Scînteia Tineretului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 5815-5840)
1968-02-01 / nr. 5815
SUMAR ÎN PAG. 3 ÎN PAG.4 FIȘE ALE UNUI Proletari din toate ţările, unitivă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIV, SERIA II, NR. 58156 PAGINI - 25 BANI JOI 1 FEBRUARIE 1968 PROZAORIZONT’67 DICȚIONAR ENCICLOPEDIC ! Avem un tineret minunat. Realitatea aceasta — care priveşte generaţia chemată să ducă mai departe opera de înălţare a României pe treptele superioare ale progresului şi civilizaţiei — are suport trainic în profundele schimbări ce au avut loc în toate domeniile activităţii materiale şi spirituale. Socialismul a statuat — ca o coordonată principală — asigurarea tuturor condiţiilor ca tineretul să se afirme multilateral, în spiritul umanismului. Hotărîrea adoptată de plenara C.C. al P.C.R. din 29 noiembrie — 1 decembrie 1967 reflectă, o dată mai mult, părinteasca ,grijă a partidului pentru destinele tineretului patriei. Document de însemnătate deosebită pentru munca educativă în rîndurile tineretului — o muncă de mare frumuseţe, căreia comuniştii i s-au dedicat totdeauna cu pasiune — hotărîrea statorniceşte un ansamblu armonios de măsuri şi direcţiile de acţiune. Firul lor călăuzi - Maşini destinate legumicultura La Uzina de reparaţii Năvodari a intrat în fabricaţie primul lot de 250 de maşini destinate lucrărilor în legumicultura. Concepute de Institutul de cercetări pentru mecanizarea agriculturii, ele înlocuiesc munca manuală la construirea rigolelor pentru udat, a paturilor de însămînţare a legumelor etc. In cursul anului, aici vor intra în fabricaţie şi alte utilaje, printre care maşina pentru ridicarea baloţilor de paie şi instalaţia cu racleţi pentru evacuarea gunoiului din grajd. (Agerpres) tot îl constituie preocuparea pentru creşterea şi călirea unui tineret care să întruchipeze în gîndire, in simţire şi în faptă trăsăturile omului înaintat al societăţii noastre, patriot înflăcărat şi internaţionalist consecvent, constructor energic, competent şi plin de îndrăzneală al edificiului comunist, însufleţit de înalte năzuinţe, capabil să-şi asume mari responsabilităţi şi să le ducă ieri la îndeplinire. Din contextul acestor măsuri, cele referitoare la pregătirea organizată a tineretului pentru apărarea patriei — asupra cărora mă voi , opri — constituie sarcini de mare importanţă puse în faţa Uniunii Tineretului Comunist, la realizarea cărora armata îşi va da întregul său sprijin. Ele vin să dea expresie unei cerinţe actuale majore şi totodată se înscriu pe linia afirmării unor însuşiri caracteristice ale tinerilor. Cauza apărării patriei, cauză generatoare de forţă şi elan, de acte sublime, a avut totdeauna, pe aceste meleaguri, în generaţiile vîrstei de aur, portstegari înflăcăraţi. Deschizînd sfînta carte a istoriei României şi plecîndu-ne asupra paginilor care descriu marile bătălii prin care poporul nostru, sub conducerea unor străluciţi comandanţi, s-a ridicat la luptă, în numele neatîrnării şi al păstrării fiinţei naţionale, ni se înfăţişează în toată măreţia lor şirul nesfîrşit de eroi în floarea vieţii ce nu au precupeţit nimic pentru a-şi face datoria faţă de patrie. Deopotrivă cu vitejia şi spiritul de sacrificiu, cronicarii — români şi străini — au consemnat cu admiraţie şi minunata lor pricepere ostăşească. In mîinile acestora, adeseori, chiar şi simpla unealtă de lucrare a pămîntului se transforma într-o armă redutabilă. Căci zbuciumul veacurilor a învăţat oamenii ţării noastre să deprindă din fragedă tinereţe meşteşugul armelor, ştiinţa şi arta apărării pămîntului strămoşesc. Tineretul zilelor noastre, al cărui profil se defineşte prin devotamentul fără margini faţă de patria socialistă, prin optimism şi vigoare, continuă şi îmbogăţeşte cu noi fapte tradiţiile moştenite. Visul adolescentului Eminescu : „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor ? / Braţele nervoase, arma de tărie, / La trecutu-ţi mare, mare viitor !“ — se întruchipează în realitate. Urcînd pe noi trepte de civilizaţie şi progres social, dezvoltîndu-şi impetuos forţele de producţie, România socialistă, liberă, independentă, suverană are şi braţele care să o înflorească şi armele care să o străjuiască demn. In rînd cu cei vîrstnici, tinerii muncitori, ţărani, ingineri, oameni de Ştiinţă, scriitori şi artişti, plini de îndrăzneală creatoare, de elan şi energie, înscriu în cronica României socialiste pagini de eroism în muncă. Contingentele care vin an de an în armată dovedesc că tineretul nostru este animat de dorinţa fierbinte de a-şi face datoria ostăşească. In procesul de instrucţie, militarii îşi însuşesc şi-şi perfecţionează priceperea şi deprinderile necesare îndeplinirii misiunilor, înving cu bărbăţie servituţile serviciului şi, nu de puţine ori, săvîrşesc acte impresionante de vitejie. Patriotismul este un sentiment activ, el îndeamnă la acţiune concretă. Măsurile stabilite în hotă General-locotenent ION COHAN Adjunct al ministrului Forţelor Armate şi secretar al Consiliului politic superior Spre muntele Semenic Foto : E. Höjer Imense coloane şi cisterne sunt modelate aidoma unor sculpturi de mîinile pricepute ale cazangiilor de la Uzinele „Griviţa roşie“ Foto : O. PLECAN LASERI Zilele trecute, ziarele anunţau : I „Cel mai mare laser cu bioxid I de carbon din ţara noastră a fost realizat recent de colectivul I laboratorului de metode optice I în fizica nucleară, de la Institutul d de fizică atomică din Bucureşti“. Curiozitatea tinerilor cititori, viu stimulată de caracterul deosebit al unei asemenea știri, I avidă de amănunte, a obligat re- I porterul la o descindere rapidă... Miercuri, 24 ianuarie. In jurul 11 orei 9 dimineaţa, autobuzul nr. I 56 ne duce către comuna Mă Igurele, din apropierea Capitalei. La capătul liniei , Institutul de a fizică atomică. Cunoştinţa cu „lu- I mea laserilor“ începe opt minute după ora nouă, intr-un grup I de tineri fizicieni, ingineri, tehs nicieni şi muncitori. — Cititorii doresc să afle maij multe amănunte despre dum- neavoastră... — Suntem colectivul care lucrează sub conducerea prof. dr. docent Ion Agîrbiceanu, membru corespondent al Academiei R.S.R. Să vorbim, deci, despre Iaseri... Timp de aproape două ore, conversaţia a cumulat treptat în intervenţia unuia sau altuia din- I tre interlocutori, după cîteva dejmonstraţii practice cu laseri puşi I la lucru, suma de date ce pot e- I difica asupra preocupărilor şi 3 muncii lor de fiecare zi. La sfîrjşitul vizitei, aveam datele necesare unei succinte conturări a I drumului străbătut către realiza-1 5 rea care ne adusese în laborator. Mai întîi, o scurtă istorie... LASER . Pentru descoperirea! ' principiului său de funcţionare, fizicianului american C. H. Towjes şi fizicienilor sovietici N. C. ■ Basov şi A. M. Prohorov le-a fost decernat Premiul Nobel pentru I fizică pe anul 1964. Denumirea acestei senzaţionale cuceriri a ştiinței contemporane îşi are iz- I corul în iniţialele unor cuvinte englezeşti: „light amplification by I stimulated emission of radiation". In traducere: lumină amplifica- jj tă prin stimularea emisiei radio- active. Aşadar, este vorba de I surse de radiaţii. Ele emit de la î lungimi de undă învecinate cu jj microundele, trecînd în infra-ro- rșu vizibil, pînă la ultra-violet. In funcţie de „mediile active“ 3 folosite la construirea lor, laschii se clasifică în trei tipuri : solizi, lichizi şi gazoşi. Ca surse de lumină, se deosebesc radical de cele clasice — becul, descărcările în gaze, flacăra sau sursele lu- i minescente. Au proprietăţi speciale : monocromaticitate (liniile spectrale emise sunt de milioane de ori mai înguste decit acelea jj emise de sursele obişnuite); in- tensitate foarte mare ; un grad de ji coerenţă nebănuit de ridicat, o ji mare directivitate. Tocmai ase- | menea proprietăţi fac ca utiliza- | rea laserilor în cercetarea fun- | damentală, în diferite domenii ale tehnicii, pentru comunicaţii la distanţă, să aibă consecinţe deosebit de importante. Tradiţia şcolii românești de optică, preocupările colectivului laboratorului de metode optice în fizica nucleară, condus de profesorul Ion Agărbiceanu, au făcut posibilă construirea primului laser românesc cu gaz în 1962, la numai un an după realizarea primului laser cu gaz din lume. Orientarea anterioară a cercetărilor şi mijloacele tehnice de care a dispus laboratorul au permis ca cercetările româneşti în acest domeniu să capete o dezvoltare rapidă, astfel incit astăzi dispunem de toate tipurile importante de laseri gazoşi. Pentru colectivul laboratorului, sfîrşitul anului 1967 a fost sinonim unei adevărate avalanşe de succese. In mai puţin de trei luni, s-au construit trei tipuri de laser cu bioxid de carbon, unul portabil. ION TRONAC (Continuare în pag. a V-a) (Continuare în pag. a ’ll-a) Şedinţa Consiliului de Stat In ziua de 31 ianuarie 1968, a avut loc, la Palatul Republicii, şedinţa Consiliului de Stat, prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat. Au luat parte tovarăşii Emil Bodnaraş, Constanţa Crăciun şi Ştefan Peterfi, vicepreşedinţi ai Consiliului de Stat, Constantin Stătescu, secretarul Consiliului de Stat, şi Anton Breitenhofer, Ion Cosma, Constantin Daicoviciu, Vasile Daju, Constantin Drăgan, Suzana Gâdea, Nicolae Hudireanu, Athanase Joja, Ion Popescu-Puţuri, Cristofor Simionescu, Gheorghe Stoica, Ludovic Takacs şi Iacob Teclu, membri ai Consiliului de Stat. Consiliul a examinat şi adoptat mai multe proiecte de decrete interesînd diferite domenii ale activităţii de stat. Printre acestea figurează decretul privind organizarea Consiliului Economic, potrivit hotăririi Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român din 6-8 decembrie 1967; decretul pentru modificarea unor articole din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară ; decretul pentru completarea articolului 19 al Decretului nr. 76/1953 cu privire la economia vînatului şi pescuitului, precum şi decretul prin care s-au abrogat, cu data de 1 ianuarie 1968, unele dispoziţii referitoare la sistemul de colectare la carne, producătorii fiind scutiţi, pe aceeaşi dată, de obligaţiile restante rezultate din aplicarea dispoziţiilor abrogate. De asemenea, Consiliul de Stat a ratificat Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului extra-atmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, semnat la 27 ianuarie 1967 și a adoptat decretul privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenția vamală relativă la importul temporar de material profesional, încheiată la Bruxelles, la 1 iunie 1961. Consiliul a rezolvat apoi lucrările curente. • ••••• Nimic mai lesne decit să scrii un rechizitoriu împotriva celor care, în secolul nostru, în ritmul nostru tumultos de viaţă etc. etc. îşi permit luxul să se plictisească. De pildă: „Bine, da, azi, cînd sînt atîtea de făcut, de învăţat, cînd cunoştinţele ştiinţifice se dublează din zece în zece ani, cînd ne ridicăm nivelul cultural, azi, cînd unii n-au timp să răsufle, cînd se plîng că ziua nu are 100 de ore, îndrăzniţi să spuneţi că... ?“ Se poate şi mai „tare“ Aict de tare că, dacă pui ţinui tînăr întrebarea „te plictiseşti ?“ poţi fi sigur că se va scutura ca de necuratul, grabindu-se să-ţi spună: „Vai, eu să mă plictisesc ? Cum vă dă prin cap una ca asta ?". In continuare, tînărul va spune că are o viaţă plină de evenimente, şi ţi le va înşira : „douăsprezece ore pe zi şcoala şi studiul individual (studenţii Remus Georgescu, Ion Vasile din Bucureşti, Alexandru Lungu din Cluj, „seraliştii“ Ion Anghel şi Paul Popescu din Braşov etc.); „cînd nu învăţ citesc; cînd nu citesc fac sport, cînd nu fac sport ascult muzică; cînd nu ascult muzică, mă întîlnesc cu prietenii, prietene, discutăm cu pasiune“ (inginerul Matei Ionescu, din Oradea, medicul Gheorghe Drăgan din Bucureşti etc)... Nu pun la îndoială nici o mărturie; de altfel cine nu cunoaşte acest ritm de activitate, caracteristic epocii pe care o trăim... Şi totuşi.Dincolo de acest real „n-am timp să mă plictisesc“ cu care poţi umple pagini întregi de anchetă, concluzionînd senin că nu-i decit o falsă problemă, simţi că, intenţionat sau nu, unii interlocutori se feresc să facă o mărturisire „infamantă". Plictiseala nu-i la modă. Să fi dispărut oare din viaţa noastră, a tuturor, acele clipe dintre două perioade de muncă încordată, in care, rămas cu tine însuţi, nu ai chef să faci nimic şi laşi vremea să treacă, fadă, monotonă, plicticoasă . Dar atunci înseamnă că am devenit maşini cibernetice... Nu apăr „dreptul la plictiseală". N-o recomand şi n-o scuz. Dar să nu ne grăbim să spunem că fenomenul a dispărut, s-a topit la temperatura vieţii contemporane. Şi mai ales, să să nu ne grăbiră să-i situăm de regulă pe cei care „se plictisesc cite o dată", ca eroul unui cunoscut cîntec al lui Jacques Brel, în categoria acelor pierde — vară (pierde — iarnă, ca să fim actuali) care umplu cafenelele sau barurile de zi şi de noapte. Pentru ei n-ar merita scrisă o anchetă şi, în orice caz, nu această anchetă. SÂ ÎNCERCĂM O DEFINIŢIE Las la o parte formulările teoretice, ca să nu... plictisesc. Definiţia, sper să apară din fapte. Voi începe prin a da cuvîntul unui interlocutor decedat acum aproape 15 ani. Regretata actriţă Sara Manu, juca aproape seară de seară, repeta ziua, participa la numeroase acţiuni sociale, lucra la radio-difuziune întimpul IONEL HRISTEA (Continuare în pag. a V-a) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu .n - s-a intilnit cu delegaţia P. C. din Izrael Miercuri, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., s-a întîlnit cu delegaţia Partidului Comunist din Izrael, formată din tovarăşii Samud Mikunis, secretar general al P.C.R., şi Moshe Sneh, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. In cursul şederii în ţara noastră, delegaţia P.C. din Izrael a avut convorbiri, cu tovarăşii Paul Niculescu-Mizd, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., şi Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R. A participat tovarăşul Constantin Vasiliu, adjunct de şef de secţie la C.C. al P.C.R. In cadrul întâlnirilor părţile s-au informat reciproc asupra activităţii celor două partide şi au făcut un schimb de păreri asupra unor probleme ale situaţiei internaţionale actuale şi mişcării comuniste şi muncitoreşti. Ele au relevat necesitatea de a se depune eforturi susţinute pentru întări,rea unităţii partidelor comuniste şi muncitoreşti, a tuturor forţelor antiimperialiste în lupta pentru pace, independenţă naţională, democraţie şi socialism. Convorbirile s-au desfăşurat într-o atmosferă caldă, tovărăşească. ■k Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a oferit, miercuri seara, o masă în cinstea oaspeţilor. Şcoala, clădită toată din piatră, avea megieşă în dreapta o fintînă, cea mai adîncă din împrejurimi, de aproape nouăzeci de metri. Un zid înalt, lung şi el că obosea un copil să-l măsoare, ţinea umbră şi era gard totodată la curtea conacului Zarea. Recreaţia copiilor cunoştea un singur joc şi acesta se desfăşura încet, cu pauze, nesfîrşit ca un vis cu pocnete din adîncuri, rotunde, cînd părea a se ridica pe coate pămîntul şi a vorbi tăinuit. Rînd pe rînd copiii luau piatra din zid şi o aruncau în fîntînă. Un hăuit sec, semn că piatra atinsese adîncul, urmat în răstimpuri de ecourile rotunjite în sus ca o voce în rătăcire. Sunetul se crispa în pereţi şi se istovea afară, parcă trăgea cineva cu praştia din apă şi îşi primea el singur înapoi căderea din văzduh. Ascultau cei mici cu urechea scoică la pămînt şi sunetul ii ridica deodată în picioare, ţopăind ca iezii de plăcere, alergind cu bulgări, pietre mai mărunte, gresii, cremeni ciuruite, muchi de calcar, tot ce povîrnea de la încheieturi zidul şi bombardau cu chiot cerul din adine al puţului. .Apă în el nu mai era, ci doar un nămol rece, băltos. Izvoarele adevărate îl părăsiseră JOC DE UNUL de A. I. Zăinescu rupînd mai la deal, dintr-un mal. Şi aşa fîntîna devenise a copiilor şi-a vrăbiilor care îşi odihnea pe o piatră din colac cuiburile de împuiat şi de iernat. Dragomir Scarlat îşi odihnea pe o piatră din faţa porţii, la soare, în fiecare zi, bătrîneţele. Aştepta recreaţiile copiilor ca pe un joc al lui, dincolo de care se vedea alergînd şi întocmai ca aceştia scrutînd zidul şi povîrnindu-l cu chiot în fîntînă, aşa cum de fapt îi fusese şi lui bucuria. în întrecere cu alţii, conii de seama lui, astăzi unii moşnegi, alţii duşi, în vremea alfabetului, toţi într-o clasă, cu un monitor care bea de stingea şi punea în genunchi pe coji uscate de nucă. Jocul acesta cu aruncatul bolovanilor în fîntînă se născuse o dată cu şcoala şi însoţise rînd pe rînd recreaţiile tuturor elevilor ei. Zi după zi, ceas după ceas, vreme de aproape şaptezeci de ani, zidul se scurtase și scăzuse într-atît incit îl sărea acum și o broască. Darmite o capră, darmite un cal. Nu mai era zid, conel nu mai avea apărarea gardului. Și asta, cum își spunea el întoreîndu-şi la soare cînd fata, cînd spatele, ca să se întărească bine oasele, să nu plesnească, asta fiindcă nimeni niciodată nu i-a i-mpiedicat, ba cind învăţătorul le-a interzis copiilor el singur a fost acela care i-a îndemnat bătrîneşte să nu zică o asemenea pedeapsă, că piatră e cu lumea în dealuri şi pentru copii (se gîndea şi la el atuncea) aruncatul pietrii într-o viroagă sau într-o fîntînă părăsită a fost de cînd se ştie un joc cuminte şi frumos. Mai erau şi alte jocuri, dar. Iui aceasta îi rememora cel mai bine copilăria. Privea cum zidul scade, auzea ecoul rotunjit al fîntinii, se bucura de ţipătul copiilor.