Scînteia Tineretului, aprilie 1962 (Anul 18, nr. 4005-4030)

1962-04-01 / nr. 4005

Reuniunea elevilor fruntaşi la învăţătură La Şcoala medie nr. 1 „Al. Vlahuţă" din R. Sărat a deve­nit o obişnuinţă ca v­ zilele de vacanţă să se organizeze „Reuniunea fruntaşilor la în­văţătură". De fiecare dată, această manifestare culturală este pregătită cu multă grijă, înainte de sfîrşitul trimestru­lui. Şi iată, că din nou, zilele acestea, elevii au venit în nu­măr mare la această manifes­tare culturală, devenită tra­diţională. A fost un prilej de mare bucurie pentru noi să-i revedem pe elevii Ion Muşat, Zincenco Vasile, Elena David, Sandu Alexandru, Constantin Vlaicu, Doina Manea şi pe mulţi alţii, printre aceia care vin de fiecare dată la această reuniune pentru a primi feli­citările colegilor şi profesori­lor lor. Cu acest prilej, participan­ţilor le-au fost oferite surpri­ze plăcute. Bunăoară, s-a or­ganizat un concurs „Pentru cel mai bun recitator". Juriul concursului a acordat premiul I elevului Grigore Stănescu din clasa a X-a, curs seral, pentru recitarea poeziei „E inima", una din creaţiile sale. De asemenea, s-au mai or­ganizat concursuri „Pentru cel mai bun interpret de muzică uşoară", cîştigat de elevă Jo­­nica Breaza, „Pentru cel mai bun interpret de muzică populară romînească", cîştigat de elevul Mihăilescu Ion, şi „Pentru cei mai buni dansa­tori". Cştigătorii acestor con­cursuri au fost felicitaţi şi premiaţi. UŢA N. VASILE profesor­ „Constructorii“.­­Fotografie primită de la cercul de foto al Școlii medii nr. 2 din Bacău. O­ricit de grăbit ai fi, atunci cind treci pe strada Mihai Viteazu din Suceava, nu pofi să nu-ţi arunci măcar odată privirea spre blocurile de locuinţe ce se construiesc aici, să nu te bucuri din inimă cind vezi zidu­rile roşietice ce se Întrec cu bra­­ţele înalte ale macaralelor. Acolo sus, la etajul 3 sau 4 zi­darii aşează mai departe cărămidă peste cărămidă dornici să ajungă mai repede tot mai sus. Sunt 20 de tineri inimoşi conduşi de Va­sile Anufi. Acum e încă devreme, nici nu s-a luminat de ziuă, dar , acolo, la etajul doi s-a aprins deja lumina. Ieri au sosit pe şantier încă şase tineri zidari, proaspeţi absolvenţi ai şcolii profesionale. • Zidarii S-au strîns în jurul lui Anufi şi ascultă atenţi. — Acum patru ani — poves­teşte Anufi — pe aici erau nişte maidane pline de bolovani. Am fost chemat la Trustul regional de construcţii Suceava, unde am pri­mit sarcina să formez o echipă de zidari care să lucreze în această parte a oraşului. Am găsit 14 zi­dari inimoşi, dornici să contribuie la înălţarea blocurilor de pe a­­ceastă stradă. De atunci au trecut 4 ani, dar să ştiţi că niciodată e­­chipa nu s-a făcut de ruşine. Pri­mele 185 de apartamente au fost terminate cu 50 de zile mai de­vreme. Blocurile A.B.C. au fost terminate, de asemenea, cu 40 de zile înainte de termen. S-au eco­nomisit 12.000 Cărămizi şi alte ma­teriale de construcţii in valoare de peste 60.000 lei. Aici, pe schele, s-a închegat prietenia noastră, aici s-au califi­cat şi au devenit zidari „de mina inu­­ia" mulţi tineri : Oh. Asofroa­­nei, A. Balahon, Ion Busuioc şi alţii cu care aţi făcut ieri prima cunoştinţă. Au existat şi unele greutăţi, dar cei 14 constructori le-au ir­vins. Azi echipa e cunoscută in tot ora­şul. Intre timp, s-a luminat de ziuă. Anuţi a anunţat pe fiecare ce are de făcut, iar cei 20 de zidari au urcat pe schele.. Blocul D.5 a ajuns deja la etajul doi. Asta înseamnă un avans de 10 zile faţă de plan, plus 1000 de cărămizi economisite... ...Seara a avut loc o adunare generală U.T.M. Erau prezenţi toți tinerii zidari. Se discuta cererea lui Ivanov Pinan de a fi primit în rindurile membrilor U.T.M. Toţi aveau ceva de spus despre felul cum munceşte tovarăşul lor. Adu­narea nu s-a desfăşurat într-o sală frumos pavoazată, ci intr-unul din apartamentele neterminate încă ale blocului. Masa prezidiului, băncile au fost improvizate. Vorbitorii au apreciat munca lui Ivanov, dorinţa lui de a cu­noaşte cit mai multe, de a-şi ajuta tovarăşii, i-au dat îndrumări pen­tru viitor. Şi Ivanov a fost primit in organizaţia U.T.M. Ca in fiecare seară, echipa de zidari a pornit in oraş, poate la teatru, la film, la club, sau nu­mai la o plimbare. Acestea sînt cîteva frînturi din viaţa bogată a unor constructori care prin munca lor schimbă în­făţişarea oraşului nostru. S. SONTAG funcţionar SLa stafia de radioam­plificare La îndrumarea biroului organiza­ţiei de partid, Comitetul U.T.M. de la întreprin­derea de prefabri­cate „Progresul“ din Capitală s-a preo­cupat de formarea unui larg activ de corespondenţi pe lîngă staţia de ra­dioamplificare. Din activ fac parte fruntaşi în produc­ţie, maiştri, ingi­neri, şefi de sec­ţie etc cum sunt: Cojocaru Luca, Si­mona Iordan, Ni­­colae Savin, Bolin­­teanu Anghel şi alţii. Muncitorii se a­­dresează acestora ori de cîte ori în secţiile lor se pe­trec fapte care me­rită a fi făcute cu­noscute întregului colectiv. Astfel, au deve­nit nelipsite din programul zilnic de transmisie al staţiei de radio­amplificare rezul­tatele obţinute în întrecerea sociali­stă pentru îndepli­nirea planului de producţie, pentru o calitate superioară a produselor, con­cluziile raidurilor posturilor utemiste de control, precum şi aspecte ale muncii cultural­­educative desfăşu­rată în întreprin­dere. ■ Muncitorii între­prinderii noastre au apreciat mult expunerile „Calita­tea panourilor — preocuparea noa­stră“ prezentată de inginerul N. Dimi­­triu — şeful servi­ciului C­ T.C., „Să economisim cimen­tul" de inginerul Dan Halinschi, pre­cum şi expunerea „Cum să ne petre­cem în mod plăcut şi folositor timpul liber“ prezentată de Nicolae Ne­­goiţă. ION FERARU fierar-betonist Ilustraţii de.. circumstanţă Cele mai recente volume pen­­tru copii publicate de ,,Editura Tineretului" ridică — printre al­tele — şi cîteva probleme privind ilustraţia de carte. Fără îndoială, printre noutăţile editurii se află in rafturile libră­riilor cărţi ilustrate cu subtilă şi inteligentă înţelegere a specificu­lui cititorilor cărora se adresează. Se numără printre acestea ilustra­ţii realizate de Tia­vel Iz la volu­mul „Basme“ de Ed. Laboulaye, u­­nele ilustraţii ale Getei Brătescu la volumul „Alte poveşti cu file" de Al. Mitru etc. Reuşita ilustratorilor amintiţi constă in primul rind in evidenţierea ideilor centrale ale textelor amintite, în căutarea unor imagini care să reliefeze cu maximum de simplitate aceste idei. La Tia Peltz fiecare dintre personajele ilustraţiilor („Degeţel", „Paşa păstor", „Micul om cenu­şiu" etc.) sint in aşa fel caracte­rizate incit ele rămin in mintea cititorului ca personaje bine dis­tincte, care întregesc plastic textul literar, ajutindu-i pe copii să înţeleagă mai bine conţinutul lucrării. Din păcate insă cele spuse mai sus nu sint caracteristice pentru toate cărţile pentru copii apă­­rute in Editura tineretului. Multe dintre volumele astăzi prezente în librării sunt ilustrate cu circumstanţă. lata, de pildă, desenele lui Derck Ferenc la vo­lumul de versuri pentru­ copii „Casă nouă" de Leiay Lajos. înţelese şi concepute simplist, ele nu aduc nimic din acel plus de artă pe care trebuie să-l adauge ilustraţia textului literar al cărţii (ca ilustraţie la una din poezii este desenat fără nici o origina­litate un autocamion, la alta sunt schiţate cîteva floricele etc.). Aceeaşi lipsă de aprofundare a temelor abordate o dovedeşte si Adriana Mihăilescu in ilustraţiile la volumele „Taina fluturilor ne­gri" de M. Păltineanu, sau „Gla­suri limpezi" de G. Dumitrescu, precum şi — surprinzător pentru, noi ! — ilustratori cunoscuţi pen­tru creaţii valoroase ca Dumitru Negrea sau Adrian Lucaci. Ambii se mulţumesc să deseneze ,,co­rect“ pe paginile cărţilor­­„Dimi­neaţa cerul e mai albastru" de V. Chiriac şi respectiv „Bagaje uşoare" de T. Măinescu), simple siluete şi figuri schematice de copii, lipsite de orice inventivitate plastică, neatrăgătoare. E astfel evident că unii dintre ilustratori nu iau suficient în serios munca depusă, strădania lor în unele cazuri fiind foarte mică, neglijind faptul că, d­intre toate ilustraţiile, cele care se a­­dresează copiilor reclamă maxi­mum de forță artistică, iar edi­tura se arată în aceste cazuri mult prea indulgentă. EUGEN FLORESCU Gata pentru semănat Gospodăria agricolă de stat din Segarcea a planificat ca anul acesta să obţină 5.000 kg porumb boabe la hectar de pe o suprafaţă de 400 hec­tare. Pe această suprafaţă au fost încorporate 4.500 tone în­grăşăminte organice, 120 tone îngrăşăminte chimice, în ac­ţiunea de fertilizare a solu­lui, o contribuţie de seamă au adus-o tinerii. Manea Nicolae, Savu Constantin, Cordon Tu­dor, Popa Constantin sunt nu­mai cîţiva dintre fruntaşi. In prezent, continuă trans­portarea la cîmp a gunoiului de grajd, maşinile agricole sunt duse la locul da produc­ţie, se fac probe la semănă­tori Atunci cînd timpul va permite, vom putea începe se­mănatul cu toate forțele. ILIE LEP­ADAT agronom Pe scurt • De curînd, studenţii anu­lui II al Facultăţii de istorie geografie, din cadrul Institu­tului pedagogic de 3 ani din Bucureşti au ţinut primele lecţii practice. Aplicînd cu­noştinţele căpătate în anii de studiu, viitorii profesori au ţinut lecţii frumoase obţi­­nînd calificative foarte bune. (CORNELIU OPRIŞ — stu­dent). • Tinerii muncitori ai Uzi­nelor „Republica" sunt prie­teni credincioşi ai cărţilor. Sute dintre ei au bogate bi­blioteci personale pe care şi le completează continuu. Numai într-o singură zi din această lună ei şi-au cumpărat cărţi în valoare de 17.000 lei. (FLORIN BARBULESCU — tehnician). • La ieşirea­ din­ Sat, în nu­mai trei ore, adunînd şine de cale ferată uzate, conducte şi alte piese vechi, 17 tineri de la exploatarea minieră din Baia Sprie au colectat 4.000 kg fier vechi (A. CIOBANU—­­lăcătuş). In curînd, în cartierul Lunca Mare din , Nehoiu, va fi dat în folosință un bloc modern construit special pen­tru tinerii necăsătoriți. El va fi locuit de 200 tineri. (IOSIF SOMAN — electrician). Cu barca în Cișmigiu, Foto: N. STELORIAN Anonimii aeroportului Mijesc zorile. La ora cinci cei mai mulţi locuitori ai Capitalei se odihnesc, un auto­buz TAROM se opreşte pe diferitele artere ale Bucureştilor. La capătul străzii Sandu Aldea, urcă utemistul Ion Nedelcu. La staţia urmă­toare, alţi tineri printre care şi Gheorghe Ge­­mănaru. E ora 5,30, şi iată-i pe cei nouă me­canici din brigada mecanicilor de avioane, cocoţaţi pe scările metalice la verificarea ele­gantului turbopropulsor ÎL 18, care e pregă­tit in vederea plecării, chiar in dimineaţa aceasta, într-o nouă cursă internaţională. Mecanicul comunist Mihai Dragomir, care a calificat 25 de tineri mecanici de avioane, e prezent în locurile cele mai importante la controlul turbopropulsorului. Utemistul Gheorghe Gemănaru scoate husele de pe avion şi ia blocajele. Apoi, împreună cu to­varăşul său Ion Nedelcu, face un control mi­nuţios al instalaţiilor de ulei, petrol, lichid hidraulic. Cind personalul navigant so­seşte pe pistă, avionul e gata pregătit de zbor. Totul funcţionează ca un ceasornic. Cine sunt autorii tuturor pregătirilor in ve­derea zborului ? Sunt mecanicii de avioane, aceşti anonimi ai aeroportului, despre care se vorbeşte mai rar, oameni aflaţi la postul lor de îndată ce mijesc zorile. Ei dau în pri­mire pe propria lor răspundere avionul de pasageri ce se desprinde de sol în această di­mineaţă şi se îndreaptă spre imensitatea ocea­nului aerian. Avionul de pasageri turbopropulsor IL-18 verificat de mecanicii de pe aeroport îşi va lua în curînd zborul de pe aeroportul Băneasa, în cursa internaţională obişnuită. Utemiştii Ion Nedelcu şi Gheorghe Gemănaru, mecanici de avioane fruntaşi din Aerobaza Bă­neasa, verifică cu atenţie unul din motoarele turbopropulsorului IL-18. Foto text V. TURDEANU Pe teme turistice O valoroasă expoziţie abandonată Pe la sfîrşitul lunii octom-­­brie a anului trecut am vizitat una din cele mai interesante expoziţii privind viaţa de ta­bără şi bogata activitate tu­ristică a pionierilor şi şcola­rilor din patria noastră. Este vorba de Expoziţia „Aspecte din tabere, excursii şi dru­meţia locală“ organizată de Direcţia educaţiei tineretului şcolar din Ministerul învăţă­­mîntului şi Culturii, cu con­cursul secţiilor de înv­ăţămînt ale sfaturilor populare regio­nale şi raionale, în localul Clubului sindicatului munci­torilor din învăţămînt — Bu­cureşti. Exponatele înfăţişau hărţi întocmite cu pricepere şi răbdare de elevii unei şcoli din Craiova sau Oradea, tra­see de drumeţie parcurse de pionierii din Cluj sau Iaşi, fo­tografii din care copiii tabe­rei pioniereşti din Vidra, ra­ionul Focşani, îţi zâmbeau fe­riciţi, tablouri în care mina harnică a micului artist din Tg. Mureş sau Bucureşti a zugrăvit peisaje noi, văzute în excursiile prin ţară. Iată că într-una din zilele trecute ne-am întâlnit din nou cu exponatele lucrate cu atâta grijă de copii din diferitele regiuni ale ţării pentru expo­ziţia ,auspecte din tabere, ex­cursii şi drumeţia locală“. „­Timarul profesor al cercu­lui de turism din secţia sport a Palatului pionierilor din Bu­cureşti a întors de două ori cheia în broasca unei uşi gre­le de stejar şi a deschis-o : — Aici e expoziţia! Adică M a încercat să se corecteze — aici e vorba să se organi­zeze. Am încercat noi ceva, dar... O sală spaţioasă, în mijlo­cul căreia sunt aşezate cap la cap cîteva mese. Pe Ungă pe­reţi, două sau trei panouri pe care sunt fixate cîteva tablo­uri şi hărţi, iar într-un colţ, aruncate în neorânduială tot ceea ce a mai rămas din fosta expoziţie, Ce s-a petrecut cu aceste valori în acest interval ? Pe unde au umblat? Cum de au ajuns aici, în această stare ? Iată pe scurt cum s-au petre­cut lucrurile : La închiderea expoziţiei de pe B-dul 6 Martie, Direcţia educaţiei tineretului şcolar din M.I.C, apreciind la justa lor valoare exponatele şi ţinînd seama de cererile elevilor din Capitală de a li se crea po­sibilitatea în continuare să le studieze, a hotărît să predea întregul inventar Palatului pionierilor. Iar iniţiativa a fost primită de conducerea palatului cu bucurie şi cu pro­misiunea ca în timpul cel mai scurt să fie deschisă o expo­ziţie turistică cu aspecte de drumeţie a elevilor. La începutul lunii martie, la Palatul pionierilor s-a discutat din nou problema expoziţiei şi s-a hotărît să se ia măsuri „urgente“ pentru ca ea să fie organizată şi deschisă în preajma vacanţei de primă­vară a elevilor. Iată că vacanţa e pe sfâr­şi­te. Cei care trebuiau să se ocupe de organizarea expozi­ţiei turistice au plecat în ex­cursie. Oare trebuie explicată con­ducerii Palatului pionierilor importanţa acestor „obiecte“, necesitatea ca ele să fie vă­zute şi studiate de copii şi ti­neret ? VIOREL TONCEANU Paul Anghel: „VICTORIA DE LA 0LTINA“ vem în faţă un reportaj monogra­fic despre gospo­dăria agricolă co­lectivă . „Victoria“ din comuna Cl­­tina, raionul A­­damclisi. Un reportaj despre drumul gospodăriei şi al oa­menilor ei, proiectat pe cel al Dobrogei de astăzi, şi din vii­tor. Trecutul, rechemat uneori în prezent şi comparat cu a­­cesta, nu aduce decit amintiri triste, mai rar întîmplări haz­lii, iar bucurii de loc. Viaţa ţăranilor săraci din Oltina a fost în trecut o continuă lup­tă cu pămîntul sterp, cu vin­­tul turbat, cu apele Dunării revărsate pustiitor. O luptă pe viaţă şi pe moarte cu bogăta­şii satului sau cu alţii, mai de departe, atraşi de mirajul ba­nilor ce-i storceau din acest mic port dunărean. De aceea Ilie Dincu, spre exemplu, omul cu un rol hotărîtor în viaţa satului (este preşedintele gos­podăriei), aproape că n-are un trecut, deşi e la vîrsta când, fără eufemisme i se spune „Moş I­lie“. N-are trecut pen­tru că n-are ce alege din el. Pentru că vrea să-l uite. A uitat, a vrut să uite, unde i-a fost până şi pogonul său de pe vremuri, pogon udat cu sudoa­re şi nu de puţine ori cu la­crimi. Dar pe oricare dintre ob­m­eni l-ai întreba despre vii­torul comunei lor va şti să-ţi spună atitea lucruri, incit te va uimi de unde le ştie. Sursa a­­cestei ştiinţe e munca în co­mun, roadele ei îmbelşugate. Ea dă siguranţa zilei de mîine, dă aripi solide zborului cute­zător al visului. Reportajul monografic al lui Paul Anghel, pe care-l citim de fapt ca pe un roman — şi asta e una din inovaţiile lui în ceea ce priveşte acest gen de reportaj — a fost nu de mult confruntată cu eroii săi, colec­tiviştii din Oltina. Dincolo de bucuria unui asemenea mo­ment, de sublinierea calităţi­lor cărţii şi a unora dintre neajunsurile ei (nu se prea vorbeşte despre viaţa, bogată în sensuri noi, a brigăzii de tractoare, despre activitatea culturală a comunei etc.), re­ţinem, faptul că întâlnirea în­tre autor şi eroi s-a transfor­mat într-o adevărată şedinţă de lucru. Oamenii n-au timp de festivităţi fără rost. S-a subliniat, cu acest prilej, că deşi este aproape la zi cu mersul gospodăriei, cartea este într-un fel şi depăşită. Viaţa i-a luat-o înainte : oltinenii sunt zilnic mai bogaţi (vezi în acest sens şi frumoasele pagini Note de lector in care se descrie un aseme­nea bilanţ pe zile), gospodă­ria lor e mai puternică. Au mai multe vite, mai mulţi porci, mai multe produse. Au mai multe planuri pentru vii­tor. Dar, s-au angajat ei, noi vom munci să depăşim şi ce se scrie în carte, şi ce facem acum. Pentru, că cine va citi cartea şi va veni apoi la noi, trebuie să poată măsura uşor distiinţa pe care am străbătu­t-o în timp. Suntem­ bogaţi, avem case noi şi oameni noi. Oameni care au stăvilit cu trupul lor apele Dunării ce ameninţau să ne pustiască o­­goarele. Oameni care ştiu să citească tratate de agrotehnie. Dar ei trebuie să ştie mult mai multe. Vor construi şi vor locui doar în Oltina de mîine —aşezare urbană în toată le­gea. Din caleidoscopul întîmplă­­rilor, al capitolelor cărţii, se degajă o imagine dinamică a vieţii unui sat colectivist de Ut noi, cu un ritm de dezvol­tare mereu mai înalt, în care ştiinţa, cultura, civilizaţia so­cialistă — intră ca determi­nante hotărîtoare. Iar Paul Anghel a transpus aceste lu­cruri în planul artei cu talent dîndu-le coloratura şi dimen­siunea realului din care s-a inspirat. Discuţiile privind or­ganizarea gospodăriei, cele le­gate de agrotehnică şi zooteh­nie, de arhitectura rurală sau de planificare — sunt pasio­nante şi viabile. Şi aceasta pentru că ele fac parte din universul de preocu­pări, din gîndirea oameni­lor înşişi. Iar reporterul le-a păstrat aroma de lucru viu, trăit. Scrisă cu talent, cartea te solicită să te confrunţi di­rect cu oamenii, cu viaţa. Iar faptul de a nu fi martor la aspectele felurite ale luptei împotriva rămăşiţelor vechi, existente încă, de a nu cu­noaşte mai îndeaproape masa colectiviştilor, ori, încă, de a nu pătrunde decât rar în ca­sele lor, te face să regreţi că viaţa n-a putut fi cuprinsă în totalitatea ei în carte. Oricum, autorul ar fi putut face un efort în plus pentru a sugera mai pregnant şi aceste aspec­te. Cartea ar fi câştigat o ca­litate în plus. Fiind vorba despre oameni reali, cu buletin de indenţita­­te, cu asemenea profil moral şi atâtea realizări, paginile vo­lumului vibrează intens, vi­braţie ce se transmite şi citi­torului, care uită adesea că citeşte o carte şi se simte par­ticipant direct la viaţa unei colectivităţi rurale socialiste. GEORGE MUNTEAN Noul aparat de telefon O vizită făcută­­ la uzinele bucu­­reştene ale industriei electrotehni­ce, oferă reporterului cîteva nou­tăţi interesante. Printre acestea este şi noul aparat de telefon rea­lizat la Uzinele „Electromagneti­ca“. Dintr-o convorbire cu con­structorii acestuia, tehnicieni şi ingineri am aflat cîteva date in­teresante pentru cititorii noştri. Noul aparat telefonic de masă are o linie plăcută şi modernă, calităţi electrice, mecanice şi a­­custice superioare. El poate fi uti­­lizat în legătură cu­ centrale auto­mate de orice tip sau cu centrala B C manuale, căci alimentarea sa se face prin punţi speciale de a­­limentare de la bateria centralei telefonice cu tensiuni de 24—36—• 43—60 volţi. Dimensiunile noului aparat tele­fonic sunt 195X231X114 mm, iar greutatea sa este de aproximativ 1.450 gr din care microreceptorul echipat cu capsule, are circa 235 gr. Are o siluetă scundă. Un lucru deosebit de atrăgător este acela că noul aparat de tele­fon este confecţionat din acetat de celuloză sau celidor, în culori vii, pastel. In vederea realizării culorilor s-au făcut o serie de in­vestigaţii în rîndul abonaţilor. Astfel se vor produce aparate în culori albe, gris, vernil, ivoire, bleu şi bineînţeles­­ negru. Pie­sele pot fi şi ele, de asemenea, confecţionate în culori şi nuanţe diferite. O notă aparte, de eleganţă o oferă şi faptul că discul este per­forat transparent, ceea ce asigură o mai bună vizibilitate a cifre­lor. De remarcat că noul aparat telefonic romînesc este de o con­strucţie extrem de robustă. In fabricarea sa se utilizează în mare măsură masele plastice, piese cu o tehnologie ridicată, lucru care asigură pe lîngă o producţie de serie de bună calitate şi o redu­cere simţitoare a preţului de cost. S. IONESCU Se simt adieri de primăvară... Foto : prof. V. BOGDANEJ

Next