Scînteia Tineretului, decembrie 1968 (Anul 24, nr. 6076-6102)

1968-12-01 / nr. 6076

ADUNĂRI DE DARE® DE SEAMĂ “ ŞI ALEGERI . A aruncat pe furiş o privire in­­ sală. Abia atunci, parcă s-a mai liniştit. Erau cu toţii: şi Drago­­mir, şi Jumugă, şi Nichifor, şi ” Popescu, şi Ţepuş, şi Stănescu, mai vechii şi mai noii săi cola­­boratori. Nu lipsea nimeni. De­ ” legaţii veniseră pînă la ultimul... Şi încet, încet, figura a început ^ să se lumineze, obrazul capătă culoarea bucuriei şi întreaga fiin­ţă trăieşte, simte marea satisfac- ^ ţie. Stăpînirea de sine, atît de cunoscuta-i stăpînire de sine, i-a revenit. Cuvintele au acum o s­curgere mereu mai domoală, glasul îşi dobîndeşte siguranţa­­ obişnuită. Amănuntele prind în viaţă. Prin faţa ochilor i se de­rulează imaginile, pe două via-­a­nuri: prezent şi trecut, cina în­­ alb negru, cînd color, ale unui film pe care­ l-a trăit. Doi, trei, fre cinci, şase... Trei ani ca secre­tar al unei organizaţii, apoi ma­rea răspundere de a fi în Irun­ A FOST GREU, A FOST UŞOR? rea celor ce aveau în grijă orga­nizarea activităţii tinerilor... A fost greu, a fost uşor ? Greu de precizat. Poate la început, pînă a cunoscut dorinţele tinerilor, le-a aflat preocupările, intuin­­du-le aspiraţiile. De fapt, pînă­ i-a cunoscut şi înţeles dar, mai ales, pînă a reuşit să se facă el însuşi cunoscut şi înţeles. Poate acesta să fi fost momentul cel mai greu, cel mai dificil. Acum e uşor să vorbeşti despre cinste, dragoste de muncă, abnegaţie, disciplină, comportare exemplară, conştiinţă, pasiune. E firesc şi e bine să fie aşa. Dar, parcă o să vadă şi expresii de nemulţumire. Parcă el nu-şi aminteşte de acele cîteva incidente, de comportări­le necuviincioase ale unor tineri, şi cite şi mai­cite. Lucruri, oare­cum, explicabile, dacă ai în ve­dere eterogenitatea pregătirii lor, mentalităţile şi concepţiile dife­rite, şi apoi însăşi specificul muncii pe şantier. Explicabile, dar nu, şi inevitabile. Cea mai bună dovadă e însăşi faptul că de asemenea situaţii se vorbeşte acum numai la trecut. Totul este cum să ştii să te a­­propii de intimităţile tinerilor, să-i asculţi şi dacă se poate să-i şi înţelegi. Ta înţeles oare ? Pelicula capătă aici tonuri a­­prinse, de un colorit pătrunză­tor. Este imaginea ce reprezin­tă un moment, poate unul din­tre cele mai importante, care marchează o etapă a vieţii sale, a muncii sale: acordarea Diplo­mei de Onoare a C.C. al U.T.C., moment culminant al unei sa­tisfacţii supreme. A meritat-o . Faptele ce au urmat stau poate mărturie. Imaginile din trecut alternea­ză cu faptele prezente. Realiză­rile de azi vor spori considera­bil prestigiul de mîine al orga­nizaţiei, consolidînd certitudinea viitorului. Prezentul înseamnă 26 de utecişti primiţi în partid, 200 de tineri noi utecişti, peste 9 000 de ore de muzică patriotică, 174 000 kg fier vechi , colectat, peste 150 fruntaşi în întrecerea socialistă, îndeplinirea exempla­ră a sarcinilor profesionale. Vii­torul are însă idealuri şi aspi­raţii mereu mai mari, mai no­bile. * Cuvîntul secretarului Comite­tului U.T.C. al Întreprinderii 1 Construcţii Montaj-Bucureşti, Du­mitru Crăcea, s-a încheiat. Vo­tul de încredere i l-au dat cele­ ION MIHIŢ (Continuare în pag. a IlI-a) .Jur să fiu devotat patriei, pop­orului...“ Fotó: IULIAN MARINOF Am ascultat acum cîteva zile la radio balada Meşterului Manole în interpre­tarea actorului, poe­tului Emil Botta. Nici poezia nu-mi era necunoscută, nici omul acesta care trăieşte de multă vreme In cetatea noastră aproape un anonimat, dueindu-şi de an­i de zile crucea creaţiei sale singu­lare fără surle şi trîmbiţe cum se o­­bişnuieşte cite o dată... Am fost cutremu­rat de acel glas şi mi-am adus aminte de tonul său din Nă­pasta, cea mai mare creaţie artistică pe scenă din ultimii­ 25 de ani la care am a­­sistat. Era acelaşi E­­mil Botta care pe la 10,30 seara recită din Eminescu şi ni-l res­tituie zguduitor, aşa cum a fost, cu toată drama lui metafizică, cu toate acele scrîş­nete de piatră de moară urnite de un mare efort, cu spai­mele toate ale unui suflet chinuit şi des­­nădăjduit. Auzeam cu ajuto­rul nevăzutelor unde acea lucrare a meş­terilor, cu Manole zece, cea mai strălu­cită producţie poeti­că de după Mioriţa, cu superbe contursi­­uni de vers, cu ame­­ninţătoarea presim­ţire a destinului ce venea cu o fatalitate oarbă spre Creator, cerîndu-i jertfa la temelia operei. De undeva din ne­gurile trecutului zburau spre noi cu aripi de şiţă acei meşteri mari, calfe şi zidari, prăbuşiţi ca Icar în pămîntul de la poalele mînăstirii minunate. Emil Botta căuta cu degete sub­ţiri în cercurile a­­meninţătoare, zgîria pardoseala aşezămîn­­tului lui Dumnezeu, se ruga ca acei meş­teri să fie înduraţi, să scape de sfîrşitul cerut. Şi ca o impla­cabilă roată cu dinţi ce macină şi termi­nă totul, versul spus în şoaptă, ca o rugă sau ca un tunet ne povestea nouă, as­cultătorilor că nu mai era nimic de fă­cut... EUGEN BARBU Un geamăt, alt geamăt, zidurile ur­cau închizînd în ele făptura nemuritoare a nevestei lui Mano­le, totul era haluci­nant ca în Jeronimus Bosch, realitatea prindea o cortină de aburi şi răsunau stri­găte ciudate de un­deva din cele mai secrete locuri ale ini­mii omeneşti. Aşa trebuie că simţeau cei ce l-au ascultat pe marele Enescu cîntînd la vioară. Am fost cutremurat, am stat mult după aceea să mă gîndesc care este secretul marelui actor. Nu vocea, nu gestul, poate şi asta, dar mai întîi e trăirea dinaintea textului re­citat, acumularea de date imponderabile ce se unesc in scenă sub o simplă subli­niere. Ce este geniul decit o aglomerare de intenţii noi ? Lucrarea a fost pubicată intr-an tiraj de moft ţii Editura politică a apârutt NICOLAE CEAUŞESCU Expunere la şedinţa jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată sărbătoririi semicentenarului unirii Transilvaniei cu România — 29 noiembrie 1968 »» . ÎN SALA „VICTORIA* din Iaşi a avut Ioc vernisa­­­rul expoziţiei de artă plas­tică interjudeţeană. Parti­cipă 60 de artişti din jude­ţele Iaşi, Bacău, Neamţ şi Suceava, care prezintă circa 160 de lucrări inspirate din realitatea contemporană şi preocupările oamenilor din această parte a ţării. • LA INSTITUTUL de petrol, gaze fi «Teologie din Bucureşti s-a deschis sim­­bătă ediţia 1968—1969 a cursului internaţional post­universitar de perfecţionare a specialiştilor In domeniu! rafinării petrolului şi indus­triei petrochimice, organizat de Comisia naţională a Re­publicii Socialiste România pentru UNESCO ai Ministe­rul Invăţămintului, pentru tineri absolvenţi al institu­telor de specialitate din mai multe ţări, membre ale UNESCO. Cursul, va dura piuă in luna octombrie 1969. • DUMINICA a început ediţia 1968—1969 a Festiva­lului filmului la sate. Merit Culturală la sate in perioada de iarnă, festivalul se va desfăşura In două etape: prima intre 1—31 decembrie 1968 şi a doua între 5 ia­nuarie — 2 februarie 1969, pe parcursul cărora vor fi asigurate proiecţii de filme în toate localităţile săteşti. • E.A.—1 este denumirea unui nou micromotor reali­zat de uzina de specialitate din Piteşti. Fabricat pentru prima dată in ţara noastră, noul motoraş se foloseşte la fnnîllKÎPPa puhînplni* »TlfilCa­taloanelor şi ăUtobuiilor construite la Braşov şl îd Bucureşti. • PE BRAŢUL Filipoiu, o importantă ramură hidro­grafică a Dunării, a fost in­stalată o staţie de pompare a apei. Destinată sistemului de desecare şi irigaţie din Insula Mare a Brăilei, staţia dispune de instalaţii de înal­tă tehnicitate şi are o capa­citate care asigură activita­tea unei reţele de canale in lungime de peste 60 km. CONSTITUIA CONSILIILOR JUDEŢENI ALE FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE In toate judeţele ţării au fost constituite Consiliile Frontului Unităţii Socialiste. In ultimele zile au avut loc şedinţe de con­stituire în oraşele de reşedinţă ale judeţelor Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Ialomiţa, Mara­mureş, Tulcea, Vaslui, precum şi în municipiul Bucureşti. La şedinţe au luat parte re­prezentanţi ai organelor de par­tid, membrii birourilor organi­zaţiilor obşteşti şi uniunilor profesionale care au aderat la Frontul Unităţii Socialiste, oa­meni ai muncii din marile în­treprinderi, instituţii, unităţi agricole, oameni de artă şi cul­tură. La şedinţele din judeţele Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Harghita şi Maramureş au par­ticipat şi reprezentanţi ai con­siliilor judeţene ale oamenilor muncii de naţionalitate maghia­ră şi germană. La şedinţele de constituire au fost alese birourile consiliilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti. Ca preşedinţi ai a­­cestor consilii au fost aleşi: Victor Bolojan — Bihor ; Gheor­ghe Ghinea — Botoşani ; Mihai Nicolae — Brăila ; Ilie Făsui — Caraş-Severin ; Aurel Duca — Cluj ; Ludovic Fazekaş — Har­ghita ; Vasile Marin — Ialo­miţa ; Gheorghe Blaj — Mara­mureş ; Teodor Coman — Tul­cea ; Gheorghe Tănase — Vas­lui şi Dumitru Popa — munici­piul Bucureşti. 4 PAGINI — 30 BANI Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIV, SERIA II, NR. 6076 LUNI 2 DECEMBRIE 1968 Legămînt sacru - patriei socialiste Duminica aceasta, întîi al lui decembrie — dată memorabilă în istoria patriei şi poporului cînd s-au împlinit 50 de ani de la făurirea unităţii de stat a României — va rămîne, pentru o anume vîrstă a generaţiilor ti­nere, o zi de neuitat. In această zi, cei mai tineri oşteni ai ţării au depus intr-un cadru solemn şi sărbătoresc jurămîntul milit­­ar — legămîntul fierbinte de credinţă faţă de patrie şi popor! „Eu, cetăţean al Republicii So-' cialiste România,­intrin­d în rin­durile forţelor armate, jur si, fiu devotat poporului muncitor, patriei mele şi conducerii de­ stat a Republicii Socialiste Ro­mânia“... Aceste cuvinte au fost rostite ieri dimineaţă ca un crez sacru­­de către mii şi mii de tineri ostaşi de pe toate meleagurile patriei strămoşeşti în faţa dra­pelului desfăşurat al unităţilor militare, în faţa comandanţilor acestor unităţi. Este nu numai un jurămînt de credinţă, este prin semnificaţiile lui, un vi­brant omagiu adus tricolorului românesc, care adună, ca intr-un mănunchi, tradiţiile de nuntă ale străbunilor ca şi izbînzile, cu­ceririle revoluţionare dobîndite în anii socialismului. Acest le­gămînt, important capitol al­ bio­grafiei fiecărui soldat, consfin­ţeşte un drept şi o îndatorire patriotică supremă. El o expri­mă, în aceste clipe, cu sufletul şi cu inima. Am fost martori la depunerea jurămîntului în cîteva unităţi militare. La solemnităţi, ampli­­ficînd semnificaţia momentului, au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Forţelor Armate, ai organelor locale de partid şi de stat şi Uniunii Tineretului Co­munist, veterani din războiul an­tihitlerist, tineri şi tinere din întreprinderi şi instituţii, stu­denţi şi elevi, care au ţinut să fie alături de militari şi cu acest prilej. Militarii uneia din unităţile mecanizate din Capitală, cu bo­gate tradiţii de luptă, au avut în mijlocul lor, în această zi VASILE CÄBULEA VASILE RANGA (Continuare în pag. a 111-a) Ieri, în unităţile militare a avut loc solemnitatea depunerii jurămîntului de către cei mai tineri ostaşi ai patriei. Prezenţi în cîteva unităţi militare, cu prilejul acestui eveniment memorabil din viaţa fiecărui tînăr, reporterii noştri ne rela­tează : într-un articol precedent, in­spirat de corespondenţele pri­mite în legătură cu cazul celor doi (trei, mai exact!) tineri clujeni, spuneam că multe opi­nii s-au referit la felul cum tre­buia exprimat un sentiment. Ex­trasele de scrisori pe care le puteţi citi alăturat, stau mărtu­rie faptului că această problemă îi preocupă destul de mult pe tineri. Cu alte cuvinte, ei par conştienţi că una e ce simţi, şi alta e ce arăţi că simţi. O invi­taţie, deci, de a „juca teatru“, în cea mai sinceră din relaţiile o­­meneşti, cea de dragoste ? Nici­decum ! Am impresia că părerile, chiar dacă diferă uneori, con­verg spre ideea că o anumită stăpînire de sine, o dozare a exprimării, este necesară, ea a­­vînd în vedere, desigur, evitarea exagerărilor, a „senzaţiei de su­focare“ care poate să se nască, uneori, dintr-un lirism debordant. „Excesul de lirism duce la să­răcirea sentimentului“ decla­ră, de pildă, Valentin Cenuşe din Bucureşti, precizînd : „cu cit „te iubesc“ va fi spus mai rar, cu atît intensitatea va fi mai mare, căci numai cine este să­rac în sentimente simte nevoia compensaţiei prin cuvinte“. Mă feresc să-i dau dreptate integral şi în toate cazurile. Nici Luca Marcel (vezi scrisoarea) nu pare a fi de acord cu el. Există firi pentru care exprimarea lirică e o necesitate, alt­ele care, pe acest plan, simt nevoia de a primi cît mai mult. Cînd se întîlnesc ast­fel de oameni, o teorie ca cea de mai sus se infirmă singură. Dar cît de rar se întîmplă ast­fel !... Mulţi corespondenţi se referă la deosebirile de temperament, căzînd unanim de acord că ele pot fi depăşite printr-o „mode­lare reciprocă“. Despre „eroul“ în cauză, de pildă, Grigore Manu din Sibiu, spune : „El a uitat un lucru elementar, că omul se for­mează“... Dar iată că Nicolae Nicoară, din Luduş, pare să-l contrazică : „Lăsînd pe planul al doilea interesele personale, gîn­­dindu-se numai la cele ale­se­ IONEL HRISTEA (Continuare în pag. a ll-a) „MAI CREDEŢI IN PAUL ŞI VIRGINIA?“ EXPRIMAREA SENTIMENTULUI ­ Alte opinii privind în lumea muzicală se „vehicu­lează“ cu o frecvenţă ce riscă pî­nă la urmă să prejudicieze (prin golire de conţinut) noţiunea de experiment. Unii găsesc că experimentul trebuie neapărat să conţină o doză de erezie, alţii îl asimilea­ză nonconformismului, atribuind creatorilor, ce riscă să se aven­tureze pe căi nebătătorite, o in­suficientă stăpînire a meşteşugu­lui clasic, dorinţa acută de a e­­pata cu o falsă spoială spectacu­loasă. Nici unii, nici alţii nu pot nega opera, chiar dacă din punctul lor de vedere este experimentală, ci vor nega experimentalismul, ca un principiu în sine, rupt de esenţa, utilitatea şi finalitatea sa. De fapt ce este şi ce nu este experimental ? Există vreo operă în care să nu se reflecte cele mai înaintate posibilităţi de gîndire şi de tehnică ale autorului ? îşi limitează autorul investigaţia la un teren ştiut, bătătorit (chiar dacă doar el singur l-a parcurs !) său permanenta sete de cunoaş­tere îl duce pînă la limitele gîn­­dirii sale ? Or, această luptă acerbă cu necunoscutul presupune, evident, mijloace noi, unelte noi, inedite,­ experimentale. In acest caz, ex­perimentarea este, după părerea mea, reflectarea exactă, obiectivă a posibilităţilor autorului, a talen­tului şi culturii sale. Dacă toţi experimentează, deducem că toţi tind spre acelaşi ţel — concor­danţă absolută între intenţie şi realizare. De aceea, după părerea mea, experimentarea este un act de curaj creator, de cinste şi a­­devăr profesional. Spiritele neanchilozate, în spe­(Continuare in pag. a II-a) CITIŢI ÎN PAG. A 2-A: Cronica plastica ,PAGINI DE ARTĂ ÎNCHINATE TRANSILVANIEI CREAŢIA MUZICALĂ ŞI EDUCAŢIA ESTETICĂ A TINERETULUI Acum cîteva zile, în sălile tip concert bucureştene au fost interpretate două lucrări: „Vitralii“ şi „Muzica festivă“ de Mi­hai Moldovan şi respectiv Ştefan Zorzor ce demonstrau largile resurse creatoare ale unora dintre cei mai talentaţi re­prezentanţi ai tinerei generaţii de compozitori români. Continuînd ancheta noastră am solicitat celor doi tineri creatori cîteva ginduri pe marginea tezelor publicate de con­ducerea Uniunii Compozitorilor în preajma Adunării Generale a Compozitorilor şi Muzicologilor. MIHAI MOLDOVAN DIVERSITATEA STILISTICA ŞI NOŢIUNEA DE EXPERIMENT STUDENŢII SEMNEAZĂ CONTRACTUL RESPONSABILITĂŢII Cu ecouri largi poate pe nedrept puţin evidenţiate în lumea de dincolo de porţile cetăţilor universitare, institu­tele noastre de învăţămînt superior au consemnat zilele acestea un eveniment cu multiple sensuri şi deosebite sem­nificaţii, într-un cadru sărbătoresc — atributul nu e de­loc îndrituit de detalii superficiale, ci tocmai de aceste semnificaţii — reuniţi în amfiteatre, în săli de cursuri sau seminare, în laboratoare, acolo unde-şi desfăşoară obişnuit activitatea, studenţii patriei săvîrşind un act de matură angajare, un act de deplină înţelegere a îndatoririlor lor în faţa societăţii şi-au pus semnătura pe ceea ce, poate nu în formularea legii, dar în spiritul ei, s-ar putea şi trebuie să denumim „contractul responsabilităţii“. S-au semnat, adică, de către studenţi, de către miile de aspiranţi la titlul de specialişti şi de profesori ai lor, rec­torii, contractele care potrivit noii legi a învăţămîntului se încheie între studenţii anului I la cursul de zi (în acest an potrivit unui recent decret al Consiliului de Stat şi de că­tre ceilalţi studenţi cu excepţia celor din ultimul an de studii), pe de o parte şi rectorul institutului ca reprezen­tant al statului, pe de altă parte , acele contracte prin care una din părţi, statul, îşi asumă obligaţia de a asigura stu­dentului condiţii adecvate de muncă, de învăţătură, iar cea­laltă, studentul, de a respecta normele de activitate şi de comportare universitară, de a-şi exercita profesia dobîndită cel puţin 2-3 ani la locul de muncă care-i va fi repar­tizat. S-au semnat, şi continuă încă în unele facultăţi, contrac­tele. Contractele responsabilităţii. Sînt lucruri ştiute : invăţămîntul nostru superior este gra­tuit pentru toţi cetăţenii ; studenţilor noştri le sunt asigurate cu prisosinţă şi fără regretul chiar al celor mai costisitoare eforturi, condiţii de studii şi viaţă excelente. Peste 63 la sută dintre tinerii de pe băncile facultăţilor beneficiază de burse, locuiesc în cămine, servesc masa la cantine... Şi apoi, nici in ceea ce priveşte responsabilitatea studenţimii noas-A. NICOLAE (Continuare în pag. a IlI-a) S­VVVWV/VVWWV\NVWWVWVVWVWSVVVVVmVWW REPREZENTANŢII FRANŢEI MINUTELE VOINŢEI SUPREME Am trecut examenul anului cu o victorie obţinută într-o partidă dramatică, tehnică şi de o rară spectaculozitate, viorile fiind am­bele echipe. Jucînd fără comple­xe „XV“-te, nostru s-a impus de la început, contracarînd virtuozi­tăţile adversarului, prin joc cura­jos, plin de elan, susţinut pe compartimente. Surprinsă de ac­ţiunile în avalanşă ale echipei noastre, reprezentanta cocoşului galic răspunde prin ieşiri pericu­loase cu balonul, şarjat la mînă. Dar deschidem scorul în minu­tul 4 prin IRIMESCU care tran­sformă o lovitură de pedeapsă şi conducem cu 3—0. Gîndul vic­toriei pătrunde ca o certitudine în noi şi trecem senini peste mi­nutul 19 cînd PARIES aduce e­­galarea, fiindcă peste trei minu­te IRIMESCU acest nou „picior de aur“ al nostru, înscrie printr­­un splendid drop-gol şi 6—3, ca peste numai două minute, tot el să i­ajoreze scorul la 9—3, fă­­cîndu-ne să ne gîndim la o vic­torie lejeră, mai ales că în minu­tul 30 același Irimescu transformă magistral de la 48 de metri o altă lovitură de pedeapsă. 12—3 ! La acest scor echipa noastră în loc să fie la fel de incisivă, scade tempoul şi cedează, iar francezii ies din dezorientarea care-i cu­prinsese şi înscriu prin BONAL o încercare la centru, după un a­­devărat slalom printre apărătorii români. Transformă PARIEŞ : CORNEL VÅLEANU (Continuare în pag. a IlI-a) RUGBIŞTII ROMÂNI VICTORIOŞI CU 15-14 ÎN ÎNTÎLNIREA CU

Next