Scânteia, ianuarie 1945 (Anul 2, nr. 98-125)
1945-01-01 / nr. 98
In prag stătea un soldat neamţ. De sub perecite care îi înlăturau capul, ochii înroşiţi priveau copiii. Era plin de zăpadă. Uitându-se prin casă şi văzând că nu era nici un om mare, se adresă copiilor. Saşa nu înţelese la început nimic. Era sigur că pricina e Muşa, că se şi ştie totul, că mama e prinsă și că soldatul cu mantaua verzuie se va apuca să desgroape cu baioneta mormântul din tindă al fratelui. Numai după ce soldatul repetă de câteva ori aceleași cuvinte stâlcite, Saşa înțelese ce vrea cu dânsul. — Laptul, laptul. — Lapte nu-i, — răspunse Saşa cu voce surdă Soldatul nu se lăsă : — Lapt, dă fapt... Saşa se ridică, se duse în tindă, neluându-şi ochii de la soldat. Trecând prin tindă, simţi sub picioare mormântul fratelui său, care zăcea mort în pământ. Soldatul urmărea atent mişcările băiatului. Saşa deschise uşa staulului... şi-i arătă cu un gest expresiv că acolo nu era nimic. Din ziua când au intrat în sat, nemţii au scos vaca din grajd şi au tăiat-o, în faţa casei comandantului. Soldatul examina staulul gol. Pe podea zăceau paie şi bălegar, mai mirosea a staul, dar iestele îngheţate erau goale, pustii. Era limpede, în casa aceasta lapte nu se putea găsi. In acest timp, Ziua se pomi pe un plâns disperat. Mama nu era acasă. Sașa s’a dus cu neamțul în staul. — O cuprinse frica. N’na, gata oricând să plângă, îi urmă exemplul. Neamțul se întoarse în casă și se uită la copii cu un zâmbet tâmp. — Nu plânge, — spuse el pe nemţeşte, rânjind, arătându-şi dinţii negri. Zina începu să ţipe mai tare. Neamţul îşi luă puşca şi-o puse la ochiu. Cu un salt disperat, Saşa s o repezi înainte, acoperindu-şi surioara cu trupul. Cu mâinile larg desfăcute, se uita ţintă în ochii înroşiţi, bolnavi ai neamţului, cari priveau de sub boneta înfăşurată în petece. — Ho, ho, se hlizi soldatul, îndreptând ţeava puştii spre micuţa Nina. Nina nu înţelegea ce se petrece, dar încetă de a ţipa şi cu ochii ei rotunzi larg deschişi se uta la omul străin, la neamţ. Că e neamţ, înţelegea şi ea. — Te împuşc, zise soldatul. Ba nu înțelese cuvântul acesta, dan sfimţi că se ascunde într’însul ceva teribil. Ziua încetă de a mai țipa. Saşa urmărea cu privirea încordată gaura neagră a țevii. Această deschizătură neagră ** mişca 1« mică înălțime, ţintind de un căpuşor, ba altul. Deodată Saşa se întrebă : ce ar fi să sară asupra neamţului şi să-i înşface arma ?... Cum se trage cu puşca ? Ce se va întâmpla după ce îl va omori pe neamţ 7 Va isbuti oare să-i smulgă puşca din mână ? Neamţul rânjea cu dinţii săi stricaţi. Ii plăcea jocul acesta, îl amuza groaza din ochii copiilor, paloarea ce le acoperea obrajii, încordarea de pe fața celui mai mare. Saşa înţelese că soldatul se distrează. Se juca cu ei ca pisica cu şoarecele. Da, soldatul se amuza, era limpede. Când se înălţa, când cobora gaura neagră a țevii. II cuprinse pe Saşa dorinţa ca neamțul să tragă în sfârşit, ca să se termine odată chinul. GânHoc r»« DAr.v.'fiil îl xmn np dânsu nu-şi de-ai prăvi Sol mă c odată şi arumcându-şi puşca pe umăr ieşi, fără a privi îndărăt. Copiii încremeniră cu ochii la uşă. Saşa aştepta poate că neamţul s’a ascuns numai după uşă pentru a trage de îndată ce unul dintre dânşii se va mişca. Până şi Nina şedea ca împietrită. In tindă se auziră paşi. Uşa se deschise larg — era mama. Abia acum se produse explozia. Zina ţipa ca din gură de şarpe. Nna se înnecă în lacrimi, Sonia şi Osea plângeau. Numai Saşa stătea tăcut în faţa mamei sate. — Ce este 7 Ce s’a întâmplat 7 — aice îngrozită. — Nu-i nimic, a fost un neamţ a — Apoi, atunci de c* ţipaţi aş* cu toţii 7 ce supără Maliuciha. S’a dus, gata. V*a bătut, ce v’a făcut 7 — Nu, nu ne-a bătut, răspunse posomorit Saşa. Atunci ea se liniştii şi se duse în tindă ca să-şi scuture zăpada de pe șal. — Ce mai viscol, nu se mai potoleşte de loc... De afară veni un ţipăt îndepărtat, înăbuşit. — Ce-i asta ? — Nu-i nimic... Naşte Olena, — zise Maliuciha, posomorându-se. Copiii ascultau atenți. Dinspre șura încuiată venea un ţipăt prelung și oîv,si+~ «« «tel două dulapuri tei cera ce păstrau documentele, registrele sovietului sătesc şi ale colhozului. Pereţii casei vechi erau construiţi din bârne solide şi groase. Nemţii bătuseră cu scânduri fereastra, de aceea în cameră era întuneric. Lumina se strecura numai prin crăpătura uşii ce ducea în localul corpului de gardă nemţesc; acolo ardea o lampă. Aici fură aduşi cei cinci arestaţi. Auziră scrâşnitul cheli în broască, odată şi încă odată, apoi se cufundară în întunecimea împrejmuită de cei patru pereţi Nu erau nici bănci, nici scaune. Ochii se deprindeau încetul cu încetul cu bezna. Oamenii se aşezară pe podea, pe lângă perete. Gro- Haci se întinse pe podea, îşi puse imnul sub cap şi curând se auzi însă respiraţia-i ritmică. Eu însă nu puteau dormi. Olga se lipi strâns de Geciorha.te temea de această cameră, de întunericul ei şi de lumina de dincolo de uşă. Se temea de ceeace va urma. Geciorha îşi petrecu braţul pe după al ei şi rămaseră aşa, strângându-se una într’alta. Numai Malasa se ţinea deoparte. Cuprinzându-şi genunchii cu mâinile, se aşezase jos, întrr’un alt ungher şi rezemată de perete privea cu ochii larg deschişi, în întuneric. Nu se gândea la ceea ce se gândeau tovarăşele ei de arest. Nemişcată, cu privirea încordată, reţinându-şi respiraţia, stătea şi asculta. Nu, nu, încerca să tragă cu urechea la sunetele care răzbăteau surd din camera cealaltă. Nu căuta să prindă vreun sgomot, vreun semn care ar putea veni de dincolo de perete, chin sat. Şedea cu sprâncenele încruntate, cu atenţia absorbită de ceva ce se petrecea înăuntrul ei. A trecut o săptămână, mai mult, zece zile. Şi tot nimic. Aceeaşi Întrebare obsediată îi chinuia mereu mintea: da, sau nu . Da sau nu . Sângele li svâcnea, năvalnic din tâmplei, inima ii hăte® să se rupă, i se părea că aude sgomotul sângelui di® vinele ei. Sângele curge, aleargă prin vine, i se revarsă pe toate căile în corp, ciocămașe mici îl bat la încheieturile mâinilor. Cum să afle în sfârșit, cum să se convingă . Mai numără încă o dată zilele; poate să fi greşit Nu, rezultatul era neschimbat, acelaşi zece zile. Gândul nu se oprea, ci mergea mai departe, socotea zi după zi, până la ziua care i-a frânt viaţa în două. Amintirea ei o cutremura, îi pricinuia o durere aproape fizică, chinuitoare, îşi strânse pumnii aşa de tare încât îi intrară unghiile în palmă, îşi îndoi picioarele sub ea şi se strânse toată ghem. O durere ascuţită o străpunse până în măduva oaselor. I se păru că nu va putea suporta, că va striga cu glas sălbatic, animalic. Aşa şi vroia să ţipe, să urle strident cât o va ţine gura, să-şi smulgă părul, să se înece de ţipăt, pentru a se cufricida îu el totul; şi ziua aceea şi aceste zile, petrecute într’o continuă mărătoare, într'o verificare mereu repetată a socotelii care necontenit se dovedea justă.. Trupul i se frământa în chinuri. Credea că nu va îndura, că moare. Dar moartea nu venea, nu-i atât de uşor să mori; trebue să şadă acolo în întuneric, să asculte respiraţia oamenilor din juru-i, să-şi amintească fără o clipă de răgaz că ea, Malaşa, e blestemată, ciumată, despărţită pentru vecii vecilor de oameni, de sat de tot ce a fost până acum v-'ă. Şi de ce 7 De ce asta 7 De ce din tot saltul tocmai ea numai ea 7 înaintea ochilor ei nu era întuneric, ci cele trei feţe, desguistăriai ele mutre aplecate deasupra ei. I s’au tipărit odată pentru totdeauna în memorie, ca pe o placă fotografică; veşnic 11 stau înaintea ochilor, nimic nu le putea şterge din mintea ei, nimic nu le putea acoperi. Trei feţe aeraşe, acoperite de un păr roşct -de porc, trei guri hidoase, cu dinţii ieşiţi în afară, ca nişte colţi de ar, printre buzele crăpate, trei prechi de ochi sălbateci. In aceeaşi cameră, cu câteva mai înainte locuia cu Ivan. Aieaşi cameră şi acelaşi pat. Dar ,piUmbura prim cameră puful petrelor sfâşiate, pe podea erau împrăjtiate pate, ghiveciul cu trandafirul cinezesc căzuse de pe fereastră şi aburile trosneau sub cişmele nenilor. iuni NUVELA DE WANDA WASILEWSKA (Premiul Stalin 1343) XIV ■ßax^aüBmiiSBBasäUBflHeflaMt !■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ M OTE Expoziţii j Expoziţia de desene Ioana Grigorescu este deschisă la librăria Prietenii Cărţii, vis-a-vis de ,,Curierul", str. Domniţa Anastasia No. 8. Şi Dicţionarul lui Şăineaanu, instrument de propagandă antisovietică „Dicţionarul Universal al limbei române“ de Lazfer Şăineanu tipărit de editura „Scrisul Românesc“ din Craiova, cuprinde la pag. 72 un pasaj de propagandă antisovietică. La cuvântul „bolşevism“, «cei cari au introdus pasajul, probabil după moartea filologului Lazăr Şăineanu, s-au dedat la o deşănţată propagandă antisovietică. Definiţia provocătoare, mincinoasă despre „bolşevism“, trebuie să dispară. Iar în librării, dacă nu se acoperă cu tuş acest pasaj cartea nu trebuie să se mai vândă. Lucrările etnografilor sovietici despre Extremul Nord Cunoscutul etnograf sovietic profesorul M. A. Serghiev s-a întors din expediţia ştiinţifică făcută în Extremul Nord. El a comunicat corespondentului agenţiei Tass următoarele: — Institutul etnografic al Academiei de ştiinţe din U. R. S. S., începe editarea unei lucrări în zece volume despre „Popoarele Lumii" Unul din volumele lucrării consacrat popoarelor Siberiei și Extremului Orient. Nici în literatura rusă, nici în literatura mondială nu există materiale complecte despre aceste popoare. Des■pre unele din ele ca de exemplu „dulganii", nici nu se pomenește nicăeri. Pentru această lucrare despre popoarele Siberiei şi Extremului I Orient muncesc zeci de etnografi. Colaboratorul ştiinţific al institutului „A. A. Popov” şi-a petrecut trei ani pe peninsula Taimăr vizitând şi alte regiuni ale Extremului Nord. Volumul va cuprinde şi lucrările postume ale colaboratorilor institutului, morţi pe frontul din Leningrad. Interesul deosebit prezintă lucrările despre nenţi de G. D. Verbot şi despre connaci de I. N. Stebniţky. — Folosind materialul bogat — a adăugat profesorul Sergheev — căpătat in expediţiile mele ştiinţifice, am terminat cercetarea etnografică despre popoarele Siberiei şi ale Extremului Orient. ( In această lucrare mă opresc în chip amănunţit asupra caracteristicei sociale-economice şi istoricoculturale a stării acestor popoare, înainte de revoluţie, analiza gospodăriei lor, a obiceiurilor şi relaţiilor lor de producţie. Concertele clubului marinei militare sovietice dublu marinei militare de pe lângă Academia de Marini Sovietică „K. E. Voroslov" a organizat o serie de conferinţa consacrata mărilor compozitori ruşi. Prima conferinţă a fost consacrată lui M. I. Glinca. Conferenţiarul a caracterizat particularităţile fundamentale ale operei marelui compozitor rus. Artiştii filarmonicei din Leningrad au executat ariile din opera ,Ivan Susanin“ şi romanţele lui Glimca. Celelalte concerte au fost consacrate lui Dargomâjsky şi Borodin. Pentru execuţia concertelor şi conferinţelor explicative s’a făcut apel 1® cei mai buni cunoscători muzicali şi la artiştii emeriţi ai Leningradului. Olmpida culturală Zilele trecute s’a inaugurat a T* Olimpiadă artistică culturală a flotei Roşii din Oceanul Pacific. Programele de derwideri «’uprind cântece şi dansuri marinăreşti operele clasicilor ruşi ca: Glinca, Ceaikovsky, Borodin. Repertoriu cuprinde mai cu seamă opere consacrate faptelor eroice ale marinarilor. In cursul lumei Ianuarie comisia specială va trece In revistă activitatea culturală a unităţilor die marină. Cele mai active dintre aceste colective se vor produce la baza principală a Casei de Flotă de Marină Militară. Colectivul care se va clasa Întâiul va căpăta Drapelul Roşu al Sovietului Militoi iar participianţii vor fi decoraţi. 8 e X NTE 1A CULTURA SI ARTA Minisoul şi problema cărţii cărţi, broşuri cari, nu numai că nu aduc nici un folos poporului nostru, dar sunt deadreptul primejdioase. Fate literatura bulevardieră uşuratecă şi corupătoare, care ar fi de dorit să dispară. Criza aceasta a tipăriturii poate şi trebue să fie învinsă prin coaborarea victorului la munca de refacere a teii, ruinată de dictaturile fasciste şi -'♦rooitornl neamţ. Soluţiile pentru întreaga problemă a artei, a literaturii şi a ştiinţei — a răspândirii luminii in păturile largi ale poporului nostru, a scoaterii la iveală a talentelor ce zac ascunse şi se pierd necunoscute în adâncul poporului — depind de adâncirea, de consolidarea libertăţilor democratice. Intri o ţară democratică, liberă şi fericită va înflori editura vor Înflori artele, ştiinţele şi literatura, vor răsări nenumărate talente“. Scriitorii, ilustratorii, editorii şi toţi muncitorii cărţii din ţara noastră sunt puşi în faţa unor probleme nouă. Ei vor trebui să le desbată cu toată seriozitatea, ca să le rezolve în chip concret. Problema cărţii, aşa precum o pune conducerea editurii Partidului Comunist din România, interesează in primul rând organizaţia profesională a scriitorilor: „S. S. R.-ul, al cărei comitet, ales după 23 August, făgăduise să rezolve cel puţin problema raporturilor dintre scriitori şi editori, făgăduinţă ce a rămas simplă vorbă aruncată în vânt. Trebue să subliniem că nu există numai o criză a tipăriturii româneşti, din pricina hârtiei, ci din alte cauze pe care le vom analiza, când vom reveni asupra declaraţiilor făcute de conducerea editurii Partidului Comunist, asupra rolului, în general, col editurii. „Jurnalul d® dimineaţă la intre- hârtie, că apar o seamă de publicaţii, prins o anchetă printre editori asupra problemelor cărţii în România. Conducătorii edturiior — nu toate — au răspuns , dând o listă de cărţi fi nume tipărite sau în curs de tipă. Pire. A răspuns fi conducerea editurii Partidului Comunist din România, trasând în lmnii generale rolul editurii într’un regim de reală democraţie Problemele atinse prin aceste răspunsuri interesează In cel mai înalt grad pe editori şi scriitori. Ele sunt înseşi problemele de bază ale cărţii. La întrebarea: cat® este rolul editurii la viitor 7 — conducerea editura Partidului Comunist din România răspunde: — Intri un regim de democraţie reală editura îndeplineşte cu totul alte sarcini decât acele ce i se impun în regimurile de tiranie fascistă. Ea trebue să răspândească, până în ungherele cele mai ascunse, adevărul, frumosul exprimat de poeţii, de probatorii şi savanţii poporului. Ea trebue să satisfacă cerinţele masselor şi, prin intensa, neîntrerupta ei activitate, să stimuleze energiile tinere ale slujitorilor artei, literaturii, ştiinţei, să înalţe mereu nivelul cultural al masselor, să cultive şi să desvolte gustul pentru cetit, înţelegerea pentru ce-i frumos şi înălţător. Editura nu trebue să lanseze la întâmplare, un nume, o carte, ci să urmărească un ţel: acela de a pune la dispoziţia poporului operele clasice şi cele contemporane, creaţiunile geniului naţional, precum şi ale tuturor marilor scriitori şi poeţi, dar nu trebue să neglijeze nici producţia actualităţii. A Îndeplinit până acum această sarcină editura românească ? Nu. Fiindcă, despre o editură românească — întreprindere in adevăratul înţeles al cuvintului — îndeplinind o funcţie in economia generală, nu se poate vorbi decât in ultimul sfert de veac. Până atunci — în afară de Alea Iay. Ig. Hertz — activitatea editorială era una, care sfârşia cu falimentul inevitabil. Odată cu lărgirea pieţei interne, după războiul trecut, a crescut şi numărul editurilor, a sporit numărul cărţilor apărute, s-au înmulţit scriitorii. Totuşi, aceste edituri, în afară de cartea didactică — şi încă! — nu şi-au legat activitatea de nevoile de cultură ale masselor largi populare, ci de nevoile unei pături reduse. Contingentele de cetitori erau restrânse ; ele nu puteau creşte din pricinu condiţiilor grele economice care apăsau muncitorimea şi ţărănimea noastră. În această pricină au fost înăbuşite în germene — şi trebuie să subliniem, în chip sistematic— talente. Când unele edituri se preocupau, în special de masse, apoi răspândeau broşuri superstiţioase ca „Tâlcuirea viselor", „Trepelnicul cai mare“ sau cartea de semne, cărţile poliţiste şi mai cu seamă otrava în doze mari şi mici ale tuturor tipurilor de reacţiune până la fascismul criminal şi trădător. NU CULTURA POPORULUI S’A URMĂRIT, CI ÎNDOBITOCIREA, ÎNROBIREA LUI. In ce priveşte drepturile de autor, conducerea editurii Partidului Comunist este pentru încetarea sistemului de exploatare. Drepturile de autor trebue revizuite. Cota obișnuită de 20 la sută este insuficientă. Dar, această revizuire nu se poate face decât prin aşezarea editurei pe temelii solide, în slujba adevărată a poporului. Cartea să ajungă la popor, nu numai în mâinile unei pături subţiri de privilegiaţi, sau să rămână nevândută în magaziile editurei Munca scriitorului trebue privită din punctul de vedere al calităţii nu al cantităţii. La întrebarea dacă există o criză a tipăriturii româneşti şi care sunt cauzele, răspunsul sună în chipul următor : „Există o criză a tipăriturii determinată, in primul rând, de lipsa de hârtie. De această criză este vinovat regimul criminal al lui Antonescu, sunt vinovaţi nemţii care ne-au distrus stocurile de hârtie şi mijloacele de transport, ce abia acum, mulţumită activităţii organizatoare a tov. ministru Gh. Gheorghiu-Dej, încep să se amelioreze. Observăm totuşi, cu toată criza de Cum au luptat francezii împotriva ca răpitorior hitleriști cut gloria literaturii franceze, întâlnind numele lor, cititorul are bucuria de a afla că ei nu au stat departe de lupta curajoasă. LOUIS ARAGON a publicat „François la ooéxe“, FRANCOIS MAURIAC Jorez“, JEAN CASSOU „Jean Noir“, întâlnim şi numele altor scriitori mai puţin cunoscuţi în străinătate : CLAUDE MORGAN, autorul unei nuvele Intitulată „Mortagne", ROGER GIRON, şeful de cabinet al lui Paul Reynaud. Giron şi-a publicat cartea în „Editions de Minunt“ netotrebuinţând noicc măcar vreun pseudonim. In aceeaşi editură, s’au publicat şi cărţi venite din străinătate, aduse de contrabandă: „Nuits sans lune“ (Nopţi fără lună), a lui JOHN STEINBECK, precum şi „A travers le désastre“ (Străbătând dezastrul), cartea pe care a scris-o JACQUES MARITAIN, în Statele Unite unde a locuit in tot timpul ocupaţiei germane. Până la eliberarea Parisului, numai 25 de persoane cunoşteau adevăratul nume şi identitatea aceluia care era principalul responsabil al editurii clandestine. Numele lui este JEAN BRÜLLER, un nume rar* nu va fi cu siguranţă uitat. Jean Brüller este un cunoscut desenator şi gravor care a ilustrat multe cărţi înainte de război. Unul din albumele sale cunoscute poartă numele de „21 manières amusantes de se suicilder“ (Douăzeci şi unu de feluri vesele pentru a se sinucide). In Decembrie 1941, Broller împreună cu o tânără fată Yvonne Paraf, care făcea parte din mişcarea de rezistenţă şi-au început cariera primejdioasă de editori anti-hiitlerişti. Un doctor paristian a donat primii 5.000 de franci cu care Broiler a cumpărat de la bursa neagră hârtia necesară. Tipograful Ernest Award a lucrat la început pe o maşină de mână din acelea care servesc la tipăritul Invitaţiilor de nuntă. Mai târziu Aulard a reuşit să obţină un limotyp. Se lucra numai noaptea după om 12. De altfel aceasta este explicaţia titlului „Les Editions de Minuit“. Prima carte tipărită de această editură, a fost admirabila nuvelă: „Le Silence de la Mer“ (Tăcerea mării), publicată de Brülle,sub pseudonimul de Vercors, — numele masivului muntos din centrul Franţei, unde mişcarea de rezistenţă era extrem de bine organizată. Tipografia om Instalată în apartamentul mi Hélène Frédéric, care este redactoarea jurnalelor postului „La Voix de TAmérique". Locatarul care ocupa etajul de mai jos, sub apartamentul unde era instalată tipografia, n’a bănuit nimic în tot timpul acesta. Bruller și Paraf tăiau și broșau cu mâna cărțile. Două fete din rezistenţă transportau cu cicletele cărţile tipărite la cititorii şi criticii simpatizanţi. Toate aceste lucruri se petreceau sub nasul agenţilor nazişti. De multe ori exemplarele erau expediate cu poşta. De obicei însă, distribuţia era făcută d® grupurile de rezistenţă. Sute şi sute de alte exemplare bătute la maşină au trecut din mână în mână, răspândindu-se în toată Franţa. Al douăzeci şi unulea volum din Les Editions de Minuit“, cuprinzând povestea emoţionantă a unei evadări din mâinile naziştilor a fost editat îmbtr’un Paris care cunoştea din nou libertatea. Era primul volum care nu mai purta pe prima pagină, ca mai înainte, următorul anunţ : „Acest volum, publicat pe cheltuiala câtorva iubitori de carte patrioţi, a fost tipărit la Paris în timpul opresiunii“. PRESA CERE MOBILIZAREA POPORULUI FRANCEZ Presa parisiană comentează noua ofensivă germană subliniind în unanimitate necesitatea unei acţiuni mai energice şi a unei participări mai importante a forţelor armatei franceze. Aimé Guérin în ziarul „La France Libre” deplânge faptul că francezii nu se pot lupta pentru eliberarea restului de teritoriu ocupat încă de nemţi, pentru că nu au arme şi echipament suficient „Himanite” aminteşte recomandarea făcută de comisia militară a Adunării Consultative, care cerea mobilizarea câtorva contingente tinere. Debus Brndel în „Le Front National” cere ca guvernul să mobilizeze forţe noul. Având o armată numeroasă, francezii vor putea cere cu mai multă insistenţă aliaţilor lor arme şi echipament. PARIS. —■ Istoria eroică a ediţiunilor unite : „Les Editions de minuit“ (Ediţiile de la miezul nopţii), este azi cunoscută, ziarele şi revistele din orice colţ al banii povestind activitatea admirabilă şi curagioasă a acestor „Editions de minuit“. In clandestinitate au putut fi tipărite în Franţa nu numai ziare, broşuri şi manifeste, ci şi cărţi de proză şi poezie. Astăzi bibliofilii francezi răscolesc toate colţurile posibili şi imposibile unde cred că ar putea găsi exemplare din cele 20 de cărţi, de format mic, cu coperte de hârtie, care au fost tipărite în cele mai grele şi primejdioase condiţii. Timp de mai mult de doi ani, poeme anti-hitleriste, murvele, eseuri şi reportagii politice, cele mai multe scrise de franceză, au fost publicate în „Les Editions de minuit“, sub naşul autorităţilor naziste şi Vichyate. Azi numele autorilor publicaţi în această editură sunt cunoscute tuturor. E vorba de autori celebri, care au fă nniersitare Universitatea din Bucureşti face I r*oo Universitatea nu are nici o post. cunoscut d-relor şi d-lor studenţi că abilitate de a le acorda locuinţe şi şi deschiderea cursurilor pe anul şcolar 1944/1945 va avea loc ta ziua de Luni 15 ianuarie 1945. Cu această ocazie se pune In vedere studenţilor de la Facultăţile de Medicină umană şi Medicină Veterinară că Rectoratul Universităţii Ie va putea acorda numai un număr foarte limitat de locuri în cămin. Nu se va putea acorda nici o bursă de cămin şi nici nu se vor putea prelungi bursele de cămin ale bursierilor din anul şcolar trecut 1943/1944, studenţilor de la celelalte Facultăţi, deoarece Universitatea nu dispune de imobilele respective. Pentru studenţii de la Facultăţile de Teologie, Litere şi Filosofie, Drept, Ştiinţe şi Farmacie frecvenţa nu va fi obligatorie. Ei sunt sfătuiţi stăruitor să nu vină în Capitală decât dacă au posibilitatea de a fi găzduiţi in afară de Căminele Universităţii, deoadeclină orice răspundere din acest punct de vedere. Lucrările de seminar precum şi lucrările de laborator la Facultatea de Ştiinţe vor începe, pentru aceşti studenţi in primăvară şi aceste lucrări vor continua după nevoie in cursul verii. Sesiuni speciale de examene care se vor anunţa din vreme vor avea loc pentru aceşti studenţi, în afară de sesiunile ordinare de Iunie şi Octombrie. Universitatea va îngriji ca in măsura posibilităţilor să se litografieze cursurile necesare pregătirii examenelor. Studenţii se pot adresa prin telegrame sau scrisori recomandate direct Depanatelor respective pentru a obţine orice informaţiui in legătură cu situaţiimea lor şcolară sau cu privire la procurarea cursurilor. RECTORATUL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI SCÂNTEIA Redacţia şl Admtohrtraţfca Str. Belvedere LUT ML Bed. 5.54.82; Adm. 8.10.79 Redactor responsabili MIRON CONST AN TINES CU CAPITALA» PROVINCIA» 8 luni 1000 1100 8 luni 2000 2100 1 an 3800 3900 Abonamente: Scumpetea şi Sindicatele (Urmare din pag. l-a) (Urmare din pag. l-a) vărsarea «urnelor, au tracat aal mult douăzeci şi patru de or*. Au dat oamenii — «oi mai mulţi solda pe câta • lună lotru«»* dar numeroşi au fost soldaţii şi ■radele Inferioare, cari au da* câte 6.000-10.000 lei şi mal mult, şi ofiţerii cari au dat «olda pe dout, două şi jumătate şi unii pe trei luni. Avem subscrieri printre ofiţeri de câte o sută şi o sut« cincizeci de mii şi chiar de două sute de mii jel. Predarea sumelor «’a făcut Intr’o atmosferă de entuziasm sănătos, care făcea să-ţi crească inima In piept de bucurie. Veneau ostaşii, unii din ei cu ultimele lor economii, le dăruiau bucuroşi spunând cuvânt de încredere că banul va ajunge acolo unde trebue. In ziarul nostru au fost publicate şi sumele subscrise şi scrisorile însoţitoare, primite de la diferite subunităţi, precum şi scurte dări de seamă. Reproduc din memoria o parte din o scurtă dare de seamă făcută de Serv. T R. Bunea Nicolae . Caporalul Buhuş Nicolae a dat toţi banii lui,oar 2.000 lei pe parl II avea. „In acest moment fac un act panduresc. Sunt sigur că banii ajung la cei fipsiți. Nu vom uita niciodată fărădelegile săvârşite de criminalii hitlerişti în ţara noastră şi jurăm să ne răzbunăm şi să luptăm până va dispare toată sămânţa fascistă“. In acelaş număr este publicată şi lista subscripţiei a unităţii Maiorului Flova A., unitate care a strâns 11.197.449 lei. Subscrierea Pandurilor noştri, lor este provocatoare şi serveşte interesei hitleriştilor. El trebuia Ce haos ar fi, dacă Sindicatele n’ar respecta decizia Guvernului şi în întreaga ţară ar Începe o campanie pentru ridicarea salariilor ! Domnii de mai sus ar urca din nou şi mai sălbatec preţurile Ar începe o cursă interminabilă cu un rezultat final catastrofal pentru ţara noastră. Ridicarea salariilor e numai nominală, dar salariul real, reprezentând ceea ce se poate cumpăra cu banii luaţi, este într-o descreştere permanentă şi vertiginoasă. Sindicatele nu mai pot admite şi nu vor mai admite această stare de fapt. Ele cer Guvernului să ia măsuri concrete şi imediate şi să folosească pentru aceasta forţa uriaşă a Sindicatelor de funcţionari şi muncitori, cari simt pe propria lor piele scumpetea. Sindicatele vor sprijini cu toată puterea lor orice măsuri vor fi luate de Guvern pentru înfrânarea speculei şi a scumpete!__________ »I feriri In oare nu acoperit aceste subscrieri pentru noi sunt o dovadă via ctl de rodnică a fost frămăntarea prin care au trecut o dovadă că ma ridică In viaţa de toate silele la acea conştiinţă patriotică el cetățenea apă, care, numai ca poala servi de temelie unei armate a poporului şi unei ţări cu adevărat democratice". Prietenul Av. I. Sraier, în numele comitetului Central al Apărării Patriotice, a răspuns, adresându-te trimişilor Divizei de Panduri Tudor Vladimirescu-Debreţin : Vă mulţumim, Dumneavoastră, şi tuturor ofiţerilor şi soldaţilor eroicei Divizii Tudor Vladimiirescu-Debreţin, în numele Apărării Patriotice şi în numele fraţilor în suferinţă din Ardeal şi Moldova. Vă rugăm să fiţi interpretul nostru pe lângă soldaţii şi ofiţerii Diviziei, a sentimentelor noastre de gratitudine şi recunoştinţă. Dar independent de valoarea materială a preţiosului dar făcut de Panduri, el reprezintă mai presus de toate o chemare şi un imbold care se încadrează în acţiunea de mobilizare a întregului popor pentru ajutorarea Ardealului şi Moldovei. Este un strălucit exemplu de patriotism şi solidaritate naţională care ne va fi pildă în drumul pe care l-am pornit de a face ca frontul să fie una cu spatele frontului. Ca solidaritatea dintre soldaţii din primele rânduri şi întregul popor să fie zid de granit de „neclintit în lupta pentru distrugerea definitivă a hitlerismului barbar“. Această vizită, darul acesta atât de neobişnuit, cuvintele rostite, sunt o dovadă că se petrec sub ochii noştri în ţară prefaceri adânci. Divizia Tudor Vladimirescu ne prezintă un nou fel de oştean : ostaşul cetăţean prezent în problemele ţării oriunde se află, chiar în primele rânduri de tranşee. Semn de vreme nouă. Unul din semnele cari ne dau dreptul să fim încrezători în ziua de mâine, razii permanente, descinderi, con- t arentaţi şi condamnaţi, trol individual, etc. 6) Orice marfă confiscată să fie predată Cooperativelor care s’o vândă cu preţ maximal. Sindicatele cer insistent Guvernului să stabilească şi preţurile, la fel cum a stabilit salariile. Sindicatele nu pot admite şi mai departe această scumpete îngrozitoare. Scumpetea loveşte în primul rând în massa salariaţilor. 7) Sunt întreprinderi mari (petrol, mine de cărbuni şi fier, metalurgie, făbrici de stofe, etc.) cari sunt obligate să vândă la preţurile fixate de Stat. După majorarea salariilor, Statul ridică preţul de cost la producţie. Multe din întreprinderi o duc greu din punct de vedere financiar, împrumută bani de la bănci. Băncile dau bani dacă plătesc cu marfă. Mărfurile însă sunt revândute de către bănci cu preţuri de speculă. Trebuiesc luate măsuri drastice contra acestei stări de fapt. Bancherii, marii comercianţi, marii intermediari, speculanţii, urcă mereu preţurile. Fapta luuii vinfirii dărueşte 34 milioana lei mier ! Tineri sovietici lucrând intri o grădină