Scînteia Tineretului, august 1956 (Anul 11, nr. 2254-2278)

1956-08-01 / nr. 2254

In zorii zilei, doi tineri se întîlnesc lingă fîntînă şi, „din întîmplare“ pleacă împreună la­­ muncă... Cine sunt ei, cine sunt tovarăşii lor, cum muncesc şi trăiesc? Reportajul din pagina a treia, despre viaţa şi munca tinerilor colectivişti din Căzăneşti, regiunea Bucureşti, vă poate răspunde la aceste întrebări. " Brigadieri la izvoarele Jiului Mergeam spre şantier. Dru­mul pină acolo şerpuieşte para­lel cu Jiul. In dreapta şi in stingă sunt munţi înalţi, învă­luiţi in ceafa dimineţii. La citiva paşi de sediul Sfatului Popular iţi apare în faţă cartierul Ster­­minos. Este un cvartal de blocuri cu 2 etaje, construit în anii primului cincinal. Locatarii acestui bloc sunt mineri, tehni­cieni şi ingineri de la Mina U­­ricani. Mai departe imi apare în toată frumuseţea panorama nou­lui oraş cu blocuri inalte de par­că ar vrea să se întreacă cu se­meţul Retezat. îmi stăruie încă în minte cele povestite de citiva ţărani bă­­trini. — Nu avem şcoală, dispen­sar, magazine... In ultimii patru ani, in Uri­­cani s-au construit pentru mi­neri 34 blocuri cu peste 500 a­­partamente, un club, cinemato­graf, citeva cămine pentru ti­nerii necăsătoriţi, un bloc-ma­­gazin în care funcţionează şi o farmacie, şi multe alte construc­ţii social-culturale. Un adevărat oraş. Are canalizare, conducte de apă potabilă adusă tocmai de la izvoarele cristaline din munţi. In oraş funcţionează in prezent şi un staţionar medical. Lucrurile nu s-au oprit aci. Inginerul Mihai, şeful ■ şantieru­lui, mi-a spus: — Deocamdată mai avem de construit 6 blocuri, 4 cămine pentru tineri necăsătoriţi, pen­tru copiii Uricaniului o şcoală modernă cu 400 locuri, un re­zervor de 500 m.c. pentru apă potabilă, 5 puţuri pentru eva­cuarea apei. VIN BRIGADIERII! Trenul gonea cu viteză. In vagoane zeci de brigadieri. Sunt ploeşteni. Unii cintă, alţii discută aprins despre ceea ce vor face pe şantier, ce meserie preferă să înveţe şi multe altele. Cimpia Olteniei rămlne in urmă. Trenul goneşte spre munţi de parcă ar vrea să-i ia cu asalt. Un scrîşnet prelung şi roţile în­ţepenesc. — Bumbeşti — strigă conduc­torul, plin de importanţă. Brigadierii privesc cu luare aminte pe fereastră. Trenul se pune din nou in mişcare. Ur­mează tunele multe săpate în miezul muntelui Paring, viaducte peste Jiu, la înălţimi ameţitoare. Sunt construcţiile pe care în 1048 brigadierii de la Bumbeşti- Livezeni, prin munca lor eroică, le-au dăruit ţării. Intr-un colţ al vagonului, A­­lexandrina Bugeac, o fetişcană de 18 ani, din comuna Zăvideni, regiunea Piteşti, îşi făcea în gind multe planuri. La Sibiu a învăţat meseria de sudor şi a plecat la Petroşani auzind că acolo este nevoie mare de su­dori. Acum se întreba : Ajung in Petroşani seara. Unde voi merge ? Nu cunosc pe nimeni. Crhicindu-i parcă gîndurile, citiva brigadieri au intrat cu ea in vorbă. Şi le-a povestit A­­lexandrina tot necazul. Le-a vorbit ca unor frafi mai mari. — Vino cu noi pe șantier, a îndemnat-o un brigadier. A cumpănit bine şi apoi s-a hotărit să se facă brigadieră. Ajunsă pe şantier, Alexandrina a suferit o decepție. In loc să primească aparatul de sudat, a primit un polonic. — Eu bucătăreasă? își zicea ea. Altă treabă nu mi-au gă­sit ? Să rîdă toţi de mine ? Bri­gadieră la polonie ? Halal briga­dieră. Intr-o zi s-a dus la co­mandantul şantierului. — Tovarăşe comandant, sînt utemistă. Vă rog... și i-a expli­cat totul. — Am înțeles. De mîine vei lucra în brigada t­a. Eşti mulțu­mită ? In prezent Alexandrina lu­crează la săpături. Nu-i meseria ei. Totuşi s­e bucură. Pe acest loc se va ridica un bloc cu 2 etaje. Inginerul-şef i-a adus o bucu­rie : — Peste pufin timp vei primi un aparat de sudură. O să ai mult de lucru. O să cîştigi bine. Vezi să califici şi alte fete. ★ Pe fraţii Gangea i-am cuno­scut pe schelete blocului V. An­­ghel este un tînăr înalt şi uscă­ţiv. Mînuieşte cu pricepere şi re­peziciune mistria. Am intrat cu el în vorbă. — Eşti calificat ? — Sint profesor. Am zîmbit. Zîmbea şi un bri­gadier de alături. — Nu unde fi ! Acesta este fratele meu Petru. II învăț zi­dărie. Peste cîteva luni va fi calificat. La un alt bloc, o echipă de brigadieri trebăluia de zor. Doi dintre ei executau lucrări de dul­­gherie. — Cum vă cheamă ? am între­bat pe unul. — Gangea Afrem, dulgher ca­lificat. Arătînd cu mina spre dreapta, adăugă: și Dumitru, fratele meu. Adică ucenicul dul­gher. — Cum, patru... — ...frați — îmi tăie vorba Afrem. •k Intr-una din zile, pe șantier era mare nevoie de balast. Pen­tru a accelera transportul, o echipă de ■ brigadieri a fost în­sărcinată cu această treabă. Ba­lastul , se aducea din Lupeni. Brigadierii au încărcat repede autocamionul. In drum spre Uri­­cani, în cartierul Braia din Lu­peni, şoferul a oprit maşina şi a intrat într-o casă. Au aşteptat mult timp brigadierii să vină şoferul. Intre timp pe şantier, constructorii aşteptau balastul. Hotărîrea a fost luată. Ioan Mecea, unul din brigadieri, îşi suflecă mînecile de la bluză, îşi potrivi boneta pe-o sprinceană şi trecu la volan; maşina se urni din loc. Cu o teacă de transpira­ţie şi frică au parcurs cei 8 km. pe drumul îngust de munte. Nu au avut nici pană de motor sau cauciuc, nici vreun accident şi, spre bucuria lui Mecea, nici un control... Altfel ar fi ieşit cu scandal. Trebuie să ştiți că Mecea nu este şofer, ci lăcătuş. Tocmai de aceea cearta între el şi şofer devenise aprigă. — Dacă uitaseşi să mai vi, spunea Mecea înciudat. Un constructor mai în vîrstă, care asista la această scenă, le spuse: — Oaia care nu-i stăpină pe lina ei, o mănincă lupii. Dar nici tu, Mecea, n-ai făcut o treabă de ispravă. Altă dată să nu mai procedezi așa ! ÎNTOARCEREA LUI DIMA Cînd Dima Gheorghe a fugit din brigadă, plecînd acasă, oa­menii au discutat mult. Unii — mai ales oltenii — ziceau despre el că n-a fost băiat rău. Muncea cu tragere de inimă. Alţii aveau altă părere. Ziceau că lui Dima nu i-au plăcut şan­tierul, munca, viaţa de briga­dier. Că el a venit aici doar aşa, ca la plimbare. Plecarea lui Dima a întristat pe unii, dar munca brigadierilor a continuat. A trecut o săptămînă. Intr-o seară, cînd brigadierii ieșiseră din sala de mese, au zărit un tînăr. Venea încet pe aleea pie­truită a taberei. S-a oprit și a început să privească baracamen­­tele frumos aliniate, rondourile de flori din jur. Brigadierii s-au apropiat de el — Dima! strigă un brigadier. Intr-adevăr era Dima. Cu pri­virea în pămînt, pășea spre grupul ce-i ieșise în întîmpinare. Toți i-au cerut socoteală pentru fapta sa rușinoasă. — De ce ai fugit ? — Nu­­i-a plăcut aici ? — Ne-ai făcut Craiova de rîs. Dima a roșit pină in vîrful urechilor. Incet, încet ridică capul din pămînt. — Dacă nu mi-ar fi plăcut aici nu mai veneam înapoi. Hai primiţi-mă din nou printre voi. ...Şi Dima Gheorghe, flăcăul din Bechet, a îmbrăcat din nou uniforma de brigadier. EUGEN STRIKBERGER corespondentul „Scînteii tineretului" pentru regiunea Hunedoara 4 Polul Nord— 6 comunica... Odată cu venirea căldurilor, la staţiunea în de­rivă „Polul Nord-6", zăpada a început să se to­pească rapid. Pretutindeni s-au format mici lacuri. Apa a început să se acumuleze repede în depre­siuni. Ambulatoriul, laboratorul medical, locuinţa şefului staţiunii şi terenul din centrul taberei au fost inundate. Apa ameninţa să inunde depozitul tehnic şi încărcăturile stocate Ungă el. Pentru eva­cuarea apei a fost necesar să se perforeze g­hiaţ­a. Cu preţul unor mari eforturi inundaţia a fost stă­vilită. Pînă la 23 August Constructorii de la sectorul tunel-ieşire al hidrocentralei „V. I. Lenin“ de la Bicaz vor închide în betoane pină la 23 August alte 7 inele, astfel că numărul inele­lor exterioare de bază turnate vor ajunge la 185 , fundaţiile altor 17 inele vor fi escavate, urmind să intre în betonare. Brigăzile conduse de Paul Te­­haniuc, Zoltán Bene, Gheorghe Crişan şi Ludovic Cucinschi şi altele, care muncesc la cele 24 de inele ce se află în prezent în lucru, obțin­­ite 2—3 norme pe zi. Acum se lucrează la termina­rea unui important sector al tu­nelului : inelul 31 cu diametrul de escavare de 23 m., ultimul inel din zona ,,pantalonului" — locul de unde tunelul se bifurcă în cele două conducte forțate. Și lucră­- ••o**— rile la castelul de echilibru sunt avansate. ie Zilele acestea, la Băicoi, pe dealurile Ariceștiului s-a ridicat o nouă sondă. Este sonda nr. 100, care va avea cea mai mare adin­­cime din regiune: 4.000 m. Lu­crările pentru noua localizarie s-au făcut in 20 de zile, in loc de 35, astfel că forajul sondei a pu­tut fi început cu 15 zile mai de­vreme. Echipele de săpători con­duse de Dumitru Lambru şi Ni­colae Tomescu şi-au depăşit nor­mele cu 70—90 la sută, iar echi­pa de turlişti condusă de Cons­tantin Lazăr a terminat monta­rea turlei cu 8 zile mai devreme. Pe baza comenzii geologo-teh­­nice, brigada lui Pantelimon E­­năch­escu, căreia i-a fost încredin­ţată forarea sondei, a început lu­crul. In ziua de 29 iulie, o pu­ternică instalaţie romînească de foraj de mare adîncime a intrat in funcțiune. Sondorii s-au angajat ca pînă la 23 August să atingă adincimea de 1.200 m. De curînd la uzinele de ma­şini unelte „Iosif Ranghet“ din Arad, a fost terminată o nouă maşină de mare productivi­tate, strungul de cojit­oare de oţel. Strunguri de felul acesta au intrat în fabricaţie în se­rie, ele fiind destinate lamino­­riştilor de la Hunedoara, Re­şiţa, Cimpia Turzii etc. El are o lungime de 18 m, şi funcţionează cu ajutorul u­­nui motor elec­tric de 40 kw. In clişeu, maistrul secției de montaj ge­neral, Emeric Kovács, făcând o ultimă verifi­care strungului. In întîmpinarea „Zilei Minerului“ Minerii din bazinul carbonifer Comăneşti şi-au luat angajamen­tul ca în cinstea „Zilei Minerului“ să extragă peste plan 2.300 tone de cărbune. Faţă de planul la zi, angajamentul lor este depăşit. Pînă la 28 iulie ei au extras 1.300 tone de cărbune peste plan. Frun­­taşi în această acţiune sunt mine­rii de la Leorda şi­­Galion. Cei de la Leorda au dat pînă la 28 iulie peste angajament 168 tone de cărbune, iar la Galion 77 tone de cărbune. Cele mai frumoase succese le-au obţinut brigăzile de mineri conduse de Dragomir Ca­zan şi Nicolae Mutu de la Leorda, care între 1 şi 28 iulie şi-au de­păşit planul cu 43 la sută şi, res­pectiv, 48 la sută. De asemenea, brigada condusă de Nicolae Avram de la mina Galion a dat pină acum peste plan 18 tone de cărbune. In prezent, 12 brigăzi de mi­neri din bazinul carbonifer Co­­măneşti lucrează în contul anului 1938, iar 61 de brigăzi în contul anului 1957. Au terminat recoltatul Cele 27 gospodării agricole de stat din regiunea Constanţa, au terminat zilele acestea recoltarea. Acum, toate forţele din gospodă­riile agricole de stat sunt mobili­zate pen­tru terminarea în cît mai scurt timp şi a treierişului, lu­crare executată pînă la 30 iulie în proporţie de peste 67 la sută. G.A.S.-Sarinasuf, raionul Tulcea, a terminat treierişul păioaselor. Printre gospodăriile agricole de stat cu mari producţii de grîu se numără şi G.A.S.-Pietroiu, raio­nul Feteşti, care de pe o parcelă de 82 ha. a obţinut o producţie medie de 3.500 kg. de grîu la hectar. Proletari din toata firile, uniţi-vă! Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XII, Seria II-a, Nr. 22544 PAGINI - 20 BANI Miercuri 1 august 1956 Pionierii din Bălăciţă P­este mirişte aleargă un co­pil. Aleargă vesel sărind ca un iepure. Trece prin lanurile nesecerate încă şi oame­nii îl întreabă vrînd să-l oprească: „Unde alergi aşa sprintenelule“? Dar el nu se opreşte şi nici nu răspunde. Peste cîteva clipe a ajuns departe, tocmai pe lotul gos­podăriei colective, unde îl întîm­­pină cu mirare vreo 30 de copii. „Uitaţi, vine „delegatul de ba­toză“ ! Ce s-a întîmplat Creţule?“ Creţu nu le răspunde însă nici lor pînă nu ajunge în faţa in­structoarei. îşi potriveşte cravata, salută şi raportează : — „Tovarăşe instructoare su­perioară, gata !“ Respiră adînc şi tace, nedume­rit că instructoarea nu se bucură. Dimpotrivă, instructoarea, o fe­tişcană cu coade lungi şi negre, se încruntă şi-l întreabă aproape răstit: — „Ce e gata, Creţule ?“. — „Gata, tovarăşe instructoare, treierăm. Colectiviştii mai au puţin şi termină. Urmăm noi la rînd — răspunde pionierul cu misiunea de „delegat de batoză“. Instructoarea zîmbeşte. — „Treierăm ! treierăm ! strigă în cor copiii, lămurind şi pe acei care-l întrebaseră pe Creţu de ce fuge. Copiii se string nerăbdători în jurul instructoarei şi încep rugă­minţile : — Tovarăşe instructoare, daţi-mi mie sarcina de mecanic! — Ba mie, tovarăşe instruc­toare, că mă pricep. Nenea trac­­toristu’ mi-e prieten şi odată m-a luat cu el pe tractor pînă la Vînju-Mare. împreună cu comandanţii de detaşamente, instructoarea hotă­răşte misiunea fiecăruia în timpul treierişului. Deşi vremea e scurtă, fiecare sarcină se stabileşte cu chibzuinţă. E vorba doar de o muncă importantă. La arie, pionierii s-au oprit în faţa unui stog. Lîngă stog o tă­bliţă îi identifică proprietatea: „Griul pionierilor“. Oamenii rid : „Măi, măi ce de grîu aveţi ! Cîţi sînteţi voi de mulţi într-o jumă­tate de ceas îl faceţi şi pîine“. Intr-adevăr, stogul nu e prea mare, dar pionierii sînt mîndri. In el sînt mii şi mii de spice strînse cu mîinile lor de pe tot întinsul cîmpuluî. — începem, tovarăşe instruc­toare ? Pionierii Gheorghe Vlăduţ şi Virgil Dobreanu au sarcina de „batozar“ şi s-au urcat sus pe batoză făcînd cu mina celor de jos. „Mecanicul“, pionierul Ion Buzatu a început de mult să-l is­codească pe „nenea tractoristul“, că, mă rog, ce-ar face motorul „dacă ai trage de colo“, sau „dacă n-ar avea apă ce s-ar întimpla cu carburatorul“ ? Ultimul snop al colectiviştilor trezeşte pionierilor o mare bucu­rie. In sfîrşit, e...rîndul lor­ să treiere. — Ce vrednicie, doamne ! — se veselesc colectiviştii ajutîndu-i. Şi o clipă mai tîrziu stogul cu numele­ de „Griul pionierilor“ e transformat în boabe de aur. Aur curat. ★ ...A doua zi, deşi sunt în va­canţă, pionierii din Bălăciţa au venit la şcoală. Ei fac parte din „tabăra de curte“ şi fiecare zi trebuie, trăită pioniereşte. Unii dintre ei au fost trimişi în anii trecuţi în tabere centrale, la mare sau la munte. Alţii se află acolo chiar în aceste zile. Majoritatea pionierilor au rămas însă în satul lor. In împrejurimile Bălăciţei nu sunt nici munţi, nici lacuri şi nici vreun loc renumit. Ce să facă atunci, aici, de exemplu „geolo­gii“ sau „istoricii“ ? La prima vedere împrejurimile Bălăciţei nu prezintă într-adevăr vreun interes deosebit pentru isto­rici. O aşezare obişnuită în raio­nul Vînju-Mare, înconjurată de cîteva dealuri mărunte. Micii „cer­cetători“­­ au observat însă în timpul unei excursii o dungă ne­întreruptă de ridicături de pămînt care străbate cîmpul pînă departe. Intr-o altă excursie, ceva mai lungă, dunga aceasta care nu părea să aibă sfîrșit a creat pio­nierilor material sigur pentru în­ceperea cercetărilor. „Cum se numește locul acesta? Are oare dunga de pămînt vreun nume“?. Are. Oamenii îi spun „Brîul de brazdă". Pionierul Nicolae Frun­­telată­ (unul dintre copiii care ci­tesc mult faţă de vîrsta lor) a adus într-o zi o veste îmbucură­toare : — Brîului de brazdă î se mai spune şi „Brîul lui Traian“. — De unde ai aflat? l-au între­bat colegii săi. — De la tovarăşul învăţător Bora. Mi-a spus că e un loc isto­(Continuare în pag. 2-a) Actualitatea sovietica Tractor sau centrală electrică mobilă Prima centrală La uzina de tractoare din Celeabinsk (Ural) a fost creat un nou tractor de 250 C.P. — „S-80“. Lungimea lui este de şase metri, iar înălţimea de trei metri. In construcţia lui s-a ţinut seama de cele mai noi realizări ale construcţiei de tractoare din ţară şi străinătate. In primul rînd, pe tractor este instalat un motor, construit pe baza unui motor Diesel de 300 C.P. Este unul din mo­toarele Diesel cele mai economice, avînd un consum specific de combustibil de 180 g. pentru fiecare C.P. pe oră. Tractorul are transmisie Diesel electrică. Domeniul de folosire a noii maşini este extrem de vast. Ea va putea lucra la diferite săpături de pămînt cu utilaje suspendate şi remorcate — buldozere, săpătoare de şanţuri, screpere, cu o capacitate de 15 mm şi cu alte mecanisme. Ea poate fi folosită ca centrală electrică mobilă. Puterea ei va fi suficientă pentru iluminatul unei aşezări cu 300 de case. Karina a devenit geolog Acestea s-au pe­trecut acum 23 de ani. In marea Ciu­­cotea s-a scufun­dat spărgătorul de gheaţă „Celiuskin“, prins între ghe­ţuri. In acele zile, oa­menii sovietici ur­măreau cu înfri­gurare în ziare şti­rile despre desfă­şurarea operaţiilor de salvare. Pe toţi îi frămîntă însă în­trebarea : cum se simte Karina ? Cine este Kari­na ? Iată o însem­nare din jurna­lul de bord al na­vei „Celiuskin“: „La 31 august 1933, la orele 5,30 în Marea Kara, soţilor Va­silev care au por­nit spre Vranghel, li s-a născut un co­pil. Fetiţei i s-a dat numele de Karina“. Fireşte, in cinstea mării Kara... Multe zile şi nopţi au durat pregătirile de eva­cuare a celor de pe „Celiuskin“. Şi iată că în cele din ur­mă avionul a ate­rizat pe banchiza în derivă. Chiar in­ prima cursă Karina a fost transportată pe continent. Ce a devenit Ka­rina ? In prezent ea trăiește la Le­ningrad. Zilele a­­cestea ea are o mare bucurie. Au trecut anii de stu­dii la universitate. Mai deunăzi Karina a dat cu succes examenele de stat. — Sunt geolog —­ rosteşte ea cu mîndrie — în cu­rînd voi pleca cu o expediţie In Kirghi­zia. Intr-adevăr, Ka­rina nu poate şedea locului. Ea a şi fă­cut parte din două expediţii, fără a mai pune la soco­teală aceea de pe „Celiuskin“. Acum ea este nerăbdătoa­re să exploreze locuri noi... electrică solară Oglinzile vor forma un uriaș cerc cu un diametru de aproape un kilometru. In centrul cer­cului se va construi un turn înalt de 40 m., pe care se va rezema un cazan de abur ro­tativ, a cărui apă va fi încăl­zită pînă la fierbere de ener­gia solară, ridicînd presiunea aburului la 30 de atmosfere. De la cazan, aburul va fi debi­tat prin ţevi la turbina de 1.200 kw. Turnul va fi înconjurat de 23 de căi circulare cu şine, pe care 23 de trenuri automate vor transporta pe platforme speciale 1.293 oglinzi de mari dimensiuni.­­ Centrala va funcţiona astfel: Răsare soarele. Razele lui sunt captate de celule fotoelectrice care declanşează, pereele auto­mate, iar acestea menţin oglin­zile îndreptate spre soare. Prima centrală electrică so­lară de tip industrial urmează să fie construită în Armenia între străvechiul Ecimiadzin şi Octomberian, lîngă lacul­­ Ai­­gherlici. Autovehiculul miniatura Cînd această maşină minuscu­lă c­u trei roţi circulă, pe stră­zile Moscovei, nici un vehicul nu ii ia înainte. Şoferii de auto­mobile parcă Uită diritr-o dată că erau grăbiţi ,şi se­­ aliniază după autovehiculul miniatură, privindu-l cu curiozitate din toate părţile. Dar chiar dacă ci­neva ar încerca să-l întreacă, se va dovedi că acest lucru nu este atît de ușor, cum s-ar pă­rea : autovehiculul miniatură poate dezvolta o viteză de 90 km pe oră ! Acest vehicul original, econo­mic și de o construc­ție foarte simplă a fost conceput și reali­zat de inginerul constructor L. I. Lis, în colaborare cu fiul său, student la o şcoală tehnică industrială din Moscova. Autovehiculul miniatură cîn­­tăreşte puţin mai mult decit o motocicletă — 170 kg. Caroseria elegantă aerodinamică a vehicu­lului este executată din scindări şi căptuşită la exterior cu pla­caj. Autovehiculul miniatură nu depăşeşte ca înălţime roata u­nui autoturism obişnuit. In schimb însă, lăţimea lui este e­­gală cu cea a turismului de tip „Pobeda" — 120 cm. Roţile sunt aşezate ingenios : două roţi înainte şi una — roata cu vo­lan — în spate. In faţă, pe un cadru dintr-o­­­eavă de­­ canalizare obişnuită, este instalat un motor de tipul folosit la motocicleta „11-49". Cilindrul descoperit al motoru­lui este bine răcit cu aer care ■circulă în contracurent, deose­­bindu-se de majoritatea con­strucţiilor din străinătate, unde se instalează ventilatoare, dis­pozitive complicatei­ de răcire forţată.. Una din roţile din faţă este îmbinată printr-o trans­misie cu lanţ de motor, ea fiind roata antrenoare. Oriunde s-ar opri autovehi­culul, în miniatură, el este ime­diat înconjur­at de mulţime. Se manifestă un uriaş interes faţă de acest autovehicul minuscul. K. Rusu de la şcoala me­die nr. 12 din Chişinău, res­ponsabilul cercului tinerilor cercetători istorici studiază ultimele descoperiri arheo­logice. Patru tineri americani P­atru tineri americani au­­ pornit să „descopere“ Romînia. Ei cutreieră lumea conştienţi, că nu vor întîlni în drumul lor continente sau ţi­nuturi pe care harta planetei noastre nu le consemnează încă. Tainele pe care vor să le dezlege, descoperirile pe care vor să le facă, sunt tic o cu totul altă natură. Cei patru tineri americani vor să vadă cu proprii lor ochi lumea so­cialistă. Şi au poposit în Ro­­mânia. Aşa au început „desco­peririle“. O convorbire cu unii ameri­cani nu-i deloc uşoară. Răs­punsurile la întrebări sunt cal­culate, de multe ori laconice, evitînd afirmațiile ce ar putea într-un fel pune la îndoială — peste ocean — „loialitatea" autorului lor. Mă gîndeam la aceasta în timp ce îl ascultam vorbind pe Barry Farrell, asis­tent la Universitatea Yale. Tî­­nărul nostru interlocutor spu­ne că el și prietenii săi sunt impresionaţi plăcut de felul in care au fost trataţi. „Pină acum mi-a plăcut ceea ce am avut posibilitatea să văd“. Şi cu prudenţă a adăugat : „în 2-3 zile e greu să-ţi formezi o opinie care să­ fie pusă pe hîr­­­tie. Sper că fi mult mai mulţi a­­mericani vor obţine în viitor vize spre a cunoaşte atracţiile turistice ale Romîniei. Altora le voi sugera să stea mai mult pentru a putea vorbi cu oame­nii şi înţelege cu adevărat ceea ce este România de azi“. Farrell ne vorbeşte despre interesul arătat în S.U.A. noi­lor realităţi din răsăritul Eu­ropei. Dacă Europa occidentală este cunoscută, nu acelaşi lu­cru se întîmplă şi cu cea es­tică. „Este firească de aceea dorinţa de a vedea ţări care din diferite motive n-au putut fi vizitate înainte" — ne spu­ne el Intervine Charles P. Lord, student din New-York. „După Geneva, contactul est-vest în viaţa studenţească este uşurat. Faptul că studenţii din Chica­go se vor duce la Moscova să studieze este o dovadă a pers­pectivelor existente pentru a­­semenea contacte în viitor. Faptul că noi am venit în Ro­mînia este un indiciu al posi­bilităţii dezvoltării contactelor personale. Formele de realiza­re a acestor contacte sunt mul­tiple“. Timpul se scurge repede iar oaspeţii mai au de făcut vizi­te în Bucureşti. A sosit mo­mentul despărţirii. Farrell îmi spune: „Sper că studenţii ro­­mîni vor căuta să afle cît mai multe despre S.U.A. Studenţii americani vor face acelaşi lu­cru, în ceea ce priveşte Romî­nia, în măsura în care posibi­lităţile le vor permite“. Patru tineri americani au venit să „descopere" Romînia de azi. Nu ştim în ce măsură au realizat. Important este insă faptul în sine. EDGARD OBERST

Next