Scînteia Tineretului, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6442-6465)

1970-02-02 / nr. 6442

n oraş­­ patriarhal V­ iaţa culturală a oraşu­lui Brăila pulsează par­că mai lent, mai „pa­triarhal“ decit în multe oraşe ale ţării. Cel mai reprezentat — într-un fel cel mai viu — domeniu ar­tistic este teatrul şi acest merit revine în primul rînd colectivului teatrului „Maria Filotti“ care are în reperto­riu o serie de piese prestigioa­se din dramaturgia românească şi universală, montate şi inter-p­­retate într-o ţinută artistică re­­evabilă. S-ar mai fi putut cita înfiinţarea unui „Club-teatru", dacă după numai cîteva seri promiţătoare la care au partici­pat şi cunoscuţi actori bucureş­­teni acesta nu şi-ar fi încetat practic existenţa, vădindu-se a fi într-adevăr un „experiment", evident nu în accepţiunea pe care i-o doreau iniţiatorii. Domeniul muzical pare cel mai firav, cel mai supus mani­festărilor fortuite. Poate pentru că nu există încă în acest oraş o instituţie muzicală care să sus­ţină o activitate consecventă. Au­diţiile muzicale, destul de rare, depind­ de programul, în ultimă instanţă de bunăvoinţa filarmo­nicii din Galaţi, ca să nu mai amintim faptul că apariţia or­chestrelor bucureştene constituie un adevărat eveniment, că atunci cînd acestea se hotărăsc să-şi o­­noreze şi asemenea „obligaţii“, numărul de bilete puse în vîn­­zare nu pot să satisfacă numărul cererilor (ca în cazul unui con­cert susţinut de Ion Voicu cu orchestra sa de cameră). Artele plastice sunt reprezentate de Mu­zeul de artă, un muzeu mic, fără pretenţii, pe simezele căruia am întîlnit şi destule opere (mai ales contemporane) de o calitate ar­tistică discutabilă, lucrări nesem­nificative pentru mulţi din cei care le semnează (altminteri nu­me consacrate), ori pur şi sim­plu lucrări din categoria celor de diplomă. Intenţionat am afirmat că artele plastice sunt reprezen­tate prin muzeu, pentru că alt gen de activităţi menite să edu­ce publicul larg, să stimuleze in­teresul său pentru artă nu sunt cultivate. Am asistat la deschiderea unei expoziţii de pictură a lui Con­stantin Boer-Dondoş pe care îl înregistrăm ca pe un debut pro­miţător pe plan local, şi am des­cifrat în afluenţa de public, în discuţiile spontane ce s-au înfi­ripat în faţa pînzelor, în interesul necontrafăcut pentru asemenea manifestări, dorinţa ca ele să fie permanentizate. Şi aceasta cu a­­tît mai mult cu cît artiştii plas­tici brăileni o doresc, cu atît mai mult cu cît în acest oraş, alături de cîţiva artişti mai vîrst­­nici, activează circa 10 absolvenţi ai institutelor de artă, care ar pu­tea desfăşura o susţinută activi­tate artistică. In acest sens se cuvine relevată iniţiativa Comitetului pentru cul­tură şi artă al municipiului, care vrea să realizeze o serie de Sa­loane literare şi artistice (desfă­şurate lunar) în elegantul foaier al teatrului „Maria Filotti“, la care să invite personalităţi pres­tigioase ale culturii noastre. „A­­cest gen de saloane — ne-a spus tovarăşul • Dumitru Anghel, pre­şedintele C.J.C.A.-ului — vor cu­prinde discuţii pe teme dinain­te stabilite pentru fiecare dome­niu, discuţii care vor fi comple­tate, pentru literatură, cu recitări şi montaje teatrale, de audiţii şi chiar interpretări, pentru muzică, de proiecţii, de explicaţii în faţa unor lucrări, pentru artele plas­tice. Mai intenţionăm să organi­zăm în aceste saloane şi discuţii asupra unor cărţi de reală valoa­re, de un real interes­­din zona teoriei şi criticii literare şi de artă, a esteticii în general. Pre­conizăm aceasta pentru stimula­rea unei atmosfere intelectuale mai intense, pentru crearea unei emulaţii fără de care diversele forme de manifestare nu rămîn decît forme fără viaţă“. Evident aceste acţiuni, şi altele care se vor ivi în timp, trebuie susţinute de toate forurile locale. La cu­rent cu preocupările Comitetului pentru Cultură şi Artă, Comite­tul municipal U.T.C., este desi­gur, foarte interesat de buna des­făşurare a unei activităţi care să învioreze „ritmul“ patriarhal al vieţii culturale brăilene. Tinerii din întreprinderile acestui oraş, elevii numeroaselor şcoli, împreu­nă cu profesorii lor sunt, în fond, cei către care se îndreaptă o bună parte a tuturor acestor pre­ocupări şi eforturi. Iată de ce organizaţia municipală U.T.C. trebuie să-şi facă simţită din plin prezenţa în procesul de înviorare culturală a oraşului. CORNEL RADU CONSTANTINESCU minimii iv. PROMPTITUDINE SERVIREA POPUIAŢIEI Cooperaţiei meşteşugăreşti, ca şi celorlalte sectoare economice ale ţării, îi revin pentru anul 1970 sarcini deosebit de impor­tante pe linia contribuţiei sale la dezvoltarea economiei naţionale, la încheierea cu rezultate cît mai bune a ultimului an al cincina­lului. In acest an activitatea de deservire a populaţiei — dome­niul principal al cooperaţiei meş­teşugăreşti — va trebui să cu­noască o dezvoltare în continua­re, astfel încît să se realizeze un volum al încasărilor mai mare cu peste 8 la sută decît cel al anu­lui 1969, lărgindu-se şi diversifi­­cîndu-se lucrările şi serviciile prestate, îmbunătăţind calitatea acestora. O creştere însemnată va trebui asigurată de unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti pro­ducţiei pentru export, a cărui vo­lum urmează să fie, la sfîrşitul acestui an, cu peste 50 la sută mai mare decît volumul expor­tului realizat în anul 1969. —• Ce solicită îndeplinirea a­­cestor obiective din partea tine­retului ? — Asigurarea îndeplinirii pre­vederilor de plan pe anul 2170 reclamă eforturi susţinute din partea tuturor lucrătorilor din cooperaţia meşteşugărească, con­jugate cu măsuri tehnico-organi­­zatorice corespunzătoare, adopta­te la nivelul tuturor verigilor de activitate. Nu greşesc însă afir­­mînd că tineretul cooperator are un rol de o deosebită însemnă­tate în această privinţă, ei, tinerii cooperatori, prin elanul şi capa­citatea lor constituind un impor­tant potenţial ce trebuie să se manifeste tocmai în direcţia în­deplinirii cu succes a sarcinilor pe anul 1970. Afirmaţia mea por­neşte de la următoarea realitate. In prezent, cooperaţia meşteşugă­rească cuprinde în raidurile sale Convorbire cu tov. STAN UDREA vicepreşedinte al UCECOM un număr mare de meseriaşi ti­neri, majoritatea calificaţi prin forme proprii de şcolarizare. A­­proape 40 la sută din numărul total al cooperatorilor existenţi la sfîrşitul anului 1969 au vîrsta de pînă la 30 ani, proporţie care creşte contibuu prin filtra­rea în producţie a tinerilor ab­solvenţi. Numai anul trecut au intrat în rîndurile cooperatorilor peste 9 000 tineri calificaţi în di­ferite meserii, urmînd ca în anul 1970 să fie cuprinşi în producţie un număr asemănător de tineri absolvenţi prin reţeaua de şcola­rizare UCECOM. In aceste condiţii este evi­dent că realizarea sarcinilor ce revin cooperaţiei meşteşugăreşti (Continuare în pag. a ll-a) Cum se mai apropie vâr­stele în timp ! Copilul de doi ani pe care fratele său îl aducea, gol, de mină, să ne vadă jucînd fotbal pe un maidan este acum ingi­ner electronist şi ne spune „tu“ cu mare condescenden­ţie. Generaţia este un mod de a răspunde colectiv la problemele vieţii imediate şi de a vedea viitorul prin prisma unui trecut similar ca intindere. Bucuriile prea mari din acest trecut tre­zesc un fel de iresponsabi­ • Fapte care ne surprind şi revoltă : infracţiunile îm­potriva vieţii • Omul obiş­nuit crede că numai un ne­bun poate deveni ucigaş­­ ce arată statistica ? • Furtul, beţia, răzbunarea — cauze ale crimei • O amplă an­chetă a ziarului nostru. „Moartea unui om mă mic­şorează pentru că omenirea sînt eu“ — afirma încă în urmă cu patru sute de ani filozoful şi poe­tul englez J. Donne. Această ex­cepţională sinteză exprimă înseşi sensul şi esenţa umanităţii, una dintre raţiunile superioare ale e­­xistenţei sale. Noţiunea de crimă a apărut însă aproape concomi­tent cu crezul suprem al solida­rităţii umane şi a însoţit ome­nirea pe parcursul evoluţiei sale, ca o tragică ilustrare a excep­ţiei. In condiţiile socialismului, criminalitatea a înregistrat o des­cendentă spectaculoasă, îndrep­ Înţelepciunea ţă. Fiica vecinului, grăbită să ne zică pînă acum cîţiva ani „săru-mîna“, trece trufaşă cu căruciorul pe stradă şi noi sîntem cei care ne scoa­tem azi pălăria. Un tăvălug egal — al vieţii ? al morţii 7 — ne grăbeşte, ne strînge, ne solidarizează în ceea ce noi numim de obicei gene­raţie, noţiune care este în­să incompletă atîta vreme cît o examinăm strict bicid­litate. Decepţiile prea multe nasc un simţ mai treaz al lucrurilor şi o amărăciune vigilentă. Bucuriile şi de­cepţiile alternate dezvoltă ceea ce­­ noi numim înţelep­ciune, adică un fel robust de a întâmpina viaţa, indi­ferent de abrupturile ei. înţelepciunea nu ţine însă în mod exclusiv de vîrstă. (Continuare în pag. a ll-a) IN PAGINA A III-A „Probleme actuale ale activităţii sportive de maia" 0 „masă rotundă" la care au participat : MIRCEA ANGELESCU, secretar al C.C. al U.T.C., TRAIAN POP, adjunct al ministrului învățămîntului, ELENA POPARAD, vice­preşedintă a Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor, NICOLAE GAVRILESCU, secretar al Consiliului Central al U.G.S.R., MARIUS BIRJ­EGA, vicepreşedinte al C.N.E.F.S.( repre­zentanţi ai presei, radioului şi televiziunii. Proletari din toate ţările, uniţi-vă! RUBRICA" NOASTRA DE SPORT . VA OFERĂ ASTĂZI : • Noutăţi fotbalistice pe... zăpadă. • Campionii juniori la un sport relativ tînăr — judo. • Impresii de pe pîrtiile „O­­limpiadei albe" a elevilor. • O declaraţie a lui Rele despre C.M. din Mexic. • Ultimele asalturi pentru titlul naţional de şah. • Numeroase alte informaţii sportive. ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 6442 4 PAGINI — 30 BANI LUNI 2 FEBRUARIE 1970 . In pagina PROFESIA TA reţeaua completă şi alte informaţii privind InvAţamentul superior DE SUBIMMERI Uzina de fibre sintetice-Iaşi, una dintre modernele unităţi industriale ale Moldovei, este deservită de muncitori cu o înaltă calificare Forumul opiniei publice este dator să intervină l­ uîndu-se vertiginos spre zero. Aşa e firesc, explicaţiile le cunoaştem cu toţii, sîntem convinşi că aşa trebuie să fie şi nu altfel. Şi to­tuşi, „infracţiunile împotriva vie­ţii“, cum le denumeşte Codul penal, devenite de-abia în socia­lism, într-adevăr excepţii, pentru că ele reprezintă acte fundamen­tal opuse şi străine esenţei orîn­­duirii sociale, legilor ei scrise şi nescrise, n-au dispărut încă definitiv. In anul 1969 pe raza municipiului Bucureşti, s-au săvîrşit 47 de omoruri şi 6 tentative de omor. Cifra este infimă raportată la sta­tisticile de acum 4—5 decenii. Dar ea nu oferă, totuşi, suficien­te motive de reflecţie, de acţiune? In anul 1969, anul unor mari victorii ale­­ omului în nu­meroase domenii, în inima ţării, au fost curmate vo­luntar, sau au existat tentative pentru aceasta, 53 de vieţi ome­­­­neşti. S-ar părea că este opera unor dezechilibraţi mintali. Iată însă că expertizele medicale in­firmă în proporţie de 98 la sută această firească presupunere. Mai mult decît atît, cercetarea cazuri­lor dezvăluie un adevăr dureros şi alarmant: 6 dintre autorii cri­melor numără pînă la 18 ani, iar 10 dintre ei au între 18—25 de ani. Rare de necrezut şi totuşi a­­­cestea sunt faptele. Tinerii, niş­te copii aproape, au lovit cu cu­ţitul sau toporul, au devenit pes­te noapte asasini. In unele cazuri certificatul medico-legal indică, e drept „tulburări de comporta­ment“, dar în cele mai multe ca­zuri, faptele sînt săvîrşite în mod conştient, uneori cu o luciditate şi o stăpînire de sine inspăimîntătoare. Ce-i atunci cu aceste „tulburări de comporta­ment“ ? „Un asemenea diagnostic — ne informa tovarăşul Dumitru Po­­pescu, procurorul-şef al Procu­raturii municipiului Bucureşti , apare în cele mai multe cazuri abia în urma expertizei, deci după comiterea infracţiunii. Dar nu acesta­ este momentul declan­şării a ceea ce numim „tulburări de comportament. Mulţi dintre tinerii care apar în faţa instanţei sunt absolvenţii unor şcoli, au fost mai mulţi ani sub ochii pedago­gului şi ai medicului. Şi totuşi, in majoritatea cazurilor de care ne ocupăm, fişele medicale ale actualilor infractori sunt curate SOFIA SCORŢARU (Continuare în pag. a l1-at Şapte zile am fost martorul, mai mult sau mai puţin pregătit să întîmpine intensitatea unor ore de practică ale studentului Nico­­lae Ciobanu de la Facultatea de medicină generală din Bucureşti, efectuate la Clinica cu profil universitar a spitalului de adulţi „Vasile Boaită“. La I.M.F. sînt mulţi studenţi cu o pregătire teoretică excepţio­nală. Dar faptul că profesorii medici îmi recomandaseră dintre aceştia tocmai pe studentul din anul V, Nicolae Ciobanu, mi l-am explicat abia aici, în cli­nică. Deşi constituia o anticipare binecunoscută şi de ei, bolnavii din salonul nr. 1 preferau, în ca­zul studentului stagiar, apelativul „doctore“ — dovadă a încrede­rii, recunoştinţei şi stimei pe care aceştia i le purtau, împărtăşite ori, nu, ştiute ori neştiute, gîndurile viitorului me­dic s-au întovărăşit, o dată cu in­discreţia noastră, într-un jurnal fragmentar, care luminează, in­tr-un fel, „angajamentul pe-o viaţă“ pe care acesta şi l-a luat faţă de sine şi de oameni. Ur­­mărindu-l, am înţeles că veghea lui îndelungată la căpătîiul bol­navilor realiza acea comuniune spirituală necesară grabnicei vin­decări, singurul suport moral în stare să impună un sentiment de încredere reciprocă între pacient şi îngrijitorul său. Iată cîteva frînturi disparate din jurnalul studentului: — „Dacă n-am fi atenţi, bana­lul ar inunda viaţa. Urmările ar fi dezastruoase. Astăzi am avut de rezolvat o situaţie dificilă, un student şi-a tratat o afecţiune banală cu aspirină în cantităţi excesive. Urmarea: ulcer perfo­rat. Pe masa de operaţie se în­tâmplă ceea ce nimeni n-ar fi do­rit : un stop cardiac. Ca întot­deauna medicul şef m-a inclus in echipa de intervenţie chirurgica­lă. Îmi comprim emoţiile în ges­turi cît r­ai exacte. In mai puţin de un minut bisturiul îi desface pieptul. Mîinile medicului, ma­­sînd inima, imprimă, poate şi telepatic, chemarea la viaţă, la ceea ce dăinuie şi e bucurie. Prin lipsa oxigenului se naşte alt pe­ricol : decerebrarea. Toată echipa sîntem o inimă calmă în înfrigu­rarea ei — concentraţi pe gestu­rile cele mai adecvate clipei. Viaţa se reinstalează cu greu. Dar mîine, de partea cui va în­clina balanţa ?“... — „Se luminează. 3 zile a du­rat lupta cu negurile morţii. Trei zile de veghe la căpătîiul pacien­tului. Primul lui zîmbet îmi Gif. ISTRATE / (Continuare în pag. a IlI-a) Studenţii Institutului politeh­nic din Bucureşti la o oră de desen Foto: EMIL COJOC ABU Studenţia ia haine de lacru ADNOTĂRI LA UN JURNAL INTIM DE PRACTICĂ STUDENŢEASCĂ MEDICALĂ IN PAG. A II-A FETELE şi răspunsul organizaţiei la problemele lor specifice • Succintă relatare a unei ample dezbateri în cadrul ple­narei Comitetului judeţean Braşov _al_ U.T.C. privind dezideratele diversificării şi diferenţierii în activitatea educativă.

Next