Satul Socialist, mai 1974 (Anul 6, nr. 1546-1549)
1974-05-01 / nr. 1546
PAGINA 2 SATUL ROMÂNESC REVOLUŢIA SOCIALISTĂ AGRARĂ — ACTUL DE NAŞTERE AL AGRICULTURII MODERNE. Adevărul este că satul românesc, aşa cum a fost el, a devenit un trecut de care, ţăranii mai ales, nu ţin prea mult să-şi amintească. Un bătrîn, împlinind nu peste mulţi ani veacul, întilnit mai deunăzi pe strada principală a unui sat de la Dunăre, mi-a povestit cu bucurie despre vitejiile sale la Mărăşeşti unde fusese distins cu „Virtutea militară“, în schimb abia a întgăimat cîteva cuvinte despre cum a dus-o altădată cînd, în ciuda dragostei sale de pămînt şi a zbaterii de a ieşi , la liman din sărăcie, abia de prididea de a se ajunge de pe un an pe altul. Acum, de parcă nu şi-ar fi petrecut copilăria şi o bună parte din tinereţe în celălalt secol, se plimba nestingherit pe noul „bulevard“ al comunei, asfaltat şi vuind de maşini, intersectat de tractoare, flancat de „magazinul universal“, unitatea de servicii şi restaurant, de brutărie şi de o sumă de instituţii întîlnite în orice oraş care se respectă, de parcă de cind lumea tot aceeaşi privelişte i s-ar fi înfăţişat înaintea ochilor. Spectrul satului de odinioară nu-l mai urmăreşte de mult, într-atît s-a deprins cu toate cuceririle sale moderne şi revoluţionare, de la cele ale cîmpului pînă la înlesnirile vieţii curente. Adus şi mai mult în sapă de lemn de vitregiile pustiitoare ale ultimului război, cu cei mai în putere fii ai săi seceraţi pe cîmpurile de luptă, cu ogoarele pîrjolite de seceta cumplită din primii ani de după Eliberare, aşa s-a prezentat satul românesc la ora decisivă a marilor prefaceri revoluţionare. Masiva împroprietărire din 1945 (920 000 de ţărani nevoiaşi au primit 1 100 000 hectare de pămînt luat de la moşieri), sprijinul tot mai susţinut acordat de statul democrat, ajutoarele nemijlocite date de muncitorimea oraşelor în primii ani ai reconstrucţiei şi înlăturării gravelor daune ale războiului nu puteau, evident, decit ameliora substanţial dar nu schimba din temelii acele stări de lucruri tot mai înrăutăţite veac după veac. E meritul nepieritor al partidului comuniştilor de a fi înţeles, cum a făcut-o întotdeauna de la crearea sa, că unica şi deplina soluţionare a crucialei probleme ţărăneşti nu poate fi decit calea socialistă, revoluţia agrară bazată pe principiile marxist-leniniste aplicate creator şi consecvent la realităţile istorice concrete ale satului românesc. Unirea ţăranilor în cooperative agricole de producţie ca urmare a unei intense şi răbdătoare munci politice, economice şi organizatorice desfăşurată sub conducerea comuniştilor de-a lungul unui număr însemnat de ani reprezintă, desigur, o întreagă epocă revoluţionară pentru satele noastre. Acel drum al înţelegerii pe care simbolic i-l deschidea Mihail Sadoveanu întîiului erou de roman al ţărănimii zilelor noastre, Mitrea Cocor, a fost străbătut de ţăranul român cu acea înţelepciune şi sete de înnoire care nu i-au lipsit niciodată, ridicîndu-se în marea stimă a întregii noastre naţiuni. „Ţara de ţărani“ de altădată, cum era supranumită România, era pentru prima dată şi a ţăranilor, cum era a tuturor oamenilor muncii. Drumul cooperativizării agriculturii se dovedea, aşa cum de altfel a fost de la început, direcţionat cu mină sigură de partidul comuniştilor, un făgaş al bunăstării şi al civilizaţiei satului românesc. Pătrarul de veac de revoluţie socialistă agrară sărbătorit nu de mult a prilejuit realizarea unui bilanţ pe care greu ni-l puteam imagina la ora cînd porneam pe acest drum. Pe cele 8 845 000 ha ale cooperativelor agricole de producţie şi 2 084 000 ha ale întreprinderilor agricole de stat lucrează în prezent 115 000 tractoare (faţă de numai 4 000 în 1938), 44 000 de combine, 50 000 de semănători. Se folosesc pentru fertilizarea ogoarelor şi creşterea recoltelor 715 000 tone îngrăşăminte faţă de numai 6 000 tone în 1950, se irigă de pe acum, procesul fiind în plină extindere, 1 250 000 ha. Ampla acţiune de modernizare a lucrărilor agricole, de obţinere a unor recolte care să înscrie România printre ţările cu o veritabilă civilizaţie a agriculturii şi a satului în genere, beneficiază de aportul patriotic a 30 000 de ingineri şi 25 000 de tehnicieni cu pregătire medie. Nu întîmplător tocmai în anii din urmă — cînd agricultura se bucură tot mai plenar, în contextul general al propăşirii noastre economico-sociale, de o atenţie specială din partea conducerii partidului — s-au înregistrat cele mai mari producţii din istoria ţării la cereale (1972), legume şi struguri (1973). Zootehnia a înregistrat şi ea creşte un an de an, în 1973 ajungîndu-se la 1 890 000 capete bovine, 14 314 000 ovine şi 88 565 000 păsări. Consecinţă firească a acestui progres fără precedent realizat de agricultura noastră în anii aşezării ei pe baze noi, veniturile reale ale ţărănimii au fost în 1973 de 3,2 ori mai mari faţă de anul 1949 cînd luau fiinţă primele cooperative agricole de producţie. Actul de naştere al satului românesc modern poartă astfel, sub toate aspectele, pecetea de aur a socialismului. „Fără înfăptuirea revoluţiei socialiste agrare — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu semnificaţia istorică a acestui act revoluţionar •— fără organizarea pe baze noi a întregii agriculturi, nu am fi putut obţine nici realizările dobîndite în aceşti ani în dezvoltarea celorlalte sectoare de activitate, în ridicarea nivelului general de civilizaţie al ţărănimii şi al întregului nostru popor". SATUL ROMÂNESC CONTEMPORAN — SALTUL IN CIVILIZAŢIE. Se impune, deci, ca o observaţie definitorie asupra acestei etape de dezvoltare socialistă a agriculturii şi de afirmare a energiilor creatoare ale ţărănimii în făurirea noii orînduiri concluzia că satul românesc, odată cu procesul de revoluţionare socială — şi pe această bază — a făcut marele salt spre civilizaţia sa multilaterală. Socialismul se logodeşte în mintea şi inima ţăranului român cu avantajele lumii moderne, cu cuceririle ştiinţei şi tehnicii puse în slujba vieţii oamenilor. Să întrebe cineva prin satele noastre cîţi oameni au văzut pînă în anii noştri un tractor, un bec electric, un aparat de radio, ca să ne referim la numai cîteva semne elementare ale civilizaţiei secolului. Dacă pe planul radicalei îmbunătăţiri a stării economice a satului românesc, a modernizării multilaterale a lucrării pămîntului, rezultatele obţinute sunt de-a dreptul epocale, nu mai puţin evidentă e creşterea nivelului de civilizaţie spirituală a ţărănimii, emanciparea traiului de fiecare zi. Instrucţia la care cu greu răzbateau fiii de ţărani a devenit un bun generalizat pentru toţi locuitorii satelor încă din cei mai fragezi ani. Numai la sate funcţionează 9 600 de unităţi preşcolare, 12 800 de şcoli între care 141 de licee. Numărul căminelor culturale este de 7 700, al cinematografelor de 5 600, al bibliotecilor de 3 526, iar reţeaua sanitară dispune de dispensare şi spitale care să asigure asistenţa medicală necesară întregii populaţii rurale. Dincolo de cifre, oricît de convingătoare ar fi ele, mai ales pentru omul care s-a născut şi a crescut la ţară, sălăşluieşte o realitate umană de nerecunoscut. Oameni care abia ştiau să se semneze au devenit gospodari de frunte ai averilor obşteşti ale satelor stăpînind nu numai dificilele probleme ale conducerii, ci şi mecanismele şi tehnologiile unei producţii agricole moderne. Din fiii de ţărani s-au format promoţii întregi de intelectuali de marcă, în bună măsură satul asigurîndu-şi agronomii, profesorii, medicii, economiştii şi alţi specialişti de care are nevoie din cei plecaţi de la brazdă. Acea inteligenţă sclipitoare a ţăranului român dintotdeauna, acea sensibilitate robustă şi delicată s-au pus în lucrare, făcînd să înflorească virtuţi dintre cele mai alese, de la cele demonstrate în lucrarea pămîntului şi creşterea vitelor pînă la creaţia literară şi artistică prezentă pe scenele căminelor culturale, în concursuri şi expoziţii şi îndeosebi în înnobilarea traiului său zilnic. Deşi acest proces de ridicare a nivelului de civilizaţie a satului în unele locuri e încă la început, fiind strîns legat şi de strădania şi spiritul gospodăresc al locuitorilor fiecărei aşezări rurale, ca desfăşurare generală el se află într-o dinamică rar întîlnită în vreo ţară. Inscriindu-se în cursul impetuos al dezvoltării economico-sociale multilaterale a ţării, satul românesc scrutează cu încredere viitorul. „Odată cu dezvoltarea continuă a bazei tehnico-materiale şi perfecţionarea conducerii şi organizării producţiei agrare — conturează cu siguranţă vizionară tovarăşul Nicolae Ceauşescu liniile de forţă ale acestui viitor — în munca şi viaţa ţărănimii, în întreaga existenţă a satului se vor produce schimbări tot mai ample, pe multiple planuri, producţia agricolă va deveni tot mai mult o variantă a muncii industriale, iar satul se va apropia tot mai mult, ca nivel de civilizaţie şi de viaţă, de oraş. Acesta este unul din procesele esenţiale ale făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate care va asigura înflorirea şi bunăstarea întregului nostru popor“. Dorind să reliefeze marile izbînzi pe care ţărănimea noastră, la fel cu întregul popor, le înscrie în bilanţul istoric prilejuit de apropiatul jubileu de trei decenii al Eliberării României de sub dominaţia fascistă, din perspectiva atît de luminoasă înfăţişată de conducătorul partidului şi statului nostru, perspectivă care-şi va găsi noi contururi în larga deschidere de orizonturi a Congresului al XI-lea al P.C.R., începind din această săptămînâ, periodic, ziarul nostru va oferi cititorilor săi o nouă rubrică purtînd titlul însemnărilor de faţă : SATUL ROMÂNESC — REVOLUŢIE ŞI CIVILIZAŢIE. NICULAE STOIAN REVOLUŢIE ŞI CIVILIZAŢIE „AGRONOMIE“ de Ion Jalea (Urmare din pag 1) i muncă, dar Marin sintetizază, in cel mai înalt grad, rtuţile familiei. In conştiincelor ce-l cunosc, Marin edea s-a impus ca un exempu demn de urmat, aşa cum impun în conştiinţa citiţilor eroii cărţilor bune. Penti toţi aceştia, el constituie permanenţă un criteriu de r.ferinţă, de comparare a propiilor însuşiri morale, a recitatelor propriei lor activi■ţilată ce spune despre el Pee Rit doi, şeful serviciului roducţie la S.M.A. Purani şi ctiitor al secretarului de lrud din staţiune : „II culesc de mai bine de 15 ani.ram pe vremea aceea tractost la S.M.A. Brînceni, unitar condusă de Marin Nedea.ram la început de drum trebuie să vă spun că viaţa rea este strîns legată de viai acestui om. Dacă am tertinat liceul la fără frecvenţă in acelaşi timp şi şcoala de laiştri, acest lucru îl datorezi mare măsură dînsului. Perinal, nu cunosc un om prin ărţiie noastre care să fi făcut tît de mult pentru mecanizaţi. Pentru pregătirea lor prosională, pentru educaţia lor morală, pentru formarea lor , oameni, în general, în staunea noastră lucrează 150 de lecanizatori, şi ei sînt un adeăvat detaşament al clasei mucitoare. Sunt stăpîni pe meserie, disciplinaţi, îşi fac o abnegaţie datoria. Servim patru cooperative agricole, cu o suprafaţă totală de 13 000 hectare. Pe primul trimestru al acestui an, staţiunea noastră, la capitolul venituri, şi-a depăşit planul cu aproape un milion de lei, ocupînd primul loc pe judeţ. Marin Nedea e o mină de om şi la început m-am întrebat de unde izvorăşte atîta energie, o asemenea puternică voinţă, o astfel de dăruire în muncă. Mai tîrziu, cunoscindu-i viaţa, am înţeles. Şi încă ceva : e un om foarte modest“. Urmărind biografia lui Marin Nedea vei întilni, dincolo de trăsăturile de caracter particulare, însuşiri spirituale, caracteristice oamenilor timpurilor noastre, oameni care la chemarea partidului făuresc o ţară nouă, o civilizaţie înaintată pe pămîntul românesc. Conştiinţa menirii sale, ca fiu al acestei epoci de impetuoasă şi multilaterală dezvoltare a patriei, de înălţare a prestigiului ei, luminează viaţa acestui om. A debutat în viaţă cu un act plin de bravură, izvorit din cele mai alese sentimente ale sale : la chemarea partidului s-a înscris voluntar în armată, şi, în aviaţie ajungînd, a luptat neînfricat pe frontul antihitlerist, întors de pe front, intră in rîndurile partidului şi se afirmă ca un luptător în prima linie pe frontul construcţiei socialiste. Biografia sa stă sub semnul nobil al acestei dăruiri în muncă. Pe unde a trecut, locurile au înflorit. Aceste locuri poartă pecetea gindirii sale creatoare, a conştiinţei sale de comunist. Stai de vorbă cu oamenii din Purani şi ei îţi povestesc cum a fost redresată situaţia cooperativei lor agricole, de cind l-au ales, acum doi ani, ca preşedinte pe Marin Nedea, îţi povestesc cit de bine a fost arată astă toamnă întreaga suprafaţă de pămînt şi cum toate culturile au fost fertilizate , cum s-a ajuns, în numai doi ani, de la o valoare a normei de categoria întîi de 11 lei, la 32 de lei. Zice brigadierul Aurică Ivănescu : ,,De la acest preşedinte toţi învăţăm, aşa cum trebuie, ce înseamnă să ştii să organizezi producţia şi ce este răspunderea şi adevărata disciplină în muncă“. Tînărul inginer şef al cooperativei agricole din Purani, Marin Popescu, precizează : „E un om care vrea ca totul să fie de calitate atît in activitatea productivă, cit şi în atitudinea, în comportarea oamenilor. Sever cu sine însuşi, e sever şi cu ceilalţi. Şi e, în acelaşi timp, apropiat de oameni, e un bun pedagog, un bun sfătuitor. E un om de suflet“. La cooperativa agricolă din Purani, anul acesta fermele au fost organizate, in vederea rentabilizării lor, pe principiul gestiunii economice proprii. De o atenţie deosebită se bucură ferma zootehnică. Purani este unica localitate din Teleorman a cărei cooperativă agricolă asigură purcei de reproducţie din rasa Marele Alb, certificată pentru puritatea ei. Pe primul trimestru al anului, ferma zootehnică şi-a depăşit veniturile planificate cu aproape 130 de mii lei. în acest an, a fost încheiat între cooperativa agricolă şi S.M.A. Purani un contract de cooperare. O astfel de cooperare , care prevede, intre altele, ca formaţii alcătuite din doi mecanizatori şi patru cooperatori să lucreze câte 200 de hectare de porumb, floarea soarelui şi soia. — va spori eficienţa economică. De pildă, productivitatea muncii la un hectar va ajunge, imtoric vorbind, de la 30 de mii lei, la 250 de mii lei. Notez aceste amănunte şi mă gindesc iarăşi la Marin Nedea, la însuşirile sale de conducător şi de om. Mă gindesc la toţi cei care, asemenea lui, poartă în satul românesc de astăzi titlul de Erou al Muncii Socialiste. Ce înţelege Marin Nedea prin eroism ? „Eroismul, spune el, nu înseamnă altceva decit să-ţi faci datoria pînă la capăt, aşa cum ţara o cere. Să nu precupeţeşti absolut nimic pentru aceasta. Cred că in fiecare om, demn de acest nume şi de numele ţării noastre, trăieşte un posibil erou“(Urmare din pag. 1) S.M.A. Scorniceşti, care ştie cît de greu poate trage în balanţa însufleţitei întreceri contribuţia mecanizatorilor pe care îi conduce, împreună cu mecanicii Ion Bilan şi Neculai Ceauşescu, cu strungarul Ion Grosu, tînărul inginer a realizat în această primăvară o duzină de instalaţii de erbicidare, cu ajutorul cărora mari suprafeţe au fost tratate cu substanţe ce vor împiedica buruienile să-şi facă culcuş în lanurile cooperativei. In primul trimestru al anului, staţiunea şi-a depăşit prevederile planului de venituri proprii cu 65 de procente, reducînd cu 15 procente cheltuielile planificate. De altfel, un freamăt continuu domneşte pe arterele cu circulaţie intensă, ale comunei, de dimineaţă, de la prima geană de lumină, şi pînă la lăsarea nopţii. Acest du-te-vino al vehiculelor de tot felul a caracterizat şi zilele iernii, cînd la cîmp au fost cărate peste 7 000 de tone de îngrăşăminte naturale şi peste 1 500 de tone de amendamente care să permită terenurilor podzolice ale cooperativei o rodnicie superioară. Se încrucişează pe arterele Scorniceştilor, cit este ziua de lungă, camioane încărcate cu legume din grădina cu vară veşnică a serelor, cu păsări, cu autocisterne ducînd lapte pentru copiii ţării, cu cărămidă modelată în atelierul local pentru numeroasele construcţii din comună şi mai cu seamă pentru casele pe care peste 40 de familii de cooperatorii şi le construiesc. Tovarăşul Vasile Bărbulescu, preşedintele cooperativei agricole de producţie, cel ce se scoală primul din comună şi se culcă ultimul, şi-a drămuit timpul său pentru a ne înfăţişa, după evidenţe de ultimă oră, sinteza în cifre a activităţii neobosite a gospodarilor comunei, care, sărbătorind Ziua Muncii prin muncă, au ţinut să facă din 1 Mai o etapă importantă a strădaniei de a cîştiga întrecerea iniţială. Am aflat, astfel, că pînă în pragul întîiului de mai cooperatorii din Scorniceşti au predat pieţei peste 360 de tone de carne de pui, cu 10 000 de litri de lapte mai mult decît prevederile contractuale, 750 de tone de carne de porc şi peste 400 de tone de legume de seră, în majoritate pentru export. Conform angajamentului luat, cooperativa a contribuit cu 1 800 000 de lei pentru crearea de locuri pentru tratament şi odihnă în staţiunile balneo-climaterice ale ţării, asigurînd astfel anual unui număr de 540 de cooperatori condiţii pentru concedii de odihnă şi tratament. Tot în pragul zilei de 1 Mai, în conformitate cu planul de sistematizare al comunei, a fost trasată o nouă stradă începîndu-se turnarea fundaţiilor pentru noile locuinţe ce vor oferi condiţii moderne de viaţă la încă circa 20 de familii. Ar trebui înşiruite sumedenie de cifre care să dea cititorului o idee despre patosul cu care cooperatorii din Scorniceşti îşi cinstesc angajamentele şi cuvintul dat ţării. Cifre ce poartă în cuprinsul lor simbolul căutărilor neobosite, al încrederii în forţa lor unită şi în destinul luminos al întregii ţărănimi cooperatiste pe care partidul o îndrumă spre o viaţă demnă, liberă şi îmbelşugată, croită după chipul aspiraţiilor seculare ale celor înfrăţiţi cu ogorul. Au fost — desigur — plugari şi păstori bătrînii care au afirmat cei dinţii că pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Urmaşii acestora — pricepuţi în a dirija spre binele obştesc forţa maşinilor, puterea fertilizatoare a chimiei şi seva conductelor de irigaţii, sînt în primul rînd oameni adevăraţi ai epocii noastre îndrăzneţe şi fac din faptele lor steaguri fluturînd pe piscurile falnicei noastre zidiri socialiste. Cincinalul înainte de termen ZILE PLINE SATUL SOCIALIST Miercuri 1 Mai nr. 1546 Tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, Secretar general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republicii Socialiste România, adresează mulţumiri organelor şi organizaţiilor de partid, de stat, obşteşti şi tuturor oamenilor muncii care l-au felicitat cu prilejul alegerii ca Preşedinte al Republicii Socialiste România „Doresc să mulţumesc călduros, pe această cale, comitetelor judeţene, municipale şi orăşeneşti de partid, ministerelor şi instituţiilor centrale de stat, organelor şi organizaţiilor de partid, de masă şi obşteşti, tuturor activiştilor de partid şi de stat, comuniştilor şi oamenilor muncii din întreaga ţară — muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi vîrstnici, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi — care, prin scrisori şi telegrame, au ţinut să-mi adreseze felicitări şi urări cu prilejul alegerii mele ca preşedinte al Republicii Socialiste România. Văd în aceste scrisori o expresie a dragostei şi încrederii pe care întregul nostru popor o are in Partidul ComunistRomân — forţa politică conducătoare în societatea noastră — în politica marxist-leninistă a partidului. Doresc să asigur pe toţi cei ce mi-au scris, întregul nostru popor, că, în spiritul jurămîntului pe care l-am rostit cu prilejul alegerii mele ca preşedinte al Republicii, voi face şi pe viitor totul pentru a sluji cu devotament cauza progresului şi înfloririi naţiunii noastre socialiste, militind neobosit pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţiuni a politicii interne şi externe a partidului şi statului, a idealurilor măreţe ale edificării socialismului şi comunismului pe pămîntul patriei“. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Republicii Socialiste România Crearea Frontului Unic Muncitoresc — VICTORIE ISTORICA A CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA Înfăptuit in aprilie 1944, în condiţiile luptei împotriva dictaturii militare-fasciste, pentru eliberarea ţării de sub dominaţia Germaniei naziste şi restabilirea independenţei naţionale, Frontul Unic Muncitoresc a fost rezultatul politicii consecvente de unitate promovate de P.C.R., al colaborării între comunişti, socialdemocraţi, socialişti şi alţi militanţi ai mişcării muncitoreşti în numeroase acţiuni revoluţionare desfăşurate în întreaga perioadă interbelică. Aceasta a condus, pas cu pas, la apropierea poziţiilor, la adoptarea unor programe şi platforme de acţiune comune şi în final la realizarea unităţii depline a clasei muncitoare. Urmărind triumful ideii de unitate în rîndurile mişcării muncitoreşti, Partidul Comunist Român - expresie a intereselor fundamentale ale întregii clase muncitoare - din primii ani ai activităţii sale a militat cu perseverenţă împotriva sciziunii şi a reformismului. El s-a adresat în repetate rînduri organizaţiilor social-democrate, membrilor acestora, sindicatelor, precum şi altor grupări muncitoreşti pentru înfăptuirea frontului unic pe baza revendicărilor lor imediate, ale proletariatului şi ale maselor largi populare. Ca urmare, în decursul anilor, în strînsă legătură cu amplificarea luptelor de clasă, ideea frontului unic şi-a făcut joc tot mai mult în rîndul maselor şi al organizaţiilor muncitoreşti, a căpătat forme concrete. Avînd drept rezultat principal creşterea forţei de ofensivă a clasei muncitoare, realizarea frontului unic de jos, ca şi diferitele înţelegeri de colaborare încheiate la nivelul conducerilor partidelor muncitoreşti au influenţat puternic şi alte clase şi pături sociale, şi în primul rînd masele ţărăneşti. Semnificativ pentru aceasta este faptul că, sub impulsul marilor lupte muncitoreşti din anii 1929—1933, ţărănimea muncitoare şi-a creat gruparea sa politică proprie, Frontul Plugarilor, care în decursul întregii sale activităţi s-a manifestat ca un aliat de nădejde al mişcării muncitoreşti. Succesele obţinute pe linia unităţii de acţiune în primul deceniu de activitate al P.C.R. au fost dezvoltate în perioada următoare, îmbrăcînd forme concrete cu prilejul marilor acţiuni sociale şi politice din anii 1934— 1937. Lupta împotriva fascismului şi a expansiunii Germaniei naziste a marcat o nouă fază în dezvoltarea legăturilor dintre comunişti, socialişti şi social-democraţi, a dus la afirmarea puternică a unităţii clasei noastre muncitoare. Astfel, cu prilejul zilei de 1 Mai 1939 în peste 80 de centre muncitoreşti au avut loc întruniri, serbări şi demonstraţii. La Bucureşti peste 20 000 de oameni ai muncii mobilizaţi de bresle au demonstrat sub lozincile P.C.R. „Vrem o Românie liberă şi independentă", „Jos fascismul", „Jos agresorul hitlerist". In condiţiile atmosferei de teroare întreţinută de regimul antonescian şi de organele represive hitleriste, cînd numeroase cadre ale P.C.R. şi unii fruntaşi ai P.S.D. se aflau în închisori şi lagăre, comuniştii, social-democraţii şi alte elemente înaintate au discutat multilateral situaţia politică şi militară a ţării, căile de luptă împotriva războiului şi dominaţiei hitleriste. Discuţiile îndelungate asupra situaţiei din mişcarea muncitorească internă şi internaţională şi a perspectivelor acesteia, la care au luat parte numeroase cadre din conducerea P.C.R. şi P.S.D., căutarea în comun a unor căi de salvare a ţării de la catastrofă şi găsirea unor soluţii comune multiplelor probleme ce se ridicau la ordinea zilei au apropiat mult poziţiile celor două partide muncitoreşti. Ca urmare, tratativele dintre delegaţiile celor două partide, care s-au desfăşurat cu rezultate din ce în ce mai bune, au dus la conturarea platformei de colaborare dintre P.C.R. şi P.S.D., la stabilirea strategiei şi tacticii de urmat şi la încheierea, la jumătatea lunii aprilie 1944, a Frontului Unic Muncitoresc. După definitivarea înţelegerii de front unic, reprezentanţii celor două partide au hotărit, de comun acord, ca această ştire să fie adusă la cunoştinţa maselor muncitoare de ziua marii sărbători a unităţii şi solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc — 1 Mai. Vestind întregii ţări că proletariatul s-a unit în lupta pentru o Românie liberă, independentă şi democratică, manifestul Frontului Unic Muncitoresc lansa chemarea : „muncitorimea organizată, unită de la comunişti pînă la social-democraţi, cheamă întreaga clasă muncitoare, pe toţi muncitorii organizaţi şi neorganizaţi, întreg poporul român, toate clasele şi păturile sociale, toate partidele şi organizaţiile indiferent de culoare politică, credinţă religioasă şi apartenenţă socială, la luptă hotărîtă pentru pace imediată, răsturnarea guvernului Antonescu, formarea unui guvern naţional din reprezentanţii tuturor forţelor antihitleriste, izgonirea armatelor hitleriste din ţară, sabotarea şi distrugerea maşinii de război germane". Realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare prin crearea Frontului Unic Muncitoresc a contribuit la creşterea capacităţii ei de luptă. Acest fapt s-a materializat prin aceea că, în perioada imediat următoare, la o serie de mari întreprinderi din Capitală şi din ţară s-au constituit comitete de front unic şi detaşamente de luptă patriotică. In felul acesta frontul unic a reprezentat încă din momentul creării sale mai mult decît un organism politic, a fost un instrument de luptă. in acelaşi timp, Frontul Unic n-a însemnat doar o însumare aritmetică de forţe, ci o puternică bază de unire a maselor, coloana vertebrală a coalizării tuturor grupărilor patriotice şi democratice pentru doborîrea dictaturii fasciste, embrionul unităţii întregului popor în lupta pentru salvgardarea intereselor sale fundamentale, a fiinţei naţionale. Pe baza unităţii clasei muncitoare, în perioada următoare s-au grupat toate forţele patriotice antihitleriste, înfăptuirea Frontului Unic Muncitoresc, cu aproape cinci luni înainte de eliberarea României, în condiţiile intensificării activităţii revoluţionare desfăşurate de clasa muncitoare împotriva terorii fasciste şi a trupelor hitleriste de pe teritoriul ţării, acţiunile comune duse de reprezentanţii celor două partide muncitoreşti pe linia apărării intereselor fundamentale ale patriei, au contribuit la înfringerea şovăielilor şi inconsecvenţei burgheze, au grăbit realizarea unei largi grupări de forţe antihitleriste grupate în Blocul Naţional- Democrat. Apreciind aceste evenimente petrecute în urmă cu trei decenii tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta : „Crearea Frontului Unic Muncitoresc intre Partidul Comunist Român şi Partidul Social-Democrat în aprilie 1944, apoi a Blocului Naţional Democrat au reprezentat o condiţie importantă a victoriei insurecţiei naţionale antifasciste armate de la 23 August 1944 in urma căruia regimului de dictatură militaro-facistă a fost răsturnat". Lupta unită desfăşurată de clasa muncitoare în fruntea întregului popor, pentru asigurarea victoriei insurecţiei naţionale antifasciste, eliberarea României de sub jugul hitlerist şi înfăptuirea sarcinilor complexe ale revoluţiei democrat-populare au apropiat şi mai mult pe comunişti şi social-democraţi, au creat condiţii favorabile unificării celor două partide muncitoreşti. Ca urmare a colaborării multilaterale, de sus şi pînă jos, în comitetele de front unic, în mişcarea sindicală şi de tineret, în guvern şi parlament, a luptei consecvente împotriva oportunismului şi reformismului, a dezvoltării elementelor comune care apropiau cele două partide muncitoreşti, în mai puţin de 4 ani s-a realizat, pe baza învăţăturii marxist-leniniste, unitatea deplină a mişcării muncitoreşti din ţara noastră în cadrul unui singur partid revoluţionar, fapt care a marcat victoria deplină şi definitivă a marxist-leninismului în mişcarea muncitorească din România. Dr. GH. ŢUŢUI