Rondul, septembrie 1996 (Anul 4, nr. 1022-1041)

1996-09-03 / nr. 1022

A fost lansata La lansarea oficială a bancnotei de 50.000 lei, care a avut loc sâmbătă, la București, nu a participat nici o oficialitate locală a BNR”, ne-a declarat dl Stelian Braica, directorul sucursalei județene. Domnia sa ne-a pus la dispoziție textul Circularei nr. 21 a BNR, din 30 august a.c., în care se precizează că bancnota de 50.000 lei va fi pusă în circulație începând cu data de 20 noiembrie și care conține amănunte descriptive și de siguranță ale acesteia (Conținutul circularei îl vom publica într-un viitor) număr un tamper m exclusivitate din partea guvernatorului BNR, dl Mugur Isărescu. Transferat în Spania pentru patru ani Radu Niculescu rotunjește bugetul clubului FC Inter O Cin” FC INTER Sibiu, în urma concretizării transferului fotbalistului sibian Radu Niculescu, de la FC Na­țional, la formația spaniolă de ligă secundă, Mallorca. Conform înțelegerii la care s-a ajuns la sfârșitul săp­tămânii trecute, Radu va evolua, în următorii patru ani, în Spania. έnn cazul unui transfer în străinătate, clubul FC INTER va primi o sumă echivalentă cu 45 stă din valoarea contrac­­tlui”, ne-a declarat dl Mircea Dancu, președintele clubului sibian. „ Puteți câștiga o| DACIA 1310­ IRM din două în două ore­­ 5000 lei cartonul I începând de duminică 1 septembrie 1996 - ------ - D­ irectorul Direcției Economice a Consiliului Local Sibiu, dl Mihai Pampu, a demisionat. El ne-a declarat că to­­d­oraflfac intenționează să treacă, din 19 septembrie, în sectorul privat; în această săptămână, Consiliul local va anunța organizarea unui concurs, atât pentru ocuparea acestui post, cât și pentru cel de arhitect șef al municipiului, rămas vacant, prin demisia arhitectului Viorel Rusu. Radu ANDRONE Marți, 3 septembrie 1996 Anul IV, 12 pag., 400 lei Dacă Ministerul Finanțelor aprobă. Metrul cub de apă potabilă va costa 230 lei Oficiali din cadrul Agenției Apă-Canal ne-au declarat că administrația județeană a aprobat majorarea prețului unui metru cub de apă potabilă consumată de populație la 230 lei­ în aceste zile se așteaptă avizul Ministerului Finanțelor, urmând ca noul tarif să fie aplicat începând cu data stabilită de minister. Noul tarif a fost impus de scumpirea apei livrate de Regia Apele Române (de 1,48 ori) a energiei electrice (de 1 S1 ori) și a influenței amortismentului în prețul de cost (de 2,3 ori). Pentru luna august, prețul apei potabile se calculează la 184 lei/mc. RA. PDSR a rupt pactul cu PUNR Delegația Permanentă a PDSR a decis întreruperea colaborării politice cu PUNR, în termenii proto­colului bilateral, semnat în ianuarie 1995. Biroul de presă al PDSR a dat, seri, publicității următoarea declarație: “Delegația Per­manentă a PDSR a luat notă de faptul că Biroul Executiv Central al PUNR a ignorat mesajul Delegației Permanente a PDSR, trans­mis în 30 august. Aceasta constituie o atitudine pro­vocatoare, în totală con­tradicție cu prevederile protocolului bilateral și cu cerințele asigurării unei guvernări eficiente. Dele­gația Permanentă a PDSR constată că nu a existat voința conducerii PUNR de a se delimita de decla­rațiile și acțiunile d-lui Gheorghe Funar, punând, astfel, capăt unei linii politice dăunătoare stabi­lității interne și conlucrării dintre partide. Mai mult, au fost reluate atacurile la adresa PDSR și a pre­ședintelui Iliescu. Dele­a­gația Permanentă a PDSR recomandat primului ministru, Nicolae Văcăroiu, să declanșeze toate măsurile pe care le implică această decizie” “Cântec de pentru Salonul Internațional de Artă Fotografică? Omul care și-a dedicat o bună parte a vieții unei manifestări intrate în tradiția sibiană, SALONUL INTERNAȚIONAL DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ, profesorul Gheorghe Lăzăroiu, a anunțat că s-ar putea ca ediția a șaptea­­ din acest an - să fie și ultima. “Este cântecul de lebădă al Salonului”, a declarat cu melancolie și tristețe dl Lăzăroiu, duminică, 1 septembrie, la deschiderea Salonului, la Cercul Militar din Sibiu. D.T. (Amănunte în pag. 4)­­ .

Next