Scânteia Tineretului, ianuarie 1954 (Anul 9, nr. 1460-1484)

1954-01-03 / nr. 1460

Decernarea Diplomei de Onoare a C. C. al U. T. M. Cu prilejul celei de a 6-a aniversări a R.P.R., a fost decernată Diploma de Onoare a C.C. al U.T.M. unui număr de 282 tineri muncitori din industria grea, uşoară şi alimentară, tineri ţărani munci­tori, colectivişti, din Întovărăşiri agricole, tractorişti, crescători de animale, legumicultori, tineri intelectuali, învăţători, profe­sori, ingineri, medici agronomi, zootehni­cieni, scriitori, artişti precum şi unor acti­vişti ai Uniunii Tineretului Muncitor­ , Istrate Mihai, Damian Ion, Mag Andrei, Boanta Ion, Lungu Iordana, Mătăsăreanu Iosif, Palade Paraschiva, Blaga Nonica, Ro­uă Dumitrescu Iancu Alexandru, Bogdan Gheorghe, Tom­a Vasile, Florea Vasile, Gar­­pineţ Ana, Vişin Gheorghe Moldoveanu Li­­viu, Neagu Anania, Stcomas Cornei, Văic Va­sile, Timiş Maria, Fetcu Alice, Gârleanu F.mil, Iancu Parasclina, Tripşa Alexadru, Nichifo­­riuc Nicolae, Botea Giu­orgh­e, Andrei Ilean, Cosma Dumitru, Călin Gheorghe, Jupceanu Victor, Careu Nicolae, Mihailov Mircea, Si­­mionescu Lucreţia, Picerea Ion, Kulita Da­ria, Borony Rozalii, Ileana Zelinescu, Sonia Olaru, Manta-Roşie Aurelian, Ipatiani Mi­oara, Mahler Aghy, Ada Sab­in, Petre Mi­hai, Dumitrescu­ Petre, Boiculescu Valeria Szocs Ştefan, Primea Teodor, Borchevi Isi­dor, Doina Ion, Beres Rozalia Rainer Mi­­hai, Burta Cornel, Bogaţi Alexandru, Burian Iosif, Fazekaş Caroly, Mureșan Pavel, An­­ghelache Ion Chiriac Năstase, Mar­ghiol Du­mitru, Pascal Stru­­, Alini Constantin, Con­­stantinescu Georgeta, Smărăndescu Simion, Costea Vasile, Ciorbe Alexandru, Sofronid­­e Gheorghe,­ Anderen Gheorghe, Gheorghe I­loan, Tudorache Mircea Marcu Ion, Maco- C­reanu Constantin, Mihalcea Dumitru, Piciu­­Jean, Florea Ion, Busuioc Aurel, Ailincuţei Ana, Marcel Gheorghe, Crăciun Gheorghe,­­Niţulescu Alexandru, Tănase Ion, Pârvu Gheorghe, Gruia Ştefan, Tudorache Elena, JVarogea Emil, Biro Natalia Pârjol Tudor, 1 ţPeniaş Gheorghe Teodorescu Mihai, Negrea­n Dumitru, Rusu Damian Pascu Dumitru, Leo­­­veanu Ion, Negru Elena, Miluţ Ion, Pele Ion,­­Săftescu Gheorghe, Chiroaşcă Măricel, Ha­ Ju­stachis Tănasis, Mocanu Eugenia, Nadia Ioan, Bârsan Dumitru, Stanca Gheorghe­, Sttingbergher Dezideriu, Leizek­ Ghidari, Gheorghiu Mircea, Scântie Aurica, Tyepak Ludovic, Gui loan, Rener Karoly, Ceh Adela, Pirosca Mihai, Mihai Gheorghe, Reghina Ioana, Ristache Florea, Vasile C. loan, Can­­tidatu loan, Voinea B. Ion, Licinescu Ana, Zeghianu Vasile, Ol­vici Petre, Cristescu Maria, Alecorovici Gavril, Petre I. Dumitru, Răchită Ion, Dumitru Alexandru, Matei Sofia, Lighezan Moise, Sârbu Nicolae, Carp Alexandru, Mureșan Iile, Pail Irina, Bocancea Domnica, György Terez, Pall Ignat, Naghy Pall, Ca­es­cu Constantin, Baltă Dumitru, Nicolae Andrei, Ciosu Na­talia, Alexandru Ion, Brumă Pavel Bănică Elena, Sărășan Francisc, Huniad Maria, Fe­her Iuliu, Bocisov Apolenia, Baciu Maria, Gâscă Petre, Vizante Zoica, Dotoiu Traian, Pârvan Oprea, Ionescu Săftica, Komlosy Ka­rol, Nichita Remus, Ciocoroiu Gheorghita, Nemencu Infief, Arghir Petrana, Gall Ma­ria, Paraschiv Iordan, Moldovan Ana, Mihai Stefan Stârnite Emil, Bacalu Dumitru, Zam­fir Romeo, Pol­ic Toma, Toth Francisc, Ceh Magdalena, Pili­ Ludovic, Dragomir Iosif, Chiva Dumitru, Coman Ecaterina, Ologu C. Aurel, Tiţa Petre, Schuster Iohann, Pritz Pali, Vass Elisabeta, Casca Ion, Sagh Eva, Vera Mih­oc, Stroia Marin, Rudac Bujor, Pastzor Dezideriu, Nnghy Francisc, Marasi Etelka, Pantile Emil, Mihai Costache, Caşcaval A­­lexandru, Adam Adam, Pécsi Ioan, Petreuș Vasile, Ursu­ Gheorghe Dragoman Nicolae, Dumbravă Victoria, Stanciu Maria, Voicu Gheorghe, Gherasim Lazăr­, Costin Ene, Bă­lan Gheorghe, Ciocârlan Maria, Coșereanu Sabina, Eremin Maria, Vlad Gheorghe, Ar­­deleanu Ion, Vâram Gheorghe, Fântână Sa­­lomea, Dânşoreanu Ioan, Lungu Vasile, Her­ghelegiu Vasile, Moisei Eugenia, Varga Va­sile, Pislea Grigore, Benea Gavril, Potârni­­che Ion, Botesi Ion, Lepa Vasilica, Aldea Marin, Lotreanu Vasile, Ludovic Bot, Gabor Van­tel, Sută Vasile, Krasnaik Ioan, Kremer Eva, Ghimpel Maria, Groza Ion, Gherman Teodor, Oprea Petru, Decuseară Constantin, Erős Alexandru, Teodorescu Georgeta, To­­pliceanu Virginia, Nicolau Viorica, Bostan Florin, Mureşan Silvia, Precup Ioan, Fran­cisc Covaci, Ionel Budişteanu, Cicerone Teo­dorescu, Cărin­ Petrescu, Traian Niţescu, Sa­­raga Mimi Maxi, Valentin Gheorghiu, Trocan Traian, Popa, Mircea, Sfai­ală Florea, Nico­lae Stela, Voiculescu Marin, Rădu­lescu Ni­colae, Ciurea Lucreţia,Bernes Hie, Racol­­sa Alexandru Cociş Ileana Crişan Traian, Popa Vasile, Fedor Laurenţiu, Gheorghe I. Gheorghe, Tudor Ana, Răducan Ioan, Neacşu Ştefiania, Hoza Mircea, Dobrotă Ma­ria, Roman Petru, Constantinescu Teodor, Scripcă Constantin, Jeny­ Kesler-Bercovici, Irciuc Elena, Ciortaş Florica, Crişanu Iuliana, Bucur Ion, Balog Ignat, Lungu Idl­ca, Costea Ion, Ionescu D. Maria, Necşulescu Mihai, Trică Gheorghe, Lazăr Iulia, Turenschi Otto, Aboldovan Amaria, Gálért Zoltán, Tu­tun Iosif, Ispas Constantin, Amcu Eva, colectivul Teatrului Naţional „I. L. Cara­­giale“ Bucureşti. Satisfacerea cerinţelor crescânde de apro­­vizionare cu carne, lapte etc., a oame­nilor muncii de la oraşe şi sate necesită o continuă dezvoltare a creşterii animalelor. In această privinţă o mare însemnătate o are asigurarea bazei furajere Recenta lege privitoare la măsurile pentru dezvoltarea creşterii animalelor in anii 1951—1956, în R.P.R., prevede o seamă de măsuri în ve­derea asigurării bazei furajera. In fiecare gospodărie agricolă, In fie­care regiune există serioase resurse furajere locale care, folosite, în mod chibzuit pot contribui simţitor la dezvolta­rea creşterii animalelor Oamenii muncii care lucrează in domeniul creşterii vitelor au datoria să valorifice raţio­nal furajele existente, pentru a îndeplini cu succes sarcina patriotică de ridicare a pro­ducţiei animale şi de reducere a preţului de cost al produselor animale Lipsa de nutreţuri a unor gospodării poate fi acoperită, dacă se va organiza din timp şi de baze ştiinţifice, folosirea acestor re­surse. Resursele furajere locale sunt formate dintr-o serie de deşeuri furajere din agricul­tură, din Industriile alimentare şi din gos­podării După provenienţa şi după conţinutul lor in materii hrănitoare (substanţe nutri­tive) ele se împart in mai multe grupe. In cele ce urmează vom arăta la fiecare din ele principalele caracteristici şi modul în care pot fi folosite. 1. Nutreţurile grosiere (pale pleavă, co­ceni, etc.) se întâlnesc in toate gospodăriile şi sunt folosite sub diferite forme. In stare naturală ele sunt mai puţin valorificate iar unele sunt improprii pentru consum, de aceea se impune o pregătire specială a lor. 2. O grupă importantă de resurse furajere locale este formată din deşeurile suculente din agricultură. Acestea rezultă de la îngri­jirea culturilor agricole, (buruieni, plante de cultură, etc.) și in urma recoltării difentelor plante, (frunze de varză, sfeclă, vreji verzi, etc.). Ele au un procent ridicat de apă (40- 90 la sută) ceea ce face să fie consumate cu destulă plăcere de animale mai ales în stare proaspătă, când se digeră uşor Se pot folosi în almentaţia tuturor categoriilor de ani­male in cantităţi destul de mari. înainte de a fi date ca hrană animalelor, din ele trebue să se Înlăture buruienile dău­nătoare, părţile stricate şi să fie curăţate de pământ. In regiunile bogate in aceste nutreţuri (regiuni , legumicole, sau cu întinse culturi de Sfeclă, etc. se recomandă ca aceste nu­treţuri, după ce sunt curăţite, să se pună la murat singure sau un amestec cu altele. Amestecul, în cazul frunzelor de sfeclă şi de varză poate fi făcut şi cu nutreţuri grosiere. Consumul nutreţului rezultat în urma miră­rii, se face după aceleaşi reguli ca şi la nutreţul murat obişnuit Aceste deşeuri deobicei se pierd în cele mai multe gospodării. Printr-o organizare raţională a recoltării lor se realizează veni­turi insem­n­­a­te, se economisesc alte nutre­ţuri mai scumpe şi se lichidează unele go­luri din alimentaţia a­nni­male­lor. Amintim doar că un hectar de sfeclă de zahăr produce circa 15.000—20 000 kg frunze cu o valoare hrănitoare aproape egală cu aceea a unui hectar trifoi. 3. Borhoturile ce provin de la diferite in­dustrii alimentare (spirt, zahăr, marmeladă, bere, etc.) Ele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apă: 90—95%. Conservarea lor se face prin uscare, căpă­tându-se astfel un r­­ate sau prin mura­tec cu alte nutreţuri, in special cu cele gro­siere. Murarea borhoturilor de cereale şi cartofi în stare pură, se face in bazine, după ce o parte din apa pe care o conţin este în­lăturată prin scurgere. Cantitatea de borhot murat ce se poate da zilnic unui animal, se recomandă să nu depăşească 5—6 kg. Borhoturile se folosesc în cantităţi mari în hrana bovinelor, în special a celor puse la îngrăşat. In alimentaţia oricărei, categorii de Ani­male, borhoturile trebuiesc date în amestec cu fân şi concentrate Atunci când ,calitatea borhoturilor e buna nutreţurile se pot înl­­cui în raţie în următoarele proporţii : jumătate din fân, două treimi din paie, două treimi din suculente sau o treime din concen­trate — la rumegătoare; o treime din fân, jumătate din paie, jumătate din suculente sau o treime din concentrate — la rumegă­toare; o treime din fân, jumătate din paie, jumătate din suculente sau un sfert din con­centrate la cai. înlocuirea se face având grijă ca valoarea nutritivă a raţiei de hra­nă să nu scadă, iar cantitatea de borhot să nu fie mai mare decât poate suporta anima­lul respectiv Folosirea borhoturilor trebue să se facă în apropiere de sursa de producere In acest scop se organizează ferme de animale în a­­propiere de întreprinderea respectivă-In general, în ţara noastră aceste deşeuri furajere sunt folosite. Există totuşi o serie de întreprinderi alimentare, cum sunt combina­tele de prelucrarea fructelor şi legumelor, în care se produc şi o ser­ie de deşeuri fura­jere care nu sunt încă valorificate în în­tregime. Prin folosirea borhoturilor­ se reali­zează economii însemnate de nutreţuri con­centrate Astfel în U.R S.S. colhozul „Dru­mul lui Lenin“, prin folosirea a 200.000 de­­calitri de borhot proaspăt în alimentaţia bo­vinelor, porcinelor, cailor şi chiar a­­păsări­lor, a realizat o economie de 200.000 kg. nutreţuri concentrate . Deşeurile furajere provenite de la aba­toare, din industria laptelui şi din industria conservelor. Dintre acestea cele mai răspân­dite sunt: sângele proaspăt, resturi de carne şi de organe, zerul, laptele smântânit, oasele, etc. Acestea sunt valoroase pentru orice cate­gorie de animale în special pentru animalele tinere, pentru păsări porci şi pentru anima­lele cu producţie mare. Cele mai multe din aceste deşeuri furajere conţin o cantitate mare de substanţe nutritive de calitate supe­rioară Oasele, cojile de ou şi capetele de peşte sunt bogate în săruri minerale. Ia stare proaspătă se pot folosi numai în cazul când higiena produselor respective nu lasă de dorit, continb­u ele se fierb şi se adminis­­trează fierte. In linii generale, la porci şi păsări se administrează până la 10—20 la sită din valoarea totală a raţiei Deşeurile din industria laptelui se dau în cantitate mai mare decât cele de la abatoare. In cazul când nu se pot folosi în stare proaspătă, acestea pot fi uscate prin procedee speciale, în gospodării de stat şii colective, obţinându-se făinurile de sânge, de carne de oase, etc. Pentru a arăta importanţa ce o prezintă aceste deşeuri furajere pentru economia na­ţională e suficient de menţionat că 10 tone de sânge proaspăt, sunt egale în valoare nutritvă cu o cantitate de 8—10 tone boabe de leguminoase sau circa 20 tone de porumb. De aceea este necesar să se organizeze colectarea şi folosirea acestor deşeuri în toate întreprinderile unde se produc. In ultimul timp, s’au luat o serie de măsuri în acest scop : s’au îmbunătăţit sistemele de colectare în abatoare şi s’a mărit capaci­tatea de prelucrare a serviciilor de ecarisaj. 5. Rezidiile industriale dela fabricile de ulei şi dela întreprinderile de morărit şi pa­nificaţie. In general­ sunt nutreţuri foarte mult folosite, totuşi o parte din ioană şi gazuri, precum şi din unele şroturi (ricin d­in alimentaţia animalelor Acestea, pentru a putea fi folosite, trebuesc preparate după anumite metode, prin care se caută să se înlăture accidentele care se produc în urm­a consumării sroturilor amin­tite în stare normală. 6. Resturile alimentare. Sub această noţiu­ne sunt cunoscute resturile de la bucătării, cantine, brutării şi unele resturi dela con­servarea fructelor şi legumelor. Importanţă mare, datorită cantităţii mari în care se produc, o au resturile alimentare de la bucă­tării şi cantine. In linii generale acestea conţin bucăţi de pâine, coji de cartofi, res­turi de carne, resturi de mâncare, de legume şi altele. La noi resturile alimentare nu sunt folosite îndeajuns. • Ele se pot folosi în alimentaţia tuturor speciilor de animale, insă cea mai raţională folosire o au in alimentaţia porci­lor. Colectarea resturilor alimentare, în unele oraşe din U.R.S.S. se face şi dela gospo­dăriile par­tic­ullare nu numai din întreprin­derile şi instituţiile de stat. Astfel, la Le­ningrad s’a fi colectat şi valorificat numai în perioada Ianuarie—Iunie 1952, din gospodă­riile particulare 8.534 tone de resturi ali­mentare, care au putut înlocui în alimentaţia porcilor 2.050 tone nutreţuri concentrate. înainte de a fi consumate, resturile alimen­tare trebuesc curăţite de toate corpurile străine (bucăţi de sticlă, de farfurii, cârpe, lemn, etc.) şi să fie fierte­. După Berbere resturile alimentare capătă aspeptul unei paste moi. Se administrează imediat animalelor deoarece se strică uşor. La porci se pot administra până la 9—10 kg resturi alimentare, fără să influenţeze negativ sporul de creştere calitatea cărnii. In acest caz consumul de concentriste se reduce de 2—3 ori Experienţa Uniunii Sovietice arată că prin folosirea a 24 kg. resturi alimentare se produce un kg. carne de porc şi că numai la Leningrad se produc anual prin folosirea acestora 5.000 tone carne d­e porc. La noi, numai unele întreprinderi valori­fică resturile alimentare în crescătoriile pro­prii de porci alte întreprinderi însă ,, în special restaurantele, le aruncă Un fapt îm­bucurător il co institue măsurile luate în Bucu­rești, pentru colectarea firimiturilor de pâine de la centrele, de desfacerea pâinii. Organi­zarea colectării și valorificării resturilor de alimente trebuie să constitue o permanentă preocupare a oricărei gospodării chibzuite 7. Alte resurse furajere locale. In gospodării mai există şi alte resurse furajere locale specifice regiunii respective şi în funcţie de anotimp. Cele mai favorizate în această pri­vinţă sunt cele situate în apropierea bălţilor Dunării, a lacurilor şi a apelor mari. Aici cresc o serie de insecte şi alte vieţuitoare precum şi o serie de plante specifice terenu­rilor mlăştinoase. Valorificarea acestor re­surse furajere se face fie î­n mod natural, prin creşterea în semilibertate a păsărilor şi a porcilor, fie prin recoltarea acestor resurse furajere. In unele gospodării de pe lângă pădurile de stejar şi fag, se poate valorifica o canti­tate mare de ghindă şi de fir, la special în alimentaţia porcilor. Din cele arătate se desprinde că în ţară la noi există în fiecare gospodărie sau re­giune serioase resurse furajere, care valo­rificate suficient vor aduce o însemnată con­tribuţie la dezvoltarea creşterii animalelor şi la ridicarea productivităţii acestora. Organizarea folosirii acestor resurse fu­rajere, va contribui în mare măsură la com­­­piectirea nevoilor de hrană a anima­l­or şi la intărirea bazei furajere., V. SARBULESCU Ing. zootehnist dela Facultatea de Zootehnie din Bucureşti Cine-a călărit pe şea de lemn să poves­tească şi nepoţilor. Cine n’a călărit, ferice de el şi de nepoţii lul. Te-aburci pe-un căluţ roib şi drăcos, din neamul cailor scunzi de munte. Te propteşti în scări de piele. Iţi aduci aminte de cân­tecul fetelor din Vrancea : „Voinice cu ca­lul bun“, îţi răsuceşti mustaţa, dac’o ai şi’ ncepi o călătorie la capătul căreia n’ai mai place nici bunicii mumii pădurii. Aşa eşti de deşerat, de zdrobit şi de scârbit, cât să nu-ţi vii în fire nici cu ţuică fiartă, chiar dacă-i put şi scorţişoară. Asta-mi convine mie s’o spun acum, când ştiu lângă calorifer şi-aud cum străngăne tramvaiele. Da’n Vrancea n’aş mai fi spus-o, să mă tai bucăţele şi să mă faci uruială. Păi dacă auzea careva dintre Fănăcari, ori dintre Drăgani, asemenea mărturisire a neputinţei, nici în grajdul unde-şi ţin el d­avo­ii cu patru picioare nu m‘ar fi pri­mit. Calu’n Vrancea îi ca ochii din cap, aiurea. Călăresc bărbaţi, copii, moşnegii şi fetele Judecaţi dumneavoastră ce vesel ajungi în Paltin, după două ceasuri de călărie, pe cărările dela Năruia pe Zăbala’n sus, în şea de lemn, pe-un patruped demn de cântecele fetelor de măritat. Numai că dacă mă gândesc bine, lumea-i aşa fel alcătuită încât să mai ai şi desfă­­tări, în ceasurile cele mai tragice şi nemi­loase. Mergeam dealungul Zăbalei, dar ce iei de apă e Zăbala, într’o zi de toamnă când arinii îi încredinţează frunzele fulge­rate, să le poarte ca în necunoscut ! Lim­pezimile c­e cleştar se tulbură într’o albă spumegare arareori, când colţi de cremene izvorăsc din adâncuri, neînvinşi în măci­narea fără popas. După care Zăbala curge iarăşi limpede rece şi domoala. Vezi păs­trăvii bătând din cozi în afunduri şi frun­zele, pete de aur pe luciul colanului acestuia verzui al Ţării Vrancei. Curge o apă la poale de codri, pe unde-au călărit cândva război­nici. Din codri n’au mai rămas decât arini stingheri, dela războinici amintirea furtuni­lor. îmi, răcoresc privirile în undele Zăbalei. Valea îi îngustă, înghesuită de dealuri scorţoase, de stânci imense pornite să se bată cap în cap. Pe tăpşane mai luminate se întinde câte-o aşiţă de câteva case. Un fum domol răzbete prin şindrila acoperişurilor. Hornurile sobe­lor se termină aici în pod şi fumul ţine şindrila uscată. Cărarea trece deseori chiar prin apă, loc plăcut roibului meu, şi se caţără iarăşi pe dealuri, loc plăcut mie, pentru că la deal roi­­bul suie la pas Acum, când îmi chem amintirile din Vran­cea, drumul acela mi se pare o bucurie a unei zile cu care n’am să mă mai întâlnesc. Roiau in văzduhul pur, albine, zadarnic cău­tând nectarul florilor ofilite. Despre Vrancea in întregul ei, îmi pot reprezenta acum doar două imagini de ansamblu. Întâia dintre ele, o vad într’o dimineață de toamnă, când prin'* tre crengile goale, pe iarba gălbuie, pe dea­supra dealurilor prăvălite în valuri sterpe, despicate de crăpături — imense răni — peste cei şapte munţi, sboară stoluri sonore J - -IU: — «—«aixij-Ln A—nJLiit anul blond ondulat, cu ochii albaştri spălăciţi iscodindu-ie dintr’o faţă mai mult roşie de­cât rumenă, lat în spate şi-a­ dracului de vânjos. Se poartă cu ,pantaloni de şiac ne­gru călcaţi la dungă şi c’un pulover alb din lână ţurcană. Păşeşte înfipt, chiar cu pu­ţin ifos, da are şi dece. Abia şi-a terminat armata, bine­înţeles la artilerie, abia s’a în­tors de câteva luni în sat şi-i coşcogea bri­gadier în gospodăria colectivă zootehnică „Octombrie Roşii“ din Paltin. Artileristul acesta roşcat, fecior de cio­ban, el însuşi fost cioban şi fostă slugă, mi-a fost bun prieten şi nădăjduesc să-mi rămâie. N’aş putea spune însă că-i cine ştie ce erou pozitiv. Pe urmă, uneori, se cam laudă. — La mine’n baterie, zice, toate merg pe ceas.­­Ceea ce-i de trei ori neadevărat. O­­dată că brigada nu-i baterie, a doua că nu-i alt ceas cupă care să meargă decât avionul de Iaşi, dela 10 dimineaţa şi a treia v’o pu­teţi închipui şi singuri, dacă aflaţi că gos­podăria e î­n primul el­an). încolo, Ion St. Ţăranu şi pâinea caldă. Un flăcău pe plac, cum ar spune un scriitor pe care-1 ştiu eu dar nu-1 ştie artileristul. Cunosc o istorioară despre artilerist, dar vă rog să n’o povestiţi mai departe. începe pe când erau muncile în toi. — Brigadier­ule, făcea președintele, care are-o limbă dată pe tocilă, ai tu dungă la pantaloni da fetele tot nu vin la lucru. Artileristul s’a scărpinat în vârful capului, unde , părul mai ondulat, a pomenit de bine mamele care altă treabă n’au pe lumea asta decât să nască fete și-a pornit prin sat. — încotro, cneazule ? îl ispitea câte unul. — După fete ! Mormăia c’un fel de mânie leneşă. Oamenii, de, cum bine spune Ion Şt. Ţăra­nu, n’au nici teatru, nici cinema şi atunci bârfesc. Cică, auzi, a Intrat în săptămâna chioară. Parcă de dragoste-i ardea­lul. Şi dece nu-l iau în râs, de pildă pe puiul de lele a lui... hai să nu-i dăm numele. Tot vroia să se însoare, da în Paltin nu prea găseşti mirese. (Fete sunt şi frumoase). Nu­mai când vreai să te însori s’adună bărboşii din cele patru viţe ale satului: Drăganii, Răduţii, Stoiculeştii şi Fănăcarii. — Aiasta ? Apăi, măi băiete, tu nu ştii că fata-i dintre Pricopăneşti ? De unde se trag Pricopăneştii ? Din Pricop Dragan. Şi tu de unde te tragi ? Din Cozma Draganu, frate cu Pricop. — Apoi, dumitorvoastră poate ştiţi că asta-i de pe la 1700 ? — Ştim.­­7­ Şi’n două sute cincizeci de ani, tot cimotii am rămas ? — Rămas, încheie bătrânii fără drept de apel. Așa că acela de nu-i dăm numele, a auzit de-o fată din alt sat S’a dus c’o sticlă de rachiu în buzunar. A bătut la poarta necu­noscută Tatăl era acasă, fata la târlă S’au târguit vreo patru ceasuri, au băut tot ra­chiul și-au bătut mâna. Când­ a coborît fata, era măritată In seara aceia a şi adus-o în Paltin Nevastă. Au făcut şi acte, au fost şi la popă. De ce nu râd de cela şi de obiceiu­rile atât de ploiosnice ? Cât despre el, Ion Şt. Ţăranu, caută fetele pentru o cauză obş­tească. Hotărît n’au teatru, n’au­ cinema. Ei, şi umbla artileristul după fete, măcar că nu era în săptămâna chioară. Ajunge şi la Nichitoiu Ioana, fetişcană pe la 18 ani, pârguită cum s’ar spume, cu ochii adânci, obraji ca’m cântece, catrinţă neagră, o fată mlădie s'o frângi cu stânga şi s’o culegi cu dreapta. S’or mai certat ei oleacă, pân’la urmă fata a venit la lucru şi s’au În­tâlnit azi la plantat meri, mâine la plantat peri, ca pentru gospodărie. Livadă mare. Acum din două una, nu umbla cu şapte nuci. In Vrancea nu se’nghit, ca la oraş, de astea, ca „domnişoară vă plac florile?“ Spu­ne-i omule fetii ce ai de spus, ori dacă ai greutate şi te ştii cineva, mergi la taică-su şi zi-i limpede aşa şi pe dincolo, beţi ra­chiu şi ia fata. Artileristul, nu. Fata de, cum e şi zicala, când um om mă vede c’un ochi, eu să-l văd cu doi. Lumea, de, cu altă zicală. Hai noroc şi bucurie, după nuntă cumătrie. Numai artileristul ducea muncă de lă­murire : — Tu, zice, trebue să înţelegi cum şi ce, să înveţi să trăieşti altfel, mai luminos. (Ii place lui cuvântul „luminos”, deseori auzit la un locotenent, în baterie). Şi se scurgea vremea. Asvârlit pe costişe, prăvălit în prundul Zăbalei, Paltinul îşi ducea zilele cum ştie el. Şi mai învăţa câte ceva Au construit oame­nii un cămin cultural, au deschis un Internat pentru şcolari In sat a apărut o femeiuşcă teribil de vorbăreaţă, care se prezintă: Bot Magdalena, bibliotecara Au scârţâit două zile carele prin vaduri aducând zestrea Mag­­dalenei. Cărţi Şi­­ar cărţi. Flăcăii mai tomnateci şi fecioraşii mai ră­săriţi cercau înălţimea pârleazurilor, cău­tând ochi dulci şi mere care nu cresc în copaci. Artileristul, ba la câmpie, cu brigada, ba la târlă, să vadă boii, ba la şedinţă. (Ce ţi-i cu şădinţele astea, gândeau unele. Vine-aşa, câte un tovarăş, altfel arătos, vorbeşte ce-l duce mintea şi te încredinţează cu mâna pe inimă că oamenii muncii din lumea întreagă privesc cum se construeşte o şosea prin păr­ţile acestea o fi !). Cătina a făcut boabe roşii, în ciuda ca­prelor, stejarii s’au scuturat de ghindă de mult, frunzele-au­ prins să pălească şi păs­trăvii să simtă răceala Zăbalei. Caii au nă­pârlit şi le-a crescut păr gros, întunecat, clocotişul şi-a scuturat sămânţa răscoaptă, adierile răcoroase nu mai miroseau a pelin şi-a cimbru. Ion venea pe la casa Nichitoilor, se uita pe pereţi, ba la reclamele în culori ale „Gal­­bioiului”, viaţa oilor, ba la poza cu minunea dela Maglavit şi la calendarele cooperaţiei. Pe urmă dorea să afle dacă Ioana n’ar mer­ge aşa, până la bibliotecă. Ei şi ce dacă? A mers. A luat şi cărţi A citit. Frumoase. Acum în toamnă, zice el odată : — Eşti fată mare, de-amu îi vremea să-ţi faci un rost acătării. Fata a aşteptat să audă. Ei dacă aţi fi simţit noaptea aceea, cie plete de stejar sbuciumându-se în liniştea uliţei, în susurul Zăbalei. Noaptea în care Ţăranu a vorbit în cali­tate de brigadier. Am hotărît să te trimitem la un curs ,ras. Să te faci soră de caritate, adică ap© ca un doctor Ai ?­ar Ioana a zis scurt nu şi dusă-a fost, cum umblă vorba că Ioana are să se mă­­peste iarnă Artileristul parcă nici n’a „„„.i. Marioara Stoica ştie-un cântec: Ionele, ce-i cu tine De nu mai vorbeşti cu mine? Zice că fata lui Nichitoiu nici habar n’are să meargă la şcoală. Brigadierul o ţine pe-a lui. — Ne trebue, zice, intelectualii noştri, al colectivei. Trebue să meargă. Tot Marioara Stoica, o fată împlinită, care-i nu ştiu ce pe la internat cântă uite aşa, mai pe la cămin, mai pe uliţă: De-o avea vreo minte rea Să-l trimit la maică-sa, Să-i dea caş dulce să crească Să-l înveţe să iubească. Cât priveşte intelectualii, trebue şi aceş­tia, fără îndoială. * Şi nu numai Intelectuali. E multă nevoe în Vrancea de oameni care să gândească atât de curat, să se poarte atât de cinstit, să fie la fel de hotărîţi în viaţă şi’n sentimente ca Ion Şt. Ţăranu. Eu am avut pe vremuri despre Ţara Vran­cei — cu ruşine mărturisesc — o părere în­cropită într’a treia primară. Legenda babei Vrânceoaia, cu Ştefan-cel-Mare şi munţii, plus un peisagiu peste măsură de încărcat cu stejari falnici la margini de sate albe, cu bărbaţi purtând plete şi mustăţi haidu­ceşti, fete cu doniţa’n mână. Curată buco­lică fluierată pe motive moldoveneşti. Şi peste toate acestea, artileristul a turnat următoarea constatare. — Noi tovarăşe, am avut o economie un circuit închis ! Ca să vă spun drept, teoriile economice ale prietenului meu nu mi-au făcut nici cald, nici rece. Am înţeles însă totul, când mi-au vorbit, el şi alţii, simplu, îndurerat. Toţi munţii aveau păduri şi-acum, în ju­rul Paltinului nu mai sunt. Arini negri creşteau în lunca Zăbalei, dar li s’a pierdut sămânţa. Au fost, da, şi gospodăriile înche­gate. Eh, pe când trăiau feciorii Vrâncioaiei, pe timpul lui Ştefan. Iţi aminteşte, înşi­ruirea aceasta de sfârşitul Neamului Şoimă­­reştilor. ....Iar Tudor cu soaţa lui Aniţa ‘şi Mihu, şi toţi ceilalţi răzeşi au fost urgisiţi şi pri­goniţi, dar s’au ţinut cu tărie. Pe urmă cei ce-au venit după ei au fost călcaţi şi supuşi de alţii, şi vremea necontenit i-a lovit până ce ie-a plecat frunţile adânci spre pământ”. Nici cei mai bătrâni din sat n’au trăit vre­muri bune. „Societăţi“ au cumpărat dealu­rile. Pentru ele, vrâncenii au doborît pădu­rile. Pământul ţinut doar de rădăcini de că­tină s’a prăvălit. Vrancea a fost o uriaşă prăvălire a munţilor şi a oamenilor. Au cerut pământ în câmpie, în Vrancea nu cresc bucate. N’au primit. Sub dealurile sterpe au crescut oameni crunţi, întunecoşi, săraci şi cu fruntea în pământ. In casele mici, cu pământ pe jos, cu geamuri de beşică de porc, umbrite de streaşini, se năşteau copii mulţi şi se prăseau pă­duchii. Obştiile străvechi s’au spart. Se zice că tusea-i bună, da-i mai lipseşte ceva. A venit şi junghiul. Câţiva s’au îmbogăţit. Rămăsese doar cultul istoriei şi o prăbuşire în mizerie, superstiţii, misticism şi înapoiere. Peştera lui Daniel Sihastru şi crâşme. Au rămas­­şi până azi urme încă adânci. Dar se replantează pădurile. Colectiviştii au căpătat pământ la câmpie, lângă Mără­­şeşti, unde a d­rs sângele vrâncenilor din regimentul 10 Putna, cei care au­­atacat fără cămăşi pe ei şi au învins, în primul răz­boi mondial. In Paltin este pâine, înţelegeţi! Foşnesc puieţi! de stejar. In primăvara care vine, merii sădiţi de Ioana a lui Nichitoiu vor înflori întâia oară. Am petrecut o seară la o târlă a colectivei. Aici se plănueşte să se crească vite de rasă. Or să se prăsească. Suisem din greu, pe înserat. Am fost răs­­plătit. Cunoaşteţi sentimentul înălţimilor? Pe o creastă, unde te­ simţi mai mare, cu gesturi mai largi, cu răsuflarea adâncă, unde te cuprinde mândria. Suisem cu artileristul nostru şi l-a­m­ cu­noscut pe Gavrilă Bucăluţă, bouar. — Iaca te-am­ găsit, bădie Gavrilă. — Că nu rupi multe părechi de ochind până să mă întâlneşti. Gavrilă Bucăluţă îi om mai vârstnic, pe la 40 de ani. Are şi casă grea, trei fete. L-a luat repede pe brigadier. — Cum îi cu împărţeala ? — Are să fie bine, bădie Gavrilă. Nu se împărţiseră încă veniturile şi era nerăbdător. Avea şi o neîncredere. — Aud că n’are să se dele cine ştie ce. Bouarul, care stă singur în târlă, are o faţă inexpresivă, buza de jos ieşită în afară, urechi mari, clăpăugite de căciula roasă. Peste cămaşa descheiată îmbracă un suman peticit şi i se vede pieptul osos. Un om gre­oi, ţi-ai spune, dacă n’ar fi ochii uimitori de limpezi. Ochi curaţi, de copil. — Aud că n’are să se deie cine ştie ce. Pe semne l-a lucrat cineva, înţelegem noL Oftează adânc şi ne priveşte parcă mus-* trător. l-am îndrăgit ochii, adevărată fereas­tră a unui suflet simplu şi bun. — Eu am lucrat. Eu ştiu una şi bună , unde mă pune, acolo muncesc. O coasă ţi-oî ascuţi, o doagă ţi-oi face, uite ţi-oi păzi. Mă ştie băietul ista — face către brigadier —. Pun-te cu mine la coasă, pun-te la praşilă ! Şi după o pauză, ca un argument suprem: — Eu nu fumez. Omul acesta a fost slugă toată viaţa A intrat în colectivă cu inima strânsă, prea adesea a fost înşelat de-a lungul anilor. Dar a muncit. — Eu am avut o nădejde. Un răspuns al lui îl caracterizează. — Ştii carte, bădie Gavrilă ? — Cartea şi arma nu mi-a fost dragi. Are un glas, ca dintr’un fund de poloboc. Brigadierul avea într’un carneţel socoteala veniturilor, numai la grâne. — In afară de lână, brânză, păpuşoi şi al­tele, primeşti 1500 kgr. grâu. Iţi ajunge, bădie Gavrilă ? Ne-­a privit lung. A întrebat, tragică înt­­rebare: — Cât face asta nu saci ? Creştea în mine o mânie smdă. Omul a­­cesta socoteşte ca acum câteva sute de ani. Vor plăti oare vreodată îndeajuns, pentru tot ce-a fost, stăpânii alungaţi? Avea încredere, Gavrilă bouaru, în Ion Şt. Ţăranu S’a luminat. După lămuriri supli­mentare, am pornit să ne arate împărăţia lui. — Dar cine zicea că n’o să se dea cine ştie ce, bădie ? — Eh... Cu asta a pus punctul într’un loc nepo­­trivit. — Când vezi lupii treci scăpărând la chî-i­brice, a dat sfat brigadierul. Nu merg toate „după ceas“, în baterie. Dar­­-i atâta frumuseţe, în sbuciumul căută­tor al satului peste care trece în fiecare zi, luând înălţime, avionul de Iaşi. Sbuciumul şi căutarea aceasta sunt creaţie, chinul fa­cerii, efortul fără limite al­­mugurelor care se desface. Ne-am plimbat pe imaşul unde creşte trei foi, latiţă, ghizdei, cimbru şi flori de potiar. Am mers până la lacul fără nume, unde vara cresc un soi de nuferi. Am cunoscut după nume boi roşcaţi şi flocoşi, ori suri, cu părul lins, cu botul umed şi aţe legate de coarne, să nu se deoache, despre care bădia Gavrilă vorbeşte îndulcindu-şi basul. Am tăifăsuit pe o oişte de car, în ju­r era linişte, mirosea a fân şi-a bălegar, am tăifăsuit până s’a întunecat. Câte doi, trei, au venit în ospeţie la Ga­vrilă Bucăluţă, vecini de pe la alte târle. Colectiviști și individuali. Câte n’am mai auzit în noaptea aceia, la lumina focului de gâtej­e, pe podina dela jumătatea muntelui Paltin, veghind ceaunul cu mămăligă.. — Zice că un moșneag mai bătrân decât mine... face unul dintre Fânăcari început de poveste. — Am o jarcă de babă, că nu mai vrea să moară, se plânge un Răduţ. Şi aveau o purtare care-mi amintea pe ur­ oarecare moş Gheorghe al copilăriei mele, argat, căruia noi ţâncii îi dădusem o poreclă de batjocură, dar la vorbirea căruia şi azi gândesc cu admiraţie şi oarecare pizmă. — Dacă-ar fi oamenii să se cureţe cum face mierea, singură... Eram în mijlocul pământurilor nisipoase şi crăpate, al dealurilor sărăcite de păduri şi-a oamenilor cu faţa aspră şi vorba dulce. Se rosteau lucruri isteţe, gâtejele pârâiau sub ceaun şi ne pătrundea răcoarea. — Pământul e ca un gălbenuş în ou, îşi dădea cu părerea unul dintre Cosmuleştii din viţa lui Drăgan, amintind înţelepciuni dela părintele său, om tare la cosmogonie, pe când îi mai străluceau ochii. Se discutau zeci de subiecte, se sărea dela unul la altul, vorbeau câte trei deodată tu-» erori felurite, ca într’un ceas de hodină.­­ Artileristul m’a tras de mânecă. Gavrilă Bucăluţă îl lămurea pe un „individual’’. — N’ai tu nici acasă ce am eu în traistă. Iar către miezul nopţii au Intrat şi lupii la taclalele noastre. Şedeam pe butuci de paltin de mult stricaţi cu topoare şi’n tăcere ascultam replicele lugubre ale haitelor. Ura iau a iarnă, pe muchii de răpi, către luna înjumătăţită de vârcolacii nopţii şi către sa­tul unde doarme, învelită’n ţoale, Ioana pe care Ţăranu o dusese la bibliotecă. Urlau încântaţi de forţa lor sălbatecă, cu boturile adulmecând. Aceasta e a doua imagine despre Vrancea. Văd parcă şi acum, pe dealuri, boturi de lupi înălţate către luna palidă de spaimă şi­­ nenumăraţi ochi, făclii aprinse în cinstea urii. Şi’n mijlocul lor, sub el, un sat care doarme liniştit. În frumuseţea străveche a nopţii am pri­vit cu admiraţie vrâncenii aşezaţi pe butuci, rezemaţi în beţe. Aveau feţe nebărbierite, şi bătucite, părul coperit de cuşme buhoase şi discutau u­i fel de astronomie. — Planeţii dau înştiinţare, după aşezarea şi înfăţişarea lor, c­ar să fie recoltă bună la porumb, grâu de primăvară , vin şi fructe vor fi deajuns.­­Erau foarte serioşi. Numai Ion Şt. Ţăranu zâmbea, poate astronomiei, poate uneia care nu vrea încă să se facă intelectuală. Sfaturi zootehnice Resurse fur I Eugen Mândrîe Din ţara celor şapte munţi ,»Scânteia tineretului” Pag 2­a 3 Ianuarie 1954 A apărut in limbile: rusă, română, franceză, germană, engleză şi spaniolă „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară !” Bucureşti. Organ al Biroului Informa­tiv al Partidelor comuniste şi muncito­reşti. Nr. 1 (269) Cuprinde: ARTICOL DE FOND : Spre noi victorii ale forţelor păcii şi democraţiei. * * *: Cuvântarea de Anul Nou a tov. C. E. Voroşilov, preşedintele Prezi­diului Sovietului Suprem al U.R.S . WALTER ULBRICHT: Pentru pace in­­ Europa, pentru o Germanie unită, democrată. Dr. PETRU GROZA: O demonstraţie vie a unităţii şi coeziunii poporului ro­mân. EDGAR WOOG : In luptă pentru pace şi bunăstarea poporului elveţian TAO­MIN : Oameni din Ansan. HAROLD BROWN: Fenomene de criză în economia S­U.A TIBOR MERAL : „Politica de forţă“ este condamnată la eşec. Informaţii de vânzare la magazinele „Librăria Noastră“ şi la toate chioşcurile. Preţul 40 bani In Editura pentru Literatură Politică a apărut s­ f. Marx - CAPITALUL Vol.­­II. 448 pag. 18,20 lei ________________________________ Idee ar­ca din Capitală a delegaţiei culturale bulgare La 31 decembrie a părăsit Capitala ţării noastre delegaţia culturală din R.P. Bulga­ria care a participat la elaborarea şi semna­rea planului de muncă pe anul 1954 pentru aplicarea convenţiei culturale dintre R P.R şi R.P. Bulgaria. Delegaţia a fost alcătuită din Ciud :Dmil Nicolov Petrov, secretar al Comitetului pen­tru Prietenie şi Relaţii Culturale cu Străină­tatea din R.P. Bulgaria şi Tudor Ţencov, director in Comitetul pentru Prietenie şi Relaţii Culturale cu Străinătatea din R­P Bulgaria. (Agerpres)

Next