Scînteia Tineretului, februarie 1982 (Anul 38, nr. 10164-10187)

1982-02-01 / nr. 10164

Caracterizată prin pasiune pentru adevăr şi marile idea­luri, prin dinamism şi recep­tivitate­ la toate transformă­rile novatoare ale vieţii eco­nomice, sociale şi politice, tâ­­năra generaţie a reprezentat dintotdeauna un important factor de progres în societatea românească, fiindu-i profund caracteristică acea trăsătură a poporului român traductibilă prin luptă viguroasă, plină de sacrificii pentru dreptate so­cială, independenţă naţională şi unitate statală. Cutezanţa gindirii şi entu­ziasmul acţiunii tineretului şi-au găsit o elocventă formă de exprimare în angajarea sa activă, alături de cele mai înaintate forţe ale societăţii, în amplele mişcări revoluţio­nare, progresiste pe plan so­cial şi politic, In participarea şi aportul său la toate marile înfăptuiri ale veacului trecut care vizau atît emaficiparea socială, cit şi unitatea naţio­nală şi neatîrnarea. Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, revoluţia­­ ro­mână de la 1848 sau Unirea Principatelor din 1859 sunt, din acest punct de vedere, momente cu valoare de sira­­bol, mărturii certe ale poten­ţialului revoluţionar al tinerei generaţii, ale unanimităţii ade­ziunii an de la lupta pentru împlinirea idealurilor care, intr-o etapă sau alta, consti­tuiau direcţia de acţiune a în­tregului popor, sensul unic al evoluţiei socialiste româneşti pe drumul progresului şi ci­vilizaţiei. Implicarea tineretului, ală­turi de masele largi populare, in revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu s-a manifestat distinct în toate etapele şi momentele luptei revoluţionare. Memorialişti ai vremii au consemnat, spre exemplu, entuziasmul cu care elevii de la Colegiul Sf. Seva, în frunte cu dascălul lor Gheorghe Lazăr, au salu­tat intrarea lui Tudor Vladi­­mirescu în Bucureşti, cit şi faptul că vestitul­ lăcaş de cultură a devenit în cele două luni de cârmuire a lui Tudor ,focarul din care scinteia en­tuziasmul patriotic“. Era­ acesta începutul anga­jării tinerei generaţii in amplul proces de înnoire a structurilor societăţii româ­neşti, şi lupta poporului român pentru unitate şi neatîrnare ce avea să se ilustreze în fapte dintre cele mai concludente în timpul revoluţiei române de la 1848. Freamătul revoluţiei de la mijlocul veacului trecut a pus în evidenţă braţul de luptă şi contribuţia tineretului studios, ale calfelor şi ucenicilor din ateliere şi manufacturi, ale bă­ieţilor de prăvălie, ale tineretu­lui din lumea satelor care s-au afirmat plenar în momentele cele mai tensionate ale luptei revoluţionare. Mai mult, pre­gătirea însăşi pe plan poli­tico-ideologic a revoluţiei, ani­marea desfăşurării ei au adus în prim plan reprezentative figuri de tineri militanţi re­voluţionari — gînditori pe tă­­rîm social-politic şi bărbaţi ai faptelor, precum Nicolae Băl­­cescu, Avram Iancu, Ion Ionescu de la Brad, Alexandru Ioan Cuza şi atîţia alţii. în fapt, revoluţia română de la 1848 a fost opera în primul rind a tinereţii şi exprima sensul de tinereţe care aducea cu sine un suflu înnoitor, pre­vestitor de orizonturi trans­formatoare. începutul revoluţiei, în mar­tie 1848, pe meleagurile Mol­dovei înregistrează şi o efer­vescentă manifestare a unor tineri revoluţionari, promo­tori ai ofensivei împotriva pe­rimatului regim feudal. Teama pe care domnitorul Mihail Sturza o manifesta faţă de spi­ritul radical imprimat de ti­nerii intelectuali revoluţionari dr. C. PETCULESCU (Continuare în pag. 17­aVI-a) 60 de ani de la crearea Istoria tineretului revoluţionar şi democrat din România — Istoria luptei poporului pentru libertatea, independenţa şi progresul patriei PREZENŢĂ ACTIVĂ IN TOATE MARILE MOMENTE ALE LUPTEI POPULARE ECONOMIA de la o săptămînă la alta (Pagina a 3-a) Tinerii care poartă ecusonul tricolor al gărzilor patriotice, exemple demne în întreaga activitate Azi, In prima zi a lunii fe­bruarie, gărzile patriotice — unităţi de luptă înarmate ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate — încep al doilea an de instrucţie­, şi educaţie din cin­cinalul calităţii şi eficienţei, în rindul sutelor şi sutelor de mii de combatanţi, purtind cu min­­drie ecusonul tricolor al gărzi­lor patriotice, întîlnim, cum este­ şi firesc, un impresionant număr de tineri — muncitori, ţărani şi intelectuali, băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, fără de­osebire de naţionalitate. Ei au parcurs anterior primele etape de instruire în cadrul formaţi­unilor de pregătire a tineretu­lui pentru apărarea patriei, mulţi însuşindu-şi apoi meseria armelor la şcoala ostăşiei. Aşadar, alături de mai virst­­nicii lor, tovarăşi din subuni­tăţi, tinerii combatanţi — în majoritatea lor covîrşitoare membri ai partidului şi ai U­­niunii Tineretului Comunist — pornesc la drum în noul an da pregătire ca o bogată zestre de cunoştinţe şi deprinderi mili­tare şi de specialitate, hotărîţi să ridice pe o treaptă supe­rioară ştacheta calităţii între­gului proces instructiv-educa­­tiv. Experienţa pe care au acu­mulat-o in primul an al cinci­nalului calităţii şi eficienţei atit în activitatea de producţie — in întreprinderi, pe şantiere, pe ogoare — cit şi in efortul de perfecţionare a virtuţilor de is­cusiţi şi demni apărători ai pa­triei, actualul nivel al­ pregăti­i­rii fiecăruia şi al capacităţii de acţiune a subunităţilor consti­tuie un solid suport pentru a­­tingerea unor performanţe noi, superioare. Hotărîrea tuturor de a-şi con­sacra fără preget energia în­făptuirii măreţelor obiective ale dezvoltării social-economice şi ale întăririi potenţialului naţio­nal de apărare se întemeiază pe înalta conştiinţă patriotică, revoluţionară, pe sentimentul­ supremei răspunderi faţă de destinele patriei şi ale poporu­lui, pe noua condiţie socială ce conferă oamenilor muncii cali­tatea de proprietari, producă­tori şi beneficiari, însufleţiţi de minunatele perspective deschi­se patriei de istoricele hotărîri ale Congresului al XII-lea şi ■ de magistrala expunere a se­cretarului general­­al partidului la Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1981, mindrn de noi­le şi strălucitele iniţiative şi acţiuni ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ale României socia­liste, privind dezarmarea şi pa­cea, tinerii care se instruiesc in cadrul gărzilor patriotice, ase­menea , tuturor combatanţilor a­­ces­tor formaţiuni, asemenea în­tregului tineret, întregului nos­tru popor, nu precupeţesc şi nu vor precupeţi nimic pentru a împleti strins munca paşnică de edificare a celei m­ai drepte şi mai umane orinduiri sociale cu pregătirea plină de rivnă, responsabilă pentru a fi oricînd în măsură, să apere pacea, li­niştea, viaţa nouă a ţării, cuce­ririle revoluţionare, suveranita­tea şi independenţa naţională. Locotenent-colonel VALENTIN IULIAN MOLDOVEANU (Continuare în pag. a IV-a) Primul concurs oficial, primul interviu şi prima filmare ! Foto : O. PLECAN Proletari din toate ţările, uniți-vă ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXXVIII SERIA II, Nr. 10 164 6 PAGINI 30 BANI LUNI . ,1 FEBRUARIE 1982 Olimpiada mecanizatorilor In zilele de 29 şi 30 ianua­rie la Academia de ştiinţe a­­gricole şi silvice din Bucu­reşti s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a „Olimpiadei mecanizatorilor“, amplă ma­nifestare la care au partici­pat, in cadrul etapelor de masă şi judeţene, zeci de mii de tineri mecanizatori din unităţile agricole. Ciştigătorii fazelor organizate la nivel judeţean şi al sectorului a­­gricol Ilfov s-au întrecut în finală pentru desemnarea ciştigătorilor tradiţionalei În­treceri dotate cu trofeul „Tractorul de aur“. Cei 80 de concurenţi au avut de trecut pe parcursul celor două zile ale finalei două probe, res­pectiv o probă practică şi una teoretică. Pe baza punctaju­lui obţinut, în urma trecerii acestor probe, pe pri­mele locuri ale concursului s-au situat Gheorghe Săvu­­lescu, mecanizator la S.M.A. Bărcăneşti, Prahova, la ca­tegoria de virstă pină la 30 de ani şi Gheorghe Garamia, mecanizator la S.M.A. Ciaco­­va, Timiş. In cadrul manifestării, des­făşurată sub egida C.C. al U.T.C., Ministerului Agri­culturii şi Industriei Ali­mentare, Uniunii Naţio­nale a Cooperativelor Agri­cole de Producţie şi Uniu­nii sindicatelor din aceas­tă ramură a mai fost or­ganizată o consfătuire cu tema : „Mecanizarea — com­ponentă de bază a procesului de înfăptuire a unei profun­de revoluţii agrare , forme şi modalităţi concrete folosite de organizaţiile de tineret, sindicat şi consiliile oameni­lor muncii pentru antrenarea mecanizatorilor la îndeplini­rea sarcinilor de producţie ale unităţilor agricole“, la care au participat tineri din uni­tăţile agricole de stat şi coo­peratiste, de la staţiunile de cercetare, reprezentanţi ai or­ganizaţiilor judeţene ale U.T.C. CRISTINA BAI,INT O nouă generaţie muncitorească se formează in amfiteatrele înalte­lor răspunderi de la Şantierul naval din Giurgiu Foto : V. TANASOF OAMENI ŞI PODGORII M-am întrebat, stăruind cu privirea de pe dealul Chieera, cel mai înalt punct al podgo­riei Panciu, „de cînd această vocaţie a locurilor pentru cul­tura viţei de vie ?“ De pe Chieera sau de pe Ursoi şi Rediu, Răzoare şi Tufele, plan­taţiile, elegant desenate, par nişte cohorte paşnice. Butucii, la distanţă egală unul de ce­lălalt, îşi întind braţele goale spre albastrul cerului, intr-un gest de remitere a culorilor. De prin părţile Panelului, aşezare care alături de Odobeşti şi­­ Coteşti compune triunghiul de aur al podgoriei vrîncene, cea mai întinsă din ţară, era şi Is­­trate Vodă Dabija, care prin anii domniei sale obişnuia să mîngîie cu evlavie rotunjimile cănilor de lut, ce ţinea vinul într-o sărutare de sfîntă iubire. Aşa cum ne mărturisea ing. Vasile Popa, directorul I.A.S. Panciu, principala unitate de producţie din zonă, astăzi, au devenit frecvente producţiile mari, iar vinurile de calitate­­ reprezintă un imperativ de bază al întregii munci. Numai in acest an, la ferma 10 Sîrbi (condusă de incinera Liliana Dănişor) a fost obţinută can­titatea de 15 000 kg struguri la ha, după cum rezultate frumoa­se s-au consemnat şi în ferme­le 9, Tifeşti, 11, Clipiceşti, 2, Zăbrăuţi, 8,­ Dumbrava etc. Ce poate fi nou în viaţa a­­cestei culturi, în pasionanta muncă a oamenilor ? Foarte multe lucruri. Seriozitatea prin care această străveche ocupa­ţie s-a transformat într-o efi­cientă ramură economică, hotă­­rirea cu care se angajează ,in­tr-un vast şi decisiv proces de modernizare , ambiţia generală de a se atinge treptele unei calităţi înalte, perseverenţa de a invita ştiinţa şi tehnica la aceeaşi masă cu producţia. Nu facem o confesiune surprinză­toare mărturisind că şi oame­nii, a doua latură a acestei sintagme, s-au schimbat profund, dialoghează, in limi­tele altor parametri de exi­genţă, îşi raportează activitatea la alte criterii, aspiră cu o mai hotărîtâ energie la nou. * Unul din lucrătorii cu care se mîndreşte I.A.S. Panciu se numeşte dr. ing. Ioan Puşcă, şeful complexului de vinifica­­ţie al întreprinderii, al locu­rilor, asemănător poate cu vi­nul , cînd tandru şi meditativ, cînd înţelept şi sfătos la vorbă, cind tulburător de energie, avind în permanenţă sub strea­şină gîndului noi acţiuni şi iniţiative. Ar putea fi oricînd dat ca un exemplu de împli­nire profesională, şcolile urma­te, nenumăratele ore de mun­că — virsta vegetativă a viţei... — au rodit în diplomele cişti­­gate, in titlul de doctorat, în numeroasele articole şi comu­nicări susţinute. Aici, la Pan­­ci­u, este socotit drept unul din ctitorii şampaniei, considerînd această băutură de înalt cere­monial ş­i supremă sărbătoare a inimii drept un edificiu al muncii viticultorilor. Am vă­zut zeci de tabele, mi s-au prezentat date comparative cu renumita regiune viticolă Champagne şi am gustat şi a­­ceastă băutură care trece ca o catifea prin gu­ler, furişîndu-se­ în cupele înalte ca o vorbă de dor, semănînd cu nişte baleri­ne în aşteptarea acordurilor orchestrei, am văzut şampania periind, adică vorbind cu pă­­mîntul din care şi-a luat tări­ile şi cu soarele căruia i-a împrumutat culorile. Dar, ca să ajungă aici au trebuit multe ore de muncă şi de cercetare. Toate acestea apar mai clar vizitînd hrubele lui Ştefan cel Mare, ce par rădăcini puterni­ce ale unui copac secular, un fel de dormitor uriaş în care licoarea îşi adună cu migală virtuţile. La aceste ore de bilanţ, înţeleptele îndemnuri ale secretarului general al partidului deschid în noi porţi spre împliniri tot mai lumi­noase, am văzut, la Panciu, ce înseamnă perspectivă în pro­ducţia viticolă, în timp ce noua recoltă de struguri îşi ur­mează calea dinainte scrisă, in vecinătatea secţiei de şampa­­nizare se munceşte intens la înfăptuirea unei importante in­vestiţii. Se vor extinde astfel hrubele existente, in acest fel actuala producţie dublîndu-se iar vinurile de Panciu aflîn­­du-şi cea mai eficientă valo­rificare. Se lucrează cu serio­zitate, de multe ori trecîndu-se peste limitele schimburilor­, netinindu-se seama de proble­mele personale. în primele rînduri am întîlnit tineri pre- TRAIAN OLTEANU (Continuare în pag. a IV-a) mmammmmmmmmmmmtmmmammsM O CERINŢĂ LOGICĂ, OBIECTIVĂ: CORELAREA PREŢURILOR DE PRODUCŢIE CU PREŢURILE DE DESFACERE CU AMĂNUNTUL „Realizarea unei politici juste a preţurilor, păstrarea unor ra­porturi corespunzătoare între preţul de cost, preţul de producţie şi preţul de desfacere, constituie o cerinţă logică obiectivă a bunei conduceri a activităţii economice, a construcţiei socialismului şi co­munismului". NICOLAE CEAUŞESCU Preţurile nu trebuie să acopere­­ pe cei care lucrează prost,­­ dar nici să lase în pagubă­­ pe cei care lucrează bine în lumea contemporană pro­blematica preţurilor este extrem de complexă şi interesantă, practic cu ea confruntîndu-se toate economiile naţionale. Pe plan mondial se resimte o pu­ternică alertă a relaţiilor valo­rice. Preţurile principalelor ma­terii prime şi materiale, ca şi ale echipamentelor tehnologice au crescut uneori vertiginos. Astfel, după International Fi­nancial Statistics Yearbook, pe principalele pieţe mon­diale reprezentative, în 1980 faţă de 1970, indicele pre­ţurilor a crescut de 22 ori la ţiţei, de 1,6 ori la minereuri de fier (Brazilia), de peste 2 ori la bumbac, de peste 5 ori la bau­xită, dar, in acelaşi timp, şi la produsele agricole, ca de exemplu : de 4,1 ori la carnea de oaie, de aproape 3 ori la o­­rez (Tailanda) şi cafea (Colum­bia), de 4,5 ori la unt, de 4,3 ori la zahăr etc. Aceste cifre dau o imagine destul de sugestivă a­­supra fenomenului la care m-am referit. Şi­ în economia românească se resimt influenţele creşterii ver­tiginoase a preţurilor pe piaţa mondială, mai cu seamă datorită faptului că suntem­ în situaţia de importatori a numeroase materii prime şi a unei importante can­tităţi de petrol. Aceste influenţe se propagă pe întregul flux al producţiei materiale, pînă la producţia finală, determinînd în mod obiectiv creşterea costurilor de producţie atît în ramurile primare, cit şi in cele prelucră­toare. Pentru a înţelege în a­­ceste condiţii politica de preţuri practicată în ţara noastră, este bine să facem cunoscute citeva elemente esenţiale privitoare la sistemul de preţuri şi funcţiile sale in economia românească. în România, sistemul de pre­ţuri cuprinde in principal ur­mătoarele categorii : • Preţurile de producţie şi de livrare care reglementează re­laţiile economice dintre organi­zaţiile socialiste şi care vehicu­lează cea mai­­mare parte a pro­dusului social total. • Preţurile de cumpărare (a­­chiziţie) a produselor agricole. După cum se ştie, recent, în ţara noastră, conducerea de par­tid şi de stat a hotărît, în in­teresul­­stimulării producţiei, importante măsuri menite să cointereseze ţărănimea în spo­rirea producţiilor la hectar sau pe animal. * Preţurile de vînzare cu a­­mănuntul care reglementează relaţiile dintre stat şi populaţie, preţuri mai bine cunoscute ci­titorilor, întrucît cu ele se în­­tîlnesc în viaţa de zi cu zi. Desigur, mai există şi alte ca­tegorii de preţuri, ca spre exemplu preţurile de deviz­ă în dr. GHEORGHE ŞICĂ, directorul Direcţiei finanţe­­preţuri, costuri şi comerţ, interior din Comitetul de Stat al Planificării construcţii, tarifele pentru ser­vicii, preţurile de comerţ exte­rior etc. Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că între ca­tegoriile de preţuri amintite mai înainte există relaţii de interdependenţă, nivelul lor in­­fluenţind şi nivelul preţurilor de vînzare cu amănuntul. Pentru a face încă un pas în înţelegerea politicii de preţuri practicate în ţara noastră, tre­buie să ne oprim şi asupra principalelor funcţiuni ale preţurilor, ca expresie bănească a valorii şi anume : • Funcţia de măsurător a con­sumurilor de muncă socială • Funcţia de stimulare a pro­ducţiei şi circulaţiei mărfurilor . Funcţia de distribuire şi redistribuire a venitului naţio­nal în conformitate cu interesele majore ale economiei naţionale. Desigur, funcţia esenţială şi de natură obiectivă este aceea de măsurător a consumului de muncă socială. Aceasta înseam­nă că preţul trebuie să asigure costurile medii de producţie, a­­nalizate critic (respectiv, elimi­nîndu-se deficienţele de ordin subiectiv care grevează consu­murile de muncă socială), un anumit venit net com­pus din beneficiul şi im­pozitul pe circulaţia mărfurilor (venit net ce are menirea de a asigură reproducţia socialistă lărgită, respectiv dezvoltarea e­­conomico-socială a ţării), pre­cum şi rabatul (adaosul) co­mercial care trebuie să acopere cheltuielile de circulaţie a măr­furilor de la producător la con­sumator şi un anumit beneficiu pentru organizaţiile comerciale. Legile economice obiective care acţionează şi în orînduirea socialistă, inclusiv legea valorii, impun ca în procesul de stabi­lire a preţurilor să nu se încalce principiul reproducţiei lărgite, principiile autogestiunii şi auto­­conducerii. Preţul care nu aco­peră cheltuielile de muncă so­cială este un preţ „bolnav“ care, pentru a nu răspîndi „molima“ în ansamblul sistemului de pre­ţuri, trebuie tratat, adică revă­zut. Chiar dacă temporar statul socialist îşi asumă sarcina de a subvenţiona anumite activi­tăţi din economie, pentru ca dezvoltarea economico-socială să se realizeze în mod corespunză­tor în continuare, este necesar ca periodic toate categoriile de preţuri la care ne-am referit să fie adaptate etapelor pe care le străbate economia naţională pentru a oglindi cit mai cores­punzător consumurile de muncă socială. Deci, ca să sintetizez, preţul nu trebuie să acopere pe cei care lucrează prost în eco­nomie, dar trebuie să acopere o activitate economică corespun­zătoare, stimulînd în acelaşi timp şi dezvoltarea. Atunci cînd diferite categorii de preţuri nu sunt corelate, pro­ducătorul nu este interesat" să realizeze producţia şi să lărgeas­că oferta de mărfuri (inclusiv bunurile de consum), venitul net al statului nu este asigurat pen­tru a soluţiona problemele le­gate de dezvoltarea economica­(Continuare in pag. a IV-a) Intr-o stagiune muzicală care agonizează înainte de a fi trăit evenimentele care să o îndreptăţească la înscrierea ei printre cele memorabile, con­certele lui Gheorghe Zamfir au avut darul să stîrnească un neobişnuit interes al publicu­lui. Să se explice acest fapt mă întrebam in sala populată de mulţi tineri pe care îi vă­zusem mai rar sau pentru pri­ma oară la Ateneu ca şi de melomanii pe care îi întîlnim de obicei la manifestările mu­zicale cele mai subtile — prin curiozitatea stirnită de succe­sele internaţionale ale naistu­lui? Fără îndoială cei care ci­tesc cu multă atenţie ziarele pot afla parcimonioase ştiri despre concertele sale „peste mai multe rînduri de hotare“ ca să-l parafrazăm pe Tudor Ar­­ghezi, după cum tot astfel luăm cunoştinţă despre dis­tincţiile pe care le primesc Naiul fermecat discurile sale editate de mari­le­ case de specialitate ale lu­mii. Cei ce călătoresc ii întîl­­nesc adesea numele în oraşe cu­­ îndelungate tradiţii, cu o viaţă şi o cultură muzicală in­tensă, asociat cu al altor in­terpreţi, concertele sale desfă­­şurindu-se în reputate lăcaşuri ale muzicii. Să fie oare deci numai cu­riozitatea pentru artistul al că­rui nume şi-a cucerit într-un răstimp­ atit de scu­rt o­ adevă­­rată, constantă şi mereu în­noită reputaţie internaţională explicaţia prezenţei atit de nu­meroase in sălile Ateneului? Nu, deoarece căldura şi chiar entuziasmul cu care este in­­timpinat de cite ori se înfăţi­şează publicului românesc că­deşte o afecţiune, o adeziune spirituală faţă de arta sa. Pu­blicul simte şi trăieşte această apariţie mai puţin obişnuită a muzicii contemporane care nu este nici pină astăzi explicată şi înţeleasă aşa cum se cuvi­ne la noi în ţară. Nu pentru că despre el nu s-ar fi scris patetic şi entuziast. Dar să fim sinceri cu excepţia Cellei De­­lavrancea şi a lui Harry Brau­ner despre valoarea lui ne-am dat seama abia după ce alţii l-au recunoscut, abia după ce ecourile unei aprecieri inter­naţionale care nu se dovedeau a fi nici circumstanţială, nici efemeră, a ajuns pină la noi. Şi atunci noi am ratificat-o. Dar de explicat, am explicat-o mai ales in termeni literari şi mai puţin, chiar foarte puţin am căutat să vedem încotro duc toate căutările sale, toate VALERIU RÂPEANU (Continuare în pag. a IV-a)

Next