Scînteia Tineretului, ianuarie 1974 (Anul 30, nr. 7657-7681)
1974-01-10 / nr. 7663
SCвNTEIA TINERETULUI" pag. 2 . Problemele la ordinea zilei ale organizaţiei judeţene U.T.C. Braşov, pentru acest început de an, sunt, de fapt, problemele ce stau în faţa tuturor oamenilor muncii din judeţ, problemele de care sunt preocupate organele de partid şi de stat. Anul 1374, va fi marcat de două evenimente , de maximă importanţă: aniversarea a 30 de ani de la insurec-ţia naţională antifascistă armată şi al XI-lea Congres al P.C.R., în jurul cărora se va axa întreaga activitate politico-educativă pe care o vom desfăşura, în vederea mobilizării claselor de tineri la obţinerea de noi reali- , zări. Una din obiectivele noastre principale vă fi" mai" " buna desfăşurare a întrecerii „Tineretul — factor activ la îndeplinirea cincinalului înainte de termen". Sîntem conştienţi că în 1973 i s-au manifestat unele ne- ajunsuri în cadrul acestei întreceri, care au fost analizate, temeinic în adunările de dări de seamă şi alegeri şi cu prilejul unor consfătuiri spe-, cial organizate. Ne propunem ca obiectiv principal al activităţii noastre, privind întrecerea „Tineretul —- factor activ“, formarea unei atitudini responsabile faţă de muncă, apelul mai , consec- vent la explicarea sensurilor politiceşi educative pe care le conţine întrecerea. Suntem hotărâţi ca în actuala etapă a acestei întreceri, iniunea noastră politico-educativă să capete un caracter pregnant de eficienţă, astfel incit realizările tinerilor să aibă o pondere tot mai mare în realizările generale ale întregului judeţ. Braşovul, cu o pondere de 6,8 la sută în volumul producţiei industriale a ţării, se situează printre judeţele cele mai puternic industrializate. De aceea, activitatea noastră în industrie în acest an a început să îmbrace aspecte mai concrete pe linia îmbunătăţirii calităţii produselor şi în privinţa economisirii materiilor prime şi a’ lnergiilor/' £ în spiritul hotărîrilor partidului. în acest sens, acţionăm pentru generalizarea iniţiativei „Contul colector de economii, de energie şi combustibil", o acţiune prin care se urmăreşte dezvoltarea spiritului gospodăresc, a aceleiaşi atitudini politice, comuniste, faţă de propria activitate productivă. O altă problemă care ne preocupă este concretizarea angajamentelor pe care uteciştii şi le vor asuma pentru 1974, în cadrul adunărilor generale ale salariaţilor şi în adunările U.T.C. Sîntem convinşi că în felul acesta eforturile activului nostru, precum şi cele ale tinerilor din industrie vor face ca activitatea U.T.C. să se ancoreze mai puternic în viaţa întreprinderilor productive. In vederea realizării obiectivelor pe care le-am amintit, noi am elaborat deja o serie de măsuri concrete cuprinse în programul de instruire a organelor nou alese. Pot afirma că am reuşit în anul care a trecut să formăm un activ puternic, dornic de muncă şi entuziast, care va şti să dea viaţă sarcinilor ce îi revin. Pentru aceasta am prevăzut îmbunătăţiri în metodologia muncii activului, mutînd centrul ei de greutate în organizaţiile U.T.C., fapt ce va lega mai organic viaţa de organizaţie de realitatea cotidiană, a locurilor productive, şi va copieri mai multă eficienţă activităţii educative. Perfecţionarea stilului şi metodelor de muncă ale activului şi organizaţiilor U.T.C. vizează în acelaşi timp, obţinerea unui rezultat important în educaţia tinerilor : fiecare utecist să fie nu numai un fruntaş în producţie, ci şi un fruntaş al muncii obşteşti, prin cultivarea unor înalte trăsături moral-politice. 1. în acest sens, într-o recentă plenară a comitetului judeţean U.T.G., noi am analizat modul în care organizaţiile de tineret se preocupă de îndeplinirea programului ideologic al partidului. Din concluziile pe care le-am desprins, din măsurile pe care le-am luat este cert faptul că în perioada imediat următoare , va trebui ca toate aspectele activităţii educaţionale si constituie principalul teren de acţiune al organizaţiilor noastre, va trebui să direcţionăm cu mai multă grijă activitatea organizaţiilor U.T.C. pentru a exista un echilibru în realizarea tuturor sarcinilor educaţionale stabilite în programul partidului, întrucît acestea vizează formarea personalităţii omului şi această formare de conştiinţe trebuie privită din toate punctele de vedere, dezvoltînd toate elementele unui tînăr cu un larg orizont de cunoştinţe şi preocupări. Este, de asemenea, necesar ca întregul nostru activ să fie mai bine pregătit în ceea ce priveşte cunoaşterea mai exactă a modalităţilor în care trebuie să intervină pentru rezolvarea problemelor ridicate de tineri. Aceasta implică creşterea rolului organizaţiilor de tineret şi întărirea prestigiului lor în faţa tinerilor, prin acţiunile secretarilor U.T.C. care fac parte din comitetele oamenilor muncii, precum şi prin activizarea tuturor acelora care au fost aleşi în fruntea organizaţiilor de tineret. Multiplele probleme pe care tinerii le-au ridicat în adunările generale de dare de seamă şi alegeri trebuie să-şi găsească rezolvarea operativă, aceasta constituind o preocupare esenţială a noastră, a tuturor. Din acest punct de vedere cred că formele de acţiune ale organizaţiilor noastre trebuie să fie mai variate. Trebuie făcut mai mult pentru promovarea spiritului critic şi autocritic faţă de neîndeplinirea unor obiective ale activităţii U.T.C. şi ale tinerilor înşişi. De aceea este necesar ca activul însuşi să-şi sporească gradul de exigenţă şi răspundere, să acţioneze întotdeauna cu fermitate şi principialitate comunistă, punînd alături de respectarea neabătută a sarcinilor şi a termenelor îndeplinirea lor la cei mai înalţi indici calitativi. Anul în care am păşit, anul celei de a 30-a aniversări a eliberării patriei şi al Congresului XI al partidului, punem faţa noastră, a tuturor, obiective de o însemnătate capitală şi de modul cum ne concepem şi desfăşurăm întreaga activitate politico-educativă, de modul în care vom reuşi ca fiecare organizaţie U.T.C. să devină un colectiv de luptă pentru educarea comunistă a tinerilor depind, în ultima instanţă, înseşi realizările de la locul de muncă, dorinţa noastră de a fi la înălţimea comandamentelor epocii. DUMITRU CALANCEA prim secretar al Comitetului judeţean Braşov al U.T.C. Atingerea parametrilor proiectaţi (Urmarediin pag. 1) recţii in care capacitatea sa se poată afirma cu rezultate la fel de lăudabile. —Vedeţi, tinerii noştri, ne-a spus dinsul, ca şi mulţi alţii din oraşul Sf. Gheorghe, au participat, prin muncă patriotică, la punerea In funcţiune înainte de termen a întreprinderii. In prezent, uteciştii îşi aduc contribuţia la urgentarea lucrărilor de montaj şi redare a instalaţiilor. Dar aceasta nu este totul. Aşteptăm insă participarea organizaţiei U.T.C. să iau proces nu mai puţin, important, acela de formare a spiritului muncitoresc, a deprinderilor de respectare a disciplinei muncii şi a disciplinei tehnologice, la tineri. Este în această direcţie încă mult de făcut, iar organizaţia poate şi trebuie să-şi facă din aceasta o preocupare mai susţinută. Observaţia interlocutorului meu, argumentată prin exemple binecunoscute in colectivul întreprinderii, este pe deplin justificată. Examinînd acţiunile întreprinse sau planificate de comitetul U.T.C. remarci faptul că preocupîndu-se de utilaje şi tehnologii, organizaţia a cam uitat oamenii. Or, mai ales pentru o întreprindere nouă, cu un colectiv în care tinerii ce au păşit pentru prima oară pe poarta uzinei formează o bună parte dintre salariaţi, acţiunile educative, menite să contribuie la formarea punctualităţii, a obişnuinţei de a muncii, a încadrării în disciplina specifică proceselor tehnologice, intr-un cuvînt, a spiritului muncitoresc, sint de cea mai mare însemnătate. Ele vor trebui să se numere printre obiectivele pe care organizaţia U.T.C. din întreprindere este chemată să le traducă cit mai repede în fapte, astfel Incit şi oamenii să atingă „parametrii“ unui bun colectiv muncitor (Urmare din pag. 1) ajuns la Recea. Numai că aici s-au prins oamenii că n-u prea mirosim a motorină. Şi nu ne-au dat tractoare. Ne-au trecut mai intii la atelierul de reparaţii. Treabă bună şi astă, că nu eram deprinşi nici cât motorul aşacum trebuie. Şi-a trecut luna. Şi dacă a trecut, ne-am luat şi primul salar — 275 lei. Pentru atit am semnat pe stat. Că-n bînă am primit 55 de lei ! 220 'făcuse masa la cantină. Atunci am dat prima oară bir cu fugiţii, că a două oară nu s-a mai intirfiplat. Am plecat acasă. Ne-am sfătuit noi, trei prieteni, şi după trei săptămâni am plecat din nou , numai doi, că celălalt zicea că e prea departe şifiu' se cade. Citeam ziarele, eram la curent cu agricultura şi-am înţeles că în Dobrogea se caută mînă de lucru. Era prima regiune colectivizată. Am plecat acolo, mai exact la S.M.A. Pantelimon. — Scuzaţi-mă că vă întrerup. Am reţinut că povestea e lungă — şi destul de interesantă, aş adăuga — dar spuneaţi ceva în legătură cu... veselia, aşa că, v-aş ruga... — Păi, să vedeţi „veselia“ abia acum Începe. In partea a doua. Ajungem la Pantelimon nu mai, în curte, lume multă, tractoare. Cînd au auzit că vrem să ne angajăm, au zîmbit. Unul a şi rîs, nu ştiu care, dar nu un rîs aşa, ca omul , un hohot aparte, că-mi ţiuiau urechile, cum mi se mai intimplase doar o dată, în copilărie, cind venise gîrla mare ,şi viijîia, şi oameni! se urcaseră îngroziţi in podul caselor zicind că ving* Înecul. Aşa m-am speriat şi-atunci, că şi astăzi, cind dorm, .'aud uneori prin somn hohotitacria de ris — şi mă 111» cutremur. Cam aşa s-a manifestat încrederea în noi. Şi ca să fie totală, ne-au angajat şi ne-au dat pe loc şi tractoare. „Luaţi-le pe-astea, băieţi — a zis inginerul — abia au venit din uzină. Cînd le porniţi, intraţi direct In brazdă*. Şi-au plecat. M-am uitat la prietenlul meu, el la mine şi amîndoi la tractoare — două hirburi nenorocite. I-am zis : Ilie, sîntem argeşeni, nu ne putem face de rîs. Şi ne-am pus pe treabă. Zile în şir, ceas de ceas, de dimineaţă şi pină noaptea. Am demontat totul, bucată cu bucată. O dată, de două ori, de zece ori. Ne cuprinsese o ambiţie nemaipomenită. E drept. ne-a mai ajutat un mecanic de prin părţile noastre, care se aciuise şi el pe-acolo. în două luni şi jumătate am ieşit cu tractoarele în regulă. A venit inginerul şi şi-a făcut cruce ; treaba asta n-o crezuse nici el. Dar ne-a strîns mina şi ne-a spus : gata, sînteţi de-ai mei — şi acum la treabă ! Ne-am urcat pe tractor, se uitau toţi la noi, şi-am luat-o spre, cîmp. Eu nu ştiu cum, de emoţie, am uitat să mai ridic plugul, tractorul trăgea greu, şi cind Întorc capul văd că aram drumul. Şi iar am auzit hohotul de ris In urma mea... Abia acum am Început să mă plimb prin lume şi tot acum m-am bărbierit prima oară. Intre timp, am ajuns să fim apreciaţi, oamenii se uitau cu alţi ochi la noi, colegial aş zice, cîştigam binişor, ba eram mai mereu trecuţi la primă. Intrasem bine în viaţă, cum se spune. ...Nu-l întrerup pe Radu Sandu. Nici cu întrebări, nici cu comentarii, care mi se par de prisos alături de expresivitatea cu care povesteşte: „Cel dinţii pat curat l-am avut la Craiova. Ocolisem lumea cu tractorul şi m-am oprit la Craiova. Eram student. Şase ani au trecut ca apa. Am mincat cartea, la absolvire mai că mi s-a propus să rămîn asistent, pe mine însă mă ardea dorul de tractor. Şi-am plecat. La I.A.S. Izvoru, Inginer mecanic, treabă bună. Se zice că am lucrat bine la I.A.S., din moment ce-am fost promovat la nivel de trust, funcţie de conducere. Nu era însă de mine, nu puteam să fac pe Inspectorul. M-am dus într-o zi şi le-am spus : tovarăşi, nu-i de mine, aşa că, bun rămas — şi-n aceeaşi zi am plecat. M-am întors adică la tractor. Acum doi ani, altă promovare : director aici, la S.M.A. Stolnici. Mi s-a spus : Sandule, e nevoie de-un om hotărît la Stolnici, să pună lucrurile pe roate. Că mergeau prost lucrurile. De data asta am acceptat cu inima împăcată : S.M.A. nu înseamnă trust ; aici al omul alături și tractorul sub tine, care va să zică nu poţi fi inspector. Şi, precum vedeţi, sunt şi astăzi la Stolnici. Despre munca lui aici, despre activitatea prezentă, Radu Sandu n-a catadicsit să vorbească prea mult. „Muncesc, domnule, mă străduiesc*. Atât. Mi-au vorbit. Insă, tovarăşii lui de muncă. „De cind e aici, nu-l prinzi un ceas pe zi la birou — mărturiseşte Ion Minculescu. Toată ziua în cimp, la secţii, între mecanizatori, cu vorba, dar mai ales cu fapta. Adeseori, noaptea 11 prinde aici, şi nu mai pleacă acasă. Intr-o cămăruţă mai dosnică şi-a instalat un pat de campanie şi acolo doarme“. Am mai reţinut din discuţiile cu oamenii că, pe lingă o desăvirşită competenţă, inginerul Sandu are un fel al lui de-a discuta cu omul — cu exigenţă, dar prieteneşte — incit îl ciştigă. Iar oamenii, mecanizatorii, se străduiesc pe cît se poate să-i calce pe urme. Susţin aceasta Constantin Popescu, Cornel Dobrin, Mihai Ispas, tineri „de mijloc“, cum îşi spun, şi alături de ei, mai vârstnicul Alexandru Toma şi Constantin Soare, cel mai tinăr membru al „echipajului“ alcătuit din 110 mecanizatori, în grija cărora se află peste 1OOOO hectare, aparţinind cooperatorilor din Stolnici, Fîlfani, Pădureţi, Silişteni şi Mîrghia. Iar despre întreg echipajul, despre seriozitatea şi dîrzenia cu care trudeşte asupra pămîntului fiecare mecanizator in parte, vorbesc ţăranii cooperatori, cu cuvinte de preţuire, de recunoştinţă. I-am spus toate acestea lui Radu Sandu. „Sîntem şi noi aici un pumn de oameni — mi-a răspuns — un colectiv, şi ne străduim cu toţii laolaltă să facem treabă bună. Dar mai avem şi lipsuri, şi greutăţi. Oamenii sunt buni, înţelegători, trudesc. Pe cît am putut m-am străduit să-i fac să aibă încredere in ei, încapacitatea şi forţa lor, să nu simtă nici unul hohotul acela de ris care m-a cutremurat pe mine la debutul în meserie. Unele greutăţi nu ţin, insă, de aceşti oameni. Iată, a venit iarna şi noi nu avem suficiente cabine pe tractoare. Nici mecanizatori suficienţi n-avem. Sîntem 110 şi ar trebui să fim 140. Am mers prin sate, i-am îndemnat, pe unul, pe altul, avem ceva speranţe, dar, uite, pină se împlinesc speranţele, realitatea e alta — şi nu cea mai dorită*. Desigur, este lesne de înţeles, din cuvintul inginerului, al celorlalţi mecanizatori, hotărîrea lor unanimă de a întreprinde tot ce ţine de ei, pentru ca lucrurile bune din munca lor să devină şi mai bune. De aceea, revenind la gîndul de la Începutul acestor rinduri, propuneam - în această lună a urărilor de bun augur -- o diplomă, o felicitare adică, şi pe adresa acestor oameni din cîmpia de sud a Argeşului. Merită La Întreprinderea de utilaj şi piese de schimb pentru industria uşoară Botoşani se pregătesc noile cadre NOI LUCRĂRI ÎN EDITURA ENCICLOPEDICĂ Cu ce enciclopedii, dicţionare sau lucrări de largă informare se va îmbogăţi biblioteca noastră în 1974 ? Principala lor furnizoare, Editura Enciclopedică, anticipează , citeva dintre apariţiile mai de seamă pe acest an a acestor genuri de carte, atit de solicitate de toata categoriile da cititori. Venind in Intîmpinarea „Anului mondial al populaţiei — 1974“, proclamat da Adunarea Generală a O.N.U., cercetătorul Vladimir Trebici a Încredinţat tiparului un „Dicţionar demografic“, primul de acest gen editat la noi. Sub redacţia cunos- cutului cercetător M.D. Pippidi va apare „Dicţionarul de istorie veche a României“, întins pe o largă perioadă de timp, de la apariţia omului în spaţiul carpato-balcanic pină la sfîrşitul secolului X . In seria „istoriilor în date“ pot fi citata dicţionarele consacrate limbii române vechi, antonimelor limbii noastre, dicţionarul cronologic al limbii italiene şi cel cronologic al limbii latine. La fel de utile vor fi „Dicţionarul de matematici generale", „Mica enciclopedie de chimie“, „Dicţionarul practic de biologie agricolă“. Rapida epuizare a „Micului dicţionar enciclopedic“ a impus totodată continuarea tirajului acestei lucrări cu circa 100 000 exemplare. O însemnată pondere în volumul cărţilor tipărite de Editura Enciclopediei revine şi în acest an lucrărilor de informare. O noutate o reprezintă iniţierea unei serii de informare enciclopedică asupra marilor personalităţi ale tuturor timpurilor, primele numere fiind rezervate lui Hipocrat, Balzac, Frederico Garcia Lorca, Andrei Belii, T. Arghezi, G. Bacovia, L. Blaga, I. Barbu ş.a. Cercetătorul Ovidiu Birlea semnează o „Istorie a folcloristicii româneşti“, iar Nicolae Mihăileanu o „Istorie a matematicii universale“. După apariţia în limba engleză, apreciata lucrare a lui Constantin C. Giurescu — „Istoria României in date“ va ieşi anul acesta de sub tipar in versiunile română şi germană. PRIMA INVENŢIE ROMÂNEASCĂ A ANULUI (Urmare din pag. 1) îşi schimbă aspectul (depuneri de săruri şi precipitat), ajungind deci in faţa consumatorului nu cu toate calităţile lor naturale. Importanţa problemei creşte in măsura în care asistăm, atît în ţară cit şi in străinătate, la o cerere mereu crescută de ape minerale de bună calitate. Principiul nostru* vine să înlăture aceste neajunsuri aproape in totalitate. Nu numai atit, aplicindu-se acest procedeu se pot valorifica si izvoarele bogate dar amplasate in zone dificile pentru tipul de exploatare de pină acum, precum şi izvoarele cu debit mai slab, pentru prima categorie investiţiile fiind CoStisitoare, iar pentru a doua nerentabile. Deci cantităţi de ape minerale sporite, proaspete, cu excelente calităţi organoleptice şi medicamentoase — iată ce se poate realiza prin aplicarea la scară naţională a procedeului nostru. — In privinţa incontestabilelor avantaje prezentate pentru consumatori ne-aţi convins. Ce cheltuieli necesită transpunerea lui faptică ? — Minime. Modificările preconizate de noi sunt aplicabile la instalaţiile deja existente de imbuteliere la fabricile de bere, pepsi, cico, sucuri şi altele de aceeaşi categorie. Se pot realiza prin autodotare. Şi fiindcă tot suntem la capitolul economic vreau să menţionez că prin acest procedeu se fac substanţiale economii la transportul acestei ape, reducerea ajungind la aproape 60 la sută din cheltuielile care se fac în prezent. Desigur, primează aspectul oferirii unor ape minerale proaspete, în cantităţi sporite, competitive. Le-am urat celor doi inventatori, alături de felicitări, succes deplin şi la celelalte lucrări aflate pe masa de lucru şi bineinteles, ca invenţia să se bucure de operativitate din partea tuturor forurilor implicate în materializarea ei. Originală invitaţie la şcoala de schi de la Poiana Braşov vă fac profesorii Doru Pandrea şi Nichi Chiriac JOI 10 IANUARIE 1974 PREMIILE UNIUNII TINERETULUI COMUNIST Alexandru Monciu - Sudinschi: CARACTERE Deşi, mai apropiată de literatură decit de publicistica propriu-zisă, cartea lui Alexandru Monciu-Sudinschi este expresia unui implicit program anti-literaturizant. Scriitorul își reduce participarea la o simplă Înregistrare a răspunsurilor ce i se dau, iar întrebările sale sunt parcă scoase dintr-un chestionar neutru şi abstract. Primul dintre „interviurile“ cuprinse în volum, de exemplu, are ceva din răceala unui formular — numele dumneavoastră, de cind aţi venit in Galaţi, meseria, ce v-a determinat să alegeţi această meserie etc. Procedeul este spectaculos şi inedit. Absenţa oricărei „introduceri“, a unei prealabile pregătiri, şochează cu atit mai mult cu cît „eroii“ acestor convorbiri sînt oameni obişnuiţi, majoritatea muncitori gălăţeni, nişte „necunoscuţi“ deci, cărora scriitorul li se adresează însă ca şi cum ar avea în faţă celebrităţi a căror prezentare este inutilă, însăşi „discreţia“ autorului, fereala de a interveni în vreun chip în cursul natural al discuţiei, precum şi reducerea la minimum posibil a volumului întrebărilor trebuie puse în legătură cu aproape ostentativul refuz de a-i socoti pe interlocutori drept „anonimi“. Efectele sunt remarcabile și aproape toate „convorbirile“ lui Alexandru Monciu- Sudinschi cuprind cite un roman în germene, ca să nu mai adăugăm că fiecare dintre ele poate fi transpusă pe scenă de teatru fără modificări şi cu depline garanţii de succes. In ciuda aspectului impersonal pe care îl au întrebările autorului, Caractere este o carte foarte personală, consacrând o formulă care, acum, poate fi reluată cu uşurinţă , departe insă de a fi aplicat mecanic principiile ciné-verite-ului, Alexandru Monciu-Sudinschi şi-a continuat de fapt schiţele şi povestirile de debut (1971), in care izbitor era acelaşi efort de deromanţare. Intenţia artistică priveşte aici nu numai forma, ci, în primul rind, atitudinea , iar stilul sec, de proces-verbal, arată în fond preferinţa scriitorului pentru autenticitate. Simplitatea este aici un rezultat al „artei“, la fel ca şi caracterul nud, „documentar“, de radiografie socială şi psihologică. Impresionează in Caractere aerul de prospeţime şi autenticitate, de surprindere „pe viu" a mersului unor conştiinţe. Interlocutorii se definesc atit prin ceea ce spun, cît şi prin modul de exprimare, scriitorul fiind de altfel un adevărat performer al reproducerii celor mai diverse registre stilistice. Zaharia Victor vorbeşte despre unele „greutăţi de început“ intimpinate la furnale : „Greutăţi au fost in legătură cu faptul că erau furnale mai mici la Început, înainte de 1960 erau furnale de 250. Se încărca totul manual. Deci, prima dată am lucrat pe platformă la încărcarea furnalului. Se încărca cu nişte vagoneţi, cu lopeţi se încărca, dolomita se Încărca tot cu lopeţile, iar cînd s-au făcut furnalele de şase sute de metri cubi, am trecut la creuzet. Şi am stat la creuzet vreo trei luni, după care s-a întimplat un accident tragic cu un prim furnalist, unul Jurcă Ion. Şi Jurcă ăsta s-a ars in proporţie de nouăzeci şi patru la sută. Iar din cadrul combinatului au fost solicitaţi voluntari ca să dea o cantitate de piele pentru Jurcă Ion. Să-l scăpăm adică. Am mers atunci la spitalul chirurgie din Reşiţa eu şi Încă alţi patru cetăţeni , care va să zică eram cinci. Ce zicea lumea de noi : «Uite cinci nebuni !». Da’ noi am dat cantitatea de piele solicitată, de pe ambele picioare, cite trei fîşii , iar dacă nu credeţi, să ştiţi că scot salopeta şi să vă arăt“. Relatare aproape brutală, directă, şi de aceea foarte expresivă, tocmai prin lipsa oricărei preocupări a scriitorului de a modifica realul climat al discuţiei. Cu furcă, omul ars „in proporţie de nouăzeci şi patru la sută“, eroul interviului „nu se prea cunoştea" ; îl Ştia însă „de om cumsecade, foarte cumsecade chiar“. Dacă eroismul se înfăţişează fără podoabe, mărturisirea nemulţumirilor, a micilor laşităţi, a Îndrăznelilor se păstrează în acelaşi ton reţinut, de o copleşitoare elocvenţă asemenea unui cunoscut personaj de roman, omul cade din anumite pricini într-un mutism mai grăitor decit discursul cel mai frenetic : „Ei, tovarăşe, am fost şi puţin cam descurajat. Pentru că unde-i mai greu (nu vreau să mă afirm că eu fac mai mult, sau că eu aş fi făcut mai mult, chiar dacă aşa e) da’ unde-i mai greu îl pune pe Zaharia. Şi cînd e vorba de sectorul financiar, Zaharia e printre ultimii. Deci la gradaţii şi la sistem de salarizare am ■mal puţin decit alţii, iar la răspundere am mai mult decit alţii. (...) Acum să vedeţi : la şedinţa de sindicat, cînd a fost Împărţirea cadrelor pentru Jurnalul doi, am luat şi eu cuvîntul. Şi eu am spus : «Tovarăşa secretar, Împărţirea personalului nu s-a făcut în mod just». Dumnealor au considerat însă că eu nu spun asta sub formă bună... (Ştiu eu sub ce formă au crezut dumnealor c-o spun ?) Şi mi-au spus chiar atuncea că dacă mai vorbesc multe în şedinţă şi m-adresez la modul de Împărţire că nu e bun şi la probleme d-astea, o să ţină dânşii cont de mine. Iar cînd s-a aplicat noul sistem de salarizare, mi-au spus-o în faţă : «Zaharia, poate eşti cel mai bun dintre cei mai buni ; dar vorbeşti mult, Zaharia !» Acu’, de cind a pornit furnalul 2, din luna decembrie anul trecut, eu nu am mai vorbit. N-am vorbit nu că nu puteam să vorbesc, dar uite-aşa, vă spun sincer... pur şi simplu nu am vorbit. Că mi-a spus cineva aşa : «Cînd ai să te faci băiat de treabă, am să-ţi dau două trepte deodată». Şi atunci am tăcut, poate chiar pentru acele două trepte. (...) Deci am tăcut, în decembrie m-a ales din nou ca organizator de grupă. Iar atunci n-am mai avut dreptul să tac, că trebuia să vorbesc pentru oameni ! (...) Şi am fost nevoit iar să vorbesc. Acuma, sincer să vă spun, de câte ori încep să vorbesc mi se rupe inima şi de mine“. Caractere este o carte-document prin intermediul căreia viaţa forţează porţile literaturii. MIRCEA IORGULESCU AL. Manciu Sudinschi n. 1944, Turnu Măgurele, absolvent al Facultăţii de filozofie (1971), volume apărute : Rebarbor, Ed. Eminescu, 1971, Caractere, Ed. cartea românească, 1973. CALENDAR PETRACHE POENARU (1799-1875) Se Împlinesc anul acesta 175 de ani de la naşterea In 1799 a lui Petrache Poenaru, continuator in spirit şi in fapt al lui Gheorghe Lazăr, unul dintre primii noştri inventatori. La 24 martie 1818, Vodă Caragea a dat un hrisov prin care Întărea anaforaua din 6 martie 1818 semnând astfel actul de naştere al primei şcolii superioare în limba română din Ţara Românească, Şcoala de la Sf. Sava. Cei dinţii auditori ai şcolii deschise în chiliile mînăstirii Sf. Sava din Bucureşti au fost „prăvăliaşii de prin oraş, scriitori de la cancelarii şi puţini din elevii cei mai maturi de la Şcoala grecească“. Cel care înfăţişa astfel componenţa auditoriului de la şcoala lui Gheorghe Lazăr este Petrache Poenaru, şi el elev al şcolii, alături de alte nume cunoscute ca cel al lui I. H. Rădulescu, Eufrosin Poteca ş.a. Istoria 11 consemnează mai apoi ca participant la răscoala lui Tudor Vladimirescu şi de asemenea ca secretar şi om de Încredere al acestuia. Intre 1822 şi 1827 Petrache Poenaru se găsea la Viena unde urma cursuri filologice pentru ca mai apoi să-l găsim printre studenţii la Şcolile politehnice din Viena şi Paris, întors în ţară la începutul anului 1832 P. Poenaru este numit profesor la Sf. Sava. Chiar în condiţiile regimului feudal care frâna dezvoltarea culturii In păturile largi ale poporului P. Poenaru, in calitatea sa de director al Eforiei şcolii naţionale (funcţie deţinută pină în 1848), a putut într-o măsură însemnată să contribuie la răspindirea ştiinţei de carte în cercuri tot mai largi din Ţara Românească, la pregătirea cadrelor pentru conducerea de instituţii şi pentru administraţie, la tipărirea de cărţi, traducerea din limbi străine, înfiinţarea de societăţi culturale, împreună cu Florian Aaron şi cu S. Marcovici a scos foaia „Muzeu naţional“ care a apărut intre anii 1830—1878 pentru ca intre 1843 şi 1843 să il întîlnim ca redactor al foii „învăţătorul satului“. A participat la revoluţia din 1848 făcînd parte din comisia pentru eliberarea ţiganilor robi. Petrache Poenaru este autor al mai multor manuale ca de pildă „Elemente de geometrie după Legendre“ (1837), „Elemente de algebră după Appeltauer" (1841), este de asemenea autor al unui „Vocabular franţezo-românesc“ (apărut in două volume şi pe care l-a scos In colaborare cu Florian Aaron şi G. Hill). In 1879 Petrache Poenaru este membru al Academiei române, iar doi ani mai tirziu este ales preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român. El este unul dintre primii noştri inventatori — obţinînd brevetul de invenţie al unui toc rezervor — „Condei portăreţ fără sfîrşit, alimentîndu-se Însuşi cu cerneală“. Petrache Poenaru rămîne o personalitate importantă in istoria învăţămîntului din România, atit ca bun dascăl şi autor al mai multor manuale, cît şi ca iniţiator al unor importante proiecte de organizare şi modernizare a învăţărîntului. D. TURCO