Rondul, august 1999 (Anul 7, nr. 1887-1912)

1999-08-02 / nr. 1887

Sâmbătă, la Sibiu. V A FOST INAUGURATA în actualul climat de nesiguranță eco­­nomico-financiară, trei sibieni - Ilie Carabulea, Teodor Hoanță și Nicolae Petria - au fondat, la Sibiu, cu ajutorul u­­nor investitori germani, italieni și belgi­eni, o nouă instituție bancară. "Inaugura­rea în acest climat a Băncii CARPATICA este un simbol al încrederii noastre în po­sibilitățile viitoare de dezvoltare a econo­­miei românești", a declarat, la "tăierea pan­glicii", omul de afaceri, Ilie Carabulea. Radu ANDRONE Pentru trei zile Cisnădie­­ un ora­ șimp de trei zile, Cisnădia a fost capitala iubitorilor de "motoare" din întreaga țară și chiar de peste hotare. La întâlnirea organizată de US Crazy Bike Sibiu, au partic­ipat nu mai puțin de 1200 de per­soane, venite din toate colțurile țării și de peste hotare (Germania, Franța, SUA, Ungaria, Norvegia). Cei care au vizitat ștrandul din Cisnădie în acest sfârșit de săp­tămână au putut admira peste 500 de motociclete, de la celebrele Harley Davidson, Honda, Kawa­saki, Suzuki, până la mai mod­estele "motoare" autohtone, Mo­bra și Carpați. Organizatorii au pregătit împătimiților de motoci­clete numeroase concursuri dis­tractive, de îndemânare, care i-au bine dispus atât pe participanți, cât și admiratori. SAvia MIHALACHE motorizat pag. S Actorii sibieni ne-au semnalat Criză In Teatrul Radu Stanca ISH Armata vrea să știe dacă au existat teroriști Direcția Relații Publice a MApN a solicitat instituțiilor abilitate "să facă publice infor­mațiile legate de autorii cri­melor săvîrșite împotriva mili­tarilor căzuți în revoluție" și să se pronunțe cu claritate asupra existenței teroriștilor și a ac­țiunilor desfășurate de aceștia, se arată într-un comunicat de presă. Direcția Relații Publice a dat publicității și o listă a mi­­litarilor care și-au pierdut vin­a în timpul revoluției, atât în București, cât și în alte locali­tăți ale țării. MEDIAFAX Telefonul ss Sâmbătă, la Sibiu, s-a decis să se redacteze "Cartea al­ă a persoanelor cu handicap din România" Reprezentanții a 40 de organizații non-guvernamentale, care derulează programe pentru persoanele cu han­dicap din România, au decis, sâm­bătă, la Sibiu, să redacteze "Cartea Albă a persoanelor cu handicap din România", prin care să solicite Gu­vernului modificarea Ordonanței de Urgență 102/29 iunie 1999, privind protecția și încadrarea acestor per­soane. Vicepreședintele Organizației Na­ționale a Persoanelor cu Handicap din România, Marcela Brad, a declarat că participanții la simpozio­nul de la Sibiu s-au declarat nemul­țumiți de o serie de prevederi ale re­centei ordonanțe și solicită modifi­carea și transformarea acesteia într-o lege organică. Principalele nemulțumiri vizează acordarea unor plafoane diferite de indemnizații pentru diferitele cate­gorii de persoane cu handicap, nea­­cordarea unor indemnizații speciale pentru copii cu handicap, discrimi­nări existente între diferitele cate­gorii la facilitățile pentru transpor­tul în comun, abonamentele telefo­nice și de radio-TV, precum și posi­bilitatea de a introduce în țară auto­turisme mai vechi de opt ani, doar în cazul în care acestea sunt adaptate ti­pului de handicap al respectivei per­soane, a arătat Marcela Brad. Mai mult ca prezentul Bătrânii și tinerii Șt. Aug. DOINAȘ Tâlharul de la IBM a fost arestat LOTO 6/49 ‚ ‡ O © © © NOROC ‹ 5<5V9845 Fără Bancorex lierul băncilor din România a fost doborât la pă­mânt de cei zece ani de tranziție, șapte originali și trei bătrânești. Guvernul curăță acum locul dezas­trului și a desemnat pe ci­neva să o ridice din țărână, să adune resturile­­ și mă­runțișul de prin seifuri. O­­perațiunea presupune noi cheltuieli din banii publi­ci, după ce tot la bugetul de stat au ajuns și creditele neperformante acordate ge­neros de bancă de-a lungul timpului. Cu conturile goale, cu te­zaurul devalizat de politi­ca economică a guvernelor­­decembriste și de mi­­darii de carton, clienți ai politicienilor aflați la pu­tere, banca își va pierde identitatea și va fi inte­grată într-o altă structură, a doua ca mărime din sis­tem. O dată cu decizia gu­vernului de a ridica licen­ț­i de funcționare pentru ancorex și de a aproba fuziunea cu BCR, ar trebui să dispară și o mulțime de speculații, conform cărora banca a fost adusă inten­ționat la faliment, ca să fie vândută ieftin anumitor cercuri. Până la urmă, banca nu și-a găsit cumpă­rător, nici după ce a scăpat de majoritatea creditelor neperformante. Se pare, deci, că nu se va mai adă­uga nici un nume la lista lipitorilor care au lăsat banca fără "sânge" în seifu­ri. (continuare în pag. 8)

Next