Scînteia Tineretului, iulie 1960 (Anul 15, nr. 3461-3487)
1960-07-01 / nr. 3461
Proletari din toate ţările, uniți-vă! Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XVI, seria D-a nr. 3461 4 PAGINI-20 BANI Vineri 1 iulie 1950 Hotărârile Congresului - insufleţitor program de munca pentru tânăra generaţie La Fabrica de zahăr „Sinetul" de la Bucecea, regiunea Suceava, care e în plină construcţie, un grup de electricieni montori, conduşi de tehnicianul Nema Victor, montează aparatajul de măsurare din camera de comandă. Foto : P. POPESCU Calificarea din pas cu tehnica Sarcinile trasate de Congresul al III-lea al P.M.R. cu privire la dezvoltarea industriei grele constituie pentru noi, cei ce lucrăm în această ramură, un însufleţitor program de muncă. Volumul producţiei In întreprinderea noastră va creşte pînă în anul 1965 de 2,2 ori faţă de 1959. Aceasta este posibil prin mai buna folosire a suprafeţelor productive existente, prin perfecţionarea utilajului existent şi completarea cu utilaj modern. Prin sporirea eficacităţii instalaţiilor şi utilajelor uzinei noastre şi în mod special pe seama creşterii productivităţii muncii. Tineretul Uzinei noastre, care constituie 80 la sută din numărul total al salariaţilor, are un rol important în realizarea acestor importante obiective. învăţînd din experienţa muncitorilor şi a tehnicienilor vîrstnici, tinerii vor trebui insă să-şi însuşească o calificare profesională tot mai înaltă care să ţină pasul cu tehnica nouă. Ridicarea calificării profesionale înseamnă nu numai cunoaşterea tehnică a operaţiunilor pentru prelucrarea unui reper sau altul, ci şi cunoaşterea perfectă a principiilor de funcţionare a maşini Ion Cîndea Directorul întreprinderii Metalurgice de Utilaj Medgidia lor şi agregatelor, cunoaşterea fluxului de producţie, a căilor şi mijloacelor pentru îmbunătăţirea operaţiilor, pentru continua mecanizare şi modernizare a procesului de producţie. Şi aş spune că totuşi toate acestea nu sunt suficiente. Important este nu numai ca tinerii să ştie cum să realizeze un anumit produs ci şi cu ce mijloace, cu ce cheltuieli se realizează acesta. Aceasta cere din partea tineretului însuşirea unor temeinice cunoştinţe economice, în uzina noastră tinerii discută foarte des despre reducerea preţului de cost al produselor. Pentru unii însă reducerea preţului de cost este limitată doar la economia de materie primă. Şi ca atare toată strădania lor se îndreaptă în această direcţie. Dar cîte alte lucruri nu influenţează preţul de cost al produselor noastre? Se ştie că principala cale de reducere a preţului de cost este creşterea productivităţii muncii. Sunt însă unii tineri pentru care productivitatea muncii este încă o noţiune abstractă. Ei cred că pentru realizarea creşterii productivităţii muncii este suficient numai elanul tineresc. Ori este limpede că entuziasmul tineresc poate deveni creator numai dacă are la bază temeinice cunoştinţe tehnico-economice, experienţă de muncă. Dar cîte alte căi nu sunt asupra cărora trebuie acţionat pentru reducerea preţului de cost? In ultimii ani, pentru ridicarea calificării tinerilor au fost organizate în uzină la noi cursuri de minim tehnic şi de ridicare a calificării pe sectoare care cuprind peste 500 de muncitori. în uzină au fost organizate cursuri de calificare pentru strungari, frezori etc. Pentru conducerea întreprinderii este îmbucurătoare constatarea că în prezent tot mai mulţi tineri îşi manifestă dorinţa de a urma aceste cursuri, de a învăţa, de a-şi ridica calificarea. Dar sunt oare suficiente cunoştinţele ce se predau la aceste cursuri pentru ridicarea continuă a calificării tinerilor la nivelul cerinţelor pe care le ridică dezvoltarea întreprinderii noastre, introducerea tehnicii noi, sarcinile de creştere a productivităţii muncii ? Evident că nu. De obicei la aceste cursuri se predau noţiuni elementare de tehnică ale meseriei respective, (cunoştinţe pe care tinerii care au terminat şcoala profesională le-au învăţat deja) se discută altele probleme privind organizarea muncii la maşinile respective şi în cele mai bune5 cazuri «despre realizarea unor repere aflate în producţie. După cum se vede cunoştinţe limitate, într-adevăr minime. La vremea lor, cursurile de minim tehnic au dat rezultate bune. Acum cînd partidul pune în faţa noastră sarcini sporite, cînd industria noastră se dezvoltă într-un asemenea ritm, cursurile acestea nu mai sunt suficiente (Continuare în pag. 3-a) In secţia turnătorie a Uzinelor „Mao Ize-dun“ din Capitală pe graficul întrecerii socialiste dintre brigăzile de tineret sunt înregistrate noi succese. Foto : P. POP , Prin munca patriotică a tineretului 1.600.000 lei economii SUCEAVA (de la corespondentul nostru). — Tinerii brigadieri ai muncii patriotice din satele regiunii Suceava, mobilizaţi de organizaţiile U. T. M., sub conducerea organizaţiilor de partid, au muncit cu entuziasm în acţiunea de ameliorare şi redare de noi terenuri agriculturii. Astfel, în cinstea Congresului partidului tinerii brigadieri au reuşit să redea agriculturii o suprafaţă de 427 ha. şi să amenajeze pentru irigaţii peste 700 ha. De asemenea în regiilie a fost amenajată o suprafaţă de 168 ha. de iar în prezent, tinerii dau o atenţie deosebită acţiunii de întreţinere a păşunilor şi fîneţelor. îndeplinind măsurile stabilite de către comitetul regional U.T.M. în colaborare cu organele agricole, tinerii au efectuat lucrări de întreţinere a păşunelor şi fîneţelor pe o suprafaţă de peste 40.000 ha. In această acţiune cele mai frumoase realizări le-au obţinut tinerii din raioanele Truşeşti, Botoşani şi Săveni. Toate acestea şi alte lucrări executate de către brigăzile utemiste de muncă patriotică ca : împăduriri, îngrijirea şi refacerea drumurilor, construirea de grajduri şi saivane etc. au adus regiunii economii in valoare de peste 1.600.000 lei. Lucrări de folos obştesc în G.A.C. IAŞI (de la corespondentul nostru).„ în aceste zile, tinerii brigadieri ai muncii patriotice din raionul Vaslui aduc o mare contribuţie la înfăptuirea sarcinilor care stau în faţa gospodăriilor agricole colective şi a întovărăşirilor agricole din raim. Bunăoară la G.A.C. din Isatul Pribeşti, 100 de tineri brigadieri timp de 4 zile au lucrat voluntar la construirea digului noului iaz. Tinerii din comuna Costeşti au curăţat şi întreţinut 140 ha. păşune, tinerii din satele Tanacu, Bîrzeşti etc. au săpat numeroe de gropi pentru doz. In tăiat, tinerii nbrigadieri ai muncii patriotice din acest raion au efectuat in ultimul timp 150.000 ore muncă voluntară. Ei sunt hotăriţi ca pe viitor să-şi sporească eforturile pentru a contribui astfel şi mai mult la înfăptuirea sarcinilor trasate de cel de-al III-lea Congres al partidului. Utemista Margareta Popescu, din anul I al Centrului şcolar agricol din Roman, regiunea Bacău, pregătindu-şi tematica unei lecţii practice. Foto : A. VIERU IN ACESTE ZILE, LA EXPOZIŢIA SOVIETICĂ... Fizitind expoziţia sovietică din Bucureşti te simţi parcă drumeţ pe meleaguri apropiate inimilor noastre. Săvirşeşti o minunată călătorie pe pămîntul zguduit de salvele lui Octombrie, pămîntul pe care a rodit pentru întiia oară floarea fără seamăn de frumoasă a socialismului. Minunată călătorie ce-ţi umple sufletul de bucurii şi pe care nu o uiţi asemenea celor mai plăcute drumeţii. Cele 6.000 de exponate din pavilionul de pe malul lacului formează laolaltă un itinerar pasionant, ce-ţi reţine ore întregi atenţia. Am privit mulţimea care se revărsa. Oameni de cele mai diferite profesiuni, multe gospodine, grupuri de tineri şi militari. Dar oamenii aceştia atît de diferiţi au un numitor comun — interesul plin de dragoste pentru realizările ţării ce construieşte comunismul. De la primii paşi în pavilion privesc in jur cu aviditate, obsedaţi de grija de a nu pierde niciun amănunt interesant. Şi fiecare lucru este interesant in felul său. Aci interesul depăşeşte cadrul propriei profesiuni. Urmăreşti admirativ strungul automat orizontal cu 6 spindluri. , examinezi atent aparatul gamma pentru radioscopia metalelor cu biduri radioactive. Maşini şi aparate din cele mai diferite domenii se oferă privirilor vizitatorilor. Fiecare din ele poartă pecetea înaltei măiestrii a constructorilor ce oamenii sovietici. Le priveşti nu numai cu curiozitate tehnică, cu dorinţa de a cunoaşte noutăţile în materie, ci şi cu un simţămînt de mindrie. Da, de mindrie pentru succesele poporului sovietic pe care le considerăm propriile noastre succese, ale întregului lagăr al socialismului. Cu fiecare oră numărul vizitatorilor creşte şi oamenii se despart greu de standuri. Privirile aleargă neobosite. E minunat acest itinerar sovietic pe care-l străbaţi in pavilionul de la şosea. Uniunea Sovietică e mare, întinse sunt meleagurile ei, fără număr ii sunt bogăţiile. In pavilionul bucureştean (nu prea mare) a fost greu să se găsească loc măcar pentru citeva din cele mai reprezentative dovezi ale uriașelor realizări ale Uniunii Sovietice, atît de numeroase fiind aceste irealizări. 6.000 de exponate — ttg spunea un inginer sovietic — înseamnă doar o părticică din ceea ce au de arătat oamenii sovietici. E adevărat ce spune inginerul sovietic, dar aceste 6.000 de EUGENIU OBREA (Continuare in pag. 3-a) Un grup de pionieri de la Şcoala medie nr. 2 din Oradea in vizită la Grădina botanică din Cluj. . Foto : :P. PAVEL Acolo unede e luptă sînt'şi eroi'. : ■ Aş vrea să spun de la început că, după părerea mea împrejurările deosebite care creează condiţia ,săvîrşirii faptelor de eroism nu sunt neapărat un dat exterior, independent de voinţa omului - şi nedorit de cele mai multe ori - cum ar fi izbucnirea unui incendiu, sau altă calamitate accidentală, împrejurări care, intr-adevăr, fără intervenţia conştientă, eroică, a omului, pot avea consecinţe grave şi unde fapta apare cu atit mai demnă de admiraţie cu cit succesul obţinut este mai desăvirşit. In general, eu nu cred că tinerii îşi doresc astfel de împrejurări excepţionale pentru a-şi afirma calităţile eroice. Fireşte, atunci cînd se cere, muncitorii înaintaţi sunt gata să sară în foc pentru a salva de distrugere bunul obştesc, să înlăture lucrînd la o mie de grade un defect produs la cuptor, bunăoară, dar fiecare îşi doreşte ca asemenea împrejurări să nu existe, deoarece ele frînează, acolo unde au loc, activitatea noastră constructivă. Atunci pot exista împrejurări excepţionale concrete, „pozitive", primejdii „constructive" ? La aceasta se poate răspunde, fără nici o grijă de vulgarizare , da ! Dacă marile sarcini pe care le pune în faţă generaţiei tinere desăvîrşirea construirii socialismului sunt înţelese cu deplină răspundere în sensul luptei zilnice cu tot ce este învechit, retrograd şi care, fie activ, fie în virtutea inerţiei, franceză mersul nostru înainte, atunci este sigur că această luptă creează zilnic şi situaţiile care cer eroism. Cum apar ele ? Din atitudinea activă faţă de scopul înfăptuirii conştiente a noii societăţi. Eroul adevărat nu se gindeşte: „acum săvîrşesc sau voi săvîrşi o faptă eroică“. El nu se gîndeşte că face un anumit lucru cu caracter eroic, ci se gindeşte cum să rezolve o anumită problemă, se gindeşte la scop, la scopul, imediat, care decurge din scopul mai general al construirii lumii noi, comuniste. Atunci intră in acţiune calităţile care, in genere, se recunosc ca aparţinînd eroilor : devolamentul faţă de cauza socialismului, spiritul de iniţiativă, curajul, bărbăţia, tenacitatea, voinţa de a învinge. Meresiev nu s-a gindit cînd avionul lui s-a prăbuşit : acum voi deveni erou. El era un om ca toţi oamenii. Atunci insă cînd a trebuit să străbată, rănit un drum foarte greu pe un viscol cumplit el a dat dovadă de eroism. Orice om ar fi luptat să şi salveze viaţa, dar nu orice om ar fi învins. Se ştie cum pier oamenii în asemenea împrejurări : oboseala, sleirea li fac la un moment dat să nu mai dorească nimic decit să se aşeze şi să doarmă. Ei ştiu că asta înseamnă moartea, dar dacă la capătul drumului lor nu-i aşteaptă nimic important, dacă nu au un scop pentru care merită să trăiască, voinţa lor de o învinge se stingă. Se lasă doborîţi. Ingheţul ii cuprinde. Dar dată cel ce se află într-o asemenea împrejurare, este un om care ştie pentru ce a pornit pe viscol, dacă are un ţel care-l „încălzeşte", e sigur că va găsi in sine resurse să nu se lase imbrit de dulceaţa perfidă a odihnei definitive şi va porni mai departe. Ce arată acţiunile lui Meresiev ? O tenacitate şi o stăruinţă lucidă, o tărie morală de neinfrînt. Războiul a fost pentru Uniunea Sovietică o împrejurare excepţională impusă de forţele negre ale imperialismului, un MIHAI DROSU inginer Şeful turnătoriei de oţl Uzinele „Mao Tze-dun“ Bucureşti (Continuare in pag. 3-a) Numaroşi copii îşi petrec vacanţa în tabere de pioneri şi şcolari în taberele de pionieri şi şcolari, organizate de Ministerul învăţămîntului şi Culturii împreună cu comitetele executive ale sfaturilor populare regionale în cele mai pitoreşti localităţi ale ţăriii au sosit în cursul zilei de joi şi urmează să sosească vineri peste 31.000 de copii. Numai din oraşul Bucureşti se află în această serie aproape 7.000 de pionieri şi şcolari. Taberele au asigurate condiţii optime pentru desfăşurarea unor variate activităţi recreativ-educative care să contribuie la reconfortarea copiilor, la îmbogăţirea cunoştinţelor lor. (Agerpres) Studenţi la practică De cîteva zile, zeci de mii de studenţi au sosit in uzine şi fabrici, pe şantiere de construcţii, în gospodării agricole de stat şi ferme experimentate. Ei au început practica anuală de producţie. Timp de 6 săptămîni, viitorii ingineri se vor strădui si înveţe cit mai mult de la muncitori, să-şi însoţească un bogat bagaj de cunoştinţe şi deprinderi practice necesare unei înalte calificări în specialitatea pentru care se pregătesc. Legăturile strînse create între institutele de învăţămînt superior şi întreprinderi şi experienţa bună dobîndită in anii trecuţi, în special în vara precedentă, au contribuit la organizarea în anul acesta în condiţii superioare a practicii de producţie a studenţilor. Astfel studenţii au fost repartizaţi în unităţi corespunzătoare specialităţii lor, îndrumaţi în permanenţă de cadre didactice, de ingineri, maiştri şi muncitori, ei vor lucra în mod efectiv in timpul practicii. întreprinderile se străduiesc să asigure locuri de muncă tuturor studenților în aşa fel incit aceştia să-şi poată însuşi, pe de o parte, cunoştinţele prevăzute în programa de practică pentru anul respectiv de studii, iar pe de alta, aceia dintre ei care şi-au exprimat dorinţa să se poată şi califica într-o meserie. ( Agerpres) La recoltatul orzului CONSTANŢA (de la corespomdentul nostru). La G.A.S. din Cobadin, este altfel în aproape toate unităţile agricole socialiste din regiunea Constanţa, pregătirile declanşării stringerii recoltei se încheiaseră de atult. — Orzul e gata — a spus directorul gospodăriei. Să-l mai lăsăm cîteva ore să usuce soarele şi pe la prînz putem începea toate forţele. Nu peste mult timp, pe acelaşi drum spre tarlalele cu orz se îndrepta o întreagă coloană de 26 de combine, remorci cu saci gata pregătiţi şi cisterne cu carburanţi. în adierea vîntului spicele grele se loveau între ele cu sunet sec. Către ora prînzului însă spicele a început să sune ca nişte clopoţei. Atunci prima combină deschizind drum a intrat intr-un lan de 200 ha orz. Cinstea de a intra primul în lan a revenit combinerului Nicolae Nicoară. Comuniştii Ilia Aurel, Imre Ladislau, Iancu Vasile, utemiştii Ion Dănciulescu. Dumitru David sunt combinerii fruntaşi ai primelor zile din marea bătălie a stringerii recoltei la G.A.S Cobadin. După primele zile de muncă succesele obţinute sunt îmbucurătoare. Au fost recoltate 200 ha de orz. Recolta obţinută şi ea bucură : peste 3000 kg la ha. Bătăia stringerii recoltei abia a început. Comuniştii şi, după exemplul lor utemiştii, s au situat din primele zile în fruntea luptei pentru strîngerea recoltei. Recolta va fi strînsă la timp şi fără pierderi. Unul din fruntaşii gospodăriai agricole de stat „Sighişoara“, tinărul Neamţu Augustin.