Scînteia Tineretului, martie 1972 (Anul 28, nr. 7088-7114)

1972-03-01 / nr. 7088

Ceea ce înfrumuseţează chipul tinereţii: gravitatea răspunderii pentru actul muncii pentru gestul creaţiei Foto : TAVEL TANJALA „FIECARE tînĂR­­ —­ PARTICIPANT ACTIV LA ACŢIUNEA DE AUTOUTILARE" In cadrul dezbaterilor prilejuite de recenta consfătuire pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale indus­triale şi de construcţii, autoutilarea a revenit cu insistenţă. Sub­linierea nu este cîtuşi de puţin întîmplătoare. Aşa cum men­ţiona la tribuna Conferinţei tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, autodotarea este chemată să joace un rol însemnat în ridicarea gradului de înzestrare tehnica al întreprinderilor şi pe această bază să stimuleze creşterea productivităţii muncii, să contribuie Ne aflăm la „Elecrobanatul“ Timişoara şi dacă ne-am pro­pune să împărtăşim din expe­rienţa întreprinderii în aceas­tă direcţie am avea îndeajuns de multe lucruri de spus. An de an valoarea produselor realiza­tă prin autoutilare a crescut continuu, ajungînd ca în 1971­ aceasta să întreacă de aproape 35 de ori nivelul existent în 1966, anul constituirii compar­timentului de autodotare. Am putea enumera numeroase din şi mai numeroasele instalaţii purtind pe ele de acum familia­ra inscripţie „Fabricat prin au­toutilare“. Linia de vopsire au­tomată, maşinile de confecţionat şi etichetat baterii, agregatul pentru­ degresare, fosfatare, vopsire şi uscare. Şi multe, multe altele. Spuneam însă că nu în această direcţie ne-am îndreptat atenţia. Privirea ne fu­sese reţinută de un afiş, un dreptunghi de hîrtie avînd cu­loarea atît de cunoscută a mul­tiplicării pe ozalid: „CHEMARE. CĂTRE TOŢI TINERII DIN întreprinderea electro-BANAT“. Şi urmează un text, destul de succint, încheiat cu îndemnul „FIECARE TÎNÂR SA DEVINĂ UN PARTICI­PANT ACTIV LA ACŢIUNEA DE AUTOUTILARE“. — După cum vorbeşte şi afi­şul, chemarea este adresată de uteciştii din organizaţia meca­nizări către toţi tinerii care lu­crează în „Electrobanatul“, ne atrage atenţia tovarăşul Fran­­cisc Weinhardt, secretarul U.T.C. de aici. Planul de auto­­utilări pe anul în curs prevede un număr important de obiecti­ve, aproape o sută de poziţii. Valoarea acestora va fi mai mult decit dublă faţă de ceea ce am reuşit în 1971. In asemenea condiţii ni s-a părut foarte normal să căutăm şi noi, tine­rii, să facem m­­i mult decit pină acum. Aşa a apărut iniţia­tiva. Iniţiativa se traduce de fapt printr-o hotărire. Hotărîrea ti­nerilor de la Mecanizări de a-şi face cu vigoare simţită prezen­ţa în cadrul angrenajului pus in mişcare în întreaga fabrică în slujba autoutilării. începu­tul ? — Tinerii s-au angajat să e­­xecute în cinstea Semicentena­rului prin muncă patriotică unul din obiectivele existente în plan , maşina electrică de încercat la şocuri, ne spune în completare Fr. Weinhardt. Pro­iectul a fost făcut de utecişti, în afara orelor de program. Toată lucrarea, respectiv opera­ţiile de prelucrare şi asamblare angajează, de asemenea, pe tineri în orele libere, priceperea lor. Ce am urmărit, de fapt ? Pe de o parte lucrarea preluată de utecişti a fost scoasă din pla­nul de încărcare al secţiei, de­­grevindu-i. Pe de altă par­te, acţiunea are pentru tineri N. UDROIU (Continuare în pag. a II-a) substanţial la reducerea importului de maşini şi utilaje, de dis­pozitive, de piese de schimb. „ESTE NECESAR, atrăgea atenţia secretarul general al partidului, CA FIECARE MINISTER, CENTRALA INDUSTRIALA ŞI ÎNTREPRINDERE SA ACŢIO­NEZE PENTRU A REZOLVA CIT MAI RAPID, PRIN EFOR­TURI PROPRII, PROBLEMELE MODERNIZĂRII ŞI DEZVOL­TARII CAPACITĂŢII LOR DE PRODUCŢIE“. Probleme ale eticii în activitatea căminului cultural Căminul cultural, ca instituţie de masă, şi-a depăşit funcţia sa iniţială, devenind, o dată cu multiplele­ schimbări intervenite în viaţa satului, unul din factorii educativi care exercită o inrîuri­­re deosebită asupra tinerei ge­neraţii, în activitatea sa îşi gă­sesc spaţiu tot mai larg proble­mele etice. In acest fel căminul cultural contribuie la formarea nu numai a omului cu un ori­zont cultural extins, ci şi a unui om cu o comportare demnă în mijlocul unei colectivităţi din ce în ce mai unitare. — Dacă n-am fi acordat aces­tei laturi o preocupare susţinută de-a lungul anilor, ne mărturisea tov. Eftimie Moise, secretarul comitetului comunal de partid Olteni, din judeţul Teleorman, poate nu am fi ajuns să obţi­nem, în sectoarele activităţii pro­ductive şi în cea obştească, re­zultatele bune de astăzi. Il găsisem pe secretarul comi­tetului de partid intr-o aprinsă dispută cu primarul Anca A­­vram, cu cei doi directori ai şco­lilor generale, Dumitru Mihăiles­­cu şi Ilie Stancu, cu profesorul Dan Tânjală, unul dintre cei mai pasionaţi activişti ai căminului, cu tânăra Aurelia Gica, „sufletul" brigăzii de agitaţie, şi cu Dincă Stancu, secretarul comitetului U.T.C. al comunei, în jurul unui text de brigadă ce urma să adu­că în faţa opiniei publice a co­munei cazuri ilustrative ale unor, persoane, mai ales conducători de instituţii şi unităţi­­locale, pentru ceea ce se cheamă indi­ferentism, participare superficia­lă la viaţa satului. Şi nu întîm­­plător se acorda atîta atenţie a­­cestei acţiuni. Pentru că, aşa cum aveam să ne convingem din discuţiile purtate cu sătenii, bri­gada artistică de agitaţie din Ol­teni, cea care se dovedise încă VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a TV-a) Am privit într-o zi de toamnă colinele Beştepe. Prin stufărişul răscopt, răscolit din cînd în cinci de cite o pală de vînt venită prea devreme peste acest ţinut (aici şi vîntul are ochi de onix, ochi în care se scaldă plecările lungi de păsări) am văzut iar aceste coline cu­ crestele dezgo­lite, înecate într-un somn adine. Am privit colinele Beștepe dinspre Maliuc, de acolo unde cursul fluviului este atît de drept incit doar orizontul ii poa­te pune capăt. „Cită nepotrivire, mi-am zis, între dealurile din zare, a căror virstă o putem reprezenta doar pe scara naturală a istoriei şi acest pămînt pe care omul pă­şeşte din ce in ce mai sigur şi a cărui istorie se confundă în cele din urmă cu a sa“. Îmi amintesc de primele mele excursii din copilărie. Una din­tre ele: Maliuc. Pe atunci era o insulă pe care mustea apa, in­vadată de cai albi, caii nimănui. Apoi, prima colibă înălţată de ci­­ţiva biologi, ingineri, topome­­trişti. De fapt era un soi de iur­tă, poate chiar una din acele iurte pe care le ridică marii în­cepători de drum. Faptul în sine ar fi rămas, poate, doar în memoria celor care l-au săvîrşit dacă, mai tîr­­ziu, nu s-ar recunoaşte că acest aparent lipsit de importanţă e­­veniment nu ar constitui punctul de plecare către nişte transfor­mări radicale. Deci PUNCTUL DE PLE­CARE sau ANUL 1956. De aici începe istoria. Din­tr-o temerară sfidare a isturii şi dintr-un respect poate la fel de temerar omul şi-a clădit şi aici un templu. S-au bătut mii de piloni de beton, s-au adus con­voaie de cărămizi şi ciment şi, mai ales, a fost nevoie de un e­­fort nemaiîntîlnit de conştienti­zare, căci a fi şi constructorul şi beneficiarul acestui întins templu, a deveni şi truditor şi cel atins de tentaţia infinitului, într-adevăr, este un efort care întrece orice închipuire. Transformarea naturii, care de cele mai multe ori i-a fost inos­pitalieră omului, s-a făcut pro­gramatic.. S-au studiat toate po­sibilităţile, apoi posibilităţile ac­ceptabile iar de aici saltul care avea să edifice în egală măsură şi fantezia şi spiritul de practi­cian al omului. O vizită la minusculul muzeu al staţiunii Maliuc (cit de emo­ţionantă trebuie să fie vizitarea unui muzeu dintr-un oraş de pe al cărui act de naştere cerneala nu s-a uscat încă) ne pune faţă în faţă cele două imagini, e drept, redate prin mijloace opti­ce dintre cele mai moderne. Prima reprezintă o casă, de fapt o izbă învelită ■ cu stuf la mar­ginea unei pajişti invadate de vegetaţie, iar cea de-a doua, o­­răşelul actual, cheiul bine ame­najat, cele citeva blocuri în gea­murile cărora Dunărea curge lin, stafiunea propriu-zisă de cerce­tări. — Mai era nevoie de cea de-a doua imagine dacă ea repre­zintă chiar Maliucul de asătzi ? — O, da, desigur. Inchipui­­ţi-vă numai că această imagine peste 10—20 de ani va fi un o­­biect preţios de muzeu. Orăşe­lul se va dubla, se va tripla, va deveni de zece ori mai mare, se va întinde tentacular peste bălţi şi mlaştini. Cine va mai merge atît de departe cu imaginaţia incit să-şi închipuie că acei pe­reţi de beton şi sticlă, că acei arbori cu coroanele de soare verde nu au existat acolo cu 10—20 de ani în urmă ? Oraşul a şi început să se ex­tindă. Se întocmesc planuri, se studiază noi posibilităţi de dez­voltare, se preconizează con­strucţia unei axe cit mai econo­micoase de transport care să-l lege cu Tulcea şi cu localităţile din jur. Dar ceea ce este mai semni­ficativ de observat în deltă, pe această întindere de 4 340 de kilometri pătraţi cit însumează împreună cu Complexul lagunar Razelm, este apariţia unor noi PAVEL PERFIL (Continuare în pag. a ll-a) PUNCTUL DE PLECARE IN AJUTORUL PARTI­CIPANŢILOR LA ÎNVA­­ŢAMENTUL POLITICO­­IDEOLOGIC U.T.C. • CREŞTEREA NIVELULUI DE TRAI — ŢELUL SUPREM AL PO­LITICII P.C.R. — Consultaţie în ciclul „Tineretul în societa­tea românească con­temporană" — • La Galaţi s-a desfăşurat o interesantă sesiune de co­municări ştiinţifice pe tema activităţii semicentenare a Uniunii Tineretului Comu­nist. Au fost tratate urmă­toarele teme : „Consideraţii în legătură cu formarea U.T.C.“ de Constantin Mo­­canu, conf. univ. la Acade­mia de ştiinţe social-politice „Ştefan Gheorghiu“; „Activi­tatea desfăşurată de organi­zaţiile U.T.C. sub conducerea partidului pentru răspîndi­­rea teoriei marxist-leniniste în riodul tineretului în pe­rioada interbelică“ de Eme­­ric Mihály, lector univ. la Institutul Politehnic din Ga­laţi ; „Acţiuni de front unic iniţiate de comitetul jude­ţean U.T.C. Covurlui“, de prof. Ion Aldea ; „Unele as­pecte locale ale mişcării re­voluţionare de tineret în pe­rioada 1929—1933“, de I. A­­postol, secretar al comitetu­lui U.T.C. al liceului nr. 8 Galaţi ; „Contribuţia tinere­tului gălăţean la refacerea economiei oraşului şi judeţu­lui Galaţi între 1944—1947“, de Margareta Gouzek­, şefă de secţie la Muzeul de is­torie şi „Colectivul şi rolul său în formarea spirituală a tineretului studios“, de E. Costache, lector univ. la In­stitutul politehnic Galaţi. Au participat cadre didactice, e­­levi din clasele a XI-a şi a XII-a ale liceelor din oraş, activişti U.T.C., comunişti care în perioada ilegalităţii şi-au desfăşurat activitatea in cadrul organizaţiei U.T.C. • întreprinderea judeţea­nă cinematografică Vilcea, în colaborare cu Comitetul mu­nicipal Rm. Vilcea al U.T.C., a organizat recent o intîlnire a tinerilor din pitorescul oraş de pe Valea Oltului cu re­gizoarea Malvina Urşianu. Participanţii au avut astfel prilejul de a-şi aprofunda cunoştinţele privind arta rea­lizării unor pelicule româ­neşti, efortul tuturor cineaş­tilor de a crea filme pentru şi despre tineret cit mai re­prezentative. S-au evocat figurile complexe ale unor luptători utecişti şi comu­nişti, eroi ai unor pelicule demne de reţinut din reper­toriul cinematografiei româ­neşti. • Profitînd de timpul fa­vorabil de lucru, tinerii brăi­­leni au trecut la acţiuni de înfrumuseţare şi gospodărire a oraşului, respectîndu-şi an­gajamentul luat de a planta în municipiul lor 50 000 de pomi ornamentali. Astfel, peste 3 000 de tineri din în­treprinderi şi şcoli au putut fi văzuţi zilnic în această perioadă în parcuri, în preaj­ma monumentelor, pe bule­varde, în grădina publică, unde au săpat peste 2 000 de gropi pentru puieţi. Au fost plantaţi în acelaşi timp câte­­va sute de tei. Continuă a­­menajările necesare pentru însăminţarea florilor. • Cercul de istorie al li­ceului „Ana Ipătescu“ din Gherla, judeţul Cluj, a or­ganizat un concurs gen „Cine ştie cîştigă“ intitulat : „Trep­te în timp“. Cei peste 200 de participanţi la această mani­festare au urmărit şi un pro­gram artistic. Comitetul o­­răşenesc Gherla al U.T.C. a mai asigurat în aceste zile pentru tinerii din între­prinderi şi şcoli condiţii de vizionare în colectiv a unor documentare de scurt me­traj între care menţio­năm : „România inedită“, „Privelişti carpatine“, „Po­iana urşilor“, „Grădina pu­blică“, „Delta necunoscu­tă“. Toate acestea se inte­grează ciclurilor de acţiuni destinate educaţiei patriotice, de cunoaştere atît a istoriei tradiţiilor revoluţionare ale poporului cit şi a frumuseţi­lor patriei socialiste. \ • 100 000DESTU- l DENTI — UN \ SFERT DE MILI­­\ ON DE EXAME­­* NE \ • ACTIUNI DE T­­\ NAI.T NIVEL IN­­S­­TRUCTIV SI E­­­­DUCATIV \ PE AGENDA DE LU- - CRU A ASOCIATII­­­ LOR S • AM TRECUT ÎN \ SEMESTRUL II ! • DIALOGURI CU STU­­­­DENTII ANULUI I • CITIND RE­VISTA PENTRU DUMNEAVOA­STRĂ J REVISTA REVISTELOR \ STUDENTESTI Cursurile au început de trei zile. Timp suficient pentru a proba primele rezultate ! Foto : PAVEL TÂNJALA Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII. SERIA II Nr. 7088 6 PAGINI —30 BANI MIERCURI 1 MARTIE 1972 Activistul U.T.C. si coordonatele­­ prezentei sale in organizatii Atitudinea ofensivă învinsă prin abandon AUGUSTIN IMRE, secretarul Comitetului orășenesc Blaj al U.T.C. îmi prezintă astfel citeva succese înregistrate în ultima perioadă : — încă din trimestrul IV al a­­nului trecut ne-am propus să a­­cordăm o atenţie deosebită orga­nizaţiilor U.T.C. de la Combi­natul pentru prelucrarea lemnu­lui şi asta pentru că acolo s-au ridicat citeva probleme care ne-au dat mult de furcă. O parte însemnată din tinerii angajaţi fac naveta in localităţile din jur. In consecinţă ne-am hotărît să-i antrenăm la viaţa de organiza­ţie îndeosebi pe cei de la „pla­caje“ unde ne erau semnalate necazuri mai mari in îngrijirea maşinilor, în organizarea locului de muncă. Prin dezbateri promp­te cu grupuri de tineri, prin con­ţinutul profund analitic al adu­nărilor generale din acea peri­oadă, prin intermediul emisiilor staţiei de radioamplificare, al gazetelor de care dispunem am reuşit să îmbunătăţim simţitor participarea tinerilor la muncă, la îndeplinirea sarcinilor eco­nomice. A fost lansată şi o ini­ţiativă, tot atunci, aceea ca ziua de duminică să fie folosită pen­tru operaţiunile de gresare şi remediere a maşinilor. In con­tinuarea acestei iniţiative ur­mează răspunsul dat de tinerii din fabrica de mobilă „Eu mun­cesc, eu controlez, eu răspund“ despre care vom putea discuta in curind mai pe larg. Asupra citorva detalii ale acestei ac­ţiuni ne-am şi pronunţat in birou. Nu e o situaţie pe lingă care să treci făcîndu-te că n-o iei în seamă. Ea întrunea, sau cel pu­ţin aşa mi se părea mie în clipa aceea, două calităţi esenţiale. In primul miod ilustra capacitatea unei organizaţii de a prelua ini­ţiativa, de a se situa în fruntea unei acţiuni de cea mai mare importanţă pentru întreprindere, iar în al doilea rînd vădea rolul ofensiv al activistului, calitatea intervenţiei lui care însufleţeşte întregul colectiv al uteciştilor, îl determină să se avînte, în­crezător în forţele sale, să-şi va­lorifice energia, aptitudinile teh­nice, indeminarea, să învingă obstacolele, oricît de greu de bi­ruit şi le-ar fi imaginat la în­­ceput. De ce să neg, astfel de coor­donate net favorabile ideii că cineva îţi poate înfăţişa, pas cu pas, un drum pe care l-a stră­bătut, decis să nu renunţe la ceea ce are de gind, în numele unor principii ferme, incapabil de concesii, de stagnări, de a­­bandonuri, nu-mi displăceau de­loc. Am solicitat detalii. Şi, din­­tr-odată, entuziasmul iniţial al comunicării a scăzut. Poate că e la mijloc, am încercat să înţe­leg, o modestie atît de firească activistului, căruia ii vine cam peste mină să se laude de unul singur. De altceva nici nu putea să fie vorba, mi-am spus, de vreme ce Augustin Imre răs­punde, în calitatea sa de secretar al comitetului orăşenesc, de or­ganizaţia U.T.C. a combinatului şi e mereu între tinerii de acolo, stă de vorbă atît de des cu ei incit n-ar fi cu putinţă să nu-i MIRCEA TACCIU (Continuare în pag. a IV-a) Meditaţie­i în cetatea Făgăraşului Aţi descins, probabil, vreo­dată, în treburile dv. ori nu­mai ca simpli turişti, în mîn­­dră Ţara Birsei, prin ferme­cătorul pas al Văii Prahovei sau pe abaterea fie la Piriul Rece şi, înainte de-a ajunge în Braşov, nu se poate să nu vă fi tentat o vizită la Cas­telul Bran, vechi monument de arhitectură crestat pe un umăr de stîncă, astăzi avînd alături şi un valoros muzeu etnografic în aer liber, al zonei. Aţi vizitat obiectele expuse, le-aţi citit explicaţia şi semnătura celor ce le-au dat viaţă şi le-au făcut ne­muritoare, v-aţi înfiorat tai­nic de emoţia întîlnirii cu is­toria patriei, ochiul minţii a developat imagini petrecute proaspăt pină la noi dintr-o lume de secole. Şi v-aţi pus probabil şi întrebarea : Oare, ce mină inteligentă a orînduit aceste scumpe daruri pentru întilnirea cu noi? Semnătura unei astfel de mîini lipseşte — ea aparţine anonimilor muzeografi... Am cunoscut un astfel de om, un t­înăr coleg de gene­raţie, care şi-a trecut atesta­tul în profesie tocmai aici, la Bran, îl cheamă CON­STANTIN POPESCU­­ şi pasiunea pentru istorie i-a insuflat-o de mic însuşi ţi­nutul natal, Ţara Koviştei, loc peste care dăinuie um­bra voievodului Seneslau şi unde legendele sînt cele din­ţii cîntece de leagăn. In ast­fel de împrejurări, opţiunea pentru profesie, pentru viaţă este de cele mai multe ori hotărîtă. Pentru cei din nea­mul lui G. Popescu , ori in­ I. ANDREITA (Continuare in pag. a IV-a) EXPLOZIA TINERELOR TALENTE de GEORGE IVAŞCU NE APROPIEM de Conferinţa Naţională a Scriitorilor, — o importantă etapă de perfecţionare organizatorică, fiind, desigur, constituirea Asociaţiei din Bucureşti. Publicaţiile li­terare trec tot mai cuprinzător în revistă operele din ulti­mul an aplecîndu-se cu proaspătă atenţie asupra celor mai recente — ca un preambul tot mai viu al evenimentului cînd se vor dezbate, la tribuna ansamblului scriitoricesc, problemele vieţii şi ale creaţiei noastre literare din unghiuri mai largi, desprinzînd linii de perspectivă şi semnificaţii majore pentru dezvoltarea în genere a culturii noastre, în care literatura rămîne un factor predominant. Tocmai de aceea am vrea să relevăm, ca un fenomen caracteristic al climatului nostru de creație, eflorescența, aproape năvalnică, a talentelor tinere, explozia de talent şi virtuozitate, cu precădere în poezie, pe care cronicarul timpului nostru­ se cuvine să-l înregistreze — evident cu bucurie şi satisfacţie. Ştim din propria noastră practică, de peste trei decenii, ca receptori de tinere talente la diferitele publicaţii pe unde am trecut sau încă osîrduim (de la „Jurnalul literar", la „Vremea", apoi la „Contemporanul" şi, acum, la „România literară") cît de bogată — mereu mai bogată — este soli­citarea talentelor întru literatură spre a-şi face vădită co­municarea lor, în versuri (aceasta cea mai prodigioasă) sau în proză, în dramaturgie, iar, de la un timp, chiar în critică şi în cercetarea literară. De aici şi generozitatea, — desigur nu şi fără riscurile încurajării de talente încă insuficient revelate sau într-a­devăr revelatorii, — generozitatea revistelor (cele tipărite sau cele din programul radio-televiziunii) apoi chiar a edi­turilor, în a proiecta în conştiinţa publică nume de tineri autori, cu titluri de plachete sau volume. Un Mircea Dinescu, pînă mai ieri elev în clasa a XII-a, un Vasile Poenaru acesta elev în clasa a X-a, titulari deja ai unor culegeri de versuri de veritabilă substanţă lirică, con­stituie un exemplu deloc întîmplător. Un alt tînăr, Dan Ve­rona, acesta pe­­băncile universităţii, îşi aşteaptă, alături de alţii, cu îndreptăţită nerăbdare, apariţia unui volum de poeme, cu un indice de certă originalitate. (Continuare în pag. a l1-a)

Next