Scânteia, ianuarie 1945 (Anul 2, nr. 98-125)

1945-01-01 / nr. 98

In prag stătea un soldat neamţ. De sub perecite care îi înlăturau ca­pul, ochii înroşiţi priveau copiii. Era plin de zăpadă. Uitându-se prin casă şi văzând că nu era nici un om mare, se adresă copiilor. Saşa nu înţelese la început nimic. Era sigur că pricina e Mu­şa, că se şi ştie totul, că mama e prinsă și că soldatul cu mantaua verzuie se va apuca să desgroape cu baioneta mormântul din tindă al fra­telui. Numai după ce soldatul repetă de câteva ori aceleași cuvinte stâl­­cite, Saşa înțelese ce vrea cu dânsul. — Laptul, laptul. — Lapte nu-i, — răspunse Saşa cu voce surdă Soldatul nu se lăsă : — Lapt, dă fapt... Saşa se ridică, se duse în tindă, ne­­luându-şi ochii de la soldat. Trecând prin tindă, simţi sub picioare mor­mântul fratelui său, care zăcea mort în pământ. Soldatul urmărea atent mişcările băiatului. Saşa deschise uşa staulului... şi-i arătă cu­ un gest ex­presiv că acolo nu era nimic. Din ziua când au intrat în sat, nemţii au scos vaca din grajd şi au tăiat-o, în faţa casei comandantului. Soldatul examina staulul gol. Pe podea zăceau paie şi bălegar, mai mirosea a staul, dar iestele îngheţate erau goale, pustii. Era limpede, în casa aceasta lapte nu se putea găsi. In acest timp, Ziua se pomi pe un plâns disperat. Mama nu era acasă. Sașa s’a dus cu neamțul în staul. — O cuprinse frica. N’­na, gata oricând să plângă, îi urmă exemplul. Neamțul se întoarse în casă și se uită la copii cu un zâmbet tâmp. — Nu plânge, — spuse el pe nem­ţeşte, rânjind, arătându-şi dinţii ne­gri. Zina începu să ţipe mai tare. Neamţul îşi luă puşca şi-o puse la ochiu. Cu un salt disperat, Saşa s o repezi înainte, acoperindu-şi surioara cu trupul. Cu mâinile larg desfăcute, se uita ţintă în ochii înroşiţi, bolnavi ai neamţului, cari priveau de sub bo­neta înfăşurată în petece. — Ho, ho, se hlizi soldatul, îndrep­tând ţeava puştii spre micuţa Nina. Nina n­u înţelegea ce se petrece, dar încetă de a ţipa şi cu ochii ei ro­tunzi larg deschişi se u­ta la omul străin, la neamţ. Că e neamţ, înţele­gea şi ea. — Te împuşc, zise soldatul. Ba nu înțelese cuvântul acesta, dan­ sfimţi că se ascunde într’însul ceva teribil. Ziua încetă de a mai țipa. Saşa ur­mărea cu privirea încordată gaura neagră a țevii. Această deschizătură neagră ** mişca 1« mică înălțime, ţintind de un căpuşor, ba altul. Deodată Saşa se întrebă : ce ar fi să sară asupra neamţului şi să-i înş­­face arma ?... Cum se trage cu puş­ca ? Ce se va întâmpla după ce îl va omori pe neamţ 7 Va isbuti oare să-i smulgă puşca din mână ? Neamţul rânjea cu dinţii săi stri­caţi. Ii plăcea jocul acesta, îl amuza groaza din ochii copiilor, paloarea ce le acoperea obrajii, încordarea de pe fața celui mai mare. Saşa înţelese că soldatul se distrează. Se juca cu ei ca pisica cu şoarecele. Da, solda­tul se amuza, era limpede. Când se înălţa, când cobora gaura neagră a țevii. II cuprinse pe Saşa dorinţa ca neamțul să tragă în sfârşit, ca să se termine odată chinul. GânHoc r»« DAr.v.'fiil îl xmn np dânsu nu-şi de-ai prăvi Sol mă c odată şi arumcându-şi puşca pe umăr ieşi, fără a privi îndărăt. Copiii în­cremeniră cu ochii la uşă. Saşa aş­tepta poate că neamţul s’a ascuns numai după uşă pentru a trage de îndată ce unul dintre dânşii se va mişca. Până şi Nina şedea ca împie­trită. In tindă se auziră paşi. Uşa se deschise larg — era mama. Abia acum se produse explozia. Zina ţipa ca din gură de şarpe. N­na se înnecă în lacrimi, Sonia şi Osea plângeau. Numai Saşa stătea tăcut în faţa mam­ei sate. — Ce este 7 Ce s’a întâmplat 7 — aice îngrozită. — Nu-i nimic, a fost un neamţ a — Apoi, atunci de c* ţipaţi aş* cu toţii 7 ce supără Maliuciha. S’a dus, gata. V*a bătut, ce v’a făcut 7 — Nu, nu ne-a bătut, răspunse po­somorit Saşa. Atunci ea se liniştii şi se duse în tindă ca să-şi scuture zăpada de pe șal. — Ce mai viscol, nu se mai poto­leşte de loc... De afară veni un ţipăt îndepărtat, înăbuşit. — Ce-i asta ? — Nu-i nimic... Naşte Olena, — zise Maliuciha, posomorându-se. Copiii ascultau atenți. Dinspre șura încuiată venea un ţipăt prelung și o­­îv,si+~ «« «tel două dulapuri tei cera ce păstrau documentele, registrele sovietului să­tesc şi ale colhozului. Pereţii casei vechi erau construiţi din bârne solide şi groase. Nemţii bătuseră cu scânduri fereastra, de aceea în cameră era întuneric. Lumi­na se strecura numai prin crăpătura uşii ce ducea în localul corpului de gardă nemţesc; acolo ardea o lampă. Aici fură aduşi cei cinci arestaţi. Au­ziră scrâşnitul cheli în broască, odată şi încă­ odată, apoi se cufundară în întunecimea împrejmuită de­ cei pa­tru pereţi Nu erau nici bănci, nici scaune. Ochi­i se deprindeau încetul cu încetul cu bezna. Oamenii se aşe­zară pe podea, pe lângă perete. Gro- Haci se întinse pe podea, îşi puse imnul sub cap şi curând se auzi în­să respiraţia-i ritmică. Eu­ însă nu puteau dormi. Olga­­ se lipi strâns de Gecior­ha.­­te temea de această ca­meră, de întunericul ei şi de lumina de dincolo de uşă. Se temea de ceea­ce va urma. Gecior­ha îşi petrecu braţul pe după al ei şi rămaseră aşa, strângându-se una într’alta. Numai Malasa se ţinea deoparte. Cupri­nzându-şi genunchii cu mâinile, se aşezase jos, întrr’un alt ungher şi rezemată de perete privea cu ochii larg deschişi, în întuneric. Nu se gândea la ceea ce se gândeau tovară­şele ei de arest. Nemişcată, cu privi­rea încordată­, reţinându-şi respiraţia, stătea şi asculta. Nu, nu, încerca să tragă cu urechea la sunetele care răzbăteau surd din camera cealaltă. Nu căuta să prindă vreun sgomot, vreun semn care ar putea veni de dincolo de perete, chin sat. Şedea cu sprâncenele încruntate, cu atenţia absorbită de ceva ce se petrecea înăuntrul ei. A trecut o săptămână, mai mult, zece zile. Şi tot nimic. A­­ceeaşi Întrebare obsedia­tă îi chinuia mereu mintea: da, sau nu . Da sau nu . Sângele li svâcnea, năvalnic din tâmplei, inima ii hăte® să se rupă, i se părea că aude sgomotul sângelui di® vinele ei. Sângele curge, aleargă prin vine, i se revarsă pe toate căile în corp, ciocămașe mici îl bat la în­cheieturile mâinilor. Cum să afle în sfârșit, cum să se convingă . Mai numără încă o dată zilele; poate să fi greşit Nu, rezultatul era ne­schimbat, acelaş­i zece zile. Gândul nu se oprea, ci mergea mai departe, socotea zi după zi, până la ziua care i-a frânt viaţa în două. Amintirea ei o cutremura, îi pricinuia o durere aproape fizică, chinuitoare, îşi strân­se pumnii aşa de tare încât îi intra­ră unghiile în palmă, îşi îndoi picioa­rele sub ea şi se strânse toată ghem. O durere ascuţită o străpunse până în măduva oaselor. I se păru că nu va putea suporta, că va striga cu glas sălbatic, animalic. Aşa şi vroia­­ să ţipe, să urle strident cât o va ţine gura, să-şi­ smulgă părul, să se înece de ţipăt, pentru a se cufricida îu el totul; şi ziua aceea şi aceste zile, petrecute într’o continuă mărătoare, într'o verificare mereu re­petată a socotelii care necontenit se dovedea justă.. Trupul i se frământa în chinuri. Credea că nu va îndura, că moare. Dar moartea nu venea, nu-i atât de uşor să mori; trebue să şadă acolo în întuneric, să asculte respiraţia oa­menilor din juru-i, să-şi amintească fără o clipă de răgaz că ea, Malaşa, e blestemată, ciumată, despărţită pentru vecii vecilor de oameni, de sat de tot ce a fost până acum v-'ă. Şi de ce 7 De ce asta 7 De ce din tot saltul tocmai ea numai ea 7 înaintea ochilor ei nu era întune­ric, ci cele trei feţe, desguistăriai ele mutre aplecate deasupra ei. I s’au tipărit odată pentru totdeauna în me­morie, ca pe o placă fotografică; veş­nic 11 stau înaintea ochilor, nimic nu le putea şterge din mintea ei, nimic nu le putea acoperi. Trei feţe ae­raşe, acoperite de un păr roşc­t -de porc, trei guri hidoase, cu dinţii ieşiţi în afară, ca nişte colţi de ar, printre buzele crăpate, trei pr­­echi de ochi sălbateci. In aceeaşi cameră, cu câteva mai înainte locuia cu Ivan. Aieaşi cameră şi acelaşi pat. Dar ,piUm­­bura prim cameră puful petrelor sfâşiate, pe podea erau împrăjtiate pate, ghiveciul cu trandafirul cine­­zesc căzuse de pe fereastră şi abu­­rile trosneau sub cişmele nenilor. iuni NUVELA DE WANDA WASILEWSKA (Premiul Stalin 1343) XIV ■ßax^aüBmiiSBBasäUBflHeflaMt !■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ M OTE Expoziţii j Expoziţia de desene Ioana Grigo­­rescu este deschisă la librăria Prie­tenii Cărţii, vis-a-vis de ,,Curierul", str. Domniţa Anastasia No. 8. Şi Dicţionarul lui Şăineaanu, instru­ment de propagandă antisovietică „Dicţionarul Universal al lim­­bei române“ de Lazfer Şăineanu tipărit de editura „Scrisul Româ­nesc“ din Craiova, cuprinde la pag. 72 un pasaj de propagandă antisovietică. La cuvântul „bolşevism“, «cei cari au introdus pasajul, probabil după moartea filologului Lazăr Şăineanu, s-au dedat la o deşănţată propagandă antisovietică. Definiţia provocătoare, minci­noasă despre „bolşevism“, trebuie să dispară. Iar în librării, dacă nu se acope­ră cu tuş acest pasaj cartea nu trebuie să se mai vândă. Lucrările etnografilor sovietici despre Extremul Nord Cunosc­utu­l etnograf sovietic profesorul M. A. Serghiev s-a în­tors din expediţia ştiinţifică fă­cută în Extremul Nord. El a comunicat corespondentului agenţiei Tass următoarele: — Institutul etnografic al Aca­demiei de ştiinţe din U. R. S. S., începe editarea unei lucrări în zece volume despre „Popoarele Lumii" Unul din volumele lucrării consacrat popoarelor Siberiei și Extremului Orient. Nici în litera­tura rusă, nici în literatura mon­dială nu există materiale com­plecte despre aceste popoare. Des■­pre unele din ele ca de exemplu „dulganii", nici nu se pomenește nicăeri. Pentru această lucrare despre popoarele Siberiei şi Extremului I Orient muncesc zeci de etnografi. Colaboratorul ştiinţific al institu­tului „A. A. Popov” şi-a petrecut trei ani pe peninsula Taimăr vizi­tând şi alte regiuni ale Extremului Nord. Volumul va cuprinde şi lucrările postume ale colaboratorilor insti­tutului, morţi pe frontul din Le­ningrad. Interesul deosebit pre­zintă lucrările despre nenţi de G. D. Verbot­ şi despre connaci de I. N. Stebniţky. — Folosind materialul bogat — a adăugat profesorul Sergheev — căpătat in expediţiile mele ştiinţi­fice, am terminat cercetarea etno­grafică despre popoarele Siberiei şi ale Extremului Orient. ( In această lucrare mă opresc în chip amănunţit asupra caracteris­ticei sociale-economice şi istorico­­culturale a stării acestor popoare, înainte de revoluţie, analiza gos­podăriei lor, a obiceiurilor şi rela­ţiilor lor de producţie. Concertele clubului marinei militare sovietice dublu­ marinei militare de pe lân­gă Academia de M­arini Sovietică „K. E. Voroslov" a organizat o serie de conferinţa consacrata mărilor compozitori ruşi. Prima conferinţă a fost consacrată lui M. I. Glinca. Conferenţiarul a caracterizat particularităţile funda­mentale ale operei marelui compozi­tor rus. Artiştii filarmonicei din Le­ningrad au executat ariile din opera ,Ivan Susanin“ şi romanţele lui Glim­­ca. Celelalte concerte au fost consa­crate lui Dargomâjsky şi Borodin. Pentru execuţia concertelor şi con­ferinţelor explicative s’a făcut apel 1® cei mai buni cunoscători muzicali şi la artiştii emeriţi ai Leningradului. Olmpida culturală Zilele trecute s’a inaugurat a T­* Olimpiadă artistică culturală a flotei Roşii din Oceanul Pacific. Programele de d­erwideri «’uprind cân­tece şi dansuri marinăreşti operele clasicilor ruşi ca: Glinca, Ceaikovsky, Borodin. Repertoriu cuprinde mai cu seamă opere consacrate faptelor eroi­ce ale marinarilor. In cursul lumei Ianuarie comisia specială va trece In revistă activi­tatea culturală a unităţilor die ma­rină. Cele mai active dintre aceste colective se vor produce la baza principală a Casei de Flotă de Ma­rină Militară. Colectivul care se va clasa Întâiul va căpăta Drapelul Roşu al Sovietu­lui Mil­itoi­ iar partici­pianţii vor fi decoraţi. 8 e X N­T­E 1­A CULTURA SI ARTA Mini­soul şi problema cărţii cărţi, broşuri cari, nu numai că nu aduc nici un folos poporului nostru, dar sunt deadreptul primejdioase. F­ate literatura bulevardieră uşura­­tecă şi corupătoare, care ar fi de dorit să dispară. Criza aceasta a tipăriturii poate şi trebue să fie învinsă prin co­aborarea victorului la munca de refacere a teii, ruinată de dictaturile fasciste şi -'♦rooitornl neamţ. Soluţiile pentru întreaga problemă a artei, a literaturii şi a ştiinţei — a răspândirii luminii in păturile largi ale popor­ul­ui nostru, a scoaterii la iveală a talentelor ce zac ascunse şi se pierd necunoscute în adâncul po­porului — depind de adâncirea, de consolidarea libertăţilor democratice. Intri o ţară democratică, liberă şi fe­ricită va înflori editura vor Înflori artele, ştiinţele şi literatura, vor ră­sări nenumărate talente“. Scriitorii, ilustratorii, editorii şi toţi muncitorii cărţii din ţara noas­tră sunt puşi în faţa unor probleme nouă. Ei vor trebui să le desbată cu toată seriozitatea, ca să le rezolve în chip concret. Problema cărţii, aşa precum o pune conducerea editurii Partidului Comu­nist din România, interesează in pri­mul rând organizaţia profesională a scriitorilor: „S. S. R.-ul, al cărei co­mitet, ales după 23 August, făgăduise să rezolve cel puţin problema rapor­­turilor dintre scriitori şi editori, fă­găduinţă ce a rămas simplă vorbă a­­runcată în vânt. Trebue să subliniem că nu există numai o criză a tipăriturii româneşti, din pricina hârtiei, ci din alte cauze pe care le vom analiza, când vom reveni asupra declaraţiilor făcute de conducerea editurii Partidului Comu­nist, asupra rolului, în general, col editurii. „Jurnalul d® dimineaţă l­a intre-­­ hârtie, că apar o seamă de publicaţii, prins o anchetă printre editori asu­pra problemelor cărţii în România. Conducătorii ed­­turiior — nu toate — au răspuns , dând o listă de cărţi fi nume tipărite sau în curs de tipă. Pire. A răspuns fi conducerea editurii Partidului Comunist din România, trasând în lmnii generale rolul editu­rii într’un regim de reală democraţie Problemele atinse prin aceste răs­punsuri interesează In cel mai înalt grad pe editori şi scriitori. Ele sunt înseşi problemele de bază ale cărţii. La întrebarea: cat® este rolul edi­turii la viitor 7 — conducerea editu­ra Partidului Comunist din România răspunde: — Intri un regim de democraţie reală editura îndeplineşte cu totul alte sarcini decât acele ce­ i se impun în regimurile de tiranie fascistă. Ea trebue să răspândească, până în ungherele cele mai ascunse, adevărul, frumosul exprimat de poeţii, de pro­batorii şi savanţii poporului. Ea tre­bue să satisfacă cerinţele masselor şi, prin intensa, neîntrerupta ei activi­tate, să stimuleze energiile tinere ale slujitorilor artei, literaturii, ştiinţei, să înalţe mereu nivelul cultural al masselor, să cultive şi să desvolte gustul pentru cetit, înţelegerea pen­tru ce-i frumos şi înălţător. Editura nu trebue să lanseze la întâmplare, un nume, o carte, ci să urmărească un ţel: acela de a pune la dispoziţia poporului operele clasice şi cele con­temporane, creaţiunile geniului naţio­nal, precum şi ale tuturor marilor scriitori şi poeţi, dar nu trebue să ne­glijeze nici producţia actualităţii. A Îndeplinit până acum această sarcină editura românească ? Nu. Fiindcă, despre o editură româ­nească — întreprindere in adevăratul înţeles al cuvintului — îndeplinind o funcţie in economia generală, nu se poate vorbi decât in ultimul sfert de veac. Până atunci — în afară de Al­ea I­ay. Ig. Hertz — activitatea edito­rială era una, care sfârşia cu fali­mentul inevitabil. Odată cu lărgirea pieţei interne, după războiul trecut, a crescut şi numărul editurilor, a spo­rit numărul cărţilor apărute, s-au în­mulţit scriitorii. Totuşi, aceste edituri, în afară de cartea didactică — şi încă! — nu şi-au legat activitatea de nevoile de cultură ale masselor largi populare, ci de nevoile unei pături re­duse. Contingentele de cetitori erau res­trânse ; ele nu puteau creşte din pri­cinu condiţiilor grele economice care apăsau muncitorimea şi ţărănimea noastră. În această pricină au fost înăbuşite în germene — şi trebuie să subliniem, în chip sistematic— talen­te. Când unele edituri se preocupau, în special de masse, apoi răspândeau broşuri superstiţioase ca „Tâlcuirea viselor", „Trepelnicul cai mare“ sau cartea de semne, cărţile poliţiste şi mai cu seamă otrava în doze mari şi mici ale tuturor tipurilor de reac­­ţiune până la fascismul criminal şi trădător. NU CULTURA POPORULUI S’A URMĂRIT, CI ÎNDOBITOCIREA, ÎNROBIREA LUI. In ce priveşte drepturile de autor, conducerea editurii Partidului Comu­­nist este pentru încetarea sistemului de exploatare. Drepturile de autor trebue re­vizuite. Cota obișnuită de 20 la sută este insuficientă. Dar, aceas­tă revizuire nu se poate face de­cât prin aşezarea editurei pe te­melii solide, în slujba adevărată a poporului. Cartea să ajungă la popor, nu numai în mâinile unei pături subţiri de privilegiaţi, sau să rămână nevândută în maga­ziile editurei­ Munca scriitorului trebue pri­vită din punctul de vedere al ca­lităţii nu al cantităţii. La întrebarea dacă există o criză a tipăriturii româneşti şi care sunt cauzele, răspunsul sună în chipul ur­mător : „Există o criză a tipăriturii deter­minată, in primul rând, de lipsa de hârtie. De această criză este vinovat regimul criminal al lui Anton­escu, sunt vinovaţi nemţii care ne-au di­strus stocurile de hârtie şi mijloacele de transport, ce abia acum, mulţu­mită activităţii organizatoare a tov. ministru Gh. Gheorghiu-Dej, încep să se amelioreze. Observăm totuşi, cu toată criza de Cum au luptat francezii împotriva ca răpitor­ior hitleriști cut gloria literaturii franceze, întâl­nind numele lor, cititorul are bucu­ria de a afla că ei nu au stat depar­te de lupta curajoasă. LOUIS ARA­GON a publicat „François la oo­éxe“, FRANCOIS MAURI­AC Jore­z“, JEAN CASS­OU „Jean Noir“, întâl­nim şi numele altor scriitori mai pu­ţin cunoscuţi în străinătate : CLAU­DE MORGAN, autorul unei nuvele Intitulată „Mortagne", ROGER GI­RON, şeful de cabinet al lui Paul Reynaud. Giron şi-a publicat cartea în „Editions de Minun­t“ netotrebuin­­ţând noicc măcar vreun pseudonim. In aceeaşi editură, s’au publicat şi cărţi venite din străinătate, aduse de contrabandă: „Nuits sans lune“ (Nopţi fără lună), a lui JOHN STEINBECK, precum şi „A travers le désastre“ (Străbătând dezastrul), cartea pe care a scris-o JACQUES MARITAIN, în Statele Unite unde a locuit in tot timpul ocupaţiei ger­mane. Până la eliberarea Parisului, nu­mai 25 de persoane cunoşteau adevă­ratul nume şi identitatea aceluia care era principalul responsabil al editurii clandestine. Numele lui este JEAN BRÜLLER, un nume rar* nu va fi cu siguranţă uitat. Jean Brüller este un cunoscut desenator şi gravor care a ilustrat multe cărţi înainte de răz­boi. Unul din albumele sale cunoscu­te poartă numele de „21 manières a­­musantes de se sui­cilder“ (Douăzeci şi unu de feluri vesele pentru a se si­nucide). In Decembrie 1941, Broller împreu­nă cu o tânără fată Yvonne Paraf, care făcea parte din mişcarea de re­zistenţă şi-au început cariera pri­mejdioasă de editori anti-hiitlerişti. Un doctor paristian a donat primii 5.000 de franci cu care Broiler a cum­părat de la bursa neagră hârtia ne­cesară. Tipograful Ernest Award a lucrat la început pe o maşină de mână din acelea care servesc la ti­păritul Invitaţiilor de nuntă. Mai târziu Aulard a reuşit să obţină un limotyp. Se lucra numai noaptea după om 12. De altfel aceasta es­te expli­caţia titlului „Les Editions de Mi­nuit“. Prima carte tipărită de această editură, a fost admirabila nuvelă: „Le Silence de la Mer“ (Tăce­rea mării), publicată d­e Brülle,­­sub pseudonimul de Vercors, — numele masivului muntos din cen­trul Franţei, unde mişcarea de rezis­­tenţă era extrem de bine organizată. Tipografia om Instalată în aparta­mentul mi H­él­ène Frédéric, care este redactoarea jurnalelor postului „La Voix de TAmérique". Locatarul care ocupa etajul de mai jos, sub aparta­mentul unde era ins­talată tipografia, n’a bănuit nimic în tot timpul acesta. Bruller și Paraf tăiau și broșau cu mâna cărțile. Două fete din rezistenţă transportau cu cicletele cărţile tipă­rite la cititorii şi criticii simpatizanţi. Toate aceste lucruri se petreceau sub nasul agenţilor nazişti. De multe ori exemplarele erau expediate cu poşta. De obicei însă, distribuţia era făcută d® grupurile de rezistenţă. Sute şi sute de alte exemplare bătute la ma­şină au trecut din mână în mână, răspândindu-se în toată Franţa. Al douăzeci şi unulea volum din Les Editions de Minuit“, cuprinzând povestea emoţionantă a unei evadări din mâinile naziştilor a fost editat îmbtr’un Paris care cunoştea din nou libertatea. Era primul volum care nu mai purta pe prima pagină, ca mai înainte, următorul anunţ : „Acest vo­lum, publicat pe cheltuiala câtorva iubitori de carte patrioţi, a fost tipă­rit la Paris în timpul opresiunii“. PRESA CERE MOBILIZAREA POPORULUI FRANCEZ Presa parisiană comentează noua ofensivă germană subliniind în una­nimitate necesitatea unei acţiuni mai energice şi a unei participări mai im­portante a forţelor armatei franceze. Aimé Guérin în ziarul „La France Libre” deplânge faptul că francezii nu se pot lupta pentru eliberarea res­tului de teritoriu ocupat încă de nemţi, pentru că nu au arme şi echi­pament suficient „Him­anite” aminteşte recomanda­rea făcută de comisia militară a A­­dunării Consultative, care cerea mo­bilizarea câtorva contingente tinere. Debus Brndel în „Le Front National” cere ca guvernul să mobilizeze forţe noul. Având o armată numeroasă, francezii vor putea cere cu mai multă insistenţă aliaţilor lor ar­­me şi echipament. PARIS. —■ Istoria eroică a ediţiu­­nilor unite : „Les Editions de minuit“ (Ediţiile de la miezul nopţii), este azi cunoscută, ziarele şi revistele din orice colţ al banii povestind activita­tea admirabilă şi curagioasă a aces­tor „Editions de minuit“. In clandes­tinitate au putut fi tipărite în Franţa nu numai ziare, broşuri şi manifeste, ci şi cărţi de proză şi poezie. Astăzi bibliofilii francezi răscolesc toate col­ţurile posibili­ şi imposibile unde cred că ar pu­tea găsi exemplare din cele 20 de cărţi, de format mic, cu coperte de hârtie, care au fost tipă­rite în cele mai grele şi primejdioase condiţii. Timp de mai mult de doi ani, poe­me anti-hitleriste, m­urvele, eseuri şi report­agii politice, cele mai multe scrise de franceză, au fost publicate în „Les Editions de minuit“, sub naşul autorităţilor naziste şi Vichy­ate. Azi numele autorilor publicaţi în această editură sunt cunoscute tuturor. E vorba de autori celebri, care au fă­ nn­iersitare Universitatea din Bucureşti face I r*oo Universitatea nu are nici o post. cunoscut d-relor şi d-lor studenţi că a­bilitate de a le acorda locuinţe şi­ şi deschiderea cursurilor pe anul şcolar 1944/1945 va avea loc ta ziua de Luni 15 ianuarie 1945. Cu această ocazie se pune In ve­­dere studenţilor de la Facultăţile de Medicină umană şi Medicină Veteri­nară că Rectoratul Universităţii Ie va putea acorda numai un număr foarte limitat de locuri în cămin. Nu se va putea acorda nici o bursă de cămin şi nici nu se vor putea pre­lungi bursele de cămin ale bursieri­lor din anul şcolar trecut 1943/1944, studenţilor de la celelalte Facultăţi, deoarece Universitatea nu dispune de imobilele respective. Pentru studenţii de la Facultăţile de Teologie, Litere şi Filosofie, Drept, Ştiinţe şi Farmacie frecvenţa nu va fi obligatorie. Ei sunt sfătuiţi stărui­tor să nu vină în Capitală decât dacă au posibilitatea de a fi găzduiţi in afară de Căminele Universităţii, deoa­declină orice răspundere din acest punct de vedere. Lucrările de seminar precum şi lu­crările de laborator la Facultatea de Ştiinţe vor începe, pentru aceşti stu­denţi in primăvară şi aceste lucrări vor continua după nevoie in cursul verii. Sesiuni speciale de examene care se vor anunţa din vreme vor avea loc pentru aceşti studenţi, în afară de sesiunile ordinare de Iunie şi Octom­brie. Universitatea va îngriji ca in măsura posibilităţilor să se litogra­­fieze cursurile necesare pregătirii exa­menelor. Studenţii se pot adresa prin tele­grame sau scrisori recomandate direct Depanatelor respective pentru a ob­ţine orice informaţiui in legătură cu situaţiimea lor şcolară sau cu privire la procurarea cursurilor. RECTORATUL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI SCÂNTEIA Redacţia şl Admtohrtraţfca Str. Belvedere LUT ML Bed. 5.54.82; Adm. 8.10.79 Redactor responsabili MIRON CONST AN TINES CU CAPITALA» PROVINCIA» 8 luni 1000 1100 8 luni 2000 2100 1 an 3800 3900 Abonamente: Scumpetea şi Sindicatele (Urmare din pag. l-a) (Urmare din pag. l-a) vărsarea «urnelor, au tracat aal mult douăzeci şi patru de or*. Au dat oamenii — «oi mai mulţi solda pe câta • lună lotru«»*­­ dar numeroşi au fost soldaţii şi ■radele Inferioare, cari au da* câte 6.000-10.000 lei şi mal mult, şi ofiţerii cari au dat «olda pe dout, două şi jumătate şi unii pe trei luni. Avem subscrieri printre ofiţeri de câte o sută şi o sut« cincizeci de mii şi chiar de două sute de mii jel. Predarea sumelor «’a făcut In­­tr’o atmosferă de entuziasm să­nătos, care făcea să-ţi crească inima In piept de bucurie. Veneau ostaşii, unii din ei cu ultimele lor economii, le dăruiau bucuroşi spunând cuvânt de încredere că banul va ajunge acolo unde tre­bue. In ziarul nostru au fost publica­te şi sumele subscrise şi scriso­­rile însoţitoare, primite de la di­ferite subunităţi, precum şi scurte dări de seamă. Reproduc din memoria o parte din o scurtă dare de seamă făcută de Serv. T R. Bunea Nicolae . Caporalul Buhuş Nicolae a dat toţi banii lui,­oar 2.000 lei pe parl II avea. „In acest moment fac un act panduresc. Sunt sigur că banii ajung la cei fip­­siți. Nu vom uita niciodată fărădelegile săvârşite de criminalii hitlerişti în ţara noastră şi jurăm să ne răz­bunăm şi să luptăm până va dispare toată sămânţa fascistă“. In acelaş număr este publicată şi lista subscripţiei a unităţii Ma­iorului Flova A., unitate care a strâns 11.197.449 lei. Subscrierea Pandurilor noştri, lor este provocatoare şi serveşte interesei­ hitleriştilor. El trebuia Ce haos ar fi, dacă Sindicatele n’ar respecta decizia Guvernului şi în întreaga ţară ar Începe o cam­panie pentru ridicarea salariilor ! Domnii de mai sus ar urca din nou şi mai sălbatec preţurile Ar începe o cursă interminabilă cu un rezultat final catastrofal pentru ţara noastră. Ridicarea salariilor e numai no­minală, dar salariul real, repre­zentând ceea ce se poate cumpăra cu banii luaţi, este într-o descreş­tere permanentă şi vertiginoasă. Sindicatele nu mai pot admite şi nu vor mai admite această stare de fapt. Ele cer Guvernului să ia măsuri concrete şi imediate şi să folo­sească pentru aceasta forţa uriaşă a Sindicatelor de funcţionari şi muncitori, cari simt pe propria lor piele scumpetea. Sindicatele vor sprijini cu toată puterea lor orice măsuri vor fi luate de Guvern pentru înfrânarea speculei şi a scumpete!__________ »I feriri In oare nu acoperit a­­ceste subscrieri pentru noi sunt o dovadă via ctl de rodnică a fost frămăntarea prin care au trecut­­ o dovadă că ma ridică In viaţa de toate silele la acea conştiinţă pa­­triotică el cetățenea apă, care, nu­mai ca poala servi de temelie u­nei armate a poporului şi unei ţări cu adevărat democratice". Prietenul Av. I. Sraier, în nu­mele comitetului Central al Apă­rării Patriotice, a răspuns, adre­­sându-te trimişilor Divizei de Panduri Tudor Vladim­irescu-De­breţin : Vă mulţumim, Dumneavoastră, şi tuturor ofiţerilor şi soldaţilor eroicei Divizii Tudor Vladimiirescu-Debreţin, în numele Apărării Patriotice şi în numele fraţilor în suferinţă din Ar­deal şi Moldova. Vă rugăm să fiţi interpretul nostru pe lângă soldaţii şi ofiţerii Diviziei, a sentimentelor noastre de gratitu­dine şi recunoştinţă. Dar independent de valoarea ma­terială a preţiosului dar făcut de Panduri, el reprezintă mai presus de toate o chemare şi un imbold care se încadrează în acţiunea de mobilizare a întregului popor pentru ajutorarea Ardealului şi Moldovei. Este un strălucit exemplu de pa­triotism şi solidaritate naţională care ne va fi pildă în drumul pe care l-am­ pornit de a face ca frontu­l să fie una cu spatele frontului. Ca solidari­tatea dintre soldaţii din primele rân­duri şi întregul popor să fie zid de granit de „neclintit în lupta pentru distrugerea definitivă a hitlerismului barbar“. Această vizită, darul acesta atât de neobişnuit, cuvintele rostite, sunt o dovadă că se petrec s­ub ochii noştri în ţară prefaceri adânci. Divizia Tu­dor Vladimirescu ne prezintă un nou fel de oştean : ostaşul cetăţean pre­zent în problemele ţării oriunde se află, chiar în primele rânduri de tran­şee. Semn de vreme nouă. Unul din semnele cari ne dau dreptul să fim încrezători în ziua de mâine, razii permanente, descinderi, con- t arenta­ţi şi cond­amnaţi, trol individual, etc. 6) Orice marfă confiscată să fie predată Cooperativelor care s’o vândă cu preţ maximal. Sindicatele cer insistent Guver­nului să stabilească şi preţurile, la fel cum a stabilit salariile. Sindicatele nu pot admite şi mai departe această scumpete îngrozi­toare. Scumpetea loveşte în pri­mul rând în massa salariaţilor. 7) Sunt întreprinderi mari (pe­trol, mine de cărbuni şi fier, me­talurgie, făbrici de stofe, etc.) cari sunt obligate să vândă la preţurile fixate de Stat. După majorarea sa­lariilor, Statul ridică preţul de cost la producţie. Multe din între­prinderi o duc greu din punct de vedere financiar, împrumută bani de la bănci. Băncile dau bani dacă plătesc cu marfă. Mărfurile însă sunt revândute de către bănci cu preţuri de speculă. Trebuiesc luate măsuri drastice contra acestei stări de fapt. Bancherii, marii comer­cianţi, marii intermediari, specu­lanţii, urcă mereu preţurile. Fapta l­uuii vin­firii dărueşte 34 milioana lei mier ! Tineri sovietici lucrând intri o grădină

Next