Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
202 Carol Karácsonyi că, așezările umane apar cu regularitate pe fostele insule și la marginea apelor curgătoare, totdeauna pe terenuri cu altitudini mai ridicate. Culoarele râurilor aveau un rol primordial în pătrunderea unor culturi umane în zona de nord-vest a țării. Astfel de exemplu în pătrunderea culturii Coțofeni (aparținând neoliticului) spre Valea Ierului, un rol preponderent avea culoarul râului Crasna (54). Se pare că, pentru captarea apei potabile încă din epoca neolitică au fost săpate în unele locuri și puțuri, cum atestă cercetările arheologice efectuate de Muzeul din Cărei, la Moftinu Mic — Pescărie. Aici a fost găsit un puț perfect circular, cu un diametru de circa 85 de cm. Primele intervenții antropice asupra apelor curgătoare s-au făcut deja în antichitate, în special cu scopul de a întări așezările umane. Astfel la Căței — Bobald, în dreptul malului înalt, înconjurat din trei părți de apele pârâului Mergeș, precum atestă săpăturile arheologice (50) la începutul epocii bronzului a fost săpat un șanț ,lat de 16—17 m, cu o adâncime de 6,5 m. Acest canal prin care a pătruns apa pârâului, a delimitat așezarea de restul terenului înalt. Lucrări similare au fost executate în epoca bronzului în dreptul unor așezări din Valea Ierului la Otomani, Sălacea, Cheșereu, Șimian etc., precum și pe malul pârâului Seinei între Medieșu Aurit și Potău. O așezare interesantă, numită de tip „atol“, există în hotarul comunei Căpleni, în zona inundabilă a Crasnei. O movilă este înconjurată de două șanțuri cu apă și concentric de valuri de pământ ridicate, cu un diametru de circa 300 de m (6). Alte tipuri de așezări ferite de ape au apărut în număr mare în epoca bronzului, în special în Valea Ierului, precum și în alte zone ale câmpiei. în această ordine de idei amintim și așezarea dacilor liberi de la Medieșu Aurit (25). Primele mențiuni documentare referitoare la caracterul mlăștinospăduros a acestui ținut, le găsim în documentele medievale, din secolele XII—XIV. Astfel într-un document datat din anul 1227, care se referă la o situație anterioară a interfluviului Someș — Crasna este numit „șesul de odinioară a bizonilor“ (49), ceea ce presupune existența unui teren mlăștinos, populat de păduri. De altfel, chiar cu secole în urmă, drumul care a legat Satu Mare cu Cărei, a ocolit înspre sud această zonă. Primele mențiuni despre râurile teritoriului, dintre care marea majoritate au denumiri foarte vechi, datează din această perioadă. Astfel râul „Samus“ (53), precum și Mlaștina Ecedea (29) sunt amintite deja în „Cronica lui Anonymus“. Numele Crasnei apare într-un document datat din 10 decembrie 1308 (24). Râurile Tur, Batăr, Turț etc. sunt atestate documentar la data de 14 mai 1319. Numele pârâului Egherul Mare apare prima dată în documentele vremii la data de 27 iunie 1319, iar pârâul Ier este menționat la data de 28 iunie 1320 (24), respectiv pârâul Mergeș la data de 20 septembrie 1431 (20). Documentele vremii amintesc și o serie de lacuri, terenuri mlăștinoase „locus paludosus“, cât și fânețe cu exces de umiditate „pratum aquosum“ în această zonă, de exemplu: lacul din hotarul satului Resighea — la data de 1 iunie 1316, în urma hotărnicirii unor moșii sunt menționate și o serie de toponimii, respectiv nume de plante al căror prezență presupunea existența terenurilor cu exces de umiditate, ca: 8