Scînteia Tineretului, iulie 1959 (Anul 14, nr. 3151-3176)

1959-07-02 / nr. 3151

Tinărul tudor Dobrican Ion de la secţia III lăcătuşerie a fabricii de maşini fi vagoane UNIC din Satu Mare, este absol­vent al Şcolii profesionale a fa­bricii. Deşi este in primul an de muncă in fabrică, el îşi îndepli­­rt cile fi ifi depăşeşte cu regulari­tate planul lunar. Foto: 5. VIOREL Înapoierea în Capitală a delegaţiei P. H. R. care a participat la cel de-al XV-lea Congres al P. C. Francez Miercuri după-amiază s-a îna­poiat în Capitală, venind de la Paris, del­egaţia Partidului Mun­citoresc Român care a participat la lucrările celui de-al XV-lea Congres al Partidului Comunist Francez. Din delegaţie au făcut parte to­varăşii Leonte Răutu, membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R., şeful Direcţiei propa­gandă şi cultură a C.C. al P.M.R. şi Vasile Vîlcu, membru supleant al C.C. al P.M.R., prim-secretar al Comitetului regional Constanţa al P.M.R. La sosire, la aeroportul Băneasa, membrii delegaţiei au fost întîmpi­­naţi de tovarăşii Nicolae Ceau­­ş­iscu, Dumitru Col­u, Constanţa Crăciun, Florian Dănălache, Paul Niculescu-Mizil, Ghizela Vass, Costin Nădejde, precum şi de acti­vişti ai C.C. al P.M.R. (Agerpres) ---------­ Proletari d­in toate ţările, uniţi-vă Anul XV, Seria II-a, Nr. 3151 4 PAGINI — 20 BANI Joi 2 iulie 1959 în cinstea celei de a XV-a aniversări a eliberării patriei noastre Fiecare brigadă un colectiv de muncă fruntaş! Colectivele brigăzilor de tin­eret din mai multe întreprinderi din țara au hotărât să intim­pine ziua de 23 August cu noi fi importante succese în producţie, transforming! fiecare brigadă într-un colectiv de muncă fruntaş. Iată mai jos relatările unor responsabili ai brigăzilor de tineret cu privire la direcţiile in care-şi vor îndrepta eforturile pentru ca brigăzile lor să devină colec­tive de muncă fruntaşe. Vom întări colectivul brigăzii La noi în brigadă sunt tineri care muncesc bine in producţie dar care nu sunt exemplu in toate pri­vinţele. Unii tineri din brigada noa­stră au o atitudine intolerabilă faţă de maşini, nu ascultă sfatu­rile maiştrilor bătrîni, cu expe­rienţă, nu se ajută reciproc în muncă atunci cînd e nevoie. Avem de pildă un tinăr pe nume Sek Erhard, care în luna mai a dat din neatenţie multe rebuturi. Noi am pus acest caz in discuţia mem­brilor brigăzii, dar din păcate, nici în colectiv nu s-au rezolvat lucrurile aşa cum trebuie. Analiza pe care şi-a făcut-o Erhard a fost sub orice nivel, iar ceilalţi membri ai brigăzii n-au dat dovadă de o atitudine combativă faţă de lipsu­rile acestuia. Această întîmplare ne-a arătat că brigada noastră nu este un co­lectiv destul de unit, combativ, că mai avem mult de făcut pentru ca ea să devină intr-adevăr o şcoa­lă a educaţiei comuniste. Ea ne-a arătat de asemenea că nu-i deajuns să obţii rezultate bune in produc­ţie, ci trebuie să dai atenţie in a­­celaşi timp şi comportării in viaţă a membrilor brigăzii, ridicării ni­velului lor politic şi de cultură ge­nerală —­ probleme care influen­ţează rezultatele producţiei. Iată de ce luptind ca şi brigada noas­tră în cinstea zilei de 23 August să devină un colectiv de muncă fruntaş ne-am pus drept ţel toc­mai transformarea brigăzii într-un colectiv înaintat, exigent, care să desfăşoare o intensă activitate de educaţie comunistă cu toţi membrii săi, să vadă cum işi petrec ei timpul liber, cum îşi ridică nive­lul politic şi de cultură generală. Acum din brigada noastră sunt trei tineri care urmează şcoala medie serală. Vom antrena încă opt tineri din brigadă care să se înscrie la cursurile acestei şcoli, în acest an. Vom pune pe viitor in discuţia brigăzii probleme legate de com­portarea tinerilor în familie, în viaţa din afara fabricii. Se înţelege de la sine că nu vom neglija problemele participării di­recte a tinerilor la îndeplinirea planului, la ridicarea calităţii pro­duselor noastre. Dar suntem­ ferm convinşi că acordind o atenţie mai mare decit un trecut educaţiei co­muniste a tinerilor din brigadă, acest fapt se va reflecta negreşit în munca ei de producţie, de îndepli­nire a planului. SILVESTRU BONTA responsabilul brigăzii de tineret de la întreprinderea industrială locală „Cloşca“-Baia Mare La baza angajamentelor , ridicarea calificării profesionale Brigada noastră cuprinde tineri din sectorul filatură, secţia ringuri a Întreprinderii textile „11 Iunie“ din Piteşti. Ca şi alte brigăzi de tineret, ne desfăşuram activitatea după un plan bine stabilit, facem consfătuirii periodice de analiză, pe marginea rezultatelor obţinute In cinstea zilei de 23 August ne-am propus însă şi noi să deve­nim nu numai o brigadă bună, ci foarte bună, să fim un colectiv de muncă fruntaş. Vrem să cinstim astfel cea mai mare sărbătoare a poporului nos­(Continuare în pag. 3-a) Premierea celor mai bune echipe artistice pioniereşti din Capitală Miercuri după-a­­miază, la Teatrul de Vară al Palatului Pionierilor a avut loc premierea celor mai bune echipe artistice participante la con­cursul cultural-artistic al pionierilor din Ca­pitală, organizat de Comitetul orăşenesc U.T.M. Bucureşti şi de secţia de învăţă­­mint a Sfatului Popu­lar al Capitalei. Acest concurs avind ca temă „Iţi mulţu­mim, partid iubit­­“ a antrenat in activi­tatea culturală şi ar­tistică zeci de mii de pionieri ai şcolilor din Bucureşti. La formaţiile cora­le, pe locul I s-au clasificat corurile şcolilor nr. 52, 117 şi 31 (ciclul 11) şi cele ale şcolilor nr. 70 şi 22 (ciclul I). In ur­ma întrecerii echipe­lor de dansuri popu­lare, premiul 1 a fost obţinut de echi­pele mixte de la şcolile nr. 163 şi 184 (ciclul 11) şi de la şcolile nr. 91 şi 18 (ciclul 1), precum şi de echipele de fete de la şcolile nr. 127 şi 121. La dansuri clasice, pe locul I s-au situat şcolile nr. 127 şi 26. Au obţinut de aseme­nea premiul I or­chestra Casei de co­pii ,„4. S. Makaren­ko“ şi cea a şcolii nr. 184. A doua promoţie a şcolii serale Serbare de sfîrşit de an, la Şcoala medie serală muncitorească ,,Timpuri Noi“. Glasul directorului, comunistul Gheorghiu Tănăsache, unul dintre cei mai entuziaşti activişti ai şco­lii, împărtăşeşte sălii, cu mîndrie şi bucurie, bilanţul activităţii unui an de zile... înfiinţată în anul 1954, în urma indicaţiilor partidului, Şcoala me­die muncitorească „Timpuri Noi“ avea la început 54 de elevi şi pa­tru clase ...Astăzi, după nuspai cinci ani, şcoala are 380 de elevi şi 12 clase. Privirile ne aleargă prin sala cu o componenţă aparent obişnuită şi totuşi atît de deosebită, unde copiii au venit să vadă cum învaţă părinţii. Curioşi dacă vor lua un premiu mai mare, sau unde tată şi fiu, colegi de bancă în aceeaşi clasă, aşteaptă cu nerăbdare îm­părţirea premiilor. Este mişcătoa­re imaginea acestor oameni, mulţi dintre ei capi de familie — deşi încă tineri — care au depus efor­turi deosebite pentru însuşirea în­văţăturii şi vin acum să-şi ridice premiile. Premiile numeroase, aplauzele şi felicitările profesorilor sînt numai cîteva recompense simbolice pen­tru harnicii muncitori elevi, frun­taşi în producţie şi în învăţătură. Adevărata recompensă însă, este bucuria de a-şi putea î­mplini prin grija partidului setea de învăţă­tură. Căci şcoala aceasta munci­torească, întrunind în aceeaşi ban­că soţ şi soţie, tată şi fiu, muncitori ai aceleiaşi întreprin­deri, i-a ajutat să devină ca­dre bine pregătite şi de nădejde ale construcţiei socialiste a patriei. Dar cine sînt aceşti neobişnuiţi elevi ? Tînărul acela blond, cu ochi al­baştri, ale cărui evidente înclinări actoriceşti i le-am remarcat cu ocazia prezentării scenetei din ca­drul programului artistic, este ute­­mist, absolvent al clasei a X-a şi premiat pentru învăţătură. II chea­mă Langa Martin şi e trezor la întreprinderea „Electroaparataj“. Vrea să termine şcoala şi să ur­meze politehnica spre a se întoarce apoi inginer în aceeaşi întreprin­dere. Nici Tache Ecaterina, în vîr­­stă de 19 ani, absolventă a clasei a XI-a şi premiantă de onoare a şcolii, nu are nedumeriri în pri­vinţa drumului pe care-l va urma. Ţinta ei este Facultatea de chimie industrială. Salariată la „între­prinderea chimică farmaceutică nr. 2“, şi candidată de partid, vrea să-şi desăvîrşească cunoştinţele spre a se întoarce mai bine pregă­tită în laborator. Strungarul fruntaş de la uzinele „Timpuri Noi“, State Nicolae, fiu de muncitor, este şi el absolvent al clasei a XI-a şi se pregăteşte să se înscrie la examenul de admi­tere centru politehnică.­­ — Mi-au rămas vii în minte —­ ne spune el — cuvintele tovară­şului Gheorghe Gheorghiu-Dej care arată că „...drumul cel mai sigur spre învăţămîntul superior, spre o calificare profesională înaltă, duce prin şcoala muncii în fabrică, în uzină, în mină, în gospodăria agri­colă de stat, în gospodăria agri­colă colectivă!“ Experienţa practică căpătată în producţie mă va ajuta să-mi însuşesc cu o mai mare uşu­rinţă cunoştinţele teoretice din fa­cultate, şi voi căuta să fiu printre studenţii fruntaşi, după cum m-am străduit să fiu fruntaş, şi aici, în producţie. Poate ar fi interesantă de re­marcat, pentru dragostea şi căldu­ra cu care aceşti oameni, mai ti­neri sau mai vîrstnici îşi îndepli­nesc sarcinile de elevi, solem­nitatea predării trofeului pentru cea mai bună frecvenţă, un ceasor­nic de buzunar, noului cîştigător tov. M. Segal, elev în clasa a X-a, de către un alt elev ce tocmai părăseşte şcoala, absolvind clasa a XI-a. Povestea ceasornicului este simplă dar semnificativă : în urmă cu un an, unul dintre elevi l-a dăruit şcolii cu condiţia de a fi înmînat trimestrial, ca preţuire, elevului cu cea mai bună frecven­ţă. Şi aşa, trimestru după trimes­tru, simbolicul trofeu s-a odihnit în buzunarul celor mai conştienţi dintre elevi, rîvnit chiar şi de a­­ceia cu ceasuri extrapiate la mină. Desigur, despre oricare dintre absolvenţii de astăzi, am putea spune lucruri deosebit de intere­sante. De reţinut, însă, este faptul că toţi aceşti muncitori şi-au spo­rit eforturile, au învins greutăţile învăţăturii şi fără să-şi părăseas­că locul de muncă, îndeplinindu-şi cu succes sarcinile de producţie, au urmat conştiincios cursurile şco­lii medii muncitoreşti. Datorită cu­noştinţelor noi acumulate în şcoa­la medie, numeroşi muncitori au reuşit să-şi perfecţioneze metodele de lucru, să dea inovaţii valoroa­se, contribuind la ridicarea pro­ductivităţii muncii. Ei au avut în permanenţă sprijinul entuziast al întregului corp profesoral, care a muncit cu dragoste şi devotament pentru traducerea în fapt a indi­caţiilor partidului. Şi florile numeroase, dăruite a­­cum, conţin parcă emoţia despăr­ţirii şi recunoştinţa elevilor faţă de profesorii lor. Privind scena despărţirii elevi­lor muncitori de profesorii lor, ne vin în minte cuvintele rostite la deschiderea serbării de directorul şcolii : „Acolo unde în trecut hu­zurea familia de exploatatori a lui Lemaître, finind muncitorii în mi­zerie şi întuneric, s-a aprins, prin grija partidului, o scînteie a cul­turii, iar azi, arde o flacără lu­minoasă“. M. VICTOR Au început recoltatul griului CRAIOVA. — In gospodăriile agricole de stat din regiunea Cra­iova se desfăşoară intens recoltări­le, îndeosebi a orzului de toamnă. Pină acum, gospodăriile de stat din această regiune au strîns orzul de pe aproape 60 la sută din su­prafaţa cultivată şi au obţinut o producţie medie de 2.130 kg. orz la hectar. Cea mai mare producţie a fost realizată pînă acum de bri­gada I condusă de Ion Ciucă de la gospodăria agricolă de stat din co­muna Redea care de pe 65 ha. a obţinut 4.150 kg. orz la hectar. De asemenea, producţia de orz de pe suprafeţele recoltate pînă acum a fost la gospodăria agricolă de stat Nădejdea de 3.700 kg. orz la hec­tar, iar la gospodăriile de stat din Moţăţei, Deveselu, Rogova şi altele de 2.800-3.000 kg. la hectar. Gospodăriile de stat din regiune au început recoltatul griului. De pe 20 ha. recoltate în prima zi gos­podăria de stat din Cetate a reali­zat o producţie medie de 4.500 kg. grîu la hectar. Paralel cu secerişul, mecanizato­rii continuă intens arăturile adînci în mirişti şi totodată însămînţarea de plante furajere. G.A.C. „Ilie Pintilie" din comuna Fărcaşele, regiunea Craiova, e în plină campanie de seceriș. Cele peste 1000 de hectare cu grîu trebuie recoltate în timpul stabilit. Iată una din brigăzile fruntaşe, în frunte cu șefa de brigadă, utemista Gheorghe Maria strîngînd îmi clăi griul secerat. Foto : M. CARANFIL S. NICULESCU Elevii şcolilor profesionale sunt ajutaţi cu dragoste de către muncitori să-şi însuşească cît mai temei­nic cunoştinţele practice. Iată-l în fotografia noas­tră pe tînărul muncitor Balogh Géza din secţia me­canică a uzinelor „Gheor­­ghi Dimitrov“ din Arad arătînd ucenicilor Herman Anton și Ilies Petru cum se execută o piesă la ma­șina verticală de frezat. La primirea în rîndul candidaţilor de partid In ziua în care m-am născut eu, cînd am deschis ochii şi-am văzut lumea, în ziua aceea în care o fărîmă de bucurie străpunsese amarul din sufletele părinţilor mei, s-a deschis cu zgomot uşa lovită de cismă şi în casă a intrat boierul cu puşca întinsă. Tata nu ieşise în ziua aceea la vesfec pe pămîntul boierului şi a fost silit cu ţeava puştii în coaste să-şi ia sapa la spinare şi să iasă afară. Mă născusem rob. Din ziua aceea în care încă un om a venit pe lume ca să fie slu­gă, să rabde de foame, să-şi să­reze buzele cu lacrimi şi să se teamă de puşca şi de gîrbaciul boierului, multe încă aveau să mai fie întlmplările triste din viaţa mea. Munca la boier mi-am început-o, de cînd am putut să aduc de la fîntînă un ulcior cu apă pentru ţăranii sleiţi de puteri. Eram de-o şchioapă atunci. Mai tîrziu cînd am crescut mai mare, am intrat în rînd cu părinţii şi cu fraţii mei la toate chinurile muncii pe pămîntul boierului. Ii lucram boierului în parte 10 hectare de pămînt şi alte două hectare i le lucram în resfec. „Resfecul“ era pămîntul pe care trebuia să i-1 lucrăm degeaba boierului pentru că era ,,bun şi mi­lostiv" cu noi şi ne dădea să-i lu­crăm în parte cele 10 hectare. Toamna, după un an de trudă, istoviţi de foame şi de arşiţă, în­cepea batjocura împărţirii bucate­lor. După cele 10 hectare îi dădeam boierului 2 părţi. Din partea care ne rămînea nouă, mai oprea boie­rul jumătate pentru pîndărit, pen­tru că obosise mult săracul ca să ne mine din urmă cu biciul. Mai oprea şi „cocănitul“ pentru ştiuleţii pe care-i coceam cîteodată seara ca să ne astimpărăm foamea. Mai oprea boierul din partea aceea a noastră, pentru iarba pe care o păştea calul şi­ avea grijă mai ales să-şi oprească datoriile şi dobîn­­zile. Aşa că noi, încărcaţi de obidă şi desnădejde plecam acasă la fel de săraci şi de flămînzi. Ca să pu­tem trăi împrumutam din nou la boier un sac de porumb încins. Eram atunci un băieţandru iute la mînie şi cînd am început să în­ţeleg nedreptatea cumplită ce mi se făcea, sîngele începea să fiarbă şi fără voie mina mi se strîngea pe coada sapei. Mă lungeam la pămînt şi-mi lipeam pieptul de iarbă. Simţeam atunci răcoarea care venea din adîncuri prin firul ierbii. Pămîntul pe care-l acopeream cu braţele şi cu pieptul mă îmbăta cu miresmele lui. Cum aş mai fi vrut ca pămîntul acesta udat de rouă şi de lacrimile noastre, să fie al nostru iar pîinea care creşte din el, prin truda noa­stră, să umple cu bucurie bordeiele noastre. Tocmai în vremea aceea cînd eu eram un băieţandru şi începusem să gîndesc aşa, l-am văzut pe boierul nostru cătrănit şi mai turbat ca înainte. Simţise că va fi aşa cum gîndeam eu şi alte milioane de robi ca mine. Se schimba lumea. Nu tîrziu după aceea a venit ziua de 23 August. Cînd s-a prăbuşit lumea boierilor, boierul a dispărut şi odată cu el a dispărut pentru totdeauna robia. Partidul, ne-a dat nouă pămîntul. dt In toamna anului 1960, 30 de familii au făcut începutul gospodă­rii noastre colective. Două familii şi-au pus în ziua aceea piatra de început, mica fa­milie pe care am întemeiat-o eu cu Lenuţa şi familia numeroasă a co­lectiviştilor. Adevărata mea viaţă a început de fapt în ziua aceea. Aproape 9 ani au trecut de-atunci... Acum am ajuns brigadier, am muncit şi-am învăţat mereu ca să fac să crească cele două familii şi să-şi împlinească visurile de pe vremea fesfecului. In primul an de muncă am lucrat la început la grajd, apoi ca conducător de ate­laj şi pentru că oamenii m-au so­cotit bun pentru asta aduceam şi situaţia zilnică de pe cîmp. Multe lucruri lipseau atunci. N-au lipsit însă dîrzenia şi în­crederea colectiviştilor în cuvîntul partidului, în forţele lor, în faptul că lucrînd în comun pămîntul, gospodărindu-se în comun, mult mai mari vor fi roadele muncii lor. Şi în anul acela a curs su­doare de pe frunţile lor dar nu mai auzeau în aer şueratul groaz­nic al biciului. Şi în anul acela s-au împărţit toamna bucatele, dar aceasta a fost ziua de mare sărbă­toare în care fiecare şi-a dus aca­să partea dreaptă ce i se cuvenea pentru munca lui. In fiecare an, prin munca noa­stră, avutul comun a crescut A crescut şi numărul celor care ni s-au alăturat, convinşi că acesta este drumul care duce la fericirea noastră, a foştilor clăcaşi. Pentru că aşa mi-e firea, pen­tru că ardeam de nerăbdarea de a vedea că tot mai multă bucurie MIHAI CARANFIL (Continuare în pag. 3-a) Noi construcţii de locuinţe la Iaşi Anul acesta constructorii de locuinţe ridică în oraşul Iaşi aproximativ 1.000 de aparta­mente. Dintre acestea, peste 650 se află în construcţie în momentul de faţă. Pe strada Vasile Alecsandri, de pildă, se construiesc 5 blocuri care vor avea în total 122 de a­­partamente, iar pe strada Puş­­kin se înalţă alte 5 blocuri cu un total de 90 de aparta­mente. De la începutul anului şi pînă acum constructorii de locuinţe din oraşul Iaşi au dat în folosinţa oamenilor mun­cii aproximativ 300 de apar­tamente. Constructorii de pa şantie­rele de locuinţe din Iaşi acor­dă o atenţie deosebită redu­cerii preţului de cost pe fie­­care apartament, în acest scop pe şantiere au fost lua­­te o serie de măsuri. Aşa de pildă începînd de anul acesta se întrebuinţează la construc­ţia locuinţelor nisip din ca­m­era de la Repedea, situată in apropierea oraşului, evitîn­­du-se transportul costisitor de la mari distanţe ; pe unele şantiere se foloseşte acum be­tonul de rumeguş de lemn, în amestec cu ciment, compoziţie care se aplică pe duşumeaua oarbă înainte de montarea parchetului. Aplicarea acestor măsuri şi a altora asemănătoare a con­tribuit ca în acest an preţul de cost să fie redus la cea mai mare parte a apartamen­telor construite la Iaşi, ajun­­gând la 38.000-40.000 lei pe apartament. (Agerpres) Daruri pentru prieteni Tinăr prieten de pe alte melea­guri, nu ştim care ţi-e numele. Nu ştim dacă deasupra frunţii tale se leagănă frunzele late ale palmierului sau dacă brazii şi pinii severi ţi-s vecinii ; nu ştim dacă străzile înguste îţi aud zil­nic paşii ori dacă păşeşti zilnic peste pămîntul în care arunci să­­mînţa roditoare. Dacă eşti însă dornic de pace, de viaţă, de prie­tenie, te simţim aproape. De a­­ceea îţi vom aduce la marea în­­tîlnire a păcii, a tinereţii, de la Viena, darurile noastre. Sunt daruri pe care le-am strîns la Palatul Pionierilor din Bucu­reşti, înainte de a-şi începe lun­ga lor călătorie. Le-am creeat cu migală şi dra­goste, din prea plinul sufletului nostru. Am căutat ca ele să expri­me mesajul de pace al tineretu­lui nostru muncitor, constructor, alături de întregul popor al unei ţări ce nu cunoaşte exploatarea. Florile acestor covoare îţi vor evoca pajiştile noastre smălţuite, plaiurile şi poienile ce ne îm­podobesc patria. Lămpile acestea de miner, pitice, te vor duce în minele noastre cu muncă avinta­­tă, eroică, descătuşată. Să priveşti bine darul nostru-Să-l înţelegi. O scrumieră cu înfăţişarea unui transformator de energie , este darul tineretului de la Electropu­­tere — Craiova. Fabrica aceasta nu exista acum 15 ani. Acum ea concentrează izvoare de forţă şi lumină. O machetă strălucitoare de tractor — dar din Oraşul Sta­lin. Nimic nu-i lipseşte, un trac­tor perfect. Privindu-l, să te gîn­­deşti că dacă in urmă cu un de­ceniu şi jumătate, plugul de lemn mai exista in procesul mun­cii agricole din Romînia boieri­lor, astăzi viaţa satului nostru cunoaşte roadele industrializării- Statuieta unui oţelar se va afla pe masa ta. Au lucrat-o meşterii tineri din Baia Mare. Gestul sur­prins în munca oțelarului a redat adevărul coticium al uzi­nelor noastre, patosul muncii so­cialiste. Prietene, aproape fieca­re dar cuprinde în sine o fărî­­­mă de contemporană istorie ro­­mînească. Darurile pot avea dimensiuni diferite,de la macheta unui vas fluvial lucrat la Olteniţa pină la miniaturalul breloc creat de miini meştere în părţile Pileşliu­­lui, de la plosca moţogană la xi­lofonul cu sunete de argint ofe­rită de tinerii muncitori din Reghin... Nu mărimea obiectului importă aici. Inima creatorilor săi a bătut fierbinte pentru tine, prietene. Vei primi darul nostru şi, fără îndoială, sub steagurile tinereţii luptătoare pentru pace, ne vei cunoaşte inima mai bine şi o vei iubi mai mult. ŞT. IUREŞ Clubul lucrătorilor din comerţ şi cooperaţie din Oradea are o bogată activitate. Iată în fotografie un aspect din sala de lectură a clubului. Foto: N. STELORIAN !

Next