Saptamina, 1976 (Anul 6, nr. 265-317)

1976-01-02 / nr. 265

„COLINDĂ COLINDELEN ROMÂNIA“ Iată-ne deci în prag de An Nou, în­­tr-un moment în care, mai pronunțat ca oricînd, privim înapoi pentru face inerentele retrospective și, deopo­­­trivă, scrutăm viitorul dornici de noi împliniri, bucuroși de drumul pe care mergem, preocupați de a face corecții din mers acelor lucruri ce nu merg cum trebuie. Responsabili, lucizi și demni, sîntem convinși că anul ce trece a însemnat ceva în viața fiecăruia dintre noi și, implicit, în viața întregii țări. Convin­gere subliniată de însăși realitatea faptelor de muncă, de însăși imaginea țării în 1975 — sensibil mai bogată în împliniri și certitudini decît acum un an — de însăși preocuparea noas­tră de a face mai multe, mai bune lu­cruri în viitorul an. Da ! Este adevărat, imaginea țării în 1975 este sensibil mai bogată în împliniri și certitudini decît acum un an și aceasta în pofida acelor mo­mente din vară, a acelor clipe drama­tice ale marilor inundații care, însă, au declanșat generoase energii pentru prevenirea lor, pentru înlăturarea ur­mărilor lor și pentru ajutorarea promptă și eficientă a­celor calamități. Fizionomia lui 1975 are drept co­loană vertebrală acea impresionantă întrecere cu timpul, cu cei cinci ani ai planului pe care-l încheiem, între­cere cîștigată de popor în beneficiul său net și al acelei invocate și sporite imagini a țării. Și, deopotrivă, acea imagine în lume­a României, a înțelep­ciunii și dreptății cu care țara și președintele său, tovarășul Nicolae Ceaușescu, au acționat și acționează, pentru edificarea acelei atît de drepte și de umane lumi mai bune. 1975 mai înseamnă și primul an al celui de al patrulea deceniu în care am intrat de la Eliberarea țării, timp in­fim pe scara impresionantă a istoriei dar atît de bogat în prefaceri înnoi­toare ! Și mai înseamnă cei 28 de ani pe care-i împlinim de la proclamarea Republicii noastre, forma de stat de­mocratică, progresistă spre care au năzuit patrioții noștri cei mai lumi­nați, devenită realitate odată cu de­stinul nostru nou, confundîndu-se cu el, pe Este, aceasta, zestrea noastră bogată care, contemporani și urmași, o cinstesc și o vor cinsti cu bucurie, cu încredere în viitorul nostru luminos. Pentru că, intrînd în 1976, pășim în primul an al ultimului sfert al acestui veac fiind conștienți că mai avem în­că multe de făcut pentru noi și pen­tru țară. Fie, deci, ca la finele lui ’76 acele bilanțuri să aducă mai mult ca oricînd în sufletele noastre noi senti­mente de mîndrie și certitudini, bucu­rii și împliniri. Fie ca, atunci, în noaptea în care colindele, colindă-n România, urările adresate țării și fiilor ei, partidului și secretarului său general să se întreacă în metafore ale reușitei, elanului și en­tuziasmului. „săptămâna” Fa puMie­i Lumina de soare de-aici izvorăște, din plaiuri dorite Din țărm românesc, Din marea suind către bolțile păcii Ecoul culorii albastre. In piatra cetăților daco-romane E-nscris eroismul străbun. Și patriei noastre sub steag de partid Stă martor la gloria nouă, în țara-mi senină, o zînă de raze Animă-n ferestre speranță și zîmbet, Coboară-ntre lanuri de aur. Și leagănă-n scutec de molcome vînturi Livezile-n floare de vară. Mari meșteri ne adeveresc o zare Din turme de valuri torc lina luminii, Și-atunci dintr-odată răsar la viață Pe locuri pustii orașe de farmec. Pe cînd în imașuri pasc liniștea lungă Ciopoare sub fluier de strungă-n doinit, Visarea iubirilor noastre curate se scaldă In cîntec de dor și-n adinei bucurii. Virgil gh­eorghiu „CAP DE COPIL“ — sculptura de brâncuși anul brâncuși Reintrăm în noul ciclu calendaristic pe Poarta Sărutului a lui Brâncuși. Februarie care vine, va marca 100 de ani de la naș­terea uriașului sculptor. Retrospectiva mondială. Brâncuși nu va putea face abstracție de literatura creată in jurul capodoperelor sale artistice. Și ceea ce trebuie spus de la început este f­aptul că Brâncuși a pătruns destul de repede în conștiința artistică europeană, dar, poate că mai întîi, în conștiința con­temporanilor săi din țară. Aici nu e vorba de a stabili o prioritate orgolioasă. E vorba de a reconsidera sensibilitatea pe care scriitori și creatori din primele de­cenii ale secolului XX au arătat-o valori­lor novatoare, specificului național în opera de artă, așa-zis, modernistă a lui Brâncuși. Dar, receptind pe aceasta, sesizîndu-i adin­­cimile originare și ale originalității prime­lor sculpturi brâncușiene, comentatorii ro­mâni ai creației sale au sesizat și propen­siunea la universalitate a limbajului său plastic Este linia comună pe care s-au in­­tilnit, încă din 1910, aprecierile tradiționalistu­lui Vlahuța, cu ale esteticianului formelor fixe, care era Mihail Dragomirescu. Este li­nia comună care va uni — în ceea ce pri­vește aprecierea operei lui Brâncuși — pe Nicolae Iorga cu Lucian Blaga, pe Petre Pandrea ori Camil Petrescu cu Mircea Elia­de și cu mulți alții. Este firesc. Brâncuși a ilustrat adevărul simplu că opera de artă trebuie să purceadă dintr-o viziune autohtonă asupra lumii, că ea trebuie să întemeieze artistic o lume proprie, origi­nală, cu valori general-umane. El este pri­mul sculptor român care întemeiază un univers artistic românesc, și în același timp universal. Opera sa are coerența oralelor sale originare, a eului cosmic, barbian. Brâncuși a dat sculpturii roma­nești, dar mai ales evoluției sculpturii uni­versale, dimensiunea teoretică, abstractă, esențială, farǎ a fi impersonală, a modului românesc de gindire și de simțire a uni­versului. I-a dat o filosofie, adică un sens care nu este nici al liniei și nici al mate­riei. Este al ansamblului. Lucrul acesta se vede bine la complexul statuar de La Tg. Jiu, parcă pandant peste veacuri la ceea ce se află pe culmile de la Grădiștea. Lucrul acesta vine de acolo că gândirea creatoare brâncușiană se hrănea din virtu­țile fundamentale — folclorice, etice, so­ciale și filosofice — ale poporului român. Marii noștri creatori au fost gân­di­toți sintetici. Ei încorporau in forme particu­lare, unice, caracteristici generale ale spi­ritualității românești. Acestea nu sunt ele­mente predestinate. Geniul lor apare acolo unde fiecare creator lucrează în sensul firesc al acestor legi, nescrise, corespun­­zind idealului de umanism al fiecărei epoci în parte. Ei refac in universalitate, într-un traiect rezumativ și profund, o istorie și uneori o preistorie a sensibilității artistice de pe aceste pămînturi. Este aspectul fundamental pe care comentatorii (poate și sprijinitorii) operei lui Brâncuși l-au sesizat de la primele interpretări ale ge­niului său. Iată de ce ne putem mîndri nu numai cu marea sinteză artistică a lui Brâncuși, ci și cu ceea ce au văzut — încă de la începutul creației brâncușiene — exe­geții din țară și din străinătate. E un motiv în plus să considerăm «biblioteca Brâncuși“, o instituție, așa cum este și aceea creată în jurul lui Eminescu. DL fl. rusu

Next