Scînteia Tineretului, decembrie 1968 (Anul 24, nr. 6076-6102)
1968-12-01 / nr. 6076
ADUNĂRI DE DARE® DE SEAMĂ “ ŞI ALEGERI . A aruncat pe furiş o privire in sală. Abia atunci, parcă s-a mai liniştit. Erau cu toţii: şi Dragomir, şi Jumugă, şi Nichifor, şi ” Popescu, şi Ţepuş, şi Stănescu, mai vechii şi mai noii săi colaboratori. Nu lipsea nimeni. De ” legaţii veniseră pînă la ultimul... Şi încet, încet, figura a început ^ să se lumineze, obrazul capătă culoarea bucuriei şi întreaga fiinţă trăieşte, simte marea satisfac- ^ ţie. Stăpînirea de sine, atît de cunoscuta-i stăpînire de sine, i-a revenit. Cuvintele au acum o scurgere mereu mai domoală, glasul îşi dobîndeşte siguranţa obişnuită. Amănuntele prind în viaţă. Prin faţa ochilor i se derulează imaginile, pe două via-anuri: prezent şi trecut, cina în alb negru, cînd color, ale unui film pe care l-a trăit. Doi, trei, fre cinci, şase... Trei ani ca secretar al unei organizaţii, apoi marea răspundere de a fi în Irun A FOST GREU, A FOST UŞOR? rea celor ce aveau în grijă organizarea activităţii tinerilor... A fost greu, a fost uşor ? Greu de precizat. Poate la început, pînă a cunoscut dorinţele tinerilor, le-a aflat preocupările, intuindu-le aspiraţiile. De fapt, pînă i-a cunoscut şi înţeles dar, mai ales, pînă a reuşit să se facă el însuşi cunoscut şi înţeles. Poate acesta să fi fost momentul cel mai greu, cel mai dificil. Acum e uşor să vorbeşti despre cinste, dragoste de muncă, abnegaţie, disciplină, comportare exemplară, conştiinţă, pasiune. E firesc şi e bine să fie aşa. Dar, parcă o să vadă şi expresii de nemulţumire. Parcă el nu-şi aminteşte de acele cîteva incidente, de comportările necuviincioase ale unor tineri, şi cite şi maicite. Lucruri, oarecum, explicabile, dacă ai în vedere eterogenitatea pregătirii lor, mentalităţile şi concepţiile diferite, şi apoi însăşi specificul muncii pe şantier. Explicabile, dar nu, şi inevitabile. Cea mai bună dovadă e însăşi faptul că de asemenea situaţii se vorbeşte acum numai la trecut. Totul este cum să ştii să te apropii de intimităţile tinerilor, să-i asculţi şi dacă se poate să-i şi înţelegi. Ta înţeles oare ? Pelicula capătă aici tonuri aprinse, de un colorit pătrunzător. Este imaginea ce reprezintă un moment, poate unul dintre cele mai importante, care marchează o etapă a vieţii sale, a muncii sale: acordarea Diplomei de Onoare a C.C. al U.T.C., moment culminant al unei satisfacţii supreme. A meritat-o . Faptele ce au urmat stau poate mărturie. Imaginile din trecut alternează cu faptele prezente. Realizările de azi vor spori considerabil prestigiul de mîine al organizaţiei, consolidînd certitudinea viitorului. Prezentul înseamnă 26 de utecişti primiţi în partid, 200 de tineri noi utecişti, peste 9 000 de ore de muzică patriotică, 174 000 kg fier vechi , colectat, peste 150 fruntaşi în întrecerea socialistă, îndeplinirea exemplară a sarcinilor profesionale. Viitorul are însă idealuri şi aspiraţii mereu mai mari, mai nobile. * Cuvîntul secretarului Comitetului U.T.C. al Întreprinderii 1 Construcţii Montaj-Bucureşti, Dumitru Crăcea, s-a încheiat. Votul de încredere i l-au dat cele ION MIHIŢ (Continuare în pag. a IlI-a) .Jur să fiu devotat patriei, poporului...“ Fotó: IULIAN MARINOF Am ascultat acum cîteva zile la radio balada Meşterului Manole în interpretarea actorului, poetului Emil Botta. Nici poezia nu-mi era necunoscută, nici omul acesta care trăieşte de multă vreme In cetatea noastră aproape un anonimat, dueindu-şi de ani de zile crucea creaţiei sale singulare fără surle şi trîmbiţe cum se obişnuieşte cite o dată... Am fost cutremurat de acel glas şi mi-am adus aminte de tonul său din Năpasta, cea mai mare creaţie artistică pe scenă din ultimii 25 de ani la care am asistat. Era acelaşi Emil Botta care pe la 10,30 seara recită din Eminescu şi ni-l restituie zguduitor, aşa cum a fost, cu toată drama lui metafizică, cu toate acele scrîşnete de piatră de moară urnite de un mare efort, cu spaimele toate ale unui suflet chinuit şi desnădăjduit. Auzeam cu ajutorul nevăzutelor unde acea lucrare a meşterilor, cu Manole zece, cea mai strălucită producţie poetică de după Mioriţa, cu superbe contursiuni de vers, cu ameninţătoarea presimţire a destinului ce venea cu o fatalitate oarbă spre Creator, cerîndu-i jertfa la temelia operei. De undeva din negurile trecutului zburau spre noi cu aripi de şiţă acei meşteri mari, calfe şi zidari, prăbuşiţi ca Icar în pămîntul de la poalele mînăstirii minunate. Emil Botta căuta cu degete subţiri în cercurile ameninţătoare, zgîria pardoseala aşezămîntului lui Dumnezeu, se ruga ca acei meşteri să fie înduraţi, să scape de sfîrşitul cerut. Şi ca o implacabilă roată cu dinţi ce macină şi termină totul, versul spus în şoaptă, ca o rugă sau ca un tunet ne povestea nouă, ascultătorilor că nu mai era nimic de făcut... EUGEN BARBU Un geamăt, alt geamăt, zidurile urcau închizînd în ele făptura nemuritoare a nevestei lui Manole, totul era halucinant ca în Jeronimus Bosch, realitatea prindea o cortină de aburi şi răsunau strigăte ciudate de undeva din cele mai secrete locuri ale inimii omeneşti. Aşa trebuie că simţeau cei ce l-au ascultat pe marele Enescu cîntînd la vioară. Am fost cutremurat, am stat mult după aceea să mă gîndesc care este secretul marelui actor. Nu vocea, nu gestul, poate şi asta, dar mai întîi e trăirea dinaintea textului recitat, acumularea de date imponderabile ce se unesc in scenă sub o simplă subliniere. Ce este geniul decit o aglomerare de intenţii noi ? Lucrarea a fost pubicată intr-an tiraj de moft ţii Editura politică a apârutt NICOLAE CEAUŞESCU Expunere la şedinţa jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată sărbătoririi semicentenarului unirii Transilvaniei cu România — 29 noiembrie 1968 »» . ÎN SALA „VICTORIA* din Iaşi a avut Ioc vernisarul expoziţiei de artă plastică interjudeţeană. Participă 60 de artişti din judeţele Iaşi, Bacău, Neamţ şi Suceava, care prezintă circa 160 de lucrări inspirate din realitatea contemporană şi preocupările oamenilor din această parte a ţării. • LA INSTITUTUL de petrol, gaze fi «Teologie din Bucureşti s-a deschis simbătă ediţia 1968—1969 a cursului internaţional postuniversitar de perfecţionare a specialiştilor In domeniu! rafinării petrolului şi industriei petrochimice, organizat de Comisia naţională a Republicii Socialiste România pentru UNESCO ai Ministerul Invăţămintului, pentru tineri absolvenţi al institutelor de specialitate din mai multe ţări, membre ale UNESCO. Cursul, va dura piuă in luna octombrie 1969. • DUMINICA a început ediţia 1968—1969 a Festivalului filmului la sate. Merit Culturală la sate in perioada de iarnă, festivalul se va desfăşura In două etape: prima intre 1—31 decembrie 1968 şi a doua între 5 ianuarie — 2 februarie 1969, pe parcursul cărora vor fi asigurate proiecţii de filme în toate localităţile săteşti. • E.A.—1 este denumirea unui nou micromotor realizat de uzina de specialitate din Piteşti. Fabricat pentru prima dată in ţara noastră, noul motoraş se foloseşte la fnnîllKÎPPa puhînplni* »TlfilCataloanelor şi ăUtobuiilor construite la Braşov şl îd Bucureşti. • PE BRAŢUL Filipoiu, o importantă ramură hidrografică a Dunării, a fost instalată o staţie de pompare a apei. Destinată sistemului de desecare şi irigaţie din Insula Mare a Brăilei, staţia dispune de instalaţii de înaltă tehnicitate şi are o capacitate care asigură activitatea unei reţele de canale in lungime de peste 60 km. CONSTITUIA CONSILIILOR JUDEŢENI ALE FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE In toate judeţele ţării au fost constituite Consiliile Frontului Unităţii Socialiste. In ultimele zile au avut loc şedinţe de constituire în oraşele de reşedinţă ale judeţelor Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Tulcea, Vaslui, precum şi în municipiul Bucureşti. La şedinţe au luat parte reprezentanţi ai organelor de partid, membrii birourilor organizaţiilor obşteşti şi uniunilor profesionale care au aderat la Frontul Unităţii Socialiste, oameni ai muncii din marile întreprinderi, instituţii, unităţi agricole, oameni de artă şi cultură. La şedinţele din judeţele Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Harghita şi Maramureş au participat şi reprezentanţi ai consiliilor judeţene ale oamenilor muncii de naţionalitate maghiară şi germană. La şedinţele de constituire au fost alese birourile consiliilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti. Ca preşedinţi ai acestor consilii au fost aleşi: Victor Bolojan — Bihor ; Gheorghe Ghinea — Botoşani ; Mihai Nicolae — Brăila ; Ilie Făsui — Caraş-Severin ; Aurel Duca — Cluj ; Ludovic Fazekaş — Harghita ; Vasile Marin — Ialomiţa ; Gheorghe Blaj — Maramureş ; Teodor Coman — Tulcea ; Gheorghe Tănase — Vaslui şi Dumitru Popa — municipiul Bucureşti. 4 PAGINI — 30 BANI Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIV, SERIA II, NR. 6076 LUNI 2 DECEMBRIE 1968 Legămînt sacru - patriei socialiste Duminica aceasta, întîi al lui decembrie — dată memorabilă în istoria patriei şi poporului cînd s-au împlinit 50 de ani de la făurirea unităţii de stat a României — va rămîne, pentru o anume vîrstă a generaţiilor tinere, o zi de neuitat. In această zi, cei mai tineri oşteni ai ţării au depus intr-un cadru solemn şi sărbătoresc jurămîntul militar — legămîntul fierbinte de credinţă faţă de patrie şi popor! „Eu, cetăţean al Republicii So-' cialiste România,intrind în rindurile forţelor armate, jur si, fiu devotat poporului muncitor, patriei mele şi conducerii de stat a Republicii Socialiste România“... Aceste cuvinte au fost rostite ieri dimineaţă ca un crez sacrude către mii şi mii de tineri ostaşi de pe toate meleagurile patriei strămoşeşti în faţa drapelului desfăşurat al unităţilor militare, în faţa comandanţilor acestor unităţi. Este nu numai un jurămînt de credinţă, este prin semnificaţiile lui, un vibrant omagiu adus tricolorului românesc, care adună, ca intr-un mănunchi, tradiţiile de nuntă ale străbunilor ca şi izbînzile, cuceririle revoluţionare dobîndite în anii socialismului. Acest legămînt, important capitol al biografiei fiecărui soldat, consfinţeşte un drept şi o îndatorire patriotică supremă. El o exprimă, în aceste clipe, cu sufletul şi cu inima. Am fost martori la depunerea jurămîntului în cîteva unităţi militare. La solemnităţi, amplificînd semnificaţia momentului, au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Forţelor Armate, ai organelor locale de partid şi de stat şi Uniunii Tineretului Comunist, veterani din războiul antihitlerist, tineri şi tinere din întreprinderi şi instituţii, studenţi şi elevi, care au ţinut să fie alături de militari şi cu acest prilej. Militarii uneia din unităţile mecanizate din Capitală, cu bogate tradiţii de luptă, au avut în mijlocul lor, în această zi VASILE CÄBULEA VASILE RANGA (Continuare în pag. a 111-a) Ieri, în unităţile militare a avut loc solemnitatea depunerii jurămîntului de către cei mai tineri ostaşi ai patriei. Prezenţi în cîteva unităţi militare, cu prilejul acestui eveniment memorabil din viaţa fiecărui tînăr, reporterii noştri ne relatează : într-un articol precedent, inspirat de corespondenţele primite în legătură cu cazul celor doi (trei, mai exact!) tineri clujeni, spuneam că multe opinii s-au referit la felul cum trebuia exprimat un sentiment. Extrasele de scrisori pe care le puteţi citi alăturat, stau mărturie faptului că această problemă îi preocupă destul de mult pe tineri. Cu alte cuvinte, ei par conştienţi că una e ce simţi, şi alta e ce arăţi că simţi. O invitaţie, deci, de a „juca teatru“, în cea mai sinceră din relaţiile omeneşti, cea de dragoste ? Nicidecum ! Am impresia că părerile, chiar dacă diferă uneori, converg spre ideea că o anumită stăpînire de sine, o dozare a exprimării, este necesară, ea avînd în vedere, desigur, evitarea exagerărilor, a „senzaţiei de sufocare“ care poate să se nască, uneori, dintr-un lirism debordant. „Excesul de lirism duce la sărăcirea sentimentului“ declară, de pildă, Valentin Cenuşe din Bucureşti, precizînd : „cu cit „te iubesc“ va fi spus mai rar, cu atît intensitatea va fi mai mare, căci numai cine este sărac în sentimente simte nevoia compensaţiei prin cuvinte“. Mă feresc să-i dau dreptate integral şi în toate cazurile. Nici Luca Marcel (vezi scrisoarea) nu pare a fi de acord cu el. Există firi pentru care exprimarea lirică e o necesitate, altele care, pe acest plan, simt nevoia de a primi cît mai mult. Cînd se întîlnesc astfel de oameni, o teorie ca cea de mai sus se infirmă singură. Dar cît de rar se întîmplă astfel !... Mulţi corespondenţi se referă la deosebirile de temperament, căzînd unanim de acord că ele pot fi depăşite printr-o „modelare reciprocă“. Despre „eroul“ în cauză, de pildă, Grigore Manu din Sibiu, spune : „El a uitat un lucru elementar, că omul se formează“... Dar iată că Nicolae Nicoară, din Luduş, pare să-l contrazică : „Lăsînd pe planul al doilea interesele personale, gîndindu-se numai la cele alese IONEL HRISTEA (Continuare în pag. a ll-a) „MAI CREDEŢI IN PAUL ŞI VIRGINIA?“ EXPRIMAREA SENTIMENTULUI Alte opinii privind în lumea muzicală se „vehiculează“ cu o frecvenţă ce riscă pînă la urmă să prejudicieze (prin golire de conţinut) noţiunea de experiment. Unii găsesc că experimentul trebuie neapărat să conţină o doză de erezie, alţii îl asimilează nonconformismului, atribuind creatorilor, ce riscă să se aventureze pe căi nebătătorite, o insuficientă stăpînire a meşteşugului clasic, dorinţa acută de a epata cu o falsă spoială spectaculoasă. Nici unii, nici alţii nu pot nega opera, chiar dacă din punctul lor de vedere este experimentală, ci vor nega experimentalismul, ca un principiu în sine, rupt de esenţa, utilitatea şi finalitatea sa. De fapt ce este şi ce nu este experimental ? Există vreo operă în care să nu se reflecte cele mai înaintate posibilităţi de gîndire şi de tehnică ale autorului ? îşi limitează autorul investigaţia la un teren ştiut, bătătorit (chiar dacă doar el singur l-a parcurs !) său permanenta sete de cunoaştere îl duce pînă la limitele gîndirii sale ? Or, această luptă acerbă cu necunoscutul presupune, evident, mijloace noi, unelte noi, inedite, experimentale. In acest caz, experimentarea este, după părerea mea, reflectarea exactă, obiectivă a posibilităţilor autorului, a talentului şi culturii sale. Dacă toţi experimentează, deducem că toţi tind spre acelaşi ţel — concordanţă absolută între intenţie şi realizare. De aceea, după părerea mea, experimentarea este un act de curaj creator, de cinste şi adevăr profesional. Spiritele neanchilozate, în spe(Continuare in pag. a II-a) CITIŢI ÎN PAG. A 2-A: Cronica plastica ,PAGINI DE ARTĂ ÎNCHINATE TRANSILVANIEI CREAŢIA MUZICALĂ ŞI EDUCAŢIA ESTETICĂ A TINERETULUI Acum cîteva zile, în sălile tip concert bucureştene au fost interpretate două lucrări: „Vitralii“ şi „Muzica festivă“ de Mihai Moldovan şi respectiv Ştefan Zorzor ce demonstrau largile resurse creatoare ale unora dintre cei mai talentaţi reprezentanţi ai tinerei generaţii de compozitori români. Continuînd ancheta noastră am solicitat celor doi tineri creatori cîteva ginduri pe marginea tezelor publicate de conducerea Uniunii Compozitorilor în preajma Adunării Generale a Compozitorilor şi Muzicologilor. MIHAI MOLDOVAN DIVERSITATEA STILISTICA ŞI NOŢIUNEA DE EXPERIMENT STUDENŢII SEMNEAZĂ CONTRACTUL RESPONSABILITĂŢII Cu ecouri largi poate pe nedrept puţin evidenţiate în lumea de dincolo de porţile cetăţilor universitare, institutele noastre de învăţămînt superior au consemnat zilele acestea un eveniment cu multiple sensuri şi deosebite semnificaţii, într-un cadru sărbătoresc — atributul nu e deloc îndrituit de detalii superficiale, ci tocmai de aceste semnificaţii — reuniţi în amfiteatre, în săli de cursuri sau seminare, în laboratoare, acolo unde-şi desfăşoară obişnuit activitatea, studenţii patriei săvîrşind un act de matură angajare, un act de deplină înţelegere a îndatoririlor lor în faţa societăţii şi-au pus semnătura pe ceea ce, poate nu în formularea legii, dar în spiritul ei, s-ar putea şi trebuie să denumim „contractul responsabilităţii“. S-au semnat, adică, de către studenţi, de către miile de aspiranţi la titlul de specialişti şi de profesori ai lor, rectorii, contractele care potrivit noii legi a învăţămîntului se încheie între studenţii anului I la cursul de zi (în acest an potrivit unui recent decret al Consiliului de Stat şi de către ceilalţi studenţi cu excepţia celor din ultimul an de studii), pe de o parte şi rectorul institutului ca reprezentant al statului, pe de altă parte , acele contracte prin care una din părţi, statul, îşi asumă obligaţia de a asigura studentului condiţii adecvate de muncă, de învăţătură, iar cealaltă, studentul, de a respecta normele de activitate şi de comportare universitară, de a-şi exercita profesia dobîndită cel puţin 2-3 ani la locul de muncă care-i va fi repartizat. S-au semnat, şi continuă încă în unele facultăţi, contractele. Contractele responsabilităţii. Sînt lucruri ştiute : invăţămîntul nostru superior este gratuit pentru toţi cetăţenii ; studenţilor noştri le sunt asigurate cu prisosinţă şi fără regretul chiar al celor mai costisitoare eforturi, condiţii de studii şi viaţă excelente. Peste 63 la sută dintre tinerii de pe băncile facultăţilor beneficiază de burse, locuiesc în cămine, servesc masa la cantine... Şi apoi, nici in ceea ce priveşte responsabilitatea studenţimii noas-A. NICOLAE (Continuare în pag. a IlI-a) SVVVWV/VVWWV\NVWWVWVVWVWSVVVVVmVWW REPREZENTANŢII FRANŢEI MINUTELE VOINŢEI SUPREME Am trecut examenul anului cu o victorie obţinută într-o partidă dramatică, tehnică şi de o rară spectaculozitate, viorile fiind ambele echipe. Jucînd fără complexe „XV“-te, nostru s-a impus de la început, contracarînd virtuozităţile adversarului, prin joc curajos, plin de elan, susţinut pe compartimente. Surprinsă de acţiunile în avalanşă ale echipei noastre, reprezentanta cocoşului galic răspunde prin ieşiri periculoase cu balonul, şarjat la mînă. Dar deschidem scorul în minutul 4 prin IRIMESCU care transformă o lovitură de pedeapsă şi conducem cu 3—0. Gîndul victoriei pătrunde ca o certitudine în noi şi trecem senini peste minutul 19 cînd PARIES aduce egalarea, fiindcă peste trei minute IRIMESCU acest nou „picior de aur“ al nostru, înscrie printrun splendid drop-gol şi 6—3, ca peste numai două minute, tot el să iajoreze scorul la 9—3, făcîndu-ne să ne gîndim la o victorie lejeră, mai ales că în minutul 30 același Irimescu transformă magistral de la 48 de metri o altă lovitură de pedeapsă. 12—3 ! La acest scor echipa noastră în loc să fie la fel de incisivă, scade tempoul şi cedează, iar francezii ies din dezorientarea care-i cuprinsese şi înscriu prin BONAL o încercare la centru, după un adevărat slalom printre apărătorii români. Transformă PARIEŞ : CORNEL VÅLEANU (Continuare în pag. a IlI-a) RUGBIŞTII ROMÂNI VICTORIOŞI CU 15-14 ÎN ÎNTÎLNIREA CU