Saptamina, 1977 (Anul 7, nr. 318-369)

1977-01-07 / nr. 318

semne bune anul are! Iată-ne, așadar, la încercutul unui nou an, care și-a făcut o intrare de bun augur pe scena istoriei noastre contemporane. El se adaugă trunchiului­­ viguros al patriei socia­liste ca un frumos cerc de vîrstă,* menit să îi confere noi dimensiuni ale maturității și împlinirii sale plenare. Pentru noi, anul 1977, departe de a constitui doar o ilustrare a mersului implacabil al timpului, se anun­ță de pe acum a fi o volută superioară a spiralei devenirii noastre. Zestrea de în­făptuiri cu care am pornit la drum — să nu uităm că anul trecut a fost estimat drept cel mai rodnic din întreaga istorie a României — ne îndreptățește să privim cu justificat optimism către perspectivele noului an. Avem în Programul partidului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate o „magna charta“ de o valoare inestimabilă, elaborată pe baza unei anali­ze sinoptice, profund științifice, a întregii istorii social-economice a țării, a potenția­lului său actual, a celor mai eficiente mo­dalități de realizare a aspirațiilor poporului. In lumina unui asemenea program dinamic și înarmați cu învățătura marxism-leninis­­mului — aplicată creator de partidul nos­tru la realitățile României — poporul ro­mân va transforma, cu siguranță, acest al doilea an al cincinalului revoluției tehnico­­științifice într-o cheie de boltă a cronolo­giei sale contemporane. Sarcinile care ne stau în față la acest început de drum sunt, după cum știm cu toții, de o complexitate fără precedent. Ele vizează perfecționarea continuă a activității întregii economii na­ționale, a tuturor domeniilor de activitate care vascularizează acest uriaș organism al societății, și, deopotrivă, creșterea gradului de conștiință a oamenilor muncii, optimi­zarea neîntreruptă a procesului de formare a omului de tip nou. După cum se vede, parafrazînd un celebru adagiu marxist și ținînd seama de hărnicia noastră prover­bială, nu ne propunem decît sarcini pe care le putem realiza. Asta demonstrează, o dată mai mult, justețea și clarviziunea politicii partidului nostru (al cărui rol conducător va crește substanțial și în această etapă), politică ce și-a fixat ca obiectiv suprem fe­ricirea și belșugul tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, beneficiind prin prisma acestui fapt de adeziunea în­tregului popor român. Și, fiindcă tot vorbim despre scopul fun­damental al politicii partidului nostru, vom insera la capitolul perspectivelor luminoase ale acestui an și trecerea la înfăptuirea re­ducerii treptate a săptămînii de lucru, pre­cum și aplicarea unor măsuri de majorare a retribuției oamenilor muncii și, implicit, de creștere a nivelului de trai. Intr-unul din editorialele noastre trecute scriam că anul care s-a încheiat va ră­­mîne în istoria noastră și datorită desfă­șurării unor evenimente memorabile. Iată că și anul 1977 este jalonat de asemenea evenimente care, dincolo de a fi numai prilejuri sărbătorești de racordare a po­porului la pulsul fierbinte al agorei, repre­zintă momente de căpătîi ale spiritualității românești, ale modului nostru propriu de a ne­cinsti trecutul acoperit de glorie, ale democratizării neîncetate a vieții social-po­­litice a țării. Astfel, vom sărbători în cu­­rînd­­ centenarul Independenței de Stat a României care, după cum spunea în cu­vinte de aleasă simțire patriotică tovarășul Nicolae Ceaușescu, în Mesajul de Anul Nou adresat întregului popor, a fost un „eve­niment istoric de însemnătate hotărîtoare pentru progresul economico-social al țării, pentru afirmarea liberă și independentă a națiunii noastre“. De asemenea, va continua în etapele sale superioare cel dintîi festi­val al muncii și al creației națiunii noastre, „Cîntarea României“, se vor desfășura lu­crările Congresului cooperativelor agricole de producție, ale Congresului consiliilor oamenilor muncii și ale Conferinței Națio­nale a partidului, într-o asemenea enume­rare, ca un însemn al obiceiului nostru de buni gospodari de a ști, din capul locului, cu ce pornim la drum în noul an, trebuie să amintim și desfășurarea celui de-al 10-lea recensămînt din istoria modernă României, chemat să stabilească potențialul­­ demografic, rezidențial și al rezervelor de muncă de pe cuprinsul țârii. Cu aceste considerațiuni, la care alăturăm și convin­gerea că, pe plan extern prestigiul Româ­niei va cunoaște o consolidare binemeri­tată, datorită politicii noastre ferme de pace și colaborare, ne exprimăm deplina încre­dere că anul care a început de cîteva zile va fi, din toate punctele de vedere, un an bun și rodnic pe măsura aspirațiilor și hărniciei noastre. Pentru că, după cum am văzut, semnele sînt bune !­ n saptămina** 1977 — CENTENARUL INDEPENDENȚEI (DETALIU) PICTURA DE CONSTANTIN PILIUȚA urare cu prilejul centenarului independenței Aeterna vivat nostra Romania, In orbe toto, ut sol, niteat mihi ; Romanice nostrae Latinae Splendida gloria honorque summus ! Annosque multos Praeses amabilis Ceausescu vivat, qui sapiens regit Gentis Valachae clara fata Prosperitate hodie fruentis ! •k Etern trăiască Patria noastră și Să strâlucească’n lume ca soarele­ Latinei noastre Românie Splendidă glorie, 'nalte onoruri! Mulți ani trăiască și Președintele Ceaușescu, care duce destinele Poporului român cu slavă, Azi fericit cu prosperă viață! traian Lăzărescu PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, ONIȚI-VA 1 dau mutarea literatura ca lume si revoluție . 9 Verificată istoric și profesată în prezent, o­ atare concepție e solidă, realistă și re­cunoaște rolul profund al politicului in cultură. Evident, un divorț intre politic și cultural n-a existat niciodată și nici nu poate exista , mai cu seamă azi cînd li­teratura e văzută ca lume și revoluție. Literatura timpului nostru în general, literatura românească în special e o li­teratură ..a cetății, adică a societății“. Faptul e de salutat, dar să nu uităm că. nici clasicii noștri nu * preconizau altceva» gîndind la o literatură viguroasă, pură, exalînd din popor și de o responsabili­tate nu doar estetică, dar și etică de vreme ce George Coșbuc scria acum a­­­proape o sută de ani, cu o perfectă in­tuiție a activismului mesianic al scriito­rului : „Fiind cărturar, am cernut, am potrivit, ceea ce am adunat de la popor. Această potrivire cărturărească atârna de ținta cărturarului, căci orice scriitor bun are o țintă, știe pentru cine scrie și pentru ce scrie și e ca păstorul care merge înaintea oilor, se duce unde știa și vrea el.“ (citat după O. Minar), împlinită prin și pentru popor, o atare literatură celebrează nu doar­­ natura, tara­gos­tea, ori—eonul—ideilor-----generale,­­ fie transfi fiindfiaîĂ, precum­: individ, ereditate, eternitate, lege și miracol, cristal și viață, libertate și destin, embrion cosmos" etc., ci atacă, intr-un spirit «fîgîtatorici și mari platri de conștiințe, ia~­cffipiri~--»ape»op desigur, probleme vitale, ale istoriei și de».. veniri._no­astr_e naționale : ctitorirea patriei și ctitorirea culturii românești. έatoria’~*scriitorului român de astăzi este mai ales aceea de a nu uita că e în chip imperios necesară transvaluarea la timpul artei a ideilor ce țin de ctitorirea istorico-politică, de țară mai întîi, fiindcă mai întîi a fost ctitorirea de țară și abia apoi, în perimetrul acesta choryphor 001W stituit, a fost ctitorirea de cultură. Cîntînd marile momente ale suișului nostru: 1877, 1907, 1918, 1944, 1947, scriitorul face act de educație socială. Nu după calen­dar, ci după sunetul și memoria sa culturală și ideologică el impune prin literatura sa," Întîi pentru ai lui (neamul) și apoi pen­tru ceilalți un model de trăire și interpre­tare a istoriei. Asachi, Heliade Răducu­lescu, Alecsandri, Emin­escu, Coșbuc, Sa­­doveanu, Arghezi, Cezar Petrescu, Călin­ Petrescu n-au făcut, în majoritatea cazu­­­rilor, altfel. Și chiar dacă textul lor n-a fost întot­deauna de eminență sub latura" esteticului (.,1907“ al lui Cezar Petrescu, ori „Un om între oameni“ al lui Ca­mil Petrescu), sco­pul lucrării lor morale a fost atins insă. Paginile scrise și tipărite au demonstrat un fapt de necesitate și maturitate și anume că ei nu scoteau doar metafore și dia­loguri din mînecă, asemenea iluzioniștilor. Ci aveau O­im­pulapip Pe drept cuvînt Samuel Beckett, una dintre marile conștiințe ale veacului nos­tru, îi scria odată unui prieten : „Cu scrii­torii care n-au nimic de spus, se vorbește numai despre literatură. Ei seamănă cu opera lor“. Numai că Beckett însuși discută lumea, are o ideologie, așa cum au avut-o și Balzac și Dostoievski și Malraux și Blaga. Scriind în spiritul și contextul Epopeii Na­ționale, scriitorul adevărat — nu produsul de laborator al cotemiei literare, bineînțeles — nu se va limita, ci dimpotrivă, se va clarifica, se va autodefini, se va contopi întrutotul cu munca sa. Alegînd în mod absolut o cale. Act de opțiune și forță artistică, crea­ția ce vede și exprimă lumea ca pe i­­deologie și revoluție (să ne gîndim, de pildă, la superba generație de la 1848, ciți mari poeți. Istorici, dramaturgi, cri­tici a dat­ desăvîrșește pe artist, trans­­formîndu-l din individ estetic în indi­vid etic. \

Next