Scînteia Tineretului, aprilie 1972 (Anul 28, nr. 7115-7139)

1972-04-01 / nr. 7115

Vizita preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU în Republica Democratică Sudan Convorbiri oficiale Vineri, 31 martie, la Palatul Poporului din Khartum, au avut loc convorbiri oficiale între preşedintele Consiliului de Stat­ al Republicii Socialiste Româ­nia, Nicolae Ceauşescu, şi pre­şedintele Republicii Democra­tice Sudan, generalul maior Gaafar Mohammed Numeiry. Au participat la convorbiri, din partea română : Ion Pă­ran, vicepreşedinte al Consiliu­lui de Miniştri şi ministrul co­merţului exterior, Corneliu Mă­­nescu, ministrul afacerilor ex­terne, Bujor Almăşan, ministrul minelor, petrolului şi geologiei, Gheorghe Oprea, Ştefan Andrei, Constantin Mitea, consilieri ai preşedintelui, Gheorghe Şerbă­nescu, însărcinat cu afaceri ad­­interim al României în Sudan, Vasile Răuţă, adjunct al minis­trului comerţului exterior. Din partea sudaneză : dr. Os­man Abu Al-Gasim, ministrul cooperării şi dezvoltării rurale, Ibrahim Moneim Mansour, mi­nistrul economiei, Mahdi Mus­tafa, ministru de stat la Preşe­dinţia republicii, Fakhradin Mo­hammad, adjunct al ministru­lui afacerilor externe, Ahmed Abdul Rahman El-Agib, minis­trul industriilor şi minelor, Su­leiman Babikes, ambasador, Mo­hammad Abdel Majid Ahmed, secretar de stat la Ministerul Comerțului. Vizite ale tovarăşei Elena Ceauşescu Vineri dimineaţa, tovarăşa Elena Ceauşescu a vizitat Grădi­na zoologică, unul din punctele de atracţie ale oraşului Khartum. In cursul după-amiezii, a făcut o vizită la Muzeul de istorie na­turală, nou aşezămînt cultural al capitalei sudaneze. Tovarășa Elena Ceaușescu a fost însoțită de doamna Busein Nuneiry. Pag. 4 CASELE TEHNICII • Posibile centre de creaţie, de inovare şi de lansare a ti­nerilor talentaţi PITEȘTI : Pentru înce­put, o clădire frumoasă şi planuri interesante IAȘI : Dispariţie ne­­justificată • Ziua sănătăţii în cadrul Lunii inter­naţionale a inimii Studierea şi trata­rea bolilor cardio­vasculare — dome­niu de afirmare pres­tigioasa a școlii me­dicale românești. ­b­­C-4 Proletari din toate ţările, uniți-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII, SERIA II Nr. 7115 6 PAGINI —30 BANI SÎMBĂTĂ 1 APRILIE 1972 Dineu oferit I Se trece in revistă garda de I A onoare aliniată pe aeroportul in onoarea din capitala sudaneză tovarăşei Elena Ceauşescu In seara zilei de vineri, to­varăşa Elena Ceauşescu a­ participat la un dineu oficial oferit în onoarea sa de doam­na Nafisa Ahmed al-Amin, preşedinta Uniunii Socialiste a Femeilor Sudaneze, ministru­­ adjunct pentru problemele tineretului, sportului şi asis­tenței sociale. La dineu, care s-a desfășu­rat într-o atmosferă caldă, cordială, au luat parte doam­na Busein Numeiry, precum şi membre ale conducerii U­­niunii Socialiste a Femeilor Sudaneze. CEI DOI PREŞEDINţi CĂLĂTORESC il ZONEIE DE INTERES ECONOMIC ĂIE ŢĂRII Vineri la amiază, preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae, Ceauşescu, împreună cu pre­şedintele Gaafar Numeiry, au plecat spre localitatea Damazin, de unde şi-au continuat călăto­ria spre rezervaţia naturală Din­­der. Cei doi şefi de stat sunt Înso­ţiţi de personalităţi române şi sudaneze. întrevederi român­o­iuuoueie Vineri după-amiază, tovarăşul Ion Păţan, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministrul comerţului exterior al Republicii Socialiste România, a avut o în­­tîlnire de lucru cu Ibrahim Mo­neim Mansour, ministrul econo­miei Sudanului. Au fost discutate probleme le­gate de perfectarea unor înţele­geri privind cooperarea econo­mică şi tehnică, precum şi schimburile de mărfuri pe anul în curs ★ Ministrul minelor, petrolului şi geologiei, Bujor Almăşan, a avut o întrevedere de lucru cu ministrul sudanez al industriilor şi minelor Ahmed Abdul Rah­man El-Agib. Au fost discutate probleme de interes comun din domeniul minelor și al petro­lului. ÎN PAG. A III-A Dineul oferit de preşedintele Sudanului Toastul preşedintelui GAAFAR MOHAMMED NUMEIRY Toastul preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU 1 îmbunătăţirea organizării producţiei şi a muncii 1 înlăturarea fluctuaţiei 1 întărirea disciplinei Cu citva timp in urmă­ în ex­ploatările miniere din Valea Jiului a fost generalizat schim­bul de lucru cu orar redus. Re­­prezentînd un real stimulent pentru reducerea duratei de muncă el se dovedeşte, acolo un­de se acţionează cu fermitate pentru pregătirea celor mai bune condiţii de lucru, o sursă de creş­tere permanentă a productivităţii, de ridicare necontenită a pro­ducţiei. Ne aflăm totuşi într-o fază de început a aplicării nou­lui sistem de muncă în subteran. Ce concluzii putem desprinde ? Luînd în consideraţie rezultate­le meritorii, demne de relevat, ancheta de faţă îşi propune să insiste mai ales asupra suges­tiilor, a recomandărilor făcute de tinerii cu care am stat de vor­bă, astfel ca noul sistem de mun­că să devină în cel mai scurt timp, oriunde este aplicat, deo­sebit de eficient. Prin introdu­cerea programului de lucru de 6 ore, productivitatea muncii la exploatările miniere din Valea Jiului trebuie să crească cu 25 la sută. După 3 luni de la ge­neralizarea schimbului cu orar redus, constatăm însă că randa­mentele pe post planificate n-au fost încă realizate. Pină şi minele de la Lupenii şi Petrila, apre­ciate pentru potenţialul lor pro­ductiv, cîştigătoare a mai mul­tor drapele de fruntaş pe ramu­ră, nu au reuşit încă să realizeze indicatorul de productivitate pla­nificat. In acelaşi timp s-a pro­dus şi reversul situaţiei : exploa­tări miniere criticate altădată, elocvent­e cazul minei de la Uri­­cani, au săltat miraculos , depă­şind dificultăţile inerente perioa­dei de acomodare. Fenomenul s-a petrecut identic la nivelul sectoarelor şi brigăzilor ceea ce demonstrează că nu reducerea timpului de lucru e cauza prin­cipală a nerealizării producţiei, ci deficienţele interne de orga­nizare a producţiei şi a muncii, deficienţe care, la regimul de muncă de 6 ore ies mai mult in relief şi au un efect mai nefa­vorabil. — Realizarea integrală a nor­melor în condiţiile reducerii timpului de­ lucru, afirmă Petre Pău­van, secretarul comitetului U.T.C. de la exploatarea minieră Lupeni, impune o organizare ire­proşabilă a procesului tehnologic, evitarea oricărei întreruperi a producţiei. A irosi o jumătate de oră sau chiar mai puţin, iată un lucru ce simte imediat pen­tru că nu mai există nici o re­zervă care să-ţi permită recupe­rarea rămînerilor în urmă. — Precizarea conţine într-o formă condensată toate exigen­ţele noului program. Realizarea în numai 6 ore a productivităţii planificate, înlăturarea hotărîtă a timpilor neproductivi sau, cum am zice, adaptîndu-ne situaţiei, folosirea integrală a celor 360 de minute afectate producţiei. Din păcate nici în prezent nu se poate vorbi de o folosire totală a timpului de lucru. O dată cu generalizarea noului pro­gram a fost adoptată hotărîrea ca predarea schimbului să se facă la locul de muncă. Ea nu e insă respectată. La Lupeni, ne declara Petre Pău­van, o serie de tineri părăsesc abatajele cu 15—30 minute mai devreme. Ab­sențele, destul de numeroase. AL. BALGRADEAN (Continuare in pag. a IV-a) Ion Horia de la cooperativa agricolă din Pătrăuţi, judeţul Suceava, pozînd „ca la cine­ma“ între mioarele sale Foto: ORESTE PLEC­AN • ÎN CURSUL zilei de vineri, oamenii muncii de pe ogoarele judeţului Teleorman au încheiat lucrările de însămînţare a cul­turilor din epoca întîi, incadrîn­­du-se astfel în limitele perioa­dei optime. Se apreciază că, în comparaţie cu anii precedenţi, pregătirea terenului şi semăna­tul culturilor de mazăre, bor­­ceag, ovăz, sfeclă de zahăr şi floarea-soarelui au fost reali­zate la un nivel calitativ supe­rior. (Agerpres) “"sĂ DISCUTĂM DESPRE TINEREŢE, EDUCAȚIE, RĂSPUNDERI ! — Nu mi-am propus să fiu original. Dar dacă am reuşit, cu atît mai bine. — Asta-i stilul meu. Sunt, dacă vreți, un original. — Nu vreau să semăn cu nimeni. E hobby-ul meu, ce să fac ? Replicile converg, se întîlnesc toate la aceeaşi noțiune . ORI­GINALITATEA. Sunt original fără să-mi propun (prin ceea ce fac), adopt un stil aparte (pentru a fi considerat astfel), încerc să ies din comun (ca să mă deosebesc de ceilalţi), nu vreau să semăn cu nimeni (din capriciu). Mobiluri şi optici di­verse închinate aceluiaşi scop : IEŞIREA DIN ANONIMAT. Fie­care dintre ele exprimă în fond o concepţie, acreditează o pro­cedură şi e tributară unei men­talităţi. Fiecare dintre ele şi-a creat o filozofie sui-generis, menită s-o justifice, pentru sine şi pentru alţii. Să facem cunoştinţă cu două dintre ele. UTILITATEA — MARCĂ A ORIGINALITĂŢII — N-am făcut nimic deose­bit. M-am gîndit la o soluţie care să mărească coeficientul de siguranţă a omului din ca­bină şi am găsit că aceasta se poate realiza prin... (urmează descrierea unui procedeu teh­nic, n.n.). Asta-i tot. Nu-i un motiv să aspir la originalitate. E drept, nu s-a mai gîndit ni­meni la soluţia respectivă. Pro­punerea mea a fost acceptată, după ce experimentarea ei a consacrat-o ca atare. E o reali­zare profesională de care mă bucur. Mai bine zis, m-am bu­curat, ca de fiecare dată cind o inovaţie de-a mea a fost apre­ciată. Acum am alte proiecte. Dumneavoastră însă vorbiţi despre originalitate. Mă între­baţi dacă ceea ce fac îmi dă dreptul să mă consider aşa. Poate că mi-l dă, dar refuz să uzez de el. Sigur că în timpul facultăţii, chiar in primele luni după terminarea ei, m-aş fi vrut din tot sufletul un origi­nal. Să­­fac niște lucruri formi­dabile, să mă detașez indiscu­tabil, să devin un as in mese­ria pe care mi-am ales-o. M-am convins apoi — nu treptat, ca in șocurile suportabile, ci d­in­tr-o dată — că e imposibil. Nu foarte greu (pentru asta eram pregătit), ci imposibil. Niciodată n-aş fi putut deveni un origi­nal în viziunea pe care mi-o făurisem. Un om foarte bine pregătit — da ! Un om foarte priceput — aşişderea ! Autorul unor invenţii „pe specific“ — la fel ! Dar numai in uzina noastră există citeva zeci de oa­meni care posedă asemenea ca­lităţi. Nu mi-a rămas decit să muncesc să ajung printre ei. Poate am reuşit, poate mai am încă drum de făcut. Intre a­­ceasta şi imaginea pe care mi-o făurisem e o distanţă. S-ar pu­tea să fi fost eronată imaginea. Prea romantică, poate chiar u­­topică... Aşa că m-am resemnat. Iar acum, dumneavoastră răs­coliţi din nou lucrurile. Vă re­pet, nu sînt un om ieşit din co­mun. încerc numai — şi cîte­­odată reuşesc — să fac nişte lucruri noi. Scopul în numele căruia mă străduiesc nu mai are nimic ,de-a­ face cu origi­nalitatea, ci cu gradul de utili­tate. Mai simplu spus, mă stră­duiesc să fiu folositor oame­nilor. (Inginerul I. Adam, de la serviciul „Constructor-şef“, u­­zinele „Tractorul“ Braşov). ORIGINALITATEA — LA „BURSA NEAGRA" — Mă numesc Grig Dumitra­­che. De unde Grig ? De la Gheorghe ! De ce m-am lo-SOFIA SCORTARU (Continuare în pat­, a PV-a) ORIGINALITATEA -UN HOBBY IEFTIN? ...îmi căutam paşii pe drumul lăturalnic deviat din şosea, paşi pe care îi imprimasem in col­bul fierbinte de soare şi război cu peste treizeci de ani în ur­mă, îmi căutam paşii de copil, trudit de muncă, dar nu-mi mai răspundeau decit amintirile... Departe, peste calea ferată, spre Utvinis plopii înalţi cu­ eucalip­ţii îmi făceau semne cu degete subţiri de ramuri desprimă vâ­râte, iar sufletul meu şi privirile se amestecau cu vraja aceea a copilăriei pierdute. O, de cite ori lăsam coasa la marginea holdei şi alergam să văd tre­nul de Arad—Brad cum trece pufăind nepăsător peste cumpli­ta mea admiraţie faţă de mon­strul de fier care-mi umplea visele de copil ! I­ntr-o astfel de vară — să fi fost zi de du­minică — am trecut calea fera­tă şi ajuns la conacul grofului Jilinski de la Utvinis am în­drăznit, cu mai mulţi copii de seama mea, să ne înfăţişăm celui ce-l înlocuia dintotdeauna pe domnul grof : — Vrem să culegem alune din pădure. De pe jos le culegem, că sunt destule şi n-are nimeni trebuinţă de ele. Ne daţi voie? — Kérem szépen ! a zis ve­chilul care înfuleca alături de oaspeţi pe terasa conacului nă­pădită ele viţă de vie şi umbră. Culegeţi chit doriţi ! şi ne-a UTVINIŞ — cătunul cu 10 000 de hectare de RUSALIN MUREŞANU făcut semn că putem pleca. Am cules alune toată ziua, neuitind să lăudăm bunăvoinţa acelui domn mare care s-a coborît pînă la noi... Habar n-avea că în aceeaşi zi de duminică un a­­nume Paly­baci din satul nos­tru Zimandeuz murise ars de viu la prea neîngrijita fabrică de spirt a grofului, într-o ex­plozie de cazane. Atunci am vă­zut pentru prima oară acaretu­rile moşiei. Două-trei grajduri mari, un conac, o capelă cato­lică şi fabrica de spirt care pro­ducea alcool din porumb, din po­rumbul pe care mulţi din satele din jur nu-l aveau de săptă­­mîni întregi în ceaune! Trăiau şi trudeau la moşia aceasta vreo cîţiva zeci de oameni ne­voiaşi, grăjdari, căruţaşi, mun­citori sezonieri. Trăiau cum pu­teau şi unii dintre ei îşi făcu­seră cîteva căsuţe pe locurile mlăştinoase de lingă pădure. Tot ce-am văzut mi s-a părut un rai ! ...Şi iată-mă azi, după mai bine de treizeci de ani, iar pe aceste meleaguri, căutîndu-mi copilăria. Paşii de pe haturi nu-mi mai răspund, fiindcă ha­turile nu mai există — ele s-au unit de mult, doar alunii îmi fac semne să rămîn buni şi cu­minte ca odinioară, cu degetele lor de ramuri abia înverzite... La I.A.S. Utviniş „cătunul cu 10 000 hectare“ tovarăşul direc­tor Plopşoreanuu stă de vorbă cu inginerii şi brigadierii săi. (Continuare în pag. a IIl-a) PORŢILE de A. I. ZĂINESCU Adevărul este că porţile, acest formidabil florilegiu de lemn şi piatră, expresie a însuşi spiritului uman în continuă căutare şi aşezare de sine, au devenit, graţie poeziei, care le-a consacrat un miraculos destin, unul din simbolurile cele mai sugestive — şi mai des invocate — ale spaţiului şi timpului, metafora, poate, cu cel mai adînc accent so­cial-cultural. înaintea şi îndărătul porţilor se cugetă, se trăieşte, viaţa capătă formă de casă şi arbore, de cîmpie şi deal. Lingă porţi se aşteaptă, se povesteşte. Ele sînt ma­terie şi stare a acesteia, spirit, umbră a sufletului, gînd rar, nesfîrşit. Cîntecul popular le numeşte şi dor, le aseamănă dorului. Tot ei le închipuie şi de aur, dreptunghi pur de lumină în faţa soarelui. La curţile dorului, imagine amplă, de rezonanţă cosmică, există, de bună seamă, şi porţi. Pămîntul are, în poezia populară, porţi ; cum porţi are, de asemenea, şi vîntul. în jurul porţilor s-a ţesut o întreagă mitologie de tip rural tîrziu sau cum se exprima cineva, din vremea cînd viaţa pastorală intra într-o fază radical sedentară. Pentru cei vechi porţile ţineau poate de reprezentarea însăşi a mi­tului cetăţii. Calul troian e o poartă în ultimă instanţă, e poarta prin care s-a intrat sau s-a mascat intrarea în ce­tate. Saltul uriaş în timp, la epocile de strălucită îmbinare a meşteşugului cu arta, înfloritură în lemn, piatră sau fier, pare a fi marcat de însuşi arcul de cerc ce le­ acoperă, spăr­tura largă de orizont prin care gîndul trece mai înaintea ochiului, scrutător şi în acelaşi timp vag, ceremonios, în­­tr-un cosmic ritual al cunoaşterii. Oraşele au avut porţi fie şi imaginare echivalente cu treptele înseşi ale procesului de urbanizare şi au consacrat ideea de porţi. De o utilitate imediată, acestea au fost convertite şi adîncite rînd pe rînd în metaforă, în simbol. Şi-au redimensionat spaţiul şi semnificaţia, unghiul de incidenţă cu timpul şi istoria. Poarta de oraş e o gară, un aeroport. Dar parcă cel mai mult impregnată de sorii rotunzi ai civilizaţiei şi dezvol­tării industriale moderne, cea mai semnificativă şi mai di­namică în acest sens rămîne tot simpla, lapidara poartă terestră, acea imaginară linie de demarcaţie urbană în care punctele de reper cele mai caracteristice sunt un pod, o magistrală de beton, turlele şi platformele industriale de pe o parte şi alta, săgetarea ca de oglindă, proiecţia lungă de asfalt spre geometria interioară a oraşului. Şi poate că nicăieri această senzaţie nu rezultă mai expresiv şi mai ca­(Continuare in pag. a IV-a)

Next