Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)
1970-07-22 / nr. 6586
SĂ VINĂ DIN ALT SAT SĂ NE MUNCEASCĂ PĂMÎNTUL? In fiecare dimineaţă, în centrul comunei Beriu, judeţul Hunedoara, se petrece o scenă stranie. Autobuzde cu destinaţia Orăştie, sînt asaltate de cîteva sute de oameni în timp ce spre terenurile agricole ale cooperativei se îndreaptă doar cîţiva şi aceia în pas agale, purtîndu-şi cu fireu batrîneţile. în acest sat renumit cândva pentru hărnicia şi priceperea localnicilor în cultivarea pămîntului, exista tot mai puţini agricultori. Şi asta pentru că un număr infim de tineri au mai îmbrăţişat îndeletnicirile părinţilor lor. CEI MAI TINERI BĂRBAŢI AI COOPERATIVEI : PREŞEDINTELE ŞI INGINERUL AGRONOM. Mai exact, aceştia au trecut de mult de prima tinereţe, dar în comparaţie cu ceilalţi cooperatori pot fi numiţi chiar foarte tineri. — In cooperativa noastră — ne informează Emilian Tîmpeanu, secretarul comitetului de partid pe C.A.P. — nu lucrează nici un bărbat sub 30 de ani. Mai mult de jumătate din cooperatori au vîrsta de peste 65 de ani. Ar fi trebuit să iasă de mult la pensie, să se odihnească, dar nu avem ce face, suntem obligaţi să le solicităm ajutorul. Femeile tinere se prezintă ceva mai bine. Au totuşi şapte reprezentante care lucrează. Silvia Ştefănie, din brigada legumicolă, a realizat pînă acum 124 de norme, adică de 4 ori mai mult decit media pe cooperativă. Livia Ştefănie are 83 de norme, Maria Murgoi — 61. Mai pot fi evidenţiate şi Elena Totoi, Safta Ogolişan.—■ Acestea — ne declară preşedintele — sunt componente de bază în brigăzile de cîmp sau legumicole, participă la toate lucrările, deşi unele sunt mame, au alte greutăţi familiare. Dar faţă de numărul total al cooperatorilor, numărul lor e foarte redus. Prezenţa pe cîmp a celor 7 tinere nu poate înviora într-adevăr activitatea, nu reuşeşte să îndepărteze senzaţia neplăcută că cea mai mare parte a tineretului din sat s-a rupt de cooperativă, căutîndu-şi alte preocupări, dispreţuind chiar munca la cîmp. A FOST UNUL DAR A PLECAT ŞI EL. Cu cîţiva ani în urmă, în sectorul zootehnic al cooperativei lucrau mulţi tineri. Erau conştiincioşi, stăpîneau tainele meseriei, obţineau producţii ridicate. Infiinţîndu-se însă paza civilă contractuală, îngrijitorii au părăsit în bloc cooperativa şi s-au angajat aici. Rămăsese unul, pe nume Simion Avrămuţ, care îşi profesa meseria de 7 ani. Măcar acesta de n-ar pleca, şi-a zis preşedintele, şi tot ar fi ceva. I-ar putea iniţia în tainele zootehniei pe alţii. Dar multă vreme nu a rămas nici el, angajîndu-se la Fabrica chimică din AL. BALGRADEAN (Continuare in pag. a III-a) VĂZUTĂ DE BENEFICIARI în multe locuri de practică se conturează un decalaj vizibil intre obiectul acestei importante perioade din procesul de învăţămînt şi realitatea desfăşurării ei. Dacă practica trebuie să fie în învăţămintul superior una dintre cele mai puternice verigi ce leagă cunoştinţele teoretice de aspectele concrete ale viitoarei profesiuni, pe teren practica se transformă, de multe ori, într-o vizită sau excursie de studiu in care obligaţiile părţilor se reduc progresiv. Vizitînd cîteva unităţi industriale timişorene, unde se aflau în practică studenţi politehnişti şi economişti, am remarcat cum însuşi conţinutul cuvintului este „practic“ desfiinţat. Prin numărul mare de studenţi repartizaţi intr-o unitate economică sau într-o secţie industrială şi prin numărul mic de cadre îndrumătoare, practica ajunge să fie o ocazie exploatată întimplător şi individual, direct proporţional cu gradul de interes al fiecărui student. La întreprinderea Electromotor — Timişoara am intîlnit o bună parte din cei aproape 130 de studenţi care efectuau practica in curte — la umbră sau la soare — după preferinţe. Iată explicaţiile : ,,in cele zece zile de când suntem in practică, am vizitat 5 secţii. Dar cum aceste secţii nu pot cuprinde studenţii intr-un spaţiu corespunzător nici măcar pentru a privi darmite să lucreze, actuala formulă este obositoare. Ceea ce trebuie să aflăm şi ceea ce putem efectiv realiza în trei zile este programat pe parcursul a zece zile de practică. Ne simţim cu toţii mai bine cînd mergem la muncă patriotică, două zile pe săptămînă ; acolo realizăm ceva concret i util“. (Eva Farcaş — studentă anul III — Facultatea electrotehnică, I.P. — Timişoara). „Am remarcat itinerariul, excelent ales pentru noi. Putem cunoaşte in amănunţime Întreprinderea. Dar atunci practica se transformă într-o vizită de studiu. Cîteva ore de lucru la bobinaj şi timpul afectat caietelor de practică nu suplinesc perioadele lungi in care pur şi simplu nu avem ce face. In această formă, practica se intîlneşte — ar trebui să se întâlnească — cu importante cursuri parcurse In anul III sau care vor fi predate In anul IV (maşini electrice, organe de maşini, aparate şi tracţiuni electrice). Intr-un singur loc din uzină am întilnit însă un om care ne-a explicat exhaustiv toate problemele unei secţii ; in rest, maiştrii şi inginerii sunt prea ocupaţi pentru a ne mai da şi nouă măcar explicaţii“ (Robert Gross — anul III. Facultatea electrotehnică, I.P. — Timişoara). „Practica depinde, aşa cum este concepută acum, de conştiinţa studentului. In rest, sunt numai măsuri administrative. Dar chiar C. STAJÎCULESCU (Continuare in pag. a TV-a) Lucrările agricole de sezon sunt în toi. In fotografie, mecanizatorii de la I.A.S. Borăneşti (Ilfov) — lucrînd la strîngerea recoltei. Studenţi ai Institutului Politehnic din Braşov la o oră de practică la Uzina „Tractorul“. Foto : N. SCARLET SACUL de ŞTEFAN IUREŞ Prin urmare omenirea a fost anunţată că, în anul de graţie 1970, din adâncurile insulei japoneze Honshu urmează a fi dezgropat conteinerul plasat acolo la închiderea Expoziţiei universale de la Osaka 1970. Prin mijlocirea a vreo două mii de obiecte, îndepărtaţii noştri urmaşi sînt astfel invitaţi să cerceteze veacul agitat, sfîşiat între speranţe imense şi teamă abisală, bizarul ev cînd, sub un acelaşi soare, vieţuiesc aborigenii deşerturilor australiene, rămaşi la faza mezolitică a dezvoltării, şi membrii echipelor sosite la faţa locului cu turboreactoare, helicoptere şi jeep-uri anume ca, în interes ştiinţific, să imortalizeze traiul celor dintîi pe peliculă castman-color. Nimic de zis, s-ar putea să (Continuare in pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNiuNii TINERETULUI COMUNIST Ii privesc fotografia : un chip de tînăr ca atîţia alţii, cu ochii mari, sprîncenele groase, nasul puternic, bărbia voluntară. Buzele pline vădesc senzualitate. Urechile — lipite de cap, fruntea — normală. Un băiat voinic, cu alură de sportiv. Ar putea fi fotografia unui elev, a unui tînăr ucenic, a unui fotbalist sau unui militar venit în permisie. Ar putea fi fotografia unui tînăr cinstit, un adolescent oarecare prins, cu modestie şi abnegaţie, alături de întreg tineretul ţării în efortul constructiv al poporului nostru. Ar putea fi ! Dar Ion Chivu — flăcăul din fotografie — nu e nici elev, nici ucenic, nici militar. E... urmărit ! E urmărit de organele de ordine ale statului nostru pentru că a intrat în cercul vicios al faptelor antisociale, în cercul strîmb al celor care îşi refuză o existenţă curată, încercînd să se sustragă legilor moralei şi umanismului. Dintr-un posibil element util societăţii, Ion Chivu a devenit un inamic al acesteia, dintr-un posibil prieten şi tovarăş, Ion Chivu a devenit un motiv de teamă şi repulsie, un mic (ştiindu-i vîrsta — abia 19 ani, nu pot să evit diminutivele) pericol social. Cine e Ion Chivu ? S-a născut la Ocniţa, lingă Tîrgovişte, acum 19 ani. De mic părinţii, ei înşişi oameni certaţi cu bunele moravuri, nu i-au putut oferi o educaţie corespunzătoare, dimpotrivă. Apoi, a rămas orfan, iar tutorele, o rudă din Ocniţa, nu s-a omorît cu firea să facă om din băiatul pe care-l primise în „grijă“ doar ca să încaseze banii ce i se cuveneau pentru asta. Aşa se face că, lipsit de îndrumare, necontrolat de nimeni, Ion Chivu a ales „aventura“. Sau, mai bine zis, ceea ce credea el că se numeşte aventură. S-a întovărăşit cu alţii de acelaşi fel, a comis cîteva furtişaguri mărunte. A fost prins, iertat, din nou prins şi din nou iertat. A fost internat la Institutul de reeducare de la Găeşti, loc unde zeci şi sute de tineri şi-au vindecat definitiv infirmităţile psihice — aşa cum se relata, de altfel, într-un recent articol publicat de ziarul nostru. Dar Ion Chivu n-a înţeles nimic din primele eşecuri ale „aventurilor“ sale. Abia ieşit din institutul de reeducare, comite noi infracţiuni. Condamnat de tribunal, Ion Chivu îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar. Aici în loc să reflecteze la felul în care şi-a trăit o bună parte din cei 18 ani, în loc să se gîndească mai mult la riscurile „aventurilor" sale, pune la cale alte asemenea „aventuri" viitoare. Se întîlneşte cu Ladislau Kiss din Odorhei, la fel de tînăr şi de convins adorator al „aventurilor" OVIDIU PĂUN (Continuare in pag. a V-a) Cine îl cunoaşte pe Ion Chivu? ANUL XXVI SERIA II, Nr. 6588 MIERCURI 22 IULIE 1970 6 PAGINI — 30 BANI MASA OFERITĂ DE COMITETUL EXECUTIV AL C. C. AL P. C. R. TOVARĂŞULUI GHEORGHE STOICA CU PRILEJUL OPLIRI! A 70 DE ANI După cum s-a anunţat, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a oferit luni o masă cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a zilei de naştere a tovarăşului Gheorghe Stoica, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. La festivitate tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Stoica au rostit toasturi. la brAdet—sAcele Uniforme albastre in decorul montan ,,'Aîci, in tabăra de la Brădet — Săcele, mă simt bine. Nu pot spune că în celelalte veri nu m-am bucurat de vacanţe frumoase. Jumnalul meu de călătorie reţine amintiri plăcute din tabere, din excursii şi drumeţii. Dar nimic nu poate să egaleze farmecul zilelor de vacanţă petrecute la Brădet. Desigur, specificul taberei — pregătire militară — constituie o noutate şi asta ne incintă. Dar nu este vorba numai despre plăcerea ineditului. Conţinutul activităţii pe care o desfăşurăm reuşeşte să ne trezească un interes deosebit“. ADRIAN VASILESCU (Continuare în pag. a V-a) Toastul tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Dragă tovarăşe Stoica, Stimaţi tovarăşi, Reuniunea de asta-seară e consacrată unui eveniment important: împlinirii de către tovarăşul Stoica a 70 de ani de viaţă şi a peste 50 de ani de activitate în mişcarea revoluţionară. E plăcut să ajungi la o vîrstă înaintată, cînd viaţa pe care ai trăit-o ai închinat-o unor idealuri măreţe — idealurilor socialismului şi comunismului — ai consacrat-o bunăstării poporului, intereselor naţiunii tale socialiste. Viaţa şi activitatea tovarăşului Gheorghe Stoica îi face cinste nu numai lui, ci şi partidului nostru. El este unul din militanţii vechi ai partidului care încă din tinereţe s-au înrolat în mişcarea socialistă şi apoi în rîndurile Partidului Comunist Român, contopindu-se cu năzuinţele de libertate, de dreptate socială şi de independenţă naţională ale poporului nostru. El se numără printre acei care au luat parte la primul Congres de constituire a Partidului Comunist Român, îndeplinind apoi munci de conducere, inclusiv pe aceea de secretar al Comitetului Central, în condiţiile activităţii ilegale a partidului nostru, în anii luptelor grele desfăşurate de comunişti, de proletariatul român împotriva reacţiunii interne şi a dominaţiei imperialiste străine. La chemarea partidului, împreună cu sute şi sute de comunişti şi antifascişti români, tovarăşul Stoica a mers în Spania, unde a participat la lupta împotriva fascismului, care tindea la înrobirea popoarelor, la lupta pentru apărarea democraţiei. Trebuie să subliniem că asemenea militanţi ca tovarăşul Gheorghe Stoica, care nu au precupeţit nimic în lupta revoluţionară, au contribuit ca Partidul Comunist Român, clasa muncitoare, poporul român, să poată desfăşura cu succes mari bătălii politice şi, cu modestie spunînd, să se numere printre detaşamentele de frunte care s-au ridicat împotriva fascismului în Europa. Au fost multe momente de seamă ale istoriei partidului şi patriei noastre la care tovarăşul Gheorghe Stoica a participat în anii ilegalităţii. Menţionez acestea cu atît mai mult cu cit peste cîteva luni vom sărbători 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român — moment de o importanţă covîrşitoare în istoria luptelor revoluţionare din România, a mişcării noastre muncitoreşti, înfiinţarea partidului nostru şi-a avut rădăcinile în dezvoltarea economico-socială a patriei şi tocmai de aceea el a putut să se dezvolte şi să conducă cu succes luptele pentru transformarea revoluţionară a României. Cu atît mai mult merită să subliniem acest lucru astăzi, cînd legarea mișcării muncitoreşti, a partidelor comuniste, de propriile popoare, transformarea lor în port(Continuare în pag. a V-a) ! Toastul tovarăşului GHEORGHE STOICA Dragi tovarăşi şi tovarăşe, Aş dori, înainte de toate, să mulţumesc Comitetului Executiv pentru înalta apreciere dată activităţii mele, să mulţumesc tovarăşului Ceauşescu pentru cuvintele bune, tovărăşeşti, pe care mi le-a adresat şi, totodată, să mă declar întrutotul de acord cu conţinutul politic al cuvîntării sale, îndreptată spre întărirea continuă a partidului nostru, a rolului său, a forţei şi unităţii sale, spre întărirea — pe baza respectării independenţei şi suveranităţii fiecărui partid — a unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Aş dori, de asemenea, să folosesc acest prilej pentru a adresa mulţumiri tovarăşilor, organizaţiilor obşteşti, care m-au felicitat la aniversarea zilei mele de naştere. Tovarăşi, la vîrsta la care am ajuns, desigur că mi-am făcut un anumit bilanţ al drumului parcurs, al vieţii şi activităţii mele sociale, întrebîndu-mă dacă am dat tot ce a trebuit să dau, dacă acţiunile pe care le-am întreprins şi-au atins ţelul. Analizîndu-mi activitatea din decursul acestor 55 de ani consacraţi mişcării revoluţionare, începînd încă, din perioada dinaintea formării Partidului Comunist, m-am (Continuare in pag. a V-a) PRESTIGIU de GEORGE IVAŞCU * Pentru cineva care de aproape 15 ani, din îndatoriri profesionale, călătoreşte peste hotarele ţârii, orice nou contact cu străinătatea constituie un punct de confruntare cu imaginea pe care România, orînduirea, conducerea, prestigiul său, le oferă în timp şi spaţiu. Cînd treci, de pildă, prin centrul comercial al Mönchenului de unde transmit aceste însemnări şi la un mare chioşc de ziare şi reviste, alături de prestigioase publicaţii din toate colţurile pămîntului, vezi „Scînteia", încerci mai mult decit o emoţie a surprizei : îţi dai seama că ţara ta, politica ţării tale, profilul moral pe care ea îl prezintă ca individualitate în lume interesează astăzi tot mai rituic, că România a încetat de a mai fi o necunoscută pe mapamond. Şi atunci îţi explici cu atît mai lesne de ce în multe ziare de circulaţie mondială acum cîteva zile, editorialele erau consacrate expozeului la recenta Plenară a Comitetului Central, al Secretarului General al Partidului, şi de ce primele rînduri ale titlurilor, începeau cu Ceauşescu, nume întrupînd o noţiune de poziţie şi de conduită internaţionala constructivă — şi, prin acest nume, o naţiune socialistă , cea a României. Te bucură asemenea constatări, a căror reverberaţie , cu atît mai penetrantă cu cît te afli departe de ţară, într-un mediu altul decît cel pe care-l trăieşti acasă zi de zi, ceas de ceas. Şi atunci îţi lămureşti şi alte fenomene : că o conferinţă consacrată dialogului între cultura română şi germană de-a lungul timpului este urmărită cu viu interes de către invitaţii lui „Gesellschaft für Auslandskunde" din capitala Bavariei ; că la Institutul pentru relaţii culturale cu străinătatea din Stuttgart funcţionează o bună bibliotecă românească cu cărţi din trecut şi contemporane : că la Tübingen, acest celebru centru de veche cultură academică, pe frontispiciu te întîmpină o placă în bronz, cu chipul în relief a doi intelectuali români : Ion Barbu şi Tudor Vianu, cu menţiunea că în anii 1922—1923 au studiat la această universitate, placa în onoarea celor doi reprezentanţi ai culturii româneşti fiind pusă în ziua de 4 iunie 1970. Elocvent este şi faptul că secţia de limbă şi literatură română de la Tübingen este astăzi frecventată de circa 25 de studenţi germani, biblioteca ei însumînd numeroase cărţi româneşti la care se adaugă ziare şi reviste citite curent, „Scînteia" şi „Contemporanul* fiind în sala de lectură uzuală a facultăţii. De remarcat că printre cei mai viu interesaţi de România se numără şi aici tinerii. Ghidul nostru de la München, absolvent în germanistică, cu studii de franceză, citeşte cu dicţionarul româneşte, pronunţă cu dezinvoltură titluri din presa română pe care — atît cît vine la biblioteca oraşului—o răsfoieşte în mod curent. Este, desigur — şi aceasta e constatarea revelatorie — o profundă schimbare de optică în ceea ce priveşte imaginea României socialiste. În cîţiva ani, în întreaga lume această imagine s-a îmbogăţit enorm personalizîndu-şi profilul, multiplicîndu-şi caracteristicile. Prestigiul politicii noastre înţelepte, active, dinamice totodată, proiectînd o consecventă voinţă de colaborare în demnitate şi respect reciproc, constituie pîrghia acestui interes tot mai larg din partea opiniei publice internaţionale. În această nouă ambianţă, cultura română capătă peste hotare noi parametri , ea devine în aceeaşi măsură europeană, pe cît de proprie şi de originală îi este manifestarea. Fără timiditate, fără convenţionalisme, se poate astăzi vorbi de „România în lume", de prezenţa ei activă şi eficientă pe meridianele progresului uman. În accepţia contemporană cea mai creatoare. .