Scînteia Tineretului, ianuarie 1974 (Anul 30, nr. 7657-7681)

1974-01-10 / nr. 7663

SCвNTEIA TINERETULUI" pag. 2 . Problemele la ordinea zilei ale organizaţiei judeţene U.T.C. Braşov, pentru acest început de an, sunt, de fapt, problemele ce stau în faţa tuturor oamenilor muncii din judeţ, problemele de care sunt preocupate organele de partid şi de stat. Anul 1374, va fi marcat de două evenimente , de maximă importanţă: aniver­sarea a 30 de ani de la insurec-­­­ţia naţională antifascistă armată şi al XI-lea Congres al P.C.R., în jurul cărora se va axa întrea­ga activitate politico-educativă pe care o vom­ desfăşura, în ve­derea mobilizării claselor de tineri la obţinerea­ de noi reali- , zări. Una din obiectivele noastre principale vă fi" m­ai" " buna desfăşurare a întrecerii „Tineretul — factor activ la în­deplinir­ea cincinalu­lui înainte de ter­men". Sîntem con­ştienţi că în 1973 i s-au manifestat unele ne-­­ ajunsuri în cadrul a­­cestei întreceri, care au fost analizate­, te­­meinic în adunările de dări de seamă şi alegeri şi cu prilejul unor consfătuiri spe-, cial organizate. Ne propunem ca obiec­tiv principal al ac­tivităţii noastre, pri­vind întrecerea „Ti­neretul —- factor ac­tiv“, formarea unei atitudini responsabi­le faţă de muncă, apelul mai , consec-­ vent la explicarea sensurilor politice­­şi­­ educative pe care le conţine întrecerea. Suntem­ hotărâţi­ ca în­­ actuala etapă a aces­tei întreceri, iniunea noastră politico-educativă să capete un caracter pregnant de eficienţă, astfel incit realizările tinerilor să aibă o pondere tot mai mare în realizările generale ale întregu­lui judeţ. Braşovul, cu o pondere de 6,8 la sută în volumul producţiei in­dustriale a ţării, se situează printre judeţele cele mai puter­nic industrializate. De aceea, ac­tivitatea noastră în industrie în acest an a început să îmbrace aspecte mai concrete pe linia îmbunătăţirii calităţii produselor şi în privinţa economisirii mate­riilor prime şi a’ lnergiilor/' £ în spiritul hotărîrilor partidului. în acest sens, acţionăm pentru­ ge­neralizarea iniţiativei „Contul colector de economii, de energie şi combustibil", o acţiune prin care se urmăreşte dezvoltarea spiritului gospodăresc, a aceleiaşi atitudini politice, comuniste, faţă de propria activitate pro­ductivă. O altă problemă care ne preocupă este concretizarea an­gajamentelor pe care uteciştii şi le vor asuma pentru 1974, în cadrul adunărilor generale ale salariaţilor şi în adunările U.T.C. Sîntem convinşi că în felul a­cesta eforturile activului nostru, precum şi cele ale tinerilor din industrie vor face ca activitatea U.T.C. să se ancoreze mai puter­nic în viaţa întreprinderilor pro­ductive. In vederea realizării obiective­lor pe care le-am amintit, noi am elaborat deja o serie de mă­suri concrete cuprinse în progra­mul de instruire a organelor nou alese. Pot afirma că am reuşit în anul care a trecut să formăm un activ puternic, dornic de muncă şi entuziast, care va şti să dea viaţă sarcinilor ce îi re­vin. Pentru aceasta am prevăzut îmbunătăţiri în metodologia muncii activului, mutînd centrul ei de greutate în organizaţiile U.T.C., fapt ce va lega­ mai or­­­ganic viaţa de organizaţie de realitatea cotidiană, a­ locurilor productive, şi va copieri mai multă eficienţă activităţii educa­tive. Perfecţionarea stilului şi me­todelor de muncă ale activului şi organizaţiilor U.T.C. vizează în acelaşi timp, obţinerea unui re­zultat important în educaţia ti­nerilor : fiecare utecist să fie nu numai un fruntaş în producţie, ci şi un fruntaş al muncii obş­teşti, prin cultivarea unor înalte trăsături moral-politice. 1. în acest sens, într-o recentă plenară a comitetului judeţean U.T.G., noi am analizat­ modul în care organizaţiile de tineret se preocupă de îndeplinirea pro­gramului ideologic al partidului. Din concluziile pe care le-am desprins, din măsurile pe care le-am luat este cert faptul că în perioada imediat următoare , va trebui ca toate aspectele activi­tăţii educaţionale si constituie principalul teren de acţiune al organizaţiilor noastre, va trebui să direcţionăm cu mai multă grijă activitatea organizaţiilor U.T.C. pentru a exista un echi­libru în realizarea tuturor sarci­nilor educaţionale stabilite în programul partidului, întrucît a­­cestea vizează formarea persona­lităţii omului şi această formare de conştiinţe trebuie privită din toate punctele de vedere, dezvol­­tînd toate elementele unui tînăr cu un larg orizont de cunoştinţe şi preocupări. Este, de asemenea, necesar ca întregul nostru activ să fie mai bine pregătit în ceea ce priveşte cunoaşterea mai e­­xactă a modalităţilor în care tre­buie să intervină pentru rezol­varea problemelor ridicate de tineri. Aceasta implică creşterea rolului organizaţiilor de tineret şi întărirea prestigiului lor în faţa tinerilor, prin acţiunile se­cretarilor U.T.C. care fac parte din comite­tele oamenilor mun­cii, precum şi prin activizarea tuturor acelora care au fost aleşi în fruntea orga­nizaţiilor de tineret. Multiplele probleme pe care tinerii le-au ridicat în adunările generale de dare de seamă şi alegeri tre­buie să-şi găsească rezolvarea operativă, aceasta constituind o preocupare esenţială a noastră, a tuturor. Din acest punct de vedere cred că formele de acţiune ale organizaţiilor noastre trebuie să fie mai variate. Trebuie făcut mai mult pen­tru promovarea spiri­tului critic şi auto­critic faţă de neînde­­plinirea unor obiec­tive ale activităţii U.T.C. şi ale tine­rilor înşişi. De a­­ceea este necesar ca acti­vul însuşi să-şi sporească gra­dul de exigenţă şi răspun­dere, să acţioneze întotdea­una cu fermitate şi principiali­tate comunistă, punînd alături de respectarea neabătută a sarci­nilor şi a termenelor îndeplini­rea lor la cei mai înalţi indici calitativi. Anul în care am păşit, anul celei de a 30-a aniversări a eliberării patriei şi al Congresu­lui XI al partidului, pune­m­ faţa noastră, a tuturor, obiective de o însemnătate capitală şi de modul cum ne concepem şi des­făşurăm întreaga activitate poli­tico-educativă, de modul în care vom reuşi ca fiecare organizaţie U.T.C. să devină un colectiv de luptă pentru educarea comunistă a tinerilor depind, în ultima in­stanţă, înseşi realizările de la locul de muncă, dorinţa noastră de a fi la înălţimea comanda­mentelor epocii. DUMITRU CALANCEA prim secretar al Comitetului judeţean Braşov al U.T.C. Atingerea parametrilor proiectaţi (Urmare­­diin pag. 1) recţii in care capacitatea sa se poată afirma cu rezultate la fel de lăudabile. —Vedeţi, tinerii noştri, ne-a spus dinsul, ca şi mulţi alţii din oraşul Sf. Gheorghe, au partici­pat, prin muncă patriotică, la punerea In funcţiune înainte de termen a întreprinderii. In pre­zent, uteciştii îşi aduc contribu­ţia la urgentarea lucrărilor de montaj şi redare a­ instalaţiilor. Dar aceasta nu­ este totul. Aş­teptăm insă participarea orga­nizaţiei U.T.C. să iau proces nu mai puţin, important, acela de formare a spiritului muncito­resc, a deprinderilor de respec­tare a disciplinei muncii şi a disciplinei tehnologice, la tineri. Este în această direcţie încă mult de făcut, iar organizaţia poate şi trebuie să-şi facă din aceasta o preocupare mai susţi­nută. Observaţia interlocutorului meu, argumentată prin exemple binecunoscute in colectivul în­treprinderii, este pe deplin jus­tificată. Examinînd acţiunile în­treprinse sau planificate de co­mitetul U.T.C. remarci faptul că preocupîndu-se de utilaje şi tehnologii, organizaţia a cam ui­tat oamenii. Or, mai ales pentru o întreprindere nouă, cu un co­lectiv în care tinerii ce au păşit pentru prima oară pe poarta u­­zinei formează o bună parte dintre salariaţi, acţiunile educa­tive, menite să contribuie la for­marea punctualităţii, a obiş­nuinţei de a muncii, a încadră­rii în disciplina specifică pro­ceselor tehnologice, intr-un cu­­vînt, a spiritului muncitoresc, sint de cea mai mare însemnă­tate. Ele vor trebui să se numere printre obiectivele pe care orga­nizaţia U.T.C. din întreprindere este chemată să le traducă cit mai repede în fapte, astfel Incit şi oamenii să atingă „parame­trii“ unui bun colectiv muncitor (Urmare din pag. 1) ajuns la Recea. Numai că aici s-au prins oamenii că n-u prea mirosim a motorină. Şi nu ne-au dat tractoare. Ne-au­ tre­cut mai int­ii la atelierul de re­paraţii. Treabă bună şi astă, că nu eram deprinşi nici cât mo­torul aşa­­cum trebuie. Şi-a tre­cut luna. Şi­ dacă a trecut, ne-am luat şi prim­­ul salar — 275 lei. Pentru atit am semnat pe stat. Că-n b­înă am primit 55 de lei ! 220 'făcuse masa la cantină. Atunci am dat prima oară bir cu fugiţii, că a două oară nu s-a mai intirfiplat. Am plecat acasă.­ Ne-am sfătuit noi, trei prieteni,­ şi după trei­ săp­tămâni am plecat din nou , nu­mai doi, că celălalt zicea că e prea departe şi­­fiu' se cade. Ci­team ziarele, eram la curent cu agricultura şi-am înţeles că în Dobrogea se caută mînă de lu­cru.­ Era prima regiune colec­tivizată. Am plecat acolo, mai exact la S.M.A. Pantelimon. — Scuza­ţi-mă că vă întrerup. Am reţinut că povestea e lun­gă — şi destul de interesantă, aş adăuga — dar spuneaţi ceva în legătură cu... veselia, aşa că, v-aş ruga... — Păi, să vedeţi „veselia“ abia acum Începe. In partea a doua. Ajungem la Pantelimon nu mai, în curte, lume multă, tractoare. Cînd au auzit că vrem să ne angajăm, au zîm­­bit. Unul a şi rîs, nu ştiu care, dar nu un rîs aşa, ca omul , un hohot aparte, că-mi ţiuiau urechile, cum mi se mai intim­­plase doar o dată, în copilărie, cind­­ venise gîrla mare ,şi vii­­jîia, şi oameni! se urcaseră în­groziţi in podul caselor zicind că ving* Înecul. Aşa m-am spe­riat şi-atunci, că şi astăzi, cind dorm, .'aud uneori prin somn hohotit­­acria de ris — şi mă 111» cutremur. Cam aşa s-a mani­festat încrederea în noi. Şi ca să fie totală, ne-au angajat şi ne-au dat pe loc şi tractoare. „Luaţi-le pe-astea, băieţi — a zis inginerul — abia au venit din uzină. Cînd le porniţi, in­traţi direct In brazdă*. Şi-au plecat. M-am uitat la prietenlul meu, el la mine şi amîndoi la tractoare — două hirburi ne­norocite. I-am zis : Ilie, sîn­­­­tem argeşeni, nu ne putem face de rîs. Şi ne-am pus pe treabă. Zile în şir, ceas de ceas, de dimineaţă şi pină noaptea. Am demontat totul, bucată cu bu­cată. O dată, de două ori, de zece ori. Ne cuprinsese o am­biţie nemaipomenită. E drept. ne-a mai ajutat un mecanic de prin părţile noastre, care se a­­ciuise şi el pe-acolo. în două luni şi jumătate am ieşit cu tractoarele în regulă. A venit inginerul şi şi-a făcut cruce ; treaba asta n-o crezuse nici el. Dar ne-a strîns mina şi ne-a spus : gata, sînteţi de-ai mei — şi acum la treabă ! Ne-am urcat pe tractor, se uitau toţi la noi, şi-am luat-o spre, cîmp. Eu nu ştiu cum, de emoţie, am uitat să mai ridic plugul, tractorul trăgea greu, şi cind Întorc capul văd că aram drumul. Şi iar am auzit hohotul de ris In urma mea... Abia acum am Început să mă plimb prin lume şi tot acum m-am­ bărbierit prima oară. Intre timp, am ajuns să fim apreciaţi, oamenii se ui­tau cu alţi ochi la noi, colegial aş zice, cîştigam binişor, ba eram mai mereu trecuţi la primă. Intrasem bine în viaţă, cum se spune. ...Nu-l întrerup pe Radu San­du. Nici cu întrebări, nici cu comentarii, care mi se par de prisos alături de expresivitatea cu care povesteşte: „Cel dinţii pat curat l-am a­­vut la Craiova. Ocolisem lumea cu tractorul şi m-am oprit la Craiova. Eram student. Şase ani au trecut ca apa. Am min­­cat cartea, la absolvire mai că mi s-a propus să rămîn asistent, pe mine însă mă ardea dorul de tractor. Şi-am plecat. La I.A.S. Izvoru, Inginer mecanic, treabă bună. Se zice că am lu­crat bine la I.A.S., din moment ce-am fost promovat la nivel de trust, funcţie de conducere. Nu era însă de mine, nu pu­team să fac pe Inspectorul. M-am dus într-o zi şi le-am spus : tovarăşi, nu-i de mine, aşa că, bun rămas — şi-n ace­eaşi zi am plecat. M-am întors adică la tractor. Acum doi ani, altă promovare : director aici, la S.M.A. Stolnici. Mi s-a spus : Sandule, e nevoie de-un om hotărît la Stolnici, să pună lu­crurile pe roate. Că mergeau prost lucrurile. De data asta am acceptat cu inima împăca­tă : S.M.A. nu înseamnă trust ; aici al omul alături și tractorul sub tine, care va să zică nu poţi fi inspector. Şi, precum vedeţi, sunt şi astăzi la Stol­nici. Despre munca lui aici, des­pre activitatea prezentă, Radu Sandu n-a catadicsit să vor­bească prea mult. „Muncesc, domnule, mă străduiesc*. Atât. Mi-au vorbit. Insă, tovarăşii lui de muncă. „De cind e aici, nu-l prinzi un ceas pe zi la birou­ — mărturiseşte Ion Mincules­­cu. Toată ziua în cimp, la sec­ţii, între mecanizatori, cu vor­ba, dar mai ales cu fapta. Ade­seori, noaptea 11 prinde aici, şi nu mai pleacă acasă. Intr-o cămăruţă mai dosnică şi-a in­stalat un pat de campanie şi acolo doarme“. Am mai reţinut din discuţiile cu oamenii că, pe lingă o de­­săvirşită competenţă, inginerul Sandu are un fel al lui de-a discuta cu omul — cu exigenţă, dar prieteneşte — incit îl ciş­­tigă. Iar oamenii, mecanizatorii, se străduiesc pe cît se poate să-i calce pe urme. Susţin a­­ceasta Constantin Popescu, Cornel Dobrin, Mihai Ispas, tineri „de mijloc“, cum îşi spun, şi alături de ei, mai vârstnicul Alexandru Tom­a şi Constantin Soare, cel mai tinăr membru al „echipajului“ alcă­tuit din 110 mecanizatori, în grija cărora se află peste 1OOOO hectare, aparţinind cooperatori­lor din Stolnici, Fîlfani, Pădu­reţi, Silişteni şi Mîrghia. Iar despre întreg echipajul, despre seriozitatea şi dîrzenia cu care trudeşte asupra pămîntului fie­care mecanizator in parte, vor­besc ţăranii cooperatori, cu cu­vinte de preţuire, de recunoş­tinţă. I-am spus toate acestea lui Radu Sandu. „Sîntem şi noi aici un pumn de oameni — mi-a răspuns — un colectiv, şi ne străduim cu toţii laolaltă să facem treabă bună. Dar mai avem şi lipsuri, şi greutăţi. Oa­menii sunt buni, înţelegători, trudesc. Pe cît am putut m-am străduit să-i fac să aibă încre­dere in ei, în­capacitatea şi forţa lor, să nu simtă nici unul hohotul acela de ris care m-a cutremurat pe mine la debutul în meserie. Unele greutăţi nu ţin, insă, de aceşti oameni. Iată, a venit iarna şi noi nu avem suficiente cabine pe tractoare. Nici mecanizatori suficienţi n-avem. Sîntem 110 şi ar tre­bui să fim 140. Am mers prin sate, i-am îndemnat, pe unul, pe altul, avem ceva speranţe, dar, uite, pină se împlinesc spe­ranţele, realitatea e alta — şi nu cea mai dorită*. Desigur, este lesne de înţeles, din cuvintul inginerului, al ce­lorlalţi mecanizatori, hotărîrea lor unanimă de a întreprinde tot ce ţine de ei, pentru ca lu­crurile bune din munca lor să devină şi mai bune. De aceea, revenind la gîndul de la Înce­putul acestor rinduri, propu­neam - în această lună a u­rărilor de bun augur -- o di­plomă, o felicitare adică, şi pe adresa acestor oameni din cîm­­pia de sud a Argeşului. Merită La Întreprinderea de utilaj şi piese de schimb pentru industria uşoară Botoşani se pregătesc noile cadre NOI LUCRĂRI ÎN EDITURA ENCICLOPEDICĂ Cu ce enciclopedii, dicţio­nare sau lucrări de largă in­formare se va îmbogăţi bi­blioteca noastră în 1974 ? Principala lor furnizoare, Editura Enciclopedică, anti­cipează , citeva dintre apari­ţiile mai de seamă pe acest an a acestor genuri de car­te, atit de solicitate de toata categoriile da cititori. Venind in Intîmpinarea „Anului mondial al popu­laţiei — 1974“, proclamat da Adunarea Generală a O.N.U., cercetătorul Vladimir Tre­­bici a Încredinţat tiparului un „Dicţionar demografic“, primul de acest gen editat la noi. Sub redacţia cunos-­­ cutului cercetător M.D. Pip­­pidi va apare „Dicţionarul de istorie veche a Româ­­niei“, întins pe o largă pe­rioadă de timp, de la apari­ţia omului în spaţiul carpa­­to-balcanic pină la sfîrşitul secolului X . In seria „isto­­­­riilor în date“ pot fi citata dicţionarele consacrate lim­bii române vechi, antonime­lor limbii noastre, dicţiona­rul cronologic al limbii ita­liene şi cel cronologic al limbii latine. La fel de utile vor fi „Dicţionarul de ma­tematici generale", „Mica enciclopedie de chimie“, „Dicţionarul practic de bio­logie agricolă“. Rapida epui­zare a „Micului dicţionar enciclopedic“ a impus tot­odată continuarea tirajului acestei lucrări cu circa 100 000 exemplare. O însemnată pondere în volumul cărţilor tipărite de Editura Enciclopediei re­vine şi în acest an lucrări­lor de informare. O noutate o reprezintă iniţierea unei serii de informare enciclo­pedică asupra marilor per­sonalităţi ale tuturor timpu­rilor, primele numere fiind rezervate lui Hipocrat, Bal­zac, Frederico Garcia Lorca, Andrei Belii, T. Arghezi, G. Bacovia, L. Blaga, I. Barbu ş.a. Cercetătorul Ovidiu Bir­­lea semnează o „Istorie a folcloristicii româneşti“, iar Nicolae Mihăileanu o „Isto­rie a matematicii univer­sale“. După apariţia în limba en­gleză, apreciata lucrare a lui Constantin C. Giurescu — „Istoria României in date“ va ieşi anul acesta de sub tipar in versiunile română şi germană. PRIMA INVENŢIE ROMÂNEASCĂ A ANULUI (Urmare din pag. 1) îşi schimbă aspectul (depuneri de săruri şi precipitat), ajungind deci in faţa consumatorului nu cu toate calităţile lor naturale. Importanţa problemei creşte in măsura în care asistăm, atît în ţară cit şi in străinătate, la o cerere mereu cresc­ută de ape minerale de bună calitate. Principiul nostru* vine să înlă­ture aceste neajunsuri aproape in totalitate. Nu numai atit, a­­plicindu-se acest procedeu se pot valorifica si izvoarele boga­te dar amplasate in zone difici­le pentru tipul de exploatare de pină acum, precum şi izvoarele cu debit mai slab, pentru pri­ma categorie investiţiile fiind CoStisitoare, iar pentru a doua nerentabile. Deci cantităţi de ape minerale sporite, proaspete, cu excelente calităţi organolepti­ce şi medicamentoase — iată ce se poate realiza prin aplicarea la scară naţională a procedeului nostru. — In privinţa incontestabilelor avantaje prezentate pentru con­sumatori ne-aţi convins. Ce chel­tuieli necesită transpunerea lui faptică ? — Minime. Modificările pre­­conizate de noi sunt aplicabile la instalaţiile deja existente de im­­­buteliere la fabricile de bere, pepsi, cico, sucuri şi altele de aceeaşi categorie. Se pot realiza prin autodotare. Şi fiindcă tot suntem la capitolul economic vreau să menţionez că prin acest procedeu se fac substanţiale e­­conomii la transportul acestei ape, reducerea ajungind la a­­proape 60 la sută din cheltuie­lile care se fac în prezent. De­sigur, primează aspectul oferirii unor ape minerale proaspete, în cantităţi sporite, competitive. Le-am urat celor doi inventa­tori, alături de felicitări, succes deplin şi la celelalte lucrări a­­flate pe masa de lucru şi bine­­in­teles, ca invenţia să se bucure de operativitate din partea tu­turor forurilor implicate în ma­terializarea ei. Originală invitaţie la şcoala de schi de la Poiana Braşov vă fac profesorii Doru Pandrea şi Nichi Chiriac JOI 10 IANUARIE 1974 PREMIILE UNIUNII TINERETULUI COMUNIST Alexandru Monciu - Sudinschi: CARACTERE Deşi, mai apropiată de lite­ratură decit de publicistica pro­­priu-zisă, cartea lui Alexandru Monciu-Sudinschi este expresia unui implicit program anti-li­­teraturizant. Scriitorul își re­duce participarea la o simplă Înregistrare a răspunsurilor ce i se dau, iar întrebările sale sunt parcă scoase dintr-un chestio­nar neutru şi abstract. Primul dintre „interviurile“ cuprinse în volum, de exemplu, are ceva din răceala unui formular — numele dumneavoastră, de cind aţi venit in Galaţi, meseria, ce v-a determinat să alegeţi aceas­tă meserie etc. Procedeul este spectaculos şi inedit. Absenţa oricărei „introduceri“, a unei prealabile pregătiri, şochează cu atit mai mult cu cît „eroii“ a­­cestor convorbiri sînt oameni obişnuiţi, majoritatea muncitori gălăţeni, nişte „necunoscuţi“ deci, cărora scriitorul li se a­­dresează însă ca şi cum ar avea în faţă celebrităţi a căror pre­zentare este inutilă, însăşi „discreţia“ autorului, fereala de a interveni în vreun chip în cursul natural al discuţiei, pre­cum şi reducerea la minimum posibil a volumului întrebărilor trebuie puse în legătură cu a­­proape ostentativul refuz de a-i socoti pe interlocutori drept „a­­nonimi“. Efectele sunt remarca­bile și aproape toate „convorbi­rile“ lui Alexandru Monciu- Sudinschi cuprind cite un ro­man în germene, ca să nu mai adăugăm că fiecare dintre ele poate fi transpusă pe scenă de teatru fără modificări şi cu de­pline garanţii de succes. In ciuda aspectului imperso­nal pe care îl au întrebările autorului, Caractere este o car­te foarte personală, consacrând o formulă care, acum, poate fi reluată cu uşurinţă , departe insă de a fi aplicat mecanic principiile ciné-verite-ului, Ale­xandru Monciu-Sudinschi şi-a continuat de fapt schiţele şi po­vestirile de debut (1971), in care izbitor era acelaşi efort de de­­romanţare. Intenţia artistică­­ priveşte aici nu numai forma, ci, în primul rind, atitudinea , iar stilul sec, de proces-verbal, a­­rată în fond preferinţa scriito­rului pentru autenticitate. Sim­plitatea este aici un rezultat al „artei“, la fel ca şi caracterul nud, „documentar“, de radio­grafie socială şi psihologică. Impresionează in Caractere aerul de prospeţime şi autenti­citate, de surprindere „pe viu" a mersului unor conştiinţe. In­terlocutorii se definesc atit prin ceea ce spun, cît şi prin modul de exprimare, scriitorul fiind de altfel un adevărat performer al reproducerii celor mai diverse registre stilistice. Zaharia Victor vorbeşte despre unele „greu­tăţi de început“ intimpinate la furnale : „Greutăţi au fost in legătură cu faptul că erau fur­nale mai mici la Început, îna­inte de 1960 erau furnale de 250. Se încărca totul manual. Deci, prima dată am lucrat pe platformă la încărcarea furna­lului. Se încărca cu nişte vago­­neţi, cu lopeţi se încărca, do­­lomita se Încărca tot cu lopeţile, iar cînd s-au făcut furnalele de şase sute de metri cubi, am tre­cut la creuzet. Şi am stat la creuzet vreo trei luni, după care s-a întimplat un accident tragic cu un prim furnalist, unul Jur­­că Ion. Şi Jurcă ăsta s-a ars in proporţie de nouăzeci şi patru la sută. Iar din cadrul combi­natului au fost solicitaţi volun­tari ca să dea o cantitate de piele pentru Jurcă Ion. Să-l scăpăm adică. Am mers atunci la spitalul chirurgie din Reşiţa eu şi Încă alţi patru cetăţeni , care va să zică eram cinci. Ce zicea lumea de noi : «Uite cinci nebuni !». Da’ noi am dat cantitatea de piele solicitată, de pe ambele picioare, cite trei fîşii , iar dacă nu credeţi, să ştiţi că scot salopeta şi să vă arăt“. Relatare aproape brutală, directă, şi de aceea foarte ex­presivă, tocmai prin lipsa orică­rei preocupări a scriitorului de a modifica realul climat al dis­cuţiei. Cu furcă, omul ars „in proporţie de nouăzeci şi patru la sută“, eroul interviului „nu se prea cunoştea" ; îl Ştia însă „de om cumsecade, foarte cum­secade chiar“. Dacă eroismul se înfăţişează fără podoabe, măr­turisirea nemulţumirilor, a mici­lor laşităţi, a Îndrăznelilor se păstrează în acelaşi ton reţinut, de o copleşitoare elocvenţă­­ asemenea unui cunoscut perso­naj de roman, omul cade din a­­numite pricini într-un mutism mai grăitor decit discursul cel mai frenetic : „Ei, tovarăşe, am fost şi puţin cam descurajat. Pentru că unde-i mai greu (nu vreau să mă afirm că eu fac mai mult, sau că eu aş fi fă­cut mai mult, chiar dacă aşa e) da’ unde-i mai greu îl pune pe Zaharia. Şi cînd e vorba de sectorul financiar, Zaharia e printre ultimii. Deci­ la gradaţii şi la sistem de salarizare am ■mal puţin decit alţii, iar la răspundere am mai mult decit alţii. (...) Acum să vedeţi : la şedinţa de sindicat, cînd a fost Împărţirea cadrelor pentru Jur­nalul doi, am luat şi eu cuvîn­­tul. Şi eu am spus : «Tovarăşa secretar, Împărţirea personalu­lui nu s-a făcut în mod just». Dumnealor au considerat însă că eu nu spun asta sub formă bună... (Ştiu eu sub ce formă au crezut dumnealor c-o spun ?) Şi mi-au spus chiar atuncea că dacă mai vorbesc multe în şe­dinţă şi m-adresez la modul de Împărţire că nu e bun şi la probleme d-astea, o să ţină dân­şii cont de mine. Iar cînd s-a aplicat noul sistem de salari­zare, mi-au spus-o în faţă : «Zaharia, poate eşti cel mai bun dintre cei mai buni ; dar vorbeşti mult, Zaharia !» Acu’, de cind a pornit furnalul 2, din luna decembrie anul trecut, eu nu am mai vorbit. N-am vorbit nu că nu puteam să vor­besc, dar uite-aşa, vă spun sin­cer... pur şi simplu nu am vor­bit. Că mi-a spus cineva aşa : «Cînd ai să te faci băiat de treabă, am să-ţi dau două trepte deodată». Şi atunci am tăcut, poate chiar pentru acele două trepte. (...) Deci am tăcut, în decembrie m-a ales din nou ca organizator de grupă. Iar a­­tunci n-am mai avut dreptul să tac, că trebuia să vorbesc pen­tru oameni ! (...) Şi am fost ne­voit iar să vorbesc. Acuma, sin­cer să vă spun, de câte ori în­cep să vorbesc mi se rupe ini­ma şi de mine“. Caractere este o carte-docu­­ment prin intermediul căreia viaţa forţează porţile literaturii. MIRCEA IORGULESCU AL. Manciu Sudinschi n. 1944, Turnu Măgurele, absolvent al Facultăţii de filozofie (1971), volume apărute : Rebar­­­bor, Ed. Eminescu, 1971, Caractere, Ed. cartea româ­nească, 1973. C­ALENDAR PETRACHE POENARU (1799-1875) Se Împlinesc anul acesta 175 de ani de la naşterea In 1799 a lui Petrache Poenaru, continuator in spirit şi in fapt al lui Gheorghe Lazăr, unul dintre primii noştri in­ventatori. La 24 martie 1818, Vodă Caragea a dat un hrisov prin care Întărea anaforaua din 6 martie 1818 semnând astfel actul de naştere al primei şcolii superioare în limba română din Ţara Româneas­că, Şcoala de la Sf. Sava. Cei dinţii auditori ai şcolii des­chise în chiliile mînăstirii Sf. Sava din Bucureşti au fost „prăvăliaşii de prin o­­raş, scriitori de la cancelarii şi puţini din elevii cei mai maturi de la Şcoala greceas­că“. Cel care înfăţişa astfel componenţa auditoriului de la şcoala lui Gheorghe Lazăr este Petrache Poenaru, şi el elev al şcolii, alături de alte nume cunoscute ca cel al lui I. H. Rădulescu, Eufrosin Poteca ş.a. Istoria 11 consemnează mai apoi ca participant la răs­coala lui Tudor Vladimires­­cu şi de asemenea ca secre­tar şi om de Încredere al a­cestuia. Intre 1822 şi 1827 Petrache Poenaru se găsea la Viena unde urma cursuri filologice pentru ca mai apoi să-l gă­sim printre studenţii la Şco­lile politehnice din Viena şi Paris, întors în ţară la înce­putul anului 1832 P. Poenaru este numit profesor la Sf. Sava. Chiar în condiţiile re­gimului feudal care frâna dezvoltarea culturii In pătu­rile largi ale poporului P. Poenaru, in calitatea sa de director al Eforiei şcolii na­ţionale (funcţie deţinută pi­nă în 1848), a putut într-o măsură însemnată să contri­buie la răspindirea ştiinţei de carte în cercuri tot mai largi din Ţara Românească, la pregătirea cadrelor pentru conducerea de­ instituţii şi pentru administraţie, la tipă­rirea de cărţi, traducerea din limbi străine, înfiinţarea de societăţi culturale, împreună cu Florian Aa­ron şi cu S. Marcovici a scos foaia „Muzeu naţional“ care a apărut intre anii 1830—18­78 pentru ca intre 1843 şi 1843 să il întîlnim ca redactor al foii „învăţătorul satului“. A participat la revoluţia din 1848 făcînd parte din comi­sia pentru eliberarea ţigani­lor robi. Petrache Poenaru este autor al mai multor ma­nuale ca de pildă „Elemente de geometrie după Legen­dre“ (1837), „Elemente de al­gebră după Appeltauer" (1841), este de asemenea au­tor al unui „Vocabular fran­­ţezo-românesc“ (apărut in două volume şi pe care l-a scos In colaborare cu Florian Aaron şi G. Hill). In 1879 Petrache Poenaru este mem­bru al Academiei române, iar doi ani mai tirziu este ales preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român. El este unul dintre primii noştri inventatori — obţi­­nînd brevetul de invenţie al unui toc rezervor — „Condei portăreţ fără sfîrşit, alimen­­tîndu-se Însuşi cu cerneală“. Petrache Poenaru rămîne o personalitate importantă in istoria învăţămîntului din România, atit ca bun dascăl şi autor al mai multor ma­nuale, cît şi ca iniţiator al unor importante proiecte de organizare şi modernizare a învăţăr­întului. D. TURCO

Next