Scînteia Tineretului, mai 1954 (Anul 9, nr. 1561-1584)

1954-05-04 / nr. 1561

Intr-o noapte Brigada de tractoare de la S.M.T. Anghe­­lişti sosise doar de cîteva zile în Coşoaia, o comună din raionul Vida. Vremea făgăduia noilor oaspeţi ai comunei că în curînd vor putea lucra. Şi în ziua de 16 aprilie ei au început să are terenul lotului zootehnic al sfatului popular. Plugurile ru­peau lacome din glia zvîntată.­­ Prima zi de muncă a umplut de bucurie sufletele mecanizatorilor. Doar tractoristul Miu nu era vesel. Cu sanătatea nu prea o ducea el bine în ziua aceea. Către seară s-a îmbol­năvit mai greu. A oprit tractorul și a plecat la dispensar să vadă ce are. ★ In această zi utemistul Neacşu, agent agri­col ,la sfatul popular al comunei a avut mult de alergat. A bătut aproape toate uliţele sa­tului să angajeze ţărani muncitori care să se­mene în arătura proaspăt făcută de tractoare. Dacă s-ar fi putut semăna cu tractoarele ar fi fost bine. Arătura era însă prea umedă şi se bătucea prea rău sub greutatea tractoru­lui. S-ar mai fi putut aştepta ? Nu. Ovăzul nu e mai puţin pretenţios ca altă­­plantă fu­rajeră. El cere să fie semănat la timp. A doua zi trebuia început semănatul. De aceea ute­mistul Ion Neacşu se zbătuse­­atî­t de mult ca să găsească oameni cu atelaje. Era bucuros că nu umblase degeaba. Oamenii i-au promis că vin. După asfințitul soarelui Ion Neacşu nu se duse acasă pînă ce nu trecu din nou pe la brigada de tractoare. Mai era încă mult de arat. Găsi tractorul lui Miu stînd degeaba. — Ce s-a întîmplat ? De ce stă tractorul ? II întrebă Ion Neacşu pe șeful brigăzii. — S-a îmbolnăvit tractoristul, i-a răspuns acesta. — Ei drăciei La asta nu mă așteptam. — Nici eu, urmă șeful brigăzii. M-aș urca pe tractor dar trebuie să îngrijesc de trac­torist. Ion Neacşu tăcu. Printr-un semn îi răspunse totuși șefului de brigadă că-1 înțelege. Se vedea că e frămîntat de ceva. „Să merg acasă? Dar cum să merg cînd tractorul stă ? Să le spun oamenilor să nu mai vină în zori cu ate­lajele ? Asta nu se poate“. Stătu așa pe gînduri cîteva minute. Apoi se adresă șefului de brigadă . — îmi dai voie să mă urc eu pe tractor? — Nu tovarăşe, nu se poate, îi răspunse a­­cesta. — Am făcut şi eu şcoala de mecanici agri­coli, de conducători auto... In armată m-am specializat chiar. Fii bun tovarăşe şi dă-mi voie să mă urc pe tractor. Cu chiu cu vai tovarăşul Neacşu a reuşit să obţină îngăduinţa şefului de brigadă. A ali­mentat tractorul şi l-a uns. Apoi l-a pornit. L-a cercetat cu urechea să audă dacă motorul bate regulat, tractorul mergea bine. S-a urcat la volan, a aprins farurile şi a băgat plugul în brazdă. Toată noaptea a arat. Pînă dimi­neaţa, cînd pe cer încă mai licăreau cîteva stele, arase mai bine de trei hectare. Supra­faţa care trebuia semănată cu ovăz era arată. A coborît de pe tractor frînt de oboseală. Şi tractorul şi plugul le-a predat fără nici un defect. — Tovarăşe Neacşu, ţi-ai respectat cuvîntul — i-a spus bucuros şeful de brigadă. Mergi şi te odihneşte că eşti obosit. — Odihna la noapte — i-a răspuns utemis­tul Neacşu. Astăzi merg la Vida. Sînt mem­bru în comitetul raional U.T.M. şi sînt che­mat lia plenară. Şi Ion Neacşu a plecat la raion. Ceva mai tîrziu au venit oamenii cu atela­jele şi au semănat ovăzul. ION BURCUŞ corespondentul „Scînteii tineretului“ pentru regiunea Bucureşti In colectiva „Drumul fericirii" Gîndeai că toată colectiva merge la vreo nuntă dacă i-ai fi văzut pe colectivişti dis-de­­dimineaţă ieşind cu alai pe uliţa mare a sa­­tului, cu căruţe, cu steaguri şi cîntece. Dar nu la nuntă, ci la o altă sărbătoare, la o sărbătoare a muncii şi a primăverii se duceau ei­­ la însămînţări. Şi ca întotdeauna, în primele rînduri ale celor harnici se afla şi tovarăşul Blaga Ion, brigadier al gospodăriei agricole colective „Drumul fericirii“ din comuna Zăneşti. Blaga a mai privit odată la ceas apoi şi-a început munca. Intîi şi întîi s-a dus la bri­gada de tractorişti­ şi Ie-a explicat care anume pămînturi trebuie arate şi grăpate. — Să faceţi treabă bună, că de nu, nu semnez, să ştiţi... Aici nu e vorba numai de belşugul gospodăriei, ci şi de exemplul pe care-l dăm celorlalţi ţărani muncitori. — le-a zis el. N-a apucat brigadierul să facă doi paşi că a şi auzit duduitul tractoarelor care năvă­liseră asupra ţarinei întinse. A dat din cap mulţumit şi a plecat să vadă cum merge lu­crul pe alte ogoare unde ieşiseră la însămîn­­ţat atelajele gospodăriei. Şi aici lucrul era în toi. Brigadierul s-a dus la fiecare semănă­toare, a controlat cum cad seminţele apoi a condus el însuşi un atelaj. Brigadierul era tot timpul cu ochii la lucrul celor din jurul lui. La o vreme a scos un carnet şi a început să-şî noteze numele celor care munceau şi cum munceau. Astfel i-a trecut printre frun­taşi pe comuniştii Bordei Constantin, Pas­­caru Constantin, pe utemiştii şi tinerii Cium­­­eac Vasile, Ciobotaru Tico, Sîrbu Ion. In cele din urmă Blaga s-a întors la cîm­­pul­ unde lucrau tractoriştii. Maşinile erau de zor, dar faţa brigadierului exprima nemulţu­mire. El l-a chemat pe şeful brigăzii de trac­torişti, Baciu Constantin şi i-a zis : — Păi aşa v-am spus eu să lucraţi ? Uite ce bulgări mari rămîn în urma tractorului. De ce aţi agăţat numai o grapă în loc de două la plug ? — Păi n-avem destule grape. Celelalte le-a lăsat pontatorul la marginea satului. — Le-o fi lăsat, dar voi trebuie să le adu­ceţi. Altfel înseamnă că nu respectăm Hotărî­­rea partidului şi guvernului care cere să urăm şi să grăpăm temeinic pămîntul. Poate vreţi să vă pomeniţi cu vreo caricatură la ziar — mai spuse zîmbind brigadierul. Tractoriştii au început să se frămînte. — Dar ce, nene Blaga, ce te grăbeşti cu ca­ricatura. Uite aducem repede grapele, punem iute două la plug şi reparăm totul. Ce trebuie caricatură la ziar pentru asta ? Intr-adevăr au adus grapele şi le-au ataşat două cîte două. Acum pămîntul era bine mă­­runţit şi afiliat, şi tocmai bun pentru însă­­mînţări. — Eşti mulţumit tovarăşe brigadier ? a în­trebat şeful brigăzii de tractorişti. — Aşa da, zic şi eu — a răspuns acesta. — Atunci dă-ne şi dumneata un ajutor. Uite avem nevoie de nişte plăcuţe de fier la pluguri. Fii bun şi vorbeşte cu fierarul gos­podăriei să ni le facă. — Bine bine, am să-i spun. Dar aş voi să vă ţineţi de treabă. Altfel cu ce obraz îi cer să vă ajute? Aşa a trecut o zi de lucru. Seara brigadierul şi-a notat rezultatele. Au lucrat bine tracto­riştii Olteanu Mihai, care a îndeplinit două norm­e, Cojocaru Gh., care a făcut o normă şi jumătate, şi Pantazi Constantin. Au fost a­­rate 5 ha. pentru a fi însămînţate cu mazăre, 4 ha. din cele 17 care vor fi însămînţate cu porumb în cuiburi aşezate în pătrat, la gră­dină au fost arate 2 ha. şi vor fi însămînţate cu ceapă, usturoi, morcovi şi au fost însă­mînţate 60 rm­.p. de răsadniţe cu varză, roşii, ardei etc. Da, fusese o zi rodnică.­­ DUMITRESCU corespondentul „Scînteii tineretului“ pentru regiunea Bacău Un inginer împotriva ştiinţei IAŞI (de la corespondentul nostru Bucur Constantin) Cel care trebuia să sprijine aplicarea me­todelor înaintate — inginerul agronom — tocmai el se aşează de-a curmezişul drumului. II cheamă Vasile Nichifor şi este inginerul şef la G.A.S. „Moara Grecilor" din raionul Vaslui, regiunea Iaşi. Gospodăria trebuia să semene în acest an peste 120 hectare cu porumb. In­ginerul şef a fost primul din gospodărie care s-a opus cînd­ a fost vorba ca porumbul să se semene­­în cuiburi aşezate în pătrat. Pentru „experienţă“ şi de ochii lumii a vrut să semene numai 20 hectare. Inginerul şef Nichifor Vasile s-a opus con­fecţionării de ghivece nutritive pentru grădi­nă, deşi gospodăria are un sector legumicol dezvoltat. Datorită inginerului şef pînă în pre­zent nu s-au confecţionat decit 2000 ghivece nutritive, cu toate că pentru cele 55 hectare de grădină, trebuiesc peste un milion de ghi­vece nutritive, in planul de cultură al gospo­dăriei mai sînt trecute şi 20­ hectare cu car­tofi. Aceşti cartofi nu se însămînţează, fiindcă atît inginerul şef cît şi ceilalţi tovarăşi din conducerea gospodăriei nu s-au îngrijit să procure din vreme cartofi de sămînţă. Toate acestea fac ca gospodăria agricolă de stat „Moara Grecilor" să nu constituie un exemplu bun de urmat pentru ţăranii munci­tori în lupta pentru mărirea producţiei agri­cole. Forurile în drept vor trebui să ia de îndată măsuri împotriva poziţiei negative faţă de a­­■­plicarea metodelor înaintate, a inginerului şef Nichifor Vasile de la G.A.S. „Moara Gre­cilor ", raionul Vaslui, regiunea Iaşi. PASIUNEA NINEI Ultimul an de şcoală. Fetele aşteptau emo­ţionate ziua despărţirii. Seara, după stinge­rea luminii discutau în dormitor încă mul­tă vreme, despre viitor. Maricica vroia să plece la facultate şi să se specializeze în po­micultură. Ileana şi Lucreţia plănuiau să se întoarcă în gospodăria colectivă iar Nina do­rea să lucreze într-o seră mare de flori. Fe­tele aveau dorinţi deosebite, dar erau însu­fleţite de aceeaşi hotărîre — de a face să ro­dească bogat cunoştinţele lor primite în Şcoa­la medie tehnică horticolă. Ninei îi plăceau florile. Ea spunea adeseori cînd vorbea de viitor : — Eu parcă văd de acum sera mare, cu ins­talații moderne, cu aerul parfumat. Voi cul­tiva flori, mai ales garoafe, ce n-a văzut pă­­mîntul,­­cu un parfum — mai grozav ca renu­mita esenţă din Valea Trandafirilor. Veni și ziua mait aşteptată. Nina află că a fost repartizată să plece în Moldova, la o gospodărie agricolă de stat. Conştiinţa da­toriei de utemistă o făcu să nu se împotri­vească. Personalul de Iaşi o lăsă într-o gară micuţă străjuită de două felinare. Se însera , neştiind încotro să se îndrepte, căuta din priviri pe cineva. Un tînăr în șubă se apropie de ea. — Nu te supăra, mata ești legumicultoarea care vine la gospodăria noastră ? Fata aprobă tăcută. -- Fii bine venită — continuă tînărul, și îi strînse cu putere mîna. Nina îmbrăcă șuba ce i-o întinse tînărul și se urcă în șaretă. Tăcea. N-avea chef de vor­bă și urmărea cu strîngere de inimă drumul peste cîmpii. Tînărul se arătă însă foarte vor­băreț. Povestea ba despre colectivul gospodă­riei care dorea ca anul acesta gospodăria să iasă fruntașă pe regiune, ba despre o tînără inginer agronom venită din București. — Grozavă fată. Tot ce întreprinde ea, a­­duce schimbări în gospodărie. Avem şi o zoo­­tehniciană. Cum a­­venit a şi, organizat cursuri cu brigadierii şi îngrijitorii de vite şi porci. Acum îngrijitoarele umblă în halat alb ca nişte doctoriţe. Vacile primesc raţie de mîncare aşa cum scrie la carte. S-a introdus şi m­asajul ugerului. Vacile dau lapte mai mult şi iată cîte doi viţei, ca Brînduşa şi Flo­­rica. Fetele din gospodărie cîştigă bine. Cînd se îmbracă duminica, parcă-s de la oraş. Şi alte treburi merg bine. Griul este frumos iar trac­toarele abia aşteaptă să lucreze din plin. Ei, dar dacă grădina de zarzavat va ieși ca anul trecut ne putem lua gindul de la frun­­tășie. — O să-ți placă la noi... ...ln sfîrșit ajunseră la gospodărie. După ce s-a spălat și­­ mîncat, Nina a ascultat-o pe inginerul agronom. — Sîntem foarte bucuroși că ai venit. Aici te așteaptă toată lumea. Cred că ţi-a spus-o şi Vasile. Acum colectivul nostru este frămîn­tat de ce, se va alege cu grădina. De cînd am­ primit telegrama dumitale, sînt două zile de atunci, Vasile nu mai avea răbdare. El lu­crează cu brigada lui de tractoare la grădina de zarzavaturi şi s-a oferit să te aducă de la gară. Nina se ruşina puţin la gîndul că-l privise de sus şi socotise că n-are ce vorbi cu un vizitiu. Inginera a pus-o la curent cu situa­ţia grădinii. Anul trecut gospodăria nu şi-a îndeplinit planul la ziarzavaturi. Recolta a fost compromisă şi din cauză că la grădină se aflau oameni nepricepuţi. Ardeii au avut pă­duchi şi au fost piperniciţi, roşiile de sol prost, numai sîmburi şi apă, mici, necărnoase, varza de toamnă n-a legat căpăţîni. Anul ăsta suprafaţa grădinii este mai întinsă. E al doilea an de cînd gospodăria cultivă zarza­vaturi pe suprafeţe mari, aşa că totul trebuie luat aproape de la început. A doua zi de dimineaţă, inginera e prezen­tă directorului şi celorlalţi tovarăşi. Toţi îi spuneau aceleaşi cuvinte: „Bine ai venit“. „Te-am aşteptat". După aceia a mers la grădină. Inginera, o tînără micuţă şi subţirică, purta părul negru strîns în bucle la spate. Avea ochii negri, vioi. Studiase agronomia la Bucureşti şi se despărţise, nu fără­ păreri de rău de Capi­tală. Dar îşi înţelegea menirea. — Ştii să mergi călare ? O întrebă inginera pe Nura. — Nu... — Va trebui să înveţi. Grădina este depar­te, mersul pe jos este şi obositor şi pierzi şi timp mult. Iată şi sera. Dacă aceasta putea fi denu­mită seră. Un loc pătrat, nu prea mare, îm­prejmuit cu rogojini, în plin cîm­p, la vreo opt km. de sediul gospodăriei. In total , 24 răsadniţe. Muncitorii reparau răsadniţele, în­locuiau geamurile sparte. Dintr-o căruţă, în­­tr-un colţ, un băiat deşerta b­raniţa. Oamenii o întîmpinară cu feţele zîmbitoare, urîndu-i acelaşi „bun venit" pe care-1 auzise de atîtea ori pînă atunci. îndeosebi se bucura moş Gavrilă care răspunsese de grădină pînă acum. Bătrînul se bucura : — Bine c-oi avea de la cine învăţa. Vezi mate, am multă inimă pentru aistea treburi — la grădină Dar aşa cum ştiu eu nu fac bine mereu. Tovarăşa inginer n-are timp să se ţie după mine să-mi zică mereu că aiasta şi aia­­sta. Acu mătăluţă îi fi mereu aici şi s-or schimba ele treburile. — Ghivece nutritive n-aţi pus ? ieşi în sfîr­­şit din muţenie şi Nina. — N-am pus. Pentru culturile timpurii vom lua răsaduri de la staţiunea experimentală, ca să îmbunătăţim soiurile. Anul trecut n-am făcut seminţe. Iar pentru cele tîrzii pregătim acum răsadniţa. Cum ţi-am mai spus, totul trebuie luat de la capăt. „Adio visuri făurite în şcoală, tamas bun seră modernă şi flori parfumate. In loc de garoafe voi cultiva roşii, varză şi ardei. Ro­şii şi varză ? Mai bine îmi voi schimba mese­ria“­. După cîteva zile îi spuse directorului că nu voia să lucreze la grădină pentru că ei îi plac florile şi n-o atrag zarzavaturile. — Deocamdată noi nu cultivăm flori pentru scopuri industriale, dar te poţi ocupa şi de flori pentru înfrumuseţarea curţii. — Nu-i tot una. — Atunci ce muncă ţi-ar place? — Daţi-mi un post de referenţă... — Dar de ce nu poţi lucra la grădină? — V-am mai spus : nu găsesc nimic inte­resant în varză. Este îi departe, mă dor pi­cioarele și... o porni plînsul. Directorul puse cererea Ninei, în discuția colectivului de con­ducere i al gospodăriei. El susținea ca Nina să fie trecută referentă că tot nu face nimic. — Nu, se împotrivi inginera — procedăm greşit dacă o trecem referenţă şi îi închidem în registre posibilităţile de dezvoltare. Trebuie s-o ajutăm să înţeleagă că dacă grădina gos­podăriei merge bine este mare lucru. Eu am încredere că oamenii noştri o vor ajuta să înţeleagă A mai trecut o săptămînă. Primăvara înain­ta şi cerea multă operativitate. In grădină nimic nu se vedea că a venit o fată care a învăţat la o şcoală horticolă. Nina se uita prin răsadniţe şi pleca mai departe. Treaba ei o făceau alţii. Seminţele au fost alese şi aduse de director. Moş, Gavrilă singur, a pre­gătit paturi calde pentru răsaduri, îndrumat de ingineră. Au venit şi tractoriştii să are gră­dina. Zi şi noapte se auzea zumzetul tractoa­relor Odată Vasile se opri în faţa ei şi îi spuse că-i pare rău că a adus-o de la gară pentru că nu-i o fată cum­ se aşteptau ei. Nici n-o mai saluta cînd o întîlnea. Intr-o dimineaţă cu soare şi vînt puternic moş Gavrilă a plecat pe jos la sediu, deşi Nina era acolo, s-o întrebe pe ingineră dacă este bine să dea la o parte geamurile şi să lase la soare răsadul sau nu. îşi reamintea că anul trecut tot într-o zi ca aceasta, firavele plante au fost sîrlite de soare şi încovoiate de vînt. De aceia au crescut subţiri şi strîmbe. La întoarcere i-a zis mîniat : — Fugi de muncă şi nu ne ajuţi, deşi poţi ! — Mie-mi place munca în grădină, dar la flori. — Vino aici — şi moş Gavrilă o duse în­tr-un colţ. Pe o rogojină era o grămăjoară de cepe de gladiole. — Vezi ? Flori. Le punem pe margine la căsuța paznicului atît cît să veselească o­­chiul. Acum trebue să creștem mai ales zar­zavaturi. In curtea gospodăriei o aștepta o altă sur­priză. Toată lumea, în frunte cu directorul, săpau răzoare de flori, iar­ bucătăreasa cu o găleată în m­înă hotăra : aici vom pune oetrul boului, aici crîşmăriţe şi rosmarin, colo­ gura leului. Ia mijloc garoafe, iar pe margine bu­suioc. Nina închise ochii şi nu intră în curte. Ii era ruşine. Intîmplările care se scurseseră de cînd sosise in gospodărie, începeau s-o con­vingă că nu avea dreptate. Vorba lui moş Ga­vrilă, acum avem nevoie mai mult de zarza­vaturi. Nu va fi nici referenţă ! Şi cum au primit-o toţi : „Bine ai venit", „Te aşteptam“ ,iar dînsa... Colectivul mun­ceşte pentru ca gospodăria să iasă fruntaşă. A doua zi dimineața, Nina s-a dus mai de­vreme ca de obicei la grădină. Mergea repede. Pe drum își aduse aminte că inginera o sfă­tuise să învețe să călărească. Chiar de mîine încep, își propuse. Tocmai măsura răsaduri­le, cînd sosi inginera cu un tovarăș care pu­nea multe întrebări. — Cum veţi spori anul acesta recolta de zarzavaturi ? — Cultivăm o suprafaţă mai mare şi avem oameni care muncesc cu multă pricepere şi dragoste aşa cum este de pildă moş Gavrilă şi tînără noastră legumicultoare, Nina Oltea o utemistă cu multă iniţiativă în muncă. Noul venit strînse mîna Ninei şi a lui moş Gavrilă. — Tovarăşul este de la ziar lămuri ingi­nera . Nina se înroşi toată. Nu ştia ce să facă. Credea că inginera glumeşte cînd o prezenta­se aşa cum nu era şi că va spune în cele din urmă adevărul. Dar inginera a vorbit cît se poate de serios. Atunci Nina făcu o mişcare ca pentru a se scutura de ceva nevăzut care i se aşezase pe umeri şi vorbi. — Nu scrieţi nimic despre mine tovarăşe. Eu voi fi aşa cum m-a prezentat tovarăşa in­gineră de abia de acum încolo. Peste două zile Nina veni din nou la direc­­tor. Ii propuse ca grădina de zarzavaturi să fie aşezată pe ambele maluri ale rîului ca să poată fi uşor udată şi să nu rămîie aşia cum era proiectat numai pe malul drept al rîului. Şi încă ceva : răsadniţa este prost aşe­zată în plin cîmp, aici este bătută rău de vînt. Va trebui mutată lîngă pădure. In pla­nul de cultură nu este prevăzută obţinerea de seminţe. Gospodăria va realiza economii însemnate dacă nu va fi nevoită să cumpere seminţe în fiecare an ; apoi vor putea îmbu­nătăţii soiurile. Cînd s-a ridicat de pe scaun să plece direc­torul a oprit-o. — Avem un loc de referenţă şi ne-am gîn­dit la... Puneţi pe altcineva, spuse Nina. Eu sînt legumicultoare tovarășe director. KUHTA DARIA Ghidigeni-Bîrlad „Scînteia tineretului" Pag. 2-a 4 mai 1954 lin tînăr inovator A fost repartizat la strungul romînesc ,,Iosif Rangheţ“ împreună cu tovarăşul Ilie Nisipeanu. In uzină venise de scurt timp. A­­bia îşi terminase stagiul militar. De aceea ceruse să lucreze pe lingă un om cu mai multă experienţă. Şi tînărul Knnzel Ioan îşi începu astfel activitatea. La început miinile îi tremurau, îşi pierduse din acel simţ pe care fiecare muncitor cu în­delungă activitate şi-l însuşeşte. Insă comu­nistul Nisipeanu învăţase să citească în inima oamenilor şi să-i ajute în astfel de clipe. Mai întîi privi atent faţa lui Kinzel. Pe fruntea a­­cestuia apăreau des broboane de sudoare, pe care şi le zvînta repede cu mineca salopetei. Ochii i se afundaseră mai mult în orbite şi parcă erau gata să dea voie izvorului de lacrami să se reverse. — Ce-i cu tine Knizele ? — îl întrebă Nisi­peanu. — Nene Ilie, dumneata mă înţelegi. Așa că ți-oi spune tot. Am crezut că-i voi întrece pe toți cei de aici din uzină. Dar uită-te. Nici nu pot înainta uniform cu căruciorul mobil spre piesă. Cuțitul lasă rizuri și din cauza asta sînt nevoit ca în loc de un span să iau două. Fac asta pentru a nu da piese rebut. Dar, rămîn în urmă. — Nu.i nimic. Mai bine aşa deocamdată, decît să stricăm piesele. Eu am să-ţi fac cîteva observații. Iată : Cuțitul nu trebuie să-i împingi cînd mai mult, cînd mai puţin, la în­cearcă de pildă cu mîna dreaptă să înaintezi, iar cu cea stingă să ţii contra. In căzui cînd cuțitul scapă şi începe să facă un riz. mîna stingă opreşte la timp înaintarea cuţitului, iar incidentul este înlăturat. Ia încearcă. Vezi, aşa ! Nu e prea greu. Puţină atenţie însă... Lucrînd în acest fel piesele au început să iasă mai curate şi mai bune. Orele s-au scurs repede. Nisipeanu înainte de sfîrşitul lucrului îi arătă lui Knnzel cum trebuiesc aranjate sculele şi cuţitele în dulap pentru ca a doua zi să nu mai piardă mult timp cu aranjatul lor. Sfaturile tovarăşului Nisipeanu au prins roade ca sămînţa în pămîntul bun. Trecuse o lună. Tînărul încurajat de astă dată depăşea acum regulat norma cu 20 şi chiar 30 la sută. Alţii înfăptuiau mai mult. Totuşi pentru tînărul nostru însemna o rea­lizare. Numai că el nu se simţea mulţumit. Privea des panoul de onoare unde numele său era aliniat tocmai spre sfîrşit. Depăşirile de normă realizate de alţii în cadrul întrecerii socialiste, îi dovedeau lui Kinzel că posibilităţi există şi la el. Trecu pe la cei mai buni strungari, îi întrebă care este „secretul“ muncii lor. Vorbi şi cu Nisipeanu. Acesta îi propuse să studieze împreună cîteva metode sovietice şi posibilităţile de a le aplica. In după amiaza acelei zile s-au întîlnit după cum le-a fost vorba, în faţa unei mese dintr-un club. Au luat cărţi în legătură cu metodele lui Bîcov şi Bortchevici. Citeau şi desenau diferite unghiuri, le calculau şi îşi notau rezultatele acestora. A doua zi au pus în practică cele învăţate. Şi-au ascuţit cuţitele după unghiurile indicate, au pregătit totul şi au început să lucreze. Cu trei zile mai tîrziu rezultatele tuturor strun­garilor din atelier au fost întrecute. Pe pa­noul de onoare sta scris cu cretă apăsat: „Ni­sipeanu Ilie şi Knnzel loan“ Dar timpul nu stă pe loc. In curînd la strungul fruntaşilor Knizel şi Nisipeanu a mai fost aplicată o metodă so­vietică : Colesov. Planul lunar ajunse să fie realizat şi depăşit cu 250 la sută... A trecut vreme de atunci. Tovarăşul Nisi­peanu — omul sfătos care-l îndrumase şi-l ajutase pe Knizel —a plecat în altă muncă. Knizel şi-a găsit însă alt tovarş în schimb la strungul său. Este tovarăşul Pădureanu Floa­rea. Deseori acesta îi spune : — Te-ai luat la harţă cu calendarul, după cît văd eu. Ai ajuns cu munca în contul anu­lui 1956, încă puţin şi ai să întîmpini pe 1 Mai 1957, tovarășe Kinzel. — La asta mă gîndesc și eu. Unelte agricole ne trebuiesc destule. M-am gîndit la un dis­pozitiv. Dacă l-aș putea construi am înzeci numărul pieselor. — Despre ce e vorba ? Ști că și eu m-am gîndit la unul ? Au discutat timp îndelungat și s-au sfătuit să le construiască împreună. In afara orelor de program, au început să caute materiale nefolosite confecţionînd din ele piesă cu piesă. Mintea lor inventivă i-a condus repede spre izbîndă... După două, trei săptămîni au reuşit să ter­mine ambele inovaţii. Unii poate cred că dacă preocupările lor s-au îndreptat în această direcţie, în producţie cifra răpăţ,vii­i armelor s-a micşorat. Insă nu e aşa. Simţul acela de care avea nevoie Kunzel la început pentru a pricepe de ce ies rizuri pe pi­ese, îl are acum în toată fiinţa sa. Scrîşnetul cuţitului, zgomotul motorului ma­­şinei şi al angrenajelor, înaintarea uniformă a cuţitului la orice piesă şi pe oricare din vi­tezele folosite, nu numai că le cunoaşte, dar le împărtăşeşte şi altora. Doar e nevoie de mai mult utilaj agricol şi la drept vorbind nu­mele uzinei de utiliaj agricol „7 Noiembrie“ din Craiova trebuie să fie rostit cu stimă de cei ce primesc maşinile lucrate aici. Primele încercări ale noilor dispozitive au fost făcute tot de către tînărul Knnzel. Emoţie nu simţi nici cînd în locul universa­lului fixă dispozitivul de prelucrat dinţii de grape, nici cînd strînse prima piesă. Atîta do­ar că zîmbi. Gîndea că dacă ar fi făcut a­­cest lucru cu universalul timpul ar fi fost mult mai lung. începu lucrul. Zeci de ochi îl pri­veau. Cu mişcări îndemînatice apropie cuţitul de piesă. Cu o clipă mai tîrziu cuţitul muşca cu furie. Alte clipe trecură. Cuţitul se desprinse de piesă şi cîntecul motorului amuţi. Dintele de grapă era gata. Abia acum simţi căldura emoţiei. Cronometrul arăta că piesa fusese executată într-un timp de 3 ori mai mic decît înainte. La fel se întîmplă şi cu cel de al doi­lea dispozitiv. Fuseseră înlocuite 4-5 operaţii necesare la universal. Aplicarea dispozitivului a mai permis să se lucreze şi două axe de semănători de­odată. — Mai puţin de o treime din timp se folose­şte acum spuse Pădureanu. — Mai puţin ? Cum aşa ? întrebă un tînăr din schimbul doi plimbîndu-şi privirea de la Knizel l­a Pădureanu. — Da, Băjane. Așa-i ! vorbi Knizel. In loc de 17 minute facem numai 5 la asemenea pi­ese. Nu-i însă o realizare prea mare. — Bine ! Cu doi ani în urmă mă felicitai tu pe mine. Acum mi-a sosit și mie rîndul. Dar nu te înțeleg de ce spui că nu-i mare lucru. Eu îţi voi dovedi că este. Vino cu mine, îşi luă prietenul de braţ, şi-l duse în afara atelierului. Oare, ce voia să-i arate ? Nu a fost nevoie să-i mai explice. Pe pa­noul fruntaşilor întrecerii socialiste se afla portretul lui Knnzel, aşezat lîngă cel al lui Pădureanu. ION TEOHARIDE In centrul atenţiei—disciplina La Rafinăria nr. 1 din Ploeşti, nu de mult, disciplina în muncă lăsa de dorit. Mulţi ti­neri lipseau nem­otivat sau întîrziau de la lucru, iar în unele cazuri dădeau dovadă de indisci­plină faţă de respectarea procesului tehnologic. Aceasta ducea, aşa cum este şi firesc, la ne­­îndeplinirea sarcinilor de plan. Nu rare ori se putea vedea pe lista absen­ţilor nemotivaţi de la secţia mecanică nu­mele tinerilor Ionescu Petre, Simion Vio­rica şi Radu Victor de la laboratorul cen­tral, lipsind fiecare nemotivat zile în şir. Pe lîngă acest fapt unii tineri, ca de pildă Gavril Tîrnăveanu din secţia electrică, Ba­dea Ion de la precizie şi Pop Virgil erau indis­­ciplinaţi şi în timpul orelor de producţie. Ei nu ascultau sfaturile maiştrilor şi in loc să î şi aducă aportul în lupta pentru îndeplini­rea şi depăşirea zilnică a sarcinilor de plan, se plimbau prin secţii, împiedicînd în acest fel şi pe ceilalţi tineri să-şi desfăşoare cu succes activitatea. Pe aceşti tineri nu-i interesa faptul că în zilele cînd chiuleau, producţia era mai scă­zută şi aceasta ducea la încărcarea preţului de cost al produselor Pornind de la faptul că disciplina este o condiţie fundamentală pentru creşterea pro­ducţiei şi productivităţii muncii şi că ea este una din trăsăturile atitudinii noi, socialiste faţă de muncă, comitetul organizaţiei de bază U.TM. şi-a îndreptat atenţia în mod deosebit înspre întărirea disciplinei în muncă. Cu sprijinul şi sub îndrumarea organiza­ţiei de partid, comitetul organizaţiei de bază U.T.M., luptînd zi de zi pentru întărirea dis­ciplinei în muncă, a reuşit să obţină rezul­tate frumoase. Primul lucru de care s-a ocupat comitetul a fost acela de a cunoaşte tinerii şi în spe­cial utemiştii care lipsesc nemotivat de la lucru, care întîrzie, precum şi pe cei indis­­ciplinaţi în timpul orelor de producţie. După ce a aflat ac­est lucru, comi­tetul organizaţiei de bază U.T.M. a con­vocat o adunare generală unde s-a dis­cutat problema disciplinei în producţie. Cu acest prilej s-a arătat că indisciplina este una din rămăşiţele­ educaţiei burgheze. S-a arătat de asemenea că folosirea fiecărui mi­nut înseamnă mai multe produse date oame­nilor muncii, că datoria fiecărui utemist şi tî­năr este aceea de a da dovadă în toate îm­prejurările de disciplină. Au fost daţi ca exemplu utemiştii Moise A­­urel, Marinică Aurel, Pandiu Gheorghe, Lungu­ Maria şi Constantin Elena, a căror pildă este demnă de urmat şi pentru ceilalţi tineri. De asemenea au fost aspru criticaţi utemiş­­tii care lipsesc sau întîrzie de la lucru, ară­­tîndu-li-se că această atitudine nejustă faţă de muncă se resfrînge asupra planului de producţie. Comitetul organizaţiei de bază U.T.M. a dus muncă politică, arătînd tinerilor că dacă lipsesc, maşinile lor stau şi în acest fel nu se poate folosi întreaga capacitate de lu­cru, că dacă nu respectă procesul tehnologic, dau rebuturi şi ele încarcă preţul de cost al produselor. Comitetul a explicat tineri­lor că datoria fiecăruia este să contribuie din toate puterile la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de trai ale poporului muncitor şi că acest lucru este posibil numai dacă-ţi îndeplineşti conştiincios sarcinile, dacă în fie­care zi te străduieşti pentru a produce mai mult şi mai bine. Tot în vederea întăririi disciplinei socia­liste a muncii a fost folosită din plin ga­zeta de perete. Astfel utemistul Moise Aurel a scris un articol în care critica pe tinerii Bancov­­schi Aurel, Tîrnăveanu Gavril şi alţii care au lipsit nemotivat şi care au o atitudine nejustă faţă de muncă. De asemenea, utemistul Marinică Aurel, după ce a arătat în articolul său că succesele brigăzii a II-a utemiste din secţia mecanică se datoresc în mare măsură disciplinei liber consimţite precum şi unei bune organizări a muncii, a arătat prin comparaţie rezul­tatele negative ale indisciplinei. De asemenea utemiştii Bădiceanu Alexandru şi Radu Ecaterina au făcut caricaturi la gaze­ta de perete, satirizîndu-i pe cei care în­tîrziau. Pentru lichidarea cazurilor de indisciplină în producţie, comitetul organizaţiei de baza U.T.M. s-a ocupat şi de instruirea posturilor utemiste de control şi a responsabililor de brigăzi, îndrumîndu-i să prelucreze în cons­fătuirile de brigadă problema disciplinei şi să critice pe cei ce dau dovadă de în­călcare a ei. Membrii comitetului organizaţiei de bază U.T.M. se interesează permanent de munca tinerilor. Acest lucru le dă posibilitatea să cunoască şi mai bine activitatea fiecărui tînăr, să urmărească disciplina în producţie şi să ia imediat măsuri, acolo unde se ivesc defici­enţe în această direcţie. Rezultatul acestei munci politice desfăşu­rată în rîndul tinerilor a făcut ca absenţele nemotivate cît şi întîrzierile să se reducă simţitor. Faţă de luna februarie, în cursul lunii martie absenţele nemotivate pe fabrică s-au redus la 4 la sută, iar în primele zile ale lunii aprilie nu a fost nici o absenţă ne­motivată. De asemenea a fost redus numărul întîrzi­­erilor şi al cazurilor de indisciplină în pro­ducţie. Mulţi tineri, cum sînt Grecu Maria, Dăncilă Maria, Comişei Elena, Pascu Sevas­tian, care pînă nu de mult, din cauza indis­ciplinei şi a întîrzierii, nu reuşeau să-şi în­deplinească sarcinile de plan, îşi depăşesc a­­cum zilnic normele cu 20 la sută. Utemiştii şi tinerii de la Rafinăria nr. 1 din Ploeşti, îndrumaţi de comitetul organizaţiei de bază U.T.M., luptă cu avînt sporit pentru îndeplinirea sarcinilor de plan pe anul 1954. Ei întăresc tot mai mult disciplina, expresie a noii atitudini faţă de muncă. Corespondent ANDREI VASILE Cu dalta şi ciocanul „Mai avem şi unele lipsuri“ FETEŞTI (de la corespondentul nostru).­­— Tovarăşul Corbu Dum­itru m-a primit bine­voitor. I-am­ întins delegaţia ca să vadă da unde sînt şi cu ce drept îi turbur liniştea, dar dumnealui, fără să d­tc accio un rînd, a tffl­b­­­urit-o şi mi-a înapoiat-o. — Nu e nevoie, lăsaţi. Am multă încredere în oameni. Fără o oarecare încredere nu pu­tem­ munci... A însoţit cuvintele cu un zîmbet reţinut şi o uşoară plecăciune. M-a poftit să iau loc şi s-a declarat gata să mă asculte. — Aici, în Feteşti, am îndrăznit, am sezisat cîteva lipsuri grave în ceea ce priveşte difu­zarea presei. Tovarăşul Corbu Dumitru s-a zburlit, şi-a scotocit buzunarele, a scos creionul şi un carneţel, a chemat o tovarăşă care se ocupă cu distribuirea ziarelor apoi, numai ochi şi urechi, mi-a spus : , — Poftiţi. Vă ascultăm. Vă sîntem recunos­cători... — Nu-mi pot explica, m-am adresat celor doi, de ce la comitetul raional UTM şi în alte instituţii de aici, ziarele care sosesc astăzi de pildă, se difuzează abia mîine... Adică, am accentuat, abia a doua zi... Tovarăşul Corbu a zîmbit, a lăsat să-i scape creionul şi s-a dezumflat ca un balon. în­treaga lui înfăţişare părea că spune: bine omule, mă bagi în sperieţi degeaba ! Păi ce spui dumneata e poveste cunoscută. — Dragă tovarăşe într-adevăr aceasta e o problemă. Să vă explic. Un întreg complex de împrejurări. Vedeţi vinovaţi de această stare de lucruri sînt cei de la Bucureşti. In loc să ne trimită ziarele cu acceleratul de 8 şi 20 de minute le trimit cu personalul de ora 11. Noi, raionul Feteşti, sîntem persecutaţi. In toate celelalte raioane din regiune ziarele vin cu acceleratul... — Nu se poate, i-am­ zis. Şi aici vin cu ac­celeratul. — Dragă tovarăşe, uite că se poate. Pe cins­tea mea. Deci, la ora 11, uneori şi la 12 so­sesc ziarele. Pînă cînd ajung la poştă se face ora 1­2. Factorii au mult de lucru, deci nu reuşesc să cuprindă toate instituţiile, satele... — Bine, dar raionul U.T.M. e la cîţiva paşi de dumneavoastră... — A, da bine că mi-aţi amintit: la raionul UTM ziarele sînt trimise imediat ce sosesc la poştă. Ce se întîmplă însă ? Factorul nu-i gă­seşte pe tovarăşii activişti... Sînt plecaţi pe teren... Aşa că... vina e a lor nu e a noastră. Mi i-a prezentat într-o aşa lumină pe cei de la raionul UTM şi de la alte instituţii, mi-a­ vorbit despre atîtea greutăţi, încît înclinam să-i dau dreptate. înainte de a ne despărţi, tovarăşul Corbu mi-a spus : am o rugăminte... Să-i criticaţi... dar aşa, tare, la sînge, pe di­­fuzorii voluntari. Nu fac treabă, tovarășe... încurcă ziarele, le întîrzie... — Bine, i-am zis, mă voi ocupa și de asta. Pe de altă parte o să vorbesc cu tovarășii de la București să trimită ziarele cu acceleratul de 8,20. — Asta ar fi grozav, tovarășe, grozav. Ime­diat le-am difuza. Pînă la prînz... Nu cred însă să ne aprobe. Eu am ridicat problema nu odată, dar nu vor.. Ne-am­ strîns mîna. Am ieşit. Deodată mă aud strigat. — Tovarăşe, tovarăşe, să nu uiţi, mai avem şi noi unele lipsuri. Sigur. Ca tot omul mun­citor.. Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Am rămas nedumerit. De ce a simţit tovară­şul Corbu nevoia să-mi atragă atenţia, într-un asemenea fel, despre faptul că mai au şi „une­le lipsuri“ . M-am dus la tovarăşii de la raionul UTM şi le-am spus : — Dumneavoastră sînteţi vinovaţi... Facto­rul trece pe aici dar nu are cui să lase ziarele. Sînteţi plecaţi... Am fost combătut cu tărie. In sediul raio­nului se află în permanenţă un activist şi secretara tehnică Deci... A doua zi, dimineaţa, la ora 8, m-am înfiin­ţat la gară. Peste douăzeci de minute a sosit acceleratul. Odată cu el — surpriză — şi zi­arele pentru întreg raionul Feteşti. Caietele care urmau să fie trimise la oficiul poştal PTT Feteşti au fost introduse în magazie şi puse sub cheie. Coletele pentru Ţăndărei, Je­­gălia etc, au fost repartizate imediat şi şi-au luat drumul către oficiile respective. — Cum se face că astăzi, au sosit ziarele cu acceleratul ? am întrebat. — Cum se face ? In fiecare dimineaţă sosesc cu acceleratul... Asta-i lege... Cu gîndul la­ tovarăşul Corbu Dumitru, îm­preună cu alţi tovarăşi care răspundeau de difuzarea presei, am alcătuit un proces-verbal. „Nu te supăra, tovarăşe Corbu, mi-am­ zis, dar ceea ce ai făcut dumneata se chiamă nici mai mult nici mai puţin decît a umbla cu cioara vopsită“ Cineva a lămurit: tovarăşul Corbu nu vrea să trimeată factorii poştali la gară şi la ora 8 cînd sosesc ziarele, şi la II, cînd vin scri­sorile... Ii trimite o singură dată pe zi, la 12... Tovarăşul Corbu nu vrea să se îngrijească de difuzarea ziarelor iar tractoriştii, colectivi­ştii şi ţăranii muncitori din Feteşti şi cei din satele din jur vor să citească ziarele de în­dată ce sosesc, în aceiaşi zi. Iată o contra­dicţie serioasă... O adevărată luptă a contra­riilor, după cum spune dialectica. Rezultatul ? Ar fi bine ca rezultatul să nu-i dea direcţia regională PTT Constanţa... (Deocamdată, to­varăşul Rusin Teodor, şeful regionalei şi naş al tovarăşului Corbu, susţine că dirigintele din Feteşti — Corbu — e un băiat bun. Bine­în-­ ţeles, mai are şi el unele lipsuri). Poate că ținînd seama de acea „luptă a contrariilor", tovarășul Rusin Teodor își va schimba părerea... întrecerea socialistă desfăşurată în cins­tea lui 1 Mai continuă cu avînt sporit. Oa­menii muncii, tineri şi vîrstnici, sînt dornici să continuie şirul succeselor în producţie. In fotografie utemistă Lidia Miu frun­taşă în producţie de la fabrica „Adesgo" din Bucureşti, lucrează cu multă îndemî­­nare la mașina de brodat.

Next