Scînteia Tineretului, martie 1972 (Anul 28, nr. 7088-7114)
1972-03-01 / nr. 7088
Ceea ce înfrumuseţează chipul tinereţii: gravitatea răspunderii pentru actul muncii pentru gestul creaţiei Foto : TAVEL TANJALA „FIECARE tînĂR — PARTICIPANT ACTIV LA ACŢIUNEA DE AUTOUTILARE" In cadrul dezbaterilor prilejuite de recenta consfătuire pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale industriale şi de construcţii, autoutilarea a revenit cu insistenţă. Sublinierea nu este cîtuşi de puţin întîmplătoare. Aşa cum menţiona la tribuna Conferinţei tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, autodotarea este chemată să joace un rol însemnat în ridicarea gradului de înzestrare tehnica al întreprinderilor şi pe această bază să stimuleze creşterea productivităţii muncii, să contribuie Ne aflăm la „Elecrobanatul“ Timişoara şi dacă ne-am propune să împărtăşim din experienţa întreprinderii în această direcţie am avea îndeajuns de multe lucruri de spus. An de an valoarea produselor realizată prin autoutilare a crescut continuu, ajungînd ca în 1971 aceasta să întreacă de aproape 35 de ori nivelul existent în 1966, anul constituirii compartimentului de autodotare. Am putea enumera numeroase din şi mai numeroasele instalaţii purtind pe ele de acum familiara inscripţie „Fabricat prin autoutilare“. Linia de vopsire automată, maşinile de confecţionat şi etichetat baterii, agregatul pentru degresare, fosfatare, vopsire şi uscare. Şi multe, multe altele. Spuneam însă că nu în această direcţie ne-am îndreptat atenţia. Privirea ne fusese reţinută de un afiş, un dreptunghi de hîrtie avînd culoarea atît de cunoscută a multiplicării pe ozalid: „CHEMARE. CĂTRE TOŢI TINERII DIN întreprinderea electro-BANAT“. Şi urmează un text, destul de succint, încheiat cu îndemnul „FIECARE TÎNÂR SA DEVINĂ UN PARTICIPANT ACTIV LA ACŢIUNEA DE AUTOUTILARE“. — După cum vorbeşte şi afişul, chemarea este adresată de uteciştii din organizaţia mecanizări către toţi tinerii care lucrează în „Electrobanatul“, ne atrage atenţia tovarăşul Francisc Weinhardt, secretarul U.T.C. de aici. Planul de autoutilări pe anul în curs prevede un număr important de obiective, aproape o sută de poziţii. Valoarea acestora va fi mai mult decit dublă faţă de ceea ce am reuşit în 1971. In asemenea condiţii ni s-a părut foarte normal să căutăm şi noi, tinerii, să facem mi mult decit pină acum. Aşa a apărut iniţiativa. Iniţiativa se traduce de fapt printr-o hotărire. Hotărîrea tinerilor de la Mecanizări de a-şi face cu vigoare simţită prezenţa în cadrul angrenajului pus in mişcare în întreaga fabrică în slujba autoutilării. începutul ? — Tinerii s-au angajat să execute în cinstea Semicentenarului prin muncă patriotică unul din obiectivele existente în plan , maşina electrică de încercat la şocuri, ne spune în completare Fr. Weinhardt. Proiectul a fost făcut de utecişti, în afara orelor de program. Toată lucrarea, respectiv operaţiile de prelucrare şi asamblare angajează, de asemenea, pe tineri în orele libere, priceperea lor. Ce am urmărit, de fapt ? Pe de o parte lucrarea preluată de utecişti a fost scoasă din planul de încărcare al secţiei, degrevindu-i. Pe de altă parte, acţiunea are pentru tineri N. UDROIU (Continuare în pag. a II-a) substanţial la reducerea importului de maşini şi utilaje, de dispozitive, de piese de schimb. „ESTE NECESAR, atrăgea atenţia secretarul general al partidului, CA FIECARE MINISTER, CENTRALA INDUSTRIALA ŞI ÎNTREPRINDERE SA ACŢIONEZE PENTRU A REZOLVA CIT MAI RAPID, PRIN EFORTURI PROPRII, PROBLEMELE MODERNIZĂRII ŞI DEZVOLTARII CAPACITĂŢII LOR DE PRODUCŢIE“. Probleme ale eticii în activitatea căminului cultural Căminul cultural, ca instituţie de masă, şi-a depăşit funcţia sa iniţială, devenind, o dată cu multiplele schimbări intervenite în viaţa satului, unul din factorii educativi care exercită o inrîurire deosebită asupra tinerei generaţii, în activitatea sa îşi găsesc spaţiu tot mai larg problemele etice. In acest fel căminul cultural contribuie la formarea nu numai a omului cu un orizont cultural extins, ci şi a unui om cu o comportare demnă în mijlocul unei colectivităţi din ce în ce mai unitare. — Dacă n-am fi acordat acestei laturi o preocupare susţinută de-a lungul anilor, ne mărturisea tov. Eftimie Moise, secretarul comitetului comunal de partid Olteni, din judeţul Teleorman, poate nu am fi ajuns să obţinem, în sectoarele activităţii productive şi în cea obştească, rezultatele bune de astăzi. Il găsisem pe secretarul comitetului de partid intr-o aprinsă dispută cu primarul Anca Avram, cu cei doi directori ai şcolilor generale, Dumitru Mihăilescu şi Ilie Stancu, cu profesorul Dan Tânjală, unul dintre cei mai pasionaţi activişti ai căminului, cu tânăra Aurelia Gica, „sufletul" brigăzii de agitaţie, şi cu Dincă Stancu, secretarul comitetului U.T.C. al comunei, în jurul unui text de brigadă ce urma să aducă în faţa opiniei publice a comunei cazuri ilustrative ale unor, persoane, mai ales conducători de instituţii şi unităţilocale, pentru ceea ce se cheamă indiferentism, participare superficială la viaţa satului. Şi nu întîmplător se acorda atîta atenţie acestei acţiuni. Pentru că, aşa cum aveam să ne convingem din discuţiile purtate cu sătenii, brigada artistică de agitaţie din Olteni, cea care se dovedise încă VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a TV-a) Am privit într-o zi de toamnă colinele Beştepe. Prin stufărişul răscopt, răscolit din cînd în cinci de cite o pală de vînt venită prea devreme peste acest ţinut (aici şi vîntul are ochi de onix, ochi în care se scaldă plecările lungi de păsări) am văzut iar aceste coline cu crestele dezgolite, înecate într-un somn adine. Am privit colinele Beștepe dinspre Maliuc, de acolo unde cursul fluviului este atît de drept incit doar orizontul ii poate pune capăt. „Cită nepotrivire, mi-am zis, între dealurile din zare, a căror virstă o putem reprezenta doar pe scara naturală a istoriei şi acest pămînt pe care omul păşeşte din ce in ce mai sigur şi a cărui istorie se confundă în cele din urmă cu a sa“. Îmi amintesc de primele mele excursii din copilărie. Una dintre ele: Maliuc. Pe atunci era o insulă pe care mustea apa, invadată de cai albi, caii nimănui. Apoi, prima colibă înălţată de ciţiva biologi, ingineri, topometrişti. De fapt era un soi de iurtă, poate chiar una din acele iurte pe care le ridică marii începători de drum. Faptul în sine ar fi rămas, poate, doar în memoria celor care l-au săvîrşit dacă, mai tîrziu, nu s-ar recunoaşte că acest aparent lipsit de importanţă eveniment nu ar constitui punctul de plecare către nişte transformări radicale. Deci PUNCTUL DE PLECARE sau ANUL 1956. De aici începe istoria. Dintr-o temerară sfidare a isturii şi dintr-un respect poate la fel de temerar omul şi-a clădit şi aici un templu. S-au bătut mii de piloni de beton, s-au adus convoaie de cărămizi şi ciment şi, mai ales, a fost nevoie de un efort nemaiîntîlnit de conştientizare, căci a fi şi constructorul şi beneficiarul acestui întins templu, a deveni şi truditor şi cel atins de tentaţia infinitului, într-adevăr, este un efort care întrece orice închipuire. Transformarea naturii, care de cele mai multe ori i-a fost inospitalieră omului, s-a făcut programatic.. S-au studiat toate posibilităţile, apoi posibilităţile acceptabile iar de aici saltul care avea să edifice în egală măsură şi fantezia şi spiritul de practician al omului. O vizită la minusculul muzeu al staţiunii Maliuc (cit de emoţionantă trebuie să fie vizitarea unui muzeu dintr-un oraş de pe al cărui act de naştere cerneala nu s-a uscat încă) ne pune faţă în faţă cele două imagini, e drept, redate prin mijloace optice dintre cele mai moderne. Prima reprezintă o casă, de fapt o izbă învelită ■ cu stuf la marginea unei pajişti invadate de vegetaţie, iar cea de-a doua, orăşelul actual, cheiul bine amenajat, cele citeva blocuri în geamurile cărora Dunărea curge lin, stafiunea propriu-zisă de cercetări. — Mai era nevoie de cea de-a doua imagine dacă ea reprezintă chiar Maliucul de asătzi ? — O, da, desigur. Inchipuiţi-vă numai că această imagine peste 10—20 de ani va fi un obiect preţios de muzeu. Orăşelul se va dubla, se va tripla, va deveni de zece ori mai mare, se va întinde tentacular peste bălţi şi mlaştini. Cine va mai merge atît de departe cu imaginaţia incit să-şi închipuie că acei pereţi de beton şi sticlă, că acei arbori cu coroanele de soare verde nu au existat acolo cu 10—20 de ani în urmă ? Oraşul a şi început să se extindă. Se întocmesc planuri, se studiază noi posibilităţi de dezvoltare, se preconizează construcţia unei axe cit mai economicoase de transport care să-l lege cu Tulcea şi cu localităţile din jur. Dar ceea ce este mai semnificativ de observat în deltă, pe această întindere de 4 340 de kilometri pătraţi cit însumează împreună cu Complexul lagunar Razelm, este apariţia unor noi PAVEL PERFIL (Continuare în pag. a ll-a) PUNCTUL DE PLECARE IN AJUTORUL PARTICIPANŢILOR LA ÎNVAŢAMENTUL POLITICOIDEOLOGIC U.T.C. • CREŞTEREA NIVELULUI DE TRAI — ŢELUL SUPREM AL POLITICII P.C.R. — Consultaţie în ciclul „Tineretul în societatea românească contemporană" — • La Galaţi s-a desfăşurat o interesantă sesiune de comunicări ştiinţifice pe tema activităţii semicentenare a Uniunii Tineretului Comunist. Au fost tratate următoarele teme : „Consideraţii în legătură cu formarea U.T.C.“ de Constantin Mocanu, conf. univ. la Academia de ştiinţe social-politice „Ştefan Gheorghiu“; „Activitatea desfăşurată de organizaţiile U.T.C. sub conducerea partidului pentru răspîndirea teoriei marxist-leniniste în riodul tineretului în perioada interbelică“ de Emeric Mihály, lector univ. la Institutul Politehnic din Galaţi ; „Acţiuni de front unic iniţiate de comitetul judeţean U.T.C. Covurlui“, de prof. Ion Aldea ; „Unele aspecte locale ale mişcării revoluţionare de tineret în perioada 1929—1933“, de I. Apostol, secretar al comitetului U.T.C. al liceului nr. 8 Galaţi ; „Contribuţia tineretului gălăţean la refacerea economiei oraşului şi judeţului Galaţi între 1944—1947“, de Margareta Gouzek, şefă de secţie la Muzeul de istorie şi „Colectivul şi rolul său în formarea spirituală a tineretului studios“, de E. Costache, lector univ. la Institutul politehnic Galaţi. Au participat cadre didactice, elevi din clasele a XI-a şi a XII-a ale liceelor din oraş, activişti U.T.C., comunişti care în perioada ilegalităţii şi-au desfăşurat activitatea in cadrul organizaţiei U.T.C. • întreprinderea judeţeană cinematografică Vilcea, în colaborare cu Comitetul municipal Rm. Vilcea al U.T.C., a organizat recent o intîlnire a tinerilor din pitorescul oraş de pe Valea Oltului cu regizoarea Malvina Urşianu. Participanţii au avut astfel prilejul de a-şi aprofunda cunoştinţele privind arta realizării unor pelicule româneşti, efortul tuturor cineaştilor de a crea filme pentru şi despre tineret cit mai reprezentative. S-au evocat figurile complexe ale unor luptători utecişti şi comunişti, eroi ai unor pelicule demne de reţinut din repertoriul cinematografiei româneşti. • Profitînd de timpul favorabil de lucru, tinerii brăileni au trecut la acţiuni de înfrumuseţare şi gospodărire a oraşului, respectîndu-şi angajamentul luat de a planta în municipiul lor 50 000 de pomi ornamentali. Astfel, peste 3 000 de tineri din întreprinderi şi şcoli au putut fi văzuţi zilnic în această perioadă în parcuri, în preajma monumentelor, pe bulevarde, în grădina publică, unde au săpat peste 2 000 de gropi pentru puieţi. Au fost plantaţi în acelaşi timp câteva sute de tei. Continuă amenajările necesare pentru însăminţarea florilor. • Cercul de istorie al liceului „Ana Ipătescu“ din Gherla, judeţul Cluj, a organizat un concurs gen „Cine ştie cîştigă“ intitulat : „Trepte în timp“. Cei peste 200 de participanţi la această manifestare au urmărit şi un program artistic. Comitetul orăşenesc Gherla al U.T.C. a mai asigurat în aceste zile pentru tinerii din întreprinderi şi şcoli condiţii de vizionare în colectiv a unor documentare de scurt metraj între care menţionăm : „România inedită“, „Privelişti carpatine“, „Poiana urşilor“, „Grădina publică“, „Delta necunoscută“. Toate acestea se integrează ciclurilor de acţiuni destinate educaţiei patriotice, de cunoaştere atît a istoriei tradiţiilor revoluţionare ale poporului cit şi a frumuseţilor patriei socialiste. \ • 100 000DESTU- l DENTI — UN \ SFERT DE MILI\ ON DE EXAME* NE \ • ACTIUNI DE T\ NAI.T NIVEL INSTRUCTIV SI EDUCATIV \ PE AGENDA DE LU- - CRU A ASOCIATII LOR S • AM TRECUT ÎN \ SEMESTRUL II ! • DIALOGURI CU STUDENTII ANULUI I • CITIND REVISTA PENTRU DUMNEAVOASTRĂ J REVISTA REVISTELOR \ STUDENTESTI Cursurile au început de trei zile. Timp suficient pentru a proba primele rezultate ! Foto : PAVEL TÂNJALA Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII. SERIA II Nr. 7088 6 PAGINI —30 BANI MIERCURI 1 MARTIE 1972 Activistul U.T.C. si coordonatele prezentei sale in organizatii Atitudinea ofensivă învinsă prin abandon AUGUSTIN IMRE, secretarul Comitetului orășenesc Blaj al U.T.C. îmi prezintă astfel citeva succese înregistrate în ultima perioadă : — încă din trimestrul IV al anului trecut ne-am propus să acordăm o atenţie deosebită organizaţiilor U.T.C. de la Combinatul pentru prelucrarea lemnului şi asta pentru că acolo s-au ridicat citeva probleme care ne-au dat mult de furcă. O parte însemnată din tinerii angajaţi fac naveta in localităţile din jur. In consecinţă ne-am hotărît să-i antrenăm la viaţa de organizaţie îndeosebi pe cei de la „placaje“ unde ne erau semnalate necazuri mai mari in îngrijirea maşinilor, în organizarea locului de muncă. Prin dezbateri prompte cu grupuri de tineri, prin conţinutul profund analitic al adunărilor generale din acea perioadă, prin intermediul emisiilor staţiei de radioamplificare, al gazetelor de care dispunem am reuşit să îmbunătăţim simţitor participarea tinerilor la muncă, la îndeplinirea sarcinilor economice. A fost lansată şi o iniţiativă, tot atunci, aceea ca ziua de duminică să fie folosită pentru operaţiunile de gresare şi remediere a maşinilor. In continuarea acestei iniţiative urmează răspunsul dat de tinerii din fabrica de mobilă „Eu muncesc, eu controlez, eu răspund“ despre care vom putea discuta in curind mai pe larg. Asupra citorva detalii ale acestei acţiuni ne-am şi pronunţat in birou. Nu e o situaţie pe lingă care să treci făcîndu-te că n-o iei în seamă. Ea întrunea, sau cel puţin aşa mi se părea mie în clipa aceea, două calităţi esenţiale. In primul miod ilustra capacitatea unei organizaţii de a prelua iniţiativa, de a se situa în fruntea unei acţiuni de cea mai mare importanţă pentru întreprindere, iar în al doilea rînd vădea rolul ofensiv al activistului, calitatea intervenţiei lui care însufleţeşte întregul colectiv al uteciştilor, îl determină să se avînte, încrezător în forţele sale, să-şi valorifice energia, aptitudinile tehnice, indeminarea, să învingă obstacolele, oricît de greu de biruit şi le-ar fi imaginat la început. De ce să neg, astfel de coordonate net favorabile ideii că cineva îţi poate înfăţişa, pas cu pas, un drum pe care l-a străbătut, decis să nu renunţe la ceea ce are de gind, în numele unor principii ferme, incapabil de concesii, de stagnări, de abandonuri, nu-mi displăceau deloc. Am solicitat detalii. Şi, dintr-odată, entuziasmul iniţial al comunicării a scăzut. Poate că e la mijloc, am încercat să înţeleg, o modestie atît de firească activistului, căruia ii vine cam peste mină să se laude de unul singur. De altceva nici nu putea să fie vorba, mi-am spus, de vreme ce Augustin Imre răspunde, în calitatea sa de secretar al comitetului orăşenesc, de organizaţia U.T.C. a combinatului şi e mereu între tinerii de acolo, stă de vorbă atît de des cu ei incit n-ar fi cu putinţă să nu-i MIRCEA TACCIU (Continuare în pag. a IV-a) Meditaţiei în cetatea Făgăraşului Aţi descins, probabil, vreodată, în treburile dv. ori numai ca simpli turişti, în mîndră Ţara Birsei, prin fermecătorul pas al Văii Prahovei sau pe abaterea fie la Piriul Rece şi, înainte de-a ajunge în Braşov, nu se poate să nu vă fi tentat o vizită la Castelul Bran, vechi monument de arhitectură crestat pe un umăr de stîncă, astăzi avînd alături şi un valoros muzeu etnografic în aer liber, al zonei. Aţi vizitat obiectele expuse, le-aţi citit explicaţia şi semnătura celor ce le-au dat viaţă şi le-au făcut nemuritoare, v-aţi înfiorat tainic de emoţia întîlnirii cu istoria patriei, ochiul minţii a developat imagini petrecute proaspăt pină la noi dintr-o lume de secole. Şi v-aţi pus probabil şi întrebarea : Oare, ce mină inteligentă a orînduit aceste scumpe daruri pentru întilnirea cu noi? Semnătura unei astfel de mîini lipseşte — ea aparţine anonimilor muzeografi... Am cunoscut un astfel de om, un tînăr coleg de generaţie, care şi-a trecut atestatul în profesie tocmai aici, la Bran, îl cheamă CONSTANTIN POPESCU şi pasiunea pentru istorie i-a insuflat-o de mic însuşi ţinutul natal, Ţara Koviştei, loc peste care dăinuie umbra voievodului Seneslau şi unde legendele sînt cele dinţii cîntece de leagăn. In astfel de împrejurări, opţiunea pentru profesie, pentru viaţă este de cele mai multe ori hotărîtă. Pentru cei din neamul lui G. Popescu , ori in I. ANDREITA (Continuare in pag. a IV-a) EXPLOZIA TINERELOR TALENTE de GEORGE IVAŞCU NE APROPIEM de Conferinţa Naţională a Scriitorilor, — o importantă etapă de perfecţionare organizatorică, fiind, desigur, constituirea Asociaţiei din Bucureşti. Publicaţiile literare trec tot mai cuprinzător în revistă operele din ultimul an aplecîndu-se cu proaspătă atenţie asupra celor mai recente — ca un preambul tot mai viu al evenimentului cînd se vor dezbate, la tribuna ansamblului scriitoricesc, problemele vieţii şi ale creaţiei noastre literare din unghiuri mai largi, desprinzînd linii de perspectivă şi semnificaţii majore pentru dezvoltarea în genere a culturii noastre, în care literatura rămîne un factor predominant. Tocmai de aceea am vrea să relevăm, ca un fenomen caracteristic al climatului nostru de creație, eflorescența, aproape năvalnică, a talentelor tinere, explozia de talent şi virtuozitate, cu precădere în poezie, pe care cronicarul timpului nostru se cuvine să-l înregistreze — evident cu bucurie şi satisfacţie. Ştim din propria noastră practică, de peste trei decenii, ca receptori de tinere talente la diferitele publicaţii pe unde am trecut sau încă osîrduim (de la „Jurnalul literar", la „Vremea", apoi la „Contemporanul" şi, acum, la „România literară") cît de bogată — mereu mai bogată — este solicitarea talentelor întru literatură spre a-şi face vădită comunicarea lor, în versuri (aceasta cea mai prodigioasă) sau în proză, în dramaturgie, iar, de la un timp, chiar în critică şi în cercetarea literară. De aici şi generozitatea, — desigur nu şi fără riscurile încurajării de talente încă insuficient revelate sau într-adevăr revelatorii, — generozitatea revistelor (cele tipărite sau cele din programul radio-televiziunii) apoi chiar a editurilor, în a proiecta în conştiinţa publică nume de tineri autori, cu titluri de plachete sau volume. Un Mircea Dinescu, pînă mai ieri elev în clasa a XII-a, un Vasile Poenaru acesta elev în clasa a X-a, titulari deja ai unor culegeri de versuri de veritabilă substanţă lirică, constituie un exemplu deloc întîmplător. Un alt tînăr, Dan Verona, acesta pebăncile universităţii, îşi aşteaptă, alături de alţii, cu îndreptăţită nerăbdare, apariţia unui volum de poeme, cu un indice de certă originalitate. (Continuare în pag. a l1-a)