Scânteia Tineretului, aprilie 1953 (Anul 8, nr. 1227-1252)

1953-04-01 / nr. 1227

Împlinim poruncile marelui Sfalin de a face din colectivişti oameni înstăriţi - tr * -------------------------------------------------------------------­ Zeci de mii de ţărani muncitori, convingându-se de avantajele muncii în­ comun, cu mijloace perfecţionate şi aplicând agrotehnica înaintată, au pornit pe calea gospodăriei mari colective, după glorioasa pilda a colhoznicilor sovietici. Gospodăriile colective au obţinut recolte cu mult superioare celor ale ţăranilor individuali. Nivelul de trai al colecti­­viştilor a crescut. Dar ţinta colectiviştilor este să întărească şi mai mult gospodăriile lor colective, să-şi sporească bunăstarea şi să facă din toţi colectiviştii oameni înstăriţi, aşa cum nu învaţă marele Stalin. Congresul fruntaşilor în muncă din gospodăriile colective are un rol de cea mai mare însemnătate pentru îmbunătăţirea muncii gospodăriilor colective, pentru întărirea lor econom­ic-organizatorică. In cinstea Congresului, colectiviştii se avântă cu şi mai multe forţe pentru efectuarea insământarilor la vreme, pentru întărirea muncii interioare de organizare, pentru noi succese ale gospodăriilor colective. ★ ir------------------------------------------------------­ In viaţă fericită a colhoznicilor am văzut viitorul nostru Viaţa noastră adevereşte întru totul învă­ţătura marelui Stalin că : „Singura cale justă pentru ţăranii muncitori este calea colhoz­nică, calea socialismului“. Îmi aduc aminte de viaţa de rob, plină de suferinţe şi necazuri pe care o duceam în trecut eu şi întreaga mea familie compusă din 7 persoane. Lipsindu-ne pământul, eram siliţi să robim din­ zori şi până îr­ noapte chiaburilor Marin Drăgan, Nicolae Stoica şi altora ca ei, şi iarna rămâneam muritori de foame. Pentru una sau două dubie de porumb pe care le împrumutam de la chiaburi eram obligaţi să-i slugărim luni întregi deoarece veşnic eram îndatoraţi cu muncă la aceşti asupritori sângeroşi. 10dată cu eliberarea ţării noastre de către glorioasa Armată Sovietică, ţărănimea mun­citoare cu ajutorul clasei muncitoare şi sub conducerea partidului a aruncat de pe gru­mazul său jugul asupririi moşierilor. In co­muna noastră moşiile prinţesei Moruzzi şi a lui Paulica Ponta au fost împărţite ţăra­nilor muncitori din comună. Partidul şi gu­vernul au mai făcut încă multe îmbunătăţiri vieţii ţărănime muncitoare. Bunăoară, s’au a­­dus unelte şi maşini prin cooperative, s’au distribuit seminţe selecţionate, s’au dat pentru pământ îngrăşăminte chimice etc. Toate a­­cestea au făcut ca viaţa noastră să devină mai bună. Iată, de pildă, familia mea. Reu­şisem să avem pe lângă casă şi o vacă. Dar cu toate acestea noi nu scăpasem definitiv de exploatarea chiaburească.­­ îmi aduc aminte şi acum de cruzimea cu care ne-a jecmănit într’un an chiaburul Ghi­­bu M. Drăgan. Pentru că ne-a dat plugul şi caii de am muncit pământul a trebuit să muncim pentru el o vară întreagă, iar re­coltele noastre, deoarece nu am avut vreme să le muncim, n’au putut da roadele necesare. Recoltele chiaburului au fost cât se poate de bogate. In 1950 pentru ţăranii muncitori din co­muna noastră s’au ivit zorii vieţii noi, in comuna a luat fiinţă gospodăria agricolă colectivă. Deşi duceam o viaţă încă destul de grea fiindcă eram exploataţi de chiaburi şi înşelaţi de svonurile mârşave ale lor, la început unii dintre noi se îndoiau încă şi numai la sfârşitul primului an de muncă în colectiv când am primit peste 2000 kgr. grâu plus multe alte venituri ce ne ajungeau să trăim nu numai un an, ci chiar doi ani, a­­bia atunci ne-am dat seama cu adevărat de a­­vantajele m­uicii în gospodărie, că drumul indicat de marele Stalin încă cu­ mai mult de un sfert de veac în urmă e singurul nos­tru drum spre belşug şi fericire, singura cale care scapă pe ţăranii muncitori din ghiarele exploatării. Iar despre această cale eu aş avea multe de povestit. In luna iulie 1952 am avut fericirea să vizitez timp de 45 de zile colhozurile din Uniunea Sovietică : Stalin, Kirov, Pobeda, Budionâi şi sovhozul Cuban. Am văzut cu ochii mei viaţa fericită a colhoznicilor, am avut prilejul să stau de vorbă cu aceşti oameni minunaţi, neîntrecuţi în muncă, întotdeauna veseli şi plini de dra­­goste. Am văzut realizările muncii lor, am petrecut împreună cu ei momente fericite care nu vor dispare niciodată din mintea mea. In viaţa luminoasă a acestor oameni care merg pe drumul pe care l-a călăuzit tovarăşul Stalin eu am văzut viaţa noastră din viitorii ani. Colhoznicii au devenit oameni înstăriţi încă de mult. Acelaş scop îl urmărim şi noi. Şi aşa cum ne învaţă marele Stalin, nu vom precupeţi eforturile noastre pentru că toţi co­­lectiviştii să devină oameni înstăriţi, să îm­plinim astfel poruncile lui. VATAŞELU ELENA brigadieră la G. A. C., „23 August" Turrism­ul Vipr­i-Piteşti Tineretul nostru este fericit Gospodăria noastră colectivă are aproape 4 ani de existenţă. Dela înfiinţare ea s’a întărit, colectiviştii sunt pe cale de a deveni înstăriţi. Peste 99 la sută din ţăranii munci­tori cu gospodării mici şi mijlocii din sat au devenit membri ai gospodăriei. Tovarăşul Stalin a purtat o grijă deosebită colhozurilor, al căror iniţiator a fost. îndru­mările sale şi exemplul colhozurilor sovie­tice sunt călăuza noastră permanentă. In gos­­podăria noastră colectivă din an în an apar clădiri noi, colectiviştii îşi construesc case, îşi cumpără vaci, oi, păsări. Colectivistul Ion Vlăsceanu, care are 5 copii, locuia într’o că­suţă vecile în care ploua. Acum el are o casă nouă. Mulţi, la împărţirea veniturilor pe 1952 mai aveau destule bu­cate din 1951. Vasile Şte­fan mai avea încă peste 1000 kg. de grâu. La prima sa vizită în gospodăria noastră, tovarăşul Voroşilov, apropiat tovarăş de luptă al marelui Stalin, ne-a dat o seamă de îndrumări din bogata experienţă a colhoz­nicilor sovietici. El ne-a învăţat că tre­­bue să ne îndreptăm atenţia spre creş­terea şi desvoltarea multilaterală a gospodă­riei colective. Sfaturile sale ne-au fost de un preţios ajutor. Azi gospodăria noastră are o fermă cu 1000 de păsări, 37 de scroafe, fermă cu 24 vaci de lapte, o crescătorie cu 240 de oi, o remiză unde este atelierul de fierărie şi tâmplărie, grajduri noi, etc. In toţi anii, noi am obţinut recolte fru­moase la hectar. Anul trecut, deşi a fost reecetos, noi am recoltat 3200 kg. porumb la hectar, iar la grâu am realizat un spor de circa 1000 kgr. la hectar faţă de ţăranii muncitori cu gospodării individuale. întotdeauna, tineretul nostru, urmând pe comunişti, a fost în primele rânduri la muncă în gospodărie. Anul acesta noi am terminat înainte de data fixată însămânţatul culturilor din epoca I-a şi am început la cele din epoca II. Fără îndoială că aceasta sa datoreşte şi faptului că şefii de echipă sunt din cei mai destoinici colectivişti, frun­taşi în muncă. Şi cei mai destoinici şi plini de avânt s’au dovedit a fi — pe lângă comu­nişti — utemiştii. Viaţa culturală a prins în vârtejul ei întreg tineretul nostru. Biblioteca are 2800 volume de cărţi diferite. Aci se organizează consfă­tuiri, seri culturale, cititul în colectiv al căr­ţilor, se ţin conferinţe, prelucrări, recenzii, etc. Echipa artistică organizează manifestări artistice pentru colectivişti la căminul nostru cultural. Săptămânal rulează cel puţin un film.­­ Se organizează ore de audiţii radiofonice. In zilele de odihnă terenul de footbal şi vo­­ieu, pista G.M.A. sunt pline de tineret. Şahul e cunoscut şi practicat de întreg tineretul, iar tenisul de masă de majoritatea tinerilor. Tineretul nostru este fericit. Ştiind ce viaţă îi hărăzeşte gospodăria colectivă faţă de cea individuală, el a îmbrăţişat cu entu­ziasm această cale — singura cale către feri­cire a ţărănimii muncitoare. Trecutul rămâne în urmă ca o oglindă întunecată a ama­rului, mizeriei, foametei. Tineretul nostru este preocupat acum de munca pentru întă­rirea şi desvoltarea continuă a gospodăriei colective şi făurirea unui trai îndestulat. Şi el participă activ la făurirea acestui trai. Utemistul Nicolae Stanciu, un colectivist de rând, e fruntaş în muncă. Din veniturile pri­mite de la gospodărie şi-a cumpărat o bici­cletă şi un acordeon. Sora sa Biţa, care nu se lasă mai prejos fratelui ei la muncă, şi-a cumpărat şi ea o maşină de cusut Priveşti tineretul nostru... Pe faţa şi în ini­ma fiecăruia citeşti fericirea, mulţumirea faţă de noua viaţă tot mai îmbelşugată, ce şi-o fău­reşte. Cu toţii suntem hotărîţi să mergem înainte către noi izbânzi în consolidarea gos­podăriei noastre colective, întâmpinarea Con­gresului fruntaşilor în muncă din gospodă­riile colective va duce la noi izbânzi în des­­voltarea gospodăriei noastre colective. Cu toţi suntem hotărîţi să muncim în aşa fel încât, păstrând mereu vie în inimile noastre imaginea marelui Stalin, să raportăm cu mândrie partidului nostru că sub conducerea lui înţeleaptă şi călăuziţi de lumina învăţă­turii staliniste noi, colectiviştii din Livedea, am ajuns oameni înstăriţi. TUDORA PREDUS Secretara organizaţiei de bază U.T.M. din G.A.C. „Drumul lui Lenin“, satul Livedea, regiunea București. Aplicarea agrotehnicii, problemă de mare însemnătate ! „Ca să te eliberezi definitiv din vechile lanţuri, nu este deajuns numai să zdrobeşti pe exploatatori. Pentru asta mai trebue să clădeşti o viaţă nouă, o viaţă care să dea putinţă ţăranului muncitor să-şi îmbunătă­ţească situaţia materială şi culturală şi să se ridice tot mai sus, zi de zi, an de an. Pentru asta trebue clădită o nouă orânduire la sate, orânduirea colhoznică“ — Aşa ne învaţă marele Stalin şi la aceasta ne-am gândit noi în urma Rezoluţiei Plenarei din 3—5 Martie 1949 a C.C. al P.M.R. şi am găsit că singurul nostru drum just este acela al gospodăriei colective. Cu ajutorul narti­­alului, noi am înfiinţat în comuna noastră gospodăria agricolă colectivă pe baza libe­rului consimţământ al ţăranilor muncitori. Mulţi dintre colectivişti vizitaseră gospodăria colectivă „Drumul lui Lenin“, înfiinţată din 1949 în comuna Livedea şi văzuseră rezulta­tele muncii în comun. Ţinta noastră, aşa cum ne învaţă marele Stalin, este de a face din colectivişti oameni înstăriţi. Marele Stalin spune că de la în­ceput se cere muncă cinstită şi îndârjită, construirea de clădiri necesare desvoltării gospodăriei colective, îngrijirea bunurilor gospodăriei şi alungarea elementelor duşmă­noase. Noi am construit clădiri pentru graj­duri, remiză, saivan, coteţe, ateliere şi altele. Cu ajutorul comuniştilor şi utemiştilor, care au fost întotdeauna în frunte, colectiviştii au început a munci bine, cinstit, îngrijind în a­­celaş timp de bunurile gospodăriei, de folo­sirea lor justă. Am luptat împotriva tuturor abaterilor, iar pentru încălcările repetate ale Statutului, adunarea generală a sancţionat pe vinovaţi, a exclus din gospodărie pe uneltitori şi chiaburi. A fost demascat şi svârlit din gospodărie chiaburul Dumitru Tă­taru, vechi exploatator, proprietarul unei ba­toze de treer şi a unei locomobile, chiabur care s’a strecurat şi submina pe dinăuntru gospodăria. Au mai fost excluşi şi Anghel Costea şi Gheorghe Soare, unelte cu­iabureşti. Pentru culegerea de recolte bogate, noi am dat multă atenţie aplicării agrominimu­­lui. Pe terenul arabil al gospodăriei colective s-a însămânţat grâul în rânduri încrucişate, în urma arăturilor de bună calitate făcute de S.M.T.-Budeşti. Ajutorul prin maşini, sfa­turile agronomilor, etc. date de S.M.T. şi munca însufleţită a colectiviştilor au făcut ca recolta noastră la hectar să fie mai ridi­cată ca a ţăranilor muncitori cu gospodării individuale. In al doilea an de muncă noi am folosit metode agrotehnice ca polenizarea artificială, îngrăşarea plantelor, etc. Dease­­meni am dat atenţie deosebită regulei agro­tehnice principale — terminarea la timp a campaniilor agricole. O deosebită atenţie dăm noi acum însă­­mânţărilor pentru asigurarea unei recolte bogate şi astfel, pentru întărirea gospodăriei. Insămânţările constitue o problemă de mare însemnătate. Tovarăşul Stalin ne învaţă să ducem o muncă vie, practică, pentru buna or­ganizare a însămânţărilor. Colectiviştii Ştefan Pârvu, Dumitru Plu­­garu, Care au familii de câte 11 persoane, cât şi mulţi alţii care au fost o viaţă întreagă slugi la diferiţi chiaburi şi moşieri, au dus acasă câte 3000 kgr. numai de cereale. Patu­­lele şi hambarele colectiviştilor sunt acum pline de bucate, pe când ţăranii muncitori deja încep să termine bucatele culese de pe petecele lor de pământ. La primul Congres al colhoznicilor udarnici din U.R S.S. marele­ Stalin a spus că elibe­rarea a milioane de ţărani săraci de sub jugul exploatării şi asigurarea existenţei lor muncind în colhozuri „acesta este numai pri­mul nostru pas, primul nostru succes pe ca­lea construcţiei colhoznice“, iar că acum „trebue să facem un al doilea pas“ care con­stă „în a-i ridica şi mai sus pe colhoznici“ „...în a-i face înstăriţi pe toţi colhoznicii“. Călăuzindu-ne după învăţătura marelui Stalin noi luptăm pentru că toţi colectiviştii să devină oameni înstăriţi. Avem tot ce ne trebue pentru aceasta, trebuie însă să folosim la maximum maşinile şi tractoarele care lu­crează asolamentele, ca ele să facă alături de calitate cât mai bună. Dacă vom face acest lucru vom reuşi să dublăm, să triplăm can­titatea produselor noastre. „Şi aceasta — ne învaţă marele Stalin — este perfect sufi­cient pentru a face ca toţi colhoznicii să de­vină oameni ai muncii înstăriţi ai ogoarelor colhoznice". Convocarea Congresului fruntaşilor din gospodăriile colective va duce la un nou avânt în munca noastră. Muncind mai departe cinstit, dârz, vom face ca gospodăria să crească, să se întă­rească, iar întovărăşirile şi ceilalţi ţărani muncitori din comună vor veni alături de noi, văzând că noi am reuşit să ne îndestulăm traiul în gospodăria colectivă Şi vom lupta pentru asta, fiind siguri că, sub conducerea permanentă a partidului, vom putea aplica cu succes îndemnul marelui Stalin de a-i face înstăriţi pe toţi colectiviştii. PETRE TURCU preşedintele G.A.C. „Flamura Roşie“ din comuna Şoldanu, raionul Olteniţa înainte de începerea campaniei agricole de primăvară... întruniţi într’o adunare generală, muncitorii, tehnicienii şi func­ţionarii staţiunii de maşini şi tractoare din Cobadin, regiunea Constanţa, cheamă toate staţiunile de maşini şi tractoare din ţară să lupte cu toate forţele pentru a asigura succesul deplin al campaniei agricole de primăvară, pentru a asigura o recoltă tot mai bogată în cel de al treilea an al Cincinalului. Brigăzile de tractorişti au pornit pe teren... Pe toţi îi frământă doar un singur gând: să muncească cu toate forţele pentru a-şi îndeplini angajamentele luate. Şi mâinile strâng mai vârtos volanul tractorului. Zi de zi, tinerii tractorişti transformă în fapte angajamentele pe care şi le-au luat la ieşirea în campanie. In fotografie, un tractor din brigada nr. 5, condusă de utemistul Victor Bănică, de la S.M.T.­Cobadin, efectuând arături pe terenul gospodăriei agricole colective „8 A mai“ din comuna Cobadin, în vederea însămânțăriior. O uzină veche, nu prea mare. Secţiile şi atelierele sale stau lipite de malul abrupt al fluviului, de parcă au prins rădăcini în pă­mânt. Alături e Volga. Volodia Popov, un băiat slăbuţ, cu nasul ascuţit, în uniformă albastră de elev al şcolii profesionale, petrece vapoarele ce trec, cu o privire visătoare. Acolo, la construcţiile hi­draulice de la Cuibâşev, la Stalingrad, în uria­şele ateliere ale uzinelor — giganţi, acolo se desfăşoară adevărata muncă. Acolo sunt ino­vatorii şi eroii... Era în cursul practicei şi Volodia mai păstra încă în suflet speranţa că o să-l trimită şi pe el, nu aşa oriunde, ci la o uzină mare, adevărată... La examene a reuşit cu „foarte bine“. A fost printre cei puţini din şcoală cărora li s-a acordat încadrarea cea mai înaltă — cate­goria a cincea. Insă l-au trimis nu se ştie de ce, să lucreze la aceeaş uzină unde îşi fă­cuse practica — la uzina de construcţii de maşini-unelte din Srednevoijie... şi nu la o mare construcţie. Şi Volodia crezu că nu are noroc în viaţă. Pentru’ prima dată a trecut pragul uzinei nu ca ucenic, ci ca muncitor. — Eşti din cei noi, vasăzică? Ei, să-ţi dăm atunci de lucru, — i-a spus maistrul cu un ton în care tânărul strungar a înţeles şi ceea ce a rămas nespus : „Să vedem, la ce te pri­cepi...“ Noul muncitor lucra în tăcere. Câteva pe­rechi de ochi atenţi se uitau ţintă la el, dar el nu-i observa. Se simţea încă străin aici şi acest lucru îl intimida oarecum. Maistrul dela şcoală s’ar fi apropiat de mai multe ori de ei şi l-ar fi întrebat: „Cum merge treaba Vo­lodia ?“ Dar acesta de aici trece pe lângă el şi pare-se, că nici nu-1 vede. Nici atunci când Volodia şi-a predat lucrarea — prima lui lu­crare! — n’a auzit nici un cuvânt de încura-­ jare. Parcă-i chiar atât de ușor unui strungar tânăr să facă primii pași de sine stătători ! Numai un singur tânăr, necunoscut, i-a spus așa, ca din întâmplare : — Dacă ai nevoie de ceva — nu te sfii, adresează-te mie... Cu multe zile în u­rmă gândindu-se la prima sa întâlnire cu noii tovarăși, Volodia a înţe­les că oamenii de aici sunt sgârciţi în laude, verifică omul fără grabă, după faptele lui. Alegerea cuţitului pentru prelucrarea pie­selor şi ascuţirea lui, i s’a părut o treabă des­tul de grea. Vladimir Podmarcov, acela care i-a spus noului venit cuvintele de încurajare în prima zi, repeta deseori: — Treaba asta, frate, este fină. N’o poţi învăţa aşa deodată. Ia dă-mi să-l încerc, — şi îl ajuta sâ-şi ascută cuţitul. Numele care era rostit cel mai des în sec­ţie, era cel al lui Colesov Părea tânăr, deşi lucra în producţie de peste 20 de ani. După ce s’a mai obișnuit cu murtea din secția lui, Popov a început Să se gândească din­ ce în ce mai des la ceea ce îl interesa încă de când era la Școală, — la tăierea ra­pidă a metalelor. In cele din urmă se hotărî să se sfătuiască cu ColeSov. C. Devetiarov — Este un lucru prețios, dar, din păcate, în condițiile noastre nu la fiecare strung se poate lucra cu turații mari, — i-a spus Cole­sov. — Există și o altă cale de mărire a ran­damentului strungului — mărirea avansului cuțitului. Fără să se grăbească strungarul a pregătit un cuțit, a fixat o piesă semifabricată cilin­drică. — Fii atent la avans ! — i-a strigat Cole­sov, punând în mişcare strungul. — Un mili­metru şi jumătate în locul celor 25 de sutimi obişnuite. Ai văzut ? „Grozav! — şi-a spu­s entuziasmat Popov în gând. — La un şpan cuţitul prelucrează piesa lăsând în urmă o suprafaţă netedă, fă­când deodată două operaţii — şi cea de de­­groşare şi cea de finisare. Şi ce rapid !“ Era un lucru interesant şi nou. Tânărul strungar se hotărî să lucreze după metoda lui Colesov, îşi ascuţi cuţitul după metoda cea nouă. Dar asta ce-o mai fi ? Suprafaţa piesei era încreţită, rămâneau pe ea nişte urme în formă de valuri, asemănătoare Bietului. Fiecare strungar ştie bine că, cu cât rază vârfului cuţitului este mai mare, cu atât mai curată va fi suprafaţa fabricatului La şcoală acest lucru se învaţă ca o formulă. Şi Vladi­mir s’a convins de multe ori de justeţea lui. Ceea ce s’a petrecut acum, era un lucru neîn­ţeles, cu totul contrar situaţiei cunoscute tu­turor. Dar Colesov nu s’a mirat de acest lu­cru. — Ceea ce vi s’a spus la şcoală, — i-a spus el, — este, desigur, just. Insă un cuţit cu o asemenea rază nu e bun de nimic, când Se lucrează cu turaţii mari..— — Ce-i de făcut atunci ? — Nu te grăbi. Mai gândeşte-te. Pe intervalul al patrulea, unde lucrează Vasili Alexandrovici Colesov, aproape toţi muncitorii sunt tineri. Şi tocmai tineretul a fost acela care îşi însuşea îndată cu multă ardoare şi entuziasm tot ce era nou. Expe­rienţa lui Colesov şi-o însuşea cu perse­verenţă şi Vladimir Podmarcov. Nici la el treaba nu mergea prea bine. Avea şi rizuri pe suprafaţa strunjită şi cuţitele se fărâmi­ţau, iar şpanul, în loc să se încolăcească, ieşea de sub cuţit drept ca o nuia. Dar tână­rul strungar era perseverent. El îşi mărise de pe acum de două ori productivitatea muncii. Şi mai remarcabile succese a obţinut Maria Gromova. Strungul ei este rapid, dă până la 2000 de turaţii. — — Mă ajută şi turaţiile şi avansul, — spu­nea Maria tovarăşilor săi. înainte, ea prelucra intr’un schimb 15 piese, acum însă dă până la 70 de bucăţi. Popov are un strung de mică viteză dar şi el a reuşit curând să realizeze pianul până la 200 la sută... De curând, în colţul roşu al uzinei, Vladi­mir asculta împreună cu alţi strungari din Moscova, Leningrad, Harcov, Penza, Voro­’­nej şi alte oraşe veniţi la vechea uzină de pe Volga, descrierea amănunţită pe care o fă­cea Colesov asupra metodei sale. — Metodele rapide de prelucrare a metale­lor, — spunea Colesov, — dau un randament uriaş. Dar tăierea rapidă nu este singura cale de creştere a productivităţii muncii. Pro­ductivitatea strungului depinde atât de viteza de tăiere, cât şi de avansul cuţitului. Arţi hotărit să accelerez prelucrarea pieselor prin mărirea avansului cuţitului. Mulţi spun că nu e nimic nou în această metodă. Da, acest lucru este­­cunoscut. Dar atunci de ce nu a obţinut până în prezent o largă răspândire? Pentru că în cazul acesta apar greutăţi, ce fac impresia că sunt de ne­­înlăturat. La operaţia de finisare cu un cuţit obişnuit, la mari avansuri, suprafaţa piesei are rizuri, întocmai ca un filet nereuşit. Trebuia să se creeze un nou cuţit c­u alte unghiuri de tăiere, cu o altă formă de ascuţire,­­ într’un cuvânt, cu o altă geometrie decât la cuţitele obişnuite. Un astfel de cuţit a fost creat. El a necesitat o muncă dârză şi multe cercetări. Cu ajutorul inginerilor şi tehnicienilor, această problemă a fost acum rezolvată. Lucrând cu noul cuţit, tovarăşii mei, Pod­marcov, Gromova, Popov, Sancov, Pazuhin şi alţii execută operaţia de finisare cu un avans de 1,3 milimetri. Lucrul cu mari avansuri deschide noi po­sibilităţi pentru mărirea productivităţi mun­cii. Noi am numit această metodă, metoda de tăiere intensivă a metalelor. Ea are mari a­­vantagii. Noul cuțit poate fi făcut de orice strungar calificat. El poate fi folosit la orice strung, — și într-o uzină mare și la S.M.T. Vasili Alexandrovici a făcut o pauză și a cuprins cu privirea auditoriul. Cu caiete și carnete de notițe în mână, stau în jurul lui cei mai buni strungari din ţară. Mulţi dinttre ei, ca şi Colesov au în urma lor ani şi ani de muncă perseverentă, migăloasă. Şi între veterani se află un tânăr subţirel, în bluză albastră de elev al şcolii profesionale, elevul său, Volodia Popov. In faţa lui e un teanc de cărţi şi caiete. Volodia învaţă la şcoala se­rală şi probabil de aici se va duce direct la şcoală. El priveşte cu ochi plini de curiozi­tate la profesorul său. Colesov observă că elevul său a căzut pa gânduri, apoi a tresărit; ochii i s’au aprins. Tânărul s’a apucat să noteze ceva în c­et. Colesov și-a amintit deodată discuția pe care o avusese cu cineva nu demult. Unul din cei sosiți i-a spus : — Metoda dumitale de tăiere intensivă a metalelor a luat naștere în chinurile creației. — Nu, i-a răspuns el oaspetelui. — Ceea ce am încercat nu au fost chinurile, ci bucuria creației. Vasili Alexandrovici se uita la cei prezenți şi se gândea la cel mai tânăr elev al Său . Simte şi el deja bucuria creației, mergea pe drumul cel drept. Va fi un bun strungar. (Din „Comsomolscaia Pravda“) După metoda lui Colesov într'o veche uzină de pe Volga Scrisori de la tinerii cititori despre cărţile apărute „învăţăm din cărţile citite“... „Să fim vigilenţi, să zădărnicim uneltirile chiaburilor“ Am Citit în urmă cu câtva timp romanul „Pâine albă“ al scriitorului Dumitru Mircea apărut în Editura Tineretului a C.C. al U.T.M. Pentru mine această carte a constituit o sursă de învăţăminte de preţ pentru munca şi activitatea mea de zi cu zi. Eu sunt bri­gadier în gospodăria agricolă colectivă „8 Mai 1921” din comuna Gruiu, satul Lipia, raionul Snagov. Am cunoscut şi eu, şi am trăit momente în care chiaburii din satul nostru se dedau la diferite acţiuni duşmă­noase. Citind însă cartea, am văzut mai pu­ternic ca oricând, cât de ticăloase pot fi mijloacele prin care duşmanul de clasă în­cearcă să se pună deacurmezişul muncii noastre paşnice, şi să o lovească. Gândindu-mă la viaţa noastră din sat, mi-am putut explica mai bine de ce uneori colecti­vistul Marin Dinică, care discuta deseori cu chiaburul Gheorghe Şerban nu venea la muncă. M’am gândit mai bine şi am văzut că tocmai acei colectivişti aflaţi în bune­­re­laţii cu chiaburii, ca Avram Dumitru şi alţii erau cei care lipseau cel mai mult de la lucru. La redacţia ziarului nostru sosesc zil­nic numeroase scrisori prin care tinerii cititori îşi împărtăşesc impresiile şi gân­durile în legătură cu cărţile citite. Ei în­vaţă din aceste cărţi cum să trăiască, cum să lupte mai bine pentru a-şi da contri­buţia lor la construirea socialismului. De­­aceea multe din scrisorile sosite la redac­ţie încep cu aceste cuvinte : Am învăţat din cartea citită... Iată două dintre scrisorile primite: Lupta hotărîtă şi înverşunată pe care o duc comuniştii cum e de pildă Tom­a Gavri­­laş aşa cum ni-i înfăţişează scriitorul Dumitru Mircea în romanul său, m-a fă­cut şi pe mine să învăţ să fiu mai vigi­lent, mai treaz la orice uneltiri ale chia­burilor, să ştiu să le demasc şi să le sdro­­besc la vreme. Citind romanul „Pâine albă“ mi-am dat seama mai puternic ca până acum că în zilele noastre, când chiaburimea turbată de furie căută să lovească în munca şi lupta noastră,­in cuceririle revoluţionare ale poporului mun­citor, trebue să fiu vigilent pentru a zădăr­nici şi pentru a lovi cumplit orice uneltiri ale chiaburilor. VOINEA NICULAE Brigadier la G.A.C. „8 Mai“ raionul Snagov, satul Lipia In preajma înfiinţării gospodăriei agricole colective Romanul „Temelia" de Eusebiu Camilat m’a interesat nespus de mult pe mine, pen­tru că şi în comuna mea, Ciorăşti din raionul Moineşti în curând va lua fiinţă gospodăria agricolă colectivă. M’a interesat în mod deo­sebit mai ales felul cum s’a dus munca de lămurire printre ţăranii săraci şi mijlo­caşi, pentrucă şi ei să se înscrie în gospo­dăria agricolă colectivă. Văzând cum eroii cărţii, comuniştii, mer­geau din casă în casă ducându-şi munca lor de lămurire am căutat şi eu, să fac asemenea lor. Am stat de vorbă cu unii ţărani munci­tori, aşa cum stăteau de pildă şi tovarăşii din paginile cărţii. Am dus muncă de lămu­rire cu ţăranii muncitori ca Ion Bădun, Mitică Iacob, Marica Chiriţă şi Adam­ache Florică, cărora le-am arătat că intrând în colectiv vor începe să ducă o viaţă din ce în ce mai îmbelşugată. Le-am povestit cum acei ţărani din satul Mălin, intrând în colectiv, au scăpat pentru totdeauna din mâinile chia­burului. Cele citite în romanul „Temelia“ mi­au fost de un mare folos în munca de lămu­rire pe care am dus-o în rândurile ţăranilor muncitori din comuna mea. IACOB EUGEN Elev la Şcoala Medie Tehnică de Cooperaţie din Focşani Tineretul iugoslav luptă împotriva pregătirilor de război ale clicii titoiste „Noi ne înarmăm... noi trebue să ne înar­măm şi nu să visăm la o viaţă mai bună...“ a declarat cu o cinică sinceritate, încă în 1951, trădătorul Tito, şeful bandei fasciste de la Belgrad. Ultimele evenimente au dovedit că titoiştii, ca duşmani de moarte ai păcii, sunt deosebit de activi în pregătirile de război. De curând a avut loc încheierea oficială a axei război­nice Belgrad-Atena-Ankara care leagă clicile agresive de spioni şi trădători dela cârma Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, într’o alianţă militară la ordinele generalilor yankei. Intensa pregătire de război a titoiştilor se vede clar şi din noul „plan social“ pe 1953, care prevede făţiş alocarea a 180 miliarde dinari pentru cheltuieli de război, ceea ce re­prezintă 78,6% din întregul buget al statului. Pregătirile de război ale titoiştilor iau forme şi mai monstruoase odată cu adoptarea legii speciale pentru „pregătirea extramili­­tară obligatorie a populaţiei“. Această lege loveşte deosebit de greu tineretul. Tineretul de la sate, în vârstă de 16 până la 18 ani, este obligat să se prezinte de trei ori de săptămână la aşa numita instrucţie premili­­tară. Pentru nerespectarea acestei legi se prevăd, pedepse grele. Titoiştii ştiu foarte bine că tineretul re­prezintă principalul în orice armată. Pentru a antrena tineretul în pregătirea războiului, titoiştii au creat o serie de organizaţii mi­litariste, a căror sarcină este să recruteze şi să educe din rândurile tineretului carne de tun pentru războiul de agresiune pregătit de imperialiştii americani. „Narodna Ovila­­dina“, „Narodna Tehnica“ şi „Partizan“ sunt organizaţii tipic militariste, care se ocupă de instrucţia premilitară, sădesc şovinismul în rândurile tineretului. După acelaş calapod sunt croite şi celelalte organizaţii fasciste, camuflate sub diferite firme sportive, tehnice, etc. ca „Uniunea luptătorilor“, „Automoto“, „Uniunea aviatică", „Uniunea tinerilor trăgători la ţintă“, „Uniunea cercetaşi­­lor de munte“ al căror scop comun este să ţină tineretul într-o continuă febră de război, să-l aţâţe împotriva lagărului păcii şi socialis­mului, în fruntea căruia se află Uniunea So­vietică. In ajutorul tuturor acestor organiza­ţii, titoiştii au creat şi aşa numitele „cabi­nete pentru instrucţia nremilitară“ unde se ţin lecţii cu teme militare, iar cei care le frecventează învaţă să mânuiască armele noi. Insă tinerii patrioţi iugoslavi, continuând tradiţiile glorioase de luptă ale clasei mun­citoare iugoslave, desfăşoară împreună cu celelalte forţe patriotice revoluţionare o luptă din ce în ce mai hotărîtă împotriva pregăti­rilor militare ale­ titoiştilor. Deosebit de eroi­că este lupta tinerilor muncitori, care sunt cel mai crunt exploataţi în mine, uzine, la obiectivele militare in construcţie. Din ce în ce mai mulţi dintre ei întreprind acţiuni pa­triotice împotriva ridicării producţiei de ma­teriale de război, nu-şi îndeplinesc normele, lipsesc în massă de la lucru, părăsesc organi­zaţiile militariste, împiedică instrucţia mili­tară. La minele „Bor“, „Trepcia“ şi altele ei au stricat şi distrus până la 59—70% din maşini şi utilaje, in multe mine şi fabrici ca „Banovici“, „Rade Kond­ar“ etc., titoiştii nu au reuşit să formeze nici o singură brigadă de producţie de tineret. Tinerii muncitori boicotează în massă or­ganizaţia militarista „Narodna Omiadina“ şi celelalte organizaţii titoiste fasciste, pe care le urăsc Ziarul titoist „Viesnic“ recunoaşte că circa 80% din tineretul muncitor din fabricile „Radko Pavlovici“ din Niş şi „Se­ver“ din Subotiţa, precum şi 65% din fabrica „Rade Konc­ar“ din Zagreb, nu sunt membri în organizaţiile de tineret titoiste. După exemplul tineretului muncitoresc, tineretul cinstit de la sate boicotează şi el cu hotărîre şi făţiş instrucţia premilitară In în­treaga Iugoslavie, peste 92% din tineretul sătesc nu se prezintă la instrucţia premili­tară. Acolo unde titoiştii au reuşit să oblige un anumit număr de tineri să participe la exerciţiile militare, se întâmplă adeseori ca aceste exerciţii să se transforme în demon­straţii antititoiste. Tineretul din satele Iugoslave luptă cu ho­tărîre împotriva mobilizării forţate la munca de robi de la obiectivele strategice şi zădăr­niceşte sau întârzie construcţiile militare ti­toiste. La construirea importantei linii stra­tegice Bania-Luka-Doboi au fost aduşi cu forţa de abia 25% din tinerii ţărani care ur­mau să lucreze. In ciuda măsurilor poliţie­neşti, tineretul de la sate părăseşte neconte­nit munca la obiectivele militare şi fuge din întreprinderile care produc armament. Peste 60% din tinerii din plasă Pojarevaţ au re­­fuzat să lucreze la construcţii militare, 50 %­ din tineretul minorităţii naţionale maghiare, aduşi prin înşelăciune în Murtien­eglu, au fugit de pe şantiere. La lupta împotriva pregătirilor de război participă şi tineretul studios, care desfăşoară o campanie largă împotriva planurilor şi măsurilor fitofasciste de pregătire a războiu­lui. Studenţii din Belgrad şi din alte oraşe au făcut în 1952 demonstraţii, cerând să se oprească miltarizarea şcolilor şi au demas­cat cu îndrăzneală pe titoişti ca provocatori ai unui nou război. Lupta împotriva instrucţiei premilitare Să duce cu hotărîre şi curaj în aproape toate instituţile de învăţământ. Un exemplu al luptei dusă cu succes împotriva pregătirilor de război l-au dat tinerii elevi ai şcolii de ziarişti din Belgrad, a căror activitate a silit pe titoişti să închidă şcoală. Marele număr de studenţi şi elevi exmatriculaţi şi arestaţi dovedeşte avântul pe care îl ia lupta, ca şi prigoana bestială a titoiştilor împotriva tine­retului progresist. Tinerii şi tinerele din Iugoslavia declară : „Noi nu avem nimic comun cu aţâţătorii la război“. Sub această lozinca ei luptă pentru zădărnicirea planurilor titoiste de pregătire a unui nou război şi nici un fel de promisiuni din partea titoiştilor de răsplătire a celor care se prezintă la instrucţia premilitară, nul pot influenţa pe tinerii patrioţi iugoslavi şi nu-i pot câştiga pentru cauza aţâţătorilor la război. Acest lucru îl înţelege până şi Tito, care în cuvântarea sa rostită la comedia con­gresului de la Zagreb a numit împotrivirea tineretului iugoslav „manifestări negative în muncă“, iar lupta tineretului studios — „ma­nifestări nesănătoase“ în universităţi. Aceste mărturisiri ale trădătorului Tito dovedesc clar teama pe care i-o inspiră lupta unită şi îndrăzneaţă a tineretului patriotic iugoslav. Urmând calea eroicului tineret sovietic, tânăra generaţie a Iugoslaviei luptă împo­triva pregătirilor de război şi stă neclintit în rândurile celor care luptă pentru elibera­rea poporului iugoslav de sub dictatura uzun­paterilor titoişti şi a imperialiştilor ameri­cani aţâţători la război. (dupăt ..Narodna Mladei")

Next