Satul Socialist, august 1970 (Anul 2, nr. 385-409)

1970-08-07 / nr. 390

Timpul favorabil în aceste prime zile din august a permis lucratorilor de pe ogoare să-şi intensifice eforturile pentru a încheia grabnic secerişul, pentru a însămînţa cu cul­turi duble toate suprafeţele prevăzute. Veştile sosite zilnic la redacţie ne anunţă că pe teri­toriile unui alt grup de judeţe, datorită par­ticipării mai active la lucru a cooperatorilor şi mecanizatorilor, folosirii mai chibzuite a maşinilor agricole secerişul păioaselor a fost încheiat. Astfel, familia celor opt judeţe care au înscris acest prim succes pe frontul recol­tărilor a crescut la zece. Cooperativele agri­cole din judeţele Gorj, Prahova, Olt şi Vaslui sunt şi ele pe punctul de a aduna într-o zi— două, toate spicele grînelor din lanuri. îmbucurător este, de asemenea, faptul că nici în restul judeţelor nu s-a bătut în aceste zile pasul pe loc. Măsurile luate de organele agricole judeţene şi acţiunile energice, între­prinse de conducerile unităţilor cooperatiste au determinat o simţitoare creştere a vitezei de lucru (în trei zile, în cooperative griul a fost strîns de pe o suprafaţă de aproape 150 000 hectare), procentul total ajungînd la 88 la sută în seara zilei de 5 august. Totuşi, dacă ţinem seama de condiţiile extrem de prielnice — timpul în general us­cat şi frumos în aproape toate zonele — pre­cum şi de creşterea necontenită a numărului de combine rămase libere, după încheierea campaniei în multe unităţi şi judeţe înveci­nate rezultatele puteau fi mult mai bune, numărul judeţelor care să anunţe cu o zi mai devreme recoltarea integrală a culturilor de păioase şi mai mare. La această concluzie duce faptul că în cooperativele agricole din celelalte 29 judeţe, în care continuă secerişul, culturile de păioase mai ocupă încă suprafaţa de aproape 250 000 hectare. Edificatoare în acest sens este situaţia ju­deţului Arad, învecinat cu judeţul Timiş, din aceeaşi zonă climatică, aici s-au realizat în ul­timele trei zile doar cinci procente, în vreme ce Timişul a înscris 12 procente. Dacă in acţiunea de seceriş ritmul a deve­(Continuare în pag. a 3-a) Situaţia însâmînţârilor culturilor succesive la data de 5 august Marginalii Serbările Oltului... serbările Mării... vin veşti de pretutin­deni despre ample manifestări de cultură şi artă, adevărate festivaluri ale bucuriei şi op­timismului. Vechi şi presti­gioase tradiţii sunt scoase la lumină , reanimate în spiritul zilei de azi, caracterizat prin­­tr-o mare sete de frumuseţe autentică, de preţuire a geniu­lui nostru popular şi a valori­lor născute în anii socialismu­lui. Succesul manifestărilor de Serbări pînă acum a provocat, pre­cum era de aşteptat, o puter­nică emulaţie şi sun­tem siguri că în scurtă vreme nu va ră­­mîne nici un judeţ sau un oraş în afara acestei nobile în­treceri. Este de aşteptat ca şi satele să urmeze exemplul o­­raşelor, pentru că zestre ar­tistică există din belşug, ta­lente de asemenea. Va fi ne­voie de spirit de organizare, de pasiune, de perseverenţă şi gust ales. Pentru că dincolo de aspectul reconfortant şi distractiv al acestor mani­festări este vorba de valoa­rea lor educativă, de un scop mai înalt şi de o ţintă mai vi- NICOLAE JIANU (Continuare în pag. a 2-a) ^WWSA/WW4A/WN/W Still SICItllS ' im I ] -Ц - nl J-,-, ••• ' ' - - ...........^'... '. — - nih^'ew'''^-- ■*---■. ■--..................' ... ..........•'* • ■■■ '.' ■■ 1 ANUL II Nr. 390 | /INERI 7 AUGUST 1970 | 4 pagini — 30 bani J Cu prilejul celei de-a 25-d aniversări a restabilirii relațiilor diplomatice între România şi Uniunea Sovietică, între ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste România, Cor­­neliu Mânescu, şi ministrul afacerilor externe al U.R.S.S., A. A. Gromîko, a avut loc un schimb de telegrame de felicitare. • Cu același prilej, Nicolae Ecobescu, ad­junct al ministrului afacerilor externe, a oferit miercuri un dejun, la care au participat A. V. Basov, ambasadorul U.R.S.S. la Bucureşti, membri ai ambasadei, precum şi funcţionari superiori din Ministerul Afacerilor Externe. • In aceeaşi zi, adjunctul ministrului afa­cerilor externe al U.R.S.S., N. V. Firiubin, a oferit un prînz la care au luat parte ambasa­dorul Republicii Socialiste România la Mos­cova, Teodor Marinescu, membri ai ambasadei, precum şi funcţionari superiori din Ministerul Afacerilor Externe al Uniunii Sovietice. • La Thysville, unul din principalele oraşe din Republica Democratică Congo, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografii „Prin Româ­nia de azi“, organizată în cadrul manifestă­rilor consacrate zilei de 23 August, cu spriji­nul autorităţilor congoleze. La vernisaj au par­ticipat viceguvernatorul G. Yogo, comisar provincial al Provinciei Congo Central, şi alte persoane oficiale congoleze, membri ai corpului diplomatic, un numeros public. A fost de faţă Al. Tujon, ambasadorul României la Kinshasa, şi membri ai ambasadei. Expoziţia s-a bucurat de un deosebit succes. • Recoltarea și depozitarea griului A • Insămînțarea culturilor duble DOUA ACJIUNI CARE TREBUIE 1 * • •■•.*. i ... ' GRABNIC ÎNCHEIATE Astăzi închis, lipseşte laboranta! Cum se preiau cerealele în judeţul Braşov Secerişul se apropie de sfîrşit şi în unităţile cooperatiste din jude­ţul Braşov. Deşi ar fi firesc ca şi livrarea cerealelor să se desfăşoare într-un ritm rapid, numai coope­rative cum sunt cele din Mîndra, Beclean, Hoghiz, Homorod, Beia, Maieruş, Hărman şi alte cîteva sunt cu graficul de predare la zi. Este o situaţie care trebuie să dea de gîndit consiliilor de conducere, beneficiarilor, organelor agricole judeţene. In cele ce urmează nu ne-am propus să tratăm însă acest aspect, ci un altul şi anume: modul cum se lucrează la bazele de re­cepţie, cum sunt preluate produ­sele. Recoltarea probelor de cereale, determinarea gradului de umidi­tate, a procentului de impurităţi şi a greutăţii hectolitrice, ca şi înma­­gazinarea decurg în condiţii bune îndeosebi la baza din Făgăraş. Aici, de la intrarea şi pînă la ieşirea pe poarta bazei a unei maşini cu 3,5— 4 tone de cereale nu trec mai mult de 15 minute. Nici corectitudinea personalului la efectuarea probelor nu lasă de dorit Buna funcţionare a acestei baze este determinată şi de promptitudinea furnizorilor, mulţi dintre ei respectând întocmai graficele încheiate­ Cu toate că livrările se află încă într-un stadiu puţin avansat la unele baze din judeţ s-au ivit pri­mele dereglări. La baza din Ru­pea, bunăoară, camioanele coope­rativelor din Beia, Homorod şi Horghiz au sosit într-una din zile în afara graficului. În aceste con­diţii ele au trebuit să aştepte multă vreme o „fereastră1* în care să poa­tă descărca. Ar fi bine ca unităţile cooperatiste, care duc în această perioadă lipsă de mijloace de trans­port, să acorde mult mai mare a­­tenţie graficului pentru a nu fi ne­voite să aştepte cu autocamioanele la descărcat. Defecţiunea porneşte, însă, nu atît de la cooperative, cît AL. HANDREA coresp. „Satului socialist" (Continuare In pag. a 3-a) Transportul rapid al griului di­rect de la combină la baza de recepţie şi în magazia coopera­tivei face parte, la Prej­­mer—Braşov, dintr-un flux de lucrări bine sincronizate. Foto : I. BRAGHEŞ In judeţul Mureş Casele se înălţă vâzînd cu ochii „Se reface totul văzînd cu ochii, încă puţin şi ne mutăm în casă nouă , , . . . Aceste cuvinte le auzi peste tot în localităţile judeţului Mureş care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, cuprinse acum într-o amplă operă de reconstrucţie. Bi­lanţul dezastrului ? 1 946­0 de locu­inţe complet distruse, 8 709 grav avariate, 9 489 de cazuri în care bunurile de uz gospodăresc au fost luate de ape. Pe o suprafaţă de 100 000 hectare culturile au fost complet acoperite de apă. Concomitent cu eforturile pen­tru refacerea agriculturii judeţu­lui, surprinse în parte într-un re­portaj anterior, se lucrează mult la reconstrucţia locuinţelor. Hotă­­rîrea Comitetului Central al P.C.R., a Consiliului de Miniştri şi Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste privind spriji­nirea populaţiei sinistrate­­­ a fost primită şi aici cu profundă recu­noştinţă şi încredere. Locuitorii­­ localităţilor mureşene îşi amin­tesc mereu cuvintele calde şi pline de îmbărbătare ale secreta­rului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, rosti­te în timpul vizitei în judeţul Mureş, imediat după catastrofala inundaţie. In întregul judeţ au fost distri­buite, cu operativitate şi în con­diţii avantajoase, materiale­­ de construcţie. Hotărîrea oamenilor de a face totul mai bine, mai fru­mos, mai durabil, pe locuri ferite de inundaţii şi alunecări de teren, este nota dominantă­­ a acestor zile. Pe benzile strălucitoare de asfalt, camioane transportă zilnic materiale spre zonele calamitate. E nevoie de materiale cît mai multe, toate fiind degrevate de impozitul pe circulaţia mărfurilor. Pentru procurarea lor, sinistraţilor le-au fost înmînate C.E.C.-uri. Suma acordată pentru refacerea şi repararea locuinţelor în judeţul Mureş se ridică la 66 226 000 lei. Unităţile cooperaţiei de consum L. LADARIU „Satului socialist" (Continuare în pag. a 2-a) coresp. © © ф ф Pămîntul nostru cel de totdeauna Intr-un anumit fel, tema îţi a­­minteşte că poporul nostru judecă valorile umane, trăsăturile mo­rale şi printr-o continuă rapor­tare la pămînt. Despre omul vred­nic, spunem că înfloreşte pămîntul pe unde trece. Despre leneş, că face umbră pămîntului degeaba. Cel care se lasă purtat pe aripile fanteziei mai mult decit s-ar cu­veni este stăruitor chemat să tră­iască cu picioarele pe pămînt. Dar poate că nimic nu dezvă­luie mai profund şi mai emoţionant contingenţa românului cu pămîn­tul decit povestea ascultată acum 25 de ani într-o seară de mai, la lumina forjei şi a scînteilor ţîşnite din fierul bătut pe ilău. Povestito­rul, fierar de meserie, se întorsese de vreo săptămînă de pe front şi d­in loc să se odihnească pornise cu­ un grup de muncitori să repare uneltele ţăranilor împroprietăriţi de pe valea Motrului. „Cînd a căzut camaradul meu de luptă, povestea fierarul, războiul se sfîr­­şise de o zi, dar, izolaţi in munţi, nici noi nici inamicul nu afla­sem despre ordinul de încetare a focului. Fiindu-i prietenul cel mai apropiat, mi-a revenit datoria să-i iau lucrurile, ca să le predau la regiment. Avea în raniţa pe care i-am desprins-o de la spate cî­teva cartuşe, o cutie de conserve, fotografia soţiei şi a copiilor, scri­sorile de acasă şi, Înfăşurat într-o cîrpă, un fier de plug pe care scri­jelise cu baioneta o dată. Am înţe­les că era data cînd ridicase fierul de pe buza unei tranşee. Trei ani ii purtase în raniţă, în marşuri is­tovitoare, sub ploaia de gloanţe. Şi nici măcar nu avea pămîn­tul lui...“. Dragostea pentru pămînt, care nu înseamnă doar locul unde „cul­căm" sămînţa, ci înseamnă ţara cu tot ce are ea, cu ape şi munţi, cu graiul strămoşilor şi obiceiurile a­­cestora, cu ceea ce am durat şi a­­părat prin veacuri, cu ceea ce vom clădi şi apăra timp de secole de aici înainte, este pivotul a două milenii de istorie glorioasă. Ro­mânul a socotit totdeauna că, mai înainte de a fi al lui, pămîntul este al ţării, avuţia ei de bază, condiţia existenţei sale. Cînd s-au răsculat pentru a redobîndi avutul de care au fost spoliaţi, mulţi ţărani au în­ţeles că, răpindu-le lor pămîntul moşierii i-au răpit ţării. Reforma agrară înfăptuită sub conducerea partidului în 1945, act de echitate socială, a însemnat o dublă resti­tuire. Restituit celor în drept să-l posede, pămîntul a fost restituit naţiunii. O dată cu reforma agrară pămîn­tul intră din istorie în contempo­raneitate, socialismul îl descătu­şează energiile latente. La Dor Mărunt, în Bărăgan, pe cernoziom, producţia medie de porumb creşte de la două la opt tone. La Coma­­na, în Dobrogea, de la şapte sute la şapte mii de kilograme. Şi ase­menea salturi se înregistrează nu numai la porumb, ci la toate cul­turile agricole, nu numai la Dor Mărunt şi Comana, ci in întreaga ţară. ...Pentru pămînturile dintre Bor­­cea şi Dunăre şi din Insula Mare a Brăilei, asemenea comparaţii nu sînt cu putinţă. Lipseşte primul termen. Ca terenuri agricole ele nu au existat în 1945, nici cu cinci ani mai tîrziu. Ele au fost „create" în anii din urmă. Sînt anii în care au dispărut Potelu şi Nedeea, Brateşul şi Greaca şi atîtea alte lacuri din cimpie pentru a fi transformate in terenuri arabile, acoperite de la­nuri de grîu, de porumb, de floa­­rea-soarelui. Cifrele, prin puterea lor sintetică, dau o anumită dimen­siune efortului considerabil depus în această privinţă, rezultatelor pe care le-am înregistrat. Suprafaţa îndiguită şi desecată, spun ele, va fi la sfîrşitul acestui an de 1 500 000 de hectare. Aproximativ aceeaşi întindere va avea în toam­nă terenul în pantă ameliorat prin lucrări de combatere şi prevenire a eroziunii. Cît priveşte amenajă­rile pentru irigaţii, ele se întind — adunînd şi suprafeţele pe care lu­crările sunt în curs — pe aproape un milion de hectare. Acestea sunt, înfăţişate in cîteva cifre, realizările care încheie o eta­pă. Sint mari, sînt mici ? Răspun­sul depinde de factorii de referin­ţă. Raportate la cele mai puţin de 15 milioane de hectare, suprafaţa agricolă a ţării, şi la timpul scurt de înfăptuire, cele circa 4 mili­oane de hectare îndiguite, desecate, amenajate pentru irigaţii, apărate de eroziune etc. se înscriu în ceea ce in multe părţi ale lumii este de­numit, cu admiraţie, miracolul ro­mânesc. Raportate, însă, la ceea ce ne propunem să obţinem de aici inainte, în 10—15 ani, realizările de pînă acum par, sînt efectiv mici. Aceasta este concluzia care s-a desprins din lucrările plenarei din martie a C.C. al P.C.R., din cuvîn- MARCEL CALIANU (Continuare in pag. a 4-a) t­e ® ® • • Elogiul vredniciei Ne mai despart aproape cinci luni pînă în clipa solemnă cînd, în noaptea Revelionului, înălţind paharele, ne vom felicita pentru succesele anului care a trecut şi ne vom ura cele mai frumoase victorii de muncă, sănătate şi hărnicie în anul care vine. De pe acum, nu­meroase uzine, fabrici şi unităţi productive şi-au îndeplinit sarcini­le anuale de plan realizînd per­formanţe al căror merit primordial nu stă numai în ritmul extraordi­nar de devansare a timpului şi ca­lendarelor, ci mai ales în amploa­rea şi valoarea materială a bunu­rilor produse. Cîteva caracteristici deosebite au scos din anonimat acest an, plasîn­­du-l în categoria anilor eroici. Revărsările de ape din mai şi iunie au creat, într-o măsură neaşteptată, un lanţ întreg de con­diţii vitrege care au solicitat o intensificare rapidă şi unanimă a eforturilor în muncă. Un rol esen­ţial în această explosivă mobilizare a energiilor populare l-a avut chemarea patidului. Numeroase uzine avariate au fost refăcute şi revitalizate într-un timp record. Milioane de muncitori, tehnicieni, ingineri, ţărani, tineri şi vîrstnici, au găsit, la îndemnul înflăcărat şi lu­cid al partidului, acele exemplare şi hotărîtoare resurse de energie şi vrednicie ale căror rezultate, si­nonime cu nişte adevărate victorii, le evaluăm acum cu mîndria de a recunoaşte în parametrii lor tocmai acei factori care le plasează în PETRU VINTILA (Continuare în pag. a 2-a) Minerii din bazinul Poiana Ruscăi şi din Munţii Apuseni întîm­­pină ziua de 23 Au­gust cu realizări de prestigiu. In cele 7 luni care s-au încheiat, co­lectivul exploatării mi­niere Teliuc a extras peste prevederile de plan 17 726 tone mi­nereu de fier, iar cele­lalte unităţi aparţină­toare întreprinderii mi­niere Hunedoara au expediat centrelor si­derurgice în afara sar­cinilor stabilite 27 389 tone calcar metalurgic şi 9 445 tone dolomi­­tă metalurgică. Ca ur­mare a sporirii produc­tivităţii muncii cu a­­proape 2 la sută pe (Continuare in pag. a 2-a) eai­ouotice еЫ-Н.-Ц POVESTE CU SIRIMBAlEMNE La fazaneria din comuna Palatca, judeţul Cluj, zeci de pui de fazani au rămas orfani. Piuie cît e ziulica de mare, căutîndu-şi „ma­mele". Dar „mamele“ nu-s de găsit. Primind misiunea de a dezlega enigma dispariţiei fostelor cloşti, Strîmbă-lem­­ne a început vaste investi­g­aţii. Mare i-a fost bucuria cînd în curţile sătenilor Ion Olari, Ana Olari, Gh. Ba­­rdian şi Ion Oltean a dat nas în cioc cu fugarele. A­­cestea erau nişte găini do­lofane, care începuseră să ouă din nou. Strimbă-lem­­ne le-a convocat, pe toate în biroul său şi le-a luat ci­te un interogatoriu. Cîrîind şi cotcodăcind, găinile au început să se dezvinovă­ţească. „Mai întîi şi întîi, ziceau ele, ne-au pus să clo­cim ouă de fazani şi nu de găină. Precum se ştie, puii de fazani sînt nebunatici, nu ne ascultă şi fug de noi ca potîrnichile. Am acceptat a­­ceastă situaţie, gîndindu-ne că o să fie mai uşor de cres­cut puii de fazani, decit puii de raţă, bunăoară, care — între noi fie spus — sunt mai inteligenţi decit faza­nii. A intervenit însă o si­tuaţie anormală. După ce am scos puii de fazan, Si­­mion Corujan, de la secto­rul de exploatare silvică din Cluj, nu ne-a dat simbria cuvenită, stabilită prin con­tract, adică cite o grămadă de lemne de foc pentru două cloşti. Aşa stînd lucru­rile şi supărate că puii de fazani nu ne dădeau nici ei ascultare, am părăsit locul de muncă şi ne-am întors la vechii stăpini". Aşa au cotcodăcit găini­le. Strîmbă-lemne le-a dat dreptate. Dreptate au că­pătat găinile şi din partea Inspectoratului silvic din judeţul Cluj, care a cerce­tat sesizarea respectivă. Oa­menii însă n-au căpătat lemnele ce li se cuvin. Ca atare, pini de fazani din Palatca sînt în continuare orfani. Şi ei piuie cît e ziu­lica de mare. Nu-i aude ni­meni ! De ce au rămas orfani puii de fazani? r IIV li mcc-jjui biwte lllucovi ptZUdUU. ,9lyauli шьи ÿt и****, twuti e Uliul и nu ts u- fju gc uu i/i/ • n-mMnwvurtiw D. TARNAUCEANU CilHPIMM ШШ SEffl PARE PUSTIE 1950. De-abia se înserase, dar ce­­rul părea acoperit cu catran. Bez­nă. Eram în Focșani. — Cum ajung la Cîmpineanca ? Omul căruia îi adresasem între­barea mi-a dat toate explicațiile. Prin ploaie am străbătut apoi cel 5—6 km pînă în comună. Drumul era înnoroiat și nu de puţine ori am nimerit în băltoace adinei. Cu chiu cu vai, am ajuns la căminul Cultural, într-o sală modestă, era petrecere. Se terminase, serbarea, iar acum tinerii dansau. După ne­cazurile drumului m-a bucurat ne­spus de mult veselia din sala cămi­nului cultural. 1970. Din nou la Focşani. Pe în­serate, pornesc tot către comuna Cîmpineanca. Străbat traseul cu­noscut. E noapte. Cerul e ca şi a­­tunci, înnourat, începe să plouă. Mă gîndesc la drumul înglodurat de acum 20 de ani şi parcă îmi vine sa renunţ la călătorie. Dar, fie ce-o f­i, pornesc ! Trec bariera liniei ferate şi nu-mi dau seama dacă am ieşit din oraş. Drumul, altădată în­noroiat, a devenit acum o stradă asfaltată. Lumina electrică a în­depărtat bezna. Băltoacele au dis­părut. De o parte şi de alta a şo­selei sunt pomi şi flori. TUDOR DUMITRU (Continuare in pag. a 2-a) în pag. a 3-a: Organizarea învăţămîntulr fără frecvenţă la liceele agricole V

Next