Saptamina, 1984 (Anul 14, nr. 2-52)
1984-01-13 / nr. 2
PROLETARI DIN TOATE JAZUILE, UNITIVA 1 SERIE NOUĂ, NR. 2 (683), vineri 13 ianuarie 1984 — redactor șef EUGEN BARBU — 8 pagini 2/fei REVISTĂ EDITATĂ DE COMITETUL PENTRU CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTTI PREZENTUL SE ÎNTÎLNEȘTE CU VIITORUL Ne apropiem de jumătatea primei lunii acestui an și ceea ce se evidențiază, cu deosebire, în toate domeniile economiei noastre naționale, este răspunderea cu care acționează colectivele de muncă, sub conducerea organizațiilor de partid pentru transpunerea în viață a orientărilor Congresului al XII-lea și Conferinței Naționale privind afirmarea puternică a noii calități, creșterea susținută a eficienței economice. Dealtfel, înseși obiectivele planului pe 1584 proiectează direcțiile dezvoltării intensive a industriei și agriculturii, un loc esențial ocupîndu-l amplificarea substanțială a bazei proprii de materii prime și a bazei energetice, ca o condiție fundamentală a înscrierii economiei românești pe o treaptă calitativ superioară. Se înțelege, așadar, că preocuparea pentru înfăptuirea exemplară a sarcinilor de plan — încă din primele zile de lucru ale noului an — se conjugă firesc cu aplicarea neabătută a programelor prioritare privind dezvoltarea bazei energetice și de materii prime, cît și a celor vizînd creșterea mai accentuată a productivității muncii, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor, reducerea consumurilor de materii prime, combustibili și energie. Iată un set problematic unitar, reflectind realismul strategiei economice a partidului nostru, probleme care se vor afla și în centrul dezbaterilor din adunările generale ale oamenilor muncii care încep în această perioadă Așa cum sublinia, din nou, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU în cuvîntarea rostită la Plenara Consiliului Național al Oamenilor Muncii din decembrie 1933, adunările generale, consiliile oamenilor muncii din întreprinderi „constituie expresia cea mai elocventă a democrației muncitorești revoluționare în România, garanția participării directe a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, la conducerea diferitelor sectoare de activitate, a întregii societăți“. In acest amplu angrenaj social de conducere a vieții noastre materiale și spirituale de către cei ce muncesc, trebuie să crească — empă cum releva secretarul general al partidului — spiritul de răspundere, „de sus pînă jos, și de jos pină sus, atît a răspunderii colective, cit și a răspunderii individuale, personale, a fiecăruia în munca încredințată“. In această lumină, actuala rundă a adunărilor generale — analizînd modul cum s-a acționat, in fiecare unitate, pentru îndeplinirea prevederilor de plan pe 1983, a bugetului de venituri și cheltuieli, dezbătînd, într-un pronunțat spirit de lucru, atît căile înlăturării ferme a neajunsurilor semnalate, cit și modalitățile de perfecționare a întregii activități — va fundamenta, pînă la ultimul loc de muncă, măsurile ce se impun pentru realizarea în cele mai bune condiții a sarcinilor de plan și a angajamentelor in întrecere pe anul in curs. Este de la sine înțeles că plighiile intens stimulative în direcția unei munci de înaltă eficiență, pe care le asigură generalizarea acordului global, aplicarea neabătută a noului mecanism economic, oferă un cîmp a larg de manifestare a inițiativei, de întărire a climatului de ordine, disciplină și răspundere, de implicare a fiecărui om al muncii în soluționarea efectivă a problemelor, începînd cu aspectele care țin de aprovizionarea tehnico-materială, de ritmicitatea producției și pînă la folosirea judicioasă a potențialului uman și tehnico-material din fiecare întreprindere. In centrul dezbaterilor se vor afla aspectele de stringentă actualitate ale îndeplinirii ferme a producției fizice, realizarea exemplară producției destinată exportului, înfăptuirea a obiectivelor de investiții și, desigur, adoptarea măsurilor necesare pentru reducerea în continuare a consumurilor de energie și combustibil, a cheltuielilor materiale, pentru intensificarea acțiunilor de recondiționare, refolosire și recuperare a materialelor și subansamblelor, pentru sporirea substanțiallă a productivității muncii; în fapt, această întreagă paletă de preocupări reprezintă tot atâtea obiective vitale ale dezvoltării economico-sociale a țării, nu numai în perspectiva anului 1984 și a actualului cincinal în ansamblu, ci și a deceniilor următoare. Pentru că este limpede că o economie care dorește să se întreacă de la egal la egal — și chiar să depășească pe cea a țărilor dezvoltate — trebuie să atingă cote tot mai înalte de eficiență, de productivitate, de competitivitate. Din nou, așadar, în forurile democrației muncitorești, ca și în viața noastră de fiecare zi, prezentul se întîlnește cu viitorul Nicolae gârcea. Istoria are demni reprezentanți Inițiorri ca Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu și George Barițiu, devenind sursă de educație patriotică, revoluționară, de inspirație pentru literatură și artă, forță și argument pentru apărarea aspirațiilor politice ale tuturor românilor din toate provinciile românești. Datorită acestor fructuoase activități, problemele românilor pătrund tot mai mult și în opinia publică europeană, în conștiința vremii, marile puteri fiind nevoite să ia în considerație aspirațiile seculare ale românilor și să țină cont de ele în diferite foruri în care vor fi discutate probleme legate de această zonă. Revoluția de la 1848 din cele trei țări române, Moldova, Țara Românească și Transilvania, prin proclamațiile date va impune și mai mult atenției generale aceste aspirații, fiind în același timp, liantul cel mai puternic al luptei de afirmare a solidarității tuturor românilor pentru îmbunătățirea vieții sociale si cucerirea drepturilor naționale. In febra desfășurării evenimentelor anului 1848 din acea „primăvară a popoarelor“, patrioții români subliniau cu pregnanță caracterul unitar al revoluției lor, tendința de a sincroniza acțiunile în jurul unor probleme capitale ca desființarea șerbiei și înfăptuirea unității naționale. Adunarea de la Blaj din 3/15 mai oglindea cel mai pregnant împletirea revendicărilor de ordin social cu cele naționale. Iar mulțimea adunată pe Câmpia Libertății dădea glas unei mari dorințe declarînd : ,,Noi vrem cu țara“, fiind în consens ca să ne unim aspirațiile formulate și de revoluționarii moldoveni și munteni. înăbușirea revoluției de La 1848 nu descurajează dorința de Înnoiri și unitate a românilor. Nevoiți să lucreze în emigrație, conducătorii revoluției desfășoară pretutindeni o vie activitate pentru a menține treaz spiritul de luptă, publicînd diverse periodice cu semnificative ca „România viitoare“ titluri (Paris, 1850), „Junimea română“, „Republica română“. Deceniul ce a despărțit revoluția de la 1848 de Unirea Principatelor Române din ianuarie 1859 a fost de luptă continuă în sensul realizării marilor deziderate pașoptiste. Menținerea unei stări de spirit revoluționare, laborioasa activitate desfășurată de patrioții români în țară și străinătate in vederea susținerii dorinței de unire a românilor, „cheia de boltă a noului edificiu politic", cum o denumea „Steaua Dunării“ din 28 ianuarie 1856, obligă pe diplomații întruniți la Viena în timpul războiului Crimeii și la Paris după sfirșitul acestuia (1856) să tină cont de cererile românilor. Pacea de la Paris din anul 1856 are in vedere și unele puncte ce privesc țările române, între care și hotărîrea de consultare a adunărilor din cele două principate române Moldova și Țara Românească, dîndu-le românilor posibilitatea de a-și manifesta dorința de unire împotriva opoziției Turciei și a Austriei. Ca in toate momentele cruciale ale existenței sale și de aceasta dată poporul in marea lui majoritate reușește să găsească forța de unitate necesară momentului respectiv. O puternică mișcare unionistă se dezvoltă în ambele principate, cu centre remarcabile la Iași și București, in vederea alegerii deputaților In adunările ad-hoc din 1857 și pentru influențarea reprezentanților puterilor străine. Alegerile au confirmat sprijinul larg popular acordat partidelr naționale a Unirii și deputaților săi, Incit Conferința de la Paris, întrunită la 22 mai 1858, a elaborat „Convenția (Constituția) Principatelor Unite“, cu două guverne și două adunări legislative, dar cu o Comisie centrală și o Curte de casație unice. Se hotăra, de fapt, constituirea unei uniuni a celor două principate, garantată de către cele șapte puteri semnatare, urmînd ca adevărata unire să o înfăptuiască poporul român prin înalta lui Înțelepciune dovedită în ianuarie 1859 prin alegerea, aceluiași domnitor in persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza. Adunarea electivă a Moldovei a 5 ianuarie 1855 ca drept domn al atât 1* Moldovei pe cunoscutul patriot Alexandru Ioan Cuza, om animat de înalte idealuri de libertate și progres ce aparținea valoroasei generații educată în spiritul idealurilor revoluției de La 1848. Această fericită alegere de La Iași a determinat pa reprezentanții Partidei naționale din Muntenia să acționeze pentru a propune tot pe Alexandru Ioan Cuza drept candidat pentru Muntenia. Masele populare au susținut cu căldură această candidatură adunîndu-se un număr impresionant pe Dealul Mitropoliei din București, exercitind presiuni asupra adunării elective în care se aflau mulți antiunionisti. La 24 ianuarie 1855, la numărarea voturilor adunării, s-a constatat unanimitate pentru Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țârii Românești. Entuziasmul era general. Prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza se realiza una din cele mai importante etape ale luptei pentru unitatea națională a românilor. Puterile europene au fost puse în fața unui fapt împlinit, unirea fiind recunoscută în mod oficial de conferința diplomaților întruniți încă o dată la Paris. Trei ani mai târziu, la 24 ianuarie 1862, la București se deschidea primul ment al României, pe harta Europei parlainscriindu-se statul cu numele de ROMANIA. Domnitorul, împreună cu sfetnicii săi apropiați între care se numărau Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Chira, Costache Negri și alții, au acționat cu hotărîre pentru consolidarea României moderne printr-o serie de reforme pe plan intern și o activitate diplomatică remarcabilă pe plan extern, prin numirea reprezentanților români înpitale europene, marcînd principalele coexistența unui stat cu atribute de independență. Dintre numeroasele transformări în Legislația țării enumerăm stabilirea unei singure capitale la București și adoptarea numelui de România, reformei« administrative, agrară, electorală, secularizarea averilor mînăstirești, reorganizarea Învățămîntului, a armatei cu un singur comandament de stat major, reforma judecătorească etc. Toate acestea au impulsionat dezvoltarea României pe toate planurile, pregătirea ei pentru cucerirea independenței statale și a desavirșirii unității naționale. Tratatul de pace de la Paris din 1856 considera Principatele Unite sub suzeranitatea Imperiului Otoman și sub garantarea colectivă a puterilor semnatare, dar guvernul de la Istanbul avea tendința de a considera statul român ca parte alcătuitoare a Imperiului său, astfel că problema cuceririi independenței de stat și a recunoașterii ei Internaționale devenea imperativul imediat al luptei poporului romăn. Cînd în anii 1875—1876 s-a redeschis problema orientală, iar în 1877 o confruntare militară ruso-turcă devenise inevitabilă, Parlamentul României proclamă la 9 mai 1877 independenta țării, votind o moțiune în care se arăta: „ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independenta absolută a României“. Cucerirea independenței de stat a României prin sacrificiile armatei sale pe fronturile din Balcani avea să fie consfințită la sfirșitul războiului ruso-româno-turc la Congresul de la Berlin din anul 1873. Astfel se netezea și mai mult calea luptei de eliberare națională a românilor din teritoriile ce se mai aflau încă sub ocupație străină, luptă ce avea să fie încununată la 1 Decembrie 1918 cu marea Adunare națională de la Alba Iulia ce consemna făurirea statului național unitar român, desăvârșirea unei lupte îndelungate, de secole, pentru întregire națională libertate și independență, gelou maksuto nici actul decisiv al unirii „MIHAI VITEAZUL» — PICTURA DE VASILE POP (Din Salonul municipal de pictură, sculptură și grafică 1983)