Scânteia Tineretului, iunie 1952 (Anul 7, nr. 968-992)
1952-06-01 / nr. 968
Să apărăm viaţa copiilor lumii Ţărmul fericirii Se luminează de ziuă. Vântul aduce cu el în dormitor vuetul mării, ciripitul păsărelelor, parfumul florilor. Alături de ceilalţi pionieri, Boris doarme adânc. Şi-a tras cearceaful peste cap şi s’a strâns colac. Alături de patul lui, pe măsuţa acoperită cu un şerveţel alb ca zăpada, sunt foi de hârtie şi pilcuri. Pe o foaie sunt scrise rândurile lui Boris către tatăl său. Abia dacă au umplut o singură pagină, Fiul scrie că la Artec trăeşte bine şi timpul şi-l petrece vesel. „Desigur, mi-e dor şl de casă“ — adaugă printre altele băiatul. Şi pentru a-şi linişti pe deplin părinţii, scrie: „Dumneavoastră doar ştiţi proverbul:" „câtă mâncare l-ai da epurelui, el tot spre pădure priveşte". Cu toate astea însă, în continuare, Boris îl roagă să nu se supere, dar el nu are timp să scrie scrisori lungi. Instructoarea superioară a taberei — Maşa Gubariova — iese din casă. Peste o clipă se aude goarna care cântă şi în tabăra întâia, şi în a doua şi în a treia: „Scoală-te, scoală-te, pionier". Toţi cei 600 de băieţi şi fetiţe sosesc gălăgioşi să execute obişnuita gimnastică de înviorare. Acordeoniştii au început să-şi umfle burdufurile. A început o nouă zi în Artec. După înviorare, urmează careul. Pe malul mării se aliniază toată tabăra. Acolo toboşarii bat cadenţat tobele şi spre albastrul cerului se înalţă tot mai sus steagul patriei. După careu, urmează treburile cele mai urgente. Trebue schimbată apa şi adusă hrana în aquaril, fetiţele îşi pregătesc costumele pentru un dans. In tabăra nr. 1, formată din pionierii mai mari, grijile nu sunt mai puţine decât la cei mici. Această tabără are în îngrijirea sa livada şcolii din Artec. Ea a fost plantată în toamna anului trecut. Pentru că detaşamentele venite la Artec se schimbă mereu, fiecare poet plantat are un paşaport. Acolo sunt indicate toate datele. Şi livada trăeşte. Ea, ca o ştafetă, trece de la detaşament la detaşament şi se desvoltă pe zi ce trece. ★ Cu fiecare an, Artecul devine mai frumos. Iată două cifre, mărturii minunate a grijii poporului sovietic faţă de pionieri. In anul 1925 — anul de deschidere al Artecului — bugetul lui era de 26.000 ruble. Acum, tabăra cheltueşte aproape 13.000.000 ruble. Ce nu există în Artec? zeci de cercuri, maşini proprii, iole şi vaporaşe, mare plină de soare, care işi aruncă valurile pe ţărm. In atelierele tinerilor tehnicieni, fiecare îşi găseşte ocupaţia preferată. Iată-le pe Nadia Platonova, Tamara Capustina, Olea Soboliva din tabăra nr. 2. Ele se ocupă cu tâmplăria. In atelier miroase plăcut a talaj proaspăt. Fetele meşteresc nişte lădiţe pentru colecţii geologice. In camerele de alături, e cercul aeromodeştilor, al fotografilor amatori, al „mâinilor pricepute". Minutele trec atât rW nic/\KW&AJr\zia f_t ■qlât- dlB. OR'T^PiHiP. . .T% VHP1 R# te apropii de ceas şi să-l opreşti măcar pentru câteva minute. Doar ai atâtea de făcut până diseară! Această seară va fi deosebită! La cel din Artec vor veni marinarii, eroii visurilor micilor pionieri. Ei vor povesti despre mare, despre fapte pline de eroism. Boris Blinov — acela care nu a reuşit să expedieze scrisoarea acasă — e neliniştit: „dacă nu vor veni marinarii?" In sfârşit au sosit, marinarii. Nu au apucat bine oaspeţii să păşească pe pământul Artecului, că zeci de braţe l-au îmbrăţişat şi într’un val vesel şi gălăgios i-au dus în tabără. Locotenentul major Vladimír Pavlovici Pigasa povesteşte copiilor despre Vladimir Caliujnicov, cunoscutul erou de la Sevastopol, şi despre acei care-şi fac serviciul militar în unitatea lui. Consfătuirea e terminată. Deasupra taberei se înalţă sunetele orchestrei. Vasul ce stă ancorat la ţărm s’a împodobit cu sute de lumini. Din nou răsună un marş şi pe terenul din faţa casei, marinarii înmânează pionierilor cadoul lor. Din rând iese Nina Andreeva — preşedintele Sovietului Unităţii — şi oferă marinarilor un buchet mare de liliac. Pionierii invită pe marinari la cină. ...Noaptea, Instructoarea trece prin toate dormitoarele. Toţi dorm adânc. Deodată se opreşte lângă măsuţa lui Boris, priveşte scrisoarea uitată — destinată tatei — zâmbeşte, la scrisoarea, o lipeşte şi o duce cu sine. (După „Komsomolskaia Pravda“) Uite-l, râd. II gâdilă Vântul (vântul nu-i cuminte) Spus-au noutăţile: „Ştii ? mi-a mai ieşit un dinte“. Luptă într’o tabără Unde sunt cei mulţi şi zdraveni: Lumea care apără Viaţa puilor de oameni. Versuri : ŞTEFAN IUREŞ Foto : DUMITRU F. DUMITRU Ce văd ? Oare florile In ghirlandă zâmbitoare ? Lanţul nestematelor ? Razele dintâi de soare ? Nu. Aici mă farmecă Lucruri încă mai măiastre şi Mai de preţ ca aurul Sunt copiii ţării noastre. Dragi copii ai patriei ! Mama nu îşi ia privirea Dela voi; vă dăruie Fericirea, fericirea... Pentru voi ea freamătă Şi înalţă schele noi, Cântece şi leagăne Şcoli şi case , pentru voi Niciodată mai mult decât la încheierea Conferinţei Internaţionale de la Viena, consacrată problemelor apărării copilului, nu am avut mai puternic simţământul justeţei cuvintelor cu care marele scriitor Fadeev încheia o altă conferinţă internaţională : „Şi acum că s’au termninat discuţiile noastre, că am luat hotărîri, lucrările Conferinţei noastre deabea încep", într’adevăr, în faţa acelora care am avut deosebita cinste de a fi delegaţi la conferinţa din capitala Austriei, ca şi pentru toate cele şasezecişipatru de popoare reprezentate acolo, o serie însemnată de sarcini s-au desprins din rezoluţiile adoptate şi traducerea lor în viaţă constitue pentru noi toţi şi pentru fiecare în parte unul dintre principalele comandamente ale ceasului de faţă. Apărarea vieţii copilului, asigurarea unei desvoltări normale, armonioase a lui pe plan fizic şi moral, reprezintă una din preocupările de căpetenie ale ţărilor din agărul păcii în frunte cu Uniunea Sovietică. Viaţa, sănătatea, instrucţiunea, educaţia morală şi culturală a copiilor este în lumea păcii şi a socialismului o problemă de stat şi eforturile îmbinate ale tuturor factorilor: partidul, guvernul, şcoala, familia, organizaţiile de massă fac ca an de an să se înregistreze noi şi noi succese, concretizate în viaţa tot mai fericită a copilului. Un oaspe din Occident, care a vizitat de curând Uniunea Sovietică, spunea că în Patria Socialismului există o „clasă" privilegiată şi că această „clasă“ este aceea a copiilor. Cu admiraţie şi cu mândrie privesc nu numai oamenii muncii de pretutindeni, dar toţi oamenii cinstiţi, la minunatele înfăptuiri în acest domeniu ca şi în toate celelalte, ale popoarelor care construesc comunismul. Admiraţia şi mândria lor e întovărăşită de nădejdea tot mai pu Marcel Breslaşu ternică în triumful cauzei libertăţii şi independenţei naţionale, a posibilităţii fiecărui popor de a-şi alege felul său de viaţă şi ca o consecinţă a acestora, asigurarea unei vieţi senine a copiilor. In cele cinci zile cât au durat lucrările Conferinţei, au alternat în faţa ochilor noştri imaginile a două lumi: imaginea radioasă a ţărilor din lagărul păcii şi imaginea sumbră, adesea desnădăjduită, a existenţei tinerelor vlăstare din lumea exploatării, din lumea uneltitorilor de război. Mai mult poate decât cifrele statistice au fost pentru noi cutremurătoare mărturiile unora dintre delegaţi, o mamă coreeană, o luptătoare partizană din Vietnam, un dascăl dintr’un cătun pierdut al Indiei, o văduvă din satul şters de pe suprafaţa pământului Lidice. In vorbele lor, care zugrăveau războiul de eri şi de astăzi, răsuna apelul fierbinte al tuturor celor conştienţi de primejdia unui nou măcel mondial, apelul la strângerea rândurilor, la unirea tuturor eforturilor pentru a recuceri pacea acolo unde azi bubuie tunul, şi a împiedeca pârjolul să cuprindă şi alte ţări. Erau acolo printre cei 556 delegaţi oameni care ocoliseră aproape globul întreg pentru a veni să aducă mesajul poporului lor, pentru a lua în numele acestuia angajamente în marea luptă comună pentru pace, pentru salvarea copiilor, „Copilul are nevoe de pace cum are floarea nevoie de lumină“. Sub această lozincă s-au desfăşurat desbaterile Conferinţei Internaţionale de la Viena şi la acest principiu se întemeiază apelul vibrant adresat tuturor bărbaţilor şi femeilor din lume. Printre alte importante deciziuni luate acolo, figurează şi instituirea zilei de 1 Iunie ca o zi internaţională a apărării copilului : în fiecare sat, în fiecare uzină, îi fiecare oraş să facem din 1 Iunie o puternică manifestare de pace, de încredere, de fraternitate pentru toate popoarele lumii. 1 Iunie reprezintă pentru fiecare din noi prilejul unui bilanţ al felului cum ne-am împlinit sarcina de a veghea asupra creşterii copiilor, de a contribui la desvoltarea lor, la asigurarea unor condiţii tot mai bune pentru că ei să devină vrednici constructori ai socialismului în patria noastră, desăvârşind cele începute de noi. Printre măreţele construcţii ale socialismului cea mai măreaţă, cea mai nobilă şi adesea cea mai anevoioasă în sensul duratei ei, este construirea omului nou, a unei noi concepţii despre lume, a unei noi mentalităţi asupra răspunderii de a fi un cetăţean al ţării tale, a unei noi poziţii morale în faţa vieţii. In educarea şi creşterea copiilor, partidul a încredinţat un rol de frunte tineretului muncitor al ţării noastre. Alături de dascălii lor în şcoli, alături de prima formă a educaţiei care este exemplul viu văzut şi trăit în familie, copiii noştri aşteptă cu dragoste şi încredere ajutorul fraţlor lor mai mari, pilda muncii şi a devotamentului acestora însemnând pentru cei mici imboldul permanent de a creşte până la ziua fericită când vor urca încă o treaptă pe scara devenirii lor şi vor schimba cravata roşie pe insigna organizaţiei revoluţionare a tineretului. Cu bucurie am ascultat acolo, la Viena, atât cuvântul oficial al reprezentantului Federaţiei Mondiale a Tineretului cât şi fremătătoarele intervenţii la desbateri a multor delegaţi tineri, conştienţi de răspunderile lor şi care şi-au luat noi angajamente în lupta lor hotărîtă pentru menţinerea şi consolidarea păcii, pentru risipirea norilor grei care ameninţă să acopere soarele, de care copiii au atâta nevoe ca să fie la rândul lor lumina, veselia, primăvara lumii. Să nu uităm o clipă că astăzi, încă jumătate din populaţia globului este analfabetă, că mizeria, lipsa totală de asistenţă socială, lipsa unei educaţii cât de rudimentare, mizeria şi foametea permanentă, şomajul, teroarea colonialistă, psihoza războiului rece — atunci când nu e transformată în atrocităţile războiului „total" bacteriologic — seceră în fiecare an tot mai multe vieţi tinere în lumea exploatării, nu numai în colonii şi în ţările dependente, dar şi în metropole, unde clicile de bancheri nesăţioşi vlăguiesc pe proprii lor concetăţeni, proletari ai oraşului sau ai câmpului, ca pe adevărate populaţii coloniale. Nu este de mirare ca toate aceste plăgi ale capitalismului muribund să se întindă şi să se adâncească tot mai mult, mai ales asupra tineretului, asupra copiilor plăpânzi, subnutriţi, înjugaţi din fragedă vârstă la munci istovitoare, că în rândurile acestora mortalitatea atinge cifre catastrofale ; în Chili 75% din copii în regiunile minerilor mor înainte de vârsta de un an, în India 40% din populaţie moare înainte de vârsta de 14 ani, aceeaşi cifră pentru Brazilia. Cifrele analfabetismului în lume sunt de asemenea profund grăitoare : în Bolivia 80% din populaţie nu ştie să scrie şi să citească, în Filipine, în Haiti, în Equator, în Peru, în Brazilia 75%, în India 85%, în Egipt 90%. Condiţiile de trai ale unora dintre copiii veacului XX amintesc din nefericire de vremea cavernelor şi aceasta nu aşa cum s’ar crede în cine ştie ce fund de deşert sau vârf de munte: în Italia spre pildă, peste patru milioane de copii trăiesc în grote sau în magherniţe improvizate din scânduri. In Orientul apropiat există un medic la cinci sute de sate, fireşte nu e vorba de un medic specializat în îngrijirea copiilor, şi aşa cum arătau rapoartele în veacul nostru civilizat pe aproape o jumătate din suprafaţa pământului sunt oameni care se nasc, şi trăiesc fără a fi cunoscut vreodată ajutor medical sau medicamente. In ţările capitalismului sute de mii de copii ai muncitorilor ajungând abia la vârsta de 5—7 ani sunt nevoiţi să trudească pe plantaţii, în fabrici şi ateliere. In Japonia din cauza mizeriei şi a foamei au fost vânduţi ca sclavi numai în anul 1951 un număr de 300.000 copii. Robia şi sclavajul copiilor în secolul XX, iată faţa adevărată a „civilizaţiei" imperialiste ! Din vina guvernelor imperialiste, nenumăraţi copii din ţările capitaliste nu pot învăţa. In S.U.A. peste 4 milioane copii de vârstă şcolară nu învaţă. In Spania 50 la sută din copii nu urmează şcolile. In Turcia 75 la sută din sate nu au şcoli. In ţările coloniale viaţa copiilor e şi mai îngrozitoare. In India mor anual de foame aproape un milion de copii. In Iran, Egipt şi Tunis, un număr uriaş de copii suferă de trahomă şi sunt expuşi unei orbiri sigure. In Africa neagră sugacii stau zile întregi legaţi de spinarea mamelor lor care muncesc pe plantaţii. Ei sunt expuşi soarelui arzător şi ploilor torenţiale. S’ar putea adăuga încă multe şi multe fapte şi cifre pentru a complecta această frescă tragică a vieţii chinuite a acestor copii. Care este pricina fundamentlă a acestei mizerii, a acestei ignoranţe, a acestei înapoieri, a devenit limpede pentru sutele de milioane de partizani ai păcii de pretutindeni. Ea a devenit limpede şi pentru întregi categorii de oameni întruniţi acolo la Viena pe cea mai largă platformă, aceea a apărării vieţii copilului, într’o unitate care trece peste deosebirile de crezuri politice sau religioase: cursa nebună a înarmărilor, bugetele militare tot mai umflate în dauna bugetului destinat învăţământului şi asistenţei, politica războinică a Statelor Unite şi a acoliţilor săi. Este destul să evocăm copilăria desnădăjduită în iadul titoist, unde la porunca stăpânului yankeu se închid şcolile, se concediază profesorii, se desfiinţează creşele, se lasă în paragină instituţiile spitaliceşti pentru că din „economiile" făcute să se poată cumpăra pe aur greu arme americane destinate agresiunii. Dar nu pe aceste imagini tragice încheiem gândurile noastre de 1 Iunie ci pe acea imagine zâmbitoare a copiilor noştri care merg astăzi la şcoală, care poartă cu mândrie cravata pionierească, care sunt obiectul grijei părinteşti a Partidului nostru, obiectul preocupării constante a U.T.M.-ului, bucuria şi mândria noastră, a tuturora. In această dragoste animaţi de simţămintele noastre de solidaritate cu toate popoarele lumii, cuprindem astăzi sutele de copii coreeni, miile de copii greci, care şi-au găsit sub cerul nostru o a doua patrie, până la victoria eroicelor lor popoare în lupta pentru izgonirea cotropitorilor imperialişti. La toţi aceşti copii merg gândurile noastre astăzi începând cu cei mai fericiţi copii ai lumii, copiii sovietici, la copiii Chinei, la cei din republicile populare surori, la cei din Germania încă sfâşiată, la copiii care mai gem în lumea dolarului, de la micul copil de şomer american până la puiul de tunisian împuşcat în stradă, până la micuţul vietnamez rupt în două de o bestie colonialistă ! Toţi copiii lumii au dreptul la viaţă, la învăţătură, la privegherea şi îngrijirea desvoltării lor trupeşti şi spirituale. Să nu precupeţim niciun efort pentru a întări prin munca noastră pacea lumii pentru că astfel asigurăm însuşi viitorul ei, întruchipat în toţi copiii noştri, în toţi copiii de pretutindeni. Victoria va fi a noastră, pentru că în fruntea marii bătălii pentru pace stă Uniunea Sovietică şi stegarul păcii, cel mai bun prieten al copiilor din lumea întreagă, marele Stalin. 1 Iunie — Ziua Internaţională pentru apărarea copilului Nimic nu este prea mult pentru copii In dorinţa de a face ca viaţa tuturor copiilor să fie fericită şi apărată de grozăviile unui nou război, femeile din lumea întreagă încadrate în F.D.I.F. au luat hotărîrea ca în fiecare an la 1 Iunie să se sărbătorească Ziua Internaţională pentru Apărarea Copilului. Cine ar fi putut să simtă mai mult decât mamele — ele care dau viaţă copiilor — necesitatea de a se uni forţele oamenilor cinstiţi de pretutindeni pentru a apăra pacea, pentru a apăra dreptul la viaţă, la sănătate şi educaţie al copiilor lumii. Femeile din lumea întreagă sunt în primele rânduri ale luptei pentru viitorul fericit al oomilor. Nu,i hudurte mai imare pentru o mama ca aceea de a-şi vedea copilul cum creşte într-o ţară literă şi cum pentru el, ca şi pentru copiii întregului popor ,oamenii muncii construes o viaţă nouă şi luminoasă. Şi fiu-i durere mai mare decât aceea, când mamaîşi vede copilul trăind înmizerie şi când este nevoită să-l trimită de mic la muncă, unde ştie că exploatarea sângeroasă îi distruge sănătatea şi de multe ori viaţa. „Nimic nu este prea mult pentru copii", spun oamenii sovietici. Şi într-adevăr în Ţara Socialismului, copiii trăesc o copilărie luminoasă şi fericită. Pentru el, oamenii sovietici au construit şcoli, cămine, creşe, spitale, policlinici, necesare educaţiei şi apărării sănătăţii lor. Poporul nostru priveşte cu admiraţie şi încredere la tot ce se realizează pentru copii în Marea Uniune Sovietică. Şi pe zi ce trece luptă să construiască pentru copiii noştri aceiaşi viaţă frumoasă şi plină de bucurii. Oamenii muncii, femeile, întreg tineretul patriei noastre întâmpină 1 Iunie, zi închinată luptei pentru apărarea copiilor, cu bucurie şi mândrie de tot ce s’a făcut în ţara noastră. Pentru prima oară a luat fiinţă la noi în ţară un Institut ştiinţific de cercetări pentru ocrotirea mamei şi a copilului; 4.678 de noi şcoli elementare, 336 şcoli medii, 3.132 instituţii preşcolare şi-au deschis porţile în ultimii şapte ani, pentru copiii patriei noastre. Anul trecut, peste 500.000 de copii şi-au petrecut vacanţa în taberele de pionieri, în colonii şi în solarii. In căminele de zi şi grădiniţele sezoniere sunt cuprinşi aproape 200.000 copii. In planul nostru Cincinal sunt prevăzute sume importante pentru ocrotirea mamei şi a copilului. Bugetul pe anul 1952 prevede la cheltueli social-culturale peste 5 miliarde lei noi, din care o mare parte este destinată ocrotirii mamei şi a copilului şi învăţăturii. De mici, copiii noştri sunt învăţaţi să iubească munca şi s’o pună în slujba întregului popor. Ei sunt crescuţi in spiritul dragostei de patrie, a respectului pentru libertatea celorlalte popoare, ai recunoştinţei şi dragostei fierbinţi faţă de Uniunea Sovietică. ^cirOfci v. —r*-~■*— T-—J— cu astfel de realizări şi planuri măreţe de viitor, în ţările în care la putere sunt pregătitorii de război, 1 Iunie, este un prilej de luptă pentru pâine, pentru locuinţe, pentru şcoli. In Japonia unde guvernul trădător a pus bogăţiile ţării la dispoziţia imperialiştilor americani şi englezi, în scopul pregătirilor de război, mizeria şi şomajul au crescut în aşa măsură încât mamele sunt nevoite din lipsă de hrană să-şi vândă proprii lor copii. In această zi de 1 Iunie poporul german luptă pentru împiedicarea aplicării tratatului general, care înseamnă pentru copiii şi tineretul Germaniei, aruncarea lor într’un nou măcel. Popoarele lumii în această zi se unesc şi mai puternic în lupta lor pentru a pune capăt războiului criminal dus de imperialiştii americani în Coreea, pentru a apăra viaţa copiilor coreeni. Femeile de pretutindeni nu au linişte când se gândesc că mamele din Coreea au pierdut peste 300.000 copii, când ştiu că microbii aruncaţi de avioanele barbarilor americani ameninţă să ucidă viaţa copiilor coreeni. Ele protestează împotriva acestor barbarii şi luptă pentru a împiedica deslănţuirea măcelului car© ameninţă şi viaţa copiilor lor. Cu gândul la toţi copiii lumii şi cu dorinţa fierbinte de a le apăra viaţa, poporul nostru îşi intensifică lupta pentru apărareapăcii prin muncă, pentru întărirea patriei, prin solidaritatea cu lupta popoarelor lumii. Rozalia Moldovan membră în Comitetul Executiv al C.C. al U.F.D.R. Vom apăra copiii noştri de colţii tâlharilor imperialişti Mamele simple din lumea întreagă, toţi acei ce iubesc copiii, sărbătoresc ziua de 1 Iunie, zi de luptă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a copiilor. De acest 1 Iunie îmi amintesc din nou ca de un eveniment ce m-a zguduit adânc. Am avut fericireade a participa la cel de al III-lea Congres Mondial al Partizanilor Păcii care s’a ţinut la Varşovia. In timpul lucrărilor Congresului, şi-a făcut într’o zi apariţia în sunetul trâmbiţelor şi a tobelor, o delegaţie de pionieri polonezi. Emoţia pe ou votHrvho’iO nrc+1tiO rli/rt o»ceşti copii în sufletele tuturor reprezentanţilor a 82 ţări n’o vor putea uita nici delegaţii Angliei, nici cei ai Italiei, ai Franţei, ai Indiei sau ai Japoniei, aşa după cum nu o voi uita nici eu, niciodată, în viaţa mea. „Noi vă cerem din toată inima să luptaţi pentru viitorul nostru. Apăraţi-ne de colţii tâlharilor imperialişti americani şi englezi, care săvârşesc noi barbarii şi fărădelegi acolo pe unde calcă, încă şi azi sub dărâmăturile Varşoviei mai zac zeci de copii nevinovaţi, căzuţi pradă războiului. Pentru că aceste vremuri să nu se mai întoarcă niciodată, noi vă rugăm: APARAŢI-NE PACEA!" Acolo am înţeles odată mai mult că soarta păcii stă în mâinile noastre, în mâinile masselor de sute de milioane de oameni ai lumii, masse pe care partidele comuniste şi muncitoreşti le trezesc la viaţă, le cresc şi le ridică la luptă pentru libertate şi fericire, împotriva imperialiştilor, duşmani ai vieţii. Câtă deosebire este între viaţa întunecată a copiilor din statele capitaliste, între copilăria de care am avut eu parte şi între viaţa fericită pe care o trăesc copiii sovietici şi care se deschide azi copiilor noştri. Azi sunt nespus de bucuroasă că sunt mamă. Dar în 1941, atunci când am născut, nu m-am putut bucura de acest lucru. Mă gândeam : iată o nouă slugă a grofului Horvath. La 28 August 1949 am constituit gospodăria noastră colectivă „Steagul lui Lenin“. Se vor împlini în curând, trei ani de atunci. Ani grei de zbucium şi luptă, de rod şi de bucurii împlinite. Dacă la început am fost doar o mână de oameni, azi, toţi ţăranii muncitori din comună sunt în gospodărie. Munca noastră este un cântec al belşugului viitor, al vieţii fericite pe care o construim copiilor noştri. Mamele vin liniştite la munca câmpului. Ele nu mai ‘ n ere/ -wj-* *. *-1 ~ /-w.. 11 r-n.rvo./'vi_ r pentru că în lipsa lor să nu se întâmple ceva. Ele îşi aduc copiii la creşă sau la căminul de zi al gospodăriei, unde primesc cea mai bună îngrijire. Băiatul meu are azi 11 ani. Mă uit cu dragoste la el cât de vesel se joacă, cât de serios este când învaţă şi cât de mândru poartă la gât cravata roşie de pionier. Mă gândesc la zilele când eu am împlinit vârsta lui de azi. Eu eram deja sătulă de viaţă, de slugăreală printre străini, la grofi şi la chiaburi. Copilul meu n’are astăzi altă preocupare decât să înveţe. Vrea să devină inginer mecanic. Şi are cretate toate posibilităţile. Noi ştim că toate acestea le datorăm partidului nostru şi măreţului ajutor primit din partea Uniunii Sovietice. Am fost în Ţara Socialismului. Pentru a descrie zilele fericite trăite acolo, mi-ar trebui nesfârşite coli de hârtie. Am vizitat oraşe, colhozuri, am văzut cum vor deveni în viitor gospodăriile noastre colective. Viaţa aceasta nouă, minunată, iată ce avem de apărat împotriva bandiţilor imperialişti americano-englezi şi a slugilor lor titoiste. Să arătăm şi cu ocazia acestui 1 Iunie hotărîrea noastră, neclintită, de a apăra viaţa fericită a copiilor noştri, de a lupta pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor din ţările capitaliste şi coloniale. Maria Zidaru președinta gospodăriei agricole colective „Steagul lui Lenin‘*‘ Comuna Păulești, regiunea Baia Mare Viaţa luminoasă a copiilor în ţările de democraţie populară Viaţa copiilor chinezi era extrem de grea sub stăpânirea gomindanistă. Nenumăraţi copii morţi de foame, copii vânduţi, copii muncind pentru un salariu de mizerie în ateliere murdare şi întunecoase —• toate acestea erau caracteristice trecutului. Din ce în ce mai luminoasă este azi viaţa copiilor chinezi. Dala eliberare s’au organizat în întreaga R.P. Chineză peste 18.900 creşe şi cămine de diferite feluri. La Sanhai s’au înfiinţat într’un singur cartier al oraşului 29 creşe pentru copiii femeilor din câmpul muncii. La sate, problema îngrijirii copilului, în timpul când mamei sunt ocupate cu muncile câmpului a fost rezolvată prin înfiinţarea creşelor şi căminelor sezoniere. Astfel, au fost organizate în provincia Honan 76 creşe şi 3.582 cămine de zi. Acestea au permis ca 27.359 mame să poată participa la strângerea recoltei. „ Copiii din R. Polonă se bucură de grija permanentă a guvernului şi a întregului popor. Pentru prima dată în istoria ţării, în R. Polonă a fost introdus învăţământul obligator de 7 ani. In cursul acestui an, în cele 22.980 şcoli elementare învaţă 3.200.000 copii. In cele mai pitoreşti colţuri ale ţării se organizează tabere pentru odihna de vară a copiilor. In cursul acestui an îşi vor petrece vacanţa în aceste tabere peste 800.000 de copii. „ In R. Cehoslovacă, statul a făcut in ultimii ani mai mult pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale acordată copiilor decât s-au realizat în 20 de ani pe vremea fostei republici burgheze. In timp ce în 1938 existau în Cehoslovacia numai 1488 centre sanitare pentru copii, anul trecut numărul acesta a atins 3.776. Toţi copiii sunt inoculaţi împotriva tuberculozei. O atenţie specială este acordată problemelor dietetice şi se fac cercetări ştiinţifice pe scară largă, pentru a se obţine alimente de cea mai bună calitate pentru copii. înainte de război existau foarte puţine clinici pentru copii. In timp ce în 1938, în spitale existau doar 1465 paturi pentru copii, în 1951 numărul lor a atins 7.842. In Ungaria dinainte de război, copiii muncitorilor şi ţăranilor muncitori, adică imensa majoritate a copiilor , se zbăteau în ghiarele mizeriei. Aşa, de pildă 35 la sută dintre copiii ţăranilor muncitori nu puteau frecventa şcoala în cursul iernii, din cauză că nu aveau încălţăminte. Mortalitatea infantilă era atât de ridicată, încât doar 50 la sută dintre copii trăiau mai mult de un an. In anumite părţi ale Ungariei procentul mortalităţii infantile era şi mai mare. După eliberarea Ungariei de către glorioasa Armată Sovietică a început o nouă viaţă şi pentru copiii oamenilor muncii maghiari. Şcolile distruse în timpul războiului au fost reconstruite în primii ani după eliberare. La sfârşitul planului trienal (1949) copiii maghiari consumau cu 37 la sută mai muită pâine şi pasta fălc»!V|vu V211 'îx. ux/.’U unii -miffi 7C0limn, X’U 48 la sută mai multe fructe, decât înainte de război. S’au clădit 1572 şcoli noi. Anul trecut, peste 200.000 copii au fost trimişi la munte sau la vestitul lac Balaton, ca să-şi petreacă vacanţa. Din 1944 numărul şcolilor din R.P. Bulgaria a crescut cu aproape 2.000. In prezent în R.P. Bulgaria funcţionează 8.311 şcoli elementare şi medii, în care învaţă 1.120.000 copii ai oamenilor muncii. In aceste şcoli predau peste 44.000 învăţători, adică cu 15.000 mai mult decât înainte de război. Creşte deasemeni tirajul manualelor şi materialelor didactice auxiliare. Dacă in anul 1939, la 7 elevi reveneau un singur manual, în anul 1951 fiecărui elev îi reveneau 6 manuale. Guvernul albanez şi Partidul Muncii din Albania acordă o grijă deosebită copiilor. In cămine şi grădiniţe de copii îşi petrec fericiţi primii ani din viaţă circa 13.500 copii ; în permanenţă se deschid noi cămine şi grădiniţe. In 1938 numai 84 la sută din copii mergeau la şcoală, pe când anul acesta frecventează şcolile 99 la sută din copii. In ultimii ani, în frumoasele staţiuni climaterice ale Albaniei s-au organizat 8 tabere centrale în care-şi petrec vacanţa de vară mii de copii de muncitori, funcţionari şi ţărani. In anul 1951 în tabere au fost găzduiţi 7.800 copii, iar anul acesta îşi vor petrece vacanţa în aceste tabere 8.150 copii. „Scânteia tineretului“ 1 Iunie 1952 Pag. 3-a