Scînteia Tineretului, iunie 1957 (Anul 12, nr. 2509-2534)

1957-06-01 / nr. 2509

Ziua internaţională a copilului Mai presus de grijile mari şi mici Oamenii din întreaga lume muncesc şi au griji­­ mari şi mici. Şi faţă de copii există griji, mari şi mici: sănătatea lor, învăţătura, perspectivele vieţii şi muncii, fericirea lor. Dar mai presus de toate este însăşi viaţa lor. Sub această lozincă, în toate ţările, este organizată în acest an sărbătorirea Zilei Copilului. La noi, în toate ţările lagărului socialist, se face bilanţul creşelor, căminelor, şcolilor, al palatelor de pionieri şi caselor de cul­tură, al spitalelor şi taberelor, al tu­turor realizărilor pentru cei mici, o ade­vărată sărbătoare a celei mai crude gene­raţii. In acelaşi timp însă, în această zi nu poate să nu-ţi fugă gîndul şi la viaţa copiilor care mai trăiesc în mizerie, care îndură foamea şi lipsurile, datorită unui regim nedrept de care ei fără în­doială nu sînt cu nimic vinovaţi. Citeam deunăzi într-o revistă germa­nă următoarea socoteală: In Uniunea Sovietică cheltuielile actuale pe cap de locuitor în privinţa învăţămîntului pu­blic se ridică la 90 de dolari, în Statele Unite la 56 de dolari, iar în R.F. Ger­mană la 16 dolari. Şi aceeaşi revistă adăuga socoteala făcută de un parla­mentar social-democrat, care arăta că pentru fiecare soldat se cheltuiesc 20.000 de mărci pe an în timp ce pentru un student abia 1.800 mărci. Şi cînd te gîndeşti că în Uniunea Sovietică sînt 50 de milioane de elevi mari şi mici. Dar nu numai în Uniunea Sovietică, ci şi în celelalte ţări socialiste copiilor li se rezervă condiţii optime de viaţă, de dezvoltare. Răsfoind ziarele din occident eşti cuprins nu numai de un sentiment de compătimire dar şi de indignare faţă de soarta celor mici din ţările capitalului. Revista italiană „Me­mento Femenine“ relatează că la fabrica de textile „Netaraso" din San-Paolo există numeroşi copii între 10—14 ani care lucrează în condiţii nehigienice atît de mizerabile încît mulţi din aceşti munci­tori necopţi, la o vîrstă foarte fragedă, sunt bolnavi de tuberculoză. Dar poate mai grea încă decît exploa­tarea fizică este educaţia de ucidere a personalităţii copilului, acea educaţie care a creat „supuşi“ La o conferinţă a educatorilor şi profesorilor, o femee din Republica Federală Germană cu părul nins a citit cu durere din caietul de compuneri al unui băiat de 14 ani . ,,De ce să fiu cumsecade şi cinstit ?“ — se­ întreabă copilul descumpănit. „Mi-am pierdut echilibrul sufletesc pentru că nu mai cred în nimic. Vreau să cred în ceva, dar nu ştiu de unde să încep. Mai bine ar fi să mor, căci viaţa şi aşa nu mai are rost. Dacă nu voi găsi vreo ieşire din situaţie, mă omor“ Nu este vorba de un psihopat, deşi în anumite ţări propaganda războinică nu a cruţat nici copiii iar bolile de nervi au pus stăpînire în largă proporţie şi pe ei. Ziarul „Die Welt“, de care aminteam mai sus, îşi continua articolul : „Tine­retul vrea ca statul să se intereseze de el nu numai atunci cind este vorba să îmbrace uniforma militară“. Desigur că dacă statul s-ar interesa de educaţia tineretului criminalitatea nu ar fi cres­cut in Statele Unite in rîndurile copii­­lor în proporţie de odată şi jumătate în decurs d­e 6 ani şi nu sar fi­ înregis­trat într-un singur an o jumătate de milion de delicvenţi minori. Dar lăsînd „liberă“ această educaţie, în S.U.A. se editează, după cum a con­statat scriitorul Albert Kan în cartea sa „Jocul cu moartea“, peste 100.000.000 de comicsuri. Dacă se adaugă progra­mele de televiziune înfăţişînd crime, fil­mele cu gangsteri, sinistra educaţie „atomică" care sileşte pe copiii de şcoa­lă să se bage sub bănci în mai multe rînduri în timpul lecţiilor, pentru „a se pregăti în vederea unui eventual pericol a­­tomic“, atunci numărul delicvenţilor minori apare ca o concluzie firească, atunci fapta tînărului newyorkez care şi-a ucis săptămîna trecută mama şi sora pentru că l-au certat pentru no­tele proaste căpătate la şcoală. Z. FLOREA (Continuari In pag. IV-a) Broscuţa Ursuleţi, broscuţe Iepuraşi, veveri­ţe, puişori, păpuşi, pitici... noi jucării de diferite culori, din cauciuc natu­ral, aşteaptă cuminţi In galantare cumpărătorii. Cineva cumpără o broscuţă colorată cu verde şi galben, cu capul mare şi ochii bulbucaţi. O strînge In mină, broscuţa orăcăie. O întinde, o răsu­ceşte, dar jucăria nu se strică. Oare tu, cumpărător, cunoşti poves­tea acestei broscuţe ? ...Ambalat în bidoane speciale lap­tele de cauciuc soseşte la noi in ţară tocmai din îndepărtata Malaya. Late­xul, cum se mai numeşte acest pro­dus, se tratează cu diferite chimicale, apoi sectorul cauciuc al „Fabricii Chi­mice nr. 17“ începe confecţionarea ju­căriilor. Formele păpuşilor executate din pă­­mînt ars sînt introduse în vasul cu latex, care se mulează perfect pe ele... Iată broscuţa a prins forme. Colectivul format din tovarăşii An­­dreescu Gh., Tibere Simona şi Mano­­lescu Vetuţa fac zilnic 800 de figuri din cauciuc. împreună cu alte jucării, broscuţa, odată uscată, e luată în primire de un vopsitor. — Acum, sărmana broscuţă o să se coacă în etuva electrică. La o tempe­ratură de 70 grade, cauciucul se vul­­canizează, devine mult mai rezistent şi elastic. Coaptă şi răscoaptă broscuţa scoa­să din etuvă e luată în primire de to­varăşa Tănăsache Profira. — Ia să-ţi dăm noi glas. Ii aplică fluierul şi apoi să te ţii oac, oac oac... E un model nou din cauciuc natu­ral. Harnicul colectiv al sectorului cauciuc de la „Fabrica Chimică nr. 17" se străduieşte, pe lîngă aceste mo­dele noi, să scoată şi altele, să spo­rească producţia de jucării. S. SIGARTAU Spre ziua de mîine Dintre toate expresiile uzitate, există una pe care o detest: „a da în mintea copiilor". Mi se pare revoltător de nedrept să echivalezi senilitatea, de­crepitudinea, prăbuşirea fizică şi spirituală cu uni­versul fermecător al primelor vîrste. Unde încape, în această comparaţie absurdă, fantezia, spontanei­tatea, dorinţa neînfrînată de cunoaştere, originali­tatea descoperirilor, intensitatea fiecărei revelaţii, proprii copilului ? Nicăieri. Cînd merg să-l văd pe Răducu, el mă întîmpină cu un zîmbet încrezător şi tandru, apoi, fără inutile introduceri, mă întreabă: „Îmi citeşti ?“ Toată ziua găseşte pe cite cineva să-i citească. Aproape că îşi condiţionează afecţiunea de aceste lecturi. Mă aşez şi iau cartea pe care mi-o indică, o carte cu puţine poze şi mult text (ce-i drept acesta cu literă mare), o carte a cărei prezentare grafică nici n-o consider prea potrivită pentru un băiat de patru ani. In sfîrşit, încep să urmăresc aventurile ursuleţului, dialogul lui cu vulpea, cu veveriţa, cu ariciul... Parcurg în tăcere un pasaj de descriere şi, găsind că omiterea lui nu prezintă nici o gra­vitate, trec peste „...după ce mai merse cit merse, ursuleţul ajunse la căsuţa iepuraşului şi-l rugă şi pe acesta să..." — Stai ! Ai sărit ! mă amendează Răducu. Ai sărit acolo la ...şi-mi debitează ca pe apă tot­­pa­­sajul. 11 privesc surprins. Citesc de unde am rămas şi mai departe. Cînd ajung la ultimul cuvînt, în josul paginei, Răducu întoarce singur foaia, şi zîmbeşte de uimirea mea. Cine ştie de cite ori ? mai auzit povestea asta. N-a vrut să-mi demon­streze nimic cu intenţie, căci ar fi putut uşor să mă epateze mai mult. Astfel, poate „citi" singur, adică recita din memorie cu o aproximaţie de cinci cuvinte la pagină; în tot timpul acesta ţine cartea pe genunchi „urmăreşte" şi întoarce foaia fără greş, exact atunci cînd textul este epuizat. Nu ştie nici de A, nici de B, nici de e­i, ci. Desigur, Răducu nu este un fenomen. Copiii ştiu puţine lucruri, dar ceea ce ajung, prin repe­tiţie să stăpînească, este o cunoştinţă temeinică. La 25 sau la 28 mai, vitrinele magazinelor cu lucruri pentru copii erau acoperite de prelate; se făcea aranjarea pentru 1 iunie. In faţa unui ase­menea magazin de pe B-dul Republicii am reţinut o scenă. De sub pînza care acoperea, din exterior, vitrina în curs de aranjare, se zăreau picioruşele unor copii. Picioruşe subţiri, cu şosete şi sandale. Copiii se vîrîseră acolo, sub pînză, să vadă minu­năţiile care se vor oferi liber privirilor abia peste patru-cinci zile. Stăteau acolo, cu nasurile turtite de geam, cu ochii mari, privind agitaţia celor care potriveau păpuşile, costumele de marinar, ghetuţele, cuburile multicolore sau trenurile pitice. Stăteau şi se uitau aşa şi dinspre bulevardul animat li se vedeau doar picioarele subţiri în şosete şi sandale. Aşa se uită copiii spre ziua de mîine, spre viaţa care-i aşteaptă, fantastică vitrină acoperită, în curs de aranjare. Ori­cîte odrasle ar avea, domnii acţionari ai tru­sturilor de armament nu serbează prin nimic ! ŞTEFAN IUREŞ (Continuare in pag. IV-a) Pentru încetarea experimentării bombelor atomice şi cu hidrogen In toată ţara au loc adunări convocate de comitetele de luptă pentru pace, în cadrul cărora mii de cetăţeni îşi manifestă adeziu­nea la documentele Biroului Con­siliului Mondial al Păcii care chea­mă popoarele să lupte pentru în­cetarea imediată a experienţelor cu arme atomice. La adunarea care a avut loc în sala Institutului tehnic din Ga­laţi, a luat cuvîntul prof. univ. Florica Mezincescu membru al Consiliului Mondial al Păcii, care a vorbit celor prezenţi despre pe­ricolul pe care-l reprezintă pentru întreaga omenire experienţele cu arme atomice. Au luat apoi cuvîntul numeroşi participanţi la adunare care şi-au exprimat indignarea faţă de po­ziţia cercurilor imperialiste în problema interzicerii armei ato­mice, faţă de manevrele acestor cercuri în vederea dezlănţuirii u­­nui nou război. In cadrul unei adunări ţinute în sala Teatrului Naţional din Craiova, la care au participat peste 1.000 de cetăţeni ai oraşului, prof. univ. Aurel Potop, membru al Comitetului naţional pentru apă­rarea păcii din R.P.R., a vorbit despre uriaşa campanie pornită în întreaga lume pentru interzice­rea experienţelor cu arme nuclea­re şi înlăturarea primejdiei unui război atomic. O mare adunare publică a avut loc şi în oraşul Suceava, unde a conferenţiat C. Paraschivescu-Bă­­­lăceanu, preşedintele Asociaţiei Juriştilor din R.P.R. (Agerpres) In cinstea Festivalului • In Întreprinderile din regiu­nea Cluj au fost organizate încă 27 brigăzi de tineret și 17 posturi utemiste de control. • Schimburile de tineret de la laminorul uzinelor „Industria Sîrmii“-Cîmpia Turzii au dat peste plan de la începutul anului și pînă acum 350 tone de lami­nate, iar brigada de tineret con­dusă de Paul Bere 120 tone de electrozi, însemnate succese în producţie obţin şi brigăzile de tineret de la uzinele „Janoş Her­­bak“ şi fabrica de porţelan din Cluj. Tinerii muncitori din în­treprinderile regiunii Cluj au ob­ţinut economii a căror valoare depăşeşte 600.000 lei. • In primele 4 luni ale acestui an cei peste 10.000 de tineri an­trenaţi în întrecerea socialistă şi cele 340 brigăzi de tineri din în­treprinderile regiunii Suceava au făcut economii în valoare de peste 600.000 lei. • Regiunea Autonomă Ma­ghiară are astăzi încă 13 brigăzi de producţie şi două brigăzi de bună deservire din rîndurile tine­retului, iar regiunea Timişoara 61 brigăzi de tineret. — Diana! Auzindu-se strigată, Diana a întors capul pe jumătate. — Tu ? Ce faci dragă ? Iartă-mă, uitasem... Ce bine-mi pare că te văd. Ce faci, unde lucrezi ? I-am destăinuit profesiu­nea. M-a măsurat de sus în jos apoi de jos în sus, și-a dat capul pe spate și a zis cu ironie : „Aha, ai bani. Numai eu...“ M-am uitat atent la Diana. Se schimbase mult. Purta rochia pe care și-o cumpărase în ultimul an de facultate. Era roasă pe la guler și cam deco­lorată. Pantofii... A ri­dicat privirile spre mine și ca și cum nu s-ar fi intîmplat nimic mi-a spus rîzind : — Fleac, draga mea. Nu vor cismarii să-i mai repare, cică n-are cum să-i mai coasă. Niște bru­te, dragă. Trebuie să merg mai încet. E o ca­tastrofă să mă trezesc fără talpă. Diana gesticula, rîdea Continuam s-o privesc, să pătrund în gindurile ei. In cele din urmă am intrebat-o : — încotro mergeai Dia­na ? — Aiurea... — Ești liberă după-a­­miaza ?­­— Da, sînt liberă. Toa­tă ziua liberă și indepen­dentă. — A, care va să zică eşti în concediu ? — Da. Concediu. — Și unde lucrezi ? In Invățămînt ? — Aşi..­.­­ — Atunci ce faci ? — Nimic. — Cum nimic ? — Așa, nimic. Mă plimb, aiurea. — Diana, hai la mine. Stau foarte aproape. Am plecat către casă. La un moment dat m-a smucit de mînă : „Mai domol, pericol de pan­tofi*... Ne-a prins miezul nop­ţii vorbind. Adică, Diana vorbea şi eu din ce în ce mai uimită o ascultam. Indignarea creştea. Aşa gîndeşte Diana fata care-n şcoală se ridica în şedinţe şi spunea : „Tre­buie să ne facem con­ştiincios datoria, tova­răşi“... Intr-un timp am stri­gat la ea : Cum ai pu­tut face aşa ceva Diana? Al­ a privit sfidător. Diana a plecat de mult. Stau cu ochii în tavan şi­­ nu pot dormi. Gindurile mă năpădesc. Parcă o văd elevă cu şorţ negru, o aud spunînd cu voce gravă : „Eu, fetelor, am să fiu profesoară. Tu, Nela, ai să-ţi dai băiatul la şcoala unde am să predau eu. Cind am să intru în clasă, am să spun: — Ia poftim la tablă tovarăşe Preda. Da, da, dumneata Rezolvă-mi ecuaţia“... şi Diana dicta unei persoane imaginare, o ecuaţie — după expre­sia ei — extrem de com­plicată.... Diana aceasta cu visuri înaripate, plină de elan, dornică de muncă nu mai există, i-a luat locul o Diană meschină, uşura­tică, egoistă. Ce face Diana azi ? Ni­mic. Cînd a terminat In­stitutul de fizico-matema­­tici a fost repartizată la şcoala din Panciu. Cei din comisie au felicitat-o. Diana s-a-nfuriat, a ţipat. „Eu nu plec din Bucu­reşti". Şi nu s-a dus A rămas în Bucureşti fără nici un ţel. A făcut tot ce se poate face, a fost manechin prin ateliere, carieră etc. Scrisorile ma­mii se înmulţeau. Bătrî­­na o ruga să-i trimită ceva bani: „Suntem­ tare bătrîni, şi bolnavi amin­­doi“. Diana arunca o privire pe scrisoare şi a­­poi o mototolea, scrîş­­nind din dinţi. A trecut un an. Diana s-a glndit că nu-i rău să lucreze într-o uzină. S-a dus la „Mao Ţie dun“, a privit oamenii mlnjiţi de ulei, a strîmbat din nas şi dusă a fost. Acum pre­pară un copil la matema­tică — 4 ore pe săptă­­mînă. E-ngrijorată că in curînd se termină şcoala. Ciudat. Pe Diana n-o încearcă regretul pentru anii pierduţi în zadar La vîrsta ei — 24 de ani — tinerii întrec timpul. In­ventează aparate, învaţă copiii să devină oameni adevăraţi. Diana are un singur scop în viaţă: să rămînă în Bucureşti. Să facă orice, dar să nu ple­ce în provincie. Diana a dezertat de la datorie. Acum — zice ea — am o promisiune la un insti­tut. Poate... Diana aşteap­tă să găsească un locu­­şor cît de mic, numai să fie în Bucureşti. Anii trec. Copiii cresc mari, bătrinii se-ncovoaie. Iţi dai oare seama Dia­na c-ai pierdut în zadar cei mai frumoşi ani ai tăi ? Mai poţi intra in rînd cu cei mulţi Diana invaţă, dă-ţi examenul de stat şi du-te acolo unde ai fost repartizată. Copiii au nevoie de îndru­mători. Eşti chemată să faci educaţie. Nu uita, Diana. Copiii au nevoie de tine. Nu dezerta. L. CRINGUŢ Proletari din toata furile, un­ff"Vit Anul XII, Seria II-a, Nr. 2509 4 PAGINI — 20 BANI Sîmbătă 1 iunie 1957 UN „INCORIGIBIL — Eu, tovarăşi — înce­pu Eftimie Iordan — res­ponsabilul unei brigăzi de la uzinele „Republica“ din Capitală — nu sunt de acord cu scoaterea din bri­gadă după trei avertizări. La noi... Şi încet-încet, în faţa participanţilor la consfătui­re, tînărul brigadier porni a descrie un aspect im­portant din viaţa tinerilor laminorişti de la „Repu­blica“. ...Porumbescu, un flăcău scăpăiat şi cam „şmecher“, era elementul cel mai re­calcitrant din secţie. La nici o echipă „nu făcea purici“. „Dacă mi-am fă­cut norma — zicea el — pot să plec !“ — şi ple­ca cu două ore înaintea schimbului. „Ce, voi sînteţi mai deştepţi decît mine ? Atunci trageţi voi ţevile astea !“ — şi aştepta să lu­creze altcineva în locul lui. Un adevărat necaz — spu­nea maistrul despre Po­rumbescu. „Necazul“ a căzut pe brigada lui Eftimie. „Lua­­ţi-l voi, că sînteţi brigadă de tineret“... A doua zi în brigadă a apărut Porumbescu. Ca să-şi cîştige autoritate a început tare : — Salut şi la mişto ! Eu la care maşină lucrez ? Mi-o aleg p-asta... Cu aere şi ifose a ţinut-o ziua întreagă. La sfîrşitul schimbului, băieţii din brigadă, îm­brăcaţi altfel decît la lucru, i-au plătit-o însă „șmeche­rului“. — Ascultă, Porumbescu­­le, ce ești tu ? — Cum, ce sînt ? Lami­­norist ca și voi ! — Laminorist ? — Ha, mai degrabă negustor de pete­ce. Uite, ţi le-ai agățat pe toate de fundul pantaloni­lor. Prima „ciocnire“ a avut ca rezultat schimbarea lui Porumbescu de la atitudi­nea şmecherească la cea răuvoitoare. In grijie se făceau pro­nosticuri : „o să plece şi din brigada lui Eftimie !“. Responsabilul brigăzii s-a gîndit că-i uşor să ceară schimbarea indisciplinatului, dar asta ar însemna capitu­lare. Şi oţelul, cu greu se lasă fasonat. Dacă îl încăl­zeşti însă, intră mai uşor între valţuri. Cum să-l în­călzească pe Porumbescu ? — Unde stai tu, măi fra­te ? Vino cu noi deseară. — Păi, eu stau la unul... dar e plecat... o să dorm eu undeva... Şi responsabilul brigăzii a alergat la comitetul U.T.M. Din viaţa brigăzilor de tineret — Să-l ajutăm să fie pri­mit în cămin ! — Bine, dar nu e meri­­tos — s-a ripostat la ad­ministraţie. Nu facem aici filantropie. — Dacă nu-l ajutăm, cum vrem să se îndrepte ? Şi ca să n-aveţi teamă că se întîmplă ceva, îl luăm pe răspunderea noastră. Intrînd în cămin şi în „răspunderea brigăzii", Po­rumbescu şi-a dat seama că nu este străin de X şi Y —cum le spunea el tovarăşi­lor de muncă — şi de ceea ce cred aceştia despre el. Intr-o zi Eftimie, respon­sabilul brigăzii, chemat să îndeplinească altă sarcină, i-a încredinţat noului ve­nit conducerea agregatului. In alta, Porumbescu trebui să întocmească programul de lucru al brigăzii. Cînd a sosit ziua sala­riului, tovarășii de brigadă l-au înconjurat. Glumeau... serios : — Mergi cu noi să-ți cum­peri ce e pe lista asta. Dacă te opui, te luăm pe sus ! • A doua zi, în secție, Po­rumbescu, cu o cămaşă de poplin, cu pantaloni de camgam şi pantofi maron, se plimba cu aere princiare. Il împărţea tuturor zîmbete şi­­ strîngeri de mînă. — Azi, Porumbescu a plecat militar. Dar nu nu­mai utemist, ci candidat de partid. De altfel la noi în brigadă toţi am depus can­didatura la organizaţia de partid. ...Aşa­dar, iată cîte roade dau spiritul colectiv, căl­dura şi sudura sufletească între oameni în cadrul unei brigăzi. Se cuvine ca acti­viştii comitetului orăşenesc U.T.M. Bucureşti — în buna lor intenţie de a ajuta brigăzile de producţie prin consfătuiri — să nu negli­jeze aceste lucruri. Cît se poate de impor­tante sînt și celelalte pro­bleme pe care le-am aflat in cadrul recentei consfă­tuiri organizate cu unele din brigăzile de metalur­­giști din Capitală. Slaba stimulare a mem­brilor brigăzilor, chesti­une ridicată în mod elocvent de M. Savu de la uzinele „21 Decem­brie“, ca şi fluctuaţia, e­­xemplificată de Gh. Cîr­­stoiu de la întreprinderea „Victoria“, sunt încă­­ lipsuri mari în viaţa brigăzilor. La uzinele „21 Decem­brie“, unde lucrează multe brigăzi de tineret, de sti­mulare morală a lor nici nu e vorba, iar la stimulare materială — direcţiunea nu se gîndeşte. La gazeta de perete sînt mereu amintite doar două brigăzi: cele ai căror membri sînt şi în co­lectivul de redacţie... Vom reveni în curînd, vorbind mai pe larg despre cele mai bune metode şi cea mai adecvată organi­zare a brigăzilor de tine­ret. Trebuie să ştim însă că pentru ca o brigadă să aibă rezultate bune, între membrii ei trebuie să existe relaţii tovărăşeşti, princi­piale. Ceea ce arăta Eftimie Iordan de la „Republica“. V. CONSTANTIN­ESCU „Pădurea Festivalului” PLOEŞTI — (de la corespondentul nos­tru).— Dealul Băleanca şi curmătura Că­­tiaş din raionul Pătîrlagele au rămas un timp numai mărăcinişm­. Stăpînii de odi­nioară au distrus fără milă podoaba dea­lurilor împădurite. Pădurile — bogăţia de preţ a patriei — trebuie refăcute. Şi cine poate îndeplini această sarcină mai bine decît tineretul ? Iată că la apelul C.C. al U.T.M. către tineri de a participa la acţiunea de împădurire a dealurilor şi munţilor golaşi, au răspuns mii de tineri din raioanele regiunii Ploeşti. Pe Dealul Băleanca, în apropierea co­munei Gura Teghii, într-o dimineaţă au apărut zeci de tineri şi tinere cu sape şi hîrleţe. Cu căruţe de munte, utemiştii Marin Burhală, Nicolae Leonte şi Gh. Goşman au dus la locul indicat, pen­tru plantarea tinerei păduri, peste 120.000 de puieţi. Au mai venit şi ti­nerii din organizaţiile U.T.M. din satele Brăeşti, Furtuneşti şi Păltinişu. In ziua aceea tinerii au plantat pe dealul Bălean­ca 120.000 de puieţi. Cînd au terminat de plantat, secretarul organizaţiei U.T.M. din Gura Teghii, Marin Burhală, a declarat tînăra pădure de pe dealul Băleanca, „Pădurea Festivalului“. In aceeaşi zi, pe curmătura Cătiaş au apărut 100 de tineri şi tinere, conduşi de Maria Isar, secretara organizaţiei de bază U.T.M. din Păltiniş. Pînă spre seară, pe 50 ha. de curmătură a apărut viitoarea pădure de stejar, dar al tinerilor pentru Festivalul de la Moscova.

Next