Satul Socialist, ianuarie 1970 (Anul 2, nr. 208-231)
1970-01-14 / nr. 216
• Comisia mixta guvernamentala româno-franceză, creată in baza Declaraţiei româno-franceze din mai 1968 în vederea dezvoltării cooperării dintre România şi Franta şi a filut, intre 8 şi 12 ianuarie 1970, la Bucureşti, a doua sesiune. Delegaţia română a fost condusă de preşedintele Consiliului Economic al României, Manea Mănescu, iar delegaţia franceză de ministrul economiei şi finanţelor al Franţei, Valéry Giscard d'Estaing. In cadrul acestei sesiuni a fost semnat un acord româno-francez cu privire la schimburile şi cooperarea economică pe perioada 1970—1974 şi s-a convenit asupra încheierii unui acord turistic între cele două ţări. In timpul vizitei sale în România ministrul francez al economiei şi finanţelor, Valéry Giscard d'Estaing, a fost primit de către preşedintele Consiliului de Stat al Republi- EVENIMENTE cu Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi de preşedintele Consiliului de Miniştri al României, Ion Gheorghe Maurer, prilejuri cu care a fost subliniată cu satisfacţie dezvoltarea fructuoasă a relaţiilor de prietenie tradiţională dintre România şi Franţa, perspectivele favorabile ale dezvoltării viitoare a acestora. • In oraşul Tr. Măgurele a avut loc, recent, o solemnitate în cadrul căreia a fost dezvelită statuia domnitorului Mircea cel Bâtrîn, personalitate de seamă în istoria ţării noastre, care vreme de 32 de ani a străjuit cu mintea şi cu braţul hotarele gliei strămoşeşti, identificîndu-se cu aspiraţiile de libertate şi neatîrnare ale poporului. • Începînd din ziua de 12 ianuarie, Ministerul Sănătăţii a organizat o acţiune de vaccinare antipoliomielitică a copiilor în vîrstă de 3 şi 15 luni. Imunizarea, care constă în administrarea unui vaccin pe cale bucală, se desfăşoară în trei etape. Acţiunea se va termina în cursul lunii aprilie. Simt SOCIALIST ZILE PLINE ÎN CAMPANIA AGRICOLA DE IARNA Titlul acestei rubrici, nu a fost ales întîmplator. Procesul complex de dezvoltare intensivă şi multilaterală a agriculturii cooperatiste impune considerarea iernii ca un anotimp de muncă intensă aproape în toate compartimentele producţiei agricole. Se execută acum lucrări hotărîtoare în legumicultura şi zootehnie, în plantaţii şi chiar la culturile de cîmp. Grădinarii, de pildă, pregătesc răsadniţele, serele inmuljitor şi solariile, însâmînteaza şi întreţin culturile. Crescătorii de animale au o agendă şi mai încărcată , acum este perioada fârurilor, zilnic din sectorul zootehnic,se livrează cantităţi importante de carne, lapte, ouă, întreagă această activitate se desfăşoară în condiţii de îngrijire, furajare, adăpostire mai deosebite decât în oricare altă perioadă a anului. Şi tot acum trebuie executate lucrări de bază în poi.Cultură, întreţinerea semănăturilor de toamnă, fertilizarea terenurilor, amenajările pentru irigaţii etc Numărul şi volumul mare al lucrărilor, complexitatea lor şi condiţiile specifice acestui anotimp impun măsuri tehnice şi organizatorice care să asigure folosirea deplină a mijloacelor mecanice şi a forţei de muncă. Importanţa acestei campanii — de iarnă — este cu atît mai mare cu cît de cantitatea şi mai ales de calitatea lucrărilor care se execută acum depind într-o măsură hotârîtoare rezultatele pe care le vom obţine în celelalte campanii ale anului, depind rezultatele cu care se va încheia ultimul an al actualului plan cincinal, care trebuie să constituie o bază solidă de pornire în viitorul cincinal. ANUL II Nr. 216 MIERCURI 14 IANUARIE 1970 4 pagini 30 bani Cine nu seamănă acum nu are ce planta în primăvară ! Precizînd sarcinile ce revin sectorului legumicol pentru a asigura în bune condiţii şi în cursul întregului an aprovizionarea populaţiei, precum şi disponibilităţi pentru export, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta la plenara din decembrie a C.C. al P.C.R. că : „S-au luat în toamna aceasta un şir de măsuri, dar vreau să atrag atenţia că şi în anii trecuţi am primit asigurări că vom avea legume din belşug, pentru ca, în a- Haid-anchetă în judeţele Olt şi Bacău nul următor, să se înregistreze totuşi deficienţe". In judeţul Olt, din cele 7 000 ha planificate pentru grădinărie, 6 600 ha au fost amplasate numai pe teren irigat, urmînd ca şi restul suprafeţelor să fie identificate în apropierea surselor de apă şi amenajate în acest scop. O altă măsura consta in concentrarea producţiei de legume intr-un număr restrîns de cooperative. Fiind primul an de specializare ш acest domeniu, 52 de cooperative vor cultiva 5 060 ha (între 80—130 ha fiecare), creîndu-se astfel condiții să se asigure trei sferturi, adică 90 000 de tone, din producţia de legume ce trebuie livrată la fondul central, numai din aceste unităţi. Concomitent cu aceasta, s-a trecut ■ la construirea de sere-înmulţitor pe o suprafaţă de 5 000 m ., precum şi solarii încălzite pentru repicatul răsadurilor pe o suprafaţă de 20 000 mp. Dar serele şi solariile de la Curtişoara, Drăgăneşti-Olt, Slăveni, Izbiceni, Coteana şi din alte cooperative agricole nu vor putea asigura întregul necesar de răsaduri pentru suprafaţa planificata pe aur; s-au iniţiat şi alte măsuri menite AL. ŞTEFANESCU (Continuare în pag. a 3-a) CARNET Nu de mult, în holul Casei Scriitorilor din Bucureşti a putut fi vizitată o expoziţie de tablouri în ulei puţin obişnuită. Caracterul ei inedit se datoreşte faptului că cel care a expus nu este, cum se întîmplă de obicei, un pictor profesionist, membru al Uniunii artistice de specialitate. Talent autentic Pictorul este un sătean dintr-o comună din ţinutul Bihorului, pe nume Ion Nicodin-Niţă. Îi recunosc chipul, de bărbat cărunt, cu zîmbet hîtru, aşa cum se înfăţişează el însuşi în mijlocul lumii pe care a zugrăvit-o în tablourile lui. Iar lumea aceasta apare aşa cum a văzut-o în jurul său, o viaţă întreagă, lumea satului bihorean, a rudelor şi prietenilor, a consătenilor săi. Trăsăturile de penel n-au siguranţa şi VASILE NICOROVICI (Continuare în pag. a 2-a) O nouă „promoţie" de miei a început să-şi facă apariţia în saivanele cooperativelor agricole. Atenţie îngrijitori ! Căldura şi hrana sunt elemente de bază în obţinerea unor produşi viguroşi, cu sporuri mari în greutate. MATCA — temelia zootehniei; cum o consolidăm? Referindu-se la rolul zootehniei în ansamblul agriculturii noastre, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta, în cuvîntarea la încheierea lucrărilor plenarei C.C. al P.C.R. din decembrie 1969, că „o agricultură modernă nu se poate face fără o zootehnie dezvoltată". S-a subliniat, de asemenea, că în cooperativele agricole este necesar să se aplice pe scară largă o serie de măsuri menite să conducă la un progres mai rapid al zootehniei, în sensul sporirii efectivelor de animale, îmbunătăţirii raselor, trecem la t U.'yUiiUl, . .. —-, . -filate pentru creșterea bovinelor, porcinelor, păsărilor. Se desprinde de aici ideea că obţi7i£T€ci unor rezultate superioare în zootehnie nu poate fi concepută fără asigurarea unui nucleu-matcă valoros și suficient de numeros care să constituie baza dezvoltării continue a efectivelor şi realizării unor producţii ridicate. In decursul anilor, cooperativele agricole au obţinut o serie de rezultate bune pe linia transformării lor în unităţi producătoare de lapte, carne, lină şi alte produse animaliere. Edificatoare sunt exemplele pe care ni le oferă din acest punct de vedere cooperative ca cele din Şimand, judeţul Arad, Salonta, judeţul Bihor, Palazul Mare,ţul Iaşi şi numeroase altele. Pro- Z. BÏRLADEANU R SOMESAN (Continuare în pag. a 3-a) Гп această hală (Uzina de maşini grele Bucureşti) se „toarnă" piese uriaşe de zecişi sute de tone, necesare marilor obiective industriale care se construiesc în țara noastră PRIMARII sunt şi ai satelor componente în judeţul Vîlcea, ne-am interesat mai îndeaproape despre modul în care consiliile populare acordă asistenţă nu numai centrului civil, dar şi satelor mărginaşe, unele care au fost cîndva comune. Lucruri bune am găsit la Băbeni, Păuşeşti-Măglaşi, cît şi în alte locuri. Prin rotaţie, în satele îndepărtate, lucrătorii consiliilor acordă ore de audienţă, rezolvă la faţa locului problemele cetăţeneşti de interes general sau cele personale. De asemenea e de consemnat faptul că realizările edilitar-gospodăreşti sunt prezente pe toată raza localităţilor amintite. Exemplele bune nu trebuie mult căutate. La Băbeni, la una din sesiunile consiliului s-a luat în dezbatere tocmai modul cum se înfăptuiesc propunerile cetăţenilor din satele mărginaşe. Constatările de moment nu erau îmbucurătoare. Atunci, îndată după sesiune, s-a elaborat o decizie în urma căreia şi Gheorghe Gheorghiţescu, Ion şi Gheorghe Stănciucu, au mobilizat cetăţenii şi au trecut la transpunerea în viaţă a măsurilor stabilite pentru înfrumuseţarea circumscripţiilor lor. S-au procurat tuburi de beton, au fost găsite mijloacele cu ajutorul cărora s-a transportat o mare cantitate de balast pentru amenajarea drumurilor degradate şi pe care acum se circulă cu uşurinţă. Grija deosebită pentru mai buna gospodărire, aprovizionarea cu cele necesare a magazinelor comerciale în satele îndepărtate se manifestă şi la Păuşeşti-Măglaşi. Aici s-a dat îndeosebi „bătălia" pentru introducerea curentului electric în toate casele şi nu numai în cele GH. DIMA (Continuare în pag. a 2-a) _______ citiți In PAGINA a rubrica noastră POVESTE CU STRIMBA LEMNE I *•••.* • ¥ •• »*. i■' " .,.-V « •vt'V \ A rămas sania Colindînd satele din nordul ţării, lui Strîmbălemne i s-a întîmplat un accident. La un hop, sania lui s-a fărîmat. Tălpigul sting s-a frînt în două, iar ţepuşele din partea dreaptă au fost făcute fărîme. Şi aricit de meşter e eroul nostru în arta lemnului, n-a izbutit sa avea să dreagă stricăciunile pricinuite săniei. A hotărît, deci, s-o ducă la un atelier de specialitate, îşi aminti de o discuţie avută la Uniunea judeţeană Botoşani a cooperativelor de consum, unde fusese informat că un asemenea atelier cu activitate şi rezultate rodnice a fost organizat chiar de cooperativa de consum din comuna Hilişeu. Ce noroc pe el că i s-a întîmplat accidentul chiar Ungă această comună ! S-a prezentat la preşedintele cooperativei : — Aveţi un atelier de tîmplărie ? — Unul din cele mai bune din judeţ... — Mi se pot repara ţepuşele şi tălpigul de la sanie ? — Facem lucrări şi mai complicate, de artă chiar, şi garantăm calitatea lor. — Batem palma ? — Batem. — Cină să viu s-o iau ? — Mai întîi trebuie s-o duci. — Unde ? — La oraş, în Dorohoi, pe str. Mihai Viteazul. Acolo e atelierul nostru de tîmplărie... — Cum adică, fiind aici în Hilişeu, să mă duc la Dorohoi ca să-mi repar sania la atelierul cooperativei de consum din... comuna Hilişeu ? Aştept să vină atelierul aici în comună. Şi aşteaptă. Aşteaptă şi locuitorii din satele comunei Hilişeu. D. TARNAUCEANU lama pe uliţă... în Bucureşti, la Muzeul Satului Instrument al făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate PETRU I. BERARU Partidul nostru porneşte de la concepţia că edificarea orînduirii socialiste este opera conştientă a maselor, rodul gîndirii şi activităţii creatoare a acestora, rodul gîndirii şi activităţii creatoare a întregului popor се-şi făureşte liber propriul său destin. Crearea tuturor condiţiilor pentru ca oamenii muncii să ia parte activă la conducerea treburilor obşteşti, să-şi spună cuvîntul asupra tuturor problemelor dezvoltării societăţii este un postulat de prim ordin al construcţiei socialiste şi comuniste. Partidul Comunist Român consideră drept una dintre marile sale îndatoriri, în îndeplinirea misiunii istorice ce-i revine în societatea noastră, organizarea şi conducerea nemijlocită a procesului de adîncire şi perfecţionare multilaterală a noii orînduiri sociale, de promovare a tot ce e nou şi avansat în gîndirea şi creaţia socială, de dezvoltare continuă a democraţiei socialiste. „Perfecţionarea continuă a conducerii societăţii, a activităţii multilaterale a statului, a raporturilor sociale — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu — reprezintă condiţia esenţială a înaintării ţării noastre pe calea societăţii socialiste1*. Abordînd această problemă, Congresul al X-lai al novtî/Ti îlni «Aotru a primit de la teza marxistă fundamentală potrivit căreia statul va dăinui încă multă vreme, constituind cadrul naţional de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ca etapă obiectivă în procesul trecerii treptate la comunism. Făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate presupune nu numai perfecţionarea relaţiilor de producţie, ci şi a tuturor relaţiilor sociale, crearea acelui cadru organizatoric apt să permită manifestarea în sfera vieţii sociale a fiecărui cetăţean, participarea tot mai activă a celor ce muncesc la conducerea treburilor politice, lărgirea libertăţilor, dezvoltarea democraţiei socialiste. Documentele Congresului al X-lea conturează direcţiile principale ale programului multilateral iniţiat de partid pentru perfecţionarea relaţiilor de producţie, a tuturor raporturilor sociale, a suprastructurii, îmbunătăţirea formelor şi metodelor de organizare a economiei naţionale, a întregii societăţi. In aceste condiţii sociale, funcţiile statului cunosc ample transformări calitative: activitatea sa internă se concentrează spre dezvoltarea rapidă a forţelor de producţie şi adîncirea relaţiilor sociale socialiste, spre intensificarea vieţii culturale şi «Л» «rmn 9_/1V Semne bune anulare „În anul 1970 se continuă construcţia spitalelor de mare capacitate Galaţi (1 000 paturi), Baia Mare (900 paturi şi policlinică), Craiova (1 000 paturi şi policlinică). Se prevede de asemenea începerea construcției unor spitale noi cu capacitate de cite 500 paturi la Rm. Vîlcea, Slatina, Braşov, Alexandria, Vaslui, Timişoara, neurochirurgie Bucureşti, complexul clinic Bucureşti cu 1 500 paturi precum şi o policlinică la Tîrnăveni. In mediul sătesc Mi- Ca să fim sănătoşi Dr. MIHAIL ALDEA adjunct al ministrului sănătăţii Misterul Sănătăţii va acorda un sprijin din fond central de 2 200 000 lei pentru construcţia a 10 dispensare rurale în judeţele Argeş, Brăila, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Sălaj, Tulcea, Olt, Vaslui, Galaţi. Se vor aloca din fondurile centralizate ale Ministerului Sănătăţii cca. 112 008 000 lei unităţilor din reţeaua sanitară pentru diverse utilaje medicale din ţară şi import (350 unituri dentare, 100 aparate ronteţe dentare, mese de operaţie etc). De asemenea mijloace de transport (309 autosanitare)". Insemnăra de călătorie dira Franţa Biot - acolo unde sticla prinde viaţă dntre Nice şi Cannes, pe faimoasa Rivieră, un sătuc îşi anunţă cu numele său scurt, lesne de ţinut minte, prezenţa la numai trei kilometri de Mediterana : Biot. Aici, unde lanţul Alpilor coboară vertiginos, de parcă ar vrea să-şi spele versantele în mare, nu vei găsi agitaţia elegantă a staţiunilor amintite la început. Casele încorsetate de ziduri, străduţe pavate cu piatră, florile şi numărul mare de olari este tot ceea ce se poate observa în mica localitate provensală. Dacă însă apuci pe un mic drum străjuit de măslini, vei ajunge direct la sticlărie, locul unei îndeletniciri artizanale căreia i s-a dus vestea pînă departe, chiar şi în alte ţări. Desigur, vizita începe cu magazinul unde sînt expuse vînzării produsele de forme şi culori pe cît de atrăgătoare, pe atît de obişnuite: sticle, pahare, ulcioare, carafe, vaze, platouri şi altele, de folosinţă curentă, care poate n-ar mai merita să vorbim despre ele. Cu toate acestea, sticlăria de la Biot îşi are o reputaţie bine stabilită şi prin locul unde fiinţează, dar şi prin felul cum realizează produsele. Iată de ce vizita continuă din magazin alături, în atelierul unde strălucirea fascinantă a cuptorului este egalată doar de sticla luminoasă, în permanentă mişcare, în mîinile celor ce-i dau viaţă. Ceea ce face farmecul original al sticlăriei de la Biot este tocmai EUGEN ATANASIU (Continuare in pag. a 4-a)