Scînteia Tineretului, noiembrie 1978 (Anul 34, nr. 9157-9182)

1978-11-01 / nr. 9157

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 PROIECTUL LEGII INVATAMINTULUI Elocventă expresie a democratismului socialist, a umanismului revoluţionar Poate mai mult decît cuvin­­tele, sentimentele şi gindurile .« ne animă, pe noi, cadrele di­­dactice de la şcoala generală din satul Mădăraş, judeţul Harghita, in aceste momente de dezbatere publică a proiectului Legii în­­văţămîntului, ar putea fi expri­mate prin fapte , prin munca şi preocupările comune ale dască­lilor şi elevilor in vederea unei temeinice pregătiri teoretice şi­­practice. Ne desfăşurăm activitatea in­­tr-o unitate de învăţămînt cu limba de predare maghiară. O unitate rurală, dar în care orice aspect al procesului de învăţă­mînt l-am lua ca termen de re­ferinţă, acesta s-ar ridica la cel mai înalt nivel atins de o bună şcoală de la oraş. Dacă aş adăuga şi faptul că judeţul nostru trăieşte epoca marilor transformări socialiste, concre­tizate mai ales de o impetuoasă dezvoltare economică, n-aş face altceva decît să subliniez mă­reţia sarcinilor ce revin şcolii, şcolarilor noştri, ca pepiniere pentru forţa de muncă califi­cată şi specializată, importanţa obiectivelor care nu peste mult timp vor propulsa judeţul Har­ghita în rîndul unităţilor admi­nistrative puternic dezvoltate economic, social, cultural. în proiectul de lege se arată, printre altele, că tinerilor din rîndul naţionalităţilor conlocui­toare li se asigură condiţii egale de a se pregăti în limba ma­ternă. Dar legea consfinţeşte totodată — şi viaţa a confirmat — că tuturor cetăţenilor de altă naţionalitate decît română li se asigură condiţii de însuşire a limbii române, astfel încît să-şi poată desfăşura activitatea con­form opţiunilor şi pregătirii profesionale în orice colţ al pa­triei noastre sau să urmeze mai departe orice altă şcoală do­resc. In ceea ce mă pri­veşte, pot constitui doar un singur exemplu al materializării acestui drept. Specialitatea mea este profesor de limbă şi lite­ratură română şi maghiară. Alţi colegi de-ai mei, de naţio­nalitate maghiară, predau limba română in şcoli şi localităţi cu populaţie în exclusivitate de naţionalitate românească, aşa cum în diverse unităţi econo­mice din ţară, în instituţii, ti­nerii de naţionalitate maghiară ocupă, alături de tinerii ro­mâni, funcţii de mare răspun­dere. Elevii noştri, beneficiind de dreptul de a-şi însuşi cunoştin­ţele despre viaţă şi societate, despre natură, de a pătrunde tainele matematicii, fizicii şi chimiei în limba maternă, au şi posibilitatea de a învăţa limba statului, a societăţii, pentru a cărei servire se pregătesc. De aici rezultă marea datorie a noastră, ca, odată cu cultivarea sentimentelor de dragoste pentru ţară, pentru partid, pentru muncă, dreptate, cinste şi ade­văr, să cultivăm dragostea pen­tru limba poporului român, a cărui parte integrantă sîntem. ÖRDÖG EMERIC, profesor — Şcoala generală Mădăraş, judeţul Harghita care am vorbit mai sus, şi la in­tensificarea autodotării, şi la eforturile de policalificare a maiştrilor-instructori. Poate ar fi indicat ca art. 142, din cap. XI, să fie întregit cu o dispoziţie normativă, ca din consiliul de conducere al şcolii să facă parte obligatoriu şi şeful catedrei de tehnică productivă, întrucît aşa ar fi normal, dacă ne gîndim la faptul că aproape jumătate din timpul de pregăti­re a elevilor este afectat prac­ticii productive, iar totodată maistrul ar putea să pună di­rect concluzii in şedinţele de lucru ale consiliului şi nu pe calea unor consultări sporadice ce şi-ar pierde din eficienţă în în comparaţie cu ipoteza înfăţi­şată. ENACHE PETRACHE, maistru-instructor la Liceul din Borca, judeţul Neamţ Statutul practicii productive in liceu­­în deplin acord cu cerinţele producţiei Dezbaterea proiectului Legii învăţămintului — expresie a înaltului democratism propriu societăţii noastre socialiste — constituie un moment deosebit de important în dinamica educa­ţiei şcolare, ale cărei aspecte esenţiale au fost surprinse cu un profund spirit realist, în con­formitate cu obiectivele majore ale construcţiei societăţii socia­liste multilateral dezvoltate. Le­gea trasează o sarcină măreaţă şcolii româneşti, o sarcină deo­sebit de complexă, de a cărui înfăptuire depinde formarea omului nou, a omului devotat cauzei măreţe de a contribui la progresul orînduirii socialiste şi comuniste. Cu o deosebită clar­viziune, proiectul de lege subli­niază rolul hotărîtor al practicii în procesul instructiv-educativ. Urmărind evitarea specializării înguste, opera legiuitorului so­cialist deschide un drum nou în afirmarea personalităţii umane, pe baza traducerii în practică a principiului policalificării tine­rilor încă de pe băncile şcolii, răspunzînd în acest fel unui imperativ major — pregătirea tineretului pentru muncă şi viaţă. Pe baza unei experienţe re­voluţionare, art. 10 din proiect aduce in prim plan condiţia fundamentală a procesului de învăţămînt, aceea de a se des­făşura pe baza principiului in­tegrării cu producţia, cercetarea şi proiectarea. Aşa fiind, for­marea unei atitudini înaintate faţă de muncă rezultă ca o con­secinţă a traducerii în practică a principiului amintit, grăbindu-se într-o măsură mult mai apre­ciabilă decît înainte afirmarea spiritului practic, novator, în fabrici, pe şantiere şi în uzine. Vechilul sistem de reglemen­tare a învăţămintului nu mai putea dăinui şi pentru că una din scăderile sale era şi frag­mentarea învăţămintului liceal în licee cu caracter pur teoretic şi licee industriale, acestea din urmă dovedindu-se mult mai aproape de realitatea obiectivă. Munca fiind criteriul esenţial de apreciere a omului, era impe­rios necesar ca învăţămîntul să fie orientat pe un nou făgaş, imprimîndu-i-se noi trăsături în acord cu cele mai înalte cu­ceriri ale ştiinţei şi tehnicii mondiale, pe baza cărora spiri­tul practic, ataşamentul faţă de munca utilă societăţii să capete o amploare mult mai mare de­cît în trecut. în acelaşi spirit, noua lege creează un cadru a­­decvat calificării celor care nu mai urmează cursurile din treap­ta a Il-a de liceu. Ceea ce nu înseamnă însă că etapa pregă­tirii profesionale s-ar sfîrşi pen­tru ei aici. Dimpotrivă, orizon­tul celor care au început mai devreme practica în­­ producţie se va îmbogăţi cu noi elemente calitative, pentru că pregătirea lor va continua, aşa cum pre­vede legea, la locul de muncă. Fără îndoială că mai rămân şi dificultăţi de învins. Mai sunt unele şcoli generale şi chiar li­cee recent transformate care, da­torită aşezării lor la o distanţă mai mare de oraşele industriale, nu dispun încă de o bază mate­rială corespunzătoare. De ase­menea, în privinţa autodotării se mai resimt lipsuri, deşi prin­­tr-o mai mare operativitate atît consiliile populare cît şi inspec­toratele ar putea să soluţioneze aceste probleme într-un timp mai scurt decît s-a făcut pînă acum. Avantajoasă ar fi în a­­ceastă privinţă colaborarea in­tensă cu o seamă de licee in­dustriale din oraşele mari, care au păşit­ de mult pe terenul unei adevărate producţii, dobîndind în acest fel multă­ experienţă şi care dispun de o bună dotare cu scule, utilaje, bibliografie tehnică etc.. Activitatea productivă din şcoli nu se poate afirma fără a parcurge chiar de la început foarte multe etape in care ini­ţiativa are un rol hotărîtor. Mă gindesc şi la colaborarea despre Să ne concepem activitatea in raport de cerințele fundamentale ale actualei etape (Urmare din pag. I) obligativitatea de a nominaliza cadrele care se ocupă de aceas­tă disciplină, care este practica. In atelierul-şcoală, oricît de bine ar fi el dotat şi oricît de bine ar fi pregătite cadrele didactice, nu pot fi suplinite condiţiile reale din producţie. Doar acolo îţi poţi da seama dacă cele în­văţate îşi găsesc deplina lor confirmare. Profesor PETRU O­ALDE: Este firesc şi absolut necesar ca pro­gramele de învăţămînt să re­flecte conţinutul programului unitar de dezvoltare a ţării. Dar, pentru stimularea şi îm­bogăţirea conţinutului lor, ma­nualele şcolare nu trebuie nea­părat să fie unice. Practica de pină acum a demonstrat că un colectiv de redactare, oricît ar fi de competent, nu realizează întotdeauna şi cel mai bun ma­nual. Eu cred că ar fi bine, să fie stipulată posibilitatea ca, pe baza programei de învăţămînt unice, să fie editate mai multe manuale, pentru aceeaşi disci­plină şi acelaşi an de studiu. Astfel manualele ar deveni competitive, iar calitatea lor ar creşte. EMILIA SURCA, secretara comitetului U.T.C. pe şcoală. Proiectul noii Legii a învăţămîn­­tului conferă organizaţiei U T.C. răspunderi dintre cele mai im­portante, începînd cu implica­rea mai pronunţată în educaţia moral-politică şi terminînd cu participarea directă in organi­zarea activităţii de cercetare. Deşi textul proiectului a fost nu demult dat publicităţii, o sea­mă de articole care interesează direct organizaţia noastră au fost viu comentate de către co­legi. De pildă, personalitatea or­ganizaţiei, exprimată prin cali­tatea şi rezultatele obţinute în acţiunile pe care le iniţiază sau în dialogul nostru cu cadrele di­dactice. Faptul că acum este in­clusă prevederea expresă ca din organele colective de conducere să facă parte şi elevii, ne im­pune să regîndim activitatea şi să o integrăm necesităţilor zilei, să ne reînnoim modul de a ne exprima tinereţea, elanul şi ca­pacitatea, de a ne concepe ac­tivitatea în funcţie de obiecti­vele şi opţiunile specifice vîrs­­tei noastre, dar­­ şi vieţii sociale. Inginer LIVIU IACOB, direc­torul liceului: învăţămîntul din ţara noastră a fost, în ultimii ani, unul din principalii bene­ficiari ai procesului atît de di­namic ce caracterizează viaţa economică şi social-politică din România. Aş dori să subliniez prin aceste afirmaţii faptul că proiectul Legii învăţămintului, supus dezbaterii publice, con­sfinţeşte nu numai cadrul juri­dic pe baza căruia se dezvoltă învăţămîntul de toate gradele, ci şi cadrul răspunderii morale şi patriotice faţă de sarcinile care stau în faţa personalului didactic şi elevilor. , Trecerea la o calitate nouă, superioară impusă de actualul progres al ştiinţei şi tehnicii îşi găseşte in structura învăţămîn­­tului cele mai fertile posibilităţi de afirmare. Calitatea unui pro­dus se leagă nemijlocit de ca­litatea pregătirii teoretice şi practice a viitorilor muncitori sau specialişti. Pentru elevii claselor a IX-a şi a X-a In Editura didactică şi pe­dagogică a apărut intr-un ti­raj de masă manualul ,,E­­xerciţii şi probleme de mate­matică pentru clasele IX—X“ semnat de profesorii C. Io­­nescu-Ţiu şi I. Şt. Muşat. Lucrarea, aşteptată cu deo­sebit interes de elevii cla­selor IX şi X, cuprinde no­ţiuni de logică matematică, de teoria mulţimilor, calcu­lul algebric, funcţiile de gra­dul I şi II, radicali, siste­mele de ecuaţii, logaritmii, metoda inducţiei matematice, analiza combinatorie, geome­tria in spaţiu, trigonometria, relaţiile in triunghi. Volumul mai cuprinde și un capitol în care sunt prezentate su­biectele propuse la concursul de admitere în treapta a II-a de liceu, care pot fi folosite și ca probleme de recapitu­lare. Probleme de calcul diferenţial şi integral Colecţia „Serie“ — Cu­le­­geri de probleme de mate­matică şi fizică — care apare la Editura Tehnică, este pre­zentă în librării cu o nouă lucrare care se adresează atit elevilor cit şi profesori­lor din licee. Volumul „Pro­bleme de calcul diferenţial şi integral“, semnat de Lia Aramă şi Teodor Morozan se adresează, de asemenea, studenţilor din anul I din învăţămîntul tehnic, econo­mic, superior, maiştrilor etc. „UN VIITOR DE PACE ÎN BALCANI“ Marţi, după-amiază, la Mu­zeul de istorie al Republicii So­cialiste România a avut loc vernisajul­­ expoziţiei interna­ţionale de­ desene ale copiilor ,,Un viitor de pace in Balcani“, organizată de Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor şi Co­mitetul Naţional Român pentru UNICEF. Expoziţia reuneşte lu­crări ale copiilor din ţări balca­nice, ilustrînd pacea, prietenia şi înţelegerea între oameni. La vernisaj au participat re­prezentanţi ai Consiliului Na­ţional al Organizaţiei Pionieri­lor, Comitetului Naţional Ro­mân pentu UNICEF, Ministeru­lui Afacerilor Externe, Ministe­rului Educaţiei şi Invăţămintu­­lui, ai unor organizaţii şi insti­tuţii centrale, numeroşi pionieri. De asemenea, au fost de faţă Abdel Salam Dajani, directorul Centrului de informare al O.N.U. la Bucureşti, precum şi membri ai corpului diplomatic. Vizitatorul care pătrunde in holul Grupului şcolar de pe lin­gă Şantierul naval din Drobeta- Turnu Severin are ocazia să cu­noască, de la prima vedere, di­versitatea preocupărilor cărora li se dedică, cu pasiune şi per­severenţă, cei peste 2 500 de elevi în timpul lor liber. Nu­meroase machete, trofee sporti­ve, fotomontaje cu aspecte din activitatea productivă, artistică sau de muncă patriotică reu­nesc, într-un adevărat mozaic, performanţe şi reuşite. Sunt ex­puse aici realizările celor 60 de grupe în care îşi desfăşoară ac­tivitatea 11 cercuri tehnico-apli­­cative de electrotehnică, lăcătu­­şerie artistică, radiotehnică, creaţie tehnică... ; instantanee din timpul construirii sălii de sport sau din timpul celor 10 000 ore muncă patriotică efectuate de elevi ; aspecte din programele celor 12 formaţii artistice care activează în liceu etc. Cum reu­şesc să-şi planifice timpul liber în aşa fel incit să includă atî­­tea activităţi­? Să lăsăm faptele să ofere răspuns la această În­trebare. „învaţă să-ţi planifici tim­pul“. I-am întrebat pe elevii clasei a Xll-a , cît timp le ră­­mîne acum, în ultimul an, pen­tru aceste activităţi şi răspunsul a fost unanim : două ore pe zi. „Două ore, preciza Constantin Matei, secretarul U.T.C. al cla­sei, pe care trebuie să le îm­­părţim cît mai judicios între bibliotecă, cerc, repetiţii în ca­drul formaţiilor artistice, spec­tacole... Am înţeles că acest lu­cru nu poate fi posibil în afara unei corelări colective a efortu­lui, a unei participări individua­le integrate participării genera­le. Am început prin a ne îm­părţi sarcinile. Iată, de pildă, în asigurarea documentării teh­nice am introdus sistemul fişe­lor , o parte din membrii co­lectivului şi-au propus, prin rotaţie, să întocmească succinte prezentări ale problematicii unor lucrări din colecţia „Cristal“ şi „Mîini îndeminatice“, în aşa fel încît acestea să poată servi la momentul potrivit celor intere­saţi. Ne-a preocupat, alături de ceilalţi colegi, şi folosirea inten­sivă, valorificarea cît mai efi­cientă a spaţiilor de producţie şi cercetare. In acest scop, am în­tocmit de comun acord o plani­ficare a laboratoarelor şi atelie­relor în aşa fel încît , după orele de învăţătură, seara, fie­care dintre cele 60 de grupe să poată beneficia în mod egal de avantajul experimentării sau materializării unor idei fără a mai pierde timpul în căutarea unor săli disponibile“. „Componente esenţiale : mun­ca şi educaţia“. Nu am ales e­­xemplul clasei a Xll-a E cu scopul de a evidenţia această organizaţie. Membrii săi, prin ceea ce-şi propun şi realizează, prin felul cum gindesc şi acţio­nează, fac ca organizaţia lor să fie asemenea celorlalte 62 pa care le­­ cuprinde grupul şcolar. 62 de organizaţii — 62 de clase în care tinerii se pregătesc asi­duu pentru muncă şi pentru via­ţă, în clipa prezentă pentru cea viitoare, folosind, dincolo de spaţiul orelor de clasă, timpul lor liber, înnobilîndu-i şi ridi­­cîndu-i valoarea la rangul de timp al muncii şi al educaţiei. Aceasta este şi ideea pe care o subliniază cuvintele lui Gheor­­ghe Cuza, secretarul comitetu­lui U.T.C. al liceului. „Am în­ţeles, încă din primii ani de şcoală, ne spune, şi am învăţat mai tîrziu, că timpul este ire­versibil. Asta înseamnă că ore­le şi zilele trec repede, fără să se mai întoarcă, şi atunci cînd „trec pe lingă tine“ şi nu reu­şesc să-ţi lase nimic, regretele nu-şi mai au rostul. Anii de şcoală, ani care condensează cu­ceriri ale ştiinţei, deprinderi practice, disciplinarea gîndirii, educaţia voinţei, cunoştinţe şi calităţi indispensabile evoluţiei noastre viitoare, cuprind în al­cătuirea lor şi o preţioasă şi ne­cesară doză de timp liber. Spun necesară, pentru că de conţinu­tul ei, de ponderea activităţilor în care se împarte, depinde în bună măsură modul în care se conturează şi se încheagă în­treaga noastră personalitate“. „Să-ţî găseşti un model în viaţă“. Aceste lucruri i-au stat în atenţie şi atunci cînd, cu pri­lejul practicii efectuate pe Șan­tierul naval, s-a apropiat, îm­preună cu colegii săi, de tinerii muncitori, integrîndu-se în echi­pele uteciste, în preocupările lor. Dincolo de aspectul necesar al participării, uteciștii s-au pre­ocupat în bună măsură de strîn­­gerea legăturilor cu organizaţia şantierului, folosind fiecare pri­lej de a cunoaşte, acolo unde se declanşează, adevăratele fapte de conştiinţă muncitorească. Prezent la mai toate manifes­tările liceenilor, secretarul co­mitetului U.T.C. al şantierului, Petrişor Mladin, iniţiază adevă­rate schimburi de experienţă pe teme de viaţă şi muncă cu vii­torii săi colegi. La rîndul lor, elevii nu pierd nici una din ma­nifestările clubului „Patria“ al muncitorilor navalişti. Din mo­ Timpul liber — timp al muncii şi al educaţiei Desfăşurat in cadrul generos al Festivalului naţional Cîntarea României, Festivalul de creaţie şi interpretare teatrală de la Slănic Moldova a propus la a­­ceasta ediţie — a VIII-a — pe lingă tradiţionalele parade şi spectacole de teatru folcloric o temă deosebit de actuală şi in­teresantă : creaţia dramaturgică amatoare, opera scenică scrisă şi interpretată de amatori. Mai mult decit atît , aici au fost propuse spre „lansare“ nu nu­mai titluri noi, ci şi nume noi de amatori dedicaţi Thaliei, scopul întilnirii acesteia de o săptămînă între spectacolul de teatru neprofesionist, public şi oameni de specialitate constitu­­indu-i promovarea celor care, proveniţi în marea lor majori­tate dintre artiştii amatori, îşi iau şi responsabilitatea scrierii unor texte apropiate de aria de preocupări şi de posibilităţile de interpretare ale respective­lor colective teatrale. Şi, într-a­­devăr, se poate afirma că re­prezentaţiile văzute la Slănic Moldova sunt semnificative pen­tru stadiul în care se află acum acel teatru de amatori ,,auto­­creat“, poate forma cea mai specifică de manifestare a pa­siunii maselor largi pentru a­­ceastă artă, cît şi a finalităţii ei educative. Care ar fi, deci, mai întîi, te­matica abordată de proaspeţii autori amatori ? Ne-am fi aş­teptat ca prima opţiune să fie aplecarea asupra realităţilor trăite de ei înşişi şi de inter­preţi, investigarea vieţii, activi­tăţii extrem de bogate a înseşi colectivelor de muncă din care provin artiştii amatori. Dar mulţi dintre dramaturgii debu­tanţi ale căror piese s-au în­scris în festivalul de la Slănica Moldova s-au dovedit interesaţi îndeosebi de un trecut istoric mai mult sau mai puţin înde­părtat. Sigur, este emoţionantă pasiunea pentru descifrarea, pentru tratarea artistică a unor subiecte inspirate din istoria patriei. Insă nu este mai puţin adevărat că o asemenea ambiţie este foarte temerară. Mai întîi, pentru că presupune o cunoaş­tere in profunzime a perioadei (şi nu numai a ei) ce se vrea tratată scenic, că aceasta în­seamnă studiu îndelungat al e­­pocii prin documente şi lecturi de specialitate din absolut fi­reasca obligaţie de a da spec­tatorului o imagine fidelă în e­­senţă a zbuciumatei noastre is­torii. Pe de altă parte, pentru că aducerea pe scenă a unor fi­guri de eroi ai neamului sau a unor momente cruciale din exis­tenţa poporului nostru necesită o deosebită forţă artistică, o mare putere de convingere atît prin adevărul caracterelor cît şi prin construcţia conflictului dra­matic. Altfel există riscul, cu totul nedorit, de a minimaliza fapte şi figuri măreţe, de a o­­feri o imagine nu întru totul concludentă asupra unuia dintre bunurile cele mai de preţ ale spiritualităţii noastre : trecutul. Apoi, însăşi montarea unor a­­tari texte presupune realizarea unor creaţii actoriceşti comple­xe, extrem de dificile, ca şi o întreaga recuzită scenică nu în­totdeauna la indemnia echipe­lor de teatru de amatori. Or, neluarea în seamă a acestor date — care nu sînt deloc sin­gurele — cînd este vorba de scrierea unei piese de către a­­matori pentru teatrul de ama­tori duce la rezultate nu dintre cele mai fericite. Texte şi spec­tacole precum cele cu Ultima sentinţă de Augustin Şerban prezentat de Casa de cultură din oraşul Săveni, judeţul Bo­toşani. In noaptea asta va în­flori liliacul de Petre Drăghici (Clubul întreprinderii Progresul Brăila). Curtul de Alexandru Dumitra (Căminul cultural Vlă­­deni, judeţul Iaşi) au suferit, din păcate, de scăderile datora­te abordării puţin cam pripite, cam nepregătite a trecutului : schematism şcolăresc în contu­rarea personajelor şi a conflic­tului, clişee, poză — toate du­­cînd la lipsă de credibilitate, de adevăr scenic. Un caz aparte l-a constituit Un dar pentru Im­periu de Toma Biolan şi Cor­­neliu Poenaru (Casa de cultu­ră a sindicatelor din Piteşti) — ambii actori profesionişti — ca­re, dat fiind concursul teatrului profesionist din oraş (în costu­me, decor), a acoperit printr-o montare fastuoasă lipsa de substanţă reală a textului, declamatorismul. Evident superioare calitativ au fost atît textele cît şi spec­tacolele inspirate de viaţa de zi cu zi, din problemele cu care se confruntă înşişi autorii şi inter­preţii amatori. Primarul din Va­lea Seacă de Ion Florian Pandu­­ru — Căminul cultural Valea Bolvaşniţa, comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin — poate constitui un adevărat exemplu de ceea ce ar putea însemna teatrul sătesc : cu bucurie şi modestie, cu seriozitate şi­­răs­pundere, autorul, ca şi interpre­ţii au reuşit aici să aducă pe scenă figura complexă a unui primar cu marea sa omenie, dar şi cu defectele sale, problemele cu care se confruntă în activi­tatea sa din sat. Forţa şi frumu­seţea unui asemenea spectacol — de remarcat că autorul este şi interpretul principal — au stat în naturaleţea şi interesul temei abordate, în deschiderea cu care opera dramatică şi spec­tacolul se apleacă asupra reali­tăţilor satului. Deşi compusă după reţete în­deajuns de cunoscute, comedia prezentată de Casa municipală de cultură Giurgiu — Un băiat de... zahăr de Davilla Drăghici — a avut totuşi puterea să cre­eze cîteva personaje de un umor savuros şi totodată să surprindă atitudini, situaţii ades întîlnite în realitate (autorul, fost inspec­tor C.F R., tratează tocmai un subiect din mediul în care şi-a petrecut o bună parte din via­ţă). Dumitru Dem Ionaşcu, cam pretenţios, evident inspirat mai degrabă din scheciuri de tele­viziune, decît din realitate, îşi propune să facă în In­terludiu (Casa de cultură a municipiului Deva) o satiră, sfîrşită în happy-end, la a­­dresa scriitorilor care, în loc să apeleze la realitate, se am­biţionează să compună din „imaginaţie“. Certe calităţi de analist, atent în conturarea unei atmosfere dense şi a unor psi­hologii a dovedit Viorel Savin în Fratele meu mut (Teatrul popular din Slănic Moldova). „Marele absent“ al întîlnirii teatrale de la Slănic Moldova l-a constituit, fără îndoială, spectacolul inspirat din viaţa, din munca tineretului. Am vă­zut pe scenă, desigur, cîteva personaje tinere şi mai ales in­terpreţi tineri. Dar, dacă ultimii au dovedit dăruire şi talent, din păcate dăruirea şi talentul lor s-au consumat in roluri nesem­nificative (mă refer la cele a­­propiate vîrstei interpreţilor), schematice şi, mai grav, lip­site de viaţă. Este de-a dreptul nedumeritor cînd ma­rea parte a actorilor ama­tori o constituie tinerii, cînd majoritatea spectatorilor cărora el li se adresează sînt tineri, cînd tineretul vrea şi are drep­tul să se regăsească pe scenă cu problemele şi întrebările sale, cu frămîntările şi izbînzile sale, autorii, chiar şi cei neprofesio­­nişti — proveniţi, deci, din rîn­­durile amatorilor — să evite un asemenea extraordinar de bogat subiect de dezbatere. Este, de­altfel, aproape de necrezut că printre dramaturgii debutanţi ai acestui festival nici unul nu se afla la vîrsta utecistă, nemai­­fiind atunci de mirare că pie­sele inspirate cu adevărat din viaţa tinerilor au lipsit cu de­săvârşire. Credem, de aceea, că Institutul de cercetări etnologi­ce şi dialectologice, casele de creaţie, cluburile şi casele de cultură au datoria grabnică de a promova mai mult pe înce­pătorii tineri, pe cei care au şi trebuie să aibă ceva de spus in cîmpul teatrului românesc, fie el amator sau profesionist. MIRUNA IONESCU Amatorii — autori şi interpreţi MIERCURI I NOIEMBRIE 1978 Tânărul — erou al artei contemporane Conştiinţă Eroul tînăr în literatura ac­tuală , iată un subiect de me-­ ditaţie pe cit de generos, tot atît de dificil, cu atît mai mult cu cît metamorfozele romanului modern universal au dus, la ni­velul personajului, la acea gra­vă sciziune dintre conştiinţă şi realitate. S-a vorbit, prin ur­mare, despre o dez­eroizare a personajului, despre o „pulveri­zare“, o „atomizare“ a acestuia. Numai că aici se ridică între­barea : la care model de erou se raportează această „criză“ ! La „bastardul divin“ al epopei­lor, la martirul medieval, la a­­venturierul picaresc, la legisla­torul sau filozoful raţionalist etc... ? Aparenta pierdere a identită­ţii personajului modern nu este oare încercarea de constituire a unei alte unităţi într-o nouă realitate, ea însăşi atomizată, o realitate a cîmpurilor electro­magnetice ? Eroul clasic, să spunem, avea organicitate, era stabil, trăind în stabilitatea uni­versului euclidian. Eroul mo­dern este însă o structură, a cărei „stabilitate“ este aleato­riul. In literatura noastră, și ne gîndim în primul rînd la proză, fenomenul nu a dus la o ase­menea „criză“ şi este pe cale de a se constitui un model de erou corespunzător noului mo­del de sensibilitate umană, a cărui esenţă constă într-o siste­matică destrămare a iluzoriului, îr, subminarea convenţiilor de orice fel, în luciditatea nevoii de transformare. Noul spirit este unul interogativ „ştiinţific“, ve­nind dintr-o tipologie faustică. Realitatea, prin istorie, trăieşte personajul, îl constrînge la jus­tificare şi comunicare, dar şi la acţiune. Credem că odată cu Intrusul lui Marin Preda în­cepe să se configureze acest e­­roism care aparţine deopotrivă conştiinţei şi acţiunii. Călin Su­­rupăceanu, un tînăr ingenuu şi de Petru Poantă teribil, generos şi spontan în gesturile sale, trăieşte atribute­le vîrstei sale, in iluzia unei realităţi perfecte şi pregătite să-l accepte. Eroismul său de­vine însă aici o „intrusiune“, este înţeles de către ceilalţi ca o nesăbuinţă, un efect al lipsei de experienţă. Intre eroul real şi colectivitate există, puternice, convenţiile. Eroicul nu s-a de­gradat, aşadar, dar pentru a se putea manifesta ca semnificaţie general-umană va trebui supri­mată iluzia şi transformată rea­litatea însăşi. Din această apa­rentă ruptură dintre realitate şi conştiinţă s-a ivit, în proza mai tinără, un personaj caustic, non­conformist, adesea fermecător în teribilismul lui, aşa precum a­­dolescentele fantast-ironice ale Sânzianei Pop (romanul acesteia Serenadă la trompetă propunea la noi varianta lirică a prozei „furioase“), mai apoi ale Ga­brielei Adameşteanu, ori tinerii cinic-crepusculari, „carnavaleşti“ din Frumoşii nebuni ai hiarilor oraşe, ori „picarii“ şi teribilii lui Alexandru Deal sau Tudor Octavian, Costache Anton etc. Avem însă de-a face mai cu­­rînd cu un inconformism al vîrs­tei, cu o criză de creştere care nu aparţine şi realităţii. Pentru t­oţi aceştia, suprimarea conven­ţiilor sfîrşeşte prin realizarea unei convenţii stilistice. Decon­­spirînd iluzia realităţii, ei se re­întorc la o „literatură“ a ilu­ziei. Mai fertil ni se pare un alt model, inaugurat odată cu ro­manul lui Augustin Buzura, Absenţii, unde discreditarea ab­solută a iluziei ia forme drama­tice. Eroismul este absenţă aici, abandonare. Personajul, Mihai Bogdan, se claustrează într-o cameră, unde încearcă o ordo­nare imaginară a existenţei sale, ca o compensaţie posibilă a dis­persării personalităţii. Spaţiu al refugiului în imaginar, camera aceasta devine un loc al aştep­tării fără obiect, timp al absen­ţei, al lipsei de evenimente. Este o ficţiune oprimantă a ab­senţilor, a mediocrilor pe care, după expresia cuiva, fatalitatea îi alege în mod caraghios pen­tru a o reprezenta. „Morala“ e evidentă : recuperarea integri­tăţii umane nu-i posibilă decit prin alegerea unei căi de ac­ţiune. Un erou „pozitiv“, reprezenta­tiv în acest sens, rămîne Ale­xandru Bota din romanul lui Eugen Uricariu, Rug şi flacără. Tinărul revoluţionar caută sen­sul existenţei acţionînd, destră­­mînd pas cu pas „iluziile“, de fapt comploturile, lumii din ju­rul său. Eroismul primeşte mă­reţie, Alexandru Bota descoperă adevărata realitate nu ca victi­mă, ci în conştiinţă. Semnifica­ţia mai profundă a acestei bio­grafii exemplare este aceea­­ a căutării, existenţa ca interogaţie, comună dealtfel unei largi arii din proza mai tînără. O proză prospectivă, fără îndoială, care ambiţionează să definească noua ordine umană, renunţînd la fal­sul patetism, la retorismul vul­gar, şi descoperind un realism de substanţă, al „relaţiilor“ dintre marile coordonate ale o­­mului contemporan : adevărul, puterea, libertatea. „Eroul viitorului“ va fi perso­najul politic; mijloacele de in­vestigare a lui sunt in formare, dar ele se vor baza, indiscu­tabil, pe noile mituri ale uma­nităţii pe cale de a se constitui. Brigada artistică a întreprinderii „Electroargeş“ din Curtea de Argeş pe scena marelui festival Foto : GHEORGHE CUCU delul de muncă şi de viaţă al comuniştilor de pe şantier ele­vii au preluat şi au adoptat, la nivelul organizaţiei şi al­­ cerin­ţelor lor, numeroase iniţiative care i-au stimulat spre noi succese în muncă, în învăţătură, în pregătire. Una din izbînzile cu care ei se mîndresc este, de­sigur, depăşirea planului de pro­ducţie în valoare de 1 200 mii lei, realizat la nivelul înaltelor cerinţe impuse de includerea lui în planul şantierului naval, „Valoarea trăirilor colective“. Dar, mai mult decît acestea, mai preţioasă i se pare profesorului Nicolae Popi, îndrumătorul or­ganizaţiei U.T.C. din cadrul Grupului şcolar, trăsătura, ca­racteristică elevilor, de a gindi şi a trăi în raport cu colectivul. „Timpul individual a devenit — în evoluţie — timp colectiv. Elevii au învăţat să-şi petreacă în comun orele de răgaz, confe­rind astfel timpului liber va­lenţe superioare, şi specificul „căminist“ al elevilor noştri a înlesnit acest progres. Două treimi dintre uteciştii noştri lo­cuiesc la cămin şi acţiunile co­mune — diversificate în funcţie de multitudinea intereselor — contribuie substanţial la crearea unui colectiv sudat“. Să cităm numai cîteva argumente în spri­jinul acestei afirmaţii, argu­mente pe care le găsim în pla­nul de activităţi al organizaţiei : concursul interclase, desfăşurat pe criteriul programului artis­tic întocmit de organizaţia res­pectivă (în fiecare sîmbătă), ex­poziţiile de realizări ale cercu­rilor tehnice (în fiecare lună), concursuri pe teme de ştiinţă şi tehnică, întrecerile sportive, schimburile de experienţă cu li­ceele judeţului (cea mai apropia­tă cu Liceul „Ştefan Plavăţ“ din Orşova), serile de dans şi multe alte asemenea activităţi, care se întregesc, duminica, cu specta­colele oferite de formaţiile de muzică uşoară, populară, folk, fanfară, de dansurile cu temă, teatrul şi celelalte. Toate acestea presupun diver­sificarea activităţii politico-edu­cative a organizaţiei U.T.C. în raport de cerinţele muncii din fiecare clasă, de preocupările şi dorinţele elevilor. EMILIA VASILIU Opera Română : SEARA VIE­­NEZA — ora 19; Teatrul Naţional (Sala Mică): ALEXANDRU LA­­PUŞNEANU — ora 19,30; (Sala Atelier) : AVENTURA IN BANAL — ora 19; Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (Schitu Măgureanu) : LEONCE ŞI LENA — ora 19,30 ; (Sala Studio) : INTERVIU — ora 19,30; Teatrul de Comedie : CI­RIPIT DE PASARELE — ora 19,30; Teatrul Mic : CITITORUL DE CONTOR — ora 19,30; Teatrul Giulești : OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA — ora 19,30 ; (Sala Majestic) : NOAPTEA PĂCĂLE­LILOR — ora 19,30; Teatrul „C. Tănase“ (Sala Savoy) : REVISTA IN LUNA DE MIERE — ora 19,30; Teatrul „Ion Creangă“ : SFÎRLA NĂZDRĂVANUL — ora 10; Tea­trul „Ţăndărică“ (Sala Victoria) ; ELEFANTELUL CURIOS — ora 10; Ansamblul „Rapsodia Română“ ; CINTECE DE TINERETE FARA BATRINETE — ora 19,30­­

Next