Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)

1970-07-22 / nr. 6586

SĂ VINĂ DIN ALT SAT SĂ NE MUNCEASCĂ PĂMÎNTUL? In fiecare dimineaţă, în centrul comunei Beriu, judeţul Hunedoara, se petrece o scenă stranie. Au­­tobuzde cu destinaţia Orăştie, sînt asaltate de cîteva sute de oameni în timp ce spre terenurile agricole ale cooperativei se îndreaptă doar cîţiva şi aceia în pas agale, purtîndu-şi cu fireu batrîneţile. în acest sat renumit cândva pentru hărnicia şi priceperea localnicilor în cultivarea pămîntului, exista tot m­ai puţini agricultori. Şi asta pentru că un număr infim de tineri au mai îmbrăţişat îndeletnicirile părin­ţilor lor. CEI MAI TINERI BĂRBAŢI AI COOPERATIVEI : PREŞE­DINTELE ŞI INGINERUL A­­GRONOM. Mai exact, aceştia au trecut de mult de prima tinereţe, dar în comparaţie cu ceilalţi coo­peratori pot fi numiţi chiar foarte tineri. — In cooperativa noastră — ne informează Emilian Tîmpeanu, secretarul comitetului de partid pe C.A.P. — nu lucrează nici un bărbat sub 30 de ani. Mai mult de jumătate din cooperatori au vîrsta de peste 65 de ani. Ar fi trebuit să iasă de mult la pen­sie, să se odihnească, dar nu a­­vem ce face, suntem­ obligaţi să le solicităm ajutorul. Femeile tinere se prezintă ceva mai bine. Au totuşi şapte repre­zentante care lucrează. Silvia Ştefănie, din brigada legumicolă, a realizat pînă acum 124 de nor­me, adică de 4 ori mai mult de­cit media pe cooperativă. Livia Ştefănie are 83 de norme, Maria Murgoi — 61. Mai pot fi evi­denţiate şi Elena Totoi, Safta Ogolişan.­­—■ Acestea — ne declară pre­şedintele — sunt componente de bază în brigăzile de cîmp sau legumicole, participă la toate lu­crările, deşi unele sunt mame, au alte greutăţi familiare. Dar faţă de numărul total al cooperatori­lor, numărul lor e foarte redus. Prezenţa pe cîmp a celor 7 tinere nu poate înviora într-ade­­văr activitatea, nu reuşeşte să în­depărteze senzaţia neplăcută că cea mai mare parte a tineretu­lui din sat s-a rupt de cooperati­vă, căutîndu-şi alte preocupări, dispreţuind chiar munca la cîmp. A FOST UNUL DAR A PLE­CAT ŞI EL. Cu cîţiva ani în urmă, în sectorul zootehnic al cooperativei lucrau mulţi tineri. Erau conştiincioşi, stăpîneau tai­nele meseriei, obţineau producţii ridicate. Infiinţîndu-se însă paza civilă contractuală, îngrijitorii au părăsit în bloc cooperativa şi s-au angajat aici. Rămăsese unul, pe nume Simion Avrămuţ, care îşi profesa meseria de 7 ani. Măcar acesta de n-ar pleca, şi-a zis preşedintele, şi tot ar fi ceva. I-ar putea iniţia în tainele zoo­tehniei pe alţii. Dar multă vre­me nu a rămas nici el, angajîn­­du-se la Fabrica chimică din AL. BALGRADEAN (Continuare in pag. a III-a) VĂZUTĂ DE BENEFICIARI în multe locuri de practică se conturează un decalaj vizibil intre obiectul acestei impor­tante perioade din procesul de învăţămînt şi realitatea desfă­şurării ei. Dacă practica trebuie să fie în învăţămintul superior una dintre cele mai puternice verigi ce leagă cunoştinţele teo­retice de aspectele concrete ale viitoarei profesiuni, pe teren practica se transformă, de mul­te ori, într-o vizită sau excursie de studiu in care obligaţiile părţilor se reduc progresiv. Vizitînd cîteva unităţi indus­triale timişorene, unde se aflau în practică studenţi politehnişti şi economişti, am remarcat cum însuşi conţinutul cuvintului este „practic“ desfiinţat. Prin numă­rul mare de studenţi reparti­zaţi intr-o unitate economică sau într-o secţie industrială şi prin numărul mic de cadre în­drumătoare, practica ajunge să fie o ocazie exploatată întim­­plător şi individual, direct pro­porţional cu gradul de interes al fiecărui student. La întreprin­derea Electromotor — Timişoara am intîlnit o bună parte din cei aproape 130 de studenţi care efectuau practica in curte — la umbră sau la soare — după preferinţe. Iată explica­ţiile : ,,in cele zece zile de când suntem in practică, am vizitat 5 secţii. Dar cum aceste secţii nu pot cuprinde studenţii in­tr-un spaţiu corespunzător nici măcar pentru a privi darmite să lucreze, actuala formulă este obositoare. Ceea ce trebuie să aflăm şi ceea ce putem efectiv realiza în trei zile este progra­mat pe parcursul a zece zile de practică. Ne simţim cu toţii mai bine cînd mergem la muncă patriotică, două zile pe săptămî­­nă ; acolo realizăm ceva con­cret i­ util“. (Eva Farcaş — stu­dentă anul III — Facultatea electrotehnică, I.P. — Timişoara). „Am remarcat itinerariul, exce­lent ales pentru noi. Putem cu­noaşte in amănunţime Între­prinderea. Dar atunci practica se transformă într-o vizită de studiu. Cîteva ore de lucru la bobinaj şi timpul afectat caiete­lor de practică nu suplinesc pe­rioadele lungi in care pur şi simplu nu avem ce face. In a­­ceastă formă, practica se intîl­­neşte — ar trebui să se întâl­nească — cu importante cursuri parcurse In anul III sau care vor fi predate In anul IV (maşini electrice, organe de maşini, aparate şi tracţiuni electrice). Intr-un singur loc din uzină am întilnit însă un om care ne-a explicat exhaus­tiv toate problemele unei secţii ; in rest, maiştrii şi inginerii sunt prea ocupaţi pentru a ne mai da şi nouă măcar explicaţii“ (Robert Gross — anul III. Facultatea electrotehnică, I.P. — Timişoara). „Practica depinde, aşa cum este concepută acum, de conştiinţa studentului. In rest, sunt numai măsuri administrative. Dar chiar C. STAJÎCULESCU (Continuare in pag. a TV-a) Lucrările agricole de sezon sunt în toi. In fotografie, mecanizatorii de la I.A.S. Borăneşti (Ilfov) — lucrînd la strîngerea recoltei. Studenţi ai Institutului Politehnic din Braşov la o oră de practică la Uzina „Tractorul“. Foto : N. SCARLET SACUL de ŞTEFAN IUREŞ Prin urmare omenirea a fost anunţată că, în anul de graţie 1970, din adâncurile insulei japoneze Honshu ur­mează a fi dezgropat contei­­nerul plasat acolo la închide­rea Expoziţiei universale de la Osaka 1970. Prin mijlo­cirea a vreo două mii de o­­biecte, îndepărtaţii noştri ur­maşi sînt astfel invitaţi să cer­ceteze veacul agitat, sfîşiat în­tre speranţe imense şi teamă abisală, bizarul ev cînd, sub un acelaşi soare, vieţuiesc abori­genii deşerturilor australiene, rămaşi la faza mezolitică a dezvoltării, şi membrii echi­pelor sosite la faţa locului cu turboreactoare, helicoptere şi jeep-uri anume ca, în interes ştiinţific, să imortalizeze traiul celor dintîi pe peliculă cast­­man-color. Nimic de zis, s-ar putea să (Continuare in pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNiuNii TINERETULUI COMUNIST Ii privesc fotografia : un chip de tînăr ca atîţia alţii, cu ochii mari, sprîncenele groase, nasul puternic, bărbia voluntară. Bu­zele pline vădesc senzualitate. Urechile — lipite de cap, fruntea — normală. Un băiat voinic, cu alură de sportiv. Ar putea fi fotografia unui e­­­lev, a unui tînăr ucenic, a unui fotbalist sau unui militar ve­nit în permisie. Ar putea fi fo­tografia unui tînăr cinstit, un a­­dolescent oarecare prins, cu mo­destie şi abnegaţie, alături de întreg tineretul ţării în efortul constructiv al poporului nostru. Ar putea fi ! Dar Ion Chivu — flăcăul din fotografie — nu e nici elev, nici ucenic, nici mili­tar. E... urmărit ! E urmărit de organele de ordine ale statului nostru pentru că a intrat în cercul vicios al faptelor antiso­ciale, în cercul strîmb al celor care îşi refuză o existenţă curată, încercînd să se sustragă legilor moralei şi umanismului. Dintr-un posibil element util societăţii, Ion Chivu a devenit un inamic al acesteia, dintr-un posibil prie­ten şi tovarăş, Ion Chivu a de­venit un motiv de teamă şi re­pulsie, un mic (ştiindu-i vîrsta — abia 19 ani, nu pot să evit di­minutivele) pericol social. Cine e Ion Chivu ? S-a născut la Ocniţa, lingă Tîrgovişte, acum 19 ani. De mic părinţii, ei înşişi oameni certaţi cu bunele mora­vuri, nu i-au putut oferi o edu­caţie corespunzătoare, dimpo­trivă. Apoi, a rămas orfan, iar tutorele, o rudă din Ocniţa, nu s-a omorît cu firea să facă om din băiatul pe care-l primise în „grijă“ doar ca să încaseze ba­nii ce i se cuveneau pentru asta. Aşa se face că, lipsit de îndru­mare, necontrolat de nimeni, Ion Chivu a ales „aventura“. Sau, mai bine zis, ceea ce credea el că se numeşte aven­tură. S-a întovărăşit cu alţii de acelaşi fel, a comis cîteva furti­şaguri mărunte. A fost prins, ier­tat, din nou prins şi din nou iertat. A fost internat la Institutul de reeducare de la Găeşti, loc unde zeci şi sute de tineri şi-au vindecat definitiv infirmităţile psihice — aşa cum se relata, de altfel, într-un recent articol pu­blicat de ziarul nostru. Dar Ion Chivu n-a înţeles nimic din pri­mele eşecuri ale „aventurilor“ sale. Abia ieşit din institutul de reeducare, comite noi infracţiuni. Condamnat de tribunal, Ion Chivu îşi ispăşeşte pedeapsa în­tr-un penitenciar. Aici în loc să reflecteze la felul în care şi-a trăit o bună parte din cei 18 ani, în loc să se gîndească mai mult la riscurile „aventurilor" sale, pune la cale alte asemenea „a­­venturi" viitoare. Se întîlneşte cu Ladislau Kiss din Odorhei, la fel de tînăr şi de convins adorator al „aventurilor" OVIDIU PĂUN (Continuare in pag. a V-a) Cine îl cunoaşte pe Ion Chivu? ANUL XXVI SERIA II, Nr. 6588 MIERCURI 22 IULIE 1970 6 PAGINI — 30 BANI MASA OFERITĂ DE COMITETUL EXECUTIV AL C. C. AL P. C. R. TOVARĂŞULUI GHEORGHE STOICA CU PRILEJUL OPLIRI! A 70 DE ANI După cum s-a anunţat, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a oferit luni o masă cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a zilei de naştere a tovarăşului Gheorghe Stoica, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. La festivitate tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Stoica au rostit toasturi. la brAdet—sAcele Uniforme albastre in decorul montan ,,'Aîci, in tabăra de la B­rădet — Săcele, mă simt bine. Nu pot spune că în celelalte veri nu m-am bucurat de vacanţe fru­moase. Jumnalul meu de călătorie reţine amintiri plăcute din tabe­re, din excursii şi drumeţii. Dar nimic nu poate să egaleze far­mecul zilelor de vacanţă petrecu­te la Brădet. Desigur, specificul taberei — pregătire militară — constituie o noutate şi asta ne incintă. Dar nu este vorba nu­mai despre plăcerea ineditului. Conţinutul activităţii pe care o desfăşurăm reuşeşte să ne tre­zească un interes deosebit“. ADRIAN VASILESCU (Continuare în pag. a V-a) Toastul tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Dragă tovarăşe Stoica, Stimaţi tovarăşi, Reuniunea de asta-seară e consacrată unui eveniment important: împlinirii de că­tre tovarăşul Stoica a 70 de ani de viaţă şi a peste 50 de ani de activitate în mişcarea revoluţionară. E plăcut să ajungi la o vîrstă înaintată, cînd viaţa pe care ai trăit-o ai închinat-o unor idealuri măreţe — idea­lurilor socialismului şi comu­nismului — ai consacrat-o bu­năstării poporului, interese­lor naţiunii tale socialiste. Viaţa şi activitatea tovarăşu­lui Gheorghe Stoica îi face cinste nu numai lui, ci şi partidului nostru. El este unul din militanţii vechi ai parti­dului care încă din tinereţe s-au înrolat în mişcarea socia­listă şi apoi în rîndurile Parti­dului Comunist Român, conto­­pindu-se cu năzuinţele de li­bertate, de dreptate socială şi de independenţă naţională ale poporului nostru. El se nu­mără printre acei care au luat parte la primul Congres de constituire a Partidului Comunist Român, îndeplinind apoi munci de conducere, in­clusiv pe aceea de secretar al Comitetului Central, în condi­ţiile activităţii ilegale a parti­dului nostru, în anii luptelor grele desfăşurate de comu­nişti, de proletariatul român împotriva reacţiunii interne şi a dominaţiei imperialiste străine. La chemarea partidu­lui, împreună cu sute şi sute de comunişti şi antifascişti români, tovarăşul Stoica a mers în Spania, unde a parti­cipat la lupta împotriva fas­cismului, care tindea la înro­birea popoarelor, la lupta pen­tru apărarea democraţiei. Tre­buie să subliniem că aseme­nea militanţi ca tovarăşul Gheorghe Stoica, care nu au precupeţit nimic în lupta re­voluţionară, au contribuit ca Partidul Comunist Român, clasa muncitoare, poporul ro­mân, să poată desfăşura cu succes mari bătălii politice şi, cu modestie spunînd, să se numere printre detaşamente­le de frunte care s-au ridicat împotriva fascismului în Eu­ropa. Au fost multe momente de seamă ale istoriei partidului şi patriei noastre la care to­varăşul Gheorghe Stoica a participat în anii ilegalităţii. Menţionez acestea cu atît mai mult cu cit peste cîteva luni vom sărbători 50 de ani de la constituirea Partidului Comu­nist Român — moment de o importanţă covîrşitoare în is­toria luptelor revoluţionare din România, a mişcării noas­tre muncitoreşti, înfiinţarea partidului nostru şi-a avut rădăcinile în dezvoltarea eco­­nomico-socială a patriei şi tocmai de aceea el a putut să se dezvolte şi să conducă cu succes luptele pentru trans­formarea revoluţionară a Ro­mâniei. Cu atît mai mult me­rită să subliniem acest lucru astăzi, cînd legarea mișcării muncitoreşti, a partidelor co­muniste, de propriile popoare, transformarea lor în port­(Continuare în pag. a V-a) ! Toastul tovarăşului GHEORGHE STOICA Dragi tovarăşi şi tovarăşe, Aş dori, înainte de toate, să mulţumesc Comitetului Exe­cutiv pentru înalta apreciere dată activităţii mele, să mul­ţumesc tovarăşului Ceauşescu pentru cuvintele bune, tovără­şeşti, pe care mi le-a adresat şi, totodată, să mă declar în­­trutotul de acord cu conţinutul politic al cuvîntării sale, în­dreptată spre întărirea conti­nuă a partidului nostru, a ro­lului său, a forţei şi unităţii sale, spre întărirea — pe baza respectării independenţei şi suveranităţii fiecărui partid — a unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Aş dori, de asemenea, să folo­sesc acest prilej pentru a adresa mulţumiri tovarăşilor, organizaţiilor obşteşti, care m-au felicitat la aniversarea zilei mele de naştere. Tovarăşi, la vîrsta la care am ajuns, desigur că mi-am făcut un anumit bilanţ al dru­mului parcurs, al vieţii şi ac­tivităţii mele sociale, întrebîn­­du-mă dacă am dat tot ce a trebuit să dau, dacă acţiunile pe care le-am întreprins şi-au atins ţelul. Analizîndu-mi ac­tivitatea din decursul acestor 55 de ani consacraţi mişcării revoluţionare, începînd încă, din perioada dinaintea formă­rii Partidului Comunist, m-am (Continuare in pag. a V-a) PRESTIGIU de GEORGE IVAŞCU * Pentru cineva care de aproape 15 ani, din îndatoriri pro­fesionale, călătoreşte peste hotarele ţârii, orice nou contact cu străinătatea constituie un punct de confruntare cu ima­ginea pe care România, orînduirea, conducerea, prestigiul său, le oferă în timp şi spaţiu. Cînd treci, de pildă, prin centrul comercial al Mönchenu­­lui de unde transmit aceste însemnări şi la un mare chioşc de ziare şi reviste, alături de prestigioase publicaţii din toa­te colţurile pămîntului, vezi „Scînteia", încerci mai mult decit o emoţie a surprizei : îţi dai seama că ţara ta, politica ţării tale, profilul moral pe care ea îl prezintă ca individualitate în lume interesează astăzi tot mai rituic, că România a încetat de a mai fi o necunoscută pe mapa­mond. Şi atunci îţi explici cu atît mai lesne de ce în multe ziare de circulaţie mondială acum cîteva zile, editorialele erau consacrate expozeului la recenta Plenară a Comitetului Central, al Secretarului General al Partidului, şi de ce pri­mele rînduri ale titlurilor, începeau cu Ceauşescu, nume în­­trupînd o noţiune­­ de poziţie şi de conduită internaţionala constructivă — şi, prin acest nume, o naţiune socialistă , cea a României. Te bucură asemenea constatări, a căror reverberaţie , cu atît mai penetrantă cu cît te afli departe de ţară, într-un mediu altul decît cel pe care-l trăieşti acasă zi de zi, ceas de ceas. Şi atunci îţi lămureşti şi alte fenomene : că o con­ferinţă consacrată dialogului între cultura română şi ger­­mană­ de-a lungul timpului este urmărită cu viu interes de către invitaţii lui „Gesellschaft für Auslandskunde" din capi­tala Bavariei ; că la Institutul pentru relaţii culturale cu străinătatea din Stuttgart funcţionează o bună bibliotecă românească cu cărţi din trecut şi contemporane : că la Tübingen, acest celebru centru de veche cultură academică, pe frontispiciu te întîmpină o placă în bronz, cu chipul în relief a doi intelectuali români : Ion Barbu şi Tudor Vianu, cu­ menţiunea că în anii 1922—1923 au studiat la această universitate, placa în onoarea celor doi reprezentanţi ai culturii româneşti fiind pusă în ziua de 4 iunie 1970. Eloc­vent este şi faptul că secţia de limbă şi literatură română de la Tübingen este astăzi frecventată de circa 25 de studenţi germani, biblioteca ei însumînd numeroase cărţi româneşti la care se adaugă ziare şi reviste citite curent, „Scînteia" şi „Contemporanul* fiind în sala de lectură uzuală a facultăţii. De remarcat că printre cei mai viu interesaţi de România se numără şi aici tinerii. Ghidul nostru de la München, ab­solvent în germanistică, cu studii de franceză, citeşte cu dic­ţionarul româneşte, pronunţă cu dezinvoltură titluri din pre­sa română pe care — atît cît vine la biblioteca oraşului—o răsfoieşte în mod curent. Este, desigur — şi aceasta e constatarea revelatorie — o profundă schimbare de optică în ceea ce priveşte imaginea României socialiste. În cîţiva ani, în întreaga lume această imagine s-a îmbogăţit enorm personalizîndu-şi profilul, mul­­tiplicîndu-şi caracteristicile. Prestigiul politicii noastre înţelep­te, active, dinamice totodată, proiectînd o consecventă voin­ţă de­ colaborare în demnitate şi respect reciproc, constituie pîrghia acestui interes tot mai larg din partea opiniei pu­blice internaţionale. În această nouă ambianţă, cultura română capătă peste hotare noi parametri , ea devine în aceeaşi măsură euro­peană, pe cît de proprie şi de originală îi este manifestarea. Fără timiditate, fără convenţionalisme, se poate astăzi vorbi de „România în lume", de prezenţa ei activă şi eficientă pe meridianele progresului uman. În accepţia contemporană cea mai creatoare. .

Next