Românul, ianuarie-decembrie 1936 (Anul 4, nr. 142-193)

1936-01-06 / nr. 142

ÄM1/L IV. No. *42 Fondator: C. A. ROSETTI Organ al Tineretului National-Liberal Abonament«: Anunțuri comerciale: APARE SfIP­T AlKIfIRAL Redacția si Administrația 3 «noa» :.... • • • • • • • • • • • *® ® *■•' ** primase direct la Administrația ziarul« _ x 11t . —Nf W - Calan VMorM No. 34. — Săteni, preoți, învățători «t studenți. • . 60­0 ... . Taxa poștală plătită In numerar, conform Autorități și instituții ........ 1.000 . Manuscrisele nepublicate se distrug. aprobării No. 33.456/1935 Tal­a* 6 • 3­80-30 EXEMPLARUL 2 LEI «gaS5sÍÍSÍÍÍgÍÍÍaÍ«NÍáÍSa^^ Perspective Auzim cotidian vorbindu-se de Revoluții Și răsboaie. Spectrul morții e atât­ de apropiat, încât eu siguranța începerea ostilită­ților va fi primită pretutindeni cu cel mai desăvârșit calm. Spre deosebire de alte răsboaie, de toate răsboaiel­e care au fost pâ­nă acum, viitorul ne va găsi pe fiecare pregătit. O pregătire mai mult de ordin psihologic teh­nic. Aceasta din urmă­ nu de altfel nici nu prea are impor­tanță. Pentru că iată Africa vorbește! Se transportă­ acolo mereu, de către italieni tot fe­lul de arme, tot ce face progre­sul aduce la îndemână omului pentru a’și ucide semenul mai expeditiv. La fata locului însă, oamenii renunță la tancuri, a­­vioane și mitraliere preferând sa se bată ea’n primele epoci, la trântă­, gol, pe întuneric. O concepție largă, umanita­ristă și anti-natională, care să modifice spiritul tinerilor vlăs­tare în sensul reprobării răs­­boiului,, n’a prins. Apelul către violență și bru­talitate al instinctului perpe­tuat ca o poruncă prin veacuri e ascultat fără vre-o ezitare. Ge­nerațiile noui­lor fapte mari a căror înfăptuire o văd mai de­grabă pe terenurile de sport azi, decât în laborator, în războiu mâine decât în viața cenușie, de toate zilele. In toate domeniile activității omenești nimica nu-i definitiv, nici un gând dus până la ca­păt, nici un impuls către înfăp­tuiri durabile. Clădirile de după răsboiu, lucrările publice, cons­tructiile, oricare ar fi ele, poar­ta inevitabil pecetea preparațiu­­nilor chiar de a doua zi. Un spirit grăbit al mlábtuelii Cu orice chip: pregătirea noas­tră­ școlărească dela învățămân­tul­ primar până la ultimele trepte ; cultura românească, via­ța socială românească, politica românească. O haină confecțio­nată, o carte tipărită, o revistă, O cuvântare publică­, o sărbătoa­re națională, totu­l provizorat. Fatalismul oriental inactiv și inadaptabil se unește inestetic cu o dorință, legitimă de sigur __ a ajungerii cel puțin apa­rent, în stadiul tarilor de tradi­ție și stabilitate. Lupta formelor fără fond prezintă astăzi aceia­ tristă actualitate ca pe vremea juneții lui Titu Maiorescu. Decât, nu numai noi suntem în această situație, chiar tarile apusului trec prin chinurile fa­cerii unei alte lumi. Acolo în­chistarea și ramolismentul se cer îndepărtate ca o sgură, ca o cochilie de melc, prea strâmtă zilei de azi. Formula n’am găsit-o nici noi nici ei, noi printr’o schimbare decantată a tuturor formelor de împrumut, fără o prealabilă cer­cetare a aderenței lor și fără a le lăsa cel puțin timpul necesar aclimatizării ei prin lipsa de orice tări mai largi față de ca­lapodul unei societăți, verificată prin timp ca acceptabilă. Formula au găsit-o rușii l­a formulă ca toate formulele via­bile, de mijloc, planurile cinci­nale. Acolo, pe întinsul Uniunei re­­publicelor sovietice s’a constatat mai ușor ca oriunde, în goana după înoire și în dorința nemăr­ginită de a construi că nimic nu-i durabil dacă nu se lucrează metodic și că nici­ o reformă no­vatoare nu-i posibilă fără o a­­numită atmosferă prielnică. Concluzia s’a impus de la sine : propaganda și metodă. Serviciile de propagandă au luat un avânt nebănuit ajun­­gându-se a cunoaște ultimul ce­tățean preocupările conducători­lor săi, spre a le critica și su­gera alte idei, difuzate și ele, pe calea presei, foarte accesibile tuturor. (Acesta-i semnul de a­­devărată democratizare a unei națiuni). In al doilea rând se pune pro­blema preexistenței unor nor­me, bine studiate și definitive, pentru mai multi anii, pentru ca să se poată lucra durabil și să existe o unitate de acțiune, ab­solut necesară. (Aceasta presu­pune autoritate și stabilitate). Sistemul a dat roade fiind in­trodus mai peste tot: Italia, Germania, America, Belgia etc. Si are perspective să se răs­pândească tot mai mult. . - ------------------------­ COMUNICATUL Anul non a adus cetățenilor capitalei, sub forma de anunț lipit pe garduri și case, vestea liniștitoare că acțiunea domnit lui Dem. Dobrescu e în afară de cadrele partidului național­­țărănesc a cărui conducere în­țelege să-și însușească punctul de vedere al d-rului Lupu. Co­municatul e semnat chiar de a­­cesta din urmă și e redactat în termeni foarte violenți.­­ Era și timpul: în ultima vre­me patria­hul național țărănesc dădea impresia că-i amenințat de mari prefaceri isvorâte nu atât din necesități ideologice ori doctrinare cât mai ales din am­bițiile nemăsurate ale fiecăruia în conducătorii lui. Lăsând la o parte poza goală de orice con­ținut a domnului Maniu, cercu­ri]« pentru șefie, de sus -și până jos luaseră aspectul puțin co­mic, mai mult tragic — al di­­soluției. Și ar fi fost păcat. Ma­rile masse populare ce încă mai cred în mitul și ideile țărănis­te, adânc dezamăgite de rezul­tatele unei asemenea politici ne­norocite s’ar fi îndreptat cu si­guranță spre curentele­­ extre­miste, la marginele legalității De aceia bucuria noastră , de sinceri democrați și membri ai unui partid în care disciplina se bucură de stima cuvenită a­ fost vie la citirea comunicatului sem­nat de doctorul Lupu. Mai întâi prin acest chip se pune hotărât capăt versiunii in­teresate a celor excluși, că im­portanța persoanei lor provoacă insomnii conducătorilor partidu­lui, unii înclinând a cere să se revină asupra excluderilor. Acest lucru e o imposibilitate morală. Mai întâi că partidul național-țăranesc nu se va re­simți de pierderea mo­selor prin îndepărtarea d-lor Dobrescu, Pro­topopescu și Angelescu. In al doilea rând nu trebue a se confunda democrația cu de­magogia. A te lăsa impresionat de­­ numărul haimanalelor strân­se de domnul­ Dobrescu în sala Tomis și a statua după urletul străzii înseamnă nimic altceva decât lipsa conducerii. Acest lu­cru dovedindu-se exact, partidul național țărănesc n’ar mai avea nici o justificare să existe în viața noastră politică. Căci dom­nul­ Dobrescu e lipsit de scrupule când e vorba să-și satisfacă am­biția-i flămândă. Nu era d-sa gata, mai acum c­âtva timp să ia conducerea noului curent co­munist camuflat sub denumirea de front popular ? Și în fine e vorba de presti­giul noului șef al organizației Capitalei, domnul, dr. Lupu. Per­sonalitatea d-sale ca organiza­tor e îndeobște cunoscută. Des­pre metodele d-sale democratice s’a spus că merg până la dema­gogie. Ca să recurgă un aseme­nea bărbat politic la procedee de o energie puțin obișnuită în­seamnă că situația — foarte gravă — solicita o asemenea in­tervenție chirurgicală. A se reveni apoi, în urma presiunilor d-lui Halippa ori Maniu înseamnă a dărâma ul­timele speranțe în partidul na­țional-țăran­esc devenit pradă șa­calilor politici. Deaceia și fără a ni se repro­șa amestecul în afacerile interne ale altora salutăm cu satisfacție acest comunicat lămuritor: a) hotărârea biuroului central de conducere al organizației Ca­pitalei este luată în deplin cord cu conducerea supremă a­­partidului și are tot asentimen­­­­­tul ei. b) Diferite svonuri lansate [prin presă că ANUMIȚI MEM­BRI ai partidului AR PUTEA AVEA alte atitudini sunt pure fantazii. 3) Partidul național-țăranesc este o forță organizată și dis­ciplinată, fiecare for având răs­punderile și obligațiile sale. 4) In fond nici o conducere nu putea să tolereze anarhia și de­bandada la care acești domni s’au dedat în concluzie. 5) Dacă este ceva de reg­­elat, este că s’a uzat de prea multă toleranță față de numiții domni și că hotărârea de excludere a venit prea târziu. Regretul domnului trebuie să fie regretul dr. Lupu sincer democrat dispus oricărui sâ nu confunde aiurelile demagogice ale unora cu instituții definitive ca democrația. MIHAI PARPALA BUGETUL Guvernele se m­ențin până în momentul cărții .Tef­utința lor se do­vedește în mai ales în alcătuirea și executarea unui buget, piatra de’n­­cercare a tuturor guver­nelor, cu deosebire în ul­timii ani. An de an s’au­­ urmat bugete deficitare. Pe hârtie, venituri mari, umflate, ch­eltuelile la fel. Iar încasările slabe, neînsemnate față de su­mele prevăzute. La nici unul din capitolele res­pective, încasările nu s’au putut ridica la sumele­­­ prevăzute. Cheltuelile în­să s’au executat întocmai ba de multe ori au depă­șit chiar sumele prevă­zute. Viramente de la un capitol la altul a fost me­toda practicată de aproa­pe toți miniștrii finanțe­lor. Iar haosul financiar în fie­care an a devenit tot mai mare. Soluțiile cur­os­cute și la îndemâna tutu­ror financiarilor au fost ocolite. Cu siguranță, acasă la ei miniștrii noștri de fi­nanțe, se vor fi pricepind mai bine, bugetul lor per­sonal il vor fi întocmit așa ca să poată fi execu­tat, iar cheltuelile nu vor depăși în nici un caz ve­niturile sigure, pentru că aci, alte venituri nu mai pot fi create, așa numai ca să se poată face chel­­tueli. Pentru că e știut, meto­da practicată de vistierni­­cii țării a fost mereu a­­ceeași : creerea de veni­turi (pe hârtie) cari nu s’au putut încasa nicioda­tă. Dar veniturile trebui­au creiate, căci numai în măsura creerii lor se pu­teau prevedea cheltueli tot așa de mari, cât și ve­niturile. Cheltuelile nu numai că au fost prevă­zute așa cum au fost pre­văzute veniturile, dar în timp ce încasările mer­geau foarte greu, în vre­me ce contribuabilul se găsea din zi în zi în mai grea situație și în nepu­tință de a­și achita dările, cheltuelile se executau cu repeziciune, cu exactita­te. La sfârșit de an, defi­citul putea fi constatat de toată lumea. Acesta a fost haosul pro­dus în finanțele moștenit de guvernul țării, li­beral.­­ După sforțări de doi ani ,acum la finele celui de al doilea an financiar, ia­tă că vom avea un buget fără deficit. Lucru rar. O supr­iză financiară. Dar cine nu cunoaște efortu­rile și cine nu știe grelele economii pe care guver­nul le-a aplicat peste tot, pentru că să s­e ajungă aci ? Pe deasupra, ministrul finanțelor, d. V. Antones­­cu, la alcătuirea bugetu­lui, s’a ferit pe cât posi­bil de creerea de venituri pe hârtie. D-sa, ce a pre­văzut, a încasat, cel puțin 80 la sută, dacă nu 100 la sută, în plus, s’a cheltuit în raport cu încasările. Așa cum spuneam, gu­vernele se mențin până în momentul când nu pot executa un buget. Sub guvernarea libera­lă s’a alcătuit și s’a execu­tat, un buget. Iată miracolul. Iată ceea ce nu s’a mai întâm­plat de mult sub alte gu­vernări, iată ceea ce men­ține la cârmă guvernul d-lui Gh. Tătărescu. GH. DOBRESCU f Luni 6 ianuarie 1936 eespriinie si pian­ie In perioada­ tuturor paliati­velor,, în timpul acesta în care o conjunctură penibilă împiedi­că orice guvern de la desfășura­rea unei activități normale, for­mulare unor deziderate pentru o mare politică de stat nu poa­te fi decât un gând procetat cu optimism în viitor. Atunci când fiecare clipă cere imperios rezolvarea imediată a unui număr nedefinit de difi­cultăți, atunci când pe primul plan al actualității stă grija pentru ziua­ de mâine a opt­sprezece milioane de oameni, a­tunci când economia statului însăși,­ are nevoie sa fie susți­nută cu baloane de oxigen, a­tunci când neprevăzutul nu mai este accident ci regulă, nu poa­te fi învinovățit nimeni că în­lătură un moment preocuparea organizării viitoare a statului pentru a salva ființa sa ac­tuala. In ritmul diabolic pe cae l'a luat viața socială în ultimul de­ceniu, situația statelor tinere a popoarelor în devenire, este ex­trem de precară. Lipsite de tradiția și tara instituțională care de­­sa­consti­­tue sprijinul cel mai mare pen­tru guvernanții oricăruia­ din bătrânele state ale Europei, ele sunt nevoite să abată temporar evoluția lor normală, să treacă în planul al doilea preocuparea unei desvoltări armonice și or­ganice, pentru a rezista în ori­ce chip iureșului în care sunt prinse. In asemenea condiții, formu­larea unui plan complex de gu­vernare, plăsmuirea unei strin­gente politici de stat este uto­pică, aplicarea unui asemenea plan, în mod firesc, lentă și ri­gidă, este mai­ periculoasă de­cât lipsa lui totală. A propune mulțimii sola­ri­ realizabile pe întinsul mai mul­­tor decenii, atunci când seismo­graful nu mai poate suporta vi­brațiile cu intensitate de pata­clism ale vieții sociale este a face demagogie. Pentru cine știe să considere în acelaș chip, cu aceiaș obiec­tivitate momentul trecut, cel ac­tual și cel viitor, necesitatea și imposibilitatea unei mari poli­tici de stat apar evidente. Trecutul statului românesc do­vedește că desvoltarea lui s-a produs între liniile d­e forță ale unei gândiri politice organizate cu amploare și cu eficacitate, s’a­­u urmărit cu egal interes des­vol­­­­tarea armonică a tuturor insti­tuțiilor, ridicarea economică a­­ națiunii, crearea unei clase­­ burgheze autohtone cu funcție­­ de plasmă organicizantă, vârșirea unui nivel cultural desă­și­t moral, o integrare de fapt în­­ ritmul european. i multe, multe sunt S’au realizat în curs de realizare, altele sorocite viitoru­­­­­­lui.. Este evident iarăși pentru ori­cine, că acest cadru de evolu­ție, a fost astăzi depășit, că via­ța noastră socială și politică a generat excrescențe, că reveni­rea la vechile preocupări este o problemă de viitor. Nimeni nu are dreptul să pa­sasra orbește pe drumul zilei de ieri, lăsând în urmă tot ce im­pune clipa de față. Pentru a purcede din nou la o mare politică de consolidare și propășire sociala­, economică, și spirituală românească, trebue să curățim întâi terenul de restu­rile ciclonului care s’a abătut asupra lumii întregi. Nimănui nu-i este interzis să­ plăsmuiască sisteme pentru ziua­ de mâine, dar nimeni nu poate avea pretenția că poate cu­prin­­de ziua, de astăzi într’un sistem, fie el și al „statului țărănesc"4 ION ZURESCU »•01*«­NELINIȘTE Preocupările noastre pentru ma­nifestările, publice in domeniul si­nuos și contradictoriu de reale­­mentare greoaie „ raporturilor și postulatelor pacifiste dintre po­poare, devin din ce în ce mai sus­ceptibile de neîncredere, de nesi­guranță, de paradox. Am­ put a suporta la un moment dat or" ve­rosimilitatea și netemeinicia tutu­­ror încercărilor de a se însăila în fine o acțiune pozitivă, r­­abi, de­­ intențiunî“ pacifiste. Cine știe dacă în substratul acesta cu m­i* rajul înșelător al păcii în sine, noi să vedem dincolo de durabili­tatea aparențelor, manevrele ina­ micale ale regi soril­or de culise. Există într’adevăr o dorință ne­strămutată, o dorință dumnezeia­scă a exponenților colectivi­tății pentru pace și pentru suspendarea războiului ca mijloc de rezolvare armată a diferendelor între ele. Ne-o spun laconic comunicatele fiecărei conferin­țe. ne-o mărturi­sesc cu prudența specifică diplo­matului de fiecare dată miniștrii de externe. Ne-o demonstrează cu tenacitate congresele atâtor ligi sau reuniuni antirevizioniste. Și totuși... fiecare bubuit de tun undeva departe­, dezminte imediat un comunicat sau o moțiune. Na­țiunile strigă pacifismul lor cu același î­nsă, Cu același piept cu care iși recheamă prin gloanțe o porțiune de teritoriu, sau un grai, de conaționali. Așa, se pune pro­blema valabilității Genevei. Poate cenaclul de la Geneva să-și mai mențină prestigiul atribu­țiunilor sale? Mai poate fi ea o garanții a securității și a reprimării lichi­dării conflictelor prin glontel­ ucigaș ? Geneva ! Ființa ta e un coșmar sublim, fascinant... Tu ești ascen­siunea, virtutea întrupată acolo pe colinele și munții de însin­­<frî­can, unde fiecare profi al luptei crede în sanctitatea ta, în idolul tău... Tu oprești cu murmurul gla­sului tău strălimpede elanul și conștiințele diplomaților care iși confiază pacifismul lor generic in declaratiuni ipocrite, pentru că să urzească după cortina scenei tale, marșurile și neterinagiile ucigași­lor cu mitraliere si gaze... Poate că Geneva are ceva din nepotis­mul fantomatic — al harurilor ae­­vea. Dar ea nu poate fi în nic­iunn caz un mister rece, de nesezizat Ea nu trebue să fie așa... Geneva are un sens. Are o sen­­sificație înaltă, umanitară. Perso­nalitatea ei nu poate fi terfelită — dar personalitatea ei trebue să aibă o prestanță. Ea trebue să aibă promptitudinea unei atitu­dini ferme. Dincolo de tenebrele păcii se impune acțiunea pacifiști­lor convinși, ale căror idei mate­rializate să însemne altceva decât un bubuit sinistru de tutun, o mi­tralieră su­­­rătoare, un gaz care suge plămâni, un submarin ca o fantomă ori un avion minune PETRE CORCOVEANU BAT.5 " (Continuare în pag. 2 a) naționalizarea som că Hitler susține, pe drept cuvânt clasa țărănească formează fundamentul nației. Numai în contact cu pământul poate omul să dobândească atât sănătate f­izică cât și virtuțiile virile, care trebuesc să salveze și să întă­rească rasa. de la activitatea sa fructuoasă reabilitare a agriculturei. Hitler este asistat de Walther Darre, ministrul agriculturei și al alimentației. W. Darre este extrem de capabil și convins de ideile național socialismului. După cum și numele trădează d, W. Darre deschide dintr'o ve­che familie franceză, care a e­­migrat — prin 1680 — în Ar­gentina, unde s’a născut și actu­alul ministru a Reich­ului, de care ne cupăm în capitolul a­­cesta. Părintele lui Walther Darre conducea în Argentina o fermă de import și export. Ast­fel c’a infiltrat fiului său pri­mele idei ale unui plan de agri­cultură științifică. W. Dane nu este numai mi­­­­­­nistru alimentației și al agricul­­­­turei, ci și primul țăran al Rei­­­­chului, Reichsbauer­führer. Corporația alimentară a Reich­­­­ului înglobează toată viața agri­­colăi a Germaniei moderne. A­­­­ceasta corporație este împărțită în patru secții principale care ating respectiv următoarele ches­tiuni : 1) Politica economică generală și reprezentare corporativă; 2) Producția tehnică agricolă­­ și învățământ; 3) Cooperative agricole 1) Comerț en gros și în deta­liu și transformarea produselor agricole. Din punct de vedere administrativ această corporație alimentară cuprinde următoarele organe : 1) Un șef al țăranilor: Reichs­bauer­fü­hrer-2) Un Stat Major (Stabsanul) care se cundează pe șeful țărani­lor, care nu este altul decât chiar ministrul agriculturii și al alil­i­mentației ; I­I 3) Reichsbauramt, care are în frunte un director al Reich-ului din „administrația autonomă ță­rănească“. Patru „secții principale“ sub­diviziuni ale acestui „serviciu de gestiune“ al administrației­­ autonome. Fiecare este cătmul de un șef de secție Abteilungsleiter ; zece experți constituesc un comitet: Beirat atașat șefilor de secție; o dietă a țăranilor din Reich : Reichsbauertag. Mai există o organizație regională : Landes­­ baue rnsohaf ten eu Landesba. yeenführer, Stalsabțeilung și o or ganizație inferioară: Kreisbau­ernschaften cu un Kreisbauern­führer și Kreisobmann, Scopul urmărit prin această organizație este dublu: 1) să in­formeze autoritățile asupra situ­ației economice ale întreprinde­rilor agricole individuale și 2) a vghea, ca aceste întreprinderi să se consacre binelui colectiv­ităței W. Darré a creat o adevărată castă țărănească. Inspirându-se dupe un vechiu obiceiu al pă­mântului, de prin reginile West­­falice și Saxonia, el a legislat — cu legea din 29 Septembrie 1933 dreptul de succesiune funciară pentru cazul cel mai în vârstă • Erb­hof. Expunerea de motive te sus­menționatei legi spune că ea a­­ fost instituită în dorința Reich­­ ului de a menține pătura țâră­­nească ca „izvor de sânge“ al poporului german, asigurând existența vechei proprietăți ere­ditare germane. Legea stipulează anumite con­dițiu­ni pentru ca pământul să se numească ereditar. Din pun­ct de vedere al suprafeței minime, domeniul spre a fi ereditar tre­bue să aibe o întindere de mini­­mum 125 hectare, care repre­zintă parcela nutritivă minimă : Ackernehrung. Prin această ex­presie treime să înțelegem can­titatea de pământ necesară pen­­tru a hrăni și îmbrăca o familie, fără ca ea să mai depindă de fluctuațiunile situațiilor econo­mice cât și spre a asigura gesta­­ția economică. Această lege referitoare la pă­mântul ereditar al țăranului se numește „Reichserbhofgeser“ pro­teguește bunurile agricole con­tra excesului de împrumuturi cu dobânzi oneroase și evită fărâ­mițarea averei, în scopul ca bu­nul agricol să rămână intact și fără datorii moștenire, în mâi­nile agricultorilor liberi. In scopul de a­ naționaliza so­lul, nearienii care moștenesc tere­nuri agricole sunt obligați să le vândă la arieni. Terenurile agricole declarate i ereditare, se consideră indivizi­bile inalienabile și insesizabile. La moartea proprietarului pă­mântul trece fiului mai în vâr­stă,, cu condiția­ ca acesta să aibe voința și capacitatea de a se o­­cupa personal cu lucratul pă­mântului. Ceilalți moștenitori au dreptul să-și împărțească­ bunu­rile mobiliare cât și proprietă­țile urbane, dacă există. Copii hrăniți pe moșie până în ziua când se găsesc în posibilitate de a-și câștiga o exstință indepen­dent. Moștenitorul care adminis­trează bunurile agricole, din be­­neficiile exploatării are îndato­rirea de a acoperi cheltuelile de educație ale fraților fYlfalov ș­i Legea conferă demnități par­ticulare ocupantului fermei ere­­ditare ,­ numai el are dreptul de a se numi „Bauer“; proprietarii sau arendașii pământului neere­ditare se numesc ..Sandwirt“ Ambiția lui W. Darré a fost de a sustrage pe agricultori din sistemul economic capitalist, care face pe agricultori victima legei cererei și a ofertei, care­ î

Next