Scînteia Tineretului, noiembrie 1978 (Anul 34, nr. 9157-9182)
1978-11-01 / nr. 9157
„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 PROIECTUL LEGII INVATAMINTULUI Elocventă expresie a democratismului socialist, a umanismului revoluţionar Poate mai mult decît cuvintele, sentimentele şi gindurile .« ne animă, pe noi, cadrele didactice de la şcoala generală din satul Mădăraş, judeţul Harghita, in aceste momente de dezbatere publică a proiectului Legii învăţămîntului, ar putea fi exprimate prin fapte , prin munca şi preocupările comune ale dascălilor şi elevilor in vederea unei temeinice pregătiri teoretice şipractice. Ne desfăşurăm activitatea intr-o unitate de învăţămînt cu limba de predare maghiară. O unitate rurală, dar în care orice aspect al procesului de învăţămînt l-am lua ca termen de referinţă, acesta s-ar ridica la cel mai înalt nivel atins de o bună şcoală de la oraş. Dacă aş adăuga şi faptul că judeţul nostru trăieşte epoca marilor transformări socialiste, concretizate mai ales de o impetuoasă dezvoltare economică, n-aş face altceva decît să subliniez măreţia sarcinilor ce revin şcolii, şcolarilor noştri, ca pepiniere pentru forţa de muncă calificată şi specializată, importanţa obiectivelor care nu peste mult timp vor propulsa judeţul Harghita în rîndul unităţilor administrative puternic dezvoltate economic, social, cultural. în proiectul de lege se arată, printre altele, că tinerilor din rîndul naţionalităţilor conlocuitoare li se asigură condiţii egale de a se pregăti în limba maternă. Dar legea consfinţeşte totodată — şi viaţa a confirmat — că tuturor cetăţenilor de altă naţionalitate decît română li se asigură condiţii de însuşire a limbii române, astfel încît să-şi poată desfăşura activitatea conform opţiunilor şi pregătirii profesionale în orice colţ al patriei noastre sau să urmeze mai departe orice altă şcoală doresc. In ceea ce mă priveşte, pot constitui doar un singur exemplu al materializării acestui drept. Specialitatea mea este profesor de limbă şi literatură română şi maghiară. Alţi colegi de-ai mei, de naţionalitate maghiară, predau limba română in şcoli şi localităţi cu populaţie în exclusivitate de naţionalitate românească, aşa cum în diverse unităţi economice din ţară, în instituţii, tinerii de naţionalitate maghiară ocupă, alături de tinerii români, funcţii de mare răspundere. Elevii noştri, beneficiind de dreptul de a-şi însuşi cunoştinţele despre viaţă şi societate, despre natură, de a pătrunde tainele matematicii, fizicii şi chimiei în limba maternă, au şi posibilitatea de a învăţa limba statului, a societăţii, pentru a cărei servire se pregătesc. De aici rezultă marea datorie a noastră, ca, odată cu cultivarea sentimentelor de dragoste pentru ţară, pentru partid, pentru muncă, dreptate, cinste şi adevăr, să cultivăm dragostea pentru limba poporului român, a cărui parte integrantă sîntem. ÖRDÖG EMERIC, profesor — Şcoala generală Mădăraş, judeţul Harghita care am vorbit mai sus, şi la intensificarea autodotării, şi la eforturile de policalificare a maiştrilor-instructori. Poate ar fi indicat ca art. 142, din cap. XI, să fie întregit cu o dispoziţie normativă, ca din consiliul de conducere al şcolii să facă parte obligatoriu şi şeful catedrei de tehnică productivă, întrucît aşa ar fi normal, dacă ne gîndim la faptul că aproape jumătate din timpul de pregătire a elevilor este afectat practicii productive, iar totodată maistrul ar putea să pună direct concluzii in şedinţele de lucru ale consiliului şi nu pe calea unor consultări sporadice ce şi-ar pierde din eficienţă în în comparaţie cu ipoteza înfăţişată. ENACHE PETRACHE, maistru-instructor la Liceul din Borca, judeţul Neamţ Statutul practicii productive in liceuîn deplin acord cu cerinţele producţiei Dezbaterea proiectului Legii învăţămintului — expresie a înaltului democratism propriu societăţii noastre socialiste — constituie un moment deosebit de important în dinamica educaţiei şcolare, ale cărei aspecte esenţiale au fost surprinse cu un profund spirit realist, în conformitate cu obiectivele majore ale construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Legea trasează o sarcină măreaţă şcolii româneşti, o sarcină deosebit de complexă, de a cărui înfăptuire depinde formarea omului nou, a omului devotat cauzei măreţe de a contribui la progresul orînduirii socialiste şi comuniste. Cu o deosebită clarviziune, proiectul de lege subliniază rolul hotărîtor al practicii în procesul instructiv-educativ. Urmărind evitarea specializării înguste, opera legiuitorului socialist deschide un drum nou în afirmarea personalităţii umane, pe baza traducerii în practică a principiului policalificării tinerilor încă de pe băncile şcolii, răspunzînd în acest fel unui imperativ major — pregătirea tineretului pentru muncă şi viaţă. Pe baza unei experienţe revoluţionare, art. 10 din proiect aduce in prim plan condiţia fundamentală a procesului de învăţămînt, aceea de a se desfăşura pe baza principiului integrării cu producţia, cercetarea şi proiectarea. Aşa fiind, formarea unei atitudini înaintate faţă de muncă rezultă ca o consecinţă a traducerii în practică a principiului amintit, grăbindu-se într-o măsură mult mai apreciabilă decît înainte afirmarea spiritului practic, novator, în fabrici, pe şantiere şi în uzine. Vechilul sistem de reglementare a învăţămintului nu mai putea dăinui şi pentru că una din scăderile sale era şi fragmentarea învăţămintului liceal în licee cu caracter pur teoretic şi licee industriale, acestea din urmă dovedindu-se mult mai aproape de realitatea obiectivă. Munca fiind criteriul esenţial de apreciere a omului, era imperios necesar ca învăţămîntul să fie orientat pe un nou făgaş, imprimîndu-i-se noi trăsături în acord cu cele mai înalte cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii mondiale, pe baza cărora spiritul practic, ataşamentul faţă de munca utilă societăţii să capete o amploare mult mai mare decît în trecut. în acelaşi spirit, noua lege creează un cadru adecvat calificării celor care nu mai urmează cursurile din treapta a Il-a de liceu. Ceea ce nu înseamnă însă că etapa pregătirii profesionale s-ar sfîrşi pentru ei aici. Dimpotrivă, orizontul celor care au început mai devreme practica în producţie se va îmbogăţi cu noi elemente calitative, pentru că pregătirea lor va continua, aşa cum prevede legea, la locul de muncă. Fără îndoială că mai rămân şi dificultăţi de învins. Mai sunt unele şcoli generale şi chiar licee recent transformate care, datorită aşezării lor la o distanţă mai mare de oraşele industriale, nu dispun încă de o bază materială corespunzătoare. De asemenea, în privinţa autodotării se mai resimt lipsuri, deşi printr-o mai mare operativitate atît consiliile populare cît şi inspectoratele ar putea să soluţioneze aceste probleme într-un timp mai scurt decît s-a făcut pînă acum. Avantajoasă ar fi în această privinţă colaborarea intensă cu o seamă de licee industriale din oraşele mari, care au păşit de mult pe terenul unei adevărate producţii, dobîndind în acest fel multă experienţă şi care dispun de o bună dotare cu scule, utilaje, bibliografie tehnică etc.. Activitatea productivă din şcoli nu se poate afirma fără a parcurge chiar de la început foarte multe etape in care iniţiativa are un rol hotărîtor. Mă gindesc şi la colaborarea despre Să ne concepem activitatea in raport de cerințele fundamentale ale actualei etape (Urmare din pag. I) obligativitatea de a nominaliza cadrele care se ocupă de această disciplină, care este practica. In atelierul-şcoală, oricît de bine ar fi el dotat şi oricît de bine ar fi pregătite cadrele didactice, nu pot fi suplinite condiţiile reale din producţie. Doar acolo îţi poţi da seama dacă cele învăţate îşi găsesc deplina lor confirmare. Profesor PETRU OALDE: Este firesc şi absolut necesar ca programele de învăţămînt să reflecte conţinutul programului unitar de dezvoltare a ţării. Dar, pentru stimularea şi îmbogăţirea conţinutului lor, manualele şcolare nu trebuie neapărat să fie unice. Practica de pină acum a demonstrat că un colectiv de redactare, oricît ar fi de competent, nu realizează întotdeauna şi cel mai bun manual. Eu cred că ar fi bine, să fie stipulată posibilitatea ca, pe baza programei de învăţămînt unice, să fie editate mai multe manuale, pentru aceeaşi disciplină şi acelaşi an de studiu. Astfel manualele ar deveni competitive, iar calitatea lor ar creşte. EMILIA SURCA, secretara comitetului U.T.C. pe şcoală. Proiectul noii Legii a învăţămîntului conferă organizaţiei U T.C. răspunderi dintre cele mai importante, începînd cu implicarea mai pronunţată în educaţia moral-politică şi terminînd cu participarea directă in organizarea activităţii de cercetare. Deşi textul proiectului a fost nu demult dat publicităţii, o seamă de articole care interesează direct organizaţia noastră au fost viu comentate de către colegi. De pildă, personalitatea organizaţiei, exprimată prin calitatea şi rezultatele obţinute în acţiunile pe care le iniţiază sau în dialogul nostru cu cadrele didactice. Faptul că acum este inclusă prevederea expresă ca din organele colective de conducere să facă parte şi elevii, ne impune să regîndim activitatea şi să o integrăm necesităţilor zilei, să ne reînnoim modul de a ne exprima tinereţea, elanul şi capacitatea, de a ne concepe activitatea în funcţie de obiectivele şi opţiunile specifice vîrstei noastre, dar şi vieţii sociale. Inginer LIVIU IACOB, directorul liceului: învăţămîntul din ţara noastră a fost, în ultimii ani, unul din principalii beneficiari ai procesului atît de dinamic ce caracterizează viaţa economică şi social-politică din România. Aş dori să subliniez prin aceste afirmaţii faptul că proiectul Legii învăţămintului, supus dezbaterii publice, consfinţeşte nu numai cadrul juridic pe baza căruia se dezvoltă învăţămîntul de toate gradele, ci şi cadrul răspunderii morale şi patriotice faţă de sarcinile care stau în faţa personalului didactic şi elevilor. , Trecerea la o calitate nouă, superioară impusă de actualul progres al ştiinţei şi tehnicii îşi găseşte in structura învăţămîntului cele mai fertile posibilităţi de afirmare. Calitatea unui produs se leagă nemijlocit de calitatea pregătirii teoretice şi practice a viitorilor muncitori sau specialişti. Pentru elevii claselor a IX-a şi a X-a In Editura didactică şi pedagogică a apărut intr-un tiraj de masă manualul ,,Exerciţii şi probleme de matematică pentru clasele IX—X“ semnat de profesorii C. Ionescu-Ţiu şi I. Şt. Muşat. Lucrarea, aşteptată cu deosebit interes de elevii claselor IX şi X, cuprinde noţiuni de logică matematică, de teoria mulţimilor, calculul algebric, funcţiile de gradul I şi II, radicali, sistemele de ecuaţii, logaritmii, metoda inducţiei matematice, analiza combinatorie, geometria in spaţiu, trigonometria, relaţiile in triunghi. Volumul mai cuprinde și un capitol în care sunt prezentate subiectele propuse la concursul de admitere în treapta a II-a de liceu, care pot fi folosite și ca probleme de recapitulare. Probleme de calcul diferenţial şi integral Colecţia „Serie“ — Culegeri de probleme de matematică şi fizică — care apare la Editura Tehnică, este prezentă în librării cu o nouă lucrare care se adresează atit elevilor cit şi profesorilor din licee. Volumul „Probleme de calcul diferenţial şi integral“, semnat de Lia Aramă şi Teodor Morozan se adresează, de asemenea, studenţilor din anul I din învăţămîntul tehnic, economic, superior, maiştrilor etc. „UN VIITOR DE PACE ÎN BALCANI“ Marţi, după-amiază, la Muzeul de istorie al Republicii Socialiste România a avut loc vernisajul expoziţiei internaţionale de desene ale copiilor ,,Un viitor de pace in Balcani“, organizată de Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor şi Comitetul Naţional Român pentru UNICEF. Expoziţia reuneşte lucrări ale copiilor din ţări balcanice, ilustrînd pacea, prietenia şi înţelegerea între oameni. La vernisaj au participat reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor, Comitetului Naţional Român pentu UNICEF, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei şi Invăţămintului, ai unor organizaţii şi instituţii centrale, numeroşi pionieri. De asemenea, au fost de faţă Abdel Salam Dajani, directorul Centrului de informare al O.N.U. la Bucureşti, precum şi membri ai corpului diplomatic. Vizitatorul care pătrunde in holul Grupului şcolar de pe lingă Şantierul naval din Drobeta- Turnu Severin are ocazia să cunoască, de la prima vedere, diversitatea preocupărilor cărora li se dedică, cu pasiune şi perseverenţă, cei peste 2 500 de elevi în timpul lor liber. Numeroase machete, trofee sportive, fotomontaje cu aspecte din activitatea productivă, artistică sau de muncă patriotică reunesc, într-un adevărat mozaic, performanţe şi reuşite. Sunt expuse aici realizările celor 60 de grupe în care îşi desfăşoară activitatea 11 cercuri tehnico-aplicative de electrotehnică, lăcătuşerie artistică, radiotehnică, creaţie tehnică... ; instantanee din timpul construirii sălii de sport sau din timpul celor 10 000 ore muncă patriotică efectuate de elevi ; aspecte din programele celor 12 formaţii artistice care activează în liceu etc. Cum reuşesc să-şi planifice timpul liber în aşa fel incit să includă atîtea activităţi? Să lăsăm faptele să ofere răspuns la această Întrebare. „învaţă să-ţi planifici timpul“. I-am întrebat pe elevii clasei a Xll-a , cît timp le rămîne acum, în ultimul an, pentru aceste activităţi şi răspunsul a fost unanim : două ore pe zi. „Două ore, preciza Constantin Matei, secretarul U.T.C. al clasei, pe care trebuie să le împărţim cît mai judicios între bibliotecă, cerc, repetiţii în cadrul formaţiilor artistice, spectacole... Am înţeles că acest lucru nu poate fi posibil în afara unei corelări colective a efortului, a unei participări individuale integrate participării generale. Am început prin a ne împărţi sarcinile. Iată, de pildă, în asigurarea documentării tehnice am introdus sistemul fişelor , o parte din membrii colectivului şi-au propus, prin rotaţie, să întocmească succinte prezentări ale problematicii unor lucrări din colecţia „Cristal“ şi „Mîini îndeminatice“, în aşa fel încît acestea să poată servi la momentul potrivit celor interesaţi. Ne-a preocupat, alături de ceilalţi colegi, şi folosirea intensivă, valorificarea cît mai eficientă a spaţiilor de producţie şi cercetare. In acest scop, am întocmit de comun acord o planificare a laboratoarelor şi atelierelor în aşa fel încît , după orele de învăţătură, seara, fiecare dintre cele 60 de grupe să poată beneficia în mod egal de avantajul experimentării sau materializării unor idei fără a mai pierde timpul în căutarea unor săli disponibile“. „Componente esenţiale : munca şi educaţia“. Nu am ales exemplul clasei a Xll-a E cu scopul de a evidenţia această organizaţie. Membrii săi, prin ceea ce-şi propun şi realizează, prin felul cum gindesc şi acţionează, fac ca organizaţia lor să fie asemenea celorlalte 62 pa care le cuprinde grupul şcolar. 62 de organizaţii — 62 de clase în care tinerii se pregătesc asiduu pentru muncă şi pentru viaţă, în clipa prezentă pentru cea viitoare, folosind, dincolo de spaţiul orelor de clasă, timpul lor liber, înnobilîndu-i şi ridicîndu-i valoarea la rangul de timp al muncii şi al educaţiei. Aceasta este şi ideea pe care o subliniază cuvintele lui Gheorghe Cuza, secretarul comitetului U.T.C. al liceului. „Am înţeles, încă din primii ani de şcoală, ne spune, şi am învăţat mai tîrziu, că timpul este ireversibil. Asta înseamnă că orele şi zilele trec repede, fără să se mai întoarcă, şi atunci cînd „trec pe lingă tine“ şi nu reuşesc să-ţi lase nimic, regretele nu-şi mai au rostul. Anii de şcoală, ani care condensează cuceriri ale ştiinţei, deprinderi practice, disciplinarea gîndirii, educaţia voinţei, cunoştinţe şi calităţi indispensabile evoluţiei noastre viitoare, cuprind în alcătuirea lor şi o preţioasă şi necesară doză de timp liber. Spun necesară, pentru că de conţinutul ei, de ponderea activităţilor în care se împarte, depinde în bună măsură modul în care se conturează şi se încheagă întreaga noastră personalitate“. „Să-ţî găseşti un model în viaţă“. Aceste lucruri i-au stat în atenţie şi atunci cînd, cu prilejul practicii efectuate pe Șantierul naval, s-a apropiat, împreună cu colegii săi, de tinerii muncitori, integrîndu-se în echipele uteciste, în preocupările lor. Dincolo de aspectul necesar al participării, uteciștii s-au preocupat în bună măsură de strîngerea legăturilor cu organizaţia şantierului, folosind fiecare prilej de a cunoaşte, acolo unde se declanşează, adevăratele fapte de conştiinţă muncitorească. Prezent la mai toate manifestările liceenilor, secretarul comitetului U.T.C. al şantierului, Petrişor Mladin, iniţiază adevărate schimburi de experienţă pe teme de viaţă şi muncă cu viitorii săi colegi. La rîndul lor, elevii nu pierd nici una din manifestările clubului „Patria“ al muncitorilor navalişti. Din mo Timpul liber — timp al muncii şi al educaţiei Desfăşurat in cadrul generos al Festivalului naţional Cîntarea României, Festivalul de creaţie şi interpretare teatrală de la Slănic Moldova a propus la aceasta ediţie — a VIII-a — pe lingă tradiţionalele parade şi spectacole de teatru folcloric o temă deosebit de actuală şi interesantă : creaţia dramaturgică amatoare, opera scenică scrisă şi interpretată de amatori. Mai mult decit atît , aici au fost propuse spre „lansare“ nu numai titluri noi, ci şi nume noi de amatori dedicaţi Thaliei, scopul întilnirii acesteia de o săptămînă între spectacolul de teatru neprofesionist, public şi oameni de specialitate constituindu-i promovarea celor care, proveniţi în marea lor majoritate dintre artiştii amatori, îşi iau şi responsabilitatea scrierii unor texte apropiate de aria de preocupări şi de posibilităţile de interpretare ale respectivelor colective teatrale. Şi, într-adevăr, se poate afirma că reprezentaţiile văzute la Slănic Moldova sunt semnificative pentru stadiul în care se află acum acel teatru de amatori ,,autocreat“, poate forma cea mai specifică de manifestare a pasiunii maselor largi pentru această artă, cît şi a finalităţii ei educative. Care ar fi, deci, mai întîi, tematica abordată de proaspeţii autori amatori ? Ne-am fi aşteptat ca prima opţiune să fie aplecarea asupra realităţilor trăite de ei înşişi şi de interpreţi, investigarea vieţii, activităţii extrem de bogate a înseşi colectivelor de muncă din care provin artiştii amatori. Dar mulţi dintre dramaturgii debutanţi ale căror piese s-au înscris în festivalul de la Slănica Moldova s-au dovedit interesaţi îndeosebi de un trecut istoric mai mult sau mai puţin îndepărtat. Sigur, este emoţionantă pasiunea pentru descifrarea, pentru tratarea artistică a unor subiecte inspirate din istoria patriei. Insă nu este mai puţin adevărat că o asemenea ambiţie este foarte temerară. Mai întîi, pentru că presupune o cunoaştere in profunzime a perioadei (şi nu numai a ei) ce se vrea tratată scenic, că aceasta înseamnă studiu îndelungat al epocii prin documente şi lecturi de specialitate din absolut fireasca obligaţie de a da spectatorului o imagine fidelă în esenţă a zbuciumatei noastre istorii. Pe de altă parte, pentru că aducerea pe scenă a unor figuri de eroi ai neamului sau a unor momente cruciale din existenţa poporului nostru necesită o deosebită forţă artistică, o mare putere de convingere atît prin adevărul caracterelor cît şi prin construcţia conflictului dramatic. Altfel există riscul, cu totul nedorit, de a minimaliza fapte şi figuri măreţe, de a oferi o imagine nu întru totul concludentă asupra unuia dintre bunurile cele mai de preţ ale spiritualităţii noastre : trecutul. Apoi, însăşi montarea unor atari texte presupune realizarea unor creaţii actoriceşti complexe, extrem de dificile, ca şi o întreaga recuzită scenică nu întotdeauna la indemnia echipelor de teatru de amatori. Or, neluarea în seamă a acestor date — care nu sînt deloc singurele — cînd este vorba de scrierea unei piese de către amatori pentru teatrul de amatori duce la rezultate nu dintre cele mai fericite. Texte şi spectacole precum cele cu Ultima sentinţă de Augustin Şerban prezentat de Casa de cultură din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. In noaptea asta va înflori liliacul de Petre Drăghici (Clubul întreprinderii Progresul Brăila). Curtul de Alexandru Dumitra (Căminul cultural Vlădeni, judeţul Iaşi) au suferit, din păcate, de scăderile datorate abordării puţin cam pripite, cam nepregătite a trecutului : schematism şcolăresc în conturarea personajelor şi a conflictului, clişee, poză — toate ducînd la lipsă de credibilitate, de adevăr scenic. Un caz aparte l-a constituit Un dar pentru Imperiu de Toma Biolan şi Corneliu Poenaru (Casa de cultură a sindicatelor din Piteşti) — ambii actori profesionişti — care, dat fiind concursul teatrului profesionist din oraş (în costume, decor), a acoperit printr-o montare fastuoasă lipsa de substanţă reală a textului, declamatorismul. Evident superioare calitativ au fost atît textele cît şi spectacolele inspirate de viaţa de zi cu zi, din problemele cu care se confruntă înşişi autorii şi interpreţii amatori. Primarul din Valea Seacă de Ion Florian Panduru — Căminul cultural Valea Bolvaşniţa, comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin — poate constitui un adevărat exemplu de ceea ce ar putea însemna teatrul sătesc : cu bucurie şi modestie, cu seriozitate şirăspundere, autorul, ca şi interpreţii au reuşit aici să aducă pe scenă figura complexă a unui primar cu marea sa omenie, dar şi cu defectele sale, problemele cu care se confruntă în activitatea sa din sat. Forţa şi frumuseţea unui asemenea spectacol — de remarcat că autorul este şi interpretul principal — au stat în naturaleţea şi interesul temei abordate, în deschiderea cu care opera dramatică şi spectacolul se apleacă asupra realităţilor satului. Deşi compusă după reţete îndeajuns de cunoscute, comedia prezentată de Casa municipală de cultură Giurgiu — Un băiat de... zahăr de Davilla Drăghici — a avut totuşi puterea să creeze cîteva personaje de un umor savuros şi totodată să surprindă atitudini, situaţii ades întîlnite în realitate (autorul, fost inspector C.F R., tratează tocmai un subiect din mediul în care şi-a petrecut o bună parte din viaţă). Dumitru Dem Ionaşcu, cam pretenţios, evident inspirat mai degrabă din scheciuri de televiziune, decît din realitate, îşi propune să facă în Interludiu (Casa de cultură a municipiului Deva) o satiră, sfîrşită în happy-end, la adresa scriitorilor care, în loc să apeleze la realitate, se ambiţionează să compună din „imaginaţie“. Certe calităţi de analist, atent în conturarea unei atmosfere dense şi a unor psihologii a dovedit Viorel Savin în Fratele meu mut (Teatrul popular din Slănic Moldova). „Marele absent“ al întîlnirii teatrale de la Slănic Moldova l-a constituit, fără îndoială, spectacolul inspirat din viaţa, din munca tineretului. Am văzut pe scenă, desigur, cîteva personaje tinere şi mai ales interpreţi tineri. Dar, dacă ultimii au dovedit dăruire şi talent, din păcate dăruirea şi talentul lor s-au consumat in roluri nesemnificative (mă refer la cele apropiate vîrstei interpreţilor), schematice şi, mai grav, lipsite de viaţă. Este de-a dreptul nedumeritor cînd marea parte a actorilor amatori o constituie tinerii, cînd majoritatea spectatorilor cărora el li se adresează sînt tineri, cînd tineretul vrea şi are dreptul să se regăsească pe scenă cu problemele şi întrebările sale, cu frămîntările şi izbînzile sale, autorii, chiar şi cei neprofesionişti — proveniţi, deci, din rîndurile amatorilor — să evite un asemenea extraordinar de bogat subiect de dezbatere. Este, dealtfel, aproape de necrezut că printre dramaturgii debutanţi ai acestui festival nici unul nu se afla la vîrsta utecistă, nemaifiind atunci de mirare că piesele inspirate cu adevărat din viaţa tinerilor au lipsit cu desăvârşire. Credem, de aceea, că Institutul de cercetări etnologice şi dialectologice, casele de creaţie, cluburile şi casele de cultură au datoria grabnică de a promova mai mult pe începătorii tineri, pe cei care au şi trebuie să aibă ceva de spus in cîmpul teatrului românesc, fie el amator sau profesionist. MIRUNA IONESCU Amatorii — autori şi interpreţi MIERCURI I NOIEMBRIE 1978 Tânărul — erou al artei contemporane Conştiinţă Eroul tînăr în literatura actuală , iată un subiect de me- ditaţie pe cit de generos, tot atît de dificil, cu atît mai mult cu cît metamorfozele romanului modern universal au dus, la nivelul personajului, la acea gravă sciziune dintre conştiinţă şi realitate. S-a vorbit, prin urmare, despre o dezeroizare a personajului, despre o „pulverizare“, o „atomizare“ a acestuia. Numai că aici se ridică întrebarea : la care model de erou se raportează această „criză“ ! La „bastardul divin“ al epopeilor, la martirul medieval, la aventurierul picaresc, la legislatorul sau filozoful raţionalist etc... ? Aparenta pierdere a identităţii personajului modern nu este oare încercarea de constituire a unei alte unităţi într-o nouă realitate, ea însăşi atomizată, o realitate a cîmpurilor electromagnetice ? Eroul clasic, să spunem, avea organicitate, era stabil, trăind în stabilitatea universului euclidian. Eroul modern este însă o structură, a cărei „stabilitate“ este aleatoriul. In literatura noastră, și ne gîndim în primul rînd la proză, fenomenul nu a dus la o asemenea „criză“ şi este pe cale de a se constitui un model de erou corespunzător noului model de sensibilitate umană, a cărui esenţă constă într-o sistematică destrămare a iluzoriului, îr, subminarea convenţiilor de orice fel, în luciditatea nevoii de transformare. Noul spirit este unul interogativ „ştiinţific“, venind dintr-o tipologie faustică. Realitatea, prin istorie, trăieşte personajul, îl constrînge la justificare şi comunicare, dar şi la acţiune. Credem că odată cu Intrusul lui Marin Preda începe să se configureze acest eroism care aparţine deopotrivă conştiinţei şi acţiunii. Călin Surupăceanu, un tînăr ingenuu şi de Petru Poantă teribil, generos şi spontan în gesturile sale, trăieşte atributele vîrstei sale, in iluzia unei realităţi perfecte şi pregătite să-l accepte. Eroismul său devine însă aici o „intrusiune“, este înţeles de către ceilalţi ca o nesăbuinţă, un efect al lipsei de experienţă. Intre eroul real şi colectivitate există, puternice, convenţiile. Eroicul nu s-a degradat, aşadar, dar pentru a se putea manifesta ca semnificaţie general-umană va trebui suprimată iluzia şi transformată realitatea însăşi. Din această aparentă ruptură dintre realitate şi conştiinţă s-a ivit, în proza mai tinără, un personaj caustic, nonconformist, adesea fermecător în teribilismul lui, aşa precum adolescentele fantast-ironice ale Sânzianei Pop (romanul acesteia Serenadă la trompetă propunea la noi varianta lirică a prozei „furioase“), mai apoi ale Gabrielei Adameşteanu, ori tinerii cinic-crepusculari, „carnavaleşti“ din Frumoşii nebuni ai hiarilor oraşe, ori „picarii“ şi teribilii lui Alexandru Deal sau Tudor Octavian, Costache Anton etc. Avem însă de-a face mai curînd cu un inconformism al vîrstei, cu o criză de creştere care nu aparţine şi realităţii. Pentru toţi aceştia, suprimarea convenţiilor sfîrşeşte prin realizarea unei convenţii stilistice. Deconspirînd iluzia realităţii, ei se reîntorc la o „literatură“ a iluziei. Mai fertil ni se pare un alt model, inaugurat odată cu romanul lui Augustin Buzura, Absenţii, unde discreditarea absolută a iluziei ia forme dramatice. Eroismul este absenţă aici, abandonare. Personajul, Mihai Bogdan, se claustrează într-o cameră, unde încearcă o ordonare imaginară a existenţei sale, ca o compensaţie posibilă a dispersării personalităţii. Spaţiu al refugiului în imaginar, camera aceasta devine un loc al aşteptării fără obiect, timp al absenţei, al lipsei de evenimente. Este o ficţiune oprimantă a absenţilor, a mediocrilor pe care, după expresia cuiva, fatalitatea îi alege în mod caraghios pentru a o reprezenta. „Morala“ e evidentă : recuperarea integrităţii umane nu-i posibilă decit prin alegerea unei căi de acţiune. Un erou „pozitiv“, reprezentativ în acest sens, rămîne Alexandru Bota din romanul lui Eugen Uricariu, Rug şi flacără. Tinărul revoluţionar caută sensul existenţei acţionînd, destrămînd pas cu pas „iluziile“, de fapt comploturile, lumii din jurul său. Eroismul primeşte măreţie, Alexandru Bota descoperă adevărata realitate nu ca victimă, ci în conştiinţă. Semnificaţia mai profundă a acestei biografii exemplare este aceea a căutării, existenţa ca interogaţie, comună dealtfel unei largi arii din proza mai tînără. O proză prospectivă, fără îndoială, care ambiţionează să definească noua ordine umană, renunţînd la falsul patetism, la retorismul vulgar, şi descoperind un realism de substanţă, al „relaţiilor“ dintre marile coordonate ale omului contemporan : adevărul, puterea, libertatea. „Eroul viitorului“ va fi personajul politic; mijloacele de investigare a lui sunt in formare, dar ele se vor baza, indiscutabil, pe noile mituri ale umanităţii pe cale de a se constitui. Brigada artistică a întreprinderii „Electroargeş“ din Curtea de Argeş pe scena marelui festival Foto : GHEORGHE CUCU delul de muncă şi de viaţă al comuniştilor de pe şantier elevii au preluat şi au adoptat, la nivelul organizaţiei şi al cerinţelor lor, numeroase iniţiative care i-au stimulat spre noi succese în muncă, în învăţătură, în pregătire. Una din izbînzile cu care ei se mîndresc este, desigur, depăşirea planului de producţie în valoare de 1 200 mii lei, realizat la nivelul înaltelor cerinţe impuse de includerea lui în planul şantierului naval, „Valoarea trăirilor colective“. Dar, mai mult decît acestea, mai preţioasă i se pare profesorului Nicolae Popi, îndrumătorul organizaţiei U.T.C. din cadrul Grupului şcolar, trăsătura, caracteristică elevilor, de a gindi şi a trăi în raport cu colectivul. „Timpul individual a devenit — în evoluţie — timp colectiv. Elevii au învăţat să-şi petreacă în comun orele de răgaz, conferind astfel timpului liber valenţe superioare, şi specificul „căminist“ al elevilor noştri a înlesnit acest progres. Două treimi dintre uteciştii noştri locuiesc la cămin şi acţiunile comune — diversificate în funcţie de multitudinea intereselor — contribuie substanţial la crearea unui colectiv sudat“. Să cităm numai cîteva argumente în sprijinul acestei afirmaţii, argumente pe care le găsim în planul de activităţi al organizaţiei : concursul interclase, desfăşurat pe criteriul programului artistic întocmit de organizaţia respectivă (în fiecare sîmbătă), expoziţiile de realizări ale cercurilor tehnice (în fiecare lună), concursuri pe teme de ştiinţă şi tehnică, întrecerile sportive, schimburile de experienţă cu liceele judeţului (cea mai apropiată cu Liceul „Ştefan Plavăţ“ din Orşova), serile de dans şi multe alte asemenea activităţi, care se întregesc, duminica, cu spectacolele oferite de formaţiile de muzică uşoară, populară, folk, fanfară, de dansurile cu temă, teatrul şi celelalte. Toate acestea presupun diversificarea activităţii politico-educative a organizaţiei U.T.C. în raport de cerinţele muncii din fiecare clasă, de preocupările şi dorinţele elevilor. EMILIA VASILIU Opera Română : SEARA VIENEZA — ora 19; Teatrul Naţional (Sala Mică): ALEXANDRU LAPUŞNEANU — ora 19,30; (Sala Atelier) : AVENTURA IN BANAL — ora 19; Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (Schitu Măgureanu) : LEONCE ŞI LENA — ora 19,30 ; (Sala Studio) : INTERVIU — ora 19,30; Teatrul de Comedie : CIRIPIT DE PASARELE — ora 19,30; Teatrul Mic : CITITORUL DE CONTOR — ora 19,30; Teatrul Giulești : OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA — ora 19,30 ; (Sala Majestic) : NOAPTEA PĂCĂLELILOR — ora 19,30; Teatrul „C. Tănase“ (Sala Savoy) : REVISTA IN LUNA DE MIERE — ora 19,30; Teatrul „Ion Creangă“ : SFÎRLA NĂZDRĂVANUL — ora 10; Teatrul „Ţăndărică“ (Sala Victoria) ; ELEFANTELUL CURIOS — ora 10; Ansamblul „Rapsodia Română“ ; CINTECE DE TINERETE FARA BATRINETE — ora 19,30