Scînteia Tineretului, decembrie 1969 (Anul 25, nr. 6390-6416)

1969-12-01 / nr. 6390

„SC`NTEIA TINERETULUI" pag. 2 CRONICI — INFORMAȚII LUNI 1 DECEMBRIE 1969 Semicentenarul Teatrului Naţional şi al Operei Române din Cluj l­a Cluj au început, sîmbătă, festivităţile consacrate aniver­sării unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea Teatrului Naţional şi a Operei Române, instituţii de frunte ale culturii româneşti. Sîmbătă, la amiază, în sala consiliului popular judeţean, a avut loc solemnitatea în­­mînării unor ordine şi me­dalii acordate cu acest pri­lej de Consiliul de Stat unui nu­măr de 81 de actori, cîntăreţi, regizori şi alţi lucrători din ca­drul celor două instituţii sărbă­torite. Au fost de faţă tovarăşii Aurel Duca, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al co­mitetului judeţean de partid, preşedintele consiliului popular judeţean, Pompiliu Macovei, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, acad. Ştefan Peterfi, vicepreşedinţie al Consiliului de Stat, acad. Con­stantin Daicoviciu, membru al Consiliului de Stat, şi alte per­soane oficiale. In numele celor decoraţi au mulţumit pentru înaltele distincţii acordate ar­tiştii Ion Fărăianu, Silvia Ghe­­lan, Stela Simoneti, Constantin Ursulescu şi regizorul Ilie Ba­­lea. In prezenţa reprezentanţilor organelor locale de partid şi de stat, a unor oaspeţi din Capitală şi din alte oraşe ale patriei, după-amiază, a avut loc aduna­rea jubiliară consacrată semi­centenarului. Făcînd un scurt istoric al preocupărilor de tea­tru românesc din Transilvania, tovarăşul Vlad Mugur, directo­rul Teatrului Naţional şi conf. univ. Gheorghe Merişescu, au relevat continuarea şi consoli­darea tradiţiei dramatice, evi­denţiind succesele celor două prestigioase instituţii de artă în condiţiile noii ambianţei cultu­rale a României socialiste. Cu puternice aplauze a fost primit tov. Aurel Duca, prim-se­cretar al Comitetului inițiat''nn Un cor de inimi, de glasuri a înălţat un om­o'­r cu pio­şenie şi recurv­iu­ă, de-a lun­gul intilnirii d­e caldă evocare pe care a prilejuit-o, centenarul celui mai vechi liceu din Piatra Neamţ. Timp de 10 decenii, de la a­­cest izvor de cultură şi vatră de civilizaţie românească ! Mai mult, de 5 000 de absolvenţi au plecat către to­t zările ţării, purtind cu ei Învăţătura şi în­văţămintele dobîndite de la das­căli eminenţi, flacăra dragostei pentru ţară, pentru poporul din rindurile căruia s-au ridicat. S-a pornit de la clasa cu 23 de elevi şi doi profesori prin care debuta in 1369, ca gimna­ziu cu numeroase greutăţi ma­teriale. S-a ajuns la cei 1 860 de elevi de astăzi, pentru pregăti­rea cărora lucrează cu abnega­ţie şi dăruire 64 de profesori, intr-un local cu zeci de clase, bine înzestrat cu tot ceea ce este necesar desfăşurării optime a procesului instructiv-educativ. între aceşti parametri, expo­ziţia deschisă în localul şcolii, cuvintările rostite la adunarea jubiliară din sala Teatrului Ti­neretului ca şi emoţionantul şi ieri, s-au sărbătorit la Vă­leni, pe malul drept al Ialomi­­ţei, la 20 km de vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti, 100 de ani de la înfiinţarea­ liceului din localitate. La festivitate au participat reprezentanţi ai orga­nelor de partid şi de stat, absol­venţi, profesori, elevi, invitaţi. Din partea foştilor elevi au ros­­tit de expresivul spectacol fes­tiv prezentat de elevi, sute de secvenţe au evidenţiat de-a lungul drumului prin veac al Liceului „Petru Rareş“ efortu­rile neîntrerupte ale generaţii­lor pentru ridicarea nivelului de cultură al fiilor ţării, împletit cu o bună parte din istoria in­­văţămîntului românesc, acest drum în timp este însă încunu­nat de împlinirea vechilor nă­zuinţe, abia în anii construcţiei Socialiste a României. De aceea, in mod firesc, manifestările ju­biliare ale centenarului au în­semnat o înaltă cinstire pentru tot ce a fost valoros în acest veac de existenţă a liceului, un omagiu de caldă şi fierbinte pre­ţuire a ceea ce este şcoala în prezent, dar şi angajamentul­­ formulat de la tribuna adu­nării, în scrisoarea adresa­tă C.C. al P.C.R., personal tovarăşului secretar general Nicolae Ceauşescu — că profe­sorii vor munci pe măsura vii­torului ţării, aşa cum a fost prefigurat în documentele celui de-al X-lea Congres al Partidu­lui. ION TRONAU tit cuvîntări omagiale prof. Lá­zar Dinescu, şi conf. dr. Vla­dimir Diculescu. Cu acest pr­ilej, a fost înminată organizaţiei li­ceului diploma de onoare a C.C. al U.T.C. La sfirşitul festivităţii adunarea jubiliară a trimis o te­legramă adresată C.C. al P.C.R., tovarăşului­ Nicolae Ceauşescu. M. V. Cluj al P.C.R., care a dat citire mesajului de salut adresat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu co­lectivului Teatrului Naţional şi Operei Române din Cluj cu o­­cazia jubileului. Cuvintele calde, adresate de secretarul general al partidului, artiştilor clujeni au fost primite de participanţii la adunare cu un mare entu­ziasm. In continuare au salutat evenimentul Domniliu Macovei, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, repre­zentanţi ai unor teatre şi opere din ţară. A fost, apoi, dezvelită o placă comemorativă şi s-a vi­zitat expoziţia documentară din holul clădirii. In aceeaşi seară, a avut lo­c un spectacol de gală cu „Săptămîna patimilor“ de Paul Angliel. Duminică, Teatrul Naţional a prezentat spectacolul „Caligula” iar Opera Română „Aida“. Participanţii la adunarea ju­biliară au adresat, intr-o atmos­feră entuziastă, Comitetului Central al P.C.R., tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, o tele­gramă în care se spune : La aniversarea celor 50 de ani de existenţă a Teatrului Naţio­nal şi Operei Române din Cluj, în clipe de solemnă sărbătoare şi emoţionant bilanţ, interpreţii, regizorii şi tehnicienii — toţi cei care prin muncă îşi îndeplinesc chemarea şi talentul pe scena astăzi semicentenară — pătrunşi de semnificaţiile multiple ale activităţii şi menirii artei noas­tre, ne îndreptăm cu adîncă re­cunoştinţă şi mulţumiri gîndu­­rile şi sentimentele cele mai alese, strădaniile şi năzuinţele către Comitetul Central al Par­tidului Comunist Român, către dumneavoastră, iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, făgăduin­­du-vă că vom contribui cu pa­siune şi dăruire la înălţarea marelui edificiu al culturii so­cialiste. Urările şi felicitările pe care ni le-aţi adresat, fiecare cuvînt al generosului şi caldului dv. salut înseamnă pentru noi adîn­că şi profundă preţuire, o do­vadă a sprijinului, a cinstirii de care se bucură în România so­cialistă arta şi slujitorii ei. In încheiere, în telegramă se spune : Ne angajăm să slujim cu toată energia şi însufleţirea politica marxist-leninistă a Par­tidului Comunist Român , vă a­­sigurăm de permanenta străda­nie în promovarea unui reperto­riu valoros de înaltă ținută ideo­logică şi artistică, prin a cărei interpretare să cucerim zi de zi noi trente şi taine ale măiestriei, să participăm cu dăruire deplină la îmbogăţirea universului spi­ritual al poporului, la eferves­cenţa constructivă şi creatoare a întregii ţări. I. RUS - CtraARUl LICEULUI „PETRU­ RAREŞ“ DIN PIATRA NEAMŢ • CENTENARUL LICEULUI DIN VĂIENI-DÎMBOVIŢA (Urmare din pag. I)­mane în viaţa tineretului nos­tru, va fi din convingerea că munca merită mai mult decit un simplu elogiu. Ea pretinde, cred, o examinare lucidă a mentali­tăţilor şi situaţiilor care, une­ori, creează un nedorit contrast între frumuseţea teoriei şi rea­litatea practicii... „NU-MI PLACE SA MUNCESC" ■Am publicat zilele trecute în acest ziar două articole, ai că­ror „eroi“ erau tineri delicvenţi. Cazurile lor nu se arătau foar­te grave şi duceau, cert, la diag­nosticul : „recuperabil“. Ambii însă erau victimele altor tineri, delicvenţi inveteraţi, a căror re­­cuperabilitate se arăta a fi cel puţin îndoielnică. Deosebirile nu ţineau însă doar de gravita­tea culpei. Să fi fost o simplă coincidenţă în faptul că vino­vaţii secundari (portretizaţi în articole) cunoşteau totuşi mun­ca şi aveau chiar unele perspec­tive de dezvoltare profesională, pe cînd vinovaţii principali ie­şiseră de mult din circuitul pro­ductiv, sau nici măcar nu i se integraseră vreodată Pe a­­ceştia din urmă i-am cunoscut numai indirect, din dosarele pe­nale şi din descrierea celor din­ţii. De fiecare dată se spunea despre ei : „nu le plăcea mun­ca“... Normal ! Dar celor pe ca­­re-i atrăgeau în plasa influen­ţei lor nefaste — le plăcea mun­ca ? Cred că răspunsul cel mai exact ar fi , da şi nu. Da — fiindcă ea le oferise (în cazul lor, insuficient) acea demnitate, acea satisfacţie creatoare la care m-am referit. Fiindcă prin mun­că se simţiseră (îi citez pe a­­mîndoi) : „in rîndul oamenilor“... Nu — fiindcă munca le cerea efort, privaţiuni de „libertate“, disciplină deci, fiindcă, vezi bine, era incomodă... Muncă comodă ? Cine a mai auzit de aşa ceva ? (Exclud fi­reşte falsa muncă, adică... chiu­lul). Muncă lipsită de factorul suferinţă, de o anume autocon­­strîngere ? Ar fi să idealizăm. Şi s-a idealizat nu o dată, afir­­mîndu-se simplist că bucuria muncii ar însemna un fel de euforie continuă. Departe de asta !... Oare şcolarul care se bucură că vine vacanţa e un „leneş“ ? Dar muncitorul care e bucuros că a sunat sfirşitul schimbului, că se va duce în fine să se odihnească ?... Pro­blema — cred — se pune altfel. Din noţiunea de muncă nu se poate exclude elementul datorie, faţă de alţii şi faţă de tine în­suţi. Există o etapă în viaţă (sau mai multe) în care activitatea ţi se impune, pină cînd ajunge să devină o deprindere, o nece­sitate interioară. Teorii, în privinţa asta, des­tule !... E de ajuns să-l citez pe Mac Gregor care vorbeşte des­pre două concepţii opuse — „munca repugnă omului“ şi „munca e inerentă omului“. So­cietatea noastră, desigur, acţio­nează în numele celei de-a doua concepţii. Omul social din zilele noastre este cel care nu poate trăi fără muncă, nu numai din punct de vedere material, dar şi moral. Şi totuşi, pote că în biografia fiecăruia dintre noi putem identifica o clipă cînd am simţit pentru muncă o aver­siune Dacă clina ar fi persistat, d­ncă impasul s-ar fi permanen­tizat, am fi ajuns fiecare să spunem că „nu ne place mun­ca“... Şi atunci am fi fost desti­naţi fie delicvenţei, fie parazi­tismului, fie acelei torturi per­manente numită „munca în silă“. Din fericire, clipa a fost depă­şită. Dar cum ?... DE CE MUNCIM? „Atitudinea faţă de muncă este aspectul cel mai important al personalităţii omului , îmi spunea cercetătorul în psiholo­gia muncii Constantin Botez, doctor în ştiinţe psihologice. Cei trei factori care o impulsionea­ză se numesc motivaţie, interes, aptitudine“... Aşadar, motivaţia... Cei mai mulţi, întrebaţi în grabă, afirmă că muncesc ca să se poată în­treţine, ei şi familiile lor. Evi­dent !... Dar foarte rar, aproape niciodată, acesta nu e mobilul unic. Am cunoscut un tânăr care, din motive de boală, fusese pen­sionat temporar. Renunţînd la activitate cheltuia mai puţin şi pensia primită îi ajungea cit şi salariul pe care-l avusese. Dar tînărul suferea, pe plan mo­ral !... O funcţionară, victimă a... dezorganizării din serviciu, unde lucra, ajunsese într-o vre­me să nu facă aproape nimic, primind salariul, după propria-i mărturisire, degeaba... Acestei femei îi plăcea foarte mult va­canţele, cînd avea posibilitatea să colinde întreaga ţară ; dar, înainte de „vacanţa“ care urma acestei inactivităţi a ei de un an întreg, îmi spunea jenată : „de data asta destinderea nu mai are pentru mine nici un gust. Să mă î­elaxez... după ce?“... Am vorbit cu destui psihiatri care aveau în îngrijirea lor bolnavi de astenie ; cei mai mulţi din­tre astenici nu se plîngeau in primul rînd că munca lor e grea, ci că nu le dă satisfacţie. Şi mărturiseau deschis că în pe­rioada­­în care munciseră mai intens decit atunci, dar mai cu spor, nu aveau nici o astenie... Iată şi o realitate din teatre : actorii care joacă rar sau deloc se simt mai „astennaţi“ decit cei care joacă mult, uneori în fie­care seară... In nici unul din exemplele a­­lese nu e vorba, deci, de imbol­durile „necesităţii materiale", veniturile lor sunt identice sau aproape identice cu ale colegi­lor mai solicitaţi. Suferinţa mo­rală, cu toate consecinţele ei, are deci o altă cauză... Care ? Nu cumva tocmai absenţa sen­zaţiei că creează şi, deci, nepu­tinţa de a se crea, prin muncă, pe ei înşişi ? UN NEVĂZUT SISTEM DE CANALE Am stat de vorbă, la Procu­ratura Municipiului Bucureşti, cu un tinăr delicvent despre care n-am scris pînă acum. Atacase o femeie în plină stradă şi în­cercase să-i fure ceasul pentru că, se spunea în anchetă, „avea nevoie de bani". L-am întrebat cît cîştiga pe lună. El cînta prin restaurante, serile, apoi făcea chetă._ Rare­ori realiza sub 3 000 de lei lunar. Uneori ajungea chiar şi la... dublu ! Nevoie de bani ? Oricine poate avea ne­voie de bani mai mulţi, dar în acel caz nu mi se părea că a­­cesta e mobilul dereglării gra­ve de caracter. Am insistat, şi iată o mărturisire : „toţi din fa­milia mea sintem­ muzicanţi, dar tatăl şi fraţii mei lucrează ca muncitori în îrntrepriiideri, cîşti­­gînd mai puţin decit mine, de cîntat cîntă doar în ansamblu­rile de amatori ale uzinei... Toţi sunt oameni aşezaţi la casele lor, nici unul n-a făcut vreodată ce-am făcut eu“... Ah, desigur, eroul meu era un „artist“ — departe de mine ideea că arta nu-i o muncă, şi încă foarte grea, că nu-ţi dă satisfacţie din cele mai mari. Dar felul cum „muncea“ el, dezorganizat, de­­pinzînd de „generozitatea“ chef­liilor, îl „jignise“ (cuvîntul îi a­­parţine, deşi nu străluceşte prin demnitate) şi îl împinsese trep­tat la o viaţă huliganică. Are 18 ani... Toţi specialiştii sînt de a­­cord că, de obicei, pînă la a­­ceastă vîrstă, sistemul nevăzut de canale care alimentează dra­gostea de muncă, nevoia de ac­tivitate, ar fi trebuit să se for­meze integral. E destul de greu (dar, evident, nu imposibil) să-l formezi de acum înainte : a tre­cut primul prilej — cei „7 ani de acasă“ ; al doilea prilej — primul contact cu şcoala ; al treilea prilej — influenţa pri­mului cerc de prieteni care să-l stimuleze (şi eventual, efectul, fie foarte stimulator, fie... dim­potrivă, al primei dragoste) , al patrulea prilej — orientarea profesională — identificarea pa­siunilor, aptitudinilor, indicarea domeniilor în care acestea pot fi cel mai bine împlinite... Desi­gur cazul tînărului muzicant care, din toate, n-a găsit mai bun de făcut decit să cînte prin crîşme este ,,la limită“, la peri­feria problematicii. Dar în atî­­tea alte cazuri, defecţiunea unuia sau altuia dintre aceste canale creează obstacole nu mai puţin dificile !... E vina tînărului ? F, vina celor din jurul lui ? Mai sînt defecţiuni în sistemul nos­tru de detectare şi stimulare a capacităţilor reale existente în aproape fiecare tinăr? Este ceea ce voi încerca să arăt — prezentînd diferite ca­zuri şi referîndu-mă la păreri dintre­ cele mai rorrmetente — în articolele următoare. CUM NE CREAM PE NOI ÎNȘINE Imagine din Satu Mare. Pe GALERIILE DE ARTĂ • Pictura Letiției Bucur expri­mă o necesitate structurală de ri­goare, de ordine aplicată strict sieşi. Formele ce închipuie fan­tastice aparate de zbor ori apa­rate radar caută un echilibru ferm, evident în simetria elemen­telor componente, implicit în re­dundanța lor Echilibrul nu tin­de să sublinieze o materialitate, o concreteţe ci mai degrabă ra­porturile posibile ale acesteia cu spaţiile infinite, incerte în infi­nitatea lor. Contrazicînd legile fi­zice artista suspendă aceste „o­­biecte“ într-un spaţiu vid parcă, în care acestea încearcă atracţia zborurilor născînde, în care tîn­­jesc după plutiri. Pictoriţa nu exaltă industria, ci evocă poezia ei, în concordanţă cu sensibilita­tea contemporană, implicit poezia formelor precise, a raporturilor matematice, a liniilor angulare lipsite de orice echivoc. Sublinia­ză de fapt un sentiment de certi­tudine, de stabilitate cerebrală. Pictura ţine prin mijloacele de realizare de condiţia şevaletului ori, prin viziunea abordată, cre­dem că aceasta reclamă alte ma­teriale, implicit o evoluţie a în­tregii expresii către o formă pro­prie lipsită de un convenţionalism formal, vizibil încă. (Ateneul ti­neretului).­­ Nicolae Saca se situează formal la graniţa destul de ambi­guă dintre figurativ şi abstract. Resortul picturii sale rămîne evi­dent unul figurativ, abstractizat însă pînă la acel prag extrem dincolo de care asociaţiile nu s-ar mai putea înscrie sensului căutat. Aproape toate lucrările traduc o stare de imponderabilă poezie ; ele transpun stări sufle­teşti încercate în faţa unor mo­tive din realitate şi în consecinţă nu conturul fizic al acestora tre­buie căutat, ci spiritul lor. Artis­tul vădeşte fără îndoială o înzes­trare plastică deosebită cultivînd transparenţele, sensibilizînd su­prafeţele prin migăloase şi atente reveniri. Se pierde uneori însă în jocul acestor „finisări“ care dimi­nuează calitatea şi densitatea impulsului liric iniţial provocînd o nedorită monotonie, o indecizie, mărturisind totodată din unghiul aplicaţiei critice şi lipsa unei conştiinţe estetice clare (sala Ka­­linderu, strada Dr. Sion nr. 2). • Principalul cîştig al sculpto­­riţei Adina Ţuculescu în această etapă îl descifrăm mai ales în cla­­rificarea unui registru de forme care tinde să-i fie propriu, să o definească mai pregnant sub ra­portul intenţiilor şi să o diferen­ţieze într-un plan strict plastic. Artista caută raporturile subtile dintre ansamblul formei generale şi formele posibile conţinute de aceasta, forme pe care uneori le impune cu pregnanţă în corpul a­­cesteia ori numai le sugerează în dorinţa de a surprinde mişcarea incipientă materiei. Formele ova­le (reluate pînă la saturare, ca un laitmotiv şi în desene) subli­niază acest caracter germinativ, această stare de primordialitate pe care o insinuează artista în fie­care lucrare a sa (Galeriile de artă din strada Mihai Vodă nr. 2).­­ Ceramica lui Dimitrie Voicu vădeşte un remarcabil bun gust, rafinament, o perfectă adecvare a formelor artistice funcţionalită­ţii. Pe un registru de volume redus dar îndelung căutat, în general extrem de simplu (parcă tocmai pentru a lumina mai clar expresivitatea compoziţională), culoarea întrebuinţată nu are nimic contrafăcut, ea fiind în ge­neral aceea a materiei. Tot ceea ce ipotetic această ceramică „pierde“ prin firescul ei, prin „tradiţionalismul“ ei în raport cu alte forme modemne, supuse goa­nei după insolit,­ suferind de o veşnică foame de invenţie, cîşti­­gă în autenticitate. (Sala Kalin­­deru, str. Dr. Sion nr. 2). • Ceramica lui Constantin Nir­­că o putem înscrie aceleiaşi ca­tegorii, artistul creînd obiecte de utilitate cotidiană destinate evi­dent interioarelor moderne (cea­suri, platouri, plăci decorative, fi­gurine, vase pentru flori etc.). De un temperament liric mai avîntat, mai exuberant Nircă împodobește ceramica sa cu expresive desene practicate direct pe volum, cu un gust pentru fastuos şi luxuriant. De unde şi senzaţia de explozie florală. In ceramica sa artistul fo­loseşte nu rare­ori sugestii ale artei populare evidente mai mult în motive (intens prelucrate) de­cit în spirit. (Galeriile de Artă din Calea Victoriei 132). C. R. CONSTANTINESCU CLASICII VEACULUI... Anatemizată ani in fir, „noua şcoală vieneză“ conti­nuă să-şi făurească drumuri largi spre conştiinţa contem­poranilor. Nici unul dintre drumurile muzicii contempora­ne nu poate fi înţeles fără creaţiile celor trei mari repre­zentanţi ai oiertei muzicale a veacului NX: Arnold Schön­berg, Alban Berg, Anton We­bern. Continuuind experimen­tele wagneriene pînă la ultimele lor consecinţe, A. Schönberg distruge multiseculara existen­ţă a tonalităţii, făurind o mu­zică în care intuim un sensibil seismograf al veacului, o mu­zică de o profundă raţionalita­te care nu solicită extazul au­ditoriului ci meditaţia sa, o muzică ale cărei frumuseţi nu se relevează după reflecţii în­delungate, profunde. Pornind de la un sistem u­­nic de coordonate, cei trei mari reprezentanţi ai noii şcoli vieneze au făurit o suită de opusuri care concentrează, cu toată diversitatea lor sti­listică, întreaga evoluţie a a­­cestui secol muzical. Pe bună dreptate în toate centrele muzicale ale lumii, „reprezen­tanţii noii şcoli vieneze“ — clasicii veacului XX — îşi o­­cupă locul meritat pe afişele de concert. Organizatorii vie­ţii concertistice îşi dau tot mai mult seama că numai progra­mâl, cu seriozitate lucrările şcolii lui Schönberg, pot crea climatul necesar înţelegerii tu­turor celorlalte mari creaţii ale veacului, înţelegerii marilor seisme care continuă să tecto­­nizeze limbajul muzical con­temporan. Promotor al literaturii vea­cului (şi meritele ansamblului in cultivarea noilor valori mu­zicale naţionale şi universale nu va putea fi nicicînd su­bestimat), „Musica nova“ ne-a oferit în această săptămînă, într-un concert special, citeva dintre cele mai reprezentative lucrări ale noii şcoli vieneze : „Patru piese pentru clarinet şi pian“ de Alban Berg, „Trio pentru vioară, violă şi violon­cel„Trei piese pentru vio­loncel şi pian“ şi „Cvartet pentru vioară, clarinet, saxo­fon şi pian“ de Anton Webern şi Suita op. 29 de Arnold Schönberg (ultimele patru lu­crări în primă audiţie româ­nească). Lucrările au fost concepute intr-o îndelungată perioadă istorică — de la 1913 (Piesele lui A. Berg) — la 1926 (piesa lui Schönberg), — aparţinînd unor etape distincte din evo­luţia compozitorilor. Concertul de miercuri seara a concentrat toate forţele an­samblului, punctînd omogeni­tatea sa, muzicalitatea, cultura stilistică, seducătorul simţ pen­tru calitatea sunetului a fiecă­ruia dintre membrii săi. Am regăsit în interpretările ansam­blului (care s-a bucurat de astă dată de colaborarea unor prestigioşi muzicieni — diri­jorul Aurel Niculescu, flautis­tul Virgil Frăncu, fagotistul Mihai Tănăsilă, saxofonistul Ilie Ştefănescu), seriozitatea, înalta temperatură interpreta­tivă caracteristică fiecăruia dintre evoluţiile sale anterioare în care a atacat cu curaj li­nele din cele mai dificile lu­crări ale repertoriului con­temporan. Lărgindu-şi repertoriul spre izvoarele muzicii secolului, ansamblul „Musica nova“ continuă (paralel cu progra­marea prioritară a lucrărilor româneşti pe scenele din ţară şi din străinătate) o operă de profundă culturalizare care trebuie fierbinte salutată. IOSIF SAVA (Urmare din pag. I) lă a oraşului, de care vor­bim, a fost, în ultimele săp­­tămini, martorul unor eveni­mente artistice (și, după cum se va vedea, nu numai artis­tice) pe care, desigur, cro­nica scrisă a Urbei (ziarul local) şi deopotrivă cea ne­scrisă nu le vor lăsa necon­semnate. Evenimente al că­ror personaj central este un om foarte tinăr — eleva Mo­­roşanu Doina, din clasa a XI- a a Liceului Mihail Ko­­gălniceanu“ din localitate — şi ale căror semnificaţii, de­păşind prin valoarea lor exemplară perimetrul strict local, pot interesa, credem, o arie largă de cititori tineri (şi, după cum se va vedea, nu numai tineri). Despre ce este vorrba ? Do­tată cu remarcabile calităţi vocale demonstrate, incă de pe cînd purta cravata de pionier, pe diverse scene ale Moldovei, în concerte de mu­zică populară şi uşoară, ele­va Moroşanu Doina şi-a vă­zut, nu de mult, la nici 17 ani, încununată cu un suc­ces de prestigiu, o „carieră“ solistică punctată pînă acum cu medalii, plachete şi di­plome ciştigate la diverse concursuri judeţene sau in­­terjudeţene dedicate muzicii uşoare. Ea­ a participat la prima fază a concursului Steaua fără nume, organizat de Televiziune, şi a „con­vins“ exigentul juriu să-i a­­corde punctajul necesar ad­miterii in etapa următoare. Cum s-ar spune, tînăra stu­dioasă dotată cu haruri vo­cale şi interpretative, telege­nică şi bine pregătită sub raport teoretic, s-a impus pe plan central, lucru nu lipsit de reală însemnătate atit pentru eleva vasluiancă, cit şi pentru orăşelul natal. Dar, mai departe, eveni­mentele ni se infăţişază ca avînd două feţe — ca să fo­losim o comparaţie adecvată vom spune că ele poartă pe un obraz masca comediei şi pe celălalt simbolul teatru­lui tragic -V- şi­­tocmai de aceea socotim util să spu­nem lucrurilor pe nume : tînăra performeră a micului ecran, bine notată in fişele concursului artistic, a primit, vai, in catalogul şcolar, pentru prima dată in carie­ra ei de elevă, nota 4 ! A primit-o aşa, simplu, şi, după cum singură ne-a măr­turisit, nu fără tristeţea de rigoare, a­ primit-o pe bună dreptate : n-a ştiut la chi­mie şi „domnu’ Zincu“, profe­sorul, a procedat in conse­cinţă. Veţi spune că nu este nimic ieşit din comun în a­­ceastă intimplare — o elevă care n-a ştiut, a luat nota 4 , un fapt banal — şi, pină la un punct, vom fi de acord cu dumneavoastră. Dar... Dar notorietatea, o dată ciştigată, rămîne notorietate — şi tocmai aceasta este ideea la care vrem să ajun­gem. Căci, iată, acest insuc­ces şcolar al Doinei nu i-a lăsat indiferenţi pe vasluie­nii cei atit de mindri de performanţa ei artistică... In ziua cînd am vizitat Vasluiul afişe mari anunţau, în orga­nizarea comitetului judeţean U.T.C., un apropiat concurs de muzică uşoară intitulat sugestiv „Constelaţia necu­noscută“ şi prevăzînd, în în­cheiere, un recital al „stelei fără nume“. La Casa de cul­tură, orchestra „Metronom“ repeta de zor cu soliştii : la Comitetul U.T.C. se studia problema decorurilor şi cas­tele de la cantină... Ne-a im­presionat această grijă a în­tregului orăşel faţă de un tinăr talent şi am înţeles foarte bine de ce atit profe­soara dirigintă Maria Pencu cit şi profesorul îndrumător Gheorghe Moraru erau atit de siguri că Doina îşi va în­drepta cît de curînd, prin muncă, nota proastă din ca­talog. „în general, ni s-a spus, se vorbeşte despre mi­cile oraşe de provincie mai mult la modul peiorativ (nai­vitate, bîrfă etc) uitîndu-se să se amintească şi valorile etice reale generate de a­­semenea medii. Căci, prin dimensiunile lor reduse, prin posibilitatea ca, aici toată lumea să cunoască pe toată lumea, orăşelele de provincie se prezintă, de fapt, ca niş­te mari familii ale căror ri­gori nu îngăduie membrilor lor — şi mai cu seamă celor cu notorietate — să comită fapte inconforme cu bunul simţ sau să persiste în a le comite. Este un adevăr ilus­trat, printre altele, de gri­ja părintească a concetăţe­nilor noştri faţă de situaţia şcolară a talentatei Doina Moroşanu, elevă despre care întreg Vasluiul ştie că aspi­ră să urmeze, după liceu, cursurile conservatorului — şi căruia nu-i este indiferent cum se va prezenta ea la a­­cest visat concurs“. ...Un adevăr, vom conchide noi, in virtutea căruia aceas­tă rubrică a sublinierilor laudative s-ar fi putut inti­tula, azi : „Un oraş, o faptă, o idee“. Numelor iar in urbe, aşa cum se cuvine, se fredona pe di­ferite tonuri refrenul ,,N-a­­veţi un bilet în plus ?“ Dar şi un alt refren, unul rostit cu tristeţe şi puţin a fi sin­tetizat în propoziţiunea sim­plă „Doina a luat nota 4“. Am auzit rostind această propoziţiune, când a venit vorba despre valorile artisti­ce ale Vasluiului, oameni foarte diverşi : inginerul Ion Popescu de la Fabrica de mobilă, metodistul Gheor­ghe Stoian de la Casa de creaţie, Constantin Holercă, de la comitetul orăşenesc U.T.C., Dumitru Stana, zi­dar pe şantierul noului res­taurant și chiar una din fe­ INTRE METRONOM SI... VA PLACE BRAHMS : rulează la Patria (orele 12; 15; 18, 21), Favorit (orele 10; 13; 15,30; 18; 20,30), OPERAȚIUNEA LADY CHA­PLIN : rulează la Republica (orele 8,45; 11,15; 13,45; 18,15; 18,45; 21,15), București (orele 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45; 21), Melodia (orele 9; 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45). JOCUL CARE UCIDE : rulează la Luceafărul (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,45) ; Festival (orele 8,45; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21). BLOVW-UP : rulează la Capitol (orele 9,45; 12,30; 16); Cinemateca Union (orele 9,45; 12, 14). SA TRĂIM PINA LUNI : rulea­ză la Capitol (orele 18,30; 20,45). CIND SE AUD CLOPOTELE : rulează la Victoria (orele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45). FRAȚII KARAMAZOV : rulează la Central (orele 10,30; 15; 19,30). NOILE AVENTURI ALE RĂZ­BUNĂTORILOR : rulează la Lu­mina (orele 8,45; 16,15 în conti­nuare ; 18,30; 20,45); Floreasca (o­­rele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30). CORABIA NEBUNILOR : rulea­ză la Doina (orele 11,15; 14,15; 17,15; 20,15). Program pentru copii (orele 9—10) ; Dacia (orele 8—19,15 în continuare). MONDO­CANE : rulează la Timpuri Noi (orele 9—21 în conti­nuare). FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ : ru­lează la Feroviar (orele 9; 12; 15; 17,45; 20,30), Excelsior (orele 9,30; 12; 15,30; 18; 20,30), Gloria (orele 9,15; 12; 15; 18; 20,30), BERU ŞI COMISARUL SAN ANTONIO : rulează la Griviţa (o­­rele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30), Giuleşti (orele 15,30; 18; 20,30), Au­rora (orele 9,30; 11,30; 13,30; 16; 18,15; 20,30). SOARELE VAGABONZILOR : rulează la înfrăţirea (orele 15,15; 17,45; 20). TESTAMENTUL DOCTORULUI MARUSE : rulează la Bucegi (o­­rele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30). OMUL MOMENTULUI : rulează la Unirea (orele 15,30; 18). NOAPTEA : rulează la Unirea (ora 20,15). LUPII ALBI : rulează la Lira (orele 15,30; 18). Moşilor (orele 15,30; 18; 20,30), Vitan (orele 15,30; 18; 20,30). CIT TIMP EŞTI SĂNĂTOS : ru­lează la Lira (ora 20,15). RĂZBOI ŞI PACE (seria I şi II) : rulează la Drumul Sării (orele 15,­­ 19,30). MORŢII RAMIN TINERI : ru­lează la Ferentari (orele 15,30; 18; 20,15). Popular (orele 15,30; 18; 20,30). CĂLDURĂ : rulează la Cotro­­ceni (orele 15,30; 18; 20,30). VIRIDIANA : rulează la Buzești (orele 15,30; 18; 20,15). GAT­IT,EO GALILEI : rulează la Pacea (orele 15,45; 18; 20,15). FAMILIA NOASTRĂ TRĂSNI­TĂ : rulează la Crîngași (orele 15,30; 18; 20,15) LA NORD PRIN NORD-VEST : rulează la Volga (orele 10,16 în continuare ; 19,30). TIGRUL : rulează la Viitorul (orele 15,30, 18). TOTUL DE VINZARE : rulează la Viitorul (ora 20,30). BALTAGUL : rulează la Mioriţa (orele 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,30) . OMUL CARE VALORA MILIAR­DE : rulează la Munca (orele 16; 18, 20). ANGELICA ŞI SULTANUL : ru­lează la Cosmos (orele 15,30; 18; 20,15). MAI PERICULOASE DECIT BĂRBAŢII : rulează la Tomis (orele 9,30—15,30 în continuare; 18; 20,15). STELELE DIN EGER : rulează la Flacăra (orele 15,30; 19), Pro­gresul (orele 15,30; 19), PĂPUŞA : rulează la Arta (ore­le 10—16 în continuare ; 19,30). ÎN ÎMPĂRĂŢIA LEULUI DE ARGINT : rulează la Modern (o­­rele 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20.30), Flamura (orele 9; 11,15; 16; 18,15; 20.30) , PARIA: rulează la Rahova (orele 15,30, 18). OAMENI ÎMPIETRIŢI : rulează la Rahova (ora 20,15). LUNI­­ DECEMBRIE 1999 Teatrul Naţional „I. L. Cara­­giale“ (Sala Studio): PĂRINŢII TERIBILI — ora 19,30; Teatrul Mic: TANGO — ora 20; Teatrul ,,C. I. Nottara" (Sala Studio) : CIND LUNA E ALBASTRA — ora 20; Teatrul de Comedie Constan­ţa (la Teatrul de Comedie): IN­VITAŢIE LA CASTEL — ora 20; Teatrul „C. Tănase“ (Sala Savoy): VARIETĂŢI ’69 — ora 19,30; (Ca­lea Victoriei) : FEMEI, FEMEI, FEMEI — ora 19,30. LUNI 1 DECEMBRIE 1969 PROGRAMUL I • 18,00 Deschiderea emisiunii. Consultaţii tehnice • 18,20 Pro sau contra ? Emisiune de dezbateri pentru tineret. Clasic şi modern în învăţămintul matematic (II) • 18,50 Un interpret îndrăgit al cîn­­tecului maramureşean — Nicolae Sabău. Acompaniază orchestra condusă de Nelu stan • 19,00 Te­lejurnalul de seară. Agenda poli­tică e 19,30 Actualitatea economi­că • 20,00 Roman foileton „La răscruce de vinturi“ (IV). „Ulti­ma răzbunare" (sfirșitul serialu­lui) • 20,45 Enigma statuii 0 21,30 Reflector — telefoileton cotidian 0 21,40 „Steaua fără nume“ — e­­misiune-concurs de muzică ușoa­ră 0 22,30 Telejurnalul de noap­te 0 22,45 Scena. Emisiune de ac­tualitate și critică teatrală 0 23,1® închiderea emisiunii.

Next