Scînteia Tineretului, februarie 1961 (Anul 17, nr. 3643-3666)
1961-02-01 / nr. 3643
Penitru constructor! - patru îndrăzneţi. Brigada de tineret condusă de utemistul Nicolae Lungu, de la Uzina mecanică de utilaj chimic dirt Capitală şi-a realizat planul lunar cu 6 zile înainte de termen. Foto : AGERPRES împotriva rebutului! La prima vedere, meseria de turnător e cât se poate de simplă. Bagi modelul viitoarei piese într-o formă cu pămînt, în aşa fel încât pământul să capete forma piesei, iar apoi, în acest loc tonni fonta. Şi totuşi, pentru ca piesa pe care vrei s-o realizezi să fie de cea mai bună calitate, trebuie să faci totul cu o migală şi măiestrie cu adevărat de artist. Doar un singur firicel de nisip care se dezlipeşte de pe pereţii formei în timpul turnării poate da naştere la incluziuni de pământ, şi deci la rebutarea piesei. Aceasta înseamnă fontă risipită, timp de lucru irosit şi mai ales neîndeplinirea ritmică a planului de producţie. De aceea, şi principală direcţie în bătălia pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei se duce aici, la atelierul de fontă al întreprinderii clujene „Armătura“ împotriva rebuturilor. Aici, la atelierul de fontă, în anul trecut procentul admis de rebut a fost de 9 la sută. Muncitorii s-au străduit şi au reuşit să reducă rebutul sub cifra admisă. Este un exemplu, că fiecare dintre muncitori afost preocupat să dea lucru de bună calitate. Dar realizările obţinute în această direcţie au mai dovedit că rebutul poate scădea şi mai mult. Şi astfel, procentul admis de rebut a scăzut în anul acesta la 7,5 la sută. Incepînd cu prima zi de lucru a lunii ianuarie, linia rebutului oglindită ,,la zi“ în graficul de la intrarea atelierului, scade la 7, la 6, la 5,5 şi şerpuieşte oarecum constant în cele din urmă în jurul cifrei din munca organizaţiei U. T. M. de la întreprinderea „Armătura" din Cluj pentru reducerea continuă a rebuturilor de 5,2 la sută. Aceasta se „traduce“ în piese de calitate, în economii de metal al căror efect pozitiv se răsfrânge apoi în câştigul şi traiul fiecăruia dintre muncitori. Sunt puţini muncitori tineri în atelierul de fontă. — Puţini, dar harnici şi pricepuţi, ne spune tovarăşul Mészáros Iosif, responsabilul unei brigăzi de producţie a tineretului. Şi-apoi ca să-şi susţină aprecierea, ne povesteşte cum s-a ajuns ca in atelierul lor nici un tînăr să nu dea rebuturi peste coeficientul admis. Cum vedeţi,continuă el, noi lucrăm doi cite doi, unul face partea de jos a formei iar altul partea de sus. Aceasta presupune o atenţie şi preocupare asemănătoare pentru amândoi muncitorii. Căci dacă lucrează unul bine iar celălalt mai puţin bine, piesa iese rebut. Intr-o vreme cu Vasile Bodiş, nu vroia să lucreze nimeni. Era el ce-i drept un pic mai slab calificat, dar nici nu prea ţinea cont de sfaturile bune ce i le dădeau alţii. Maistrul nostru stătea în nehotărâre. M-am dus la el, l-am rugat să-l dea pe Bodiş să lucreze cu mine şi l-am asigurat c-o să facă treabă bună. E drept că la început n-a fost uşoară munca cu Bodiş, dar am avut bucuria că pînă la urmă a ieşit un bun muncitor turnător din el. Consfătuirile de producţie ale brigăzii s-au dovedit şi ele de mare ajutor în acţiunea de mobilizare a tinerilor la reducerea coeficientului de rebuturi. In aceste consfătuiri nu rămîne unul din brigadă despre care să nu se vorbească : cum stă cu calitatea, a dat rebut şi dacă a dat din ce cauză. Biroul organizaţiei U.T.M. organizează deseori adunări generale în care discutăm despre situaţia rebuturilor. Lui Ostoroş Ana nu-i prea era gîndul la muncă şi cum lucrul la miezuri este foarte gingaş multe dintre acestea ieşeau de slabă calitate, nu-şi îndeplinea niciodată norma şi pe deasupra nu primea sfatul competent al maistrului, al muncitorilor mai vârstnici. Adunarea generală U.T.M. în care s-a discutat cazul acestei tinere a constituit un prilej de învăţătură pentru toţi tinerii. Judecind însă după purtarea Anei după adunarea generală, am înţeles că ea a învăţat cel mai mult. Dar oricît de bine ar fi organizate adunările generale şi consfătuirile de brigadă, ele nu sunt suficiente în munca pe care trebuie să o desfăşoare organizaţia U.T.M. în rîndul tinerilor pentru a dezvolta la ei grija faţă de calitatea produselor, pentru reducerea procentului de rebuturi. Iată de ce a fost iniţiată organizarea cu utemiştii a unor discuţii despre calitate chiar la I. BODEA (Continuare în pag. 3-a) Vacanţă plăcută! PESTE 2.000 DE STUDENŢI AU PLECAT IERI IN TABERE LA MUNTE. Gara Bucureşti- Nord a cunoscut ieri după-amiază o animaţie puţin obişnuită. Sălile, peroanele au fost inundate de voioşia celor peste două mii de studenţi bucureşteni, care luindu-şi rămas bun de la facultate, de la examenele luate cu note foarte bune, de la Bucureşti, au plecat să-şi petreacă vacanţa de iarnă în cele mai pitoreşti locuri din ţară: Sinaia, Buşteni, Predeal, Timiş, Tuşnad, Lacul Roşu , o vacanţă binemeritată. După un semestru de cursuri, de seminarii, de studiu, după o sesiune de examene trecute cu note maxime, o vacanţă pe munte, în tabere organizate de U.A.S.R., cu toate bucuriile, cu toate distracţiile pe care le implică, e lucrul cel mai nimerit care poate urma. La orele 16,31 s-a deslipit de peron prima garnitură de vagoane: trenul 3007 cu destinaţia Predeal. El nu e trecut in nici un „mers al trenurilor“ fiind o garnitură specială formată pentru plecarea in vacanţă la Predeal a 1.200 de studenţi, în care regim s-a mai întâmplat o asemenea minune ? Să li se pună la dispoziţie studenţilor statiuni întregi balneo-climaterice pentru odihnă şi trenuri speciale care să-i transporte ! După 22 de minute un alt lot de 600 de studenţi au plecat, cu alt tren, spre Sinaia, Buşteni, Timiş, iar seara ultimul grup de studenţi a pornit spre Tuşnad şi Lacul Roşu. Peste 2.000 de studenţi, deci, fără a-i mai pomeni pe cei aproape 800 care îşi vor petrece vacanţa în taberele sportive organizate de institute la Cota 1500, la Zamora, la Peştera, la Padina şi în atitea alte locuri minunate. Nouă nu ne rămîne decît să le urăm vacanţă plăcută, râvneri mtrită distracţie. A. GEORGESCU Peste cîteva minute, trenul va porni, ducînd cu el cîteva sute din miile de studenţi ce-şi vor petrece vacanţa în munţi. Foto : VAL. PIETREANU Primirea de către tovarăşul Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Miniştri a tovarăşului P. I. Antropov, ministrul Geologiei şi Protecţiei subsolului al U.R.S.S. Marţi, 31 ianuarie tovarăşul Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Miniştri, a primit pe tovarăşul Piotr Iakovlevici Antropov, ministrul Geologiei şi Protecţiei subsolului al U.R.S.S., însoţit de profesorii A. V. Fomin şi A. A. Jakjin. La primire au fost de faţă tovarăşii: Alexandru Bîrlădeanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Gheorghe Gaston Marin, preşedintele Comitetului de Stat al Planificării, Mihail Florescu, ministrul Industriei Petrolului şi Chimiei, Constantin Tuzu, ministrul Industriei Grele, Alexandru Codarcea, preşedintele Comitetului Geologic şi Almăşan Bujor, vicepreşedinte al Comitetului Geologic. (Agerpres) Al 2 000-lea autobuz De curind a ieşit din fabricaţie cel de-al 2000-lea autobuz rominesc realizat de Uzinele „Tudor Vladimirescu" din Capitală. In cei 4 ani de cînd această mare uzină bucureşteană produce autobuze, constructorii de aici s-au străduit continuu să îmbunătăţească calitatea produselor. In prezent marca autobuzelor „T.V.“ a devenit binecunoscută şi apreciată in întreaga ţară. Prin folosirea rominesc Pe scară tot mai largă a maselor plastice şi prin perfecţionările aduse construcţiei autobuzelor s-a obţinut o scădere importantă a greutăţii lor. In prezent, metalurgiştii de la „Tudor Vladimirescu" produc autobuze pentru transportul urban, interurban, autobuze pentru turişti, precum şi o serie de autoutilitare pentru transportul de mărfuri, alimente etc. Pentru a satisface cerinţele transportului în comun, In 1961 ei vor realiza cu 20 la sută mai multe autobuze decit in anul trecut, precum şi noi tipuri de autoutilitare. Spre a putea face faţă sarcinilor sporite din acest an, în uzină s-au luat o serie de măsuri. Au început să fie folosite noi procedee tehnologice de lucru, cum ar fi vopsirea în cîmp electrostatic a mobilierului din autovehicule, şlefuirea automată şi altele. (Agerpres) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Anul XVII, seria II-a nr. 36434 PAGINI - 20 BANI Miercuri 1 februarie 1961 la Combinatul chimic nr. 1 Făgăraș interpretînd o frumoasă suită de dansuri populare. Echipa artiștilor amatori de Viaţa s-a statornicit în noile blocuri de pe Calea Griviţei cu toate că de foarte curind au fost coborîte schelele constructorilor. Foto : V. RANGA „ULIŢA NOASTRĂ“ Poetul Cicerone Teodorescu a numit Calea Griviţei „Uliţa noastră“. A noastră, a tuturor e Griviţa apropiată şi dragă ca uliţa copilăriei. O cunoaştem metru cu metru, din Calea Victoriei pînă la Podul Constanţa. Ne mîndrim cu trecutul ei eroic înscris cu slove de foc în cartea de aur a istoriei, luptelor de clasă din ţara noastră, vorbim cu emoţie şi bucurie despre salba de blocuri care se înalţă astăzi de-a lungul străzii. Istoria ne ţine trează in memorie tragica dar eroica zi de 16 Februarie 1933. Calea Griviţei intră năvalnic în istoria clasei noastre muncitoare, în sunetul de alarmă al sirenei lui Roaită, sub faldurile steagului roşu proletar înălţat de ceferişti, de ceferiştii Griviţei, conduşi de partid. Dar cum arăta în vremea aceea şi în anii care au urmat „Uliţa noastră“ ? Cineva a definit Bucureştiul din trecut: „oraşul înconjurat de sate". Pe Calea Griviţei, pe măsură ce te depărtai de centru, părăseai treptat oraşul. Locul aglomerării haotice de clădiri adăpostind băcănii, pompe funebre şi hoteluri de mina a doua, îl lua tot mai mult case mici ilustrînd o arhitectură a nevoii şi improvizaţiei. Strinţa devenise o stradă tipică de periferie de oraş capitalist, cartier muncitoresc, fără construcţii edilitare, cu magherniţe din ce în ce mai multe, mai pipernicite şi mai înegrite de fum. Material de construcţii : cărămizi luate de la dărîmături, tocuri de uşi salvate de la incendii, jurnale în loc de sticlă, bucăţi de tablă şi carton gudronat fixate cu bolovani drept acoperiş. Intre ele răsăreau de-a lungul întregii străzi, puzderie de crîşme. Băcănii, magherniţe, hoteluri sordide, case mizere pentru cei ce făureau bogăţii şi ici colo cîteva case mai răsărite. Acesta era aspectul general al Căii Griviţei în trecut, în plus ruinele războiului. Aşa a moştenit-o regimul nostru. A spune : Calea Griviţei e-1 acum de nerecunos•XJL cut — nu mi se pare o exagerare pentru că o bună parte a străzii nu mai seamănă în nimic cu ce a fost, în special înspre Podul Constanţa, pe locul fostelor căsuţe, zvîcnesc azi spre slăvi mîndrele siluete ale blocurilor. E o înnoire completă, la nivelul celor mai moderne cerinţe. E un salt calitativ. Or, tocmai în acest proces revoluţionar recunosc spiritul, esenţa Griviţei noastre. Se lucrează rapid şi gospodăreşte. La institutul „Proiect-Bucureşti“ colectivul „atelierului Griviţa" care elaborează proiectele viitoarelor construcţii e alcătuit din 150 de oameni, înspre Podul Constanţa, bătălia e dusă de miile de dulgheri, fierari-betonişti, zidari, zugravi ai întreprinderii de construcţii nr. 5. înspre Gara de Nord construcţiile sînt înălţate de muncitorii întreprinderii nr. 4. începutul lucrărilor — cîteva blocuri lingă gară — s-a făcut în 1959 (în anul în care Bucureştiul împlinea cinci veacuri). E încă o dovadă că oraşul a păşit în a doua jumătate de mileniu, întinerind, în anul trecut s-a început atacul şi în capătul opus, iar acum spre Podul Constanţa peste 500 de apartamente sunt gata. înspre Gara de Nord, 460 de apartamente îşi vor primi locatarii. Lupta se dă pe trei fronturi: timp — calitate, preţ de cost, iar primul din aceste fronturi este, desigur, al calităţii. Tînărul inginer Dragomir Savu de la întreprinderea nr. 5 îmi vorbeşte despre echipa comunistului Păun Nicolae care realizează o depăşire medie zilnică de 30—35 la sută. 44 de oameni de diferite meserii uniţi în brigada complexă condusă de Nicolae Stănescu sunt mereu în primele rinduri. Serviciul tehnic ne furnizează cifre privind materialele economisite, în anul 1960 : 2700 tone ciment, 1.700.000 cărămizi, 950 m.c. cherestea, 115 tone oţel beton; lista însă nu se opreşte aici. Planuri îndeplinite, depăşite, economii realizate. Toate oglindesc dragostea de muncă, entuziasmul celor ce construiesc Griviţa de mîine. Trăinicia, buna organizărire a muncii transformă reuşita nu numai în ceva firesc, obişnuit, ci aproape într-o condiţie a existenţei. Aşa lucrează constructorii Griviţei socialiste. De-a lungul străzii , din apropierea intersecţiei Griviţei cu tramvaiul 3 şi pînă dincolo de Piaţa Chibrit se vor construi în 2-3 ani circa 5.300 de apartamente, 2 cinematografe şi 2 şcoli. O şcoală şi-a deschis porţile încă în toamna anului 1960, punînd la dispoziţia elevilor 24 de săli spaţioase pline de lumină şi două laboratoare. Asta în afara celor 1500 apartamente construite în Piaţa Gării de Nord. Se va realiza un complex unic, armonios, cu clădiri în acelaşi stil. Un bulevard modern, imens de 42 pînă la 54 metri lăţime — (acum are 30 de metri), străjuit de ambele părţi de pomi, trotuare largi, înviorate de straturi de flori. Blocuri uriaşe, cele mai înalte vor avea 14 etaje, cel mai mare va avea 324 apartamente — pe o lungime de 250 metri — viu colorate, cu logii şi balcoane , magazine mari, hectare întregi de vitrine, firme cu neon, lumini fluorescente — aşa va arăta Calea Griviţei. Pentru evitarea monotoniei străzilor „culoar", unele clădiri au fost amplasate în interior. Varietatea aspectului general va fi asigurată între altele şi de diferenţierea regimului de construcţie (înălţime şi formă) a clădirilor, cele ce vor străjui podurile Basarab şi Grand vor rivaliza cu admiratul bloc „turn" din Piaţa Palatului R.P.R. Podurile vor fi reconstruite senzaţional, în zilele noastre acest termen al tehnicii gazetăreşti a căpătat alt conţinut. El exprimă ceva, are o semnificaţie. C. CHINA (Continuare în pag. 3-a) Citiți Pag. 2-a. Tineri candidaţi ai F. D. P. PASIUNEA DE A MUNCI Au trecut cîţiva ani de cînd pe meleagurile Olteniei au apărut primele echipe de sondori. Veneau din Valea Prahovei, cu experienţa lor îndelungată să străpungă dealurile şi colinele pentru a slobozi şi aci, din milenara încătuşare, una din marile bogăţii ale subsolului patriei noastre, petrolul, sau aurul negru, cum i se mai spune. Să-i creeze cale liberă şi să-l facă să ţîşnească la suprafaţă. De atunci, turlele a sute de sonde ridicate au îmbogăţit şi înfrumuseţat continuu peisajul oltenesc, dîndu-i o rară strălucire. Din gări, scîrţîind uşor, pornesc zilnic spre rafinării şiruri mari de vagoane-cisternă. Localităţi puţin cunoscute altădată ca Ţiclenii, Bîltenii şi altele, nu numai că au devenit renumite, dar au început să capete rapid înfăţişarea unor adevărate oraşe. La început oamenii au privit miraţi noile instalaţii, luminile ce se aprindeau pe dealuri, ascultau cu emoţie uruitul tractoarelor şi al granicelor, dar mai apoi mulţi dintre ei şi-au modificat planurile de viitor zicîndu-şi bucuroşi în gînd: „Mă fac sondor“. Utemistul Preda Aurel lucrează la sonda nr. 10 de la Cîlnicu din raionul Tg. Jiu. In 1950 mai era încă elev al şcolii elementare de şapte ani din Bîlteni. Cînd la orele de geografie se vorbea tot mai mult de Bîlteni, de Ţicleni, simţea cum inima începea să-i bată parcă mai tare. îl descosea pînă noaptea tîrziu, pe fratele său mai mare, Preda Vasile care lucra la atelierul mecanic, despre munca la sonde, despre tainele motoarelor pe care le repara, într-o bună zi şi-a prezentat cererea pentru angajare, tot la atelierul mecanic, căci îşi zicea el: „motoarele dau viaţă sondelor“, îl atrăgea munca romantică a mecanicilor de schimb la sondă, sus pe deal, sau în poiana unei păduri, cu greutăţile şi frumuseţile ei. Acum după ce a participat la forarea a douăzeci de sonde, iată-l la sonda nr. 10 de la Cîlnicu, mecanic brigadier cu multă experienţă, verificînd cu toată atenţia, pe un ger cumplit, cele patru motoare de la sondă. Priveşte turla modernă 4 L.D. care a dus faima ţării noastre în multe ţări ale lumii şi zîmbeşte : — Vă rog să mă aşteptaţi cîteva minute. Ştiţi, în scurt timp începem forajul şi sînt multe treburi urgente de făcut. Aleargă la un telefon care este instalat provizoriu, pînă la montarea cabinei, pe un stîlp îngropat la vreo 20 de metri de sondă. Apoi din nou la motoare. La unele le-a schimbat segmenţii, la altele cutiile de transmisie. Cînd vor începe lucrul să nu aibă nici o surpriză. El îşi dă seama cel mai bine ce înseamnă o defecţiune în timpul forajului. Cînd lucra la sonda nr. 10 de la Colibaşi-Cărbuneşti, într-o dimineaţă a găsit instalaţia oprită. Ce se întîmplase ? Se rupsese o conductă de aer de la maneta de blocare a frînei în granic. A fost nevoie de o intervenţie rapidă şi de multă siguranţă, altfel sapa putea fi prinsă şi sonda înfundată. Dar ajutat de comunistul Gîlmă Ion, operaţia n-a durat mai mult de zece minute. Iată de ce acum nu mai are astîmpăr. Dar utemistul Preda Aurel nu este cunoscut şi iubit numai de sondorii cu care lucrează. El a trăit în multe sate din raionul Tg. Jiu, a cunoscut mulţi ţărani muncitori, s-a împrietenit cu ei şi, cuvîntul său de muncitor a fost ascultat şi apreciat întotdeauna în cele mai diverse probleme. De aceea, nu de mult, într-o adunare populară, ţăranii muncitori din Peşteana-Jiu l-au propus drept candidat al lor pentru sfatul popular raional. PETRE MARIN ---------- Toată atenţia pentru bunul renume al mărcii fabricii ! Sortatoarele Maria Gherman şi Ana Vunvulea, de la Combinatul chimic „Karl Marx“ Tîrnăveni, dau numai lucru de bună calitate. Foto : AGERPRES