Scânteia, decembrie 1944 (Anul 1, nr. 70-96)
1944-12-01 / nr. 70
r 2 A 24-ei aniversare a Republei Socialiste Sovieticei an Armeniei Astăzi 29 Noembrie mă împlinesc. 24 de ani dela întemeierea Republice! Socialiste Sovietice a Armeniei. In cadrul organizaţiei sale de stat, poporul armean s’a putut desvolta, ajungând la o înflorire economică şi culturală încă necunoscută în istoria sa atât de dramatică. După încetarea celui dintâi război mondial, îndată după semnarea armistiţiului din Noembrie 1918, treburile publice din Armenia erau conduse de un guvern numit taşnaghist. Guvern slab, fără autoritate şi fără mijloace care să corespundă sarcinilor ce le avea de Îndeplinit Dominat pe deasupra eie ,un sentiment de falsă mândrie naţională, nu era în stare nici să se opună invaziei străine, nici nu chema în ajutor marea putere sovietică. Teritoriul republicei era mereu invadat de vecinii georgieni şi turci, iar guvernul nu le putea opune vreo rezistenţă militară serioasă. Numai când Turcii ajunseră până la Alexandropol şi ocupară până şi portul Kars, guvernul taş naghist a cerut în chip formal ajutor armat sovietic. Poporul armean declară Armenia Republică Socialistă Sovietică, câştigându-şi astfel dintr-o singură lovitură şi neatârnarea naţională şi libertatea socială în vederea unei nestingherite desvoltări economice şi culturale. Preşedintele presadhimului suprem al Armeniei, Matag Bahian, a trasat în câteva rânduri istoria sbuciumată a poporului armean. „Diferiţi cotropitori străini stăpâneau Armenia, care trecea din mâna unui invadator în a celuilalt. Asupritorii stăpâneau ţara, tăiau şi spânzurau, făceau să curgă şiroaie de sânge, dar nu au reuşit să îngenunchieze poporul armean, să strivească voinţa lui“. Sub regimul sovietic poporul armean deveni stăpân pe soarta sa. Progresele realizate în domeniul electrificării, al construcţiei, industriei socialiste ca şi al creării de şcoli, licee, universităţi, cinematografe, teatre, muzee, depăşesc prevederile cele mai optimiste ce s’ar fi putut face. Numai oraşul Erevan capitala Armeniei, care era un orăşel oarecare provincial, având o populaţie de circa 37.000 de locuitori, numără astăzi sute de mii de locuitori şi prin construcţiiile sale, prin viaţa trepidantă ce-l însufleţeşte, a devenit un adevărat oraş modern. In timpul Marelui Război Patriotic pe care îl duce Uniunea Sovietică împotria cotropitorului, poporul armean a dat întreaga sa contribuţie. In rândurile Armatei Roşii fiii poporului armean au luptat cu eroism pentru alungarea hoardelor hitleriste de pe teritoriul Uniunii şi luptă şi acum pentru definitiva sdrobire a fascismului, întreg poporul din urme, din fabrici, de pe ogoare, a muncit ca sf o - reducă cât mai mult pentru susţinerea frontului la fel cu toate popoarele înfrăţite în lupta comună pentru fericirea şi progresul tntregei omeniri. Un popor car© n’a cunoscut decât martirajul, în trecutul săubuciumat, cunoaşte astăzi o viaţă liberă, demnă şi asigurată împotriva înrobirii. Poporul armean şi-a putut şi îşi poate dedica întreaga sa putere de muncă în direcţia culturii. La aniversarea celor 24 de ani a Independenței reale a Armeniei, poporul român salută Republica Socialistă Sovietică a Armeniei. *=■-■■r ,‰==gs5g;=g‰T » ■. 1 ) . Sunt momente în Viaţa poporului, când el poate fi văzut în toată măreţia, când operele lui se ridică înainte-i, luminate de o puternică şi strălucitoare lumină. Cuvintele conducătorului sunt astfel de momente din viaţa poporului sovietic. Fiecare cuvânt al Marelui Stalin îmbogăţeşte gândul, înarmează sufletele. Cuvântarea istorică a lui Stalin este Un mare eveniment în Viaţa ideilor poporului nostru. De pe înălţimea pe care îi ridică pe oamenii sovietic, conducătorul lor, se deschid perspective largi. In ziele sărbătorilor Marelui Octombrie am văzut şi mai limpede calea, străbătută de poporul nostru. Am văzut toată ţara noastră, am văzut patria noastră, şi mai tare au început să bată inimile noastre, mnei puteri că a devenit iubirea noastră de patrie — al cărei chip luminos ne însufleţeşte în zilele păcii ca şi in zilele războiului. Iubrea pentru patria noastră sovietică este izvorul succeselor poporului nostru. Ea însufleţeşte munca lucrătorului, a ţăranului, a intelectualului, in spatele frontului. Ea îl însoţeşte pe luptătorul din Armata Roşie pe front, în luptă pe viaţă şi pe moarte. Ea dă cnului bărbăţia în luptă cu greutăţile şi Ipsurile din timpul războiului. Ea ajută să poată fi stăpânită durerea provocată de pierderea celor iubiţi şi apropiaţi. Toate sforţările noastre, toate jertfele noastre, toate victoriile noastre sunt înfăptute în numele Patriei. In numele Patriei sale sovietice poporul nostru se pregăteşte acum pentru ultima bătălie cu mârşavul inamic. Poporul nostru va căşta şi această luptă. Sentmentul iubirii faţă de Patrie a fost propriu totdeauna omului sovietic, precum i-a fost propriu şi sentimentul mândriei sale. Sentimentul de mândrie naţională s’a întărit în epoca noastră, când în ţara noastră a biruitaleea Marei Revoluţii Socialiste, s’a construit societatea socialstă, când poporul sovietic s’a aşezat în mintea luptei cu barbarii fascişti, când în această luptă el a adunat în juru-i pe toţi oamenii cinstiţi din lume şi cu drept şi-a atras laude de popor-erou. Imperialştii Germaniei au pornit împotriva Ţării Sovietce armate formidabile, înarmate după ultima cerinţă a tehnicei de războiu, bine echipaţi, muştruluiţi, stăpânind arta militară. Imperialişti germani au pornit contra Ţării Sovietice şi cu ideologia lor, pe care ei o socoteau nu mi puţin puternică, decât tunurile Krupp. Ei au proclamat poporul german „rassa superioară“, care e chemată să domine celelalte popoare. Pe drapelele lor cafenii au desenat lozincile unui naţionalism animale, împreună cu tancurile şi avioanele, lozincile au contribuit la înarmarea hoardelor fasciste, care, mişeleşte, pe neaşteptate au năvălit peste graniţele Patriei noastre socialiste. Astăzi aceste hoarde tâlhăreşti au luat calea întoarsă. Milioane de soldaţi nemţi, şi-au găsit mormântul pe pământul nostru. Şesurile şi pădurile noastre s’au prefăcut in citire gigantice pentru armamentul fasciştilor Poporul Sovietic. Armata lui Roşie au sdrobit armata hitlerista în lupta a cărei asemănare nu poate fi găsită în istorie. Uniunea Sovietică s’a arătat şi economiceşte mai puternică, decât statul fascist. Tehnica noastră a întrecut pe cea nemţească. Armele noastre sunt mai puternice, decât cele duşmane. Gândirea noastră militară a învins şcoala mitară nemţească. Inamicul a suferit o înfrângere în toate domeniile şi noi putem vorbi acum cu bună dreptate despre victoria statului sovietic în cea mai grea aspră încercare. Mare şi glorioasă este victoria noastră economică în războiul contra Germaniei hitleriste. Nu mai puţin glorioasă şi mare este fi Victoria noastră politico-morală. „In cursul războiului hiierati, au şuferat nu numai o înfrângere militară dar , politicomorală. Ideologia, înrădăcinată în ţara noastră, die egalitate a tuturor raselor şi naţiilor, ideologi® am c ţie: între popoare a învins cu totul ideologa naţionalismului şi a urei între rase a hitler şi lor“. (I. Stalirt). Noi am smuls din mâinile duşmanului arma pe care hitleriştii contau foarte mult. Ei n’au găsit la noi teren prielnic pentru ideologia lor. Concepţia progresistă a oamenilor sovietici exclude duşmănoasele „teorii“ şi „idei“, care sunt fundamentul naţionalismului nemţesc animalic. Politica de ură rasistă este izvorul slăbiciunii interne şi izolării politico-externă a statului germano-făscist. Clica hitleristă cu politica ei canibalică a ridicat contra Germaniei toate popoarele lumii Aşa zisa „rasă aleasă a germanilor“ a devenit obiectul urii generale. Politica de fiară a naţionalismului fascist este urâtă de toţi oamenii sovietici, educaţi în spiritul patriotismului sovietic, unde dragostea pentru poporul propriu se împleteşte cu stima pentru drepturile şi independenţa celorlalte popoare. Chiar şi în războiul impus nouă de Germania hitleristă, noi nu ne-am înjosit până la sentimentul josnic de ură faţă de nemţi, ca faţă de oameni de altă rasă. Oamenii sovietici urăsc pe cotropitorii germani, nu fiindcă sunt oameni de altă naţie, ci fiindcă ei au adus poporului nostru şi tuturor popoarelor iubitoare de libertate nenumărate dureri şi chinuri. Morala noastră e înaltă şi nobilă. Ea este o forţă etformă care va zdrobi ideologia fascismului. Intemeetorul statului nostru, marele Lenin, în primele zile ale Marei Revoluţii Socialiste din Octombrie chema „să dărâmăm trecutul acela învechit, sângeros şi murdar, când Rusia capitaliştilor asupritori juca rolul călăului faţă de celelalte popoare". Din acest trecut n’a mai rămas nimic. Ca nişte umbre întunecoase, duse in nefiinţă, se arată omului sovietic imperialiştii, colonizatorii şi surovocatorii de pogromuri, care prefăcuseră Rusia veche în închisoare a popoarelor. Calculul hitleriştilor că vor reuşi să aţâţe popoarele statului nostru sovietic multinaţional, le vor desbina, vor desmembra statul nostru, s’a prăbuşit. Cotropitorii germano-fascişti s’au isbit de forţe, patriotismului sovietic tare ca oţelul bazat de prietenie între popoarele sale. „Forţa patriotismuluii sovietic constă în faptul că el «’are la bază prejudecăţi rasiste şi naţionaliste, ci este profund credincios patriei sale sovietice şi o prietenie frăţească leagă pe muncitorii tuturor naţiilor din ţara noastră It. patriotismul sovietic se îmbină armonios tradiţiile naţionale ale popoarelor ca şi interesele vitale comune ale tuturor muncitorilor Uniunii Sovietice. Patriotismul sovietic nu desbimnă, ci, dimpotrivă, uneşte toate naţiile şi popoarele ţării noastre într’una singură şi frăţească familie. In acestea trebue să vedem bazele unei prietenici indestructibile şi tot mai mult crescânde a popoarelor Uniunii Sovietice”. (I. Stalin). Ca un singur om s’au ridicat la chemarea Patriei în groaznicul ceas al războiului ruşii şi ucrainienii, beloruşii, georgienii şi armenii şi fiii tuturor popoarelor Uniunii Sovietice, toţi cetăţenii cu drepturi egale ai Ţării Sovietice. Tuturor le este la fel de scump pământul ţării noastre, ei toţi respiră aerul ei dătător de viaţă, toţi se folosesc în măsură egală de binefacerile ei. Ei văd ţara lor, minunat transformată de munca creatoare a milioanelor de oameni sovietici. Ce tânără şi nouă a devenit viaţa pe pământul ţării noastre, ce noui şi puternice culori au intrat în peisajul ei, ce măreţe şi frumoase au devenit oraşele ei, cum au înflorit satele ei, căt de sus spre cer au svăcnit furnalele industriilor ei gigantice. Ce palate şi monumente noui a zidit puternicul popor, care a pus stăpânire pe toate bogăţiile pământului său, care a căpătat putinţa să lucreze pentru nevoile sale, pentru statul său... La gloria generaţiilor trecute, la gloria strămoşilor săi străluciţi, oamenii sovietici au adăugat una nouă, gloria socialistă. Sentimentul de iubire faţă de o patrie transformată este mai profund, mai puternic. Acest sentiment naşte eroi în zilele războiului. Eroismul a devenit o normă de purtare a oamenilor sovietici pe front ca şi în interior. Omul nu se mai mulţumeşte să îndeplinească datoria sa cetăţenească, jurământul dat Patriei. El năzueşte la fapte eroice, şi recorduri în muncă, sa. Mare e familia eroilor Uniunii Sovietice ! Dar luptătorul care a câştigat titlul acesta înalt şi onorabil, vrea să fie erou de două orri, de trei ori. Marea putere a iubirii pentru Patrie ridică pe oamenii sovietici la înălţimi strălucitoare de eroism. Niciodată în istoria poporului nostru sau în istoria lumii nu au existat exemple, când erotismul a devenit un fenomen de massă, când fapta eroică nu mai aparţine unor personalităţi singuratice ci aparţine multor mii de oameni. Infanteristul care acoperă cu corpul său deschizătura cazematei duşmane, aviatorul care se repede asupra inamicului, tanchistul care primeşte atacul celor cinci sau şapte maşini nemţeşti, partizanul care aruncă de pe spânzurătoare în faţa inamicului ultimele cuvinte, pline de o mândră demnitate, — cu astfel de vitejie slăvit eroicul popor sovietic. In epopeea tuturor timpurilor sunt puţine pagini, consacrate unor asemenea dovezi de iubire faţă de patrie. Cu evlavie şi admiraţie vor frunzări urmaşii paginile letopiseţului Războiului Patriotic, care vorbesc despre vitejia luptătorilor şi comandanţilor Armatei Roşii, despre bărbăţia fără asemănare a apărătorilor oraşeloreroi. La patrioţii timpurilor noastre, la eroii şi eroinele lor, vor învăţa ei cum trebue să-ţi iubeşti Patria, cum să iubeşti poporul tău, cum trebue să lupţi pentru libertatea lui, cinstea şi independenţa lui. In lupte aprige şi sângeroase, oamenii sovietici au sdrobit pe vrăjmaş, i-au isgonit pe ocupanţii nemţi din graniţele patriei noastre. Războiul de pe teritoriul noastru a fost transferat pe teritoriul duşmanului. Ostaşii Armatei Roşii luptă azi pe pămănt nemţesc. Ei au trecut pe pă- ~ mănt nemţesc ca judecători necruţători, ca răzbunători pentru chinurile şi strădaniile poporului lor. Ei au trecut pe acest pământ ca să salieze civilizaţia Europei de fasciştii provocatori ai pogromurilor. Ostaşii Armatei Roşii vor duce misiunea lor istorică până la sfârşitul ei victorios. Marea forţă a patriotismului duce pe luptătorii Armatei Roşii în ultima lor luptă cu fiara fascistă. Patriotismul inspiră munca oamenilor sovietici în zilele războiului. Patriotismul încheagă pe toţi oamenii sovietici de pe toată întinderea nemărginită a statului nostru într’o singură şi frăţească familie. Frăţia sacră a popoarelor sovietice e cimentată de sângele vărsat în lupte. Această frăţie e mândria noastră,u speranţa noastră. Această frăţie este chezăşia, că va învinge definitiv cauza noastră dreaptă și mare, pe care noi o apărăm în acest război. Va învinge marea cauză a lui Levin Stalin’ (Dia „Pravda"! NOTE S*a deschis sala principală a bibliotecii de Stat publice „Saltâcov Scedrin” După o întrerupere de trei ani «’s deadhis iar sala principal* a b txUotecii publice „Saltâcov Scedrin”. Această Sală e cunoscută miUHwr generaţii de intelectuail rus. Aici ştie scris cartea sa despre „Desrvoltarea Capitalismului în Rusia”, Lenin. Aici au lucrat oameni mari de ştiinţă şi litere şi oameni politică ca: Secenov, Timireaev, Pavlov, Demăzevsky, Dobroliubov şi alţii. In timpul blocadei Leningradului au căzut câteva bombe peste clădirea unde se păstrează cărţii», dar biblioteca nu şi-a încetat activitatea; predarea cărţilor se făcea în adăpost. La solemnitatea deschiderii sălii a vorbit tovarăşa Egorencova, despre opera celei mai mari biblioteca din Rusia care număra 9 jumătate milioane de volume. Toţi acei cari muncesc în bibliotecă au fost salutaţi de cei mai bătrâni cititori ai ei: profesorul Tverdahlebov care vizitează biblioteca de 45 de ani şi prof. Paramin, cititor aci de 57 de ani, precum şi alţii... Şcoala veche—Şcoala nouă O şcoală primar din Capitală a deschis zugle acestea o expoziţie care ridică o serie de probleme de cea mai mare actualitate. Expoziţia şi-a pus ca temă principală: „Şcoala veche—şcoala nouă". Şcoala în genere şi şcoala primară in special este şi mai ales trebuie să fie o şcoală a masselor. O şcoală in care păturile largi ale poporului să poată lua contact cu valorile culturale ale omenirii şi să deschidă fiecărui cop drumul câte o cultură technică, care să-l ajute în viaţa practică, dându-i în mână instrumentul cunoştinţelor elementare de care are nevoie zi de zi. Trebuie să maii dea dragostea de carte, de cunoaştere, interesul pentru Cultură fi valorile ei fi nu cunoştinţe moarte. Şcoala de ieri n’a ştiut să-i dea copiului pregătirea technică necesară, pentru că era străină de realităţile vieţii. Preda cunoştinţe „în stine”, el e dragul cunoştinţelor. Era o şcoală abstractă nu vie. Se preda „fizica“ de ex., dar o fizică în care copilul trebuia să înveţe, de obicei pe de rost şi fără să le priceapă, „legile naturii“ din cărţi terise intrio limbă, pcurt pentru el era de cele mai multe ori o păsărească. In Urc să-l facă pe copil să trăiască legile naturii cari în iatură, în atelier, în laborator. In contact direct cu ele, să le vadă „la lucru” am spune, el trebuia să le „tocească“ de frica notei sau a pedepsei ce-l aşteptă acasă sau la şcoală. Rezultatul : după teză sau examen le uita pe toate. Rigiditatea, mecanizarea, Opee de personalitate şi interes, dezorientarea, iată numai câteva din rezultatele acestei educaţii. Şi era firesc să fie aşa. Dar şcoala veche ar* fi tot cusur; îi lipseşte elanul şi atmosfera educativă, dorul de, cultură fi de creaţie fi înălţare a întregii societăţi, a întregului mediu înconjurător. Opera educativă nu se poarte face sub clopotul de sticlă al laboratorului. Ea ne petrece în viaţă, nn societate şi este oglinda ei. In societatea actuală, amorfă, copiii vin la şcoală pentru că aşa trebuie, aşa d e obiceiul şi aşa-l obligă legea . Marea trmasă a poporului este împiedecată să participe activ în acest proces cultural al şcolii, învăţătura, ştiinţa, este ceva, abstract , străin poporului. Ba, pe cât poate poporul în urma greutăţilor, pe care trebue să le înfrunte, „trage ciuma“ de la şooailă. Şi cei interesaţi se străduiesc, fac tot ce pot să-i amate poporului că progresul prin ştiinţă ruu-i de nasul lui. Descoperirea sufletului copilului, punerea momentului educativ pe primul plan (ca să nu le pomenim decât de acestea) sunt cuceriri definitive ale pedagogiei noul, aşa cum te aplică mai cu seamă in şcoala vie, inţelegătoare din U. R. S. S. Expoziţia instalată în „librăria Prbenii Cărţi. “ din strada Domniţa Anastasia nr. 8 (în dosul prefecturii de poliţie) dovedeşte nicâodată că numai Intr’o democraţie Sinceră valorile noul educative pot deveni creatoare. Dar ea este extrem de interesantă fi Instructivă — mai cu seamă pentru părinți — fi merită vizitată. rj-ja asrrthuaBHe^gg^ Cliti $î răspândiți saji Mocantea VwvvWtVVVVvWWVVVvtVVvv SPESTICELE TEATRE OPERA ROMANA: Rigoletto. STUDIO T. NATIONAL: Decanul TEATRUL NOSTRU : „OSlătari* cel mare”. COLORADO : Comabis lul Noe. MUNICIPAL : Omul care a văzut moartea. MIC : Fraţii Karamazoff. MUNCITORESC : Punctul negru. BARASEUM : Potoul. PALADIUM: Circu Tanase. ALHAMBRA : 101 Melody. GIOCONDA : Aliaţii Gecondel. ATLANTIC : Stroe In Atlantic. STUDIO BARESEUM : Dele Faraon la Poligon. BULEVARD : Melodia Bulevardului. A.B.C. : Un băiat de viaţă. CIXEMATOfIRA BE ARO : A 8-a nevastă a lui Barbă-Albastră. CAPITOL : Palermo. SCALA : Ultimii© evenimente. TRIANON : Păcatul. FANTASIO : Iubirea lor. REGAL : Cavalerul misterios. FEMINA : Emirul din Buhenfi. SELECT : Ultima totfflndre. CORSO : Veninul. VICTORIA : Nopţi argentiniane şi Baletul „Pasărea de aur”. CASANDRA : La răscruce de vântul BULEVARD PALAS: Copilaşul domnişoarei. OMNIA : Sudan şi trupa de reviste. FRANKLIN : Eşti un Înger şi jurnal. AIDA : Elisabeta Regina Angliai şi compania die reviste. ALCAZAR : Stăpinitoril Mărilor şi trupa de reviste. ASTORIA : Aventurile celor I muşchetari şi canapanta Valeriu Moron*. CARMEN SYLVA : Vin ploile şi trupa de reviste. CARMEN : Saden. CLASIC : Agentul mascat şi conoplectare. COLORADO : Orice fată se mărită o diată şi juntei. CRÂNGAŞI: Căpitanul strwnicaso*. DIANA : Diligenta ta sângenată şi trupa de reviste. DACIA: Un cântec pentru tine. ELISEE : EUsabet şi Esex şi trupa de revistă. FLORIDA : Femei la Lanţuri şi companiia Fănică Georgescu. GLORIA : Danses pentru tine. IZBANDA : Curcubeul. ILEANA : Eşti un Înger şi trupa de reviste. MILANO : Groaza din Shanghai şi trupa de revista. MARCONI : Fadul varde şi compania de reviste. MARNA: Geronlina şi revistă. MODERN : Femei şi trupa de reviste. MODEL: Femei şi trupa de reviste. MIORIŢA : Insula, ocnaşilor. NERO : Singură pe lume şi revistă. NONIJOL Sâmbătă şi Duminică: Hamlet şi Ofelia. ODEON: Seducătorul. PACKE: Johnny Apollo şi revistă. PAMIS: Misiunea secretă şi trupa de reviste. ROMA : Doamna şi meriul şl trupa da revista HEX . QsntaLetd* eroic*. SPLENDID : Femei in Lanţuri şl cumpănii» Făuiei Georgescu. TOMIS : Sworov. VOLGA : Epopei» dai» BteMmgrad. VENUS : Aţipi frânte, complectwre şi revistă. VERGU: Johnny Apollo şl *upa de reviste. UNIREA : Agentul nwscM st rretsta UNIC: Andy Randy Mfitorifer Stok*nptodtara CONVOCĂRI ♦««a şşşşşş •♦♦♦ o «.« ♦*♦♦♦♦♦ Studenţii Facultăţii de Drept, căminişti, necăminişti, buradeaA, mxnt incitaţi • lua parte la consfătuirea colegială în ziua de Joi 30 Noembrie ora 10 dinu, la Facultatea de Drept în Amfiteatrul Anului EL pentru discutarea problemelor importante în legătură cu: Deschiderea cursurilor; Deschiderea căminelor şi cantinelor; Scutirea de taxe; Acordarea de burse; Amânări pentru studii; etc. In vederea creerii Sindicatului Profesorilor de Cultură Fizică, a Instructorilor şi Antrenorilor de Sport sunt convocaţi pentru Sâmbătă 2 Decembrie, orele 4 d. a. în Str. Gogu Cantacuzino Nr. 38, Etaj I, toţi profesorii, profesoarele, maeştrii, antrenorii şi instructorii — cu sau fără diplome — de gimnastică, football, box, înnot, scrimă, ski, patinaj, atletism, lupte, tennis, rugby, etc. * * * Sindicatul maiştrilor mnetari şi civili bugetari din armată, face cunoscut turturor maiştrilor înscrişi în sindicat că Duminică 3 Decemvrie a c, ora 12:16 are loc o adunare generală pentru alegerea Comitetului de conducere şi organizare a Sindicatelor. Prezenţa e obligatorie. COMITETUL * * * di CAWTr ’ 7". (Strângerea it-S.-junior de prietenie cu fenea Sovietici Constituirea Sectei „Literatură şi Filozofie“ în cadrul Asociaţei Române pentru strângerea legăturilor cu U. R. S. S. (A. R- L U. S.) Er a a avut loc la sediul Asociaţiei şedinţa de constituire a secţiei „Literaturii şi Filonofie“. Au fost prezenţi o seamă din autorii noştri cei mai cunoscuţi. D. Dr. Oeriu, secretarul general al Asociaţiei, a vorbit despre necesitatea de a cunoaşte mai bine Uniunea Sovietică. A arătat că literatura vecinilor noştri de la răsărit a luat o desvoltare de nebănuit în ultimii ani şi este datoria noastră să ne punem In curent cu această desvoltare. Vom avea grija să se traducă şl să se difuzeze căt mai prabnic operele de seamă din literatura da astăzi a Uniunii Sovietice şl de asemenea vom îngriji să facem cunoscute In această ţară operele reprezentative ale literaturii noastre. După ce d. Beniuc a citit statutele Asociaţiei, s’a ales următorul comitet: Preşedinte : M. Sadoveanu ; vicepreşedinţi : I M. Halea şi Perpesicius ; secretari : Philippide şi Talaz ; bibliotecar: Petraşincu ; membri : Bertiuo, Camil Petrescu şi colonel Kialtopol. D. Dr. Oeriu propune un minut de reculeseră In amintirea marilui poet Iosif Utkin, mort recent. D. colonel Maltopol citeşte din „Graiul Nou“ despre viaţa şi opera lui Utkin. D. Lesnea citeşte versurile „De vei fi rănit iubite, undeva in bătălie“, de Utkin. Sa hotărăşte pe şedinţa viitoare Iaă albe loc Miercuri, la orele 16,30. Constituirea Sindicatului învăţătorilor din judeţul Ilfov In dos de 12 Noembrie a. c., a avut Ioc şcoala de fete No. 12 Buc. adunarea generală a asociaţiei învăţătorilor din Judeţul Ilfov, adunare făcută de Comitetul asociaţiei, care înţelegând imperativul vremurilor actuale şi-a prezentat demisia, pentru ca să dea posibilitatea colegilor să se organizeze pe o nouă bază, care să satisfacă în Întregime revendicările învăţătorilor. Se formează un birou pentru conducerea desbaterilor adunării — Preşedinte al adunării este ales d. Focşineanu secondat de doi secretari: d-nii Ion Dumitru, D. Stroescu şi d. Radu Constantinescu. D. Focşăneanu, preşedintele adunării arată rolul Sindicatului In viaţa nouă a Învăţătorilor, după care a fost ales un comitet format din: Gheorghe Dumitru-Boliwain, Dumitru Focşăneanu Brătaneşti Cloclea, Radu Constantinescu-Izvoarele ,Nicolae Ionescu-Afumaţi, Nicu Tudor-Grădinari, Alexandru Popescu, Olteniţa, Grigore Grigoriu-Cuibăneşti, D. Stroecu,Creţeşti, Ion Dumitru- Floreşti, Gh. Constantinescu-Ciocăneşti, Ion Tudoracea. Siliştea, Stan Ştefan-Bolotin, din Atena Paleologu. Se dă cetire următoarei moţiuni: L Dizolvarea asociaţiei. 2. Alegerea unui comitet sindical in persoana celor de mai sus. 1. Să se pornească imediat la acţiune pentru ca învăţământul primar să devină cu adevărat o şcoală a poporului. Pentru aceasta este nevoe de o reformă integrală a legislaţiei şi a programelor şcolare şi luarea de măsuri ca învăţământul să fie absolut gratuit, înţelegând ca sărăcia să nu constitue o piedică în calea culturii masselor populare. 4. Să se ceară defascizarea complectă a Învăţământului de toată zgura fascistă şi epuraţia totală fără menajamente a aparatului de control de legionari şi fascişti. 5. îmbunătăţirea situaţiei materiale a Corpului Didactic Primar printr’o salarizare corespunzătoare Indicelui de scumpete şi într’un raport de echilibru cu celelalte categorii muncitoreşti. 6. Cultură universitară pentru învăţători. 7. Locuinţe pentru învăţători. 8. In toate chestiunile privind Învăţământul primar, să fie consultaţi şi reprezentanţi ai sindicatelor învăţătoreşti. ARTA POPORULUI AMAN In decursul multor secole, Armenia a fost arma a nenumărate războaie sângeroase, i-a fost dat poporului armean să înfrunte năvălitori ca Griffet-Han, Tamerlan, legiunile romane, arabi, perşii, tătarii, turcii etc. In multe rânduri ţara înfloritoare a armenilor a fost cotropită de năvălitori Veacuri dearăndul bisericii palate au fost ruinate. Nu departe de Erevan — capitala Armeniei actuale — se ridică zidurile vechei mănăstiri Ecimiatin, clădită in veacul al V-lea. Aci sunt păstrate valoroase colecţii de vechi manuscrise armeneşti, împodobite cu fine miniaturi. Monumentele arhitecturii armene — palate şi biserici — sunt uimitoare prin nobleţă liniei şi prin simplicitatea construcţiei. Unul din modelele de epopee naţională create de poporul armean este „David din Sasun", care se situiază intre capodoperile folklorului universal precum sunt: „Prinţul Igor“, ,,Nibelungii“, „Kalevala“, etc. De curând s-a sărbătorit în Armenia milenarul epopeei „Sasunţi David“. Istoria poporului armean este păstrată în basme, legende şi cântece. Cântăreţii populari numiţi ,,aşugh“ (în limba arabă înseamnă îndrăgostit), un fel de trubaduri, au păstrat în cântecele lor amintirea trecutului eroic al poporului armean. Cel mai vestit „aşugh“ armean a fost Saiat-Nova, care a trăit în veacul al XVIII-lea. Acest extraordinar talent de poet, cântăreţ şi muzicant, ajunse, din calfă de postăvar, „aşugh". Cântecele de libertate ale lui Saiat-Nova n’au fost pe placul domnitorului feudal. Domnitorul l-a exilat intr’o mănăstire. Acolo a zăcut 25 ani, aşughul între straniile ziduri mănăstireşti. Dar şi aci el a rămas acelaş cântăreţ mândru, îndrăgostit de viaţă, filosoful umorist, crainicul luptei pentru libertate. Alt aşugh celebru a fost Givani, care a murit în anul 1909. Vechea artă a aşughilor a renăscut in ultimii ani cu o nouă putere. încă in trecutul îndepărtat, în epoca regatului Araratian, pe pieţele publice se dădeau mari serbări cu caracter teatral, întovărăşite de coruri şi dansuri în massă. In timpurile noastre pe la sfârşitul veacului al XIX-lea şi la începutul secolului nostru, Armenia a dat o serie de valoroşi compozitori, cari au creiat admirabile compoziţii pe teme folkloristice. Pentru iubitorii de muzică sunt cunoscute numele compozitorilor armeni: Komitas, Kara Murza, Romanos Melikian, Spiridon Melikian, Spendiarian şi Haciaturian. Să pomenim în treacăt că Armenia are o populaţie de 1.400.000 locuitori. La Erevan, capitala Armeniei, sunt astăzi 25 de teatre, un conservator şi o monumentală operă, care poartă numele compozitorului Spendiarian, autorul operei „Almast". In repertoriul Operei de stat „Spendiarian" figurează trei opere originale armeneşti şi anume: „Almast“ de Spendiarian, „Anus“ de Tigranian“, „Lusabatin“ de Haro Stepanian și noul balet „Fericire“ de Haciaturian. scânteia tineretului © «•♦♦♦.»♦ee*‘♦♦♦♦♦♦ir* i »♦»»♦♦♦♦»»♦♦ Serbarea tinerească dela sala Izbânda OSsmisuSiov. Uniunea Tineretului Comunist de la fabricile „Gralex“ și „Talpa“ au organizat o serbare în ziua de 25 Noembrie a. c. ora 6 seara, unde a participat un număr impresionant de tineri și tinere muncitoare. Serbarea se începe cu executarea marşului ,,Păşiţi înainte tovarăşi şi Imnul Tinereţii". In cuvântul de deschidere tovarăşul Ciurezu spune că in sală se află încercatul luptător EM. BODNARAŞ din partea Comitetului Central al Partidului Comunist din România. Primit cu aplauze îndelungate tov. Em. Bodnăraş arată că deşi noi este vorba de o serbare, o petrecere, după o zi de muncă, totuşi evenimentele politice importante ne obligă să intrerupem oarecum programul serbării şi să ne lămurim asupra situaţiei de azi. In continuare spune că, deşi au trecut trei săptămâni de când s’a constituit actualul guvern de coaliţie, s'a constatat că elementele naţional-ţărăniste şi liberale din guvern sabotează aplicarea Armistiţiului. Constată că este o deosebire mare în linia politică urmată de partidele aşa zise „istorice" şi „Frontul Naţional Democrat", în fruntea căruia se află Partidul Comunist din România. Ţara are nevoie de un guvern ca expresie a tuturor forţelor cin em Bodiu oraş state democratice, expresie a F N.D. Pentru clasa muncitoare şi întregul popor se pun ca sarcini următoarele : epurarea aparatului de stat, reforma agrară, democratizarea armatei, naţionalizarea băncilor şi întreprinderilor de bază, impozite directe şi progresive. Cuvântarea tov. Bodnăraş a fost urmată de aplauzele furtunoase ale Tineretului însufleţit. Un alt candidat la epuraţie Primim din partea unui cetitor următoarele rânduri: , Am rămas uimit când pe tarta epuraţilor din S. S. R. n’am găsit şi numele prietenului şi fratelui Intru ortodoxie huliganloo-asasină a Mitohlfor Crainic, doctorul V. Voicu- Icbov. A uitat comisia d® epuraţie versurile publicata în Septembrie anul trecut în „Gândirea”, care sună : „Cu sufletul, cu zborul lor eu relian, Tălăzuind dintr’un hotar în altul Feciori semeţi cad iarăşi din belşug. Scriind, hrisov, cu sângele lor clisa, Toţii laolaltă, să’mplinească scrisa Cei dela Olt cu cei născuţi la Tisa Uniţi mortal cu frunţile pe Bug”. In loc să răzbune p® fraţii toc morţi pe Tisa, se duceau să moară pe Bug. Şi fapte asta o preamărea doctorul Voiculescu”. SupUhem Societtăţii Scriitorilor Români şi cazul poetului V. Voiculescu. 0 şezătoare la „Set Discursul tov Nea©u Andrei Sâmbătă 88 Noembrl® a. c. la orele 7,80, Sindicatul Muncitorilor a organizat o şezătoare. Din partea Partidului Comunist a orbit tov. Neagu Andrei, care spunea rezumat: In guvernul actual sunt două feuri de democraţi: acei cari au rămasă continue politica şi manevrele lui Udea şi acei democraţi cari se strălue din răsputeri să aducă la Inde,Unire condiţiile generosului Armistiţiu acordat de Naţiunile Unite — miniştrii Frontului Naţional Demonit, sabotaţi, Intenţionat, de primii. Tâlharii pe cari li apără pronaoiştic din actualul guvern după ce au trădat bogăţii din Uniunea Sovietică, n timpul răsboiului criminal al lui Udv şi Anteriescu, caută să şteargă urmele crimelor lor nelegiuite, urcând şi înstrăinează valori, distrug naştur şi unelte, şterg semnele fabricilor sovietice de pe tractoare sau orice alte motoare şi Instalaţiini p® cari le-au demontat în mod barbar şi le-au adus în România. Armistiţiul nu este respectat. Radio Moscova a relatat acest fapt. Muncitorii de la Malaxa, S. T. B., Gaz şi Electricitate şi din alte părţi fac epurarea singuri, înlăturând pe hitlerişti şi alegând unşi conducători dintre oamenii cinstiţi, cu dragoste şi respect faţă de muncitori. Tineretul a suferit cumplit sub dictatura trădătorului Antonescu Au murit cu sutele de mii pentru războiul criminal. Tineretul muncitoresc să se organizeze, să facă propagandă in fabrici şî la sate — căci mulţi sunt feciori de ţărani — să ajute ca ţăranii să capete pământ bre După discursul tov. Neagu Andreia au urmat coruri, recitări, din Mihail Beatric, Dumitru Corbea, etc. . De laUniunea Patrioţilor“ -t * &4* \ : ***•♦*♦**•♦♦©♦*: ' : *■ ' '.*♦ Membrii circ. 35 a U. P. sunt rugaţi a trece p® la sediul str. Ştefan Iulian nr. 19, pentru a se înscrie în cooperativa „Victoria“. Lămuriri şi înscrieri Intre orele 16-80 In fiecare zi. ★ De asemenea anunţăm pe membrii şi simpatizanţii noştri, că s’a pus baza unei biblioteci. In interesul tuturor vă rugăm să donaţi cărţi pentru ridicarea culturală a acelor care n’au avut posibilităţi pentru aceasta. Biblioteca funcţionează zilnic între orele 16-20. Gruparea femeilor din sectorul IV Verde invită toţi prietenii şi prietenele din sectorul Verde la o şezătoare urmată de dans ce va avea loc. Duminecă 3 Decembrie a. c. ora 4 d. m. la sediul sectorului, In şos. Jianu nr. 48. ★ Circumscripţia 31 anunţă membrii şi simpatizanţii, că secretariatul, plata cotizaţiilor, bibliotecă, funcţionează zilnic între orele 8-11 şi 3-5. Şedinţa de comitet se ţine în fiecare Miercuri la ore 3. Şedinţa secţiei femei se ţine fiecare Vineri la ora 4,30. Pentru cooperativă, înscrieri şi informaţiuni zilnic la orele mai sus arătate. * Circ. 17 U. P. sect. Negru convoacă pe toţi membrii funcţionari pentru Joi 30 Nov, ora 19 la adunarea săptămânală, la sediul din str. Avram Ian., cu nr. 1-★ Uniunea Patrioţilor or. 18 a iniţiat o acţiune pentru satisfacerea doleanţelor văduvelor de răsboi şi soţiilor de concentraţi. Informaţii zilnic la sediul din b-dul Ferdinand 118 orele 8 7 (deasupra cinematografuluiFlorida). „Uniunea Patrioţilor" circ. 15 anunţă pe toţi membrii şi simpatizanţii ci cursurile educative gratuita au loc după cum urmează : Marţi la ora 18 cursul de limba rusă, Marţi la ora 19 cursul de limba franceză, Miercuri la ora 17,30 cursul educativ pentru mame predat de doamna Trude Weigel Beraru. Cursurile se predau In cal. Călăraşi 61. Rugăm toate prietenele şi simpatizantele „Uniunii Patrioţilor" din circ. 16 Sectorul 2 Negru să participe la şedinţa grupului femeilor, ce va avea loc Miercuri 30 crt. ora 6,30 p.m. * *