Scînteia Tineretului, august 1963 (Anul 19, nr. 4419-4444)

1963-08-01 / nr. 4419

PREOCUPAREA PENTRU ÎNSUŞIREA­­ CUNOŞTINŢELOR ECONOMICE­­ a Moineşti, ca şi în alte raioane din re­giunea Bacău, e­­xistă acum o preo­cupare mai mare din partea biroului comitetului raional U.T.M. pentru pregătirea activu­lui. în acest raion întîlneşti în­treprinderi petroliere, miniere, forestiere şi un număr însemnat de unităţi agricole socialiste. Meritul biroului comitetului ra­ional U.T.M în pregătirea activi­ştilor constă în faptul că a ţinut seama de această diversitate eco­nomică, de problemele specifice care se ridică, cerînd sprijinul unor tovarăşi, buni cunoscători ai problemelor economice din raion. Reţine atenţia că aproape nu a existat şedinţă de pregătire a ac­tivului, la care un tovarăş secre­tar al comitetului raional de partid să nu prezinte o expunere. Aşa, de pildă, tov. Constantin Mo­­roşan, secretar cu probleme eco­nomice al comitetului raional de partid, a vorbit despre importan­ţa îndeplinirii planului ritmic şi la toţi indicii, accentuînd pe ne­cesitatea întăririi permanente a disciplinei în producţie. Expu­nerea, în afara unor probleme de principiu, pornind de la fapte şi exemple concrete din întreprin­deri — a constituit pentru acti­vişti un îndrumar privind acti­vitatea lor practică imediată. Pentru pregătirea ideologică a activiştilor preţioase au fost şi expunerea tov. Dinu Constantin, secretar cu probleme de propa­gandă al comitetului raional P.M.R., despre sarcinile trasate de partid în vederea dezvoltării bazei tehnice materiale a socia­lismului , expunerea în legătură cu însemnătatea creării P.C.R., sau cea despre conştiinţa socială şi rolul ei în dezvoltarea socie­tăţii omeneşti, expunere care i-a ajutat pe activişti să tragă con­cluzii pentru activitatea concre­tă a organizaţiilor de bază U.T.M. privind formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a tinerilor. în acelaşi timp, biroul comi­tetului raional U.T.M. a urmărit­­ ca, în perioada deplasărilor, acti­viştii să studieze materialul bi­bliografic indicat pentru expu­nerea respectivă, iar seminariile organizate au contribuit la apro­fundarea ideilor principale. Ele au prilejuit totodată dezbateri interesante în legătură cu modul cum sunt aplicate în viaţă învă­ţămintele desprinse. Practica a dovedit că s-a pro­cedat bine insistîndu-se în pre­­gătirea activiştilor şi pe cunoa­şterea unor probleme specifice sectorului în care îşi desfăşoară aceştia activitatea. Aşa, de pildă, în faţa instructorilor care îndru­mă organizaţiile U.T.M. din în­treprinderile industriale, a secre­tarilor U.T.M. din marile în­treprinderi, inginerul şef de la întreprinderea minieră Comăneşti a ţinut o interesantă expunere despre căile concrete de creştere a productivităţii muncii în acea­stă ramură economică. Pentru activiştii care îndrumă munca organizaţiilor de bază U.T.M. din agricultură, un tovarăş de spe­cialitate de la consiliul agricol raional a explicat amănunţit cum este organizată şi normată mun­ca la culturile prăşitoare. Şi exemple se mai pot da. Toate a­­ceste expuneri, alături de schim­burile de experienţă care au avut loc, de dezbaterile pe probleme de metodică a muncii, neîndoiel­nic că au influenţat în mod pozi­tiv munca activiştilor şi în spe­cial a instructorilor raionali. Pă­­dureanu Toader, Şostea Nicolae, Petre Nicolae şi alţi instructori ai comitetului raional U.T.M. aju­tă acum cu mai­ multă competen­ţă activitatea organizaţiilor de bază U.T.M. Dar a reduce munca de pregă­tire, de îndrumare şi sprijinire a activiştilor numai la aceasta, în­seamnă a face o treabă pe jumă­tate. Expunerile, oricît de bune ar fi ele, nu pot în nici un caz să înlocuiască munca concretă, la faţa locului, pe care trebuie să o desfăşoare în primul rînd se­cretarii comitetului raional U.T.M. cu fiecare instructor în parte. într-o perioadă, aşa au procedat şi secretarii comitetului raional U.T.M. Moineşti şi rezul­tatele au fost dintre cele mai bune. De exemplu, a fost o vreme cînd activitatea desfăşu­rată de Vlad Constantin şi Gheorghe Scînteie (instructori) era departe de a fi mulţumitoare. Din lipsă de experienţă, aceştia nu-şi îndeplineau îndatoririle ce le aveau, nu realizau sarcinile concrete pentru perioada respec­tivă de deplasare. Analizînd munca lor (a primului într-o şe­dinţă de birou, a celuilalt într-o şedinţă a întregului activ) ei au fost ajutaţi să înţeleagă că nu procedează bine, sfătuiţi cum să muncească. Dar nu numai atît. Primul secretar al comitetului raional U.T.M. i-a ajutat concret o perioadă mai îndelungată. La tovarăşul Scînteie, care răspunde de îndrumarea activităţii organi­zaţiilor U.T.M. din comunele Tescani, Scorţeni, Grigoreni s-a constatat că nu ştia cum să lu­creze cu comitetele U.T.M., cum să le ajute practic în organizarea muncii. Procedeul poştăresc de a comunica din fugă secretarului sarcinile primite de la raion şi a pleca mai departe s-a dovedit, aşa cum era normal, ineficace. Primul secretar al comitetului raional U.T.M., tovarăşul Olaru Constantin, a mers cu el pe te­ren, l-a ajutat în instruirea co­mitetelor U.T.M. din cele 3 co­mune, i-a arătat concret cum trebuie sprijinite acestea să-şi organizeze munca, a participat împreună cu instructorul la pre­gătirea şi desfăşurarea unor adu­nări generale, a unor acţiuni cul­tural-educative. I-a folosit lui­­Scînteie un astfel de ajutor ? Munca pe care o desfăşoară in ultimul timp dovedeşte că da. Din păcate însă nu cu toţi in­structorii s-a procedat aşa. Zilele trecute am poposit în comuna Măgireşti. Bine organizată, mun­ca de recoltare a păioaselor se desfăşura intr-un ritm susţinut, gospodăria situîndu-se din acest punct de vedere printre cele fruntașe în raion. Din partea bi­roului comitetului raional de partid, de bunul mers al campa­niei în această gospodărie răs­pundea tov. Olaru Constantin. Petrecîndu-și o parte însemnată a timpului său în această gos­podărie, ar fi fost normal să se ocupe cu mai multă atenţie şi de activitatea organizaţiei U.T.M. Din păcate lucrurile nu s-au pe­trecut aşa. De la începutul anu­lui şi pînă acum în adunările generale U.T.M. ale organizaţii­lor de brigadă nu s-a discutat altceva decit... cererile tinerilor de a fi primiţi în U.T.M., iar in­structorul U.T.M. (Aurelian Mos­­cu) şi-a petrecut în această co­mună în luna iulie cinci zile ocupîndu-se aproape în exclusi­vitate de... strîngerea cotizaţiei. Este greu de presupus că pri­mul secretar al comitetului raio­nal U.T.M. a fost atît de absor­bit de celelalte treburi (deosebit de importante, foarte adevărat) incit să nu-şi mai facă vreme şi pentru munca organizaţiei U.T.M., pentru a controla şi aju­ta pe instructor în activitatea sa, în modul de deplasare pe te­ren, în special al secretarilor co­mitetului raional U.T.M., mai sunt însă şi alte neajunsuri. Sunt în primul rînd deficiențe în or­ganizarea deplasărilor pe teren a secretarilor comitetului raional. Aceasta a făcut posibil ca în sectorul de activitate al aceluiași instructor să se întîlnească la un moment dat doi secretari. Așa, de pildă, în sectorul de activita­te al lui Vlad Constantin s-au în­­tîlnit tovarăşa Albu Valeria, se­cretara cu problemele de şcoli şi tov. Iordache Gheorghe, secretar cu problemele economice, iar în sectorul lui Scînteie, au mers în acelaşi timp tov. Albu şi tov. Bucur Eftimie, secretar cu pro­blemele de propagandă. Aceasta în timp ce alţi instructori (Avram Dan, de pildă) aveau în mod real nevoie de ajutorul con­cret al unui secretar al comite­tului raional U.T.M. La această slăbiciune se adau­gă apoi şi numărul mare de zile petrecut de unii secretari, şi în special de tovarăşa Albu, la se­diul comitetului raional, dar mai ales timpul scurt petrecut de toţi secretarii fără nici o excepţie, în organizaţiile de bază U.T.M. Rare au fost cazurile cînd un se­cretar al comitetului raional U.T.M. a stat mai mult de două zile într-o organizaţie de bază. Cu un asemenea stil de muncă e clar că nu pot fi ajutaţi în mun­ca lor nici instructorii comite­tului raional, nici organizaţiile de bază U.T.M. Aceste lipsuri au fost analiza­te de curînd şi măsurile stabilite, dacă vor fi traduse în viaţă, vor contribui la îmbunătăţirea spri­jinului pe care membrii biroului raional şi în special secretarii comitetului raional U.T.M., tre­buie să-l acorde practic, pe te­ren, instructorilor şi organizaţii­lor de bază U.T.M. GHEORGHE I. ISTRATE activist al C.C. al U.T.M. Cum se ocupa Comitetul raional U. T. M. Moineşti de pregătirea activiştilor U. T. M. Tineri muncitori de la Întreprinderea „Tehnica Textilă"­ din Capitală, cumpărînd cărţile dorite de la standul de cărţi din cadrul întreprinderii Foto : AGERPRES Cartea în sprijinul colectiviştilor Din fiecare casă din comuna Gheorghe Lazăr, raionul Slobo­zia, este înscris la bibliotecă cel puţin cite un cititor. Acest succes se datoreşte muncii pline de atenţie şi dragoste a tinerei bibliotecare Vlase Viorica. Lis­tele bibliografice, discuţiile cu cititorii, recenziile, serile lite­rare, iată cîteva din formele folosite cu bune rezultate de co­lectivul bibliotecii. Pentru lucră­torii din sectorul zootehnic s-au organizat discuţii şi seri de în­trebări şi răspunsuri pe tema unor cărţi agrozootehnice privind creşterea efectivelor de animale în G.A.C. şi sporirea producţiei acestora. Aceste acţiuni şi altele au stîr­­nit la colectivişti dorinţa de a cunoaşte cit mai mult, le-au folo­sit în munca lor. Iată, tînăra co­lectivistă Angela Eftim­ie a citit de la începutul anului peste 20 de cărţi iar soţul ei, Ion Eftimie, mulgător fruntaş, a citit 12 bro­şuri de specialitate. Toţi colec­tiviştii din sectorul zootehnic ci­tesc cărţi zootehnice. Şi aceasta se vede în rezultatele muncii lor. Cei peste 600 de cititori în­scrişi de la începutul anului au citit 3000 de cărţi. Iată o pasiune care s-a născut în comuna noas­tră prin munca plină de răspun­dere a tinerei bibliotecare şi a colectivului ei. ION IORDANESCU corespondent Seară cultural-distractivă în fiecare săptămînă la Căminul cultural din comuna Smîrdioasa, raionul Zimnicea, se desfăşoară interesante seri cultural-distractive. La ultima a fost prezentat un fru­mos program artistic în cinstea tinerilor colectivişti, fruntaşi în campania de recoltare a griului. Tinerii colectivişti evidenţiaţi au vorbit apoi despre munca lor şi despre succesele obţinute de ei în cadrul gospodăriei colective, zecilor de elevi de la şcolile me­dii şi profesionale care se află în vacanţă. Din rîndul celor eviden­­ţiaţi amintim pe Stana Tache, Gheorghiţă Cetăţoiu, Florian Mus­taţă, Ion Păun şi alţii ION MAGUREANU lăcătuş Conserve din fructe SUCEAVA (de la corespon­­dentul nostru). — La Fabrica de conserve din fructe Burdu­­jeni — Suceava, în aceste zile se desfășoară din plin activi­tatea de prelucrare și conser­vare a fructelor. Zilnic la a­­ceastă fabrică se conservă cite 8 000 de borcane cu diferite compoturi, gemuri, dulceţuri. Pînă acum au fost preluate şi prelucrate peste 100 tone cire­şe, 80 tone vişine, cinci tone nuci verzi, însemnate canti­tăţi de caise. In acelaşi timp la secţia de prelucrare a fructelor de pă­dure, de la Brodina au fost fabricate peste 10 tone compo­turi, gemuri şi dulcețuri din zmeură, afine şi alte fructe de pădure. ­ Intr-un spital un om se zba- j I te în suferinţă. Viaţa lui va­­ ' ii insă salvată pentru că pi- ' lotul Ştefan Şerbănescu de­­ Ia Staţia Aviassan-Craiova­­ va porni îndată, pe calea ae-­­ rului, ducînd cu el paraşu- \ tele cu medicamentele nece-­­ sare­­ Foto : AGERPRES f La Casa de cultură I. R. R. C. S. Miercuri seara a avut loc în Capitală în sala Casei de cul­tură a I.R.R.C.S. o seară cul­turală elveţiană, organizată de Institutul român pentru rela­ţiile culturale cu străinătatea cu prilejul zilei naţionale a Elveţiei. Au luat parte Octav Li­­vezeanu, vicepreşedinte al I.R.R.C.S., reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Exter­ne, oameni de ştiinţă, artă şi cultură, un numeros public. Au fost de faţă Emile Bi­­sang, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Elveţiei în R. P. Romînă, membri ai am­basadei, precum şi alţi mem­bri ai corpului diplomatic a­­creditaţi la Bucureşti. Compozitorul Anatol Vieru, distins cu premiul I la con­cursul pentru compoziţie mu­zicală instituit de postul de radio Geneva, a făcut o expu­nere a impresiilor sale din că­lătoria întreprinsă în Elveţia. A urmat apoi prezentarea unor fragmente din piesa „Vi­zita bătrînei doamne" de dra­maturgul elveţian Friedrich Dürrenmatt şi proiecţia unor imagini fotografice din Elve­ţia. (Agerpres) Bibliotecile tehnice bine înzestrate! (Urmare din part. 1) — Nu aveţi fonduri pentru cărţile tehnice ? — Avem, dar C.L.D.C. Ploieşti nu aduce cărţi pentru spe­cialitatea noastră. Adevărata explicaţie este aceasta : atît a comandat cabi­netul tehnic. Deci nu totdeauna C.L.D.C. poartă vina că în unele între­prinderi nu există numărul suficient de cărţi de specialitate şi, mai ales, nu poartă vina că nu există interes pentru procurarea lor. Totuşi, în legătură cu înzestrarea bibliotecilor tehnice am vrea să ridicăm şi o altă problemă. Editura tehnică şi I.D.T. nu îşi alcătuiesc în mod judicios planurile de editare, în timp ce pentru construcţia de maşini se editează în fiecare an un număr însemnat de cărţi tehnice, pentru alte ramuri (textilă, chimică şi materiale de construcţii) există foarte puţine cărţi de specialitate de nivel mediu. Observaţia aceasta ne-a fost făcută de cadrele tehnice cu care am stat de vorbă la între­prinderea „Dorobanţul" şi pe şantierele de construcţii din oraşul ploieşti. La alcătuirea planului de editare pentru anul următor Editura tehnică şi I.D.T. vor trebui să ţină seama de aceasta, în drumul ei spre cititor cartea tehnică trebuie să fie în­soţită de o temeinică muncă de popularizare. In multe intre­­prinderi această necesitate este deplin înţeleasă. La Uzina de detergenţi- întreprinderea de carotaj şi Atelierele R.M.R., organizaţiile U.T.M., în colaborare cu cabinetele tehnice, des­făşoară acţiuni interesante de popularizare a cărţii tehnice. Aici s-au organizat colective de popularizare a cărţii tehnice, la staţia de radioficare au loc săptămînă, emisiuni tehnice (se prezintă recenzii asupra cărţilor nou apărute, inovatorii vorbesc despre experienţa lor etc). La Atelierele R.M.R., prin grija organizaţiei U.T.M­. s-au constituit în fiecare secţie cercuri de studiere a literaturii tehnice. Activitatea acestor cercuri este coordonată de maiştri şi ingineri tineri care, pe lingă orientarea tinerilor în lectură, organizează periodic discuţii pe marginea cărţilor citite, pri­­n dezbatere diferite probleme de tehnică nouă. Membrii unui astfel de cerc, sub conducerea inginerului Florian Po­­pescu, au realizat o inovaţie care aduce, anual, economii an­­tecalculate în valoare de 2 435 000. Practica a scos la iveală şi alte forme de atragerea tine­rilor la studierea cărţii tehnice. Din iniţiativa şi cu sprijinul comitetului U.T.M. de la Ra­finăria ploieşti, s-a organizat cu cîtva timp în urmă un con­curs „Cine ştie meserie, ciştiga". El a constituit, totodată, şi o eficientă propagandă a cărţii tehnice. în timpul afectat pregătirii, concurenţii au studiat asiduu literatura de spe­cialitate. în ziua concursului, premiul I l-a obţinut la acorantul­­ajutor, Mircea Roşea. Dar cu acest prilej s-a cîştigat, de fapt, ceva mult mai important: s-a demonstrat că studiul litera­turii de specialitate duce la ridicarea calificării tinerilor muncitori. Se constată însă că, pentru popularizarea cărţii tehnice, în întreprinderile oraşului Ploieşti nu sunt folosite consfătuirile cu cititorii, schimburile de experienţă între bibliotecari, între organizaţiile U.T.M. pentru a se generaliza în acest mod ini­ţiativele bune în popularizarea cărţii de specialitate. în sfîrşit, în legătură cu cartea tehnică, se ridică şi pro­blema calificării bibliotecarilor. La biblioteca tehnică a Uzi­nei „24 Ianuarie", de pildă, bibliotecar este un absolvent al şcolii medii de cultură generală. El poate fi, desigur, un bun propagandist al cărţii beletristice , dar pentru a-i îndruma pe tineri ce lucrări de specialitate trebuie să citească e ne­voie de un om cu pregătirea tehnică corespunzătoare. Dezvoltînd experienţa bună de pînă acum, organizaţiile U.T.M., colectivele cabinetelor tehnice, bibliotecarii trebuie să activeze cu şi mai multă perseverenţă pentru a face din cartea tehnică un bun al tuturor tinerilor. Pentatlon modern Miercuri, în penul­tima zi a concursu­lui international de pentatlon modern al R. P. Romíne, partici­panţii s-au întrecut in proba de călărie. Proba a fost domina­tă de sportivii ro­­mini, care au ocupat primele două locuri în clasament prin Dan Ionescu — 1.100 puncte (zero penali­zări — 2'53"4/10) și respectiv N. Marines­­cu — 1.100 puncte (zero penalizări — 2'55"2/10). Pe locurile următoare s-au clasat Kosinar (R. S. Ceho­slovacă) — 1.070 puncte, Mona (R. P. Ungară) — 1.070 puncte, Tomiuc (R. P. R.) — 1.070 puncte și Liljenval (Suedia) — 1.040 puncte. Pe echipe, această probă a fost cstigată de R. P. Ro­­mină—­ 3.180 puncte, urmată de R. P. Un­gară cu 3.120 puncte. După patru probe, clasamentul general individual se prezintă astfel: 1. Dan Iones­cu (R.P.R.) — 3.948 puncte ; 4. Liljenval (Suedia) — 3.603 puncte; 5. Polak (R.S.C.) — 3.516 puncte etc. Pe echipe, In fruntea clasamen­tului se află R. P. Ungară cu 11.252 puncte, urmată de R. P. Romînă I cu 10.765 puncte și R.S. Cehoslovacă —10.155 puncte. Astăzi are loc ultima probă: etosul. (Agerpres) Fotbal Echipele Gornik Zabrze şi F. C. Austria Viena au căzut de acord a­­supra datelor la care-şi vor dis­­puta meciurile din primul tur al __­­ ,___iar europeni“ la fotbal. Primul meci va avea loc în R. P. Polonă, la 18 septembrie, iar returul la 2 octombrie, la Viena.★ în zilele de 4, 8 şi 11 august. Pe stadionul Republicii din Capi­tală, se, vor disputa meciurile tur­neului de baraj al echipelor cla­sate pe locul 10 in cele trei serii ale campionatului categoriei B la la fotbal. Echipa care va ciştiga acest turneu, va participa și pe viitor la campionatul categoriei B, celelalte două urmînd să joace în campionatul categoriei C. Programul întîlnirilor este urmă­torul : duminică 4 august • A.S.M.D. Satu Mare — Ştiinţa Galaţi ; joi 8 august : Ştiinţa Galaţi — Trac­torul Braşov ; duminică 11 august : Tractorul Braşov — A.S.M.D. Satu Mare. Meciurile încep la ora 17,30. Atletism . Desfăşurat la Berlin, meciul atletic dintre echipele feminine ale R. D. Germane și Olandei s-a terminat cu rezultatul de 69—4­1 puncte în favoarea sportivelor germane. Rezultate tehnice: 100 m: Diehl (R.D.G.) 0"8/10 , 200 m : Repke (R.D.G.) 23"9/10 , 400 m : Van der Zvaar (Olanda) 54"7/10 > 800 m : Kraan (Olanda) 2’06"3/10 -, 80 m garduri : Balzer (R.D.G.) 10 "8/10 ; înălţime: Thomas (Olan­da) 1,67 m ; lungime : Baker (Olan­da) 6,01 m ; greutate : Garisch (R.D.G.) 16,84 m : disc : Müller (R.D.G.) 54,37 m ; suliţă : Schwalbe (R.D.G.) 52,55 m­­; stafeta 4 x 100 m R. D. Germană 46"3/10, • în cadrul unui concurs des­făşurat la Erfurt, atletul Manfred Matushewski a stabilit un nou re­cord al R. D. Germane in proba de 800 m plat, cu timpul de 1­46"4/10. Vechiul record deţinut de Valentin, era de 146”8/10. • în continuarea turneului pe care-1 întreprinde In Europa echi­pa feminină de atletism a S.U.A. a evoluat la Brunswick, primind re­plica echipei R. P. Germane. Gaz­dele au terminat învingătoare cu scorul de 71—45, clștigînd 8 din cele 11 probe incluse în progra­mul meciului. Iată rezultatele teh­nice : 100 m : McGuire (S.U.A.) ÎVO/IO; 80 m garduri: Fisch (R.F.G.) IO1'8/10 ; 400 m : Hen­ning (R.F.G.) 54"6/10 , 200 m: Heine (R.F.G.) 24"1/10: 800 m : Werner fR.F.G.) 2'09" -, disc : Hausman (R.F.G.) 50,42 m; greu­tate : Klein (R.P.G.) 15,64 m, lungime : White (S.U.A.) 6,34 m ■, Înălţime: Montgomery (S.U.A.) 1,71 m ; state la 4 x 100 m : R.F.G. Ciclism . Federaţia ita­liană de ciclism a selecţionat echi­pele care vor lua parte la campio­natele mondiale de şosea din Bel­gia. Pentru proba contracronometru­­lui pe echipe au fost desemnaţi următorii alergă­tori : Dino Zandega, Maria Mai­­no, Pasquale Fabbri şi Antonio Tagliani. La cursa de fond vor lua parte 6 rutieri, printre care Flaviano Vicentini, Vittorio Bar­­tali, Severino Andreolli şi Giam­­piero Macchi. La ultimul concurs de verificare, echipa Italiei a parcurs distanta de 105 km (con­­tra cronometrului d in 2h20'3(1'2/10. Cursa de fond, desfăşurată pe dis­tanța de 210 km, a revenit tină­­rului ciclist Flaviano Vicentini, in 5h16' (medie orară 39,900 km).­­ Prima etapă a Turului ciclist al R. D. Germane disputată de traseul Halle—Schonebeck (159 km) a fost ciștigată de Marks (R.D.G.) în 4h03’35". Pe echipe conduce D.H.F.R. Leipzig, urmată de Karl Marxstadt și reprezenta­tiva Olandei. (Agerpres) puncte I 7. Balczo (R.P.U.) — 3.925 puncte I 3. Mona (R.P.U.) — 3.816 i Foto: AGERPRES 8 * 0 ţ Vazele „Cheile Turzii" vor ţ i ajunge în casele oamenilor, \ î înfrumuseţîndu-le confortul. jj . Iată la ce se gîndesc, poate, f i tinerele decoratoare Cruciţa ţ i Luduşan şi Elena Dumitres- 8 i cu de la Fabrica de sticlă ţ din Turda Actorii ieşeni în turneu­ ­.note acestea, doua colective ale Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi s-au în­tors din turneele întreprinse în ţară cu piesele „Capul altora“ de Marcel Aymé şi „Grădina cu trandafiri“ de tînărul drama­turg ieşean Andi Andrieş. Lucrarea dramaturgului fran­cez a fost prezentată la Roman, Oneşti, Slănic-Moldova, Vic­toria, Braşov, Sinaia, Ploieşti, Tg. Neamţ şi în alte localităţi, iar cu comedia „Grădina cu trandafiri" s-au dat spectacole la Bîrlad, Panciu, Galaţi, Cons­tanţa, Eforie, Medgidia, Tul­­cea, etc. In cadrul acestor turnee, ac­torii ieseni au prezentat 54 de spectacole in fata a peste 25 000 de persoane. R.­LAL ilificarea misiunilor diplomatice de la Helsinki şi Bucureşti la rangul d­e ambasadă Guvernul Republicii Popu­lare Române şi guvernul Repu­blicii Finlanda, în dorinţa de a­­dezvolta în viitor bunele re­laţii, existente între cele două ţări, au hotărît de comun acord să ridice la rang de am­basade Legația R.P. Romíne din Helsinki și Legația Repu­blicii Finlanda din București. IN EXCURSIE DEVA (de la corespondentul nostru).—­82 de tineri mineri, siderurgişti, ţărani colectivişti, funcţionari din regiunea Hu­nedoara evidenţiaţi în acţiuni­le de muncă patriotică au în­treprins recent o excursie de 5 zile prin ţară. Ei au vizitat Muzeul Doftana, oraşul Bucu­reşti, Muzeul de istorie a parti­dului. Cei 82 de tineri s-au o­­prit, de asemenea, în oraşele Sibiu, Braşov şi Galaţi, unde s-au construit numeroase o­­biective industriale. A­NUNŢ Institutul Politehnic Bucureşti, calea Griviţei nr. 132, rău­ 30 Decembrie, telefon 13.94.40 sau 18.40.80, anunţă începer cursului de pregătire — seria a II-a de la 5 august—1 se­tembrie 1963. La aceste cursuri pot participa toţi absolvenţii şcolii m­dii sau şcolii echivalente. Pentru înscriere, candidaţii vor prezenta dovada de abso­vire a şcolii medii sau şcolii echivalente şi buletinul - identitate. înscrierile se fac în localul Institutului politehnic Bucu­reşti, la centrul de îndrumare din str. Polizu nr. 5, pînă data de 4 august inclusiv. Orele de funcționare a centrului sunt 9—14. Institutul politehnic București asigură cazare și mai contra cost, în limita locurilor disponibile. Scenariul: P. Lubenski Regia : A. Misurin, N. Litus în alte roluri: A. Sova, A. Kojevnikov, I. Belov, V. Belokurov, V, Miagki în completare documentarul: TROTUŞUL ŞI OAMENII o producţie a studioului cinematografic „Al. Sahia” Scenariul şi regia : Gheorghe Horvat Imaginea : Paul Heiban Muzica : Richard Bartzer O vom revedea pe N. Rumeanţeva în noul său film regina staţiei K benzina , o producţie a studioului „A. P. Dovjenko” din Kiev

Next