ! autorizată, el nu aparține Paria­ j te violentei fracțiuni a conserva­«g] agâtatori­torilor pangermaniști. In ochii expu ce d­e­titudini Suediei în Falelor, orice apropiere cu Rusia nu t­ominî­n ^ acești propagandiști izo­l« decît o cursă. Nimic nu poate să timpul crizei actuale . In alti­i lați nu exercită nici o influență înlăture neîncrederea lor în pri­mare cu privire la presiunile pe cari le exercitează Germania la Stockholm, pentru a ne face sa luăm parte la conflict. Presiunile acestea, chiar d­acă s‘ar fi produs­, n’au nici o influen­ță asupra mediurilor responsabi­le în Suedia și d­acă ar lua, — ceea ce e mai puțin posibil, o înfă­țișare cominatorie, ele n’ar avea alt rezultat decît acela de a con­firm Suedia în hotărârea sa de a apăra prin toate mijloacele neu­tral­ita­tea. Sunt în toată țara doi factori­­ decisivi pentru întreaga ei poli­tică. De o parte, guvernul, parla­mentul, mediurile politice respon­sabile. De altă parte, opinia pu­blică și presa. Or, sinceritatea politicei de neu­tralitate a guvernului suedez n’a putut fi pusă la îndoială nici un moment. In parlament, majorita­tea aparține stângei, radicalii și socialiști, elemente esențial paci­fice, m­imice ori­cărei politici a­­vem tubiere, de altfel simpatici prin toate convingerile lor politi­ce și sexuale puterilor occidentale Franța și Anglia. Și adaug că dintre conserva­torii din parlament nici o voce nu s’a ridicat spre a contesta necesi­tatea unei politici de neutralitate a­bsolută. Ministerul actual e com­­pus din conservatori; menținerea sa la putere poate deci să fie con­siderată ca un fel de anomalie pen­tru că trebue să se spriine pe o majoritate stângă și dacă aceasta își menține încrederea sa, — se explică prin aceea că politica ex­ternă pentru moment domină tor și că majoritatea e în perfect a­­cord cu guvernul pentru politica sa de neutralitate. Guvernul acesta e condus de marile capacități pe care le are Suedia în domeniul chestiunilor internaționale. D. de Hamma re­ntăm ca niște idioți” al profesorii hidld, președintele consiliului, es­­­te eminentul jurisconsult al drep­tului internațional, care a fost su­­pra-arbitru în afacerea Casablan­ca, în care a dat dreptate Fran­ței. D. Kunt Wallenberg, minis­trul de externe, este cel mai mare financiar al Suediei moderne și a lucrat mai mult ca oricare altul pentru rapoartele economice în­tre Franța și Suedia: încrederea Parlamentului în acești oameni de mare experiență este absolută și Camerele au luat de curînd va­canță lăsînd guvernului întreaga direcțiune a politicei noastre de neutralitate. Această separare a­ camerelor a fost efectuată puțin timp după un atac al conservatorilor germa­niști contra ministrului de exter­ne, acuzat de tendințe prea priete­nești către Rusia, în ziarul Nara­țiunea lor nu poate face să devie­ze cu un deget politica guvernu­lui sprijinită pe unanimitatea par­lamentară. Se poate din contra în număra în cîmpul advers, infinit mai nu­meros, pe Hjalenar Bearding, di­rectorul ziarului din Stockholm Social Demokraten Beauting, și cel mai mare apărător al puteri­lor liberale, Franța și Anglia, dar d. Beauting reprezintă în a­­celași timp cea mai mare forță realistă și parlamentară, fiindcă el e leaderul partidului socialist și, oarecum, al tuturor partidelor din stingă. Le vedem acum ziarele și opi­nia publică. In Suedia, ca pretu­tindeni, Germania a știut să mena­jeze pe agitatorii foarte activi. Ea a știut să-și dobîndească organe în presă. Nu pun la îndoială bu­na credință a acestora din urmă. Germania a știut să-i cîștige ex­ploatând teama, de Rusia, nutrită încă de o parte a opiniei publice suedeze. Vreau să notez numai că Rusia a dat în timpul anilor cari au precedat, războiul oarecari a­­parențe pe cari Germania, a știut pa­tente pe cari Germania a știut să le exploateze miraculos. De la începutul războiului, rela­­țiunile între Suedia și Rusia au devenit mai sigure și mai cordia­le. Suedezii au oferit cea mai ge­neroasă ospitalitate la 60.000 re­fugiați ruși cari au traversat la­ ________ ____ la noastră, Suedia pentru a evita­ scrisoarea sa asupra Suediei și neînțelegeri a retras trupele sale războiul și publicată de ziarul Le de la frontiera finlandeză, jonctia Figaro­­nea căilor ferate sudeze și ruse a­­ vmța proectelor de viitor ale pu­ternicei noastre vecine. In toate țările neutre s-au for­mat partide germanofile și parti­de devotate Aliaților. Pretutin­deni, germanofilii se disting printr-o activitate sgomotoasă, și amicii aliaților prin modestia lor poate exagerată, căci nu au fost susținuți și încadrați, așa cum a făcut Germania cu ceilalți. Ace­lași lucru e în Suedia. De altfel, cele mai mari organe populare din Suedia, sunt hotărât în favoa­rea aliaților. In ultimul timp, o frumoasă serbare de binefacere a­ fost or­ganizată la Stockholm, pentru a veni în ajutorul artiștilor fran­cezi. A fost o manifestație de cea mai călduroasă simpatie. Marele nostru autor dramatic, Ion Hed­­berg, director al Teatrului Regal, fu printr’un discurs măreț, inter­pretul asistenței. „Am venit, spu­se el, să plătim o parte minima din imensa recunoștință pe care o datorăm Franței“. Pretutindeni se manifestează simpatii pentru cultura franceza. Un fapt e de notat: campania ca­re se desemnează, din partea con­servatorilor cât și din partea­­ so­cialiștilor, pentru restabilirea lim­bei franceze în vechiul ei rang în învățămîntul public. Germaniștii au strigat grea ta­re, reacțiuunea e pe drum“. Așa închee d. Erik Sjoestedt IN ORELE LIBERE O lupta da m pa frontal anistat; în orala iiDura soldații anulezi sa ocupa en sporturile C­ARTI BIOTII Istoria teatrului In Moldova de T. BURADA Lucrările cari cuprind în pa­ginile lor istoricul manifestărilor noastre culturale, sunt o oglindă a străduințelor noastre spre mai mult adevăr și spre mai frumos— atunci cînd­ sunt făcute cu conști­­ințiozitate științifică și dragoste pentru manifestările culturale ale neamului nostru. Cartea d-lui I. Burada, e o ast­fel de oglindă. Cartea d-lui Burada, spune d. N. Iorga în „revista istorică” (A­nul I­iu, No. 6), care e nouă în multe părți, arată că și la 70 de nî, și în România mai ales, se pot face cărți de stăruință și de organi­sare. Avem întîiu un capitel despre vechiul teatru popular al Irozilor. D. Gaster pretindea că el ar fi de o­bîrșiie apuseană, și anume săseas­că, adus din Ardeal abia în veacul al XVII-lea. D. Burada respinge ipoteza îm­prumutului de la Iași. Un argu­ment incontestabil însă îî lipsea, îl avem. Textul pe care îl vom cita nu doveidește că „Irozii nu sunt în legătură cu „jocri­rile” cu „misterele” religioase ale Occidentului, dar că încă în vre­­mea lui Vasile Lupu­ catolicii din. Moldova se obișnuiau fără ca lu­mea cealaltă să se mire. Iată, în’ adevăr, ce zice cunoscutul visita­tor apostolic Bandini (Analele A­cadem­iei Române, XVI, p. 319) vorbind despre datinele de la A­nul Nou în Moldova : „După ce s’au isprăvit toate, Mi­tropolitul cu Vlădicii lui întovără­și pe Domn la Curte, de care fură primiți La masă și tratați din bel­șug, iar alți călugări și popi se în­toarseră acasă butuc și fără nici o rînduială. Iar noi, cu doispre­ze­­ce ucenici, cu trei Crai de La Rasă­rit îmbrăcați în veștmînt regal nou și cu icoana Maicei Domnului în ordine întorcîndu-ne, cîntînd ro­mînește și latinește, am dus pînă la­. parohia noastră o parte nu mi­că a acelei mulțimi învălmășite”. La jocul păpușilor imitație a teatrului de marionette turcesc, al „caraghiosului”, trebuie să se ob­serve că el a venit în­ epoca Fana­rioților din lumea Orientului, și anume întîiu la București. Apoi „nunta țărănească”, „sor­cova” munteană (cu interesanta descriere a lui Cesar Boliac, din Trompeta Carpaților, pe 1875 : Lo­gofătul de obiceuri „sorcovind” pe Vodă), Turca și Capra (cu însem­narea că e descrisă și la Canteanir și la Sulzer) , îmi iaiduc bine amin­te că această „Cloanță” face parte din obiceiurile populare turcești, avînd și indecența care le carac­te­rizează pe acestea. Călușarii (cu toată mențiunea în vechile izvoa­re) ocupă m­ai multe pagini , dar descrierea din „Komis Ilona” a lui Daniil Dózsa nu trebuie adusă înnainte ; nu e un „op istoric”, ci un roman istoric. De teatru e vorba însă de la p. 89 înainte. „Actorii“ din descrie­rea, în autobiografia lui Ioan Ke­mény, a nunții Măriei lui Vasile Lupu, sunt, de fapt, pehlivani, iar ceaușii lui Sulzer sunt păpușari. Mențiunea actorilor germani ce au trecut, prin 1795, pe la Fălti­ceni în Rusia, am crede-o cu greu. Fălticenii erau abia în curs de în­temeiere. După spusele lui Mano­­lachi Drăghici se vorbește de tes­tul turcesc în Iași la 1802 și de re­­presintațiile europene cu „umbre Chinese” la 1806. Se reproduc acte­le privitoare la represinrtațiile da­te pentru Ruși de Gaetano Maggi (nu Madji) în 1810. Se ajunge a­­poi la represintațiile școlarilor din pensioare, tot după mărturia lui Drăghici și la „Serdarul de Orbe­­iu­“, descoperit de Alexandri. De aici înainte suntem­ în epoca lui Asachi, în care mai aflăm însă și ciudățenii ca represintația în ru­sește (și în românește în afiș) a lui Mal­éra la 1821, de o trupă ru­­sească. Afișul din 1826 al „draci­lor” „companiei franțuzești“ ar tre­bui fotografiat în Arhivele din Berlin, unde nu află și reprodus. De aici se urmărește, după afi­­șuri, broșuri, dări de seamă în zia­re, piese de arhive, cu o admirabi­lă îngrijire tot, ce privește istoria Teatrului romînesc și străin pînă la 1848. Nici un cercetător al lite­raturii noastre nu se va putea scu­zi da a cerceta cu cea mai mare a­­tenție acest prețios volum, alcătuit cu atâta osteneală și cu o râvnă a­­șa de lăudabilă. Dese reproduceri de afișe cresc și mai mult valoa­rea însemnatei Lucrări.

Next