Scânteia Tineretului, noiembrie 1953 (Anul 8, nr. 1409-1431)

1953-11-01 / nr. 1409

Linişte pe Someş... Am intrat în sat când se lăsa înoptarea. Satul nu are nimic deosebit faţă de altele : o şosea, care vine dinspre Dej şi trece, şerpuind, până cine ştie unde s uliţe lătu­ralnice şi Întortochiate, case cu grădiniţe şi pomi primprejur. Someşul, o moară şi... Şi are satul linişte multă, mai cu seamă în ceasurile serii, — parcă toată liniştea cu­prinsurilor s’a abătut asupra lui. Iar oame­nii ? Pe câţiva, mai tineri, i-am cunoscut tăifăsuind pe iarbă, la marginea unui şanţ, îşi lăsau faţa desmierdată de adierea vânti­­celului pornit dinspre dealuri şi îndrugau ce le trecea prin minte. Unul îşi scrântise piciorul şi se văicărea, altul se mândrea cu o batistă înflorată, luată pe furiş de la o fată cu care jucase duminica trecută, altul... Nu se spuneau lucruri pe care Istoria să Ie consemneze în paginile ei. Am ciocănit la uşa unor oameni trecuţi de prima tine­reţe, — m’au primit binevoitori, şi după un vechi obicei ardelenesc m’au poftit la masă. O casă de oameni cinstiţi şi liniştiţi. Omul a gustat de două, trei ori din supă şi i-a spus nevestei să mai pună sare. Copilaşul s’a bosumflat şi s’a dus la culcare, pentru că bunică-sa îl cică­,ea mereu să mănânce fru­mos, să nu-şi păteze hăinuţa. Am trecut şi prin casele altora : înţelegere şi linişte peste tot, parcă. Cândva, dacă întâlneai vreun locuitor al satului prin alte părţi ale ţării, mânat de treburi şi nevoi şi îl întrebai: de unde eşti ? Îţi răspundea — de unde şi-a înţărcat dracul copiii! Asta însemna : din Viile Dejului. Nu ştiu dacă oamenii îşi blamau în felul acesta satul numai pentru că era din cale a­­fară de liniştit — şi oarecum retras. Cine să-ţi mai răspundă la o asemenea întrebare ? Cei mai tineri — nu şi-au vorbit satul de rău. Ba au ajuns şi lăudăroşi: noi nu-s din Viile Dejului... gospodăria... 2.800 kg. grâu la hectar, în fiecare an... Iar unii dintre cei care au colindat ţara şi-au zis ce-au zis despre sat, nu s'au mai întors. S’au socotit aşa : decât slugi pe moşiile lui Tudor Mi­hály, mai bine morţi. S’au apucat de mese­rii. Pe urmă... Mai trec acum, din când în când prim sat... Azi, până şi ei se fălesc cu­ satul: gospodărie ca în satul unde mam­ născut eu, nu prea... nu prea se află Satul de pe Someş pare supărător de li­niştit. Seara, când l-am străbătut dela un capăt la celălalt, se auzeau scârţâind di­n când în când portițele ’din fața caselor. Oamenii se întorceau de undeva, cu gândul la odihnă. — Ildiko, tu zici că mi-am pierdut capul! Așa-i. Dar ce vrei să fac! Numai pe ea o văd în fața ochilor. Of, dracu a mai scornit și dragostea asta !" Ce limpezi, ce puternice parcă, răsunau în liniştea nopţii cuvintele acestea ! Cel care le rostise era un flăcăiandru înăltuţ, mâh­nit la faţă, puţin nervos. Scormonea cu în­căpăţânare pământul cu vârful bocancului. Ildikó, căreia îi vorbise i se arăta o fiă mărunţică, îmbrăcată într’un halat negru, cu părul blond, tuns scurt şi ochii mici, ju­căuşi, iscoditori. Flăcăul şi-a luat rămas bun şi a pornit pe uliţă. — Ioska, i-a strigat fata, nu te mai ne­căji. Să vii mâine la lucru. Poate că aş fi trecut mai departe, dacă fata s’ar fi dovedit scumpă la vorbă. Am întrebat-o despre Ioska și mi-a spus. E în­drăgostit tun de o fată, din gospodărie. De Edith. Asta, mai de multă vreme. Duminica trecută a invitat-o la joc. Fata nu s’a dat înlături. Au jucat amândoi și Ioska era fe­ricit. Apoi Edith i-a spus, după ce el i-a mărturisit dragostea : — Nu te necăji, dar eu nu te iubesc. Mi-e drag altcineva, de la Dej... *. Ioşka a ţinut o vreme amarul numai pen­tru el. L-a spus prietenilor, târziu. Ildikó l-a mai ascultat de vreo câteva ori. Ildikó e secretara organizaţiei. Cum să-l ajute pe Ioş­­ka ? Să pună problema lui într’o adunare ge­nerală ? La raion, poate? Fără rost. D­acă E­­dith nu-1 iubeşte... E limpede, Ioska suferă. La fel şi Ildikó. — Oh, am dat prea multe sfaturi altora şi nu mi-am oprit şi pentru mine. La urma urmei la ce mi-ar folosi prea multe sfaturi ? Dacă cel pe care-1 iubesc eu, nu mă iubeşte... Atâta ştiu doar: nu am linişte. Nu numai din pricina asta... Am intrat în sediul gospodăriei. O casă mare, cu o construcţie zăpăcită — fostul co­nac al lui Teodor Mihály. Vedem cum se sting mereu, aproape clipă cu clipă, lumi­nile celorlalte case. Greenii nu se auzeau şi nici clipocitul Someşului. Oamenii nu mai treceau pe drum — numai linişte şi iar li­nişte. Ildikó, a deschis câteva caiete, a în­cercat să lucreze dar mereu cădea pradă gândurilor şi rămânea cu privirea pierdută, undeva. — Socotitorule, avem şedinţă, să nu uiţi... — Nu uit... Ildikó — socotitorul — iar a deschis ca­ietele, iar le-a închis. — Câteodată mă gândesc că dacă aş lu­cra pe vreun şantier, într’o fabrică viaţa mea ar fi mai puţin frământată, mai altfel... Aici mereu trebuie să întrebăm : Cum facem asta ? dar cealaltă ? Ildikó are o voce sonoră, bărbătească, are şi cute subţiri pe obraz şi pare mai în vârs­tă de douăzeci şi doi de ani. Mulţi i-au spus-o şi o ştie şi ea că nu e o fată fru­moasă. ★ Acum trei ani, Ildikó a intrat în gospo­dărie, împreună cu soră-sa, Ella şi taică­­său, bătrânul­ L­irincs. Atât a vrut: să mun­cească şi să aibă cu ce trăi. De celelalte, să se îngrijească alţii. A venit în sat un In­structor de la raion. — Eşti utemistă ? — Sunt. — Trebuie să faceţi organizaţie de bază, în gospodărie... — Trei oameni ? — Da... Trei utem­işti erau în gospodărie, la în­ceput. Ildikó, soră-sa Ella şi Itu Gavrilă. Au ţinut o scurtă şedinţă — la toţi trei le ve­nea să râdă de asta — şi l-au ales secre­tar pe Itu Gavrilă. Au mai primit în orga­nizaţie doi tineri. Tocmai atunci Itu Ga­­vrrilă a plecat în armată. Au rămas fără secretar. — Ildikó, tu o să fii secretara noastră... De atunci, Szekely Ildikó, fata mai mare a bătrânului Lörincs, fost zeci de ani slugă la boier, este secretara organizaţiei U.T.M. din gospodărie. Chia­r a doua zi, după ce a fost aleasă se­cretară, a întâlnit-o Martonuş Iosif, un om de treabă, din sat şi destul de în vârstă. — Măi fată m’a bătut nevasta ! Martonuş Iosif îşi acoperea obraza cu o batistă. — Cum aşa ? — Aşa... A luat farfuria cu zupă şi mi-a trântit-o în faţă. Zupa era caldă, de pe foc. — Vai de mine doamne ! — Na, te tângui şi tu. Taci — şi să nu­mi scoţi vorbe. Mai bine du-te şi o ciocă­neşte la cap pe bătrână să se împace cu mine şi să se înscrie în gospodărie. Altfel, praf o fac. Era ciudos bătrânul, intrase în gura lumii. — Auzi, fată ? Să te duci, că pe tine te-au ales nu știu ce... Adică pe ea o aleseseră secretara organizației. D’apoi ce are ea cu nevasta lui Martonus ? Doar nu-i utemistă ! A vorbit totuși, cu bătrâna. — De bătut nu-i mai bat, dar în gospo­dărie nu mă înscriu. Nici feciorul nu mi-i las... Aha, nici feciorul. Ildikó a pus în desbaterea utemiştilor din gospodărie — câţi erau — problema lămu­ririi oamenilor. Unii dintre bătrâni nu vor — dar nici pe copiii lor care se înscriu nu-i văd cu ochi buni. Dar cum să-i convingem? — Asta tu trebue să ştii Ildikó, că tu eşti secretară. Invaţă-ne cum să facem... ★ Ildikó a primit într'o zi câteva plicuri cu adresa unor ziare din Bucureşti. înăuntru, câte o scrisoare: vorbeşte-ne despre tinerii din gospodăria voastră, despre... — Ba eu n’o să scriu.. — De ce, Ildikó? — Nimeni dela noi n’a mai scris la ziare... Trebue să scriu și de rău, că la noi multe scârţâie... Eu nu... — Ba ai să scrii, Ildikó. A scris. S’au supărat oamenii. Adică, dece despre Szilaghi Margareta scrie numai de bine ? E ea fată bună, lucrează cât zece bărbaţi, dar se ţine cu nasul în vânt, nu-i ajută pe alţii şi uneori dă fuga la Dej, cu toate că în gospodărie e de lucru până pes­te cap. Apoi, treabă-i asta ? — Ildikó, nu-i bine. In a doua corespon-,­danţă să o păruieşti un pic pe Margareta.­ Nu ţine seama că ţi-e prietenă... Iar Ildikó simţea parcă cum răspunderile pe care le are o fac să îmbătrânească zi de zi „Nu-i nimica, alţii să fie fericiţi... Eu... trebue să lucrez mult, să-mi fac cât mai pu­ţine gânduri“. Numărul membrilor din organizaţie cres­cuse. Ildikó mereu auzea : cutare a lipsit, cutare nu îngrijeşte vitele. — Tu răspunzi Ildikó. Dela tine învaţă. In şedinţe, toţi se repezeau cu vorba pe tineri. Ildikó le lua apărarea. — N’ai dreptate, striga câte un bătrânel. Is tineri şi îs răi. Ildikó a propus, sa se înfiinţeze o brigadă numai de tineri. — Bine. Moş Bolaj Alexandru e un om liniştit şi cumsecade. D’apoi la o şedinţă i-a sărit ţandăra, rău de tot, ca din senin. — Să-mi fie cu iertare, dar brigada asta de tineri duce gospodăria de râpă .. — Nu-i adevărat. E fruntaşe, trebue să-i dăm steagul... — Mie să nu-mi cântaţi dintri astea la u­­reche... Tineri-s tot tineri şi-s răi. Să-i des­părţim. S’au legat tinerii de el — şi moş Bolaj nu ştia pe unde să mai scoată căciula. La puţină vreme după asta, într’o noapte, l-au prins vreo câţiva pe moş Bolaj în lanul de grâu, secerând de zor. — Ce faci aici ? Du-te la culcare... ■ — Dacă n'am ostenit ? — Lăsaţi-mă... — Moş Bolaj, Moş Bolaj, te râcâi-s la Ini­mă.... — Ce, mă rog, frumos? — Brigada ăstora de-alături, a tinerilor... — Vedeţi-vă de drum! Doar nu-mi pun mintea cu ei. Ăştia lucrează ca bolunzii... Moş Bolaj n’a avut linişte — şi nici a­­cum, n’o are din pricina brigăzii de ti­neret. Ei o iau înainte. Bătrânii rămân în urmă. Frumos îi asta ? Odată, brigada lui Moş Bolai i-a întrecut. Atunci bătrânul se mândrea şi nu a mai cerut desfiinţarea bri­găzii de tineri. Dar pe urmă­. Indiferent ce şedinţă o fi, chiar dacă se discută despre pietruirea uliţelor, moş Bolai tot spune, în cuvântul lui, că trebue desfiinţată brigada, Ildikó râde şi se bucură. — Secretară, nu râde... Or face şi lucruri bune tinerii tăi, dar mai mult se ţin de prostii... — Ce anume ?... — Îs prea din cale afară de... Nu-s cu­minţi. — Is tineri. Câteodată, vin tinerii la Ildikó. — Ascultă, secretară — am făcut aşa şi aşa. Ce crezi, am făcut o prostie ? Tovarăşul preşedinte zice că da. Iar Ildikó chibzueşte, mai analizează u­­neori greşeala şi-i sfătuieşte prieteneşte să se facă oameni de treabă — Bine tovarăşă secretară, dacă tu zici aşa... Satul pare liniştit şi totuşi... S’au împărţit şi’n anul acesta produsele, ca în alţi ani. Şi iar a fost bucluc. Poveste cunoscută... Nu s’au ajuns hambarele pentru produse. 2.800 kg. grâu la hectar nu-i puţin. Individualii abia au trecut de o mie... Şi-au luat colectiviştii produsele, le-au dus până acasă, apoi s’au întors. — Tovarășe președinte, nu încap toate. Păstrează-le în magazia gospodăriei. Să nu te împotrivești. Gheorghi Dănilă se m­ai codea. Atunci ti­nerii, care au primit cele mai multe produse, s’au dus la Ildikó: — Secretară, iar ne-am certat cu preșe­dintele. Adică așa, un pic... — Zi tu să ni le primească. Doar n’o să punem grâul în pod, să-l Inegrească fumul... Ildikó trebue să se frământe chiar şi a­­tuncea când e belşug. Toţi s­e frământă. Fiecare zi e plină... Plină şi frumoasă, zice Ildikó. Minunată. — Secretară, avem şedinţă... — Viu acum... Aici discuţia noastră s’a întrerupt. La cea­surile acelea ale înoptării, Ildikó a plecat la şedinţa de partid. Ildikó, unii îţi spun poveştile lor de dra­goste şi îţi cer sfat; nu ştiu, decât puţini, că nici tu nu găseşti alinare... Eşti şi corespondentă... şi socotitorul gospodăriei... Dar câte probleme noi nu se ridică în faţa ta, a tuturor din sat, în fiecare clipă ? Grele, neobişnuit de grele. „Nu avem linişte“, spui tu. Dar bucurii aveţi. Liniştea nu poate naşte bucurii mari, adevărate, bucuriile o­­mului. Voi le aveţi, le-aţi cucerit... NICOLAE ŢIC ★ ★ Lecţia l-a a cercurilor politice pentru începători . Republica Populară Română scumpa noastră patrie*1 Teritoriul şi populaţia Priviţi harta geografică a lumii. Pe ea sunt desenate, în cele mai diverse culori, toate ţările. Cam în mijlocul Europei, la Apus de Marea Neagră, se află o ţară de for­­mă aproape rotundă Aceasta este patria noastră, Republica Populară Română. Prin aşezarea ei pe glob, patria noastră se află într’o regiune de întretăiere a mari­lor drumuri care străbat continentul nostru. Prin partea de miază-zi a ţării trece Dună­rea — unul din cele mai mari fluvii ale Eu­ropei. La Răsărit şi Miază-noapte, de-a-lungul a peste 1.000 de km, patria noastră se înveci­nează cu marea Uniune Sovietică, ţara socia­lismului biruitor. Vecinătatea şi prietenia cu Uniunea Sovietică constitue chezăşia si­gură a libertăţii şi independenţei naţionale a patriei noastre. La Miază­zi şi Apus, ţara noastră se învecinează cu R . Bulgaria şi respectiv R.P. Ungară, ţări de care ne leagă o prietenie frăţească. Aşa­dar, dealungul ce­lei mai mari părţi a graniţelor ţării, care măsoară peste 2.800 km. se află ţari prietene patriei noastre. Numai o parte din hotarul de Apus şi din cel de Miază-zi ne desparte de Iugoslavia, care se află printre ţările la­gărului capitalist în partea de Răsărit, ţara noastră are ca hotar ţărmul Mării Negre. Relieful patriei noastre este foarte variat. El cuprinde cele mai felurite forme: munţi, dealuri, podişuri, câmpii. Munţii patriei înalţi şi semeţi, cu piscuri care trec de 2.500 de metri, sunt aşezaţi asemeni unui arc, care înconjoară podişul Transilvaniei. Carpaţii sunt acoperiţi cu păduri umbroase şi bogate; ei cuprind nemăsurate bogăţii minerale Cu o treaptă mai jos decât munţii, se găsesc dealurile subcarpatice, care înconjoară şirul *) Lecţia „Republica Populară Română scumpa noastră patrie", va fi predată in toate cercurile politice pentru începători in săptămâna dela 7 la 14 Noembrie a. c. ,,Scânteia tineretului” Pag. 2-a 1 Noembrie 1953 munţilor. Pe versantele lor, dealurile poartă livezi de pomi fructiferi şi vii întinse şi bo­gate. Câmpiile patriei sunt grânarele ţării noastre. Pe pământul lor roditor cresc tot fe­lul de cereale şi plante industriale, cele mai felurite legume şi zarzavaturi. In sfârşit, Dunărea cu lunca ei întinsă, cu delta bogată, plină de neasemuite frumuseţi, întregeşte relieful patriei noastre. Pământul patriei noastre este bogat în a­­pe. Izvoare repezi de munte, pâraie săltă­reţe, râuri largi brăzdează ţara noastră. A­­pele lor se strâng aproape toate, asemeni unui mănunchi, în albia largă şi domoală a Dunării, care le poartă spre Marea Neagră. Printre apele cele mai însemnate ale ţării, se află Mureşul, Oltul, Jiul, Argeşul, Ialo­miţa, Dâmboviţa, Bistriţa, Siretul, Prutul. Apele curgătoare ale patriei, ca şi lacurile limpezi şi liniştite, cuprind bogate rezerve de peşte. Teritoriul patriei noastre este împărţit în 18 regiuni care, cuprind în total 177 de ra­ioane. Intre regiunile patriei se află şi Re­giunea Autonomă Maghiară, formată pe te­ritoriul locuit de populaţia compactă ma­ghiară. Capitala patriei, Bucureşti, este cel mai însemnat centru politic, cultural şi industrial şi cel mai mare oraş al ţării. Printre cele mai importante oraşe şi centre industriale ale patriei, sunt oraşele: Ploeşti, Timişoara, Oraşul Stalin, Cluj, Tg Mureş, Arad, Iaşi, Oradea, Constanţa, Reşiţa, Hu­nedoara, Baia-Mare, Petroşani şi altele. Populaţia ţării noastre este de aproximativ 16 milioane de oame­ni Ea cuprinde populaţia românească şi mai multe minorităţi naţio­nale: maghiari, germani, sârbi, evrei, ucrai­­niani etc. Prietenia dintre poporul român şi minorităţile naţionale creşte şi se consoli­dează necontenit. Aceasta constitue unul din principalele izvoare ale forţei statului nostru de democraţie populară. Ţara noastră în trecutul îndepărtat Istoria ţării noastre începe din vremuri străvechi, foar­te depărtate de noi, cunoscute pe baza dovezilor nescrise şi scrise. Ştirile care ne-au rămas arată că teritoriul ţării noastre era locuit, acum vreo 2.500 de ani, de familia triburilor trace, dintre care rolul istoric cel mai important l-au jucat dacii. Dacii aveau o organizare de Stat, lucru im­portant pentru acele vremuri. Ei cunoşteau agricultura, cultivarea viţei de vie, apicul­tura (creşterea albinelor), diferite meşteşu­guri casnice, prelucrarea aurului, comerţul. Strămoşii noştri îşi construiau pe înălţimi cetăţi puternic întărite. Un fapt de mare în­semnătate este acela că dacii cunoşteau scrisul. Strămoşii noştri erau oameni foarte viteji, aprigi în bătălii. Ei au luptat neînfricaţi îm­potriva puternicului Imperiu sclavagist ro­man, cel mai puternic stat al acelor vremuri, care urmărea să le cucerească ţara ; mai a­­poi, după ce imperiul roman a cotropit Dacia ei au luptat cu eroism pentru eliberarea pa­triei lor. De o mare însemnătate în Istoria poporului nostru a fost migraţiunea slavilor, care au ajutat mult dezvoltării civilizaţiei pe terito­riul patriei noastre, formării poporului ro­mân. Foarte multe cuvinte din limba noastră sunt de origină slavă. Mai târziu, după for­marea statului rus din Chiev, poporul nostru a început să aibă legături cu poporul rus. Aceste legături de prietenie au avut la bază necesitatea apărării în faţa duşmanilor co­muni începând de atunci, adică de acum mai bine de 1 000 de ani, îşi trage izvoarele prietenia tradiţională dintre poporul nostru şi marele popor rus. Lupta purtată de poporul nostru de-a­ lungul veacurilor împotriva cotropitorilor străini In nenumărate rânduri de-a­ lungul secole­lor, năvălitori străini, atraşi de bogăţiile patriei noastre, i-au încălcat hotarele cu gândul să o cotropească. Tătarii, crunţii ca­­valeri teutoni, turcii şi mai târziu austriecii au tulburat liniştea poporului nostru, încer­când să-i impună stăpânirea lor. O nenorocire groaznică pentru poporul nostru a constituit-o invazia otomană. Vre­me de sute de ani, turcii au oprimat poporul nostru, stăvîlindu-i desvoltarea paşnică, cău­tând să­­ înrobească. Poporul însă s’a ridicat la luptă pentru apărarea libertăţii sale. Aşa se explică victo­­riile pe care le-a cucerit sub conducerea unor viteji conducători de oşti, care au ştiut să înţeleagă năzuinţa puternică a poporului către libertate. Pentru prima oară, poporul nostru i-a în­fruntat pe turci sub domnia lui Mircea­ cel- Bătrân. La Rovine, pe Argeş, trufaşul cotropitor otoman a fost învins de oastea lui Mircea. Turcii nu au renunţat însă la gândul de a supune Ţările Româneşti. Sultanul Mahomed al II-lea i-a cerut şi lui Ştefan cel Mare să i se închine şi să-i aducă personal tributul. Ştefan însă nu a dat ascultare poruncii sul­tanului şi a refuzat plata tributului, din care cauză, sultanul a pornit războiul împotriva Moldovei. Oştile moldoveneşti s’au pregătit şi l-au aşteptat pe Turci la Vaslui, unde s’a şi dat lupta, în anul 1475. Ele au obţinut în această luptă o victorie strălucită, nimicind armata turcească. Ştefan cel Mare a lărgit legăturile cu sta­tul rus de la Chiev, iar mai apoi cu marele cneaz al Moscovei, conducătorul statului na­ţional rus. Cu vitejie au luptat moldovenii împotriva turcilor şi sub domnia lui Ion Vodă cel Cumplit. Cu ajutorul sotniilor căzăceşti, Ion Vodă a luptat contra otomanilor nesăţioşi la Jiliştea, şi i-a înfrânt. Un loc însemnat în luptele purtate împo­triva cotropitorilor otomani îl ocupă bătă­liile duse de poporul nostru sub Mihai Vitea­zul. La Călugăreni, oştirea turcească a fost zdrobită şi însuşi conducătorul ei, Sinan Paşa, a scăpat cu greu dela moarte In acea­stă luptă, Mihai Viteazul s’a dovedit un mare conducător de oşti şi un foarte bun cunoscă­tor al artei militare. Ca şi Mircea, Ştefan şi Ioan Vodă, Mihai Viteazul, luptând cu oaste puţină împotriva puhoiului turcesc, a dove­dit încă odată că turcii pot fi înfrânţi şi de o oaste mică care lupta pentru a-şi apăra ţara de cotropirea vrăjmaşului. Una din figurile luminoase care se des­prinde din istoria patriei este Dimitrie Can­­temir, domnitor al Moldovei la începutul se­colului al XVIII-lea. El a înţeles cu claritate că prietenul şi aliatul firesc al poporului nostru împotriva jugului otoman este marele popor rus. Tratatul de alianţă pe care el l-a încheiat cu Rusia a pecetluit odată mai mult prietenia frăţească, de nezdruncinat, dintre poporul nostru şi marele popor rus. Mai târziu, silit să fugâ de turci, care-l căutau ca să-l pedepsească pentru faptul că a cutezat să nu ti se supună şi să se alieze cu Rusia, Dimitrie Cantemir a găsit azil în Rusia, unde s’a simţit ca într’o a doua sa patrie. Sprijinul marelui popor rus a fost de o în­semnătate hotărîtoare in lupta pentru cuce­rirea independenţei noastre naţionale. Po­porul nostru a găsit în poporul rus întotdea­una, de-a­ lungul secolelor, un prieten gata să-i întindă mâna, să-i acorde ajutorul său frăţesc. Eliberarea patriei noastre de către glorioasa Armată Sovietică, la 23 August 1944, ajutorul neprecupeţit pe care Uniunea Sovietică îl acordă astăzi poporului nostru în toate domeniile construcţiei socialiste au rădăcini adânci în Istorie Lupta Rusiei îm­potriva Turciei a însemnat pentru poporul nostru ca şi pentru alte popoare un ajutor hotărîtor pentru scuturarea jugului otoman. Fără lupta şi jertfa eroicilor ostaşi ruşi, ţara noastră nu ar fi fost în stare să învingă Turcia, care era sprijinită de Anglia, Fran­ţa etc. şi să-şi dobândească independenţa de stat. O expresie clară a acestui fapt este răz­boiul ruso-româno-turc din 1877—78, în care ruşii şi românii au luptat cot la cot împotri­va turcilor, învingându-l. Sfârşitul victorios al războiului Rusiei şi României împotriva imperiului otoman a dus la proclamarea Independenţei de stat a ţării noastre. începutul secolului nostru a coincis cu intensificarea pătrunderii capitalului străin în ţara noastră. Pe această cale, imperialiştii străini — americani, englezi, francezi — au înrobit din punct de vedere economic şi po­litic ţara noastră, dovedindu-se duşmani neîmpăcaţi ai independenţei noastre naţio­nale. Unul din duşmanii cei mai înverşunaţi ai poporului nostru a fost fascismul german. Cu iajutorul clicii antoneseiene, armatele hitle­riste ne-au cotropit ţara, tran­sformând-o în­tr’un cap de pod, în vederea agresiunii îm­potriva Uniunii Sovietice Astfel, clica dela cârma ţării a târît poporul nostru, împotriva voinţei sale, în criminalul război ant­isovie­­tic. Eliberat de către glorioasa Armată So­vietică de sub jugul hitlerist, poporul nos­tru a participat, sub conducerea partidului la războiul drept împotriva fascismului 14 divizii româneşti au străbătut prin lupte 12 masive muntoase,­­ parcurgând a­­proape 1.000 de km. prin Ardeal. Ungaria şi Cehoslovacia participând la eliberarea a peste 3.800 localităţi Ostaşii noştri au luptat cu mândrie alături de vitejii fii ai marelui popor sovietic. Glorioasele tradiţii de luptă împotriva co­tropitorilor străini sunt păstrate cu sfinţenie de poporul nostru. Astăzi, el şi-a cucerit —­ cu ajutorul marelui popor sovietic — adevă­rata şi deplina Independenţă naţională Fap­tele de vitejie şi victoriile obţinute de marii noştri înaintaşi arată că poporul nostru pre­­ţueşte mai mult ca orice libertatea şi Inde­pendenţa sa naţională. Aceste fapte arată că oricine va cuteza să ridice mâna împotriva li­­bertăţii patriei noastre va avea Inevitabil a­­ceeaşi soartă ca toţi cotropitorii: va fi în­frânt. Glorioasele tradiţii revoluţionare ale poporului nostru muncitor întreaga istorie a poporului nostru munci­tor este străbătută de lupta aprigă pe care el a purtat-o împotriva asupritorilor, a exploa­tatorilor celor ce muncesc, de lupta dusă îm­potriva năvălitorilor străini. Năzuinţa aprinsă către libertate, către o viaţă demnă şi fericită pentru cei ce muncesc — creatorii tuturor bunurilor ma­teriale şi culturale ale societăţii — a fost întotdeauna cea mai puternică aspiraţie a poporului nostru muncitor. Poporul a luptat pentru realizarea acestei aspiraţii, şi şi-a scris astfel Istoria sa plină de eroice eve­nimente, de tradiţii care Cinstesc trecutul nostru Lupta răsculaţilor de la Bobâlna, a iobagilor români şi maghiari conduşi de Gheorghe Doja, răscoalele conduse de Horia, Cloşca şi Crişan şi mai târziu de Tudor Vla­­dimirescu, revoluţia de la 1848 în fruntea că­reia a fost Nicolae Bălcescu, lupta răscula­ţilor din 1907 sunt scumpe poporului nostru muncitor şi el păstrează cu dragoste me­moria lor. Cel mai vrednic păstrător al acestor tradi­ţii glorioase s’a dovedit a fi partidul clasei muncitoare. El a devenit purtătorul steagu­­lui de luptă pentru libertate şi fericire, pe care l-a preluat şi l-a dus mai departe, prin lupte grele până la victorie, şi pe care-l poartă astăzi cu cinste în lupta pentru făuri­rea orânduirii luminoase a socialismului. De sute şi sute de ani se desfăşoară lupta neîmpăcată a poporului pentru eliberarea na­ţională şi Socială Această luptă a poporului a fost continuată şi ridicată pe o treaptă su­perioară de clasa muncitoare şi partidul ei. Poporul a jucat întotdeauna rolul hotărî­tor în istoria României ca şi în istoria tutu­ror ţărilor. Dar atunci când lupta maselor muncitoare a început să fie condusă de par­tidul proletariatului, eficacitatea luptei sale a crescut nemăsurat. Partidul Comunist din România a stat ne­clintit în fruntea luptei poporului nostru îm­potriva imperialismului străin, hrăpăreț, îm­potriva regimului de teroare al burgheziei şi m­oşierimii Lupte ca cele din anii de după Marea­ Re­voluţie Socialistă din Octombrie şi cele de la Lupeni din 1929 de la Griviţa din anul 1933, acţiunile curajoase de sabotare a războiu­lui antisovietic au dovedit hotărârea clasei muncitoare, a poporului nostru muncitor, de a face totul pentru a se elibera de sub jugul odios al asupritorilor straini şi autohtoni, pentru a cuceri o viaţă Îmbelşugată şi fe­ricită Apropiatele alegeri de deputaţi pentru sfa­turile populare stâr­nesc un viu interes în rândurile masselor largi ale oamenilor, muncii. La punctul de agi­taţie Nr. 1 din Capi­tală, vin zilnic zeci de cetăţeni pentru a cere lămuriri asupra diferitelor probleme legate de alegeri. un clişeu : tovarăşa Manolescu F­­­or­­­c­a , responsabila punctului de agitaţie Nr. 1, dând lămuriri cetăţenilor a­­supra caracterului a­­dânc democratic al a­­legerilor de la­ 20 De­cembrie. Expoziţie agricolă la Tur­nu Severin Pentru a populariza realizările obţinute de muncitorii din gospodăriile agricole de stat membrii gospodăriilor agricole colective precum şi cele ale ţăranilor muncitori cu gospodării individuale din raionul Turnu Severin, din iniţiativa secţiei agricole a sfa­tului popular raional, a fost deschisă zilele trecute o expoziţie agricolă în oraşul Turnu Severin. La expoziţie au fost aduse şi expuse dife­rite soiuri de cereale printre care grâu „Odessa“ cultivat la gospodăria agricolă de stat din Ha lângă care a dat o producţie medie de peste 2.400 kg. la ha. Alături de acesta, au mai fost expuse diferite soiuri de orz şi secară, cultivate la gospodăria agricolă colectivă din Drăgueşti şi la diferite întovă­răşiri agricole. O impresie deosebită au produs asupra vi­zitatorilor ştiuleţii de porumb ce au fost ob­ţinuţi la întovărăşirile agricole din comunele Fântâna Domnească şi Husnicioara. Gospodăria de stat din Halânga a mai prezentat la expoziţie şi diferite soiuri de struguri şi fructe, precum şi unele specii de pomi fructiferi. întreprinderea „1 Mai" a adus la expoziţie varză, conopidă, roşii, sfeclă şi alte legume şi zarzavaturi, produse pe terenurile sale. Tot în cadrul acestei expoziţii au fost aduse şi mostre de diferite culturi care înfăţişează diferenţa între recoltele ce se pot obţine pe terenurile unde sunt aplicate înaintatele metode agrotehnice şi cele obţinute pe te­renuri pe care nu se aplică metode agroteh­nice. Vizitatorii expoziţiei — muncitori din gospodăriile agricole de stat, colectivişti, în­tovărăşiţi şi ţărani muncitori cu gospodării individuale din raion — au putut învăţa multe lucruri folositoare, mulţi dintre ei şi-au luat angajamentul că, în anul viitor, vor munci mai hotărîţi şi vor aplica cu a­­tenţie regulile prevăzute în agrominim, pentru a obţine recolte mai îmbelşugate. Absolvenţii au trecut O mare parte dintre şcolile profesionale din regiunea Arad au sărbătorit anull acesta un eveniment deosebit de important. Absol­venţii, tineri calificaţi în meseria de elec­tricieni, strungari în fier, lăcătuşi, etc. s-au despărţit de colegii lor, plecând către fa­bricile şi uzinele unde vor lucra de a­­cum înainte. Pe fiecare tânăr îl încerca un sentiment deosebit, simţea că o bucurie fără margini îi umple sufletul. Gândul că vor veni să lucreze laolaltă cu numeroşii muncitori, stahanovişti şi fruntaşi în produc­ţie de numele cărora aflaseră încă de când erau pe băncile şcolilor, îi bucura. Această bucurie a lor, a fost pe deplin îndreptăţită. Absolvenţii Şcolii Profesionale de Energie Electrică nr. 4 din Arad, îşi vor aminti multă vreme, de ziua în care au păşit pe porţile uzinei electrice din oraşul lor. În întâmpinarea lor au venit tovarăşii din conducerea uzinei, în frunte cu tovarăşul di­rector Stelian Marin. Cu multă căldură, to­varăşul Stelian Marin le-a vorbit despre sarcinile ce le revin cu tineri cu o bună pregătire, înzestraţi cu preţioase cunoştinţe în meseria lor. Tovarăşul Vasile Che­­veresan, directorul şcolii, care îi însoţise şi-a exprimat încrederea că nu peste mult timp va auzi despre foştii săi elevi, că au devenit fruntaşi în producţie şi Italiano- Vişti. Muncitorii din uzină i-au primit pe noii veniţi cu multă încredere. Tinerele Cioş Cecilia şi Milich Maria au fost repartizate în atelierul electricienilor. Încă din prima zi, ele au obţinut rezultate bune în muncă, dovedind în felul acesta că ştiu să aplice în practică, cele învăţate. La fabrica „Răsăritul’ din Pâncota au fost repartizaţi utemiştii Toterer Rozalia şi Tauber Ioan. Ei au fost primiţi cu căldură de către tânărul maistru Gligor Moldovan, şeful secţiei electrice. Maistrul a ţinut să arate noilor săi tovarăşi de muncă, toate a­­mănuntele legate de procesul de producţie, să le arate diferite construcţii de motoare electrice şi principiul lor de funcţionare. El a acordat o foarte mare grijă sculelor pe care trebue să le primească cei doi tineri e­­lectricieni. Despre brigada utemistă de bobinatori condusă de Lucian Căluşeru de la uzinele „Flamura Roşie“, a auzit de mai multă vre­me tânăra Aurelia Varga, care a absolvit a­­nul acesta Şcoala Profesională de Energie Electrică nr. 4 din Arad. Şi iată că acum, ea a avut prilejul să lucreze în aceiaşi sec­ţie cu membrii brigăzii lui Căluşeru. In cea mai mare parte a întreprinderilor, tinerii absolvenţi au fost primiţi cu bucurie, muncitorii având multă încredere în cunoştin­­ţele lor, în forţa lor de muncă tinerească. Din păcate însă, sunt şi unele conduceri de întreprinderi, dealtfel puţine la număr, care au manifestat faţă de absolvenţii şco­lilor profesionale, o atitudine birocratică şi porţile întreprinderilor lipsită de încredere. Este foarte bine cunos­cut faptul, că tovarăşii din conducerea ate­lierelor C.F.R. Arad şi-au arătat încă de mult dorinţa de a le fi repartizaţi tineri strungari. Dorinţa le-a fost îndeplinită, prin venirea a 29 absolvenţi ai Şcolii Profesionale C.F.R. nr. 3, dintre care cei mai mulţi sunt strungari. Nimeni nu se poate îndoi de faptul că ab­solvenţii şi în mod deosebit tinerii strun­gari, au fost primiţi cu multă bunăvoinţă de către conducerea Atelierelor C.F.R. La fel de binevoitor a fost şi tovarăşul Anatolie Dumitrescu, şeful secţiei strungărie. El a stat de vorbă cu noii veniţi şi le-a promis că după două zile, le vor fi repartizate strungurile, pentru a începe lucrul. Zis şi făcut. Tinerii au mers pe la unii strungari, au privit cum lucrează au studiat unele piese şi au luat parte la controlul unor operaţii. In fiecare ardea nerăbdarea de a-şi lua strungul în primire, a-i încerca să vadă cum merge şi apoi să strunjească cu repe­ziciune piesele ce le vor primi. Dar asta nu s’a întâmplat aşa repede cum gândeau ei. De atunci, au trecut mai bine de 20 zile şi băieţii Încă nu au fost reparti­zaţi la strungurile lor. De ce? La această întrebare tovarăşul Anatolie răspunde cu se­ninătate: „N’am încredere în ei. Mi-e tea­mă să nu-mi strice piesele". In acest timp o serie de maşini­ stau, pentru că n’are cine lucra la ele. Şeful sec­ţiei este convins de faptul că strungari foarte bine pregătiţi n’o să-i vină de-a gata. Chiar el vorbeşte deseori cu un sentiment plin de grijă, despre ajutorul pe care tre­bue să-l primească unii tineri muncitori. Practica însă a dovedit că poziţia tovarăşu­lui Dumitrescu, este alta ca tovarăşii din conducere se manifestă aceiaşi atitudine con­damnabilă de subapreciere a cadrelor tine­re, pregătite în şcolile profesionale. Tinerii, au mers la comitetul organizaţiei de bază U.T.M., pentru a cere să fie aju­taţi. Tovarăşii din comitet nu au luat însă nici o măsură pentru a curma situaţia ne­firească ce există în cadrul atelierelor. Dar nu numai ei au stat pasivi. Secţia munci­torească a comitetului orăşenesc U.T.M. în frunte cu tovarăşul Pufa­n Alexandru, a dovedit faţă de sesizările tinerilor munci­tori, o lipsă de interes, nejustiicata. Tinerii strungari de la Atelierele C.F.R. Arad, vor să muncească şi nu pot fi ajutaţi decât, num­ai dacă se va sfârşi odată cu neîncrederea faţă de posibilităţile lor. Numai astfel, se vor putea cunoaşte rezul­tatele pe care absolvenţii sunt dornici să le obţină, rezultate ce vor dovedi cu priso­sinţă, netemeinicia însei de încredere cu care au fost întâmpinaţi. ANA MARTIN corespondenta „Scânteii tineretului“ pentru regiunea Arad

Next