Scînteia Tineretului, iunie 1972 (Anul 28, nr. 7166-7191)

1972-06-01 / nr. 7166

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 3 VIZITA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU In unităţi producătoare de preparate din carne şi conserve de legume şi fructe din perimetrul Capitalei pretinse întreprinderilor prelu­crătoare de produse alimen­tare. La Buftea. Fabrica de conser­ve de legume şi fructe, unita­te care a sărbătorit cu doi ani în urmă un secol de existenţă, este în plină activitate. Munci­torii, tehnicienii şi inginerii în­treprinderii întîmpină călduros pe secretarul general al parti­dului, pe ceilalţi oaspeţi. Se in­tră direct în secţiile de produc­ţie unde se lucra intens la fa­bricaţia de conserve de mazăre şi dulceţuri de căpşuni. In zile­le următoare, se va trece si la prelucrarea altor produse din noua recoltă. In explicaţiile care se furnizează, este relevat faptul că unitatea şi-a sporit neîncetat capacitatea de pro­ducţie, ajungîndu-se în prezent la o producţie anuală de 10 000 tone faţă de 400 tone cit se realiza în trecut. In general, sporurile de producţie au fost­ obţinute cu investiţii minime, folosindu-se aceleaşi capacităţi constructive. Un accent deo­sebit s-a pus pe creşterea productivităţii muncii şi folo­sirea procedeelor moderne de fabricaţie. Sunt luate măsuri pentru realizarea unei producţii maxime în sezonul actual al legumelor şi fructelor, aici realizîndu-se aproximativ 6 000 tone de conserve pentru consumul populaţiei Capitalei. Se arată că, în vederea moder­nizării procesului de producţie, în sectorul de prelucrare a le­gumelor şi fructelor se studiază posibilitatea schimbării ampla­samentului actual al acestei secţii într-o construcţie nouă din apropiere. In continuare, este vizitat sectorul de fabricaţie a pastei de tomate, compus din două linii noi de producţie, ambele avînd o capacitate anuală de prelucrare a 11000 tone roşii, din care rezultă în final 2 200 tone de pastă. In această secţie erau în curs pregătiri intense de verificare a agregatelor si utilajelor pentru ca, odată cu începerea sezonului de fabri­caţie a pastei de tomate, uni­tatea să lucreze cu maximum de randament. Şi aici se adre­sează specialiştilor recoman­darea de a urmări îndeaproape nivelul­­ calitativ al produselor, adoptarea de măsuri apte să determine, in sezonul prelu­crării legumelor şi fructelor din acest an, maximum de randa­ment în folosirea utilajelor, a timpului de lucru, acestea fiind condiţii de primă însemnătate în realizarea sarcinilor de plan şi deci în asigurarea necesită­ţilor de consum ale populaţiei. In încheierea programului de lucru prin unităţi ale industriei alimentare, secretarul general al partidului, ceilalţi conducă­tori de partid şi de stat iau cu­noştinţă de activitatea între­prinderii de ambalaje metalice şi piese de schimb pentru in­dustria alimentară, aflată tot la Buftea, în imediata vecinătate a Fabricii de conserve, între­prinderea­ nouă, transformă a­­nual in cutii si alte ambala­je necesare industriei alimentare mari cantităţi de tablă. Se pro­duc, de asemenea, anual circa 30 tone piese de schimb pentru diferite unităţi industriale din această ramură de producţie. In secţia de fabricaţie a am­balajelor metalice, procesul teh­nologic este organizat pe baze tehnice înaintate şi asigură posibilităţi pentru diversifica­rea şi modernizarea continuă a producţiei de ambalaje. Se vi­zitează cu acest prilej şi secţia de litografiere a tablei folosite în realizarea ambalajelor, în general cutii de diferite mărimi şi forme, pentru conserve. Sec­ţia este unică în ţară, ea pu­­nînd la dispoziţia şi altor uni­tăţi producătoare de ambalaje tabla imprimată în culori, cu desene şi inscripţii atrăgătoare şi sugestive. Preocupările spe­cialiştilor din această secţie tind la realizarea unei game variate de tablă litografiată, mergînd pînă la combinaţii de şase culori. In dialogul pe care-1 întreţi­ne cu specialiştii fabricii, secre­tarul general al partidului pro­pune acestora spre studiere po­sibilitatea ca această unitate, cea mai mare întreprindere producătoare de ambalaj meta­lic pentru conserve, să se con­stituie furnizorul principal de tablă litografiată în decupaje diferite pentru toate secţiile de ambalaj de pe lingă întreprin­derile de conserve , dotate cu linii de capacităţi adecvate ce­rinţelor, acestea urmează să realizeze forma finală a amba­lajului. Soluţia prezintă, între altele, avantajele diminuării volumului transportat, uşurin­ţa manipulării etc. întîlnirea de lucru a secreta­rului general al partidului cu cadre de conducere din indus­tria prelucrătoare a legumelor şi fructelor, din ministere, cu factorii cărora le incumbă răs­punderea pentru bunul mers al acestei importante activităţi, de ale cărei rezultate este strîns condiţionată aprovizionarea pie­ţei, a fost, ca în toate împreju­rările similare, generatoare de sugestii, de soluţii practice ime­diate, fructuoase. N. POPESCU­­BOGDANEŞTI MIRCEA S. IONESCU Foto : ANGHEL PASAT Răspundere şi spirit de iniţiativă Experienţa ne arată că efi­cienţa scontată poate fi atinsă pe diferite căi şi nu neg şi rostul unor aşa-numite „dez­bateri de caz", cum este aceea făcută la Ploieşti pe baza unor situaţii circumscrise de „ziua de lucru a unui activist". Totuşi, faţă de asemenea maniere de a organiza instruirile, eu am şi unele rezerve. Consider că un activist tre­buie să facă faţă, pe loc, la toa­te treburile, în cele mai dife­rite împrejurări, ceea ce presu­pune însuşirea unui stil de lucru deosebit de operativ, asimilarea a cu­ mai multe experienţe con­crete, ale realităţii şi în raport de sarcinile etapei şi locului în care intervine, astfel încît pro­blemelor întilnite să le poată da o soluţie aleasă rapid, dar în acelaşi timp, strict corelată cu posibilităţile colectivului respec­tiv. De aceea, mi se pare riscant să pui la instruire problemele invers, discutînd despre „cum nu e bine“, pe baza unui număr de situaţii create, inventate, in­cit să acopere cit mai dens o realitate complexă, viaţa însăşi, prin posibilităţile de acţiune şi de atitudine transformatoare ale unei zile din munca activistului. Dimpotrivă, mi se pare necesar să discutăm toate situaţiile reale, experienţa de lucru a activiştilor, comentîndu-le împreună învăţă­mintele, dar concluzionînd clar, scurt ce şi cum e bine, de la nivelul celei mai înalte compe­tenţe — aceea a primului secre­tar. Am reţineri faţă de „dezba­terile de caz", pentru că lungesc instruirile, împart asistenţa în ta­bere care se contrazic, uneori absolutizîndu-şi punctul de ve­dere despre procedeul pe care îl consideră cel potrivit. Apare, deci, pericolul şablonului tocmai într-o situaţie în care dezbaterea vrea, dimpotrivă, să evidenţieze posibilitatea diferitelor căi de soluţionare, nuanţele. In locul unei asemenea discuţii înfierbîn­­tate, al disputelor prelungite şi al teoretizării excesive, prefer explicaţia simplă, indicaţia luci­dă, dată cu exactitate. Activiştii trebuie să înveţe, să aibă in permanenţă ce învăţa de la tine, primul-secretar, şi să manifeste răspundere şi iniţiativă în a transpune în viaţă indicaţii şi sarcini trasate de la comitetul judeţean. De asemenea, în prac­tica activităţii sociale, există un temei din a nu face prea mult caz de... cazuri, cu circumstan­ţele lor particulare. Am obser­vat că mulţi activişti răspund bine la probleme greşit puse, dar rămîn dezarmaţi cînd trebuie să indice procedeul adecvat, bun într-o situaţie dată. Sînt deci, pentru o conducere bine stăpî­­nită a pregătirii aparatului şi activelor U.T.C. din organizaţia judeţeană, care să izvorască şi să se sprijine permanent pe bo­gata experienţă de viaţă, pe în­văţămintele activităţii multilate­rale a activistului care este pri­mul secretar. VASILE DUMISTRACEL, prim-secretar al Comitetului judeţean Suceava al U.T.C. ( ZIUA ( MUNCA A UNUI ACTIVIST ) ■ N. R. — După cum se vede, de la primele intervenţii sosite la redacţie în urma articolului „Ziua de muncă a unui activist" (apărut în nr. 7153, din 17 mai a.c.), opiniile sunt deja împărţite. Discuţia se anunţă, în felul acesta, de la bun început, cit se poate de interesantă şi de o utilitate incontestabilă. Pe parcurs, vor apărea, fără îndoială, şi alte idei, care vor îmbogăţi dezba­terea cu nuanţe noi, care vor contrazice poate exact ceea ce altele au susţinut, dar care, toate la un loc, vor conduce spre atingerea, în final, a unor concluzii cu valabilitate pentru un mare număr de activişti. Aşteptăm, aşadar, în continuare, alte opinii despre stilul de muncă al activistului, despre ziua lui de muncă obişnuită, despre modalităţile folosite deja, sau care mai pot îmbogăţi agenda unei instruiri a aparatului, despre tot ceea ce poate duce la perfecţionarea activităţii desfăşurate, cu mo­destie şi dăruire, de activistul U.T.C. Instruirea , dincolo de transmiterea sarcinilor Merită, cu adevărat, să fie apreciat la colegii din judeţul Prahova, efortul de căutare a unor modalităţi mai eficiente de realizare a instruirii activiştilor pentru acţiunea în teren. Mă gîndesc, în special, la faptul că ei tind să depăşească momentul exclusiv al transmiterii de sar­cini şi indicaţii principiale de lucru, cum se întîmplă deseori la instruirile noastre, prin asimi­larea şi dezbaterea datelor expe­rienţei practice. Exprimîndu-mi părerea asupra modalităţii de instruire consem­nată la Prahova, aş dori să mă refer, bineînţeles, şi la felul în care stau lucrurile la noi. In ultima vreme, se simte în rîndu­­rile aparatului Comitetului jude­ţean Vrancea al U.T.C., o preo­cupare deschis afirmată pentru reconsiderarea concepţiei după care au loc instruirile. Astfel, pentru a înţelege cu exactitate sensul noilor instrucţiuni cu pri­vire la organizarea primirii în U.T.C. nu s-a prezentat un re­ferat pe această temă ci, la se­diul comitetului judeţean, s-a ţinut experimental un asemenea moment în care au fost puse în practică instrucţiunile respective. La fel, una din ultimele dezba­teri încadrate în instruire s-a fi­nalizat prin întocmirea unui pro­gram de activitate model pentru o organizaţie U.T.C. Fără îndo­ială, opţiunea pentru folosirea unor atari procedee are un efect sporit asupra activiştilor, le este de un ajutor practic incom­parabil mai util decît dacă s-ar fi prezentat nişte referate pe marginea celor două teme exem­plificate mai sus. Totuși, în mo­dul de desfășurare a instruirilor la care participăm, ele sunt fapte singulare, necaracteristice. De fapt, tonul este dat, în continua­re, de transmiterea de sarcini, de multe ori simple recomandări ge­nerale despre ce trebuie, făcut pe mai departe. Practic lipseşte elementul dezbaterii tehnicii de lucru a activistului, instrumenta­ţia concretă de îndeplinire a sar­cinilor trasate. Acesta, este, după mine, punctul în care instruirile prezintă deficitul cel mai serios. Se pot face însă destule lu­cruri pentru remedierea situa­ţiei. De pildă, cred că ar fi ex­trem de util ca unele instruiri să se rezume deci, la tratarea unei singure probleme, cum su­gerau de altfel şi tovarăşii de la Comitetul judeţean Prahova al U.T.C. Dar să se desfăşoare in baza studierii ei prealabile de către fiecare activist incit, după aceea, în dezbaterea propriu­­zisă, să existe posibilitatea unei confruntări practice de opinii in care să se solicite experienţa fiecăruia dintre noi în rezolvarea pe teren a uneia sau alteia din­tre probleme. Totodată, la in­struiri ar putea fi invitaţi o se­rie de specialişti, pedagogi, so­ciologi, cărora să li se prezinte, mai înainte, unele date concrete din activitatea organizaţiilor U.T.C., şi care, apoi, să vină, să ne dea o explicaţie ştiinţifică a fenomenelor, să­­ ne îndrume spre descoperirea celor mai bune instrumente metodologice. DUMITRU GAVRILA, activist la Comitetul județean Vrancea al U.T.C. Ziua tot... Zi de început de vară, cu cer senin și soare arză­tor, cu nisip, cu iarbă lungă, mă­tăsoasă și cu flori, cu multe flori ! Pentru cei mari — 1 iunie — este o zi cu probleme. De la cele mai mărunte, dar deloc de neglijat („oare ce cadou să-i fac ?“, „nu găsesc sandale pe mă­sură !“), pînă la adevărate mo­mente de reflecţie („facem totul pentru ei ?“, „vom reuşi să le facem viaţa şi mai frumoasă ?“). Dar astea sunt întrebări pentru cei mari, iar 1 iunie este ziua lor, a celor mici. Pentru sărbă­toriţi ce reprezintă această zi ? — Eu de 1 iunie primesc multe cadouri de la tăticu şi de la mămica. Şi frăţiorul meu, Georgică, primeşte cadouri. El e mic, are 2 ani. Eu am 4. Mă­mica e muncitoare şi tăticu e muncitor... Fetiţa din faţa mea — Isabela Şoigan — vorbeşte pe nerăsu­flate... Are părul lung şi blond şi pielea arămie ca a tuturor co­piilor care se joacă în Cişmigiu... In colţul rezervat lor, prin tra­diţie, capete brune şi blonde stau roată în jurul unui castel de ni­sip... Astăzi, leagănele şi băncile au devenit neîncăpătoare... Copiii au venit cu braţele încărcate, să-şi arate unul altuia jucăriile şi hăinuţele noi pe care le-au primit... Apoi i-a captivat jocul. Cadourile au rămas grămadă pe bănci, lingă bunici... ★ La căminul Fabricii „Industria bumbacului“ cei mai mici dintre cei mici sunt răspîndiţi prin curte... 1 iunie sau nu, hora se-n­­virteşte, glasurile se înalţă ca în­totdeauna, subţiri şi melodioase. Numai o minune a tehnicii, cum e aparatul fotoreporterului nos­tru, poate sparge jocul! — Ce e ăsta ? ■— Un aparat de fotografiat... — Nu-i adevărat, are şi tăticu unul şi nu e aşa. — Taci, că eşti din grupa mică... — Şi ne faceţi poze ? Ca prin minune, hora se reor­ganizează într-o clipă fără inter­venţia educatoarelor — grupa mică pozează pentru 1 iunie şi pentru „Scînteia tineretului­"! Sus, la etaj, grupa mare şi mijlocie e la „ore". Copiii învaţă cu seriozitate cum se împleteşte un lănţişor, cum se confecţionează un coşuleţ. Mîinile se mişcă cu o grabă neobişnuită, ochii fug cu teamă spre lănţişorul vecinu­lui : „o termina mai repede ca mine P!“ „Secretul“ agitaţiei se dezvă­luie într-o clipă. — Pa-voa-zăm I — Cum PI — „Pa-voa-zăm", adică împo­dobim clasa I (Mîndră de cuvin­­tul savant pe care-l stăpineşte la numai 4 ani, Mihaela Mareş mi-l „traduce" şi mie cu amabi­litate). — Dar... pentru ce o pavoa­zaţi ? — Pentru ziua noastră! Avem un program aşa de... încărcat ! Dănuţ Aurel (5 ani) oftează din greu­­. Trebuie să mergem la Băneasa, la grădina zoologică, pe urmă la aeroport, la Otopeni... — ...pe urmă avem tort la masă, un tort mare pe care scrie: La rind... Ia tobogan Curatul zîmbet de iunie — ...pe urmă, după ce dormim (somnul rămîne obligatoriu și în zi de sărbătoare !) mergem la șezătoare... O să fie ca în basme, tovarășa ! (Ca să mă convingă fetița cu plete negre mă prinde de mină) — Ca-n basme l 1 iunie. Pentru cei mari — o zi cu probleme. Pentru cei mici — O zi a lor, cu cadouri, cu plim­bări, cu șezători... O zi ca-n basme. MONICA ZVIRJINSCHI In Cișmigiu, balansoarul a devenit neîncăpător. „Grupa mică" pozează pentru „Scînteia tineretului" __£11 OAXrrT­ TÎMTAT X JOI 7 IUNIE 1972 COPILUL (Urmare am­ pag. I) se întoarce în noi ca păsările în cring.^ Cu el cresc iubi­rile mari şi cînteceie fără seamăn, se înalţă ramele săr­bătorilor pe perefi şi în bradul plin de lumini, se nasc le­gende şi sînt aşteptat» vitejii care luptă pentru cei buni, pînă se string în rîsul copilului, şi-n rîsul acela tresărim noi, maturi, mai convinşi decît toate convingerile lumii. îmbătrînim în ani, îi numărăm statistic, dar inima şi rî­sul sînt ale copilului din noi, rîvnind către toate. Morile noastre, succese, faptele realizate şi strînse în mulţumirea deschisă pentru toate, ori cele încă pe cale de a se rea­liza, sînt visurile copilăriei, de acum ţăruşi înfipţi în pă­­mîntul pe care ne aflăm. Dar poate nicăieri, ca în socie­tatea în care trăim, nu vom găsi atît de împlinite visurile copilăriei. Ii aud pe mărăcienii mei, întrebîndu-se între ei, cu ari­ă : — L­e-ai mai face pruncu , Ioane ! — Bine ! Creşte şi învaţă, învaţă despre lume şi viaţă ! Zilele se multiplică în rîsul copiilor, care se duc şi vin, culegători de fapte împlinite. — Ţi-a ajuns copilul inginer agronom, măi Văsălică ? — D-apoi, aista a fost visul lui, încă de copil, răspunde tatăl, cu cea mai blîndă vorbă din lume. Dacă auzim aces­te cuvinte, să nu ni se pară că în ele nu străbate cîte ceva — din alte lumi, acele ale copilăriei. Copiii au dorit să cunoască taina acelei „păsări de metal" care zboară, după cum au visat să devină, cînd vor fi mari, acei oa­meni minunaţi din poveştile citite, care aduc fericirea şi bucuria pe pămînt! Dar visurile rămân uneori tot visuri. Numai o societate care foloseşte cuceririle generaţiilor pentru generaţiile care vin, o societate în care talentul şi munca sînt preţuite la valoarea lor umană, îşi poate per­mite să vorbească de acest copil care creşte azi, viitor ce­tăţean al ţârii. O astfel de societate este cea socialistă în care trăim. Să privim la copiii noştri, să urmărim rîsul, visul şi gîn­­dul lor, şi ne vom întîlni cu dorinţa fermă de a birui. Tu ei tresare mereu o „nelinişte" de a şti de ce şi pentru ce se întîmplă aşa şi nu altfel. Curiozitatea lor caută adevărul, nu o comodă­ linişte. Ca o putere a vieţii, risul copilului împacă doi părinţi, o familie, o ţară întreaga şi o lume, o lume de mîine care începe cu el. Şi, poate, mama, în această zi a copilului, este cea mai aproape de risul aces­tui copil, cu înţelegerea legendară, privind în ochii lui : — „Era un colţ de pîine. Şi mama îl împărţea... Dar, ţie, ce-ai rămîne ? — Voi ! le răspunse ea !“ F­­u­mi­in înmii nici. a mamei şi a copilului care rîde în noi.

Next