Scânteia Tineretului, iunie 1952 (Anul 7, nr. 968-992)

1952-06-01 / nr. 968

S­ă apărăm viaţa copiilor lumii Ţărmul fericirii Se luminează de ziuă. Vântul aduce cu el în dormitor vuetul mării, ciripitul păsăre­lelor, parfumul florilor. Alături de ceilalţi pionieri, Boris doarme adânc. Şi-a tras cearceaful peste cap şi s’a strâns colac. Alături de patul lui, pe măsuţa acoperită cu un şerveţel alb ca zăpada, sunt foi de hârtie şi pilcuri. Pe o foaie sunt scrise rândurile lui Boris către tatăl său. Abia dacă au umplut o singură pagină, Fiul scrie că la Artec trăeşte bine şi timpul şi-l petrece vesel. „Desigur, mi-e dor şl de casă“ — adaugă printre altele băiatul. Şi pentru a-şi linişti pe deplin părinţii, scrie: „Dumneavoastră doar ştiţi proverbul:" „câtă mâncare l-ai da epurelui, el tot spre pădure priveşte". Cu toate astea însă, în continuare, Boris îl roagă să nu se supere, dar el nu are timp să scrie scrisori lungi. Instructoarea superioară a taberei —­ Maşa Gubariova — iese din casă. Peste o clipă se aude goarna care cântă şi în tabăra întâia, şi în a doua şi în a treia: „S­coa­lă-te, scoală-te, pionier". Toţi cei 600 de băieţi şi fetiţe sosesc gălăgioşi să exe­cute obişnuita gimnastică de înviorare. Acordeoniştii au început să-şi umfle bur­dufurile. A început o nouă zi în Artec. După înviorare, urmează careul. Pe malul mării se aliniază toată tabăra. Acolo toboşarii bat cadenţat tobele şi spre albastrul cerului se înalţă tot mai sus steagul patriei. După careu, urmează treburile cele mai urgente. Trebue schimbată apa şi adusă hrana în aquaril, fetiţele îşi pregătesc cos­tumele pentru un dans. In tabăra nr. 1, formată din pionierii mai mari, grijile nu sunt mai puţine decât la cei mici. Această tabără are în îngri­jirea sa livada şcolii din Artec. Ea a fost plantată în toamna anului trecut. Pentru că detaşamentele venite la Artec se schimbă mereu, fiecare poet plantat are un paşa­port. Acolo sunt indicate toate datele. Şi livada trăeşte. Ea, ca o ştafetă, trece de la detaşament la detaşament şi se desvoltă pe zi ce trece. ★ Cu fiecare an, Artecul devine mai fru­mos. Iată două cifre, mărturii minunate a grijii poporului sovietic faţă de pionieri. In anul 1925 — anul de deschidere al Artecului — bugetul lui era de 26.000 ruble. Acum, tabăra cheltueşte aproape 13.000.000 ruble. Ce nu există în Artec? zeci de cercuri, maşini proprii, iole şi vaporaşe, mare plină de soare, care işi aruncă valurile pe ţărm. In atelierele tinerilor tehnicieni, fiecare îşi găseşte ocupaţia preferată. Iată-le pe Nadia Plato­nova, Tamara Capustina, Olea Soboliva din tabăra nr. 2. Ele se ocupă cu tâmplăria. In atelier miroase plăcut a talaj proaspăt. Fetele meşteresc nişte lădiţe pentru colecţii geologice. In camerele de alături, e cercul aeromo­­de­ştilor, al fotografilor amatori, al „mâinilor pricepute". Minutele trec atât rW nic/\KW&AJr\zia f_t ■qlât- dlB. OR'T^PiHiP. . .T% VHP1 R# te apropii de ceas şi să-l opreşti măcar pentru câteva minute. Doar ai atâtea de făcut până diseară! Această seară va fi deosebită! La cel din Artec vor veni marinarii, eroii visu­rilor micilor pionieri. Ei vor povesti despre mare, despre fapte pline de eroism. Boris Blinov — acela care nu a reuşit să expe­dieze scrisoarea acasă — e neliniştit: „dacă nu vor veni marinarii?" In sfârşit au sosit, marinarii. Nu au apucat bine oaspeţii să păşească pe pămân­tul Artecului, că zeci de braţe l-au îmbră­ţişat şi într’un val vesel şi gălăgios i-au dus în tabără. Locotenentul major Vladimír Pavlovici Pigasa povesteşte copiilor despre Vladimir Caliujnicov, cunoscutul erou de la Sevas­topol, şi despre acei care-şi fac serviciul militar în unitatea lui. Consfătuirea e terminată. Deasupra tabe­rei se înalţă sunetele orchestrei. Vasul ce stă ancorat la ţărm s’a împodobit cu sute de lumini. Din nou răsună un marş şi pe terenul din faţa casei, marinarii înmânează pionierilor cadoul lor. Din rând iese Nina Andreeva — preşedintele Sovietului Unită­ţii — şi oferă marinarilor un buchet mare de liliac. Pionierii invită pe marinari la cină. ...Noaptea, Instructoarea trece prin toate dormitoarele. Toţi dorm adânc. Deodată se opreşte lângă măsuţa lui Boris, pri­veşte scrisoarea uitată — destinată tatei — zâmbeşte, la scrisoarea, o lipeşte şi o duce cu sine. (După „Komsomolskaia Pravda“) Uite-l, râd. II gâdilă Vântul (vântul nu-i cuminte) Spus-au noutăţile: „Ştii ? mi-a mai ieşit un dinte“. Luptă într’o tabără Unde sunt cei mulţi şi zdraveni: Lumea care apără Viaţa puilor de oameni. Versuri : ŞTEFAN IUREŞ Foto : DUMITRU F. DUMITRU Ce văd ? Oare florile In ghirlandă zâmbitoare ? Lanţul nestematelor ? Razele dintâi de soare ? Nu. Aici mă farmecă Lucruri încă mai măiastre şi Mai de preţ ca aurul Sunt copiii ţării noastre. Dragi copii ai patriei ! Mama nu îşi ia privirea Dela voi; vă dăruie Fericirea, fericirea... Pentru voi ea freamătă Şi înalţă schele noi, Cântece şi leagăne Şcoli şi case , pentru voi Niciodată mai mult decât la încheierea Conferinţei Internaţionale de la Viena, consacrată problemelor apărării copilului, nu am avut mai puternic simţământul jus­teţei cuvintelor cu care marele scriitor Fadeev încheia o altă conferinţă interna­ţională : „Şi acum că s’au termninat discu­ţiile noastre, că am luat hotărîri, lucrările Conferinţei noastre deabea încep", într’adevăr, în faţa acelora care am a­­vut deosebita cinste de a fi delegaţi la con­ferinţa din capitala Austriei, ca şi pentru toate cele şasezecişipatru de popoare re­prezentate acolo, o serie însemnată de sar­cini s-au desprins din rezoluţiile adoptate şi traducerea lor în viaţă constitue pentru noi toţi şi pentru fiecare în parte unul dintre principalele comandamente ale cea­sului de faţă. Apărarea vieţii copilului, asigurarea unei desvoltări normale, armonioase a lui pe plan fizic şi moral, reprezintă una din preocupările de căpetenie ale ţărilor din agărul păcii în frunte cu Uniunea Sovie­tică. Viaţa, sănătatea, instrucţiunea, edu­caţia morală şi culturală a copiilor este în lumea păcii şi a socialismului o problemă de stat şi eforturile îmbinate ale tuturor factorilor: partidul, guvernul, şcoala, fa­milia, organizaţiile de massă fac ca an de a­n să se înregistreze noi şi noi succese, concretizate în viaţa tot mai fericită a co­pilului. Un oaspe din Occident, care a vizitat de curând Uniunea Sovietică, spunea că în Patria Socialismului există o „clasă" pri­vilegiată şi că această „clasă“ este aceea a copiilor. Cu admiraţie şi cu mândrie pri­vesc nu numai oamenii muncii de pretu­tindeni, dar toţi oamenii cinstiţi, la minu­natele înfăptuiri în acest domeniu ca şi în toate celelalte, ale popoarelor care con­­struesc comunismul. Admiraţia şi mândria lor e întovărăşită de nădejdea tot mai pu­ Marcel Breslaşu ternică în triumful cauzei libertăţii şi in­dependenţei naţionale, a posibilităţii fie­cărui popor de a-şi alege felul său de via­ţă şi ca o consecinţă a acestora, asigura­rea unei vieţi senine a copiilor. In cele cinci zile cât au durat lucrările Conferinţei, au alternat în faţa ochilor noştri imaginile a două lumi: ima­ginea radioasă a ţărilor din lagărul păcii şi imaginea sumbră, adesea desnădăjduită, a existenţei tinerelor vlăstare din lumea exploatării, din lumea uneltitorilor de răz­boi. Mai mult poate decât cifrele statistice au fost pentru noi cutremurătoare măr­turiile unora dintre delegaţi, o mamă co­reeană, o luptătoare partizană din Viet­nam, un dascăl dintr’un cătun pierdut al Indiei, o văduvă din satul şters de pe su­prafaţa pământului Lidice. In vorbele lor, care zugrăveau războiul de eri şi de as­tăzi, răsuna apelul fierbinte al tuturor ce­lor conştienţi de primejdia unui nou mă­­cel mondial, apelul la strângerea rânduri­lor, la unirea tuturor eforturilor pentru a recuceri pacea acolo unde azi bubuie tunul, şi a împiedeca pârjolul să cuprindă şi alte ţări. Erau acolo printre cei 556 dele­gaţi oameni care ocoliseră aproape globul întreg pentru a veni să aducă mesajul po­porului lor, pentru a lua în numele aces­tuia angajamente în marea luptă comună pentru pace, pentru salvarea copiilor, „Co­pilul are nevoe de pace cum are floarea nevoie de lumină“. Sub această lozincă s-au desfăşurat desbaterile Conferinţei Interna­ţionale de la Viena şi la acest principiu se întemeiază apelul vibrant adresat tuturor bărbaţilor şi femeilor din lume. Printre alte importante deciziuni luate acolo, figurează şi instituirea zilei de 1 Iunie ca o zi internaţională a apărării co­pilului : în fiecare sat, în fiecare uzină, îi­ fiecare oraş să facem din 1 Iunie o puter­nică manifestare de pace, de încredere, de fraternitate pentru toate popoarele lumii. 1 Iunie reprezintă pentru fiecare din noi prilejul unui bilanţ al felului cum ne-am împlinit sarcina de a veghea asupra creş­terii copiilor, de a contribui la desvoltarea lor, la asigurarea unor condiţii tot mai bune pentru că ei să devină vrednici con­structori ai socialismului în patria noas­tră, desăvârşind cele începute de noi. Printre măreţele construcţii ale socialis­mului cea mai măreaţă, cea mai nobilă şi adesea cea mai anevoioasă în sensul dura­tei ei, este construirea omului nou, a unei noi concepţii despre lume, a unei noi men­talităţi asupra răspunderii de a fi un ce­tăţean al ţării tale, a unei noi poziţii mo­rale în faţa vieţii. In educarea şi creşterea copiilor, parti­dul a încredinţat un rol de frunte tinere­tului muncitor al ţării noastre. Alături de dascălii lor în şcoli, alături de prima for­mă a educaţiei care este exemplul viu vă­zut şi trăit în familie, copiii noştri aştep­­tă cu dragoste şi încredere ajutorul fraţ­­lor lor mai mari, pilda muncii şi a devo­tamentului acestora însemnând pentru cei mici imboldul permanent de a creşte până la ziua fericită când vor urca încă o treap­tă pe scara devenirii lor şi vor schimba cravata roşie pe insigna organizaţiei re­voluţionare a tineretului. Cu bucurie am ascultat acolo, la Viena, atât cuvântul oficial al reprezentantului Federaţiei Mondiale a Tineretului cât şi fremătătoarele intervenţii la desbateri a multor delegaţi tineri, conştienţi de răs­punderile lor şi care şi-au luat noi anga­jamente în lupta lor hotărîtă pentru men­ţinerea şi consolidarea păcii, pentru risi­pirea norilor grei care ameninţă să aco­pere soarele, de care copiii au atâta nevoe ca să fie la rândul lor lumina, veselia, pri­măvara lumii. Să nu uităm o clipă că astăzi, încă ju­mătate din populaţia globului este anal­fabetă, că mizeria, lipsa totală de asisten­ţă socială, lipsa unei educaţii cât de rudi­mentare, mizeria şi foametea permanentă, şomajul, teroarea colonialistă, psihoza răz­boiului rece — atunci când nu e transfor­mată în atrocităţile războiului „total" bac­teriologic — seceră în fiecare an tot mai multe vieţi tinere în lumea exploatării, nu numai în colonii şi în ţările dependente, dar şi în metropole, unde clicile de bancheri nesăţioşi vlăguiesc pe proprii lor concetăţeni, proletari ai oraşului sau ai câmpului, ca pe adevărate populaţii colo­niale. Nu este de mirare ca toate aceste plăgi ale capitalismului muribund să se întindă şi să se adâncească tot mai mult, mai ales asupra tineretului, asupra copii­lor plăpânzi, subnutriţi, înjugaţi din fra­gedă vârstă la munci istovitoare, că în rân­durile acestora mortalitatea atinge cifre catastrofale ; în Chili 75% din copii în re­giunile minerilor mor înainte de vârsta de un an, în India 40% din populaţie moare înainte de vârsta de 14 ani, aceeaşi cifră pentru Brazilia. Cifrele analfabetismului în lume sunt de asemenea profund grăitoare : în Bolivia 80% din populaţie nu ştie să scrie şi să citească, în Filipine, în Haiti, în Equator, în Peru, în Brazilia 75%, în India 85%­, în Egipt 90%. Condiţiile de trai ale unora dintre co­piii veacului XX amintesc din nefericire de vremea cavernelor şi aceasta nu aşa cum s’ar crede în cine ştie ce fund de deşert sau vârf de munte: în Italia spre pildă, peste patru milioane de copii trăiesc în grote sau în magherniţe improvizate din scânduri. In Orientul apropiat există un medic la cinci sute de sate, fireşte nu e vorba de un medic specializat în îngri­jirea copiilor, şi aşa cum arătau rapoartele în veacul nostru civilizat pe aproape o jumătate din suprafaţa pământului sunt oameni care se nasc, şi trăiesc fără a fi cunoscut vreodată ajutor medical sau me­dicamente. In ţările capitalismului sute de mii de copii ai muncitorilor ajungând abia la vâr­sta de 5—7 ani sunt nevoiţi să trudească pe plantaţii, în fabrici şi ateliere. In Japonia din cauza mizeriei şi a foa­mei au fost vânduţi ca sclavi numai în a­­nul 1951 un număr de 300.000 copii. Robia şi sclavajul copiilor în secolul XX, iată faţa adevărată a „civilizaţiei" imperialiste ! Din vina guvernelor imperialiste, nenu­măraţi copii din ţările capitaliste nu pot învăţa. In S.U.A. peste 4 milioane copii de vârstă şcolară nu învaţă. In Spania 50 la sută din copii nu urmează şcolile. In Tur­cia 75 la sută din sate nu au şcoli. In ţările coloniale viaţa copiilor e şi mai îngrozitoare. In India mor anual de foa­me aproape un milion de copii. In Iran, Egipt şi Tunis, un număr uriaş de copii suferă de trahomă şi sunt expuşi unei or­biri sigure. In Africa neagră sugacii stau zile întregi legaţi de spinarea mamelor lor care muncesc pe plantaţii. Ei sunt expuşi soarelui arzător şi ploilor torenţiale. S’ar putea adăuga încă multe şi multe fapte şi cifre pentru a complecta această frescă tragică a vieţii chinuite a acestor co­pii. Care este pricina fundamentlă a acestei mizerii, a acestei ignoranţe, a acestei îna­poieri, a devenit limpede pentru sutele de milioane de partizani ai păcii de pretutin­deni. Ea a devenit limpede şi pentru în­tregi categorii de oameni întruniţi acolo la Viena pe cea mai largă platformă, a­­ceea a apărării vieţii copilului, într’o uni­tate care trece peste deosebirile de crezuri politice sau religioase: cursa nebună a înarmărilor, bugetele militare tot mai um­flate în dauna bugetului destinat învăţă­mântului şi asistenţei, politica războinică a Statelor Unite şi a acoliţilor săi. Este destul să evocăm copilăria desnădăjduită în iadul titoist, unde la porunca stăpânu­lui yankeu se închid şcolile, se concedia­ză profesorii, se desfiinţează creşele, se lasă în paragină instituţiile spitaliceşti pentru că din „economiile" făcute să se poată cumpăra pe aur greu arme americane­­ destinate agresiunii. Dar nu pe aceste imagini tragice în­cheiem gândurile noastre de 1 Iunie ci pe acea imagine zâmbitoare a copiilor noştri care merg astăzi la şcoală, care poartă cu mândrie cravata pionierească, care sunt o­­biectul grijei părinteşti a Partidului nos­tru, obiectul preocupării constante a U.T.M.-ului, bucuria şi mândria noastră, a tuturora. In această dragoste animaţi de simţă­mintele noastre de solidaritate cu toate po­poarele lumii, cuprindem astăzi sutele de copii coreeni, miile de copii greci, care şi-au găsit sub cerul nostru o a doua patrie, până la victoria eroicelor lor popoare în lupta pentru izgonirea cotropitorilor impe­rialişti. La toţi aceşti copii merg gândurile noas­­­­tre astăzi începând cu cei mai fericiţi copii ai lumii, copiii sovietici, la copiii Chinei, la cei din republicile populare surori, la cei din Germania încă sfâşiată, la copiii care mai gem în lumea dolarului, de la mi­cul copil de şomer american până la puiul de tunisian împuşcat în­ stradă, până la mi­cuţul vietnamez rupt în două de o bestie colonialistă ! Toţi copiii lumii au dreptul la viaţă, la învăţătură, la privegherea şi îngrijirea desvoltării lor trupeşti şi spirituale. Să nu precupeţim niciun efort pentru a întări prin munca noastră pacea lumii pentru că astfel asigurăm însuşi viitorul ei, întru­chipat în toţi copiii noştri, în toţi copiii de pretutindeni. Victoria va fi a noastră, pentru că în fruntea marii bătălii pentru pace stă Uniu­nea Sovietică şi stegarul păcii, cel mai bun prieten al copiilor din lumea întreagă, marele Stalin. 1 Iunie — Ziua Internaţională pentru apărarea copilului Nimic nu este prea mult pentru copii In dorinţa de a face ca viaţa tuturor co­piilor să fie fericită şi apărată de groză­viile unui nou război, femeile din lumea întreagă încadrate în F.D.I.F. au luat hotă­­rîrea ca în fiecare an la 1 Iunie să se sărbătorească Ziua Internaţională pentru Apărarea Copilului. Cine ar fi putut să simtă mai mult decât mamele — ele care dau viaţă copiilor — necesitatea de a se uni forţele oamenilor cinstiţi de pretutindeni pentru a apăra pa­cea, pentru a apăra dreptul la viaţă, la sănătate şi educaţie al copiilor lumii. Femeile din lumea întreagă sunt în pri­mele rânduri ale luptei pentru viitorul fe­ricit al oom­ilor. Nu­,i hudu­rte mai imare pentru o mama ca aceea de a-şi vedea co­pilul cum creşte într-o ţară literă şi cum pentru el, ca şi pentru copiii întregului popor ,oamenii muncii construes­ o viaţă nouă şi luminoasă. Şi fiu-i durere mai mare decât aceea, când mama­­îşi vede copilul trăind în­­mizerie şi când este nevoită să-l trimită de mic la muncă, unde ştie că exploatarea sângeroasă îi distruge sănă­tatea şi de multe o­ri viaţa. „Nimic nu este prea mult pentru copii", spun oamenii sovietici. Şi într-adevăr în Ţara Socialismului, copiii trăesc o copilă­rie luminoasă şi fericită. Pentru el, oa­menii sovietici au construit şcoli, cămine, creşe, spitale, policlinici, necesare educa­ţiei şi apărării sănătăţii lor. Poporul nostru priveşte cu admiraţie şi încredere la tot ce se realizează pentru copii în Marea Uniune Sovietică. Şi pe zi ce trece luptă să construiască pentru co­piii noştri aceiaşi viaţă frumoasă şi plină de bucurii. Oamenii muncii, femeile, întreg tinere­tul patriei noastre întâmpină 1 Iunie, zi închinată luptei pentru apărarea copiilor, cu bucurie şi mândrie de tot ce s’a făcut în ţara noastră. Pentru prima oară a luat fiinţă la noi în ţară un Institut ştiinţific de cercetări pentru ocrotirea mamei şi a copilului; 4.678 de noi şcoli elementare, 336 şcoli medii, 3.132 instituţii preşcolare şi-au deschis porţile în ultimii şapte ani, pen­tru copiii patriei noastre. Anul trecut, peste 500.000 de copii şi-au petrecut va­canţa în taberele de pionieri, în colonii şi în solarii. In căminele de zi şi grădiniţele se­zoniere sunt cuprinşi aproape 200.000 copii. In planul nostru Cincinal sunt prevă­zute sume importante pentru ocrotirea ma­mei şi a copilului. Bugetul pe anul 1952 prevede la cheltueli social-culturale peste 5 miliarde lei noi, din care o mare parte este destinată ocrotirii mamei şi a copilu­lui şi învăţăturii. De mici, copiii noştri sunt învăţaţi să iubească munca şi s’o pună în slujba între­gului popor. Ei sunt crescuţi in spiritul dragostei de patrie, a respectului pentru libertatea celorlalte popoare, ai recunoştin­ţei şi dragostei fierbinţi faţă de Uniunea Sovietică. ^cirOfci v. —r*-~■*— T-—J— cu astfel de realizări şi planuri măreţe de viitor, în ţările în care la putere sunt pregătitorii de război, 1 Iunie, este un prilej de luptă pentru pâine, pentru lo­cuinţe, pentru şcoli. In Japonia unde guvernul trădător a pus bogăţiile ţării la dispoziţia imperia­liştilor americani şi englezi, în scopul pre­gătirilor de război, mizeria şi şomajul au crescut în aşa măsură încât mamele sunt nevoite din lipsă de hrană să-şi vândă proprii lor copii. In această zi de 1 Iunie poporul german luptă pentru împiedicarea aplicării trata­­tului general, care înseamnă pentru copiii şi tineretul Germaniei, aruncarea lor în­tr’un nou măcel. Popoarele lumii în această zi se unesc şi mai puternic în lupta lor pentru a pune capăt războiului criminal dus de imperialiştii americani în Coreea, pentru a apăra viaţa copiilor coreeni. Femeile de pretutindeni nu au linişte când se gândesc că mamele din Coreea au pierdut peste 300.000 copii, când ştiu că microbii aruncaţi de avioanele bar­barilor americani ameninţă să ucidă viaţa copiilor coreeni. Ele protestează împotriva acestor barbarii şi luptă pentru a împie­dica deslănţuirea măcelului car© ameninţă şi viaţa copiilor lor. Cu gândul la toţi copiii lumii şi cu do­rinţa fierbinte de a le apăra viaţa, poporul nostru îşi intensifică lupta pentru apăra­rea­­păcii prin muncă, pentru întărirea patriei, prin solidaritatea cu lupta popoare­lor lumii. Rozalia Moldovan membră în Comitetul Executiv al C.C. al U.F.D.R. Vom apăra copiii noştri de colţii tâlharilor imperialişti Mamele simple din lumea întreagă, toţi acei ce iubesc copiii, sărbătoresc ziua de 1 Iunie, zi de luptă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a copiilor. De acest 1 Iunie îmi amintesc din nou ca de un eveni­ment ce m-a zguduit adânc. Am avut fe­ricirea­­de a participa la ce­l de al III-lea Congres Mondial al Partizanilor Păcii care s’a ţinut la Varşovia. In timpul lucrărilor Congresului, şi-a făcut într’o zi apariţia în sunetul trâmbiţelor şi a tobelor, o de­legaţie de pionieri polonezi. Emoţia pe ou vo­­tHrvho’iO nr­c+1tiO rli/rt o»­ceşti copii în sufletele tuturor reprezentan­ţilor a 82 ţări n’o vor putea uita nici delegaţii Angliei, nici cei ai Italiei, ai Franţei, ai Indiei sau ai Japoniei, aşa după cum nu o voi uita nici eu, niciodată, în viaţa mea. „Noi vă cerem din toată inima să lup­taţi pentru viitorul nostru. Apăraţi-ne de colţii tâlharilor imperialişti americani şi englezi, care săvârşesc noi barbarii şi fă­rădelegi acolo pe unde calcă, încă şi azi sub dărâmăturile Varşoviei mai zac zeci de copii nevinovaţi, căzuţi pradă războiului. Pentru că aceste vremuri să nu se mai întoarcă niciodată, noi vă ru­găm: APARAŢI-NE PACEA!" Acolo am înţeles odată mai mult că soarta păcii stă în mâinile noastre, în mâi­nile masselor de sute de milioane de oa­meni ai lumii, masse pe care partidele comuniste şi muncitoreşti le trezesc la viaţă, le cresc şi le ridică la luptă pentru libertate şi fericire, împotriva imperia­liştilor, duşmani ai vieţii. Câtă deosebire este între viaţa întune­cată a copiilor din statele capitaliste, în­tre copilăria de care am avut eu parte şi între viaţa fericită pe care o trăesc copiii sovietici şi care se deschide azi copiilor noştri. Azi sunt nespus de bucuroasă că sunt mamă. Dar în 1941, atunci când am năs­cut, nu m-am putut bucura de acest lu­cru. Mă gândeam : iată o nouă slugă a grofului Horvath. La 28 August 1949 am constituit gospo­dăria noastră colecti­vă „Steagul lui Lenin“. Se vor împlini în curând, trei ani de atunci. Ani grei de zbucium şi luptă, de rod şi de bucurii împlinite. Dacă la început am fost doar o mână de oameni, azi, toţi ţăranii muncitori din comună sunt în gospodărie. Mun­ca noastră este un cântec al belşugu­lui viitor, al vieţii fericite pe care o construim copiilor noştri. Mamele vin liniştite la munca câmpului. Ele nu mai ‘ n ere/ -wj-* *. *-1 ~ /-w.. 11 r-n.rvo./'vi_ r pentru că în lipsa lor să nu se întâmple ceva. Ele îşi aduc copiii la creşă sau la căminul de zi al gospodăriei, unde pri­mesc cea mai bună îngrijire. Băiatul meu are azi 11 ani. Mă uit cu dragoste la el cât de vesel se joacă, cât de serios este când învaţă şi cât de mândru poartă la gât cravata roşie de pionier. Mă gândesc la zilele când eu am împli­nit vârsta lui de azi. Eu eram deja sătulă de viaţă, de slugăreală printre străini, la grofi şi la chiaburi. Copilul meu n’are as­­tăzi altă preocupare decât să înveţe. Vrea să devină inginer mecanic. Şi are cretate toate posibilităţile. Noi ştim că toate acestea le datorăm partidului nostru şi măreţului ajutor pri­mit din partea Uniunii Sovietice. Am fost în Ţara Socialismului. Pentru a descrie zilele fericite trăite acolo, mi-ar trebui nesfârşite coli­ de hârtie. Am vizitat oraşe, colhozuri, am văzut cum vor deveni în viitor gospodăriile noastre colective. Viaţa aceasta nouă, minunată, iată ce avem de apărat împotriva bandiţilor im­perialişti americano-englezi şi a slugilor lor titoiste. Să arătăm şi cu ocazia acestui 1 Iunie hotărîrea noastră, neclintită, de a apăra viaţa fericită a copiilor noştri, de a lupta pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor din ţările capitaliste şi coloniale. Maria Zidaru președinta gospodăriei agricole colective „Steagul lui Lenin‘*‘ Comuna Păulești, regiunea Baia Mare Viaţa luminoasă a copiilor în ţările de democraţie populară­ ­ Viaţa copiilor chinezi era extrem de grea sub stăpânirea gomindanistă. Nenu­măraţi copii morţi de foame, copii vânduţi, copii muncind pentru un salariu de mize­rie în ateliere murdare şi întunecoase —• toate acestea erau caracteristice trecu­tului. Din ce în ce mai luminoasă este azi viaţa copiilor chinezi. Dala eliberare s’au organi­zat în întreaga R.P. Chineză peste 18.900 creşe şi cămine de diferite feluri. La Sanhai s’au înfiinţat într’un singur cartier al oraşului 29 creşe pentru copiii femeilor din câmpul muncii. La sate, problema îngrijirii copilului, în timpul când mamei­ sunt ocupate cu muncile câmpului a fost rezolvată prin în­fiinţarea creşelor şi căminelor sezoniere. Astfel, au fost organizate în provincia Honan 76 creşe şi 3.582 cămine de zi. Acestea au permis ca 27.359 mame să poată participa la strângerea recoltei. „ Copiii din R. Polonă se bucură de grija permanentă a guvernului şi a între­gului popor. Pentru prima dată în istoria ţării, în R. Polonă a fost introdus învăţă­mântul obligator de 7 ani. In cursul ace­stui an, în cele 22.980 şcoli elementare învaţă 3.200.000 copii. In cele mai pito­reşti colţuri ale ţării se organizează tabere pentru odihna de vară a copiilor. In cursul acestui an îşi vor petrece vacanţa în a­­ceste tabere peste 800.000 de copii. „ In R. Cehoslovacă, statul a făcut in ultimii ani mai mult pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale acordată copiilor decât s-au realizat în 20 de ani pe vremea fostei republici burgheze. In timp ce în 1938 existau în Cehoslovacia numai 1488 cen­tre sanitare pentru copii, anul trecut nu­mărul acesta a atins 3.776. Toţi copiii sunt inoculaţi împotriva tuberculozei. O atenţie specială este acordată problemelor dietetice şi se fac cercetări ştiinţifice pe scară largă, pentru a se obţine alimente de cea mai bună calitate pentru copii. înainte de război existau foarte puţine clinici pentru copii. In timp ce în 1938, în spitale existau doar 1465 paturi pen­tru copii, în 1951 numărul lor a atins 7.842.­­ In Ungaria dinainte de război, copiii muncitorilor şi ţăranilor muncitori, adică imensa majoritate a copiilor , se zbăteau în ghiarele mizeriei. Aşa, de pildă 35 la sută dintre copiii ţăranilor muncitori nu puteau frecventa şcoala în cursul iernii, din cauză că nu aveau încălţăminte. Mortalitatea infantilă era atât de ridi­cată, încât doar 50 la sută dintre copii trăiau mai mult de un an. In anumite părţi ale Ungariei procen­tul mortalităţii infantile era şi mai mare. După eliberarea Ungariei de către glo­rioasa Armată Sovietică a început o nouă viaţă şi pentru copiii oamenilor muncii maghiari. Şcolile distruse în timpul răz­boiului au fost reconstruite în primii ani după eliberare. La sfârşitul planului trie­nal (1949) copiii maghiari consumau cu 37 la sută mai muită pâine şi pasta făl­c»!V|­vu V211 'îx. ux/.’U unii -miffi 7C0limn, X’U 48 la sută mai multe fructe, decât înainte de război. S’au clădit 1572 şcoli noi. A­­nul trecut, peste 200.000 copii au fost trimişi la munte sau la vestitul lac Bala­ton, ca să-şi petreacă vacanţa.­­ Din 1944 numărul şcolilor din R.P. Bulgaria a crescut cu aproape 2.000. In prezent în R.P. Bulgaria funcţionează 8.311 şcoli elementare şi medii, în care învaţă 1.120.000 copii ai oamenilor mun­cii. In aceste şcoli predau peste 44.000 învăţători, adică cu 15.000 mai mult de­cât înainte de război. Creşte deasemeni tirajul manualelor şi materialelor didactice auxiliare. Dacă in anul 1939, la 7 elevi reveneau un sin­gur manual, în anul 1951 fiecărui elev îi reveneau 6 manuale.­­ Guvernul albanez şi Partidul Muncii din Albania acordă o grijă deosebită co­piilor. In cămine şi grădiniţe de copii îşi pe­trec fericiţi primii ani din viaţă circa 13.500 copii ; în permanenţă se deschid noi cămine şi grădiniţe. In 1938 numai 84 la sută din copii mergeau la şcoală, pe când anul acesta frecventează şcolile 99 la sută din copii. In ultimii ani, în frumoasele staţiuni climaterice ale Albaniei s-au organizat 8 tabere centrale în care-şi petrec vacanţa de vară mii de copii de muncitori, func­ţionari şi ţărani. In anul 1951 în tabere au fost găzduiţi 7.800 copii, iar anul a­­cesta îşi vor petrece vacanţa în aceste ta­bere 8.150 copii. „Scânteia tineretului“ 1 Iunie 1952 Pag. 3-a

Next