Saptamina, 1984 (Anul 14, nr. 2-52)

1984-01-13 / nr. 2

PROLETARI DIN TOATE JAZUILE, UNITI­VA 1 SERIE NOUĂ, NR. 2 (683), vineri 13 ianuarie 1984 — redactor șef EUGEN BARBU — 8 pagini 2/fei REVISTĂ EDITATĂ DE COMITETUL PENTRU CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTTI PREZENTUL SE ÎNTÎLNEȘTE CU VIITORUL Ne apropiem de jumătatea primei luni­i acestui an și ceea ce se evidențiază, cu deosebire, în toate domeniile economiei noastre naționale, este răspunderea cu care acționează colectivele de muncă, sub con­ducerea organizațiilor de partid pentru transpunerea în viață a orientărilor Con­gresului al XII-lea și Conferinței Națio­nale privind afirmarea puternică a noii ca­lități, creșterea susținută a eficienței eco­nomice. Dealtfel, înseși obiectivele planu­lui pe 1584 proiectează direcțiile dezvoltării intensive a industriei și agriculturii, un loc esențial ocupîndu-l amplificarea substan­țială a bazei proprii de materii prime și a bazei energetice, ca o condiție fundamen­tală a înscrierii economiei românești pe o treaptă calitativ superioară. Se înțelege, așadar, că preocuparea pentru înfăptuirea exemplară a sarcinilor de plan — încă din primele zile de lucru ale noului an — se conjugă firesc cu aplicarea neabătută a programelor prioritare privind dezvoltarea bazei energetice și de materii prime, cît și a celor vizînd creșterea mai accentuată a productivității muncii, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor, reducerea consumurilor de materii prime, combusti­bili și energie. Iată un set problematic unitar, refl­ectind realismul strategiei economice a partidului nostru, probleme care se vor afla și în centrul dezbaterilor din adunările generale ale oamenilor muncii care încep în această perioadă Așa cum sublinia, din nou, to­varășul NICOLAE CEAUȘESCU în cuvîn­­tarea rostită la Plenara Consiliului Națio­nal al Oamenilor Muncii din decembrie 1933, adunările generale, consiliile oameni­lor muncii din întreprinderi „constituie expresia cea mai elocventă a democrației muncitorești revoluționare în România, ga­ranția participării directe a tuturor oame­nilor muncii, fără deosebire d­e naționali­tate, la conducerea diferitelor sectoare de activitate, a întregii societăți“. In acest amplu angrenaj social de conducere a vie­ții noastre materiale și spirituale de către cei ce muncesc, trebuie să crească — empă cum releva secretarul general al partidului — spiritul de răspundere, „de sus pînă jos, și de jos pină sus, atît a răspunderii co­lective, cit și a răspunderii individuale, personale, a fiecăruia în munca încredin­țată“. In această lumină, actuala rundă a adunărilor generale — analizînd modul cum s-a acționat, in fiecare unitate, pentru în­deplinirea prevederilor de plan pe 1983, a bugetului de venituri și cheltuieli, dezbă­­tînd, într-un pronunțat spirit de lucru, atît căile înlăturării ferme a neajunsurilor sem­nalate, cit și modalitățile de perfecționare a întregii activități — va fundamenta, pînă la ultimul loc de muncă, măsurile ce se impun pentru realizarea în cele mai bune condiții a sarcinilor de plan și a angaja­mentelor in întrecere pe anul in curs. Este de la sine înțeles că plighiile intens stimu­lative în direcția unei munci de înaltă efi­ciență, pe care le asigură generalizarea acordului global, aplicarea neabătută a noului mecanism economic, oferă un cîmp a larg de manifestare a inițiativei, de întă­rire a climatului de ordine, disciplină și răspundere, de implicare a fiecărui om al muncii în soluționarea efectivă a probleme­lor, începînd cu aspectele care țin de apro­vizionarea tehnico-materială, de ritmicita­tea producției și pînă la folosirea judici­oasă a potențialului uman și tehnico-ma­­terial din fiecare întreprindere. In centrul dezbaterilor se vor afla aspectele de strin­gentă actualita­te ale îndeplinirii ferme a producției fizice, realizarea exemplară producției destinată exportului, înfăptuirea a obiectivelor de investiții și, desigur, adop­tarea măsurilor necesare pentru reducerea în continuare a consumurilor de energie și combustibil, a cheltuielilor materiale, pentru intensificarea acțiunilor de recondi­­ționare, refolosire și recuperare a materia­lelor și subansamblelor, pentru sporirea subs­tan­țiallă a productivității muncii; în fapt, această întreagă paletă de preo­cupări reprezintă tot atâtea obiective vitale ale dezvoltării economico-sociale a țării, nu numai în perspectiva anului 1984 și a ac­tualului cin­cinal în ansamblu, ci și a de­ceniilor următoare. Pentru că este limpede că o economie care dorește să se întreacă de la egal la egal — și chiar să depășească pe cea­ a țărilor dezvoltate — trebuie să atingă cote tot mai înalte de eficiență, de productivitate, de competitivitate. Din nou, așadar, în forurile democrației muncitorești, ca și în viața noastră de fiecare zi, pre­zentul se întîlnește cu viitorul­ Nicolae gârcea. Istoria are demni reprezentanți In­ițiorri ca Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu și George Barițiu, devenind sursă de educație patriotică, revoluționară, de inspirație pen­tru literatură și artă, forță și argument pentru apărarea aspirațiilor politice ale tu­turor românilor din toate provinciile ro­mânești. Datorită­­ acestor fructuoase ac­tivități, problemele românilor pătrund tot mai mult și în opinia publică europeană, în conștiința vremii, marile puteri fiind nevoite să ia în considerație aspirațiile se­culare ale românilor și să țină cont de ele în diferite foruri în care vor fi dis­cutate probleme legate de această zonă. Revoluția de la 1848 din cele trei țări ro­mâne, Moldova, Țara Românească și Tran­silvania, prin proclamațiile date va impune și mai mult atenției generale aceste as­pirații, fiind în același timp, liantul cel m­ai puternic al luptei de afirmare a so­lidarității tuturor românilor pentru îm­bunătățirea vieții sociale si cucerirea drepturilor naționale. In febra desfășu­rării evenimentelor anului 1848 din acea „primăvară a popoarelor“, patrioții români subliniau cu pregnanță caracterul unitar al revoluției lor, tendința de a sincroniza acțiunile în jurul unor probleme capi­tale ca desființarea șerbi­ei și înfăptuirea unității naționale. Adunarea de la Blaj din 3/15 mai oglindea cel mai pregnant îm­pletirea revendicărilor de ordin social cu cele naționale. Iar mulțimea adunată pe Câmpia Libertății dădea glas unei mari do­rințe declarînd : ,,Noi vrem cu țara“, fiind în consens ca să ne unim aspirațiile formulate și de revoluționarii moldoveni și munteni. înăbușirea revoluției de La 1848 nu descurajează dorința de Înnoiri și unitate a românilor. Nevoiți să lucreze în emigrație, conducătorii revoluției des­fășoară pretutindeni o vie activitate pen­tru a menține treaz spiritul de luptă, publicînd diverse periodice cu semnificative ca „România viitoare“ titluri (Pa­ris, 1850), „Junimea română“, „Republica română“. Deceniul ce a despărțit revo­luția de la 1848 de Unirea Principatelor Române din ianuarie 1859 a fost de luptă continuă în sensul realizării marilor deziderate pașoptiste. Menținerea unei stări de spirit revo­luționare, laborioasa activitate desfășu­rată de patrioții români în țară și străi­nătate in vederea susținerii dorinței de unire a românilor, „cheia de boltă a noului edificiu politic", cum o denumea „Steaua Dunării“ din 28 ianuarie 1856, obligă pe di­plomații întruniți la Viena în timpul răz­boiului Crimeii și la Paris după sfirșitul acestuia (1856) să tină cont de cererile ro­mânilor. Pacea de la Paris din anul 1856 are in vedere și unele puncte ce privesc țările române, între care și hotărî­rea de consultare a adunărilor din cele două prin­cipate române Moldova și Țara Româneas­că, dîndu-le românilor posibilitatea de a-și manifesta dorința de unire împotriva opoziției Turciei și a Austriei. Ca in toa­­te momentele cruciale ale existenței sale și de aceasta dată poporul in marea lui majoritate reușește să găsească forța de unitate necesară momentului respectiv. O puternică mișcare unionistă se dezvoltă în ambele principate, cu centre remarca­bile la Iași și București, in vederea ale­gerii deputaților In adunările ad-hoc din 1857 și pentru influențarea reprezentan­ților puterilor străine. Alegerile au confir­mat sprijinul larg popular acordat par­tidelr naționale a Unirii și deputaților săi, Incit Conferința de la Paris, întrunită la 22 mai 1858, a elaborat „Convenția (Constituția) Principatelor Unite“, cu două guverne și două adunări legislative, dar cu o Comisie cen­trală și o Curte de casație unice. Se ho­tăra, de fapt, constituirea unei uniuni a celor două principate, garantată de către cele șapte puteri semnatare, urmînd ca adevărata unire să o înfăptuiască poporul român prin înalta lui Înțelepciune do­vedită în ianuarie 1859 prin alegerea, a­­celuiași domnitor in persoana colonelu­lui Alexandru Ioan Cu­za. Adunarea electivă a Moldovei a 5 ianuarie 1855 ca drept domn al­­ atât 1* Mol­dovei pe cunoscutul patriot Alexandru Ioan Cuza, om animat de înalte idealuri de libertate și progres ce aparținea valo­roasei generații educată în spiritul idea­lurilor revoluției de La 1848. Această feri­cită alegere de La Iași a determinat pa reprezentanții Partidei naționale din Muntenia să acționeze pentru a propune tot pe Alexandru Ioan Cuza drept candi­dat pentru Mun­tenia. Masele populare au susținut cu căldură această candidatură a­­dunîndu-se un număr impresionant pe Dea­lul Mitropoliei din București, exercitind presiuni asupra adunării elective în care se aflau mulți anti­unionisti. La 24 ianua­rie 1855, la numărarea voturilor adunării, s-a constatat unanimitate pentru Alexan­dru Ioan Cuza și ca domn al Țârii Româ­nești. Entuziasmul era general. Prin du­bla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza se realiza una din cele mai impor­tante etape ale luptei pentru unitatea na­țională a românilor. Puterile europene au fost puse în fața unui fapt împlinit, unirea fiind recunoscută în mod oficial de conferința diplomaților întruniți încă o dată la Paris. Trei ani mai târziu, la 24 ianuarie 1862, la București se deschidea prim­ul ment al României, pe harta Europei parla­in­­scriindu-se statul cu numele de ROMANIA. Domnitorul, împreună cu sfetnicii săi a­­propiați între care se numărau Mihail Ko­­gălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Chira, Costache Negri și alții, au acționat cu ho­­tărîre pentru consolidarea României mo­derne printr-o serie de reforme pe plan intern și o activitate diplomatică remar­cabilă pe plan extern, prin numirea re­prezentanților români în­pitale europene, marcînd principalele co­existența unui stat cu atribute de independență. Din­tre numeroasele transformări în Le­gislația țării enumerăm stabilirea u­­nei singure capitale la București și adoptarea numelui de România, reformei« administrative, agrară, electorală, seculari­zarea averilor mînăstirești, reorganizarea Învățămîntului, a armatei cu un singur co­mandament de stat major, reforma jude­cătorească etc. Toate acestea au impulsio­nat dezvoltarea României pe toate planu­rile, pregătirea ei pentru cucerirea inde­pendenței statale și a desavirșirii unității naționale. Tratatul de pace de la Paris din 1856 considera Principatele Unite sub suzerani­tatea Imperiului Otoman și sub garantarea colectivă a puterilor semnatare, dar gu­vernul de la Istanbul avea tendința de a considera statul român ca parte alcătui­toare a Imperiului său, astfel că problema cuceririi independenței de stat și a recu­noașterii ei Internaționale devenea impe­rativul imediat al luptei poporului romă­n. Cînd în anii 1875—1876 s-a redeschis pro­blema orientală, iar în 1­877 o confruntare militară ruso-turcă devenise inevitabilă, Parlamentul României proclamă la 9 mai 1877 independenta țării, votind o moțiune în care se arăta: „ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independenta absolu­tă a României“. Cucerirea independenței de stat a Româ­niei prin sacrificiile armatei sale pe fron­turile din Balcani avea să fie consfințită la sfirșitul războiului ruso-româno-turc la Congresul de la Berlin din anul 1873. Ast­fel se netezea și mai mult calea luptei de eliberare națională a românilor din terito­riile ce se mai aflau încă sub ocupație străină, luptă ce avea să fie încununată la 1 Decembrie 1918 cu marea Adunare na­țională de la Alba Iulia ce consemna fău­rirea statului național unitar român, desă­­vârșirea unei lupte îndelungate, de secole, pentru întregire națională libertate și in­dependență, gelou maksuto nici actul decisiv al unir­ii „MIHAI VITEAZUL» — PICTURA DE VASILE POP (Din Salonul municipal de pictură, sculptură și grafică 1983)

Next