Rondul, iunie 2003 (Anul 11, nr. 3028-3052)

2003-06-02 / nr. 3028

Sibienii sunt invitați să facă legea Florin Tudosie Decizia asupra dezvoltării orașului ori a modului de cheltuire a banilor publici nu vor mai fi, în scurt timp, privilegiul exclu­siv al aleșilor. Consiliul Local a adoptat, în ultima ședință, un set de măsuri, menite să asigure transparența decizională în activi­tatea “legislativului” municipal. Printre altele, noul regulament de funcționare prevede că, înainte de elabo­rarea proiectelor de hotărâre, specialiștii din Consiliul Local trebuie să țină cont de sugestiile sau opiniile sibienilor. Acestea au caracter de recomandare. Aparatul de spe­cialitate al municipalității trebuie să comu­nice persoanelor fizice și juridice, cu cel puțin zece zile înainte de ședința Consiliului Local, orice act normativ ce poate influ­ența mediul de afaceri din oraș. In situația în care o altă autoritate pu­blică sau o asociație solicită o dezbatere pe tema unui proiect, Serviciul de Ad­ministrație Publică al Consiliului Local tre­buie să organizeze o astfel de discuție. Noul regulament mai prevede că sibienii ce au trimis recomandări Consiliului Local tre­buie înștiințați asupra proiectului la care au contribuit, înainte de ședință. De acest lucru, ca și de invitarea “oaspeților”, la ședințe, trebuie să se ocupe o persoană desemnată de primarul Klaus Johannis. In sala de ședințe, prioritatea este st­a­bilită în funcție de numărul locurilor disponibile și de interesul asociațiilor, în raport cu ordinea de zi. Indiferent de numărul persoanelor din sală, reprezen­tanții mass-media au prioritate la ședințele declarate publice. pag. ]Q Tentația Femeile sunt frumoase, iar frumosul este creat pen­tru a fi privit. Profitând de vremea numai bună pentru o partidă de “odihnă”, pe o terasă înconjurată de bu­toaie pline cu bere, “Rondul de Sibiu” va alege, în fiecare zi, câte o reprezentantă a se­xului frumos și îi va publica poza. La sfârșitul fiecărei luni, chipul care a stârnit cel mai mult admirația juriului, format din „specialiștii" re­dacției, va fi premiat cu 500.000 de lei Așadar, în momentul în care se vor simți fotografiate, în timpul unei plimbări în centrul orașului, sau în timp ce se bucură de protecția unei umbrele de soare, sibi­­encele frumoase vor ști că, peste câteva zile, vor avea șansa de a fi nu doar admi­rate, ci și puțin mai „bogate”. BCR nu mai cere giranți la creditele pentru populație Banca Comercială Română (BCR) va elimina, din această lună, obligativitatea persoanelor fizice de a prezen­ta giranți, la acordarea de credite. Excepție fac creditele imobiliare, la care banca practică un avans redus, susține Cornel Cojocaru, directorul de comunicare al BCR. La creditele imobiliare, vor fi solicitați, în continuare, giranți, întrucât există un produs alternativ, respectiv cre­ditul ipotecar, unde avansul e puțin mai ridicat și nu există această cerință. In primele patru luni ale anului, banca a înregistrat o creștere de 51,8 la sută, a împrumuturilor acordate persoanelor fizice. Soldul creditelor pentru popu­lație, la finele lunii aprilie, se ridică la 8.030 miliarde de lei. In structura creditelor pentru persoane fizice, predomină cele destinate achiziționării de locuințe, cu o pondere de aproximativ 50 la sută. O cotă importantă este deținută de împrumuturile pentru cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată, aproape 12 la sută, urmate de cele pentru autoturisme, cu șapte la sută. In perioada ianuarie-aprilie, creditele în lei au înregistrat un spor de 18,3 la sută, în timp ce împrumuturile în valută au avut o creștere de 10,2 la sută. Pe de altă parte, societatea de leasing a grupului BCR va lansa, în acest an, pe piața internă, o emisiune de obligațiuni, în­ valoare de două milioane de euro, pentru finanțarea acti­vității curente. In primele patru luni ale anului, BCR Leasing a încheiat 1.650 de contracte de finanțare, în valoare de 28,5 milioane de euro. Democrații le dau târcoale germanilor Liderii organizației județene PD Sibiu pun mare preț pe o apropiere de FDGR. Imaginea pe care organizația etni­cilor germani a căpătat-o, în urma “cuceririi” Primăriei, este curtată de democrați, chiar și pentru alegerile locale. Democrații sibieni descifrează drept un semn extrem de favorabil refuzul pe care Klaus Johannis (forte stânga), președin­tele FDGR, s-a opus, deocamdată, invitației pentru semnarea unui nou protocol alături de PSD. Mai mult, președintele orga­nizației județene PD, Nicolae Neagu (forte dreapta), nu mai dă viață lungă actualului protocol dintre etnicii germani și social-democrați. “FDGR nu are nimic în comun cu social­­democrații. Primarul Johannis a ajuns, într-un fel sau alți, să fie înscris într-un joc de mizerie. La Sibiu, PSD a ajuns să dețină o largă majoritate, prin mijloace nedemocratice. Protocolul FDGR-PSD este unul conjunctural, se va rupe și va deschide scena politică la Sibiu. Acest lucru se ver întâmpla în toamnă. Oricum, nu va prinde primăvara”, declară Neagu. pgil. 15 Traian Deleanu Ultimul vrăjitor al orologiilor Radu Mihaiu este singurul român care mai poate vin­deca de orice boală vremea turnurilor din România. Calfele vechilor timpuri, care au bătut ceasuri în turlele cetăților medievale din România, au lăsat secretul din breaslă în breaslă. O firmă britanică își concediază angajații prin SMS O firmă din Marea Britanie și-a concediat 2.500 de angajați, trimițându-le un simplu mesaj, pe telefonul mobil. Un orfan român a îngrozit America Un băiețel american de nouă ani, adoptat din România și suferind de grave tulburări psihice, va fi supus unui trata­ment medical costisitor, după ce a agresat și molestat se­xual un alt copil. Pensionarii își pun centrale termice pe datorie Tot mai multe persoane în vârstă sunt tentate, în ultima perioadă, să facă împrumuturi, prin Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu, pentru a renunța la sistemul de încălzire centralizat. CITITI R

Next