Scînteia Tineretului, februarie 1982 (Anul 38, nr. 10164-10187)
1982-02-01 / nr. 10164
Caracterizată prin pasiune pentru adevăr şi marile idealuri, prin dinamism şi receptivitate la toate transformările novatoare ale vieţii economice, sociale şi politice, tânăra generaţie a reprezentat dintotdeauna un important factor de progres în societatea românească, fiindu-i profund caracteristică acea trăsătură a poporului român traductibilă prin luptă viguroasă, plină de sacrificii pentru dreptate socială, independenţă naţională şi unitate statală. Cutezanţa gindirii şi entuziasmul acţiunii tineretului şi-au găsit o elocventă formă de exprimare în angajarea sa activă, alături de cele mai înaintate forţe ale societăţii, în amplele mişcări revoluţionare, progresiste pe plan social şi politic, In participarea şi aportul său la toate marile înfăptuiri ale veacului trecut care vizau atît emaficiparea socială, cit şi unitatea naţională şi neatîrnarea. Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, revoluţia română de la 1848 sau Unirea Principatelor din 1859 sunt, din acest punct de vedere, momente cu valoare de sirabol, mărturii certe ale potenţialului revoluţionar al tinerei generaţii, ale unanimităţii adeziunii an de la lupta pentru împlinirea idealurilor care, intr-o etapă sau alta, constituiau direcţia de acţiune a întregului popor, sensul unic al evoluţiei socialiste româneşti pe drumul progresului şi civilizaţiei. Implicarea tineretului, alături de masele largi populare, in revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu s-a manifestat distinct în toate etapele şi momentele luptei revoluţionare. Memorialişti ai vremii au consemnat, spre exemplu, entuziasmul cu care elevii de la Colegiul Sf. Seva, în frunte cu dascălul lor Gheorghe Lazăr, au salutat intrarea lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, cit şi faptul că vestitul lăcaş de cultură a devenit în cele două luni de cârmuire a lui Tudor ,focarul din care scinteia entuziasmul patriotic“. Era acesta începutul angajării tinerei generaţii in amplul proces de înnoire a structurilor societăţii româneşti, şi lupta poporului român pentru unitate şi neatîrnare ce avea să se ilustreze în fapte dintre cele mai concludente în timpul revoluţiei române de la 1848. Freamătul revoluţiei de la mijlocul veacului trecut a pus în evidenţă braţul de luptă şi contribuţia tineretului studios, ale calfelor şi ucenicilor din ateliere şi manufacturi, ale băieţilor de prăvălie, ale tineretului din lumea satelor care s-au afirmat plenar în momentele cele mai tensionate ale luptei revoluţionare. Mai mult, pregătirea însăşi pe plan politico-ideologic a revoluţiei, animarea desfăşurării ei au adus în prim plan reprezentative figuri de tineri militanţi revoluţionari — gînditori pe tărîm social-politic şi bărbaţi ai faptelor, precum Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Ion Ionescu de la Brad, Alexandru Ioan Cuza şi atîţia alţii. în fapt, revoluţia română de la 1848 a fost opera în primul rind a tinereţii şi exprima sensul de tinereţe care aducea cu sine un suflu înnoitor, prevestitor de orizonturi transformatoare. începutul revoluţiei, în martie 1848, pe meleagurile Moldovei înregistrează şi o efervescentă manifestare a unor tineri revoluţionari, promotori ai ofensivei împotriva perimatului regim feudal. Teama pe care domnitorul Mihail Sturza o manifesta faţă de spiritul radical imprimat de tinerii intelectuali revoluţionari dr. C. PETCULESCU (Continuare în pag. 17aVI-a) 60 de ani de la crearea Istoria tineretului revoluţionar şi democrat din România — Istoria luptei poporului pentru libertatea, independenţa şi progresul patriei PREZENŢĂ ACTIVĂ IN TOATE MARILE MOMENTE ALE LUPTEI POPULARE ECONOMIA de la o săptămînă la alta (Pagina a 3-a) Tinerii care poartă ecusonul tricolor al gărzilor patriotice, exemple demne în întreaga activitate Azi, In prima zi a lunii februarie, gărzile patriotice — unităţi de luptă înarmate ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate — încep al doilea an de instrucţie, şi educaţie din cincinalul calităţii şi eficienţei, în rindul sutelor şi sutelor de mii de combatanţi, purtind cu mindrie ecusonul tricolor al gărzilor patriotice, întîlnim, cum este şi firesc, un impresionant număr de tineri — muncitori, ţărani şi intelectuali, băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, fără deosebire de naţionalitate. Ei au parcurs anterior primele etape de instruire în cadrul formaţiunilor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, mulţi însuşindu-şi apoi meseria armelor la şcoala ostăşiei. Aşadar, alături de mai virstnicii lor, tovarăşi din subunităţi, tinerii combatanţi — în majoritatea lor covîrşitoare membri ai partidului şi ai Uniunii Tineretului Comunist — pornesc la drum în noul an da pregătire ca o bogată zestre de cunoştinţe şi deprinderi militare şi de specialitate, hotărîţi să ridice pe o treaptă superioară ştacheta calităţii întregului proces instructiv-educativ. Experienţa pe care au acumulat-o in primul an al cincinalului calităţii şi eficienţei atit în activitatea de producţie — in întreprinderi, pe şantiere, pe ogoare — cit şi in efortul de perfecţionare a virtuţilor de iscusiţi şi demni apărători ai patriei, actualul nivel al pregătiirii fiecăruia şi al capacităţii de acţiune a subunităţilor constituie un solid suport pentru atingerea unor performanţe noi, superioare. Hotărîrea tuturor de a-şi consacra fără preget energia înfăptuirii măreţelor obiective ale dezvoltării social-economice şi ale întăririi potenţialului naţional de apărare se întemeiază pe înalta conştiinţă patriotică, revoluţionară, pe sentimentul supremei răspunderi faţă de destinele patriei şi ale poporului, pe noua condiţie socială ce conferă oamenilor muncii calitatea de proprietari, producători şi beneficiari, însufleţiţi de minunatele perspective deschise patriei de istoricele hotărîri ale Congresului al XII-lea şi ■ de magistrala expunere a secretarului generalal partidului la Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1981, mindrn de noile şi strălucitele iniţiative şi acţiuni ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ale României socialiste, privind dezarmarea şi pacea, tinerii care se instruiesc in cadrul gărzilor patriotice, asemenea , tuturor combatanţilor acestor formaţiuni, asemenea întregului tineret, întregului nostru popor, nu precupeţesc şi nu vor precupeţi nimic pentru a împleti strins munca paşnică de edificare a celei mai drepte şi mai umane orinduiri sociale cu pregătirea plină de rivnă, responsabilă pentru a fi oricînd în măsură, să apere pacea, liniştea, viaţa nouă a ţării, cuceririle revoluţionare, suveranitatea şi independenţa naţională. Locotenent-colonel VALENTIN IULIAN MOLDOVEANU (Continuare în pag. a IV-a) Primul concurs oficial, primul interviu şi prima filmare ! Foto : O. PLECAN Proletari din toate ţările, uniți-vă ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXXVIII SERIA II, Nr. 10 164 6 PAGINI 30 BANI LUNI . ,1 FEBRUARIE 1982 Olimpiada mecanizatorilor In zilele de 29 şi 30 ianuarie la Academia de ştiinţe agricole şi silvice din Bucureşti s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a „Olimpiadei mecanizatorilor“, amplă manifestare la care au participat, in cadrul etapelor de masă şi judeţene, zeci de mii de tineri mecanizatori din unităţile agricole. Ciştigătorii fazelor organizate la nivel judeţean şi al sectorului agricol Ilfov s-au întrecut în finală pentru desemnarea ciştigătorilor tradiţionalei Întreceri dotate cu trofeul „Tractorul de aur“. Cei 80 de concurenţi au avut de trecut pe parcursul celor două zile ale finalei două probe, respectiv o probă practică şi una teoretică. Pe baza punctajului obţinut, în urma trecerii acestor probe, pe primele locuri ale concursului s-au situat Gheorghe Săvulescu, mecanizator la S.M.A. Bărcăneşti, Prahova, la categoria de virstă pină la 30 de ani şi Gheorghe Garamia, mecanizator la S.M.A. Ciacova, Timiş. In cadrul manifestării, desfăşurată sub egida C.C. al U.T.C., Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi Uniunii sindicatelor din această ramură a mai fost organizată o consfătuire cu tema : „Mecanizarea — componentă de bază a procesului de înfăptuire a unei profunde revoluţii agrare , forme şi modalităţi concrete folosite de organizaţiile de tineret, sindicat şi consiliile oamenilor muncii pentru antrenarea mecanizatorilor la îndeplinirea sarcinilor de producţie ale unităţilor agricole“, la care au participat tineri din unităţile agricole de stat şi cooperatiste, de la staţiunile de cercetare, reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale U.T.C. CRISTINA BAI,INT O nouă generaţie muncitorească se formează in amfiteatrele înaltelor răspunderi de la Şantierul naval din Giurgiu Foto : V. TANASOF OAMENI ŞI PODGORII M-am întrebat, stăruind cu privirea de pe dealul Chieera, cel mai înalt punct al podgoriei Panciu, „de cînd această vocaţie a locurilor pentru cultura viţei de vie ?“ De pe Chieera sau de pe Ursoi şi Rediu, Răzoare şi Tufele, plantaţiile, elegant desenate, par nişte cohorte paşnice. Butucii, la distanţă egală unul de celălalt, îşi întind braţele goale spre albastrul cerului, intr-un gest de remitere a culorilor. De prin părţile Panelului, aşezare care alături de Odobeşti şi Coteşti compune triunghiul de aur al podgoriei vrîncene, cea mai întinsă din ţară, era şi Istrate Vodă Dabija, care prin anii domniei sale obişnuia să mîngîie cu evlavie rotunjimile cănilor de lut, ce ţinea vinul într-o sărutare de sfîntă iubire. Aşa cum ne mărturisea ing. Vasile Popa, directorul I.A.S. Panciu, principala unitate de producţie din zonă, astăzi, au devenit frecvente producţiile mari, iar vinurile de calitate reprezintă un imperativ de bază al întregii munci. Numai in acest an, la ferma 10 Sîrbi (condusă de incinera Liliana Dănişor) a fost obţinută cantitatea de 15 000 kg struguri la ha, după cum rezultate frumoase s-au consemnat şi în fermele 9, Tifeşti, 11, Clipiceşti, 2, Zăbrăuţi, 8, Dumbrava etc. Ce poate fi nou în viaţa acestei culturi, în pasionanta muncă a oamenilor ? Foarte multe lucruri. Seriozitatea prin care această străveche ocupaţie s-a transformat într-o eficientă ramură economică, hotărirea cu care se angajează ,intr-un vast şi decisiv proces de modernizare , ambiţia generală de a se atinge treptele unei calităţi înalte, perseverenţa de a invita ştiinţa şi tehnica la aceeaşi masă cu producţia. Nu facem o confesiune surprinzătoare mărturisind că şi oamenii, a doua latură a acestei sintagme, s-au schimbat profund, dialoghează, in limitele altor parametri de exigenţă, îşi raportează activitatea la alte criterii, aspiră cu o mai hotărîtâ energie la nou. * Unul din lucrătorii cu care se mîndreşte I.A.S. Panciu se numeşte dr. ing. Ioan Puşcă, şeful complexului de vinificaţie al întreprinderii, al locurilor, asemănător poate cu vinul , cînd tandru şi meditativ, cînd înţelept şi sfătos la vorbă, cind tulburător de energie, avind în permanenţă sub streaşină gîndului noi acţiuni şi iniţiative. Ar putea fi oricînd dat ca un exemplu de împlinire profesională, şcolile urmate, nenumăratele ore de muncă — virsta vegetativă a viţei... — au rodit în diplomele ciştigate, in titlul de doctorat, în numeroasele articole şi comunicări susţinute. Aici, la Panciu, este socotit drept unul din ctitorii şampaniei, considerînd această băutură de înalt ceremonial şi supremă sărbătoare a inimii drept un edificiu al muncii viticultorilor. Am văzut zeci de tabele, mi s-au prezentat date comparative cu renumita regiune viticolă Champagne şi am gustat şi această băutură care trece ca o catifea prin guler, furişîndu-se în cupele înalte ca o vorbă de dor, semănînd cu nişte balerine în aşteptarea acordurilor orchestrei, am văzut şampania periind, adică vorbind cu pămîntul din care şi-a luat tăriile şi cu soarele căruia i-a împrumutat culorile. Dar, ca să ajungă aici au trebuit multe ore de muncă şi de cercetare. Toate acestea apar mai clar vizitînd hrubele lui Ştefan cel Mare, ce par rădăcini puternice ale unui copac secular, un fel de dormitor uriaş în care licoarea îşi adună cu migală virtuţile. La aceste ore de bilanţ, înţeleptele îndemnuri ale secretarului general al partidului deschid în noi porţi spre împliniri tot mai luminoase, am văzut, la Panciu, ce înseamnă perspectivă în producţia viticolă, în timp ce noua recoltă de struguri îşi urmează calea dinainte scrisă, in vecinătatea secţiei de şampanizare se munceşte intens la înfăptuirea unei importante investiţii. Se vor extinde astfel hrubele existente, in acest fel actuala producţie dublîndu-se iar vinurile de Panciu aflîndu-şi cea mai eficientă valorificare. Se lucrează cu seriozitate, de multe ori trecîndu-se peste limitele schimburilor, netinindu-se seama de problemele personale. în primele rînduri am întîlnit tineri pre- TRAIAN OLTEANU (Continuare în pag. a IV-a) mmammmmmmmmmmmtmmmammsM O CERINŢĂ LOGICĂ, OBIECTIVĂ: CORELAREA PREŢURILOR DE PRODUCŢIE CU PREŢURILE DE DESFACERE CU AMĂNUNTUL „Realizarea unei politici juste a preţurilor, păstrarea unor raporturi corespunzătoare între preţul de cost, preţul de producţie şi preţul de desfacere, constituie o cerinţă logică obiectivă a bunei conduceri a activităţii economice, a construcţiei socialismului şi comunismului". NICOLAE CEAUŞESCU Preţurile nu trebuie să acopere pe cei care lucrează prost, dar nici să lase în pagubă pe cei care lucrează bine în lumea contemporană problematica preţurilor este extrem de complexă şi interesantă, practic cu ea confruntîndu-se toate economiile naţionale. Pe plan mondial se resimte o puternică alertă a relaţiilor valorice. Preţurile principalelor materii prime şi materiale, ca şi ale echipamentelor tehnologice au crescut uneori vertiginos. Astfel, după International Financial Statistics Yearbook, pe principalele pieţe mondiale reprezentative, în 1980 faţă de 1970, indicele preţurilor a crescut de 22 ori la ţiţei, de 1,6 ori la minereuri de fier (Brazilia), de peste 2 ori la bumbac, de peste 5 ori la bauxită, dar, in acelaşi timp, şi la produsele agricole, ca de exemplu : de 4,1 ori la carnea de oaie, de aproape 3 ori la orez (Tailanda) şi cafea (Columbia), de 4,5 ori la unt, de 4,3 ori la zahăr etc. Aceste cifre dau o imagine destul de sugestivă asupra fenomenului la care m-am referit. Şi în economia românească se resimt influenţele creşterii vertiginoase a preţurilor pe piaţa mondială, mai cu seamă datorită faptului că suntem în situaţia de importatori a numeroase materii prime şi a unei importante cantităţi de petrol. Aceste influenţe se propagă pe întregul flux al producţiei materiale, pînă la producţia finală, determinînd în mod obiectiv creşterea costurilor de producţie atît în ramurile primare, cit şi in cele prelucrătoare. Pentru a înţelege în aceste condiţii politica de preţuri practicată în ţara noastră, este bine să facem cunoscute citeva elemente esenţiale privitoare la sistemul de preţuri şi funcţiile sale in economia românească. în România, sistemul de preţuri cuprinde in principal următoarele categorii : • Preţurile de producţie şi de livrare care reglementează relaţiile economice dintre organizaţiile socialiste şi care vehiculează cea maimare parte a produsului social total. • Preţurile de cumpărare (achiziţie) a produselor agricole. După cum se ştie, recent, în ţara noastră, conducerea de partid şi de stat a hotărît, în interesulstimulării producţiei, importante măsuri menite să cointereseze ţărănimea în sporirea producţiilor la hectar sau pe animal. * Preţurile de vînzare cu amănuntul care reglementează relaţiile dintre stat şi populaţie, preţuri mai bine cunoscute cititorilor, întrucît cu ele se întîlnesc în viaţa de zi cu zi. Desigur, mai există şi alte categorii de preţuri, ca spre exemplu preţurile de deviză în dr. GHEORGHE ŞICĂ, directorul Direcţiei finanţepreţuri, costuri şi comerţ, interior din Comitetul de Stat al Planificării construcţii, tarifele pentru servicii, preţurile de comerţ exterior etc. Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că între categoriile de preţuri amintite mai înainte există relaţii de interdependenţă, nivelul lor influenţind şi nivelul preţurilor de vînzare cu amănuntul. Pentru a face încă un pas în înţelegerea politicii de preţuri practicate în ţara noastră, trebuie să ne oprim şi asupra principalelor funcţiuni ale preţurilor, ca expresie bănească a valorii şi anume : • Funcţia de măsurător a consumurilor de muncă socială • Funcţia de stimulare a producţiei şi circulaţiei mărfurilor . Funcţia de distribuire şi redistribuire a venitului naţional în conformitate cu interesele majore ale economiei naţionale. Desigur, funcţia esenţială şi de natură obiectivă este aceea de măsurător a consumului de muncă socială. Aceasta înseamnă că preţul trebuie să asigure costurile medii de producţie, analizate critic (respectiv, eliminîndu-se deficienţele de ordin subiectiv care grevează consumurile de muncă socială), un anumit venit net compus din beneficiul şi impozitul pe circulaţia mărfurilor (venit net ce are menirea de a asigură reproducţia socialistă lărgită, respectiv dezvoltarea economico-socială a ţării), precum şi rabatul (adaosul) comercial care trebuie să acopere cheltuielile de circulaţie a mărfurilor de la producător la consumator şi un anumit beneficiu pentru organizaţiile comerciale. Legile economice obiective care acţionează şi în orînduirea socialistă, inclusiv legea valorii, impun ca în procesul de stabilire a preţurilor să nu se încalce principiul reproducţiei lărgite, principiile autogestiunii şi autoconducerii. Preţul care nu acoperă cheltuielile de muncă socială este un preţ „bolnav“ care, pentru a nu răspîndi „molima“ în ansamblul sistemului de preţuri, trebuie tratat, adică revăzut. Chiar dacă temporar statul socialist îşi asumă sarcina de a subvenţiona anumite activităţi din economie, pentru ca dezvoltarea economico-socială să se realizeze în mod corespunzător în continuare, este necesar ca periodic toate categoriile de preţuri la care ne-am referit să fie adaptate etapelor pe care le străbate economia naţională pentru a oglindi cit mai corespunzător consumurile de muncă socială. Deci, ca să sintetizez, preţul nu trebuie să acopere pe cei care lucrează prost în economie, dar trebuie să acopere o activitate economică corespunzătoare, stimulînd în acelaşi timp şi dezvoltarea. Atunci cînd diferite categorii de preţuri nu sunt corelate, producătorul nu este interesat" să realizeze producţia şi să lărgească oferta de mărfuri (inclusiv bunurile de consum), venitul net al statului nu este asigurat pentru a soluţiona problemele legate de dezvoltarea economica(Continuare in pag. a IV-a) Intr-o stagiune muzicală care agonizează înainte de a fi trăit evenimentele care să o îndreptăţească la înscrierea ei printre cele memorabile, concertele lui Gheorghe Zamfir au avut darul să stîrnească un neobişnuit interes al publicului. Să se explice acest fapt mă întrebam in sala populată de mulţi tineri pe care îi văzusem mai rar sau pentru prima oară la Ateneu ca şi de melomanii pe care îi întîlnim de obicei la manifestările muzicale cele mai subtile — prin curiozitatea stirnită de succesele internaţionale ale naistului? Fără îndoială cei care citesc cu multă atenţie ziarele pot afla parcimonioase ştiri despre concertele sale „peste mai multe rînduri de hotare“ ca să-l parafrazăm pe Tudor Arghezi, după cum tot astfel luăm cunoştinţă despre distincţiile pe care le primesc Naiul fermecat discurile sale editate de marile case de specialitate ale lumii. Cei ce călătoresc ii întîlnesc adesea numele în oraşe cu îndelungate tradiţii, cu o viaţă şi o cultură muzicală intensă, asociat cu al altor interpreţi, concertele sale desfăşurindu-se în reputate lăcaşuri ale muzicii. Să fie oare deci numai curiozitatea pentru artistul al cărui nume şi-a cucerit într-un răstimp atit de scurt o adevărată, constantă şi mereu înnoită reputaţie internaţională explicaţia prezenţei atit de numeroase in sălile Ateneului? Nu, deoarece căldura şi chiar entuziasmul cu care este intimpinat de cite ori se înfăţişează publicului românesc cădeşte o afecţiune, o adeziune spirituală faţă de arta sa. Publicul simte şi trăieşte această apariţie mai puţin obişnuită a muzicii contemporane care nu este nici pină astăzi explicată şi înţeleasă aşa cum se cuvine la noi în ţară. Nu pentru că despre el nu s-ar fi scris patetic şi entuziast. Dar să fim sinceri cu excepţia Cellei Delavrancea şi a lui Harry Brauner despre valoarea lui ne-am dat seama abia după ce alţii l-au recunoscut, abia după ce ecourile unei aprecieri internaţionale care nu se dovedeau a fi nici circumstanţială, nici efemeră, a ajuns pină la noi. Şi atunci noi am ratificat-o. Dar de explicat, am explicat-o mai ales in termeni literari şi mai puţin, chiar foarte puţin am căutat să vedem încotro duc toate căutările sale, toate VALERIU RÂPEANU (Continuare în pag. a IV-a)