Scînteia Tineretului, ianuarie 1970 (Anul 26, nr. 6417-6441)

1970-01-04 / nr. 6417

„SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 3 REPORTAJ DE REVELION murnna 4 IANUARIE 1970 (Urmare din pag- 1) Mircea Mironescu, de numai doi ani absolvent al Politehnicii, cînd operatorul oţelar Ion Bîrgu nu mai puţin vîrstnic, raportî că „totul merge normal“, bine adică, şi Că şarja urmează să iasă la puţine bătăi de gong după ora zero. Tot aici i-am în­­tilnit, la posturile lor, pe ti­­năra pereche inginerească An­­toaneta şi Dumitru Pascu care, în laboratorul de control nedi­structiv, verificau­­cu ajutorul radiaţiilor calitatea pieselor tur­nate şi forjate. Acelaşi gînd, a­­celeaşi emoţii îi stăpineau pe toţi, înscrisă la loc de frunte în Directivele celui de-al IX-lea Congres al partidului, întreprin­derea avea menirea unei mari producătoare de oţeluri speciale, piese turnate şi forjate, reali­zate din producţie proprie. Şi dacă pină acum uzina a asimi­lat pesta 120 de mărci de oţeluri pentru cuptoare electrice, şi dacă tot astăzi hidrocentrala de la Porţile de­ Fier primeşte tur­bine al căror butuc rotor (de 200 tone) palete (40 tone fiecare) şi butuc rotor hidrogenerator (80 tone) sunt realizate aici (pen­tru prima oară în ţară la astfel de dimensiuni) — totul se dato­­reşte înţeleptei politici econo­mice dusă de partidul nostru, de­ a înzestra economia indus­trială cu utilaje de înaltă teh­nicitate, cu un pronunţat grad de automatizare, echivalînd cu cele mai înaintate agregate de profil pe plan mondial. De la 30 iunie 1966, la Uzina de­ ma­şini grele din Bucureşti focul nu s-a stins niciodată. ...Da ora cînd în Bucureşti se năştea prima şarjă a anului 1970, pe platforma siderurgică a Galaţilor, urca schimbul de oţe­­lari condus de tinerii ingineri Mihai Vrabie şi Mihai Mocanu, care a ţinut să marcheze eveni­mentul cu un prim succes : ela­borarea şarjei menită să rotun­jească cifra de 9 300 de la por­nirea oţelăriei. Flacăra acestui rezultat a început să lumineze întreaga platformă, aprinzînd sentimentul mîndriei în toţi muncitorii, maiştrii şi inginerii care la acea oră se aflau la post, asemenea unor veritabili ostaşi pe „nava“ siderurgiei româneşti, înspre ziuă, sentimentul relevat mai sus găseşte o nouă confir­mare : în noaptea revelionului, schimbul de oţelari condus de cei doi tineri ingineri a elabo­rat 11 şarje, echivalînd cu 1 660 tone oţel. în ultima clipă mai primim o informaţie: pe pri­mele două zile ale anului 1970, sectorul oţelărie al combinatu­lui şi-a realizat planul în pro­porţie de 102,5 la sută. Fără în­doială este un avans care în zi­lele următoare va fi amplificat.. ...Raportează Hunedoara , pri­mele zile, primele succese. Oa­menii prim-topitorului Gheorghe Cocoş, masaţi în faţa cuptorului 7 de la O.S.M. 2, de abia au avut răgazul să-şi strîngă mîi­­nile şi să-şi ureze, aşa cum e obiceiul din străbuni . Da mulţi ani ! Se elabora prima şarjă de oţel pe anul 1970, prima pică­tură din uriaşul fluviu de 3 mi­lioane de tone, pe care siderur­­giştii hunedoreni şi-au propus să-l producă în acest an. Minu­nata carte a realizărilor inaugu­rată de ei avea să fie­­ comple­tată la scurt timp cu noi izbînzi. Peste o oră şi-a revărsat şuvoiul de lavă şi cuptorul nr. 6. Apoi, cele două vecine : 4 şi 5. Acti­vitatea din noaptea Anului Nou, apreciază oţelarii, a fost deose­bit de fructuoasă. Orele scurse pînă la terminarea schimbului s-au metamorfozat numai la C.S.M. 2 în peste 1 500 tone de oţel. După două zile de activi­tate din noul an, oţelarii hune­doreni au dat peste plan 294 tone de oţel, îmbogăţind astfel o fru­moasă tradiţie care durează de ani de zile. Aceeaşi activitate febrilă putea fi întîlnită şi în celelalte sec­toare ale combinatului siderur­gic. Ca uriaşele furnale de cîte 1 000 mc fiecare, adevărate bi­juterii industriale care numără doar cîţiva ani de zile de exis­tenţă, s-au realizat cite trei descărcări, însumînd 3 400 tone de fontă. Desigur, siderurgiştii care îşi sărbătoreau revelionul în diverse locuri din oraş, au în­chinat cîte un pahar şi în sănă­tatea prim-topitorilor Simion Jurca şi Mihai Aciobăniţei, ră­maşi la datorie, autorii acestor realizări de prestigiu. Semne bune de belşug... ne-au condus în mijlocul Coo­peratorilor din comuna Topolo­­văţul Mare, judeţul Timiş care, adunaţi în spaţioasa sală a că­minului cultural, şi-au urat unii altora, la miez de noapte, după datină, sănătate, belşug şi feri­cire. Ne-am dat seama că, în biografia lor, urarea nu era o simplă formulă tradiţională, în înţelesul fiecărui cuvînt, sălăş­luiesc multiple semnificaţii. Co­linda noastră a început de la Josu Ioan. Cu 10 ani în urmă abia împlinise 25 de ani şi mem­brii cooperatori l-au pus în fruntea treburilor gospodăriei, alecîndu-l preşedinte. De atunci, realizările obţinute de comună au în permanenţă un punct de convergenţă : propria sa biogra­fie: în ultimii cinci ani s-au construit aici 242 case noi. Fireş­te, toate acestea nu s-ar fi pu­tut obţine, dacă fondul de bază al cooperativei agricole de pro­­ducţie nu ar fi crescut de la 1 038 000 lei în 1959, la 7 261 000 lei în 1969. Totul, sau aproape totul, s-a realizat pe seama creş­terii producţiei la hectar. Aşa, de pildă, în 1960 producţia de grîu a fost de numai 1 223 kg, c­a în anul 1969, să ajungă la 1 964 kg, iar cea­­ de porumb a crescut de la 1 804 kg la 5 064 kg. Sunt impresionante cifrele care indică hărnicia acestor oameni­ ,aceiaşi oameni ne schiţează contururile a ceea ce urmează să fie făcut. „Plenara C.C. al P.C.R. de la sfîrşitul anului tre­cut, ca şi măsurile luate de U.N.C.A.P., au stîrnit în rindul oamenilor din comună un­­ inte­res deosebit şi o totală adezi­une. Cooperativa agricolă de producţie de la noi, în momen­tul de faţă, are toate posibilită­ţile de a aplica aceste măsuri. Recomandarea profilării pe a­­ceste culturi ne-a găsit pregătiţi. Construirea unui combinat por­cin, intercooperatist, ca şi a unei fabrici de nutreţuri concentrate în viitorul apropiat, ne va asigu­ra, în continuare, prosperitatea“ — ne spune tînărul_ preşedinte. ...Traversăm munţii, odată cu lumina, pînă in inima Transil­vaniei, in comuna Voivodeni din judeţul Mureş. Hărnicia româ­nilor şi maghiarilor din co­mună, călăuziţi de aceleaşi scumpe idealuri, nu s-a cheltuit niciodată fără folos. La brigada legumicolă, în brigăzile de cîmp, la atelaje sau la zootehnie, mun­ca lor a cunoscut povara dulce a roadelor. Alexandru Radu, de pildă, s-a întors astă-primăvară din armată și, cu toate astea, i-a ajuns restul anului ca să facă 250 de zile-muncă. Nu a reușit s-o întreacă pe Piroska, cu care s-a căsătorit astă-vară,­­ pentru că răgazul ei a fost mai mare, dar în 1970... Tot cam atunci s-a căsătorit și legumicultoarea Au­relia cu Kiss József de la „cul­tura mare“ şi Maria cu Mihai Butiurca — şi şi-au făcut cu toţii case noi. In total, 32 de case noi numai în Voivodeni, şi numai într-un an. Un cuvînt despre tinerii coo­peratori, care­­şi-au împodobit bradul în clubul lor şi-au potri­vit astfel, ca sărbătoarea majo­ratului să se ţină acum, în noap­tea de la cumpăna anilor. * Să revenim pe o altă undă de lumină, în Capitală... La clubul tineretului Anul nou a probat aici o cer­tă vocaţie de artist. Entuziast şi inventiv, el a scrutat cu ochi fosforescenţi „noaptea cea mai lungă“. Noapte de cumpănă in­tre două decenii, noapte fru­moasă, revendicată cu egală in­sistenţă de trecut şi viitor, dar aparţinînd, în cazul de faţă, fascinantului prezent continuu — tinereţea. Pe care Anul Nou nu o putea neglija. De altfel, ti­nereţea îl aştepta în haine de sărbătoare. Şi născut parcă din albul zăpezilor lui Villon sau al cupelor cu şampanie, oaspetele a sosit... ...La „Universal-club“ cu o sanie cu reni, pornită să alu­nece, din Nord, într-o geome­trie a dreptelor paralele, către bucuria unui „Revelion la Ca­bană“. L-au întîmpinat, cu urări şi emoţie, peste 350 de tineri, de la Uzinele „23 August“, „Repu­blica“, „Electroaparataj“, „Meta­­loglobus“, F.M.U.A.B., Fabrica de încălţăminte „Bucureşti“ etc. La „Ecran club“, „Revelionul cinefililor“ a “reunit pe îndră­gostiţii celei de-a 7-a arte. In­tr-un decor adecvat, ei au pu­tut urmări, în afara programului obişnuit, şi trei proiecţii vesele, între care filmul de animaţie „Prostia omenească“, un scurt metraj de Walt Disney şi ima­gini ale obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă. Ceva din atmosfera „Revelio­nului la Cabana“, avea să trans­pară în feeria „Revelionului Al­pin“ găzduit de „Tehnic-Club“. Decorul hibernal, cu motive de sezon, a constituit un cadru po­trivit pentru momentul folcloric susţinut de un colectiv al An­samblului „Periniţa“ sau pentru recitalul Marianei Bădoiu şi al lui Petre Geambaşu. Şi, pentru că peisajul alpin e, de regulă, în conflict cu termometrul, or­chestrele de muzică uşoară „Ti­nereţea“ şi „Nordic“ au „încăl­zit“ şi pe cei mai indîrjiţi se­dentari, antrenîndu-i pe caligra­fia de graţie a dansului şi bunei dispoziţii! Ultimul popas l-am făcut în incinta acelui splendid edificiu arhitectural care este „Ateneul tineretului“. Aici, Carnavalul „Revelion ’70“ a atras, în poli­cromia ghirlandelor, serpentine­lor şi lampioanelor chinezeşti, numeroşi tineri din întreprinde­rile sectorului 1. Evident,­ nu absentau nici de aci, optimismul, candoarea şi pu­ritatea acelui . „La mulţi ani !“ rostit, în aceste clipe, pe aproa­pe toate meridianele, pe care poporul român l-a transpus, în­­tr-o variantă proprie : „Tinereţe fără bătrîneţe !“. Ora „Q", Staţia bucuriei Am trecut cumpăna anilor la punctul nostru special de trans­misie de la dispecerul naţional. Inginerul Nicolae Pintilie averti­zează, odată, cu acele secunda­rului : iată, în întreaga ţară s-au stins pentru cîteva clipe becurile , consumul de energie scade­­ cu circa 30 MW. Trecem acest moment, şi consemnăm un succint tablou al primelor mi­nute. Din Gara de Nord, perso­nalul 8001 cu direcţia Constan­ţa pleacă la ora 0,05. Mecanic, Duminică R. Ion, pe locomotiva Diesel electrică nr. 539. Tot din­spre Constanţa sosea, la exact aceeaşi oră, acceleratul 806 di­rijat de mina atentă a tînăru­­lui Alexandru Slăvilă. In pri­mele 5 minute ale noului an se năşteau la maternitatea „Polizu“ doi băieţi şi două fetiţe, sub în­grijirea competentă a medicilor din tură, conduşi de Henrieta Ciortoloman, doctor în ştiinţe medicale, şef de lucrări la I.M.F. Pe o masă de operaţie, la clinica de chirurgie nr. 1 din Cluj, reprimea viaţă un tînăr pacient. In noaptea Anului Nou, echipa formată din medicii Ion Popescu, Mircea Ionescu, Vale­rian Casian şi Sorin Ioaneş a efectuat 15 intervenţii chirurgi­cale, toate soldate cu „urări de sănătate.“ La Aeroportul Bănea­­sa, oameni la datorie. Pe pista de zăpadă aterizează cursa Londra — Bruxelles — Bucu­reşti. In aceeaşi noaţ­te, de la New York era recepţionat un mesaj din partea primului a­­vion românesc care face încon­jurul lumii. Pe mările lumii, vapoare sub pavilion tricolor — „Dunărea“, „Hunedoara“, „Olt“, „Mamaia“ — îşi potriveau cea­surile după ora Bucureştiului, ritmindu-şi sentimentele cu ale patriei. Pentru toţi, oriunde s-au aflat în acea noapte, dar cu gindul acasă, în ţară, şarja de oţel de la Uzina de maşini grele, elaborată în primele minute ale noului an, era o certitudine a timpului nostru tînăr, socialist. Pe platourile înalte ale Bucegilor Aceeaşi oră, zero. Urarea sim­­bolică o regăsim aici, pe platou­rile înalte ale Bucegilor, rostită şi recepţionată de sutele de stu­denţi veniţi să întîmpine Anul Nou pe crestele înalte ale Car­­paţilor. Tinerii prezenţi la revelionul organizat de Biroul de Turism pentru Tineret la Predeal şi Pi­riul Rece, la Gîrbova şi Rod­­bav, au ridicat paharele pentru izbînzile din anul care tocmai începea, pentru fericirea fiecă­ruia dintre ei, urîndu-şi sănătate şi noi succese la învăţătură şi-n muncă. Am recunoscut, in mij­locul unui grup de studenţi cu feţele strălucitoare de bucurie, pe Anca Mocanu din anul V, Ar­hitectură,­ Alexandru Nagy, anul I, Construcţii, Peter Dan, anul III, Filozofie, Otto Waltman, anul III, Is­torie. Le-am ascultat ură­rile, dorinţa de a promova cu bine apropiata sesiune de exa­mene, actualul an universitar. Peste tot s-a dansat pînă în zorii zilei, orchestrele întrerupîndu-şi ritmurile doar pentru a face loc diferitelor momente vesele şi tradiţionalelor surprize. La 1 100 metri altitudine, prima zi a nou­lui an debuta într-o atmosferă încărcată de larmă şi voioşie studenţească. De la cîmpie, din inima Bără­ganului, din Bucureşti, răspun­deau muntelui cîteva sute de voci studenţeşti, orchestrate în acelaşi * Gaudeamus igitur... Sub cupola vastă a cantinei Grozăveşti, in universul de lu­mini al tinereţii, „Pluguşorul“ şi „Sorcova“ în variante univer­sitare au exprimat calde urări de sănătate şi fericire, pentru studenţi şi pentru dascălii lor, realizarea dezideratelor unei te­meinice pregătiri profesionale viitorilor ingineri, economişti, profesori, medici, agronomi, ac­tori, artişti plastici, tuturor ce­lor 60 000 de studenţi din insti­tutele Capitalei. La­ ei acasă, în noaptea dintre ani, studenţii au proiectat gîndurile lor de dra­goste şi recunoştinţă către ţară, reflecţia lucidă la ceea ce aş­teaptă de la ei poporul, prin a cărui strădanie urcă cele mai înalte trepte de învăţătură, în anul care a trecut,* cei din anul I şi-au început studenţia chiar aici, în imediata vecină­tate, la noua Cetate a Politeh­nicii, care, cu anul 1970, se a­­propie şi mai mult de superba imagine finală : un impunător edificiu modern, pentru 18 000 viitori ingineri, desfăşurat pe întinderea a 172 000 mp, cu 580 laboratoare, 28 amfiteatre, 120 săli de cursuri şi proiecte, bi­blioteci pe specialităţi şi o mare bibliotecă centrală, cu un fond de peste un milion volume. Unul dintre interlocutori — chiar un viitor inginer constructor. Cor­nel Severin : „Proiecte pentru 1970 ? Doresc să debutez în pro­fesiune cu o semnătură de pres­tigiu pe cea dintii lucrare ingi­nerească a mea — proiectul de diplomă.­­Voi avea serios de lucru, deoarece am ales un do­meniu foarte nou : aplicarea cunoştinţelor de matematică şi cibernetică în domeniul foto­­grametriei. De asemenea, mă voi prezenta în faţa ofiţerului stării civile, împreună cu Gloria Cringaşu, studentă la Universi­tate, în anul V, ca şi mine, vii­toare profesoară de limba şi li­teratura română. Am hotărît să ne căsătorim. Puteţi nota, nu mai este un secret! Vom fi deci împreună şi după repartiţie, a­­colo unde este nevoie de noi“. De fapt, cu asemenea gînduri (împărtăşite şi de alţi interlocu­tori) debutează în noul an de muncă cu cartea întreaga stu­­denţime a patriei. ...şi numai note mari ! Pentru elevi. Revelionul se adaugă şiragului de bucurii al săptămînilor vacanţei, încercind să rivalizeze cu suita de surpri­ze şi satisfacţii ale recreaţiei şcolare de iarnă. Una dintre re­şedinţele şcolare a fost în noap­tea Anului Nou şi Cabana Diham. Cîţiva elevi şi absolvenţi ai Liceului „Nicolae Bălcescu",­­împreună cu profesorul de edu­caţie fizică, Virgil Ionescu, au hotărît să prelungească excursia de vacanţă pînă dincolo de pra­gul anului 1970. ...Lipsiţi de dărnicia cadrului natural, organizatorii Revelio­nului de la „Clubul elevilor“ din Bucureşti au reuşit totuşi să reconstituie cu cîteva zeci de brazi, sute de metri de ghir­lande, kilograme de zăpadă (de vară), animale sălbatice... îm­păiate şi, bineînţeles, multă, multă poezie, atmosfera cabane­lor montane. Aşa se face că după firida „La Cabana Turtu­rele“ oaspeţii (tineri muncitori, tehnicieni, funcţionari, ingineri şi elevi) au găsit din belşug re­cuzita alpină. Alături de cunos­cuţii Alin Noreanu, Ion Luican, Atanasie Lambru a cîntat pentru oaspeţi şi eleva Georgeta Ioniţă, din cercul de muzică uşoară al Clubului elevilor, în clipele de răgaz, la solicitarea colegilor şi prietenilor, ca „fotoreporter“, Constantin Georgescu, elev in anul al IV-lea al Liceului indus­trial de transporturi, a înregis­trat pe peliculă zeci de imagini ale bucuriei şi bunei dispoziţii colective. Nefiind nevoie de pro­fesionalul „Zîmbiţi, vă rog !“, tînărul fotograf rostea, la aprin­derea „blitz-ului“, doar urarea „La mulţi ani !“, adăugind pen­tru colegi : „Şi numai note mari“. Inscripţie pe o cupă Am avut nevoie de un ghid care să ne conducă, aidoma fi­rului Ariadnei, prin labirintul performanţelor lui ’69. Pentru că, efectiv, cele mai bune rezul­tate sportive ale anului de cu­­rind încheiat alcătuiesc un veri­tabil labirint de date calenda­ristice, cifre de recorduri, clasa­mente şi nume cu rezonanţe de performeri, care au îmbogăţit vitrina cu trofee a sportului nostru. Un tabel, deci, pe care să-l numim în termenul consa­crat al reportajului , dispecer. Cu el am reconstituit, fără greu­tate , în noaptea Revelionului, imaginea sportivă a unui an în­treg, marcat de succese şi satis­facţii. Fotbaldif, ne derulează „au talenti“ secvenţe de mare dramatism, adunate de pe cîteva mari stadioane ale Europei, ale luptei tricolorilor noştri în cali­ficarea pentru Mexic. . Mircea Lucescu „căpitanul de Wembley“ şi Radu Nunweiller, împreună cu prietenii apropiaţi ai familii­lor lor s-au aflat împreună a­­tunci cind, o singură dată un an, luminile se sting cîteva clipe. Pentru fotbalişti, însă, drumul nu-i parcurs pînă la capăt. Des­pre cea de a doua lui parte, Mexicul, nu va fi nevoie să aş­teptăm revelionul următor, în iunie, la Aeroportul Băneasa, ne vom întîlni din nou. Ceilalţi fot­balişti din naţională s-au aflat, fiecare, în ambianţa revelioane­­lor familiale. Dumitrache, De­­leanu şi Dinu au fost, ca întot­deauna, împreună. Atunci, la miezul nopţii, ei s-au îmbrăţişat, aşa cum au făcut-o de atîtea ori­­cînd Florea a dat gol. Şi tot atunci,­­ pentru o clipă, gîndu­rile „celor 11“ s-au întîlnit din nou. Tenisul ? Filă de epopee. Pe soclul Salatie­rei de argint, că­ruia i s-a mai adăugat un etaj pentru a putea fi gravate, in continuare numele echipelor fi­naliste „Davis“ scrie, în dreptul anului 1969 , S.U.A. (cu cei pa­tru componenţi) şi ROMANIA (Năstase, Ţiriac, Dron şi Măr­­mureanu). Pe medaliatul cu ar­gint la europenele de box Victor Silberman l-am întîlnit, în chiar după amiaza de 31 decembrie, însoţit de bunul său prieten, înnotătorul Vladimir Moraru, preocupaţi de ultimele pregătiri dinaintea nopţii de sărbătoare, l-am urat — cu gindul şi la „mănuşile de aur“ ; Ciucă, Du­­mitrescu, Cutov şi Alexe — un an nou, la fel de plin în suc­cese. Ne-au revenit în minte strălucitele aprecieri culese re­cent de boxerii noştri la Glas­gow . „Aveţi într-adevăr o echi­pă de aur“ — spunea preşedin­tele Federaţiei scoţiene de box, după ce, minute in şir, 3 000 de spectatori ovaţionau în picioare : „România ! România !“ Dispece­rul nostru ne indică noi direcţii: luptele, cu două medalii de aur la C.M. din Argentina, scrima, unde echipa feminină de floretă a cucerit medalia de aur. Ileana Drimbă, una dintre cele mai meritorii componente, medaliată cu argint în concursul indivi­dual al C.M. a petrecut revelio­nul la Satu-Mare, acolo unde cu zece ani în urmă lua primele lecţii pe planşă de la antrenorul emerit Alexandru Csipler. Bobul lui Panţuru şi Focşeneanu zboa­ră in aceste zile pe pîrtia de la Cortina D’Ampezzo, in aştepta­rea startului „europenelor“. Unde am mai putea poposi ? In familia, celui mai bun hand­balist din lume, Gruia (aprecie­rea aparţine presei din străină­tate) sau în cercul de prieteni ai familiei Măriei Alexandru — clasată a doua, în ierarhia femi­­nină a tenisului jucat pe masă . . . Greu să te descurci, greu să cu­prinzi toate imaginile de pe fa­ţetele care compun tabloul „Sport, România, ’69“. Mai ales, într-o noapte de sărbătoare, cînd cei dragi se îmbrăţişează, cioc­nind cupele de şampanie. Sînt­­ cupele vitrinei de trofee ale sportului nostru de performan­ță, aduse cu trudă de pe toate meridianele globului. ■* ...Aripi de lumină patriei, in zborul ei rotund spre bunăstare și lumină. Aripi care să-i ocro­tească și să-i asigure ascensiu-­­ nea, lumină care să-i netezească­­ drumul, iluminîndu-i actele. O dată în plus, la arcul de triumf al lui 1970, toasturile s-au înăl­ţat într-o m­ică ridicare de cu­pă, pentru un an care va con­centra, asemenea unui focar lu- .­minos, tot ce este mai de preţ in mintea şi în braţele noastre, ■ toată dragostea faţă de pămîntul ţării, toată hotărîrea de a-l face mai strălucitor şi mai bogat, pe măsura darurilor sale, a aspira­ţiilor noastre înalte de viitor. 1970 — an ultim al cincinalu­lui şi hotăritor pentru înfăptui­rea sarcinilor stabilite — ne află pe fiecare la locurile noastre de muncă, însufleţiţi de măreţele .... obiective înscrise în Directivele celui de-al X-lea Congres al partidului. ...Aici, la Dispecerul energetic naţional, lumina de-afară stă în echilibru cu cea dinăuntru. Con­­semnăm ultimul eveniment, spe­cific locului unde ne aflăm , în acest an, al cărui prag abia l-am trecut, se vor stabili în mod­­ concret măsurile pentru începe­rea realizării programului de energie nucleară. Conform Di­rectivelor Congresului al X-lea al partidului, pînă in 1980 va­­ trebui pusă in funcţiune o pu­tere de 1800­—2400 MW In centra­lele nuclearo-electrice. Şi, de ce ... nu, un viitor reportaj de AN NOU, de la pupitrul de comandă ” al unui astfel de Dispecer. URMĂRIND, ÎN CLIPA DINTRE ANI, „Cabana schiorilor“ — „ Clubul tinerilor din sectorul V, „La mulţi ani!“ — vă urează Dispecerul naţional In Grozăveşti, ca-n toate „orăşelele studenţeşti“ „Să trăiţi, să-nfloriţi merii, ca perii“ — toţi copiii ţării ! Oameni la datorie. La clinica de chirurgie nr. 1 din Cluj, în noaptea Anului Nou. Reportaj realizat , de ION ANDREIŢA cu concursul redactorilor şi corespondenţilor I. TRO­­NAC, V. RABA, A. PO­PESCU, I. RUS, I. DANCEA, I. CHIRIC, AL. BALGRA­­DEAN, I. MORARU, C. PO­­GACEANU, V. RAVESCU, V. RAREŞ şi N. BALTAG. Fotografiile de ION CUCU, CONSTANTIN NEGOIŢA, IONEL BArBIERU ----------------------------------------­

Next