Scînteia Tineretului, decembrie 1969 (Anul 25, nr. 6390-6416)
1969-12-01 / nr. 6390
„SC`NTEIA TINERETULUI" pag. 2 CRONICI — INFORMAȚII LUNI 1 DECEMBRIE 1969 Semicentenarul Teatrului Naţional şi al Operei Române din Cluj la Cluj au început, sîmbătă, festivităţile consacrate aniversării unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea Teatrului Naţional şi a Operei Române, instituţii de frunte ale culturii româneşti. Sîmbătă, la amiază, în sala consiliului popular judeţean, a avut loc solemnitatea înmînării unor ordine şi medalii acordate cu acest prilej de Consiliul de Stat unui număr de 81 de actori, cîntăreţi, regizori şi alţi lucrători din cadrul celor două instituţii sărbătorite. Au fost de faţă tovarăşii Aurel Duca, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al comitetului judeţean de partid, preşedintele consiliului popular judeţean, Pompiliu Macovei, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, acad. Ştefan Peterfi, vicepreşedinţie al Consiliului de Stat, acad. Constantin Daicoviciu, membru al Consiliului de Stat, şi alte persoane oficiale. In numele celor decoraţi au mulţumit pentru înaltele distincţii acordate artiştii Ion Fărăianu, Silvia Ghelan, Stela Simoneti, Constantin Ursulescu şi regizorul Ilie Balea. In prezenţa reprezentanţilor organelor locale de partid şi de stat, a unor oaspeţi din Capitală şi din alte oraşe ale patriei, după-amiază, a avut loc adunarea jubiliară consacrată semicentenarului. Făcînd un scurt istoric al preocupărilor de teatru românesc din Transilvania, tovarăşul Vlad Mugur, directorul Teatrului Naţional şi conf. univ. Gheorghe Merişescu, au relevat continuarea şi consolidarea tradiţiei dramatice, evidenţiind succesele celor două prestigioase instituţii de artă în condiţiile noii ambianţei culturale a României socialiste. Cu puternice aplauze a fost primit tov. Aurel Duca, prim-secretar al Comitetului inițiat''nn Un cor de inimi, de glasuri a înălţat un omo'r cu pioşenie şi recurviuă, de-a lungul intilnirii de caldă evocare pe care a prilejuit-o, centenarul celui mai vechi liceu din Piatra Neamţ. Timp de 10 decenii, de la acest izvor de cultură şi vatră de civilizaţie românească ! Mai mult, de 5 000 de absolvenţi au plecat către tot zările ţării, purtind cu ei Învăţătura şi învăţămintele dobîndite de la dascăli eminenţi, flacăra dragostei pentru ţară, pentru poporul din rindurile căruia s-au ridicat. S-a pornit de la clasa cu 23 de elevi şi doi profesori prin care debuta in 1369, ca gimnaziu cu numeroase greutăţi materiale. S-a ajuns la cei 1 860 de elevi de astăzi, pentru pregătirea cărora lucrează cu abnegaţie şi dăruire 64 de profesori, intr-un local cu zeci de clase, bine înzestrat cu tot ceea ce este necesar desfăşurării optime a procesului instructiv-educativ. între aceşti parametri, expoziţia deschisă în localul şcolii, cuvintările rostite la adunarea jubiliară din sala Teatrului Tineretului ca şi emoţionantul şi ieri, s-au sărbătorit la Văleni, pe malul drept al Ialomiţei, la 20 km de vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti, 100 de ani de la înfiinţarea liceului din localitate. La festivitate au participat reprezentanţi ai organelor de partid şi de stat, absolvenţi, profesori, elevi, invitaţi. Din partea foştilor elevi au rostit de expresivul spectacol festiv prezentat de elevi, sute de secvenţe au evidenţiat de-a lungul drumului prin veac al Liceului „Petru Rareş“ eforturile neîntrerupte ale generaţiilor pentru ridicarea nivelului de cultură al fiilor ţării, împletit cu o bună parte din istoria invăţămîntului românesc, acest drum în timp este însă încununat de împlinirea vechilor năzuinţe, abia în anii construcţiei Socialiste a României. De aceea, in mod firesc, manifestările jubiliare ale centenarului au însemnat o înaltă cinstire pentru tot ce a fost valoros în acest veac de existenţă a liceului, un omagiu de caldă şi fierbinte preţuire a ceea ce este şcoala în prezent, dar şi angajamentul formulat de la tribuna adunării, în scrisoarea adresată C.C. al P.C.R., personal tovarăşului secretar general Nicolae Ceauşescu — că profesorii vor munci pe măsura viitorului ţării, aşa cum a fost prefigurat în documentele celui de-al X-lea Congres al Partidului. ION TRONAU tit cuvîntări omagiale prof. Lázar Dinescu, şi conf. dr. Vladimir Diculescu. Cu acest prilej, a fost înminată organizaţiei liceului diploma de onoare a C.C. al U.T.C. La sfirşitul festivităţii adunarea jubiliară a trimis o telegramă adresată C.C. al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu. M. V. Cluj al P.C.R., care a dat citire mesajului de salut adresat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu colectivului Teatrului Naţional şi Operei Române din Cluj cu ocazia jubileului. Cuvintele calde, adresate de secretarul general al partidului, artiştilor clujeni au fost primite de participanţii la adunare cu un mare entuziasm. In continuare au salutat evenimentul Domniliu Macovei, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, reprezentanţi ai unor teatre şi opere din ţară. A fost, apoi, dezvelită o placă comemorativă şi s-a vizitat expoziţia documentară din holul clădirii. In aceeaşi seară, a avut loc un spectacol de gală cu „Săptămîna patimilor“ de Paul Angliel. Duminică, Teatrul Naţional a prezentat spectacolul „Caligula” iar Opera Română „Aida“. Participanţii la adunarea jubiliară au adresat, intr-o atmosferă entuziastă, Comitetului Central al P.C.R., tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, o telegramă în care se spune : La aniversarea celor 50 de ani de existenţă a Teatrului Naţional şi Operei Române din Cluj, în clipe de solemnă sărbătoare şi emoţionant bilanţ, interpreţii, regizorii şi tehnicienii — toţi cei care prin muncă îşi îndeplinesc chemarea şi talentul pe scena astăzi semicentenară — pătrunşi de semnificaţiile multiple ale activităţii şi menirii artei noastre, ne îndreptăm cu adîncă recunoştinţă şi mulţumiri gîndurile şi sentimentele cele mai alese, strădaniile şi năzuinţele către Comitetul Central al Partidului Comunist Român, către dumneavoastră, iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, făgăduindu-vă că vom contribui cu pasiune şi dăruire la înălţarea marelui edificiu al culturii socialiste. Urările şi felicitările pe care ni le-aţi adresat, fiecare cuvînt al generosului şi caldului dv. salut înseamnă pentru noi adîncă şi profundă preţuire, o dovadă a sprijinului, a cinstirii de care se bucură în România socialistă arta şi slujitorii ei. In încheiere, în telegramă se spune : Ne angajăm să slujim cu toată energia şi însufleţirea politica marxist-leninistă a Partidului Comunist Român , vă asigurăm de permanenta strădanie în promovarea unui repertoriu valoros de înaltă ținută ideologică şi artistică, prin a cărei interpretare să cucerim zi de zi noi trente şi taine ale măiestriei, să participăm cu dăruire deplină la îmbogăţirea universului spiritual al poporului, la efervescenţa constructivă şi creatoare a întregii ţări. I. RUS - CtraARUl LICEULUI „PETRU RAREŞ“ DIN PIATRA NEAMŢ • CENTENARUL LICEULUI DIN VĂIENI-DÎMBOVIŢA (Urmare din pag. I)mane în viaţa tineretului nostru, va fi din convingerea că munca merită mai mult decit un simplu elogiu. Ea pretinde, cred, o examinare lucidă a mentalităţilor şi situaţiilor care, uneori, creează un nedorit contrast între frumuseţea teoriei şi realitatea practicii... „NU-MI PLACE SA MUNCESC" ■Am publicat zilele trecute în acest ziar două articole, ai căror „eroi“ erau tineri delicvenţi. Cazurile lor nu se arătau foarte grave şi duceau, cert, la diagnosticul : „recuperabil“. Ambii însă erau victimele altor tineri, delicvenţi inveteraţi, a căror recuperabilitate se arăta a fi cel puţin îndoielnică. Deosebirile nu ţineau însă doar de gravitatea culpei. Să fi fost o simplă coincidenţă în faptul că vinovaţii secundari (portretizaţi în articole) cunoşteau totuşi munca şi aveau chiar unele perspective de dezvoltare profesională, pe cînd vinovaţii principali ieşiseră de mult din circuitul productiv, sau nici măcar nu i se integraseră vreodată Pe aceştia din urmă i-am cunoscut numai indirect, din dosarele penale şi din descrierea celor dinţii. De fiecare dată se spunea despre ei : „nu le plăcea munca“... Normal ! Dar celor pe care-i atrăgeau în plasa influenţei lor nefaste — le plăcea munca ? Cred că răspunsul cel mai exact ar fi , da şi nu. Da — fiindcă ea le oferise (în cazul lor, insuficient) acea demnitate, acea satisfacţie creatoare la care m-am referit. Fiindcă prin muncă se simţiseră (îi citez pe amîndoi) : „in rîndul oamenilor“... Nu — fiindcă munca le cerea efort, privaţiuni de „libertate“, disciplină deci, fiindcă, vezi bine, era incomodă... Muncă comodă ? Cine a mai auzit de aşa ceva ? (Exclud fireşte falsa muncă, adică... chiulul). Muncă lipsită de factorul suferinţă, de o anume autoconstrîngere ? Ar fi să idealizăm. Şi s-a idealizat nu o dată, afirmîndu-se simplist că bucuria muncii ar însemna un fel de euforie continuă. Departe de asta !... Oare şcolarul care se bucură că vine vacanţa e un „leneş“ ? Dar muncitorul care e bucuros că a sunat sfirşitul schimbului, că se va duce în fine să se odihnească ?... Problema — cred — se pune altfel. Din noţiunea de muncă nu se poate exclude elementul datorie, faţă de alţii şi faţă de tine însuţi. Există o etapă în viaţă (sau mai multe) în care activitatea ţi se impune, pină cînd ajunge să devină o deprindere, o necesitate interioară. Teorii, în privinţa asta, destule !... E de ajuns să-l citez pe Mac Gregor care vorbeşte despre două concepţii opuse — „munca repugnă omului“ şi „munca e inerentă omului“. Societatea noastră, desigur, acţionează în numele celei de-a doua concepţii. Omul social din zilele noastre este cel care nu poate trăi fără muncă, nu numai din punct de vedere material, dar şi moral. Şi totuşi, pote că în biografia fiecăruia dintre noi putem identifica o clipă cînd am simţit pentru muncă o aversiune Dacă clina ar fi persistat, dncă impasul s-ar fi permanentizat, am fi ajuns fiecare să spunem că „nu ne place munca“... Şi atunci am fi fost destinaţi fie delicvenţei, fie parazitismului, fie acelei torturi permanente numită „munca în silă“. Din fericire, clipa a fost depăşită. Dar cum ?... DE CE MUNCIM? „Atitudinea faţă de muncă este aspectul cel mai important al personalităţii omului , îmi spunea cercetătorul în psihologia muncii Constantin Botez, doctor în ştiinţe psihologice. Cei trei factori care o impulsionează se numesc motivaţie, interes, aptitudine“... Aşadar, motivaţia... Cei mai mulţi, întrebaţi în grabă, afirmă că muncesc ca să se poată întreţine, ei şi familiile lor. Evident !... Dar foarte rar, aproape niciodată, acesta nu e mobilul unic. Am cunoscut un tânăr care, din motive de boală, fusese pensionat temporar. Renunţînd la activitate cheltuia mai puţin şi pensia primită îi ajungea cit şi salariul pe care-l avusese. Dar tînărul suferea, pe plan moral !... O funcţionară, victimă a... dezorganizării din serviciu, unde lucra, ajunsese într-o vreme să nu facă aproape nimic, primind salariul, după propria-i mărturisire, degeaba... Acestei femei îi plăcea foarte mult vacanţele, cînd avea posibilitatea să colinde întreaga ţară ; dar, înainte de „vacanţa“ care urma acestei inactivităţi a ei de un an întreg, îmi spunea jenată : „de data asta destinderea nu mai are pentru mine nici un gust. Să mă îelaxez... după ce?“... Am vorbit cu destui psihiatri care aveau în îngrijirea lor bolnavi de astenie ; cei mai mulţi dintre astenici nu se plîngeau in primul rînd că munca lor e grea, ci că nu le dă satisfacţie. Şi mărturiseau deschis că în perioadaîn care munciseră mai intens decit atunci, dar mai cu spor, nu aveau nici o astenie... Iată şi o realitate din teatre : actorii care joacă rar sau deloc se simt mai „astennaţi“ decit cei care joacă mult, uneori în fiecare seară... In nici unul din exemplele alese nu e vorba, deci, de imboldurile „necesităţii materiale", veniturile lor sunt identice sau aproape identice cu ale colegilor mai solicitaţi. Suferinţa morală, cu toate consecinţele ei, are deci o altă cauză... Care ? Nu cumva tocmai absenţa senzaţiei că creează şi, deci, neputinţa de a se crea, prin muncă, pe ei înşişi ? UN NEVĂZUT SISTEM DE CANALE Am stat de vorbă, la Procuratura Municipiului Bucureşti, cu un tinăr delicvent despre care n-am scris pînă acum. Atacase o femeie în plină stradă şi încercase să-i fure ceasul pentru că, se spunea în anchetă, „avea nevoie de bani". L-am întrebat cît cîştiga pe lună. El cînta prin restaurante, serile, apoi făcea chetă._ Rareori realiza sub 3 000 de lei lunar. Uneori ajungea chiar şi la... dublu ! Nevoie de bani ? Oricine poate avea nevoie de bani mai mulţi, dar în acel caz nu mi se părea că acesta e mobilul dereglării grave de caracter. Am insistat, şi iată o mărturisire : „toţi din familia mea sintem muzicanţi, dar tatăl şi fraţii mei lucrează ca muncitori în îrntrepriiideri, cîştigînd mai puţin decit mine, de cîntat cîntă doar în ansamblurile de amatori ale uzinei... Toţi sunt oameni aşezaţi la casele lor, nici unul n-a făcut vreodată ce-am făcut eu“... Ah, desigur, eroul meu era un „artist“ — departe de mine ideea că arta nu-i o muncă, şi încă foarte grea, că nu-ţi dă satisfacţie din cele mai mari. Dar felul cum „muncea“ el, dezorganizat, depinzînd de „generozitatea“ chefliilor, îl „jignise“ (cuvîntul îi aparţine, deşi nu străluceşte prin demnitate) şi îl împinsese treptat la o viaţă huliganică. Are 18 ani... Toţi specialiştii sînt de acord că, de obicei, pînă la această vîrstă, sistemul nevăzut de canale care alimentează dragostea de muncă, nevoia de activitate, ar fi trebuit să se formeze integral. E destul de greu (dar, evident, nu imposibil) să-l formezi de acum înainte : a trecut primul prilej — cei „7 ani de acasă“ ; al doilea prilej — primul contact cu şcoala ; al treilea prilej — influenţa primului cerc de prieteni care să-l stimuleze (şi eventual, efectul, fie foarte stimulator, fie... dimpotrivă, al primei dragoste) , al patrulea prilej — orientarea profesională — identificarea pasiunilor, aptitudinilor, indicarea domeniilor în care acestea pot fi cel mai bine împlinite... Desigur cazul tînărului muzicant care, din toate, n-a găsit mai bun de făcut decit să cînte prin crîşme este ,,la limită“, la periferia problematicii. Dar în atîtea alte cazuri, defecţiunea unuia sau altuia dintre aceste canale creează obstacole nu mai puţin dificile !... E vina tînărului ? F, vina celor din jurul lui ? Mai sînt defecţiuni în sistemul nostru de detectare şi stimulare a capacităţilor reale existente în aproape fiecare tinăr? Este ceea ce voi încerca să arăt — prezentînd diferite cazuri şi referîndu-mă la păreri dintre cele mai rorrmetente — în articolele următoare. CUM NE CREAM PE NOI ÎNȘINE Imagine din Satu Mare. Pe GALERIILE DE ARTĂ • Pictura Letiției Bucur exprimă o necesitate structurală de rigoare, de ordine aplicată strict sieşi. Formele ce închipuie fantastice aparate de zbor ori aparate radar caută un echilibru ferm, evident în simetria elementelor componente, implicit în redundanța lor Echilibrul nu tinde să sublinieze o materialitate, o concreteţe ci mai degrabă raporturile posibile ale acesteia cu spaţiile infinite, incerte în infinitatea lor. Contrazicînd legile fizice artista suspendă aceste „obiecte“ într-un spaţiu vid parcă, în care acestea încearcă atracţia zborurilor născînde, în care tînjesc după plutiri. Pictoriţa nu exaltă industria, ci evocă poezia ei, în concordanţă cu sensibilitatea contemporană, implicit poezia formelor precise, a raporturilor matematice, a liniilor angulare lipsite de orice echivoc. Subliniază de fapt un sentiment de certitudine, de stabilitate cerebrală. Pictura ţine prin mijloacele de realizare de condiţia şevaletului ori, prin viziunea abordată, credem că aceasta reclamă alte materiale, implicit o evoluţie a întregii expresii către o formă proprie lipsită de un convenţionalism formal, vizibil încă. (Ateneul tineretului). Nicolae Saca se situează formal la graniţa destul de ambiguă dintre figurativ şi abstract. Resortul picturii sale rămîne evident unul figurativ, abstractizat însă pînă la acel prag extrem dincolo de care asociaţiile nu s-ar mai putea înscrie sensului căutat. Aproape toate lucrările traduc o stare de imponderabilă poezie ; ele transpun stări sufleteşti încercate în faţa unor motive din realitate şi în consecinţă nu conturul fizic al acestora trebuie căutat, ci spiritul lor. Artistul vădeşte fără îndoială o înzestrare plastică deosebită cultivînd transparenţele, sensibilizînd suprafeţele prin migăloase şi atente reveniri. Se pierde uneori însă în jocul acestor „finisări“ care diminuează calitatea şi densitatea impulsului liric iniţial provocînd o nedorită monotonie, o indecizie, mărturisind totodată din unghiul aplicaţiei critice şi lipsa unei conştiinţe estetice clare (sala Kalinderu, strada Dr. Sion nr. 2). • Principalul cîştig al sculptoriţei Adina Ţuculescu în această etapă îl descifrăm mai ales în clarificarea unui registru de forme care tinde să-i fie propriu, să o definească mai pregnant sub raportul intenţiilor şi să o diferenţieze într-un plan strict plastic. Artista caută raporturile subtile dintre ansamblul formei generale şi formele posibile conţinute de aceasta, forme pe care uneori le impune cu pregnanţă în corpul acesteia ori numai le sugerează în dorinţa de a surprinde mişcarea incipientă materiei. Formele ovale (reluate pînă la saturare, ca un laitmotiv şi în desene) subliniază acest caracter germinativ, această stare de primordialitate pe care o insinuează artista în fiecare lucrare a sa (Galeriile de artă din strada Mihai Vodă nr. 2). Ceramica lui Dimitrie Voicu vădeşte un remarcabil bun gust, rafinament, o perfectă adecvare a formelor artistice funcţionalităţii. Pe un registru de volume redus dar îndelung căutat, în general extrem de simplu (parcă tocmai pentru a lumina mai clar expresivitatea compoziţională), culoarea întrebuinţată nu are nimic contrafăcut, ea fiind în general aceea a materiei. Tot ceea ce ipotetic această ceramică „pierde“ prin firescul ei, prin „tradiţionalismul“ ei în raport cu alte forme modemne, supuse goanei după insolit, suferind de o veşnică foame de invenţie, cîştigă în autenticitate. (Sala Kalinderu, str. Dr. Sion nr. 2). • Ceramica lui Constantin Nircă o putem înscrie aceleiaşi categorii, artistul creînd obiecte de utilitate cotidiană destinate evident interioarelor moderne (ceasuri, platouri, plăci decorative, figurine, vase pentru flori etc.). De un temperament liric mai avîntat, mai exuberant Nircă împodobește ceramica sa cu expresive desene practicate direct pe volum, cu un gust pentru fastuos şi luxuriant. De unde şi senzaţia de explozie florală. In ceramica sa artistul foloseşte nu rareori sugestii ale artei populare evidente mai mult în motive (intens prelucrate) decit în spirit. (Galeriile de Artă din Calea Victoriei 132). C. R. CONSTANTINESCU CLASICII VEACULUI... Anatemizată ani in fir, „noua şcoală vieneză“ continuă să-şi făurească drumuri largi spre conştiinţa contemporanilor. Nici unul dintre drumurile muzicii contemporane nu poate fi înţeles fără creaţiile celor trei mari reprezentanţi ai oiertei muzicale a veacului NX: Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern. Continuuind experimentele wagneriene pînă la ultimele lor consecinţe, A. Schönberg distruge multiseculara existenţă a tonalităţii, făurind o muzică în care intuim un sensibil seismograf al veacului, o muzică de o profundă raţionalitate care nu solicită extazul auditoriului ci meditaţia sa, o muzică ale cărei frumuseţi nu se relevează după reflecţii îndelungate, profunde. Pornind de la un sistem unic de coordonate, cei trei mari reprezentanţi ai noii şcoli vieneze au făurit o suită de opusuri care concentrează, cu toată diversitatea lor stilistică, întreaga evoluţie a acestui secol muzical. Pe bună dreptate în toate centrele muzicale ale lumii, „reprezentanţii noii şcoli vieneze“ — clasicii veacului XX — îşi ocupă locul meritat pe afişele de concert. Organizatorii vieţii concertistice îşi dau tot mai mult seama că numai programâl, cu seriozitate lucrările şcolii lui Schönberg, pot crea climatul necesar înţelegerii tuturor celorlalte mari creaţii ale veacului, înţelegerii marilor seisme care continuă să tectonizeze limbajul muzical contemporan. Promotor al literaturii veacului (şi meritele ansamblului in cultivarea noilor valori muzicale naţionale şi universale nu va putea fi nicicînd subestimat), „Musica nova“ ne-a oferit în această săptămînă, într-un concert special, citeva dintre cele mai reprezentative lucrări ale noii şcoli vieneze : „Patru piese pentru clarinet şi pian“ de Alban Berg, „Trio pentru vioară, violă şi violoncel„Trei piese pentru violoncel şi pian“ şi „Cvartet pentru vioară, clarinet, saxofon şi pian“ de Anton Webern şi Suita op. 29 de Arnold Schönberg (ultimele patru lucrări în primă audiţie românească). Lucrările au fost concepute intr-o îndelungată perioadă istorică — de la 1913 (Piesele lui A. Berg) — la 1926 (piesa lui Schönberg), — aparţinînd unor etape distincte din evoluţia compozitorilor. Concertul de miercuri seara a concentrat toate forţele ansamblului, punctînd omogenitatea sa, muzicalitatea, cultura stilistică, seducătorul simţ pentru calitatea sunetului a fiecăruia dintre membrii săi. Am regăsit în interpretările ansamblului (care s-a bucurat de astă dată de colaborarea unor prestigioşi muzicieni — dirijorul Aurel Niculescu, flautistul Virgil Frăncu, fagotistul Mihai Tănăsilă, saxofonistul Ilie Ştefănescu), seriozitatea, înalta temperatură interpretativă caracteristică fiecăruia dintre evoluţiile sale anterioare în care a atacat cu curaj linele din cele mai dificile lucrări ale repertoriului contemporan. Lărgindu-şi repertoriul spre izvoarele muzicii secolului, ansamblul „Musica nova“ continuă (paralel cu programarea prioritară a lucrărilor româneşti pe scenele din ţară şi din străinătate) o operă de profundă culturalizare care trebuie fierbinte salutată. IOSIF SAVA (Urmare din pag. I) lă a oraşului, de care vorbim, a fost, în ultimele săptămini, martorul unor evenimente artistice (și, după cum se va vedea, nu numai artistice) pe care, desigur, cronica scrisă a Urbei (ziarul local) şi deopotrivă cea nescrisă nu le vor lăsa neconsemnate. Evenimente al căror personaj central este un om foarte tinăr — eleva Moroşanu Doina, din clasa a XI- a a Liceului Mihail Kogălniceanu“ din localitate — şi ale căror semnificaţii, depăşind prin valoarea lor exemplară perimetrul strict local, pot interesa, credem, o arie largă de cititori tineri (şi, după cum se va vedea, nu numai tineri). Despre ce este vorrba ? Dotată cu remarcabile calităţi vocale demonstrate, incă de pe cînd purta cravata de pionier, pe diverse scene ale Moldovei, în concerte de muzică populară şi uşoară, eleva Moroşanu Doina şi-a văzut, nu de mult, la nici 17 ani, încununată cu un succes de prestigiu, o „carieră“ solistică punctată pînă acum cu medalii, plachete şi diplome ciştigate la diverse concursuri judeţene sau interjudeţene dedicate muzicii uşoare. Ea a participat la prima fază a concursului Steaua fără nume, organizat de Televiziune, şi a „convins“ exigentul juriu să-i acorde punctajul necesar admiterii in etapa următoare. Cum s-ar spune, tînăra studioasă dotată cu haruri vocale şi interpretative, telegenică şi bine pregătită sub raport teoretic, s-a impus pe plan central, lucru nu lipsit de reală însemnătate atit pentru eleva vasluiancă, cit şi pentru orăşelul natal. Dar, mai departe, evenimentele ni se infăţişază ca avînd două feţe — ca să folosim o comparaţie adecvată vom spune că ele poartă pe un obraz masca comediei şi pe celălalt simbolul teatrului tragic -V- şitocmai de aceea socotim util să spunem lucrurilor pe nume : tînăra performeră a micului ecran, bine notată in fişele concursului artistic, a primit, vai, in catalogul şcolar, pentru prima dată in cariera ei de elevă, nota 4 ! A primit-o aşa, simplu, şi, după cum singură ne-a mărturisit, nu fără tristeţea de rigoare, a primit-o pe bună dreptate : n-a ştiut la chimie şi „domnu’ Zincu“, profesorul, a procedat in consecinţă. Veţi spune că nu este nimic ieşit din comun în această intimplare — o elevă care n-a ştiut, a luat nota 4 , un fapt banal — şi, pină la un punct, vom fi de acord cu dumneavoastră. Dar... Dar notorietatea, o dată ciştigată, rămîne notorietate — şi tocmai aceasta este ideea la care vrem să ajungem. Căci, iată, acest insucces şcolar al Doinei nu i-a lăsat indiferenţi pe vasluienii cei atit de mindri de performanţa ei artistică... In ziua cînd am vizitat Vasluiul afişe mari anunţau, în organizarea comitetului judeţean U.T.C., un apropiat concurs de muzică uşoară intitulat sugestiv „Constelaţia necunoscută“ şi prevăzînd, în încheiere, un recital al „stelei fără nume“. La Casa de cultură, orchestra „Metronom“ repeta de zor cu soliştii : la Comitetul U.T.C. se studia problema decorurilor şi castele de la cantină... Ne-a impresionat această grijă a întregului orăşel faţă de un tinăr talent şi am înţeles foarte bine de ce atit profesoara dirigintă Maria Pencu cit şi profesorul îndrumător Gheorghe Moraru erau atit de siguri că Doina îşi va îndrepta cît de curînd, prin muncă, nota proastă din catalog. „în general, ni s-a spus, se vorbeşte despre micile oraşe de provincie mai mult la modul peiorativ (naivitate, bîrfă etc) uitîndu-se să se amintească şi valorile etice reale generate de asemenea medii. Căci, prin dimensiunile lor reduse, prin posibilitatea ca, aici toată lumea să cunoască pe toată lumea, orăşelele de provincie se prezintă, de fapt, ca nişte mari familii ale căror rigori nu îngăduie membrilor lor — şi mai cu seamă celor cu notorietate — să comită fapte inconforme cu bunul simţ sau să persiste în a le comite. Este un adevăr ilustrat, printre altele, de grija părintească a concetăţenilor noştri faţă de situaţia şcolară a talentatei Doina Moroşanu, elevă despre care întreg Vasluiul ştie că aspiră să urmeze, după liceu, cursurile conservatorului — şi căruia nu-i este indiferent cum se va prezenta ea la acest visat concurs“. ...Un adevăr, vom conchide noi, in virtutea căruia această rubrică a sublinierilor laudative s-ar fi putut intitula, azi : „Un oraş, o faptă, o idee“. Numelor iar in urbe, aşa cum se cuvine, se fredona pe diferite tonuri refrenul ,,N-aveţi un bilet în plus ?“ Dar şi un alt refren, unul rostit cu tristeţe şi puţin a fi sintetizat în propoziţiunea simplă „Doina a luat nota 4“. Am auzit rostind această propoziţiune, când a venit vorba despre valorile artistice ale Vasluiului, oameni foarte diverşi : inginerul Ion Popescu de la Fabrica de mobilă, metodistul Gheorghe Stoian de la Casa de creaţie, Constantin Holercă, de la comitetul orăşenesc U.T.C., Dumitru Stana, zidar pe şantierul noului restaurant și chiar una din fe INTRE METRONOM SI... VA PLACE BRAHMS : rulează la Patria (orele 12; 15; 18, 21), Favorit (orele 10; 13; 15,30; 18; 20,30), OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN : rulează la Republica (orele 8,45; 11,15; 13,45; 18,15; 18,45; 21,15), București (orele 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; 21), Melodia (orele 9; 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45). JOCUL CARE UCIDE : rulează la Luceafărul (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,45) ; Festival (orele 8,45; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21). BLOVW-UP : rulează la Capitol (orele 9,45; 12,30; 16); Cinemateca Union (orele 9,45; 12, 14). SA TRĂIM PINA LUNI : rulează la Capitol (orele 18,30; 20,45). CIND SE AUD CLOPOTELE : rulează la Victoria (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45). FRAȚII KARAMAZOV : rulează la Central (orele 10,30; 15; 19,30). NOILE AVENTURI ALE RĂZBUNĂTORILOR : rulează la Lumina (orele 8,45; 16,15 în continuare ; 18,30; 20,45); Floreasca (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30). CORABIA NEBUNILOR : rulează la Doina (orele 11,15; 14,15; 17,15; 20,15). Program pentru copii (orele 9—10) ; Dacia (orele 8—19,15 în continuare). MONDOCANE : rulează la Timpuri Noi (orele 9—21 în continuare). FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ : rulează la Feroviar (orele 9; 12; 15; 17,45; 20,30), Excelsior (orele 9,30; 12; 15,30; 18; 20,30), Gloria (orele 9,15; 12; 15; 18; 20,30), BERU ŞI COMISARUL SAN ANTONIO : rulează la Griviţa (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30), Giuleşti (orele 15,30; 18; 20,30), Aurora (orele 9,30; 11,30; 13,30; 16; 18,15; 20,30). SOARELE VAGABONZILOR : rulează la înfrăţirea (orele 15,15; 17,45; 20). TESTAMENTUL DOCTORULUI MARUSE : rulează la Bucegi (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30). OMUL MOMENTULUI : rulează la Unirea (orele 15,30; 18). NOAPTEA : rulează la Unirea (ora 20,15). LUPII ALBI : rulează la Lira (orele 15,30; 18). Moşilor (orele 15,30; 18; 20,30), Vitan (orele 15,30; 18; 20,30). CIT TIMP EŞTI SĂNĂTOS : rulează la Lira (ora 20,15). RĂZBOI ŞI PACE (seria I şi II) : rulează la Drumul Sării (orele 15, 19,30). MORŢII RAMIN TINERI : rulează la Ferentari (orele 15,30; 18; 20,15). Popular (orele 15,30; 18; 20,30). CĂLDURĂ : rulează la Cotroceni (orele 15,30; 18; 20,30). VIRIDIANA : rulează la Buzești (orele 15,30; 18; 20,15). GATIT,EO GALILEI : rulează la Pacea (orele 15,45; 18; 20,15). FAMILIA NOASTRĂ TRĂSNITĂ : rulează la Crîngași (orele 15,30; 18; 20,15) LA NORD PRIN NORD-VEST : rulează la Volga (orele 10,16 în continuare ; 19,30). TIGRUL : rulează la Viitorul (orele 15,30, 18). TOTUL DE VINZARE : rulează la Viitorul (ora 20,30). BALTAGUL : rulează la Mioriţa (orele 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,30) . OMUL CARE VALORA MILIARDE : rulează la Munca (orele 16; 18, 20). ANGELICA ŞI SULTANUL : rulează la Cosmos (orele 15,30; 18; 20,15). MAI PERICULOASE DECIT BĂRBAŢII : rulează la Tomis (orele 9,30—15,30 în continuare; 18; 20,15). STELELE DIN EGER : rulează la Flacăra (orele 15,30; 19), Progresul (orele 15,30; 19), PĂPUŞA : rulează la Arta (orele 10—16 în continuare ; 19,30). ÎN ÎMPĂRĂŢIA LEULUI DE ARGINT : rulează la Modern (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20.30), Flamura (orele 9; 11,15; 16; 18,15; 20.30) , PARIA: rulează la Rahova (orele 15,30, 18). OAMENI ÎMPIETRIŢI : rulează la Rahova (ora 20,15). LUNI DECEMBRIE 1999 Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ (Sala Studio): PĂRINŢII TERIBILI — ora 19,30; Teatrul Mic: TANGO — ora 20; Teatrul ,,C. I. Nottara" (Sala Studio) : CIND LUNA E ALBASTRA — ora 20; Teatrul de Comedie Constanţa (la Teatrul de Comedie): INVITAŢIE LA CASTEL — ora 20; Teatrul „C. Tănase“ (Sala Savoy): VARIETĂŢI ’69 — ora 19,30; (Calea Victoriei) : FEMEI, FEMEI, FEMEI — ora 19,30. LUNI 1 DECEMBRIE 1969 PROGRAMUL I • 18,00 Deschiderea emisiunii. Consultaţii tehnice • 18,20 Pro sau contra ? Emisiune de dezbateri pentru tineret. Clasic şi modern în învăţămintul matematic (II) • 18,50 Un interpret îndrăgit al cîntecului maramureşean — Nicolae Sabău. Acompaniază orchestra condusă de Nelu stan • 19,00 Telejurnalul de seară. Agenda politică e 19,30 Actualitatea economică • 20,00 Roman foileton „La răscruce de vinturi“ (IV). „Ultima răzbunare" (sfirșitul serialului) • 20,45 Enigma statuii 0 21,30 Reflector — telefoileton cotidian 0 21,40 „Steaua fără nume“ — emisiune-concurs de muzică ușoară 0 22,30 Telejurnalul de noapte 0 22,45 Scena. Emisiune de actualitate și critică teatrală 0 23,1® închiderea emisiunii.