Scânteia Tineretului, iulie 1952 (Anul 7, nr. 993-1019)

1952-07-01 / nr. 993

Conturile personale de economii Economisirea materiilor prime, a materialelor şi a energiei electrice constitue un factor important în mărirea producţiei şi productivităţii muncii, în micşorarea preţului de cost al produselor. Experienţa întreprinderilor fruntaşe din Moscova, unde economia a devenit o lege pentru fiecare muncitor sau tehnician, ne arată concret marea importanţă a economiilor în producţie şi în îndeplinirea obligaţiilor socialiste ale fiecărei fabrici. Conturile personale de economii au devenit o formă simplă şi uşor accesibilă a întrecerilor socialiste. Această formă a fost răspândită în fabricile „Kalibr", în fabrica de locomotive ,,Cuibâşev“ de la Colomensk în combinatul de bumbac de la ,,Scolcov“ şi în alte fabrici şi uzine ale capitalei şi ale regiunii Moscova. Economia, precum se ştie, începe de la cantităţi mici, cu grame de materie primă economisită, cu decimetri de piele, cu kilowatt-ore de energie electrică. Insă datorită mărimii producţiei noastre socialiste, aceste mici economii se adună şi crează adevărate comori materiale. Acest lucru permite prelucrarea suplimentară a unui mare număr de diferite produse. In combinatul „Şclolov" la întrecerile pentru economia materiilor prime şi a materialelor participă majoritatea muncitorilor. Toţi au deschis conturi personale, în care alături de alţi Indici mai scriu şi cantitatea materiilor prime şi a materialelor economisite. Nu de mult depănătoarea K. Lebedeva, punând bobine pe maşină, a depănat ca şi multe alte muncitoare, resturi de fire lungi, care erau date ca deşeuri. In prezent ea nu bobinează de pe maşină decât 0 jumătate de metru — exact atât cât e necesar pentru reglare — şi prelucrează toate bobinele până la sfârşit. Drept rezultat se Înscriu in fiecare lună în contul personal al muncitoarei K. Lebedeva aproximativ 9 kg. de fire economisite. Deasemeni şi ţesătorii economisesc materia primă. Luptând cu putere pentru reducerea deşeurilor, stahanoviştii brigăzii tovarăşului Macicov au economisit într’o lună 19 kg. de fire. Din acest material s’au ţesut în plus 340 metri de ţesătură. In timp de 7 luni s’au fabricat 1900 metri de ţesătură din materiile economisite de această brigadă. Iată ce rezultate poate obţine fiecare brigadă, dacă ţesătorii vor întrebuinţa în mod economic firele şi vor lupta pentru o înaltă cultură şi îngrijire a locului de muncă. Introducerea conturilor personale de economii a contribuit la desvoltarea Iniţiativei creatoare a stahanoviştilor şi a inginerilor, îndemnându-i să facă tot mai multe economii. Majoritatea propunerilor făcute pentru îmbunătăţirea producţiei au venit din partea stahanoviştilor. Ţinând seama de sfatul stahanoviştilor s-a schimbat de exemplu construcţia suveicii, făcându-se o adâncitură suplimentară care permite desfăşurarea mai uşoară a bătăturii de pe bobine şi evită pierderea firului. Mari succese in realizarea de economii au fost obţinute de muncitorii uzinei de locomotive din Colomensk. La începutul anului, în scrisoarea adresată tovarăşului Stalinei şi-au luat angajamentul să construiască din metalul economisit 12 locomotive. A început o întrecere socialistă pentru realizarea acestui angajament, în care conturile personale de economii au jucat un rol important. Tăietorul atelierului de presare la rece, tovarăşul Braghin şi schimbul său, tovarăşul Flonov, întrecându-se pentru o tăiere cât mai raţională a foilor de oţel, au economisit în decursul a două luni de zile aproape 20 de tone de metal. Ei întrebuinţează resturile mai mari, croind din ele stinghii, capace pentru cazane, şaibe de mărimi diferite şi alte piese pentru locomotive. — Conturile personale — spune tovarăşul Braghin, — ajută la organizarea unei reale întreceri pentru economisirea materialelor. Fiecare kilogram economisit de strungar sau de turnător se înscrie în contul personal şi muncitorul ştie acum cât de mare este contribuţia lui şi a tovarăşilor săi în lupta pentru cât mai multe economii. întrecerea pentru o întrebuinţare economică a sculelor şi a materialelor a luat un mare avânt în toate întreprinderile. In conturile personale de economii ale muncitorilor se oglindesc noi şi noi rezerve de materiale. După exemplul dat de şlefuitorul atelierului mecanic de locomotive, comunista L. Sverdiuc, muncitorii de la maşini şi-au luat angajamente personale pentru economisirea cuţitelor. Tovarăşi Sverdiuc şi-a luat angajamentul să economisească prin această metodă 200 de ruble în fiecare lună. Chiar în prima luniă ea a economisit în folosul statului 360 fie ruble, iar în ultimele luni a făcut o economie de 2527 de ruble. Cum a obţinut stahanovista un succes atât de mare ? înainte ea întrebuinţa de obicei unul şi acela cuţit pentru prelucrarea tuturor pieselor. Oţelul era însă de duritate şi structură diferită şi de aceia de multe ori cuţitele nu corespundeau şi se uzau repede. Luându-şi obligaţia de a realiza economii la aceste cuţite, şlefuitoarea a hotărît să întrebuinţeze cuţite corespunzătoare pentru fiecare categorie de oţel. Aftk4 de aceasta ea a introdus o escuţire regulată şi corectă a cuţitelor conform tabelului de Instrucţiuni. Şi iată rezultatele : un loc de 12 cuţite într'o lună tovarăşa SVerdibe întrebuinţează acum doar 5 cuţite. Ca rezultat al întrecerilor socialiste pentru economie, al muncii de massă cu caracter politic şi organizatoric dusă de colectiv, uzina din Colomenska şi economisit metal pentru 8 locomotive. Colectivul fabricii „Calibr" a strâns o experienţă bogată în lupta pentru economii. Intrând în atelierul de automate al acestei fabrici se poate vedea pe maşina tovarăşului Matveev o tăbliţă pictată artistic „Calculul gospodăresc al brigăzii comsomoliste de frezori a lui Andrei Matveev“. Pe tăbliţă sunt date toate amănuntele tehnice şi economice ale muncii brigăzii , costul energiei electrice necesare pentru funcţionarea maşinilor şi iluminarea lor, costul materialelor de curăţire şi de ungere al Instrumentelor etc. Cu ajutorul acestor calcule membrii brigăzii au calculat ca până la sfârşitul anului să economisească 4840 de ruble. Aşa, din grame de metal şi ulei, din kilowatt-ore de energie electrică, muncitorii din Moscova obţin economii din ce in ce mai mani mai importante. După „Bloknot Aghicatora“ întrebări şi răspunsuri De ce fulgeră, trăzneşte şi tună? La cererea unor cititori, ziarul nostru va publica periodic, de azi înainte, rubrica intitulată: „întrebări şi răspunsuri“ în care se vor lămuri diferite probleme din: fizică, chimie, ştiinţele naturii, economie politică, etc. La întrebarea „De ce fulgeră, trăsneşte şi tună“, publicăm răspunsul dat de Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii. Dacă pieptănăm părul de curând spălat, cu un pieptene de ebonit (amestec de cauciuc şi pucioasă), auzim mici pârâituri. Repetând pieptănătura pe Întuneric, vedem şi mici scântei sărind de la pieptene către firele de păr. Explicaţia e următoarea : materia are în ea electricitate pe care în mod obişnuit noi nu o constatăm. De obicei, când se freacă două corpuri deosebite, ele se încarcă, mai greu sau mai uşor, unul cu electricitate negativă și altul cu electricitate pozitivă. Cele două feluri de electricitate se afrag, cea negativă sărind. cătr® cea pozitivă sub formă de scântei. După aceasta, electricitatea nu mai poate din nou să fie văzută, din cauză că cele două feluri deosebite de electricitate sau neutralizat una pe alta. Dar electricitatea din materie poate fi scoasă şi pe alte căi. Una din aceste căi este spargerea picăturilor de apă în altele mai mici, aşa cum se întâmplă la căderea apelor de munte. Atunci picăturile mici conţin electricitate negativă, iar partea rămasă mai mare conţine electricitate pozitivă. Astfel de spargeri ale picăturilor au loc şi în norii groşi de furtună (Cumulo Nimbus), care din această cauză conţin foarte mari cantităţi de electricitate , negativă în părţile de sus, unde rămân picăturile mai mici, şi pozitivă la bază, către care cad picăturile mai mari. Când cantităţile de electricitate astfel formate sunt destul de mari faţă de distanţa ce le desparte, ele se descarcă printr’o scânteie ce luminează norul, — această scânteie o numim fulger. Dar electricitatea dela baza norilor atrage pe aceea de fel contrar din corpurile de la suprafaţa pământului. In anumite împrejurări aceste electricităţi de semn contrar, reuşesc să sară una către cealaltă, dând naştere la o scânteie între nor şi pământ. Acesta este trăznetul. De obicei trăznetul cade pe obiectele mai înalte, deoarece drumul este mai scurt, deci mai uşor de străbătut. Savanţii ruşi M. V. Lomonosov şi G. V. Richman au dovedit cei dintâi în lume că fulgerul şi trăznetul se datoresc electricităţii aflate în atmosferă. Cu ajutorul unei „maşini a trăsnetului“ alcătuită dintr-o bară de fier, instalată pe acoperişul casei, de la care pornea o sârmă ce era introdusă în interior s’au făcut tot felul de cercetări asupra electricităţii din atmosferă. Lomonosov a stabilit prezenţa electricităţii în atmosferă şi atunci când nu era furtună explicând apariţia ei prin frecarea ce se produce, între particulele de aer ale curenţilor ascendenţi (care se ridică) şi picăturile de apă din curenţii descendenţi (care coboară). Pe baza acestor descoperiri a fost inventat paratrăznetul. Acesta este construit din vergele metalice cu vârf ascuţit, ce se instalează pe părţile mai înalte ale clădirilor şi sunt legate apoi cu pământul, prin sârme groase. Fulgerul şi trăznetul produc zgomote puternice pe care le numim tunete. Tunetul ce însoţeşte trăznetul este mai ascuţit decât cel care însoţeşte fulgerul şi mai puternic prelungit de ecou. In cazul în care trăznetul lovește direct un om sau un animal lovitura pricinuește de cele mai deseori moartea. In general acest lucru se întâmplă destul de rar. Cu toate acestea în regiunile care sunt foarte des bântuite de furtuni mor în fiecare an din cauza trăznetelor circa 10 oameni la fiecare milion de locuitori. Şi aceasta se întâmplă tocmai din cauza că unii oameni nu ştiu cum să se apere contra trăznetului. Să ne închipuim că un trăznet a lovit un copac şi lângă copac la o oarecare distanţă se află un trecător. Curentul electric care trece din nor prin copac în pământ se împrăştie pe suprafaţa şi în adâncimea pământului, trecând şi pe sub picioarele omului care se află aproape de locul trăznit. In această situaţie omul va fi străbătut de un curent electric deoarece electricitatea intră printr’un picior şi iese prin celălalt picior scurgându-se la pământ. Cu cât încălţămintea e mai umedă cu atât va intra mai multă electricitate în corpul omului şi cu atât va fi mai mare pericolul de moarte. Cele de mai sus ne dovedesc că pentru a se feri de trăznet omul trebue să se ferească atât de loviturile lui directe cât și de urmările unei lovituri căzute în apropierea lui. De aceea, dacă omul este prins de o furtună departe de clădiri, el nu trebue în niciun caz să se adăpostească sub un copac sau să se reazime de trunchiul lui. Deasemenea omul trebue să nu se afle prea aproape de copaci ci la o distanţă mai mare de 10 metri. Ei nu trebue să se afle lângă obiecte metalice (plug, coasă, furcă, etc.) In cazul când ne aflăm în casă e bine să se închidă toate ferestrele. Deasemeni nu trebue să ne aflăm în caz de furtună pe acoperişuri de clădiri. In cazul când oamenii sunt loviţi de trăznet se foloseşte uneori o metodă cu totul greşită de salvare: omul lovit de trăznet este îngropat în pământ pentru un anumit timp spre a-şi reveni. Aceasta duce însă la înrăutăţirea stării celui lovit prin aceea că-i lipseşte de aerul curat iar dacă are răni el se poate infecta. Dacă cel lovit de trăznet este în nesimţire el are nevoie de respiraţie artificială care i se va face imediat şi se va continua până-şi revine. In acelaş timp trebue chemat doctorul. Vedem clar că fulgerul, trăznetul şi tunetul sunt fenomene fireşti ce se petrec în natură după legi naturale. Nu mai putem crede acum că trăznetul este arma Sfântului Ilie, cu care biciuie pe dracii care au provocat furtuna , că fulgerul este scăpărarea amnarului ca să-i vadă pe draci, sau că tunetul este uruitul carului cu care-i urmăreşte, aşa cum credeau oamenii ţinuţi în întuneric şi neştiinţă, înspăimântaţi de tot felul de născociri scornite pe timpuri de moşieri şi cum chiaburii mai încearcă să-i facă pe ţăranii muncitori să creadă pentru a-i putea exploata, pentru a-i împiedeca să-şi făurească o viaţă nouă. Dar ştiinţa pusă în slujba poporului muncitor, alungă superstiţiile şi credinţele false, înapoiate. „Scânteia tineretului“ Pag. 2-a 1 Iulie 1952 Doi prieteni Tripşa Ştefan s’a cunoscut cu Vasinc Gheorghe cu vreo trei ani în urmă, când a venit la şcoala profesională. Tripşa, e de prin părţile Hunedoarei, iar Vasinc de prin ale Clujului, încă din primele zile ei au început a se împrieteni. Nici unul nu avea o fire arţăgoasă. Aveau ca trăsături comune cinstea, modestia, voinţa. Primele zile de şcoală erau primii paşi pe drumul însuşirii meseriei de topitor. Tripsa prindea mai uşor explicaţiile profesorilor. Dar aceasta nu era o cauză ca Vasiuc să rămână în urmă. Iar de ar fi rămas, apoi Tripsa s’ar fi considerat vinovat de aceasta, învăţau împreună. Fiecare succes îi bucura şi îi îndemna să muncească mai bine să poată dobândi altele mai mari. Cât de interesante erau orele teoretice, dar parcă îi atrăgea mai mult bancul şi pila din atelierul de practică. Lucrau la aceeaş menghină şi fiecare se străduia ca piesa lui să fie tot mai bine executată, cât mai frumoasă. Când au fost numiţi amândoi responsabili de banc între ei se încinsese o întrecere în toată regula. Câştigarea drapelului era un ţel înflăcărat. ★ Era o zi din primele luni ale anului 1950, o zi obişnuită. Dar ziua aceea pentru Vasiic şi Tripsa a fost o zi mare: ei au primit carnetul roşu de utemist. Simţeau parcă privirile colegilor lor mai mult îndreptate spre ei. Fiecare lucru, oricât de mărunt, căpăta acum o importanţă mai mare. Şi ei au hotărît să cinstească prin noi succese carnetul roşu. Odată Vasinc s’a îmbolnăvit grav. A fost nevoie să fie dus la spital. Cât de greu se simţea Tripsa fără el. Un timp nu a avut voie să-l viziteze. Dar când acesta prinse a se înzdrăveni, prietenul său era aproape In fiecare zi la el. Ii aducea veşti din şcoală, din atelier şi îi arăta ce a învăţat nou. Astfel Vasilc n’a rămas în urma colegilor săi. Sprijinul prietenului i-a fost de mare folos. ★ Scânteile jucăuşe ale oţelului topit, i-au atras pe tinerii noştri de multe ori prin oţelărie. Minute întregi priveau cuptoarele de topire a oţelului, minunându-se de dibăcia topitorilor. Acolo, lângă oala de turnare a oţelului, s’a întărit în ei dorinţa de a deveni oţelari. Era într’o recreaţie. Vasilc era cam îngândurat. Parcă nu avea destul curaj sâ-i spună lui Tripsa şi încă unui coleg — bun prieten de-al lor — ceea ce îl frământa. Dar recreaţia e scurtă. Aşa că Vasinc se hotărî să spună despre ce este vorba. — Noi suntem acum în anul II, începu Vasinc, am prins câte ceva din tainele topirii oţelului, n’ar fi bine oare să facem noi o brigadă, să luăm asupra noastră sarcina elaborării unei şarje de oţel? Un timp, aproape niciunul nu scoase vreo vorbă. Pe feţele fiecăruia se putea citi emoţia. Dealtfel Vasiuc prin cuvintele lui exprimase dorinţa tuturor. Mergând la orele de practică, în drum s’au abătut şi pe la tovarăşul inginer să-i ceară sfat şi sprijin. Inginerul când auzi dorinţa tinerilor, îi măsură din cap până’n picioare, iar apoi le puse câteva întrebări. Voia să se convingă dacă tinerii cunosc tehnica topirii oțelului. Nu prea erau voinici tinerii, dar erau ageri, isteţi. In dimineaţa hotărîtă, membrii brigăzii au venit cu o jumătate de oră înainte de începerea zilei de muncă, pentru ca să-şi pregătească toate materialele necesare. Un topitor avea să-i supravegheze. Au încărcat cuptorul. Acum avea să urmeze adevărata muncă. Bucăţile de fier începuseră întâi să se încălzească, apoi s-au înroşit deabinelea, prefăcându-se în lichid. Munca se desfăşura în condiţii normale. Fiecare era la postul său şi veghea ca totul să asigure calitatea bună a şarjei. Munca brigăzii de elevi era urmărită de o serie de tovarăşi care veniseră să asiste la acest mare eveniment. Când şarja era gata de elaborare, Vasinc a dat de câteva ori cu ranga în magnezita care se cimentase şi oţelul primei şarje a brigăzii de elevi din anul II al Centrului Şcolar Profesional Siderurgic din Hunedoara a început să curgă voala de turnare. Când Tripsa a luat cuvântul la reuniunea organizată în cinstea lor, era foarte emoţionat. A povestit colegilor cum au elaborat ei şarja. Pentru viitor brigada şi-a luat angajamentul de a elabora noi şarje de oţel pentru patria noastră. Cuvintele de laudă spuse de director, i-au îmbărbătat pe tineri. ★ Timpul trecea repede. Se apropia de sfârşit anul şcolar. Cât de multe lucruri nu învăţaseră cei doi prieteni. Cu experienţa lor bogată ajutau şi pe ceilalţi colegi. Apoi au trecut examenele, a trecut vacanţa şi a venit toamna. A început noul an şcolar. Munca de însuşire a meseriei, de adâncire a cunoştinţelor a început să se desfăşoare într-un nou ritm. Fiecare clipă era acum mai preţioasă. La cuptorul electric unde făceau practică ei petreceau o mare parte din timp. Aici era pentru ei locul cel mai drag. La un an de la elaborarea primei şarje, tinerii Tripşa Ştefan şi Vasile Gheorghe care absolviseră şcoala, au venit să lucreze la acelaş cuptor în calitate de ajutori de topitori. Munca de ajutor de topitor, este plină de răspundere. Tinerii noştri fac faţă cu cinste sarcinilor ce le sunt încredinţate, aducând prin succesele lor un aport la îndeplinirea planului combinatului care poartă numele iubitului conducător al partidului nostru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej. LARISA COREȚCIU Alexandru Cazaban: „Din vremea aceea, Celiul»#« el !• 151» a m «n " ■ ■ w m ■ #« Epoca de după primul război mondial, epocă în care burghezia din ţara noastră încearcă să înăbuşe avântul revoluţionar puternic determinat de Revoluţia din Octombrie, s’a caracterizat pe plan literar prin încurajarea tuturor curentelor decadente, menite să otrăvească conştiinţa masselor, iar pe de altă parte prin încercarea de a împiedica larga răspândire a operelor scriitorilor legaţi de popor. In această perioadă frământată a activat pe tărâmul literaturii scriitorul Alexandru Cazaban. In Editura de Stat pentru literatură şi artă a apărut de curând o culegere de schiţe şi nuvele ale sale, intitulată „Din vremea aceea“. Situat pe poziţiile realismului, Alexandru Cazaban a demascat în lucrările sale la.* V. * *tatea, demagogia şi servilismul, putrafele moravuri burgheze şi exploatarea sângeroasă a ţărănimii de către boeri şi chiaburi. Tocmai pentru că scotea la iveală faţa adevărată a orânduirii burghezo-moşiereşti, stăpânitorii de pe atunci au făcut ca operele scriitorului să fie puţin cunoscute. E semnificativă pentru poziţia lui Al. Cazaban tocmai alegerea genului scurt, schiţa şi povestirea, care fac cunoscute cu mai multă uşurinţă oamenilor anumite aspecte de viaţă şi-l determină să ia atitudine faţă de ele. Mergând pe linia unei literaturi legate de popor, Al. Cazaban — în schiţe ca „Bodoreanca“, „Boerul şi lupii din pădure“, „Moş Trăscău“, „Fără îndurare" şi altele — desvălue sălbăticia şi cinismul boerilor jecmănitori şi a slugilor lor, guvernanţii din acele timpuri. Un boer („Boerul şi lupii din pădure“) lasă să se adune în pădurea sa haite, întregi de lupi, care fac mari pagube țăranilor din împrejurimi, pentru că voia să-i dea regelui prilejul unei vânători „plăcute“ urmărind în schimb o recompensă grasă. El nu numai că nu da voe nimănui să se atingă de lupi, dar chiar îi hrănea, în vreme ce datornicilor nu le ierta nicio lețcaie. Un altul („Fără îndurare") pune la mezat sărăcia datornicului său ţăran, lăsându-l pe drumuri, iar cel din „Boerul şi porcarul“ nu plăteşte munca argaţilor şi-i lasă să moară de foame şi de frig. Toate aceste imagini din viaţa trecută a satelor noastre, înfăţişează cu multă simpatie truditorii obidiţi ai pământului şi stârnesc ura împotriva nemiloasei exploatări. Ură stârnesc şi schiţele care înfăţişează felul în care se făcea educaţia copiilor în şcoala burgheză de către Învăţătorii care dădeau din an în paşti la şcoală, lăsând copiii de capul lor. („Revizorul") şi de profesori cari pentru satisfacerea ambiţiilor lor nesăbuite persecută pe elevi şi îi educă în spiritul slugărniciei. Putreda morală burgheză este biciuită în schiţa „Mâhnirea unui tată" în care autorul arată în ce constă „sfinţenia" familiei burgheze. Pe notarul al cărui fiu e, rănit de un automobil nu-l va interesa atât starea fiului său cât suma pe care o poate obţine pentru împăcare, de la stăpânul automobilului. Notarul ar dori chiar ca fiul său să moară, pentru că „despăgubirile" să fie cât mai mari. Lăcomia de bani şi nu dragostea de tată — aceasta este principala lui trăsătură de caracter. Şi autorul ştie să o sublinieze cu îndemânare, insistând asupra frământărilor notarului în scopul obţinerii unei sume cât mai mari. Schiţa „O închinare" marchează maturitatea artistică a scriitorului. Observaţia atentă a vieţii i-a dat putinţa să întruchipeze în eroul său, Zamfirache, tipul intelectualului vremii, un soi de moftangiu, asemănător în multe privinţe cu moftangiui lui Caragiale. Schiţa se remarcă prin ironia tăioasă de care e străbătută. Zamfirache e „un nemulţumit, un răzvrătit". Politicienii vremii sunt pentru el „nişte panglicari neruşinaţi şi şarlatani fără pereche“, dinastia: ,,o primejdie"; armata: „o veşnică protestare împotriva civilizaţiei". In genere, Zamfirache dispreţuieşte totul şi e gata să plece un popor pentru organizarea unei răscoale, fiind gata să accepte postul de... preşedinte al republicii instaurate. Zamfirache se mulţumeşte şi cu mai puţin atunci când în fine i se oferă o slujbă plătită mai „gras". El uită de revoluţie şi devine un murdar agent al ministrului, un spion printre funcţionari. Cu toate că Alexandru Cazaban nu a pătruns până în miezul realităţii şi nu a ştiut să înfăţişeze viaţa şi lupta clasei muncitoare, culegerea de schiţe, „Din vremea aceea" constituie un document artistic de valoare. Ea constitue totodată încă un prilej pentru tinerii scriitori de a înţelege posibilităţile largi de creaţie ce le oferă genul scurt, în ceea ce priveşte oglindirea vieţii noi din patria noastră, a biruinţelor câştigate de poporul muncitor pe drumul construirii socialismului. P. NIŢA Şedinţa era pe sfârşite. Ofiţerul Bucur stătu câteva clipe pe gânduri, apoi notându-şi ceva în carneţel se ridică şi ceru cuvântul. — Eu nu sunt de acord tovarăşi cu cele spuse de soldatul Florea. Şi iată de ce. E drept că în ultima vreme, el s’a străduit mai mult la câmpul de instrucţie şi la lecţiile politice. Dar de aici, şi până a nu pomeni nimic despre lipsuri, cred că este vorba de înfumurare. Tovarăşul Florea şi-a pus coadă de păun şi nu mai vrea să ştie nimic despre tovarăşii din grupă. Ori lucrul acesta nu e just. Ce a făcut oare el ca utemist pentru că soldatul Băcanu să nu mai aibe arma murdară sau ca soldatul Dascălu să se pregătească mai serios pentru lecţiile politice ? Răspunsul e limpede : nimic. Mai puţine vorbe, tovarăşe Florea şi mai multe fapte... E greu de spus ce gânduri îl frământau pe soldatul Florea Vasile în aceste clipe... Asculta şi nu-i venea să creadă. Ieri fusese evidenţiat în faţa frontului şi, iacă, astăzi comandantul îl critică de îşi simte obrajii dogorind ca para focului... Şi asta pentru ce ? Că nu-i sprijină pe alţii? Parcă ar fi de datoria lui să-i cureţe puşca lui Băcanu. Seara, în dormitor, Florea a adormit târziu după miezul nopţii. Ii răsunau parcă mereu în urechi cuvintele comandantului şi pentru prima dată înclină să spună că acesta e tare sever. ★ Au trecut de la şedinţă câteva zile. La câmpul de instrucţie, subunitatea se află în repaus. Aşezaţi la umbra unui copac, câţiva ostaşi stau de vorbă. — Ai văzut unde te duce înfumurarea tovarăşe Florea?—îi spuse acestuia un militar mic de stat cu o faţă oacheşă şi ochi vii, jucăuşi.—Ziceai că eşti fruntaş la instrucţie şi iacă ce s’a întâmplat. Eu îţi propun să repetăm împreună exerciţiul... Uite, chiar după masă mergem în parcul unităţii... Vrei? Soldatul Florea tăcu. Ii venea greu să răspundă pe moment, îşi dădea seama că greşise şi că alţi tovarăşi despre care spunea că sunt mai slabi decât el i-au luat-o înainte... De aceia privi oarecum ruşinat spre secretarul organizaţiei de bază U.T.M. Apoi spuse : — Da, tovarăşe Stan... La scurtă vreme de la această discuţie a avut loc o şedinţă de tragere. Toţi ostaşii aşteptau cu nerăbdare rezultatul. Primul a ieşit soldatul Florea şi n’a fost bucurie mai mare pentru el decât aceea când comandantul îl evidenţie, dându-l ca exemplu. — Vedeţi, tovarăşi — începu să spună Florea celor din jur. Ieri nu ştiam încă atât de bine să iau linia de ochire. Vroiam să mă duc la tovarăşul comandant să-l întreb, dar parcă ceva mă ţintuia locului. Dar până la urmă tot m’am dus şi rezultatele se văd. Sunt mândru şi fericit... da, da... Nu pentrucă aş fi primul... De boala asta m’am vindecat acum. Ci pentrucă am putut să-mi dau seama de greşala mea... că datorită sprijinului pe care mi l-aţi dat voi toţi şi tovarăşul comandant în şedinţă, m'aţi făcut să văd mai limpede lucrurile. întors la unitate soldatul Florea aștepta plin de nerăbdare să-i vorbească neîntârziat comandantului. II văzu prin geamlâcul de pe săliță cum scrie de zor... Vroia tocmai să plece când se auzi strigat. — Ce e tovarășe Florea... ai de raportat ceva? — Aș vrea să vorbesc deseară la ora de club despre felul cum m’am pregătit eu în vederea tragerii... m’am sfătuit şi cu soldatul fruntaş Stoica, cel dela plutonul III, care-i primul pe unitate. O să ia şi el cuvântul. Ce părere aveţi? Pe faţa ofiţerului înflori un zâmbet. — Ai făcut foarte bine că ai venit la mine. E o iniţiativă bună şi folositoare. Uite însă ce puncte trebuie să atingi... Şi comandantul stătu de vorbă vreme îndelungată cu soldatul Florea ajutându-l să-şi întocmească referatul. Când ostaşul părăsi într-un târziu biroul, simţea în el o bucurie fără margini şi o dragoste adevărată faţă de comandant... ★ De curând venise în subunitate un nou ostaş : soldatul Grigore Băjenaru. La început, participă şi el la viaţa aceea minunată de colectiv. Dar încetul cu încetul, începu să stea mai retras şi nu prea vorbea decât rareori. Şi atunci doar când era întrebat. Ofiţerul Bucur îşi dădu seama de acest lucru şi îşi propuse să stea de vorbă mai îndeaproape cu el. Prilejul cel mai nimerit fu într’o duminică. Ofiţerul văzu printre ostaşii care aveau învoire în oraş şi pe soldatul Băjenaru. Se apropie de el şi îi propuse să se plimbe împreună prin frumosul parc al oraşului. In timpul acesta, avu ocazia să-l cunoască mai bine. — Şi eu eram la fel, tovarăşe Băjenaru. La început mi se părea că eu, fostul cioban din pădurile Moldovei, nu voi putea face treabă... învăţam tare greu, că doar abia ştiam să citesc şi totul era nou pentru mine. Vrei să ştii cum am isbutit? Am muncit cu încredere şi cu voinţă. Nu mi-a fost ruşine să cer ajutor atunci când nu ştiam un lucru, şi nu se poate să nu te desvolţi, să nu te transformi... Băjenaru se înroşi şi zâmbi oarecum încurcat. — Credeţi oare că am să ştiu şi eu tot atât de multe ca tovarăşii ceilalţi? Ofiţerul isbucni în râs şi bătându-l pe umăr îi spuse: — Numai să vrei... Cât despre ajutor, îl vei avea oricând atât din partea mea cât şi a oricăruia. Apoi după câteva clipe: — Eşti utemist? — Nu... Doresc însă din tot sufletul să fim după amiaza aceea, ofiţerul se plimbă multă vreme cu soldatul Băjenaru. Au fost împreună la cinematograf şi seara, când s-au întors la unitate, îi spuse ostaşului : — Cred că ar fi bine să le povesteşti tovarăşilor din grupă despre filmul pe care l-ai văzut... Ar avea şi el de învăţat... Seara, Băjenaru dădu primul examen, pe care-l trecu cu succes. De atunci începu să se schimbe cu fiecare zi. Depunea multă străduinţă pentru a deveni un ostaş bine pregătit şi nu odată l-a evidenţiat comandantul. Şi astfel, ocupându-se cu grijă şi dragoste de soldatul Băjenaru, atât la câmpul de instrucţie cât şi la cazarmă, ofiţerul Bucur isbuti în scurtă vreme să facă din acesta un ostaş bun, apropiat de ceilalţi şi gata oricând să-şi ajute, la nevoe, tovarăşii... ★ Au trecut lunile de vară şi iacă, au prins a pleca păsările călătoare şi odată cu ele şi vremea frumoasă. Era la sfârşitul lui Octombrie. In biroul comandantului, un ostaş stă pe un scaun. — Spune-mi te rog, tovarăşe, despre ce-i vorba? — îl întrebă ofiţerul ridicând privirea de pe hârtiile înşirate pe birou. — Din partea organizaţiei de U.T.M. Soldatul Băjenaru v-a propus să-i daţi o recomandare de primire în U.T.M. Ofiţerul Bucur zâmbi. Inmuind tocul în călimara cu reflexe roşietice,, începu să scrie. Pe măsură ce peniţa alerga grăbită pe albul hârtiei, in mintea ofiţerului se perindară toate faptele care arătau că soldatul Băjenaru merită să intre în U.T.M. El îşi aminti de primele zile petrecute în unitate, de Băjenaru, de succesele sale de fiecare zi, de fapta sa plinâ de eroism din noaptea aceea de vară- Parcă s’a întâmplat ieri. Apele înspumase ale râul lui de munte ameninţau fabrica de cherestea. Viaţa oamenilor era în pericol. Atunci, soldatul Băjenaru împreună cu soldatul Chivu s’a avântat în valurile reci şi, cu riscul vieţii, a deschis stăvilacul... Iată de ce scrie acum cu atâta căldură ofiţerul Bucur : „II recomand pe soldatul Băjenaru ca pe un tovarăş bun, conştiincios, care merită să facă parte din orga- nizaţie”, Lt. ION MARGINEANU Comandantul Ultimele pregătiri pentru vacanţa de vară In regiunea Buzău pregătirile pentru bună organizare a vacanţei de vară a pionierilor şi şcolarilor sunt în toi. Comitetul regional U.T.M. Buzău a analizat intr o şedinţă de birou cum se pregăteşte vacanţa de vară, în lumina hotărîirilor Comitetului Central U.T.M. cu privire la organizarea vacanţei de vară. . Dintre pionierii fruntaşi la învăţătură şi cei care au activat bine în timpul anului şcolar se va trimite un număr de 50 pionieri la tabăra organizată de Comitetul Central U.T.M. la Homorod, peste 50 de pionieri la Mamaia, iar in cele 5 tabere permanente regionale organizate la: Monteoru, Bisoca, Dumitreşti, Nehoiu şi Nehoieşti îşi vor petrece vacanţa peste 300 de pionieri şi şcolari fii de muncitori, colectivişti, funcţionari etc. In toate raioanele oraşele şi satele din regiune se desfăşoară munca de organizare a taberelor de curte şi cluburi. In oraşul Buzău vor funcţiona un număr de 8 cluburi care vor fi înzestrate cu toate materialele necesare Se vor organiza cercuri ale tinerilor artişti amatori, naturalişti, aeromodelişti, etc. Pionierii vor merge să viziteze Casa Pionierilor din oraş, aci vor putea să vadă trenul pionierilor, terenul sportiv, parcul. Deasemeni în raionul Pogoanele pregătirile se desfăşoară cu intensitate. Un număr mare de tabere de curte care vor funcţiona anul acesta permanent, se vor deschide cât de curând. Datorită grijii partidului, în raionul Pogoanele se va deschide şi o Casă a Pionierilor. Pionierii vor avea în această vacanţă o activitate bogată culturală şi sportivă. Ei vor duce deasemeni o intensă activitate pentru strângerea plantelor medicinale, vor ajuta la strângerea spicelor, vor face excursii la gospodăriile agricole de stat şi gospodăriile agricole colective. Pionierii din comuna Podina îşi vor respecta angajamentele luate de a ajuta la strângerea recoltei în campania de vară. CRISTEA BOCIOACA Corespondentul „Scânteii tineretului” pentm regiunea Buzău A apărut în Editura Academiei R.P.R. STUDII Revistă de istorie şi filosofie II Anul 5 Aprilie—Iunie 1952 Extragemi din conţinut: Leonte Răutu : O nepreţuită armă ideologică. G. Haupt: Despre atitudinea cercurilor revoluţionare din România faţă de războiul pentru independenţă din 1877- 1878. Prefaţă la volumul „Documente privind Istoria României". Războiul pentru independenţă, vol. II (1 Ianuarie 1877—9 Mai 1877). Despre Muzeul relaţiilor militare româno-ruse dealungul veacurilor (deschis la a 75-a aniversare a cuceririi Independenţei). Matei Dumitru: Răscoala de pe cuirasatul „Potemchin" şi acţiunea muncitorilor din România pentru ajutorarea potemchiniştilor. P. Constantinescu-Iaşi: „Uniunea Democratică". G. Fischer: Uneltirile diplomaţiei americane in jurul unei concesiuni acordate de către C.F.R. în anul 1932- 1933. M. Cammari şi F. Constantinov : Locul şi rolul ştiinţei în desvoltarea societăţii. Scurt dicţionar filosofic. (Bază şi suprastructură, patriotism, internaţionalism proletar, spirit de partid în filosofie, salt, trecerea schimbărilor cantitative în schimbări calitative, istoricul și logicul, Pavlov, biologia micturinistă, etc.). Documente : S. Callimachi: Pagini despre Ioan Vodă zis „cel cumplit", scrise in secolul XVI. Discuţii: C. I. Balmuş : Cu privire la cursul de istorie veche a României predat în 1950—1951 la Facultatea de Istorie al Universității „C. I. Parhon". Note și recenzii.