Scânteia Tineretului, iunie 1953 (Anul 8, nr. 1278-1302)

1953-06-02 / nr. 1278

Uni din probleme!« Importante de care trebue să se preocupe secretarul organizaţiei U.T.M. este şi aceia a strângerii cotizaţiilor. Ocupându-se el însuşi de acest lucru, secreta­rul organizaţiei subliniază în faţa utemistilor importanţa acestei sarcini statutare, îi con­vinge să-şi achite la timp cotizaţia. De felul în care îşi îndeplineşte utemistul această datorie se poate vedea dacă el iu­beşte cu adevărat organizaţia marxist-­leni­­nistă a tineretului dacă înţelege să pună in­teresele generale înaintea celor individuale, într-un cuvânt dacă are o conştiinţă ridicată. In afară de aceasta dacă utemistuil îşi plă­teşte la timp cotizaţia, el contribue la com­­plectarea mijloacelor financiare ale organi­zaţiei şi deci la bunul mers al­ activităţii ei. Utemistul care îşi plăteşte la timp cotizaţia dovedeşte că este strâns legat sufleteşte de viaţa organizaţiei, îşi cunoaşte îndatoririle şi le îndeplineşte conştiincios. Iată dece secre­tarul nu are voie să neglijeze această pro­blemă, ci trebue să-i dea o atenţie deosebită. In organizaţia noastră erau într’un timp destui utemişti care întârziau cu achitarea co­tizaţiei, uitând de această îndatorire elemen­tară. S’a întâmplat de aceia ca în unele adu­nări ale organizaţiei noastre să se ridice câte un utemist şi să atragă atenţia că printre noi mai sunt unii tovarăşi nedesciplinaţi care nu-şi plătesc la timp cotizaţia şi că este ruşi­nos că nu s’a lichidat încă această lipsă. La această problemă biroul organizaţiei de bază a trebuit să se gândească mai serios în ultima vreme. Ceeace spuneau acei utemişti era intru’tot­ul just. Intr’adevar erau destui utemişti care nu-şi plăteau cotizaţiile, sau aş­teptau să fie traşi de mânecă pentru a şi le plăti. Critica unor utemişti a atras atenţia biroului organizaţiei de secţie, care nu luase până­­acum măs­urile necesare în legătură cu munca de strângere a cotizaţiilor. Eu am dis­cutat acest lucru cu ceilalţi membri din birou şi am hotărît să nu mai lăsăm lucrurile să meargă del­a sine, să întărim munca politică In legătură cu această problemă. Intr’o şe­dinţă la care au participat toţi membrii birou­lui, s’a analizat această chestiune. Imediat după aceia, am organizat scurte consfătuiri ale grupelor utemiste. In aceste consfătuiri organizatorii de grupă au vorbit utemiştilor despre importanţa achitării la timp a cotiza­ţiei şi unii utemişti au criticat pe tovarăşii lor care, dând dovadă de indisciplină, nu au făcut acest lucru. Organizatorii de grupă au arătat deasemeni că tovarăşii care nu-şi plătesc la timp cotizaţiile aveau şi alte lipsuri în legă­tură cu respectarea disciplinei în producţie şi de organizaţie, lucru cu totul inadmisibil pentru nişte utemişti. Critica făcută a fost într’adevăr aspră : ea i-a pus pe gânduri pe utemiştii cărora li s’a adresat. Dator’tă acestor consfătuiri situaţia s’a schimbat într’o mare măsură, mulţi utemişti cum­­ar fi Bodo Ion, Mincă Vas­­ile şi alţii care aveau restanţe câte două—trei luni în u­rmă, au venit şi şi-au plătit cotizaţiile şi în gene­ral s’a întărit respectarea disciplinei de către utemişti. Deşi situaţia în această d­irecţie s’a îmbunătăţit mult, totuşi mai erau încă unii utemişti care nu dădeau dovadă că au hotărît să rupă cu năravul de a emana plata cotiza­ţiei. I­ntr’o zi stând de vorbă cu tovarăşul Şte­­fănîcă Ion secretarul organizaţiei de partid, care-mi dădea unele sfaturi în legătură cu îmbunătăţirea muncii noastre, i-am vorbit şi despre aceasta. El mi-a spus: „Nimic de zis metodele voastre sunt bune. Este folositor să criticaţi ,pe cei in­disciplinaţi, pe cei care nu-şi plătesc cotizaţiile la timp, într-o aduna­­re sau consfătuire de grupă. Dar nu-i deajuns. Trebue să discutaţi şi cu fiecare atem­isit în parte, să vedeţi de ce nu şi-a achitat cotizaţia, să-l ajutaţi. O să vedeţi că fiecare va invoca alt motiv. Unu­­l nu şi-a pus deoparte bani, altul amână de pe o zi pe alta, altul uită. Fie­căruia trebue să-i arăţi că aceste motive nu sunt serioase, că această îndatorire elementară trebue respectată orice s-ar întâmpla. Da, vor­biţi cu fiecare utemist în parte“. Şi nu numai că ne-a dat acest sfat, dar tovarăşul Ştefănică a mers chiar cu mine să stea de vorbă cu o utemistă care nu-şi plătise cotizaţia. Am mers astfel la tovarăşa Emilia Popescu : „De ce nu ţi-ai plătit cotizaţia to­varăşă Popescu, a întrebat-o secretarul de partid. Nu cumva ai privit cu uşurinţă această în­datorire şi atunci când ai luat salariul nu te-a­ gândit la cotizaţie ? Aceasta dovedeşte că nu te preocupă într’adevăr destul de mult îndeplinirea îndatoririlor tale de utemistă. La asta trebue să te gândeşti, această lipsă trebue s’o lichidezi“. Aşa ne-a învăţat secretarul de partid să discutăm cu fiecare tânăr, să ascultăm, ce spune fiecare tânăr, să-i arătăm în ce constă greşala lui şi să-l ajutăm s-o lichideze. Astfel am reuşit să îndreptăm mult situaţia cotizaţiilor. Tovarăşa Popescu Emilia de pildă a venit să-şi plătească restanţele de cotiza­ţie, au venit şi ceilalţi utemişti. Discutând astfel cu fiecare din utemişti, noi am aplicat diverse metode prin care să-l facem să-şi li­chideze lipsa pe care o aveau în legătură cu plata cotizaţiilor. Astfel unei utemiste care avea o restanţă de 3 luni de zile i-am c­erut să scrie un articol la gazeta de perete despre importanţa plătirii la tim­p a cotizaţiei. Ea a scris articolul, — ce-i drept, ruşinată — a fost nevoită să ia o poziţie autocritică în această direcţie şi a hotărît să nu-şi mai ne­glijeze această importantă îndatorire. Biroul organizaţiei noastre obişnueşte dea­­semeni ca la începutul adunărilor generale, să facă o scurtă dare de seamă despre pro­blema cotizaţiilor şi să arate cine sunt acei utemişti care nu se achită în mod conştiincios de această obligaţie înscrisă în Statut. Toate­­aceste măsuri au dus­­la serioase îm­bunătăţiri. Astăzi marea majoritate a utemiş­­tilo­r noştri plătesc cotizaţiile în primele zile ale lunii. Noi suntem hotărîţi să întărim şi mai mul­t munca educativă în rândul utemiş­­tilor şi să lichidăm cu orice fel de lipsuri în această direcţie. Făcând astfel vom putea contribui efectiv la îndeplinirea u­nuia din an­gajamentele luate de comitetul U.T.M. in cinstea Festivalului Mondial al Tineretului şi anume acela ca toţi utemiştii din uzina noas­tră să-şi achite cotizaţia la timp. VASILE NICOLAE secretarul­ organizaţiei de secţie U.T.M. nr. 16 de la atelierele ajustau 1 vagoane complexul „Griviţa Roşie”. Viata U. T. M.­­Toţi atem trebue să-şi plătească cotizaţia la timp Capella corală de Stat „Doina“ din R. S. S. Moldovenească la Cluj şi Timişoara Capella corală de Stat „Doina“ a R.S.S. Moldoveneşti a vizitat Sâmbătă oraşul Cluj In cursul zilei, oaspeţii au făcut o excursie pe dealurile Feleacului, în apropiere de ora­şul Cluj şi au vizitat grădina botanică şi mai multe cartiere ale oraşului. Seara, în sala Teatrului Naţional din Cluj, colectivul Capella corală „Doina” a prezentat un concert în faţa a peste 1.400 spectatori care au aplaudat călduros pe artiştii din R.S.S. Moldovenească. Duminică, Capella corală de Stat „Doina“ din R.S.S. Moldovenească a sosit la Timi­şoara. In cursul zilei, colectivul Capellei corale de stat „Doina“ a vizitat oraşul Timişoara. Seara, peste 1.200 spectatori au avut pri­lejul să asculte cântecele poporului din R.S.S. Moldovenească şi alte cântece sovie­tice, precum şi cântece româneşti, în cadrul concertului prezentat de Capella corală „Doina“. (Agerpres) Palatul Pionierilor din Sverdlovsk Partidul Comunist şi Guvernul Sovietic au pus la dispoziţia copiilor sovietici palate şi case ale pionierilor şi alte instituţii extra­şcolare pentru copii. Aici ei au posibilitatea de a-şi dezvolta aptitudinile sub îndrumarea plină de grijă a specialiştilor. Un astfel de palat au pionierii şi şcolarii din Sverdlovsc, in fotografie: Palatul Pionierilor din Sverdlovsc. Cele 63 de camere ale Palatului sunt deschise în permanenţă pentru pionieri şi şcolari. Mândria de a fi muncitor Bicicleta apăru în fierărie cam aşa : la început Serghei a găsit undeva o roată care stătuse aruncată într'un colţ întunecos, printre brăzdare de plug şi alte lucruri, până când fierarul Nicolai Mih­ailovici , care nu poate suferi dezordinea, a scos-o de acolo. Apoi Chim Smirnov a mai găsit o roată. A făcut rost şi de spitec şi bucşe. Când s’au văzut băieţii cu două roţi, au hotărît să mon­teze o bicicletă. E greu de povestit cum au făcut ei rost de celelalte piese, dar calea urmată de fiecare piesă până la fierărie a fost extrem de com­plicată. Ele au fost schimbate pe porumbei, iepuri de casă, cărţi. într’un cuvânt, după o lună, bicicleta era aproape gata. Lipseau numai biela din par­tea stângă, două axe de pedale şi clopoţe­lul. Se putea merge cu ea şi fără clopoţel. Cât despre bielă şi cele două axe, băieţii au hotărît să le facă ei singuri. Dar după puţin timp, lui Serghei i-a tre­cut înflăcărarea Chim nu putea face nimic singur El lucra numai de două luni 5 la fieră­rie şi sarcina lui era să menţină flacăra in forte. Odată, Nicolai Mihailovici a venit la fie­rărie supărat. El suduia fierul de calitate proastă, dălţile tocite, mânerul ciocanului Chim băgă de seamă că în ziua aceea Ni­colai Mihailovici îşi dădea silinţa să facă totul singur, fără a recurge la ajutorul lui Serghei, ca şi cum ar fi fost nemulţumit de el. După prânz, Nicolai Mihailovici îşi şterse mâinile de şorţ şi spuse: — Să terminăm treaba. „S'a întâmplat ceva”, se gândi Chim. El lăsă pârghia foalelor. .Jăratecul alb deveni de un roșu palid, apoi se acoperi cu cenuşă. Făcură cu toții ordine­ în fierărie. Se du­seră acasă la Nicolai A Mihailovici. Pe drum el îi spuse lui Chim : — înseamnă că rămânem acum numai noi doi. Serghei vezi tu, pleacă la şcoala pro­fesională. Se face strungar Şi Chim înţelese de ce Nicolai Mihailo­­vici era în această zi atât de posomorit, nn I. Bulgarin discuţiile sale cu colhoznicii ei îl lăuda întot­deauna pe Serghei pentru iscusinţa, îndemânarea, agerimea ochilor lui, pentru toate calitățile care luate la un loc poartă numele de „talent de fierar“. Câteodată, pri­vind cum trebăluește Serghei lângă forje Nicolai Mihailovici spunea : — Acum nu-mi mai e frică de moarte. Se­­rioja mă va înlocui. Dar Serghei hotărîse să se facă strungar. Nicolai Mihailovici fu cuprins de amărăciune. Nici nu s’a dus să-l petreacă pe Serghei, când acesta a plecat la şcoala profesională din Macariev. L-a condus numai până la poartă apoi şi-a încruntat supărat sprânce­nele și s'a întors. Iar Chim l-a condus până dincolo de sat. Prietenii mergeau pe uliţe în tăcere. Au trecut podul peste râuleţul Nichifora. Pentru a rupe tăcerea care îi stingherea, Sergh­ei spuse : — Bicicleta aceea a noastră... ştii, mai în­­veţi şi tu puţin, o termini şi plimbă-te cu ea... Serghei a plecat. Chim a rămas singurul ajutor al lui Nicolai Mihailovici. De multe ori, Nicolai Mihailovici și cu Chim stăteau seara lângă forje. Cărbunii li­căreau în întuneric. In fierărie era cald și plăcut. V­orbeau despre viitor. — Vreau să fiu fierar, — spunea Chim. Iar Nicolai Mihailovici fumând tutunul cultivat de el, îi răspundea : — Fierar... Dar astăzi fierarul trebuie să aibe şcoală. Uită-te ce scrie Serioja : în şcoa­­la lor profesională şi strungarii şi fierarii învaţă tehnologia... — Tehnologia, — repetă el cuvântul aces­ta sonor, — pentru că astăzi fierarul repară maşini. Nu topeţi, greble, ci maşini. Nu poţi fi fierar fără tehnologie. Şi iată că vara, când au venit ploile calde, a apărut în fierărie şi Serghei. Era într’o bluză neagră, cu chipiu de uniformă. A exa­minat fierăria gospodăreşte. A scos din colţ bicicleta uitată A spus aşa ca într’o doară : — Am să plec curând la Costroma. Tre­buie să-mi cumpăr un costum. Am să fac rost și de piesele pentru bicicletă. După câteva zile, Serghei a plecat la Cos­troma. Împreună cu el a plecat și Chim. S-a dus la şcoala profesională. Pe coridorul şcolii era larmă. Din camera în care şedeau membrii comisiei de admi­tere, ieşeau băieţi. Feţele lor străluceau de bucurie. Fără să se adreseze cuiva, ei anun­ţau fericiţi : — Voi fi strungar! — Lăcătuş ! La cererea lui, Chim a fost trecut în grupa fierarilor Seara, în camera din cămin, în care au fost cazaţi câţiva viitori fierari, a intrat un om înalt, în vârstă. Oaspetele se numea Grigori Grigorievici Golovţov. El le-a spus că a fost numit mais­tru la grupa lor. Ii va învăţa meseria de fierar. Grigori Grigorievici îi amintea lui Chim de Nicolai Mihailovici. Era tot atât de liniş­tit, cu faţa tot atât de blândă, puţin sfioasă. Iar mâinile lui erau la fel ca ale lui Nicolai Mihailovici : puternice, bătătorite. Maistrul a întrebat pe fiecare dintre băieţi cum îl cheamă, de unde este. A aflat astfel, că vecinul scund, voinic al lui Chim-Anatoli­elohov a venit din satul Holm din raionul Sadislave. Era tăcu îngândurat. El i-a plăcut îndată lui Chim. I-a mai plăcut lui Chim şi Anatoli Erşov, un băiat subţire­ şi pis­­trihiat. Grigori Grigorievici a stat mult cu băieţii. Noii elevi aveau de pus multe întrebări de tot felul cu privire la viitoarea lor profesie. Grigori Grigorievici le răspundea pe înde­lete. Iar apoi, la plecare, le-a spus: — Curând ne vom duce la uzină. Acolo veţi vedea totul cu ochii voştri. Seara târziu, în aceeaşi zi a venit la Chim şi Serghei. El pleca acasă, îşi cumpărase costumul. Dar piese pentru bicicletă nu găsise. Curând după aceea, băieţii au plecat la uzină. La intrare au scos un bon de poartă pentru toată grupa. Inmânândui-i lui Grigori Grigorievici, paznicul de serviciu şi-a scos capul prin ferestruică, i-a examinat pe toţi: — Noi ! Aşa-aşa !... — Noi! — i-a răspuns Grigori Grigorievici. — Fierari Foarte bine. Băieţii au trecut pe lângă paznic, care îi examina cu atenţie ca şi cum ar fi vrut să vadă dacă face să le dea drumul şi au ajuns în curtea uzinei. Pe lângă secţii goneau pe şine trenuri în­cărcate cu lăzi uriaşe. Pe lăzi era scris cu creta: „Staliagradscaia“, „Cuibîşevscaia”, „Minghed­aurscaia”. Iar dincolo de Secţiile uzinei, pe un teren nu prea mare lucrau câ­teva excavatoare. Grigori Grigorievici le ex­plică că aici, pe acest teren, sunt încercate noile excavatoare. Ele deabea fuseseră fabricate. Piesele lor sunt făcute în fiecare secţie. Iar cele mai mari — în atelierul de fierărie. Novicii au intrat în secţia Fierărie. Era mare, luminoasă şi înaltă. Bocăneau cioca­nele cu abur şi cu aer comprimat. La gurile uriaşe ale cuptoarelor se vedea o flacără albă Grigori Grigorievici le-a spus băieţilor că aici îşi vor însuşi ei măest­ria de fierari, vor învăţa să cunoască metalul. Apoi a împărţit elevilor săi ciocane de lemn, i-a aşezat lângă nicovale şi Ie-a spus: — Iar acum vom învăţa să ţinem cioca­nul în mână corect, să batem cu el pe ni­covală Aşa a început prima lecţie. Viitorii fierari s’au împrietenit recede cu directorul adjunct al şcolii, Vasili Efimovici Parfeonov. El este iubit de toată şcoala. Este iubit, pentru că a fost şi el cândva elev al şcolii profesionale, şi pentru că, predând lec­ţiile, el le expune foarte atrăgător. Tem­a lecţiei era „Substanţele lubrefiante şi de răcire”. S’ar părea că nu poate fi ceva mai plictisitor. Dar în povestirea Im Vasili Efimoviei nisipul şi uleiul se transformau deodată în nşte fiinţe vii — în prieteni şi duşmani ai metalului. Când s’a terminat lecţia, Chim se apropia de Vasili Efimoviei şi-i spuse : — Strungarilor le-au şi dat o comandă. Vasili Efimovici îl înţelese pe Chim . — Va veni timpul când veţi primi şi voi o asemenea comandă. Dacă veţi învăţa bine, vă vor încredinţa şi vouă sarcina de a face piese de excavator, — îi spuse el şi zâmbi. Nu e prea mult de când el însuşi a aşteptat cu tot atâta nerăbdare prima comandă. Băieţii din grupa de fierari au prieteni şi în uzină lată-1, de piidă, pe fierarul Nicolai Smurov, fost elev al şcolii profesionale Nr. 2. Despre el se scrie în ziare şi i se publică portretul. Iar directorul şcolii profe­sionale îl dă ca exemplu la toate adunările. Odată, Nicolai Smurov a mai rămas în a­­telier după ce şi-a terminat schimbul. Şedea şi aştepta probabil pe cineva. Când băieţii s-au aşezat la locurile lor de muncă, Smurov s’a apropiat de Anatoli Mohov şi i-a spus : — Tu ai lucrat ori lângă acest ciocan ? Cum se face, frate, că ai uitat să-ţi aranjezi locul de muncă ? Anatoli se înroşise. — La noi, la muncitori, nu se obişnuieşte aşa. Pentru un muncitor, locul de muncă este ca şi masa de lucru a scriitorului. Acolo tre­buie să fie întotdeauna ordine şi curăţenie Se mai spune că nici disciplina nu e gro­zavă în grupa voastră. Să vorbeşti neapărat cu tovarăşii tăi despre aceasta — Voi vorbi cu ei neapărat ! — a spus Antoli. Şi a privit mult timp în urma lui Smurov. Iar seara, Anatoli şi-a aranjat mult timp locul de muncă, a frecat lună m­esele cioca­nului cu aer comprimat. „Uite, aşa să fiu, ca Smurov” — se gândea el iar când Anatoli a vorbit despre aceasta prietenilor săi, a a­­flat că mulţi dintre ei doresc să semene cu Smurov. După discuţia cu Anatoli, Smurov a început să mai vină uneori pe la viitorii fierari, să le dea sfaturi, ajutor Câteodată el venea lângă ciocan și le arăta cum să facă mai bine o piesă sau alta. El muncea ușor și degajat. Odată, Grigori Grigorievi­c­ a venit în ate­lier cu o figură mai gravă decât de obicei. — Tovarăși! Am primit o comandă d­e răspundere ■ vom face piese pentru excava­tor, — a spus el elevilor săi. Pentru prima dată li s’a adresat ca unor muncitori maturi, vrând să sublinieze astfel importanţa co­menzii primite de ei .Maistrul a împărțit schiţele Erau la fel cu acelea pe care le studiau băieţii la lecţie. Dar acum nu erau schiţe de şcoală. Ci de lucru Piesele, pe care primiseră sarcina să le facă nu erau prea complicate. Câteva zile la rând, în atelier ciocanele răsunau încordat, mai cu for decât oricând; cuptoarele dogoreau mai puternic. Băieţii îşi dădeau silinţa să nu piardă degeaba nici un minut Mâncau la repezeală şi ve­neau iar la ciocane. Din când în când dădeau fuga la maga­zia de scule să ia vre­o sculă care le tre­buia. Iar unchiu' Vasia, magazionerul, între­ba aproape pe fiecare : — Eşti emoţionat ? — Fără să ascundă aceasta, răspundeau aproape toţi : — Da, sunt emoţionat. — Fii emoţionat! înseamnă că vrei să lucrezi mai bine Căci comanda nu e aşa simplă . E o comandă de stat ! A mai mult ca oricând, le-a fost frică atunci când controlorul de la secţia de control tehnic a luat în primire piesele.­Dar nici o piesă nu a fost dată la rebut . Peste câteva zile, Chim Smirnov, Anatoli Mohov şi Anatoli Ersov mergeau prin curtea uzinei. Pe platformele de cale ferată stă­teau două excavatoare. Pe cabinele lor era scris cu cretă : „Constructorilor hidrocentra­lei de la Cahovca”. Și Chim spuse : — Poate că, la aceste excavatoare sunt și piesele noastre. Fiecare din ei era bucuros și se gândea­ cu plăcere la aceasta. Erau bucuroşi pentru ei şi pentru tovarăşii lor, fiindcă îndeplinesc o muncă ,atât de importantă, de importanţi de stat. Acest sentiment îi încerca pentru prima dată. El se născuse chiar atunci în ini­mile lor. Numele acestui sentiment este mân­drie de muncitor ..Chim veni odată acasă Tot atunci sa găsea în sat şi Sergh­ei Prietenii s’au întâi­, nu­ S’au dus la fierărie. Acolo totul ramă­sese ca şi în trecut. Şi Nicolai Atihnilovîei era tot acelaş. In colţul acela întunecos, în acelaş Ioc Serghei găsi bicicleta. O scoase în mijlocii­ fierăriei Prietenii se priviră Chim luă două bucăți de metal, le puse în forje. Când s’au­ înfierbântat, devenind albe, el a scos o bu­cată, a pus-o pe nicovală L-a rugat pe Sergi­ei să lovească cu ciocanul Chim apucă cu iscusință bucata de fier Ea se întinse. Chim o prtrivea mieu sub ciocan Ii tăie vârful Apoi arătă lui Nico­lai Mihailovici şi lui Sergi­ei o axă de pe­dală La fel făcu şi a doua axă. Iar peste 15 mi­nute, re masă fumega şi o bielă fierbinte. Chim lucra atât de bine, încât chiar şi Ni­colai Mihailovici, el însuşi un bun fierar şi care văzuse mulţi fierari excelenţi, talentaţi, se uitau cu admiraţie la lucru! lui precis, cu­rat. Serghei luă o pilă, privi piesele făcute de Chim — Deşi treaba asta nu este de strungar, le prelucrăm noi îndată, — a spus el. Şi începu să-i tragă cu p’la, ca un lăcă­tuş adevărat In seara aceea băieţii s’au plimbat cu bi­cicleta. Iar Nicolai Mihailovici oprind în drum colhoznicii cunoscuţi, le spunea : — Ai auzit, au făcut singuri o bicicletă. Şi lucrările de fierărie şi cele de lăcătuşer­e — toate le-au făcut singuri, ştrengarii Nu-ui, văd că acum pot să mor. Are cine să mă schimbe. Şi toţi cei pe care îi oprea înţelegeau mândria lui. Iar când spunea ultm­ele cu­vinte — zâmbea. Se vede bine că numai la moarte nu se gândeşte. (Din „Comsomolscaia Pravda”). „Scânteia tineretului” Pag. 2-a 2 Iunie 1953 Pe urmele materialelor nepublicate ★ ★ Abonaţi fără abonamente Tovarăşul Bogdan Ion instructor de pionieri din comuna Păuleşti raionul Vrancea a scris ziarului despre proasta difuzare a presei în raionul respectiv. Aceasta se datoreşte — spune tovarăşul Bogdan nepăsării şi lipsei de răspundere de care dau dovadă factorii poş­tali pe care nu-i interesează dacă ziarele ajung la timp la abonaţi sau nu. El arată mai de­parte că unitatea de pionieri nr. 9 di­n co­muna Păuleşti avea 60 de abonamente la „Scânteia tineretului“ dar niciodată ele nu au sosit regulat. Ori soseau câte 10 numere odată, sau nu mai veneau deloc. Ziarul no­stru a sesizat acest fapt Ministerului Poşte­lor şi Telecomunicaţiilor, care ne răspunde că s-au făcut cercetări la faţa locului de către organele în drept dovedindu-se că cele scrise de corespondent sunnt juste. Deasem­en ne arată că s’a trecut de îndată l­a o serie de măsuri organizatorice. Au fost sancţionaţi cei vinovaţi de­­aceste lipsuri. Astfel s’au im­putat sumele pentru contravaloarea abona­mentelor tov, diriginţi ai oficiilor şi factori­lor poştali vinovaţi cu care s'au făcut noi a­­bonamente pe lunile Iunie, Iulie şi August. Iar tovarăşul diriginte Lăcătuş Constantin principalul vinovat a fost destituit deoarece avea şi alte lipsuri în munca lui. Va exista activitate culturala Comitetul raiorurl de partid Focşani răspun­de ziarului nostru că cele sesizate de cores­pondentul voluntar Costică Grigoraş, cu privi­re la inactivitatea căminului cultural din co­muna Bileşti, raionul Focşani sunt juste. In ce constă inactivitatea căminului cul­tural ? Iată ce ne scrie corespondentul. In comunul Bileşti datorită lipsei de interes a sfatului popular, căminul cultural nu are niciun fel de activitate. Deşi s’a început con­struirea unui cămin cultural în comună, a­­ceastă lucrare a fost lăsată în ultimul timp în părăsire. Din această cauză biblioteca, care este înzestrată cu peste 1000 volume stă ne­folosită la şcoala elementară. Corespondentul se întreabă: oare când se va gândi şi sfatul popular din comuna Bileşti la viaţa culturală a tinerilor ? Comitetul raional de partid Focşani ne a­­rată în răspuns şi măsurile ca­re au fost luate pentru îndreptarea lucruri­lor. A fost schimbat vechiul director al căminului, deasemeni s’a reorganizat sediul căminului. S’a hotărît ca în cel mai scurt timp din fondul extrabugetar realizat să se cumpere un aparat de radio. Echipa artistică a fost și ea reorganizată. Cărţi noi IN EDITURA PENTRU LITERATURA PO­LITICA D. LAZAR — Munca politică de massă pen­tru crearea de gospodării colective şi întovă­răşiri agricole. 56 pag. 40 bani EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA SI ARTA ALOIS JIRASEK: „Capete de câini“ (roman) 276 pagini — 5,35 lei. ISTVÁN ÖRKÉNY : „Soţii" (roman) 500 pa­gini — 9,82 lei. MARIAN BRANDYS : „începutul epopeei“ (roman) 256 pagini — 4,50 lei. PETER VERSS: „încercarea“ (nuvelă) 144 pagini — 2,50 lei. WILLI BREDEL: „Cincizeci de zile" 116 pagini — 1,97 lei. PAVEL VEJINOV : „Compania a doua” 140 pagini — 2,25 lei. * * * „Pe drumul unei vieţi fericite“ 388 pagini — 5,35 lei. EDITURA A.R.L.U.S. — „CARTEA RUSA" GHEORGHI LEONIDZE : — „Stalin — copi­lăria şi adolescenţa“ (poem), (ediţie de lux), 127 pagini — 15,44 lei ANDREI LUPAN : „Lumina" (piesă de teatru) 74 pagini — 1,50 lei LEONID LEONOV­, „Invazia“ (piesă de teatru) 94 pagini — 1,71 Iei. * * * „Ştiinţa sovietică în slujba păcii şi a progresului" 37 pagini — 0,78 lei. ­La fabrica de mezeluri „­Progresul" din Roşiorii de Vede aveam mai mult de stat și m’am dus mai de dimineață. Ajungând la poarta fabricii mă adresez portarului : — Tovarășe, pot vorbi cu tovarășul secre­tar al comitetului U.T.M.? ?!? —... Sau cu alt membru din comitet dacă secretarul nu-i aici ? — Organizaţia de U.T.M.?! aşa ceva n’avem! — Nu se poate! — Ba, se poate. Dacă n’avem! Şi după un timp de gândire îmi spune : — Dacă vreţi să mai aşteptaţi puţin o să chem pe tovarăşul Vlad Petre. Ştiu că-i utemist. Poate ştie el ceva... Când auzi că e chemat în legătură cu pro­bleme de U.T.M., tovarăşul Vlad veni tot într’un suflet şi mi se adresă : — In sfârşit!... După aproape un an de zile s’a gândit şi comitetul raionali să trimită pe cineva la noi să ne aur­e la înjghebarea orga­nizaţiei de bază U.T.M. — Să vezi tovarăşe Vlad că eu... — Tovarăşe instructor, poftiţi în fabrică! Mai întâi să vedeţi cum muncesc tinerii iar apoi... — Dar vreau să te lămuresc, l-am întrerupt eu, vreau să-ţi spun că eu sunt... — Ştiu, sunteţi obosit, deşi nu e distanţa prea mare de la raion până la noi. Să tot fie vreo 15 minute de mers pe jos. — Nu, altceva vroiam să-ţi spun... — Poftiți înăuntru sa putem sta pe birhete de vorbă, tovarășe instructor, și mă trage pe poartă în fabrică. — Câte n’am să vă spun, continuă el cu înflăcărare. Avem în fabrici tineri buni, ce să vă spun. Dar ce folos? Stăm ca’n pustiu. Nu vine nimeni să ne organizeze. De câte ori n’am fost la raion ! Nu mă asculta nim­eni aşa că bine că aţi venit dumneavoastră, să punem temelie organizaţiei noastre de bază. Să vă spun drept — nu că mă laud dar tot am făcut treabă şi neorganizaţi. De exemplu tovarăşul Toca Niculaie, utemist şi el, a calificat la locul de muncă pe tovarăşii Petre Iancu, Alexandru Pârvu, Niculaie Roth şi alţii care depăşesc norma cu 150 la sută în mod regu­lat. — Comitetul raional cunoaşte ce­e ce-mi spui mie tovarăşe Vlad? — Păi dacă nu cunoştea, nu vă trimetea pe dumneavoastră aci, aşa... — Şi spui că de un an n'au dat pe aici tovarăşii dela raion? — Se apropie anul. Ştiu asta după câte raţii, că n’am plătit din vara lui ci­ncizeci­­şidoi. N’avem cui. Dar ia­sta.... Poate că nu sunteţi dela raion...? — Păi nu sunt... Şi îi povestii tovarăşului Vlad de unde vin şi cu ce treabă. — Şi eu care credeam... La comitetul raional U.T.M. Roşiorii de Vede activiştii sunt preocupaţi de îndepli­nirea sarcinilor. Şi tovarăşul secretar Tarniga Gheorghe era ocupat, totuşi îşi făcu timp să stea de vorbă şi cu mine. Când am început să-i vorbesc, m’a întrerupt surprins. — Şi aţi venit pentru o fabrică de me-e­zeluri?... — Nu pentru fabrică am venit, pentru alt­i­ceva. Şi îi vorbii despre faptele şi greută­ţile tinerilor de la fabrica de mezeluri. Când se lămuri de unde vin şi pentru ce, tovarăşul Tarniga începu să se târguiască : — Să vedeţi tovarăşe... eu sunt nou pe aici. Deabea am vreo nouă luni. Dar s’au luat unele măsuri... Vorbiţi mai bine cu tovarăşul prim-secretar. La rândul său tovarăşul Florea, prim-secre­tar, îmi zise: — Hm! Eu, ce să spun, cunosc problemele acestea. Dar mai bine vorbiţi cu tovarăşa Georgeta Stancea, trebuia să se ducă ieri pe acolo. Nu știu, s’o fi dus? Adică ce vă întreb eu pe dumneavoastră? Să stăm de vorbă cu ea. Tovarăşa Georgeta Stancea când auzi de aşa ceva deveni foarte sentimentală. Şi adaogă : — Ce rău imi pare ! Dacă ştiam că veniţi azi mă duceam de ieri, zău că mă duceam... N’am avut timp, atâtea sarcini... Dar mă duc mâine... Mă duc, credeţi-mă. Şi am plecat... Şi iată de atunci au trecut câteva săptă­mâni Dar tovarăşii de la comitetui Raional U.T.M. tot nu au rezolvat această problemă. Poate că şi acum vor spune ca şi tovarăşa Georgeta Stancea... — Ce rău ne pare­, dacă ştiam că ajun­gem la ziar... dar ce să-i faci ?... De fapt, ţin­e atât de greu de răspuns ce-i de făcut atunci când unii activişti, sau un întreg birou raional manifestă atâta nepă­sare condamnabilă faţă de sarcinile lor, faţă de viaţa tineretului... MIRCEA SAVU FOILETON „D­a­c­ă ştia­m...“ ★ Ce facultate sa urmăm Ne-am ales cu ch­ibruinţă profesiunea întrebarea „Ce profesiune să-mi aleg” pe care şi-a pus-o tov. Virgil Mânăstireanu ne-a frământat şi pe noi, elevii clasei a XI-a de la Liceul „I. L. Caragiale“ din Bucureşti şi pentru că o parte din noi ne-am hotărît asu­pra profesiunii pe care o vom alege, ne-­am gândit să scriem ziarului despre acest lucru. Eu, de pilda, vreau să mă înscriu la Insti­tutul de Limbă şi Literatură Rusă „Maxim Gorchi" din­ Bucureşti, deoarece dorinţa mea arzătoare este să învăţ limba lui Lenin şi Stalin, să studiez în original cele mai pre­ţioase opere literare şi ştiinţifice din lume. Este nespus de mare bucuria când citeşti cu o lună mai devreme o carte sovietică ce n’a fost încă tradusă, când înţelegi cuvintele pe care ţi le spun m­nunaţii oameni sovietici cu care ai ocazia să te întâlneşti. Am îndrăgit limba rusă încă de pe băn­cile şcolii. Aceasta se datoreşte în mare mă­sură tovarăşei noastre profesoare care a ştiut să ne facă să iubim această limbă. Ea ne-a explicat totdeauna Secţiile d­ar, în aşa fel,, încât fiecare dintre noi a învăţat uşor să scrie, să citească şi chiar să vorbească în limba rusă. Eu îi sfătuesc din toată inima pe viitorii absolvenţi care nu s’au hotărît încă pe ce drum să păşească, să-şi aleagă procesiunea pe care am ales-o eu, de a deveni profesori de limbă şi literatură rusă. Posibilitatea de a transmite copiilor minunatele comori ale culturii sovietice, de a-i face să înţeleagă şi să cunoască limba oamenilor celor mai înaintaţi, este o perspectivă minunată. Profesiunea de pedagog, de­ educator al tinerei generaţii, nu e mai puţin preţioasă decât cea de inginer sau de medic. In clasa noastră mai sunt elevi care au înţeles rolul de mare cinste şi răspundere care revine profesorilor astăzi î­n învăţămân­tul nostru de tip nou. Colegul meu Zane Radu de pildă, s’a hotărît să devină cercetător în­ domeniul fizicii şi matematicii. El s’a hotărît încă de anul trecut să urmeze Facultatea de Fizico-Matematici, dar hotărîrea lui de a lu­cra în acest domeniu a devenit şi mai fem­­ăl atunci când am vizitat împreună cu toată clasa această facultate. Aici el a văzut mi­nunatele laboratoare de studii realizate în anii regimului de democraţie populară, în urma reformei învăţământului. A vizitat sec­ţia de electricitate, în care a văzut marile baterii de acumulatori, secţia de optică cu diverse spect­roscoape, instalaţii în care se produce fosforescenţa diferitelor substanţe. A vizitat deasemeni secţia de astronomie, laboratorul de fizică atomică. Aici a văzut un aparat de raze X, o cameră Wilson, dife­rite plăci fotografice şi multe alte lucruri in­teresante care au atras interesul elevilor noştri. Vizita la Facultatea de Fizico-Matematici l-a convins şi mai mult pe colegul meu ca e bine să-şi aleagă această profesiune. El ştie că va putea face experienţe folositoare şi se va strădui să contribue pe măsura po­sibilităţilor lui la îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniul matematicii şi fizicii, învăţând neîncetat din experienţa cercetătorilor sovie­tici. Am dat aceste exemple, deoarece sunt convins că ele vor fi folositoare elevilor din ultima clasă. Sfatul meu tovărăşesc este că ei trebue să­ chibzuiască bine aşa cum noi am chibzuit a­­supra alegerii profesiunii şi dacă vor ajunge la concluzia că în aceste profesiuni ei pot fi folositori patriei, să păşească cu îndrăzneală pe aceste căi, cu convingerea că şi aici ca şi în orice alt domeniu de activitate li se des-­­chid perspective minunate. P. MAZAIMAN elev in clasa XI-a a Liceului de băieţi „I. L. Carragiale“ din Bucureşti

Next