Scînteia Tineretului, septembrie 1977 (Anul 33, nr. 8795-8820)

1977-09-15 / nr. 8807

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 AZI, PRIMA ZI DE ŞCOALA Un Invăţămint deschis, puternic racordat la cerinţele producţiei, ale societăţii « 24,7 la sută din populaţia ţării, adică 5,3 milioane de ti­neri, învaţă in gimnazii, licee, şcoli profesionale, universităţi. N-am inclus in această cifră alte milioane de persoane care frecventează o multitudine de forme de perfecţionare şi reci­clare.­­ . In ţara noastră invăţămintul este accesibil tuturor cetăţenilor şi gratuit ; el asigură o pregă­tire complexă, atit teoretică, cit şi practică, este deschis - adică, la orice treaptă s-ar opri iniţial un tinăr, are oricind posibilitatea să-şi continue studiile. • Invăţămintul gimnazial şi prima treaptă da liceu, totali­­zind 10 clase, sunt obligatorii prin lege. • Prin hotărîrile Plenarei C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie a.c. s-a conceput o nouă şi solidă struc­tură liceală, corespunzătoare ne­voilor actuale şi de perspectivă ale societăţii. Astfel, pentru in­­dustria ţării aproape 1 000 licee industriale pregătesc cadre de muncitori ; agriculturii i se va asigura cadre cu pregătire me­die prin 187 licee agroindustria­le. Introducerea stagiului de practicant se inscrie ca o măsu­ră menită să adincească pregă­tirea în meserie, educaţia în spirit muncitoresc. • Şcoala superioară a cuprins în anul universitar trecut circa 170 000 tineri; potrivit prevede­rilor Programului partidului, in­­văţămîntul tehnic superior se dez­voltă cu preponderenţă, pregă­tind specialiştii industriei de miine. Premiera deosebită a anu­lui de invăţămint - crearea In­stitutului naţional de chimie avînd două facultăţi. • Pentru un elev din învâţă­­mîntul preşcolar, primar şi gim­nazial statul alocă anual circa 1 700 lei, pentru un elev de li­ceu suma se ridică la peste 3 500 lei, iar pentru un student peste 13 000 lei. • In cincinalul trecut, pentru nevoile învăţămintului au fost alocate din bugetul statului pes­te 55,9 miliarde lei. - s-au creat 92 000 locuri grădiniţe ; - s-au construit 15 300 săli de clasă pentru invăţămintul pri­mar, gimnazial şi liceal ; - s-au înfiinţat 48 100 noi locuri de instruire in atelierele­­şcoală ; - internatele construite au to­talizat 76 003 locuri; - au fost distribuite gratuit manuale în valoare de 809 mi­lioane lei ; - în invăţămintul superior s-a construit o suprafaţă destinată studiului de 330 000 mp. • In primul an al actualului cincinal la toate acestea s-au adăugat : - 2 481 săli de clasă ; - 18 300 locuri in internate şcolare ; - 23 800 locuri în grădiniţe ; - 49 649 mp spaţii destinate invâţâmintului superior.­­ Pentru prima oară, vizind o pregătire superioară pentru muncă şi viaţă, practica s-a e­­fectuat atit in invăţămintul li­ceal, cit şi în cel superior în pe­rioade compacte şi continue. • In România elevilor din rin­­dul naţionalităţilor conlocuitoare se asigură toate condiţiile pen­tru a învăţa limba maternă. In perioada la care ne referim au frecventat cursurile cu predare in limba maghiară 256 958 elevi şi pe cele cu limba germană 63 000 elevi.­­ Pină la sfîrşitul anului 1980 se vor mai crea : - 156,6 mii locuri în grădi­niţe ; - 138,6 mii locuri in internate şcolare ; - 55,2 mii locuri in ateliere­­şcoală ; - 14,4 mii săli de clasă ; -186,7 mii mp spaţii pentru invăţămintul superior ; - 27,8 mii locuri in cămine studenţeşti ;­­ de asemenea, se vor edita 5 150 titluri de manuale destina­te şcolilor şi universităţilor în valoare de 1 miliard şi 200 mili­oane lei. Dintre acestea, cărţi in valoare de aproape 1 miliard şi se vor distribui gratuit. • Premiere în anul de învăţă­­mint 1977-1978 , în invăţămintul superior,­­ vor intra in funcţiune 11 900 mp spaţii noi de învă­­ţămint. La acestea se adaugă reamenajarea, modernizarea şi îmbogăţirea bazei materiale a celor existente ; - se vor da in folosinţă incă 8 500 locuri în cămine studen­ţeşti. • Liceele vor beneficia de o bază de producţie şi cercetare mult îmbunătăţită. - întreprinderea bucureştea­­nă „Didactica" a realizat 200 noi tipuri de aparatură, în spe­cial pentru laboratoarele lice­elor industriale ; - institute de invăţămint din Braşov, Dolj, Alba, Galaţi, Satu Mare, Teleorman, Bihor,­­ muni­cipiul Bucureşti au confecţionat o gamă largă de truse pentru diferite discipline, laboratoare fonice etc. - şcolilor le vor fi repartiza­te circa 400 sortimente de mij­loace de invăţămint moderne de la filme, aparatură electronică, pină la maşini-unelte pentru ate­­lierele­ școală. • In acest an, manualele şco­lare se editează intr-un tiraj re­cord - 30 milioane exemplare.­­ Din totalul titlurilor publi­cate, 149 sunt manuale noi, iar altele 183 au suferit îmbunătăţiri apreciabile. MONICA ZVIRJINSCHI in Foto : GHEORGHE CUCU La exigenţele cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice (Urmare din pag. I) condiţiile în care politehnica şi-a câştigat pe deplin titlul de platformă a înaltei învăţături, care se însoţeşte, fără pauze, cu producţia şi cercetarea. Este fi­resc deci să afirmăm că, in România, o şcoală politehnică este totodată uzină şi institut de cercetări. Forţa de muncă a acestei mari citadele însumează, la noi, 22 000 de tineri , ei sunt şi cei care învaţă şi cei care produc şi cei care cercetează pentru producţie. Unul din cinci studenţi este cercetător ! Educa­ţia pe care dascălii le-o fac, a­­­jutaţi, cu forţa sa tinerească şi responsabilă, de organizaţia co­munistă a studenţilor, îi deter­mină pe tineri să refuze a-şi trăi călduţ­arii de formaţie profesională şi etică , să fie nişte excelenţi „consumatori“ de învăţătură, dar şi societatea să profite de pe urma lor, învăţă­tura să le fie activă şi creativă. Hotărîrile stabilite de partid, dintre care pentru Politehnica noastră se detaşează înfiinţarea Institutului naţional de chimie cu două facultăţi, specializări noi ca petrochimia, biochimia, chimia fizică, specializarea de tehnologia sudurii, acentua­­rea pregătirii tehnologice a vii­torilor ingineri, ridicarea ştache­tei privind instruirea practi­că in condiţii de producţie şi cercetare etc. sunt deja puse in lucru. Studentul nostru, cu acu­ta lui receptivitate în faţa che­mărilor partidului, nu va accep­ta să treacă printr-o lungă pe­rioadă de explicare a hotărâri­lor, a sarcinilor ce-i revin — şi le va însuşi acţionind, îndru­mat de profesori, de organiza­ţia comunistă. Şcoala legată de viaţă şi, deci, de acest cincinal, nu reprezin­tă o simplă metaforă — ea re­produce modelul vieţii. Nu de dragul limbajului, operăm cu date cum ar fi contracte la ni­vel republican, milioane lei (Planul institutului se ridică la 70 milioane lei pentru anul 1977) realizate prin producţie şi cer­cetare, prototipuri concepute şi produse în serie mică in facul­tăţile noastre. Aceasta este realitatea ! Politehnica însu­mează condiţia morală şi materială să realizeze aseme­nea lucruri ; ea a ajuns să aco­pere o treime din cheltuielile pe care le face statul pentru pro­cesul de invăţămint. Cînd într-o unitate de invăţămint se con­struieşte o întreprindere de a­­parate şi utilaje pentru cerce­tarea ştiinţifică, deci de proto­tipuri, cînd mai mult de jumă­tate din spaţiul de invăţămint — totalizind mii de m.p. — este ocupat de laboratoare şi ateliere, diminuindu-se numărul sălilor unde se învaţă prin re­laţia catedră-bancă, cînd orice vizitator străin ne invidiază pentru dotările de ultimă oră pe care le deţinem, prilejuind studenţilor noştri să facă o şcoa­lă inginerească compatibilă cu prezentul, dar mai cu seamă cu viitorul — este limpede că putem discuta despre facul­tate în termenii pe care i-a impus, justificat şi sti­mulativ, tovarăşul Nicolae Ceauşescu , o unitate în care se învaţă, se produce şi cercetează. Aceasta înseamnă, de f­apt, a a­­vea un invăţămint revoluţionar. N-aş vrea ca, din cele cîteva gînduri exprimate aici, să se în­ţeleagă că în colectivitatea noastră se poate strecura auto­­mulţumirea. Nu ne comparăm cu ce am făcut, ci ceea ce tre­buie să facem. Astăzi, cînd mă voi întîlni cu studenţii şi ca­drele didactice la tradiţionala festivitate de deschidere a anu­lui universitar, vom discuta deschis şi despre succese şi des­pre rămîneri în urmă, dar mai cu seamă vom discuta des­pre îndatoriri. Dorim să fie un­ an al perfecţionării integră­rii învăţămintului cu cercetarea şi producţia, să onorăm mai bine responsabilitatea pusă in faţa învăţămintului, de a forma ingineri, promotori ai progresu­lui tehnic, oameni care gindesc, concep, creează. Avem certitudinea utilităţii, a afirmării noastre multilaterale încep de mulţi ani şcoala, ca elevă, dar, parcă — nu, în mod sigur, nu parcă — nici un în­ceput de an şcolar nu seamănă cu acesta. După ce, în calitate de elevă utecistă am studiat cu atenţie cum va arăta şcoala anului 1977—1978 şi cea a ani­lor viitori, după ce m-am aflat într-o tabără a organizaţiei re­voluţionare de tineret — unde ne-am pregătit pentru activita­tea utecistă din acest an de in­­văţămint — în mintea mea s-a născut definiţia noului an şco­lar. O etapă în care noi, toţi cei cinci milioane vom avea posi­bilitatea să trăim în şcoală aşa cum vom trăi şi munci după absolvirea ei. Marele avantaj al generaţiei de azi a şcolii este acela că ne trimite în viaţă ca oameni care vom sta solid pe propriile picioare, cu atu-ul că putem spune, justificat: sun­tem folositori ! Aşa cum este construit azi invăţămintul, el ne dă ceva esenţial — certitu­dinea utilităţii noastre, afirmă­rii noastre sociale. Eu învăţ in Bîrlad, învăţăm mulţi tineri în şcolile acestui oraş moldovenesc. Vreau să spun insă, că pregătirea noas­tră este aidoma colegilor din Capitală şi din alte localităţi, aspiraţiile sunt aceleaşi, nu ne consideră nimeni tineri dintr-un „tîrguşor“. Suntem­ tineri ai u­­nei ţări şi ne formăm pentru ţară. In tabără, noi între noi am schimbat multe idei, ne-am sfătuit reciproc cum să fim mai activi, mai ofensivi în tot ce facem, să nu ne lăsăm prinşi de moleşeală şi suficienţă. A­­vem colegi care, dintr-o gre­şită înţelegere consideră că nu se ,,potriveşte“ cu ei să se pre­gătească a deveni muncitori. Dacă întîlnim asemenea situaţii nu este suficient doar să poves­tim mihniţi despre această con­cepţie eronată ; noi, colegii de generaţie trebuie să intervenim, să-i convingem, cu fapta mai cu seamă, că a fi elev, azi, la noi, înseamnă, în primul rînd, a te gindi să devii om al mun­cii. Nu vom aştepta expuneri despre răspunderile noastre, despre orientarea profesională şi şcolară, ne vom consolida noi înşine in adevărate colective de tineri comunişti în cadrul că­rora să ne influenţăm reciproc, incit niciunul să nu viseze des­pre viitor lăturalnic de intere­sul general, ci implicaţi în in­teresul intregului popor. Tre­buie să preluăm foarte rapid unii de la alţii iniţiativele, ex­perienţele. Noi, cei de la Li­ceul „Roşca Codreanu“ Să pre­luăm experienţa colegilor de la Liceul industrial. Şpooala lor a devenit satelitul uzinei Rul­mentul, copiind, în sensul cel mai frumos al cuvîntului, ceea ce realizează tinerii din uzină. NICOLETA ICHIM secretară U.T.C. Liceul „Roşea Codreanu“ Bîrlad ­­FORMĂM­­ SPIRITUL RĂSPUNDERII MUNCITOREŞTI Ca mulţi dintre colegii mei, am optat la terminarea primei trepte de liceu pentru şcoala profesională. M-a atras ciclul mai scurt de instruire care imi permite să mă apropii mai re­pede de munca productivă pe care o îndrăgesc şi pe care m-am hotărât, încă din copilărie, s-o practic, temeinica pregătire profesională pe care o asigură acest gen de invăţămint şi posi­bilităţile, efectiv nelimitate, de a-mi continua studiile. Nu mi-a fost greu să iau această decizie, la uzina ..1 Mai“, locul in care ne desfăşurăm practica şi unde vom lucra după absolvire, şcoala profesională se bucură de mult prestigiu. Cei mai buni specia­lişti de aici şi o bună parte a celor care azi conduc procesele de producţie — ingineri, şefi de secţie, de ateliere, maiştri — au fost la început absolvenţi de şcoală profesională. Invăţămin­­tul nostru, aşa cum a fost con­ceput in anii democraţiei socia­liste şi cum a fost îmbunătăţit in această vară, prin Hotărî­rea Plenarei C.C. al P.C.R., se ca­racterizează printr-o mare des­chidere. Ca să folosesc o com­paraţie, el se, prezintă ca o scară pe ale cărei trepte oricine poate sui cit de sus, orient de elemen­tar ar fi nivelul de la care a pornit-o iniţial. In uzină avem sub ochi o mulţime de exemple care ilustrează acest adevăr. Iată : 4 000 dintre muncitori au absolvit liceul la seral, dintre ei. 250 au mers mai departe la fa­cultate. In prezent, 45 dintre in­ginerii întreprinderii au fost cîndva elevi ai şcolii profesio­nale, alţi 587 din ultimele pro­moţii de absolvenţi sunt înscrişi la liceul seral, iar 36 sunt stu­denţi. Colegii, mei şi cu mine mai avem 5 luni şi în ianuarie ne vom găsi, la rindul nostru, în faţa acestor porţi deschise spre perfecţionarea profesională, spre împlinirea personalităţii. Suntem­ hotărîţi ca in răstimpul în care mai purtăm uniforma de elevi să depunem toate eforturile pen­tru a părăsi şcoala foarte bine pregătiţi. Acest ultim interval îl petrecem in uzină, chiar în sec­ţia unde vom lucra ca muncitori. S-a luat această măsură pentru a ne ajuta să ne încadrăm, din prima zi, in muncă. Avem posi­bilitatea să ne familiarizăm cu lucrările pe care le vom executa şi cu utilajele, să ne împrietenim cu viitorii noştri colegi de muncă. Vrem, ca la acest început de an­ şcolar să asigurăm parti­dul că noi, elevii şcolilor pro­fesionale, suntem­ conştienţi de datoriile pe care le avem faţă de societate, faţă de uzina care ne-a crescut. Vrem să mulţu­mim, prin rezultate cât mai bune la învăţătură şi la practică, pen­tru condiţiile care ni s-au creat. Ne simţim datori de asemenea, să păşim cît mai sus pe căile de perfecţionare care ni s-au deschis. Cunoaştem bine uzina, vedem cu ce utilaje noi se îm­bogăţeşte de la o zi la alta, vedem ce cunoştinţe complexe sunt necesare pentru a executa fiecare dintre reperele care al­cătuiesc planul unei şcoli şi în­ţelegem că astăzi a fi muncitor nu se mai reduce la simple în­demnuri meşteşugăreşti, că in orice domeniu ar lupra este ne­voie de multă, multă carte. Noua măsură de a se intra in şcoala profesională numai după absolvirea primei trepte de liceu derivă din această necesitate şi este, ne dăm seama, cum nu se poate mai bine venită. GHEORGHE OGREZEANU Şcoala profesională „1 Mai“, Ploieşti Spiritul critic este condiţia sine qua non a literaturii. Exis­tenţa autonomă a valorilor lite­rare, mai bine spus fiinţarea a­­cestora în absenţa conştiinţei de sine pe care le-o conferă critica literară, este o iluzie. Concluzia aceasta, pină deunăzi unanim acceptată, începe insă să fie tot mai des contestată. Tăgada vine mai întîi din rindul unor scrii­tori, care nu înţeleg (sau nu vor să înţeleagă) că şi criticul este, cum spune Ş. Cioculescu, „o va­rietate de scriitor“. Criticul-ar­­tist se substituie în comentarii criticului­ profesionist, fluturând in această întreprindere drape­lul unei sfinte mari nemulţu­miri. Profesionistul ar fi obo­sit, ar fi un spirit rutinier, care sacrifică inefabilul unei opere de dragul câtorva precepte. Ne­satisfăcut de diagnosticul foile­tonistului X, poetul Y ia pana în apărarea confratelui „ultra­giat“ şi nu rareori talentul îl ajută să formuleze elegant intui­ţii noi. Departe de semnatarul a­­cestor rînduri gîndul de a nega critica zisă „de creator“. Exis­tă în literatura noastră ciţiva scriitori care au exercitat-o stră­lucit : Macedonsk­i. Duiliu Zam­­firescu. Arghezi. Camil Petrescu, dintre contemporani : Ştefan Aug. Doinaş, Eugen Barbu ş.a. Reprobabile sunt, însă, efectele prin ricoşeu pe care le gene­rează practicarea excesivă a a­­cestui fel de critică. Unul dintre ele este impresia de inflaţie. Numărul glosatorilor mutuali întrece de departe pe cel al co­mentatorilor dezinteresaţi. A luat naştere un fel de industrie ocultă a flatării reciproce. Unei laude filantropice adresate de un poet prin intermediul unui periodic, cel din urmă îi va răspunde graţios, şi nu pes­te multe luni, cu un elogiu similar într-o altă publicaţie. Cititorul cu memorie poate re­face foarte repede, pe baza sim­plelor recenzii, harta priete­niilor literare. Un alt efect este creşterea intoleranţei la critica efectivă. Alergic la critică, devi­ne nu numai scriitorul mare, ci şi scriitorul tinăr, încă neformat, apoi veleitarul, indiferent de vîrstă. La cea mai mică obiec­ție, cel din urmă se simte atins în „onoarea“ lui de creator. Re­zultatul îl vedem sub forma a­­celor scrisori găzduite in virtu­tea dreptului la replică, epistole in care cutare versificator sau povestitor netalentat notifică ri­tos , că nu înţelege ca „opera“ lui să-l facă celebru pe critic. Asemenea scriitori văd în cri­tic (nu criticul activ,­­ nedispus la compromisuri, se înţelege), un fel de Herostrate dornic să in­tre în memoria posterităţii prin incendierea valorilor. Caracteris­tica acestui gen de autori este invocarea marilor idealuri. Opera plăpîndă este pusă la adăpostul scutului oferit de teama gene­roasă, de identitatea personaju­lui, ales de obicei dintre marile figuri ale trecutului, mai nou dintre activiști. N-a trecut prea multă vreme de cînd semnatarul unui volum ce evolua pe muchia subţire din­tre melodramă şi pornografie îl mustra public pe un cronicar reticent, pentru că acesta n-ar fi dovedit cunoştinţe de... isto­rie şi economie politică. Adevă­rul este că mai mult decit ju­decăţile complezente pe destui autori ÎS deranjează opiniile tranşante. Şi totuşi, cînd este riguros formulat, adevărul ar trebui acceptat, chiar atunci cind nu este agreabil. Impermeabilitatea artistului la critică este simptomul clar al lipsei de încredere în propriile posibilităţi. .Scriitorul care cre­de in critică — spunea G. Căli­­nescu în 1932 — are un simţ al eternităţii mai dezvoltat, şi asta este în fond singura şi adevă­rata satisfacţiune a creatorului. Scriitorul care nu crede în cri­tică şi fuge de ea, fuge de în­suşi sensul artei, care este sen­timentul contactului sufletesc real cu conştiinţa umană luată in abstracţiunea ei şi cine fuge de critică înseamnă că nu cre­de în puterile proprii. Iar cine nu crede şi nu înfruntă, nu creează“. Natural că înfruntă nu semnifică în situaţia dată nega­rea orbească a verdictului critic, ci o biciuire a orgoliului de creator, o competiţie a scriito­rului cu el însuşi pentru a-şi fructifica superior aptitudinile. Nostalgia emancipării de cri­tică a scriitorului are drept co­respondent şi tendinţa contrară. Fenomenul se manifestă cu mai puţină pregnanţă decât acum 3-4 ani, dar prezenţa lui nu poate fi ignorată. Se vorbeşte mereu de caracterul creator al criticii, se subliniază calitatea ei de litera­tură. Sigur, este un sîmbure de adevăr aici. Cu condiţia, insă, de a nu se cădea în narcisism, de a nu renunţa la prac­ticarea criticii în afara contextu­lui ei firesc — literatura la care se referă. O literatură indepen­dentă de critică, dar şi o criti­că suficientă sieşi, reprezintă — în pofida partizanatelor şi ex­­clusivismelor vehiculate intr-un registru sau altul — fenomene păgubitoare. Problema spiritului critic, în­ţeles ca responsabilitate faţă de creaţie (creator), dar şi faţă de cititori, se pune în acest mo­ment cu acuitate. In recente do­cumente de partid se accentu­ează asupra datoriei criticii li­terare de a fi militantă, de a decanta adică valorile, de a sa­luta operele magistrale, infir­­mînd confecţia. Fiind act de evaluare estetică, dar nu mai puţin ideologică şi etică, ei i se cere azi o aderenţă sporită la realitatea operelor care dau măr­turie despre timpul nostru, o angajare fermă în sprijinirea va­lorilor umaniste, revoluţionare. Modul de a „saluta“ operele (termenul este utilizat în accep­ţia călinesciană) diferă. Este ca­zul să spun că tocmai aici se materializează un alt soi de pre­concepţii. La tăgada creatorilor (de care aminteam la începutul acestor însemnări) se adaugă a­­ceea a criticilor înşişi. Nu este un secret faptul că există o discordie între foiletonişti şi mo­­nografişti. Foiletonistica este supusă periodic contestaţiei pen­tru că ar fi superficială, n-ar analiza exhaustiv, în fine, n-ar beneficia de perspectivă in co­mentarea realităţii literare­ actu­ale. Autori de studii masive şi docte distilează sarcasm la adre­sa cronicarului, recomandindu-i trecerea în tranşeele istoriei li­terare sau cel puţin o pauză pentru reeducarea „ştiinţifică“ a gustului, însă substanţa gustului o dă cultura, capacitatea de a face din operă un document. In­formaţia, erudiţia, tehnicile afi­nează intuiţia, dar nu o pot în­locui. Nu cred că e o eroare să afirm că o parte din discreditul criticii foiletonisti­ce se datorea­ză tocmai superstiţiei metodo­logice. Un cronicar cunoscut a­­vea neîndoielnic dreptate cind spunea că „după critica fără metodă, a venit la rînd me­toda fără critică“. Structura­lismul, de pildă, a ajuns un fetiş. Este invocat şi în le­gătură cu cărţile mari, dar şi cu cele minore, îndeosebi ulti­mul aspect este hazliu. Criticii de acest gen atacă cu modeme cuirasate metodologice o... piro­gă. Principial, nu se poate in­voca poetica lui Lotman în con­semnarea unui roman a cărui tramă o constituie repetarea u­­nei aventuri în 20 de paturi. Practic, însă, lucrul s-a făcut şi încă cu toată solemnitatea. Ce e de „decedat“ în creaţia lui Claudiu Faradais sau a Ceciliei Dincetate ? Cine explorează ase­menea scrieri cu tot arsenalul modern se reazumă, vorba lui Alecsandri, „pe-o umbră de noul trecător“. Ceea ce minează critica actu­ală este exclusivismul. Este ne­voie de instaurarea unui climat de încredere şi exigenţă intre autori şi critici. Sunt necesare mai ales încrederea criticii în po­sibilităţile ei, cenzurarea la­mentărilor sterile şi a maniei clasamentelor. Critica monogra­fică şi cea foiletonistică sunt ti­pare opuse doar pentru cei ce ignoră statutul literaturii. Dico­tomiile acestea le cultivă îndeo­sebi veleitarii, cei care — tineri sau bătrâni — au sentimentul secret al neputinţei. De multe ori ratarea ia forme autoritare. E cunoscut cazul unui eseist care a executat toţi criticii univer­sitari, fălindu-şi din negaţi© o profesie. Autoritarismul este o boală a copilăriei criticului, îna­inte de a rosti cu aplomb maio­­rescianul „In lături trebuie să aii o înălţime pe care ţi-o a­­sigură numai calitatea scrisului. Nostalgia „autorităţii“ este o Fata Morgana. Acum cîţiva ani criti­cul atins de această maladie descoperea statornic oaze pe care le lua statornic în stăpîni­­re. Acum le asanează şi pe cele realmente existente. Dar noii­­i sunt totuşi puţini. Specia este in­comodă şi nu rezistă fără pro­tecţii. Pericolul esenţial îl repre­­zintă, în actualul context, c­’ti­­cul-giruetă. Pentru el elogiul , tăgada sunt simple entităţi că­rora le dă corp după cum fc vânturile vieţii literare. Pen­tr­u el, ca şi pentru negativist, nu există dorit un singur remedii: solidaritatea morală a criticilor autentici, afirmarea ofensivă a conştiinţei profesionale. IOAN ADAM MOR­ALIT­A­TEA - IZVOR­UL AUTORITĂŢII ACTULUI CRITIC JOI 15 SEPTEMBRIE 1977 Indiferent de starea vremii, munca în campanie nu trebuie să aibă nici o stagnare RECOLTA ACESTEI TOAMNE, CÎT MAI GRABNIC LA ADĂPOST! Sibiu: PARTICIPARE NE­ÎNTRERUPTĂ A ELEVI­LOR LA STRÂNGEREA LEGUMELOR, FRUCTE­LOR ŞI CARTOFILOR In prezent, în cadrul ferme­lor întreprinderii agricole de stat Mediaş, lucrează circa 700 de elevi, afectaţi în special la recoltatul cartofilor şi al legume­lor (morcovi, ardei, pătrunjel). Mai bine de jumătate din ei sunt de la Liceul­ „Axente Sever“ din Mediaş. Ceilalţi provin de la Liceul mecanic nr. 2 din a­­ceeaşi localitate, ori de la şco­lile generale din cele 12 comune de pe raza cărora se întinde I.A.S.-ul. Cîteva cifre sunt grăi­toare : prin eforturile şcolarilor s-au recoltat aproximativ 300 tone cartofi şi 350 tone legume, ceea ce reprezintă cam 50° o din întreaga cantitate recoltată. „Aceste rezultate se datoresc — ne spune tovarăşul Zeno Ilieş, directorul Întreprinderii — cola­borării fructuoase cu Comitetul municipal Mediaş al U.T.C., În­drumării competente a cadrelor didactice, dar, mai ales, osirdiei „protagoniştilor“ înşişi, care au fost prezenţi în număr mare, începând din primăvară, trecând prin fierbinţile zile ale verii (mulţi au optat, pentru petrece­rea unei părţi din vacanţă pe a­­ceste locuri, muncind) şi pină în acest moment aici,­­un mijloau­ nostru. Acum, cînd vom trece, în săptămâna viitoare, la strân­sul merelor, la recoltatul porum­bului — lucrare care a suferit o oarecare întârziere din pricina timpului nefavorabil — parti­ciparea lor va fi, scontăm, de ordinul miilor. Li se vor adăuga aproximativ 300 de studenţi din Centrul universitar Cluj“. VICTOR ATANASIU Vrancea : CULESUL PO­RUMBULUI : LARGĂ MOBILIZARE DE FORTE, DE ÎNDATĂ CE LANU­RILE AJUNG LA MATU­RITATE In comunele din sudul jude­ţului Vrancea, recoltările la po­rumb, sfeclă de zahăr si floarea­­soarelui au intrat in actualitate. Sunt angajate la lucrări 1972 de tractoare, 107 combine pentru recoltat floarea-soarelui, 125 combine pentru recoltat porumb, 167 mașini de recoltat furaje, alte utilaje mecanice, precum si 637 autocamioane, 817 remorci, 2 675 atelaje cu cai. Concomi­tent, se lucrează intens la pre­gătirea terenului pentru însă­­mintările de toamnă, în unele zone trecîndu-se deja la însă­­minţarea secarei pentru masă verde. Ne aflăm la unitatea din Cio­răşti. Gradul de maturare al la­nurilor de porumb fiind înaintat, culesul a început de citeva zile. Din cele 1 000 ha au fost culese 200 ; de asemenea, s-a recoltat floarea-soarelui de pe mai bine de jumătate din suprafaţa culti­vată, precum şi 140 ha din to­talul de 470 ha cultivate cu sfe­clă de zahăr. Preşedintele coo­perativei, Ioan Coman, ne de­monstrează că prezenţa tuturor oamenilor în timp e exemplară : la recoltarea porumbului lucrea­ză 390 de oameni, la sfeclă şi floarea-soarelui 206,­­ pa latul semincer de floarea-soarelui — 79, în vie­r— 157. Practic, toţi membrii brigăzilor de cîmp. Lor li s-au alăturat lucrători din fer­me zootehnice şi angajaţi din alte sectoare — de la cadrele didactice pină la personalul sa­nitar. Dintre cei mai harnici ii remarcăm pe tinerii Nicolae Neagu, Ştefan Gavrilă, Viorel Haiducu, pe mecanizatorii Vlad David, Gheorghe Muşat, Ion Ghiţă, pe cooperatorii Lina Ba­­diu, Siţa Oancea, Necula Stan, Lina Coman, Radu Muşat, Con­stantin Boldeanuu. Marin Dom­nea, secretar adjunct al comite­tului comunal de partid, ne spu­nea că exemplul acestora este urmat, de mulţi alţii, fapt ce justifică afirmaţia că la Ciorăşti este pregnant, spiritul muncito­resc, disciplina, operativitatea, capacitatea de mobilizare care vor contribui la terminarea în devans a recoltării. Iată angaja­mentele cooperatorilor din Cio­răsti : floarea-soarelui va fi cu­leasă in­ întregime pină la 15 septembrie, strugurii pină la 20 septembrie, porumbul pină la 5 octombrie. Aceeași atmosferă am găsit-o si în comuna Boghesti. Aici, po­rumbul se recoltează de o săptă­mână , au si fost terminate a­­proximativ 200 ha. De asemenea, s-a recoltat sfecla de zahăr de pe 50 ha. In toate cele 5 ferme ale cooperativei sătenii din Bo­­gheşti, Bogheşt­ii de Jos, Bi­­cheşti, Iuganii, Plăcinţeni, Chiţ­­cani, Prisecani, Tăbuceşti — se află la muncă de la prima oră a dimineţii. Alături de ei sunt nu­meroşi elevi, cadre didactice alţi ar­gajaţi. Dealtfel aici, în Vrancea­, întreaga Viaţă a comu­nelor este dirijată acum către un singur scop, a cărui finali­tate se va materializa in zilele următoare : strângerea rapidă şi fără pierderi a recoltei de toamnă. H. DRAGOMIR Constanţa: FLOAREA­SOARELUI , DIN CÎMP, ÎN BAZELE DE RECEP­ŢIE. OPERATIV ŞI FARA PIERDERI Oamenii au încheiat mulţumiţi o zi spornică de lucru şi acum au grupat combinele aproape do lanul in care urmează să intre miine. Toate cele 6 combi­ne au funcţionat in con­diţii bune, asigurînd recol­tarea florii-soarelui pe mai bine de 20 ha. Şeful secţiei apre­ciază calitatea bună a lucrărilor,­­ strădania mecanizatorilor de a nu risipi nimic din recoltă. Dacă p­lanurile n-ar fi incă verzi pe b alocuri, viteza de recoltare ar fi mai mare. Ateliere mobile asi­gură intervenţiile de primă uti-­­ litate, fiind dotate cu aparate­­ de sudură şi piese de schimb. * Nu numai aici, la C.A.P. Pie­tre­ni, ci şi la Viile. Ion Corvin,­­, Abrud. Zorile, Adamclisi, recol-­­ tarea acestei culturi se face din Plin.­­ Aşa cum ne informează Iova­ ,o­răşul Vasile Ispas, preşedin­tele consiliului intercooperaitist Adamclisi, din cele 2­016 ha au şi fost recoltate mai mult de­­ 1 000, fiind condiţii pentru in- * cheierea lucrărilor în citeva zile. La cele 8 unităţi acţionează 26 combine, toate în bună stare de funcţionare. Pentru ca nimic să nu se piardă, transportul la bazele de recepţie Adamclisi, Ciocârlia, Oltina, Cobadin se face direct de la combine. Pri­ceperea şi hărnicia mecanizato­rilor, printre care remarcăm pe , tinerii Vasile Dună, Virgil Asciu, Alexandru Guţă, oameni cu ex­perienţă şi spirit de organizare distinşi şi în campania de recol­tare a griului — garantează şi acum bunul mers al lucrărilor. Ritmul bun de lucru şi la C.A.P. Valul lui Traian, unde recolta a fost strînsă pe mai bine de 80° din suprafaţa destinată acestei culturi. Acolo unde cele 3 com­bine nu reuşesc să strângă toate capitalele de floarea-soarelui, acestea sunt adunate de către echipa de cooperatori , printre care şi foarte mulţi elevi. V. RAVESCU Vaslui: EVOLUŢIA VRE­MII IMPUNE GRĂBIREA CULESULUI STRUGURI­LOR In fiecare unitate agricolă de stat sau cooperatistă au fost­­ luate toate măsurile organizato­rice pentru ca roadele acestei toamne să ajungă in întregime in hambare. Parcul mijloacelor de transport a fost suplimentat cu autocamioane I.T.A. avind o­­ capacitate totală de peste 1300 tone. Acestea se adaugă mijloa­celor prorprii ale cooperativelor care includ 472 autocamioane, peste 100 tractoare cu remorci si 4 150 atelaje cu cai. Intr-o serie de unităti, cum sint cooperativele agricole din Husi, Berezeni, Tutova. Birlad a început si recoltatul strugurilor. Pină in prezent au fost preluate peste 700 tone struguri pentru s vinificaţie si 400 tone struguri pentru masă. Judeţul Vaslui, mare producător de vinuri, va intra cu toate forţele în podgo­rii după 15 septembrie, cînd pro­centul de zahăr în strugure va fi mai ridicat. Au fost pregătite în vederea acestei mari acţiuni , toate centrele de vinificaţie ca şi mijloacele corespunzătoare de transport. Peste citeva zile va începe recoltarea porumbului, florii-soarelui, strugurilor si in unităţile unde clima a întârziat mai mult procesul de coacere. Lucrătorilor ogoarelor li se vor alătura 11 90° elevi din liceele judeţului, între care Liceul agro­industrial din Huşi, Liceul in­dustrial Bârlad, Liceele nr. 1 şi 3 din Vaslui, Liceul agricol Ne­greşti, precum şi alţi peste 30 000 elevi din şcolile generale. Vor beneficia de ajutorul lor cooperative agricole de produc­ţie din Negreşti, Perieni, Cio­­cani, Muntenii de Jos, Vaslui si altele, ca si mai multe I.A.S.-uri. In I.A.S.-uri vor mai fi prezenţi­­ în această campanie si 1 500 stu­denţi din Centrul universitar ■ Iaşi care vor sosi in judeţul Vaslui imediat după deschiderea­­ noului an de invătămînt. D. HOROMNEA

Next