Scânteia, iunie 1945 (Anul 2, nr. 239-262)
1945-06-01 / nr. 239
ANUt 'I,—Hr, ?*9 C. t 8 m. SB KI Proletari din toate ţării*, uniţi-vj) PARTiQuL COMUNIST Olli ROMANIA ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL al P. C. R. /VI. (mitrala) 3.23.20 — a/r. Belvedere 6; Adm.et. 8; Red. et. 8; Tip. tel.4.84.48 Să salvăm copiii loviţi de războiul hitlerist Răsboiul lui Hitler şi Antonescu , vedeniile de groază care le sfredea pustiit ţări înfloritoare, a adus lese încă liniştea somnului, jale şi moarte în căminurile oamenilor. Oraşe bogate au fost şterse de pe faţa pământului, sate nenumărate au fost călcate de cisma cotropitorilor, praf şi pulbere s’a ales din gospodării cu greu ridicate de munca oamenilor. Şi România a plătit scump trădarea clicii mârşave a lui Antoniescu. Ca o pecingine ucigătoare s'a întins peste casele noastre linţoliul întunecat al morţii şi al mizeriei Acum după ce cerul scumpei noastre Patrii s’a înseninat, când tunurile şi bombardamentele au amuţit, ruinele, jalea, lipsurile grele au rămas mărturie a dezastrului spre care au târît ţara tâlharii fascişti. Pe lângă sutele de mii de vieţi tinere jertfite pentru cauza criminală a lui Hitler, apasă asupra vieţii ţării noastre suferinţa şi mizeria zecilor de mii de copii din întreaga ţară, victime plăpânde şi nevinovate ale slugilor netrebnice în solda aceleaşi „cauze“. Sunt miile de orfani ai căror părinţi au pierit în acelaşi răsboi, sunt miile de copii a căror primăvară a vieţii a fost înnourată de întunerecul tiraniei asasine, sunt copiii schilozi, cu infirmităţi teribile, cari au deschis ochii în vâlvătaia incendiilor, în fântâna de sânge ce ţâşnea din corpurile celor ucişi de criminalii amtonescieni. Sunt copiii cari au văzut lacrimile de sânge ale părinţilor torturaţi de călăii regimului tiran, sunt copiii ale căror visuri sunt pline de Acum răsboiul nu mai este Ţara întreagă este încordiată, într’o muncă uriaşă de refacere, de reconstrucţie. In fabrică pe ogoare, în aulele universităţilor, în laboratoare, se înalţă munca creatoare a oamenilor muncii. Dar şi viaţa oamenilor trebue să fie refăcută, zilele întunecate ale dictaturii fasciste au trecut. Zecile de mii de copii cari se sbat în mizerie şi lipsuri, cari se sbuciumă în durerile unui trecut năpăstuit, sunt cetăţenii de mâine ai ţării. Salvarea lor nu este numai o operă de dreptate, nu este o oarecare acţiune filantropică, ci este o operă naţională de cea mai mare însemnătate. Viitorul Patriei noastre, viitorul României e strâns legat de copiii cari îi creştem astăzi. Să nu uităm că una din faptele cele mai zguduitoare ale fasciştilor a fost aceea de „ucigaşi de copii“. Ucigaşi cu revolverul apropiat de tâmpla lor gingaşă, ucigaşi prin regimul de distrugere pe care îl destinau sutelor de mii de copii. Să ne încordăm puterile pentru a asigura copiilor loviţi o viaţă fericită. Să clădim cămine luminoase! Să-i creştem liberi, sănătoşi, să-i educăm în spiritul iubirii de oameni, a iubirii de Patrie, să alungăm din mintea şi sufletul lor duhurile întunecate ale unui trecut nefast. Să clădim astfel temelia unui popor puternic, înfloritor, fericit, cu sufletul curat și cinstit! V ama ca cu - Gfierţen-Usp^nskî -Dostoevski - Gorki de V. ERMILOV Kieri« a fost obţinută. Berlinul a fost cucerit de tropote sovietice. Berlin 1 Citadela prusacilor războinici, care dik vechi-străvechi timpuri visau la cucerirea întrepeî lumi, — fortăreaţa imperialismului german, cuibul de viespi al tâlharilor hitleriști. Aici, la Berlin a fost inventat sistemul de exterminare a unor popoare întregi- Berlinul introducea peste tot „ordinea nouă” a călăilor. Berlinul a devenit simbolul celei mai negre, odei mai sufocante rase, luni, simbol al obscurantismului medieval Cu mult înainte marii ecriltori ruşi, luptătorii libertăţii, democraţiei fiarmani simului, preveneau omenirea de rolul funest al Berlinului ca centru al celui mai sălbatec, al celui mai tâlhăresc Imperialism, care îşi aştepta ceasul pentru a se arunca asupra tuturor popoarelor lumii. Iată, de pildă, un fragment din schiţa: „Berlin” — a genialului scriitor satiric in SALTICOV-SCEDRIN. Schiţa a fost scrisă in anii 1870—1880. „..Berlinul nu există pentru nimic altcevft, nim» de omucidere... In Prezent, din toate entităţile, Berlinul a păstrat una singură, cea mai puţin simpatie»i durerea de cap, care şi plină azi, ca «» nor de plumb, continuă să plutească deasupra oraşului. Tot restul s'a schimbat în mod radical. Stânjeneala a fost înlocuită prin încrederea de sine, politica evazivă, prin pretenţiunile de hegemonie universală, — oare nu sunt intru nimic justificate, — modestia — prin tendinţa nereuşită de a cumpăra bunăvoinţa străinilor cu luxul micburghez al nouilor cartiere, cu un fel de destrău de rangul al doilea... elină se apropie de Ber- Nn, străinul simte mirosul greu al gretissei, al mulţumirii de sine ofiţereşti şi al colecţiei de fuste murdare din Orfeum... E greu de a-şi închipui ceva mai abătut, decăt străzile Berlinului. Nu se simte desigur, nici o lipsă de mişcare pe străzi, aceasta însă este un fel de mişcare îngrijorată, aproape chinuită. ...Se pare că întreagă această lume a năvălit in stradă pentru a cumpăra de un ban cdlmaţi, i-a cumpărat şi aleargă mai repede acasă, ca nu cumva să-l vadă cunoscuţii, să nu-i ceară cărnafii... Wftr cel mni de primul element . ■■ ■" -ty ■ ■ - - - -—— — ai vieţii de stradă din Berlini (Continuare la pag. 4 a) este militarul... devine realmente strâmt, când pe stradă trece un ofițer prusac... 16 îmbrăcat ca un fel de buton... pieptul ti e scos in afară ca o roată, mustăţile-i sunt făcute inel... Păşeşte rumen, stacojiu, mulţumit, de parcă numai ce a primit solda, ceea ce dealtfel nu-l împiedică să mă comporte faţă de aproapele lui cu asprime şi grabă... Când trec pe lângă un ofiţer din Berlin, totdeauna mă apucă un fel de toropeală... Nu simt teamă, fiindcă mi-i frică că ofiţerul o să cheme pe sergentul de stradă, ci fiindcă, prin toată constituţia sa, prin felul de a fi, prin concepţiile sale, prin pieptul scos tn afară, prin bărbia rasă, el se vâră In mine cu cuvintele : eu sunt erou ! îmi pare că dacă In loc de aceasta el ar fi spus : eu sunt tâlhar şi îndată am să te jefuiesc, — mi-ar fi mai uşor„ Omul sovietic e capabil să fie cu adevărat erou, dar aceasta nu-i scoate în afară pieptul şi nu-l face să ţină bulbucaţi ochii. El se uită la eroism fără familiaritate excesivă şi, evident, înţelege că acesta nu-i deloc un lucru de rând, care poate fi totdeauna purtat cu el, împreună cu celelalte obiecte de echipament. Dimpotrivă, prusacul e convins, că odată ce el este recunoscut, prin bunăvoinţa superiorilor, ca erou, şi s’a înălţat un monument pe piaţa Regală, apoi aceasta îl obliga să poarte cu cinste acest titlu nu numai pe străzi, ci şi în grădinile Orfeumului. Se înţelege că pe oamenii simpli acest lucru îi stinghereşte. Poate tocmai din această cauză voioşia berlineză are un caracter neîncer, sumbru... MAXIM GORKI Apelul Uniunii /Patrioţilor către populaţiei Capitane« Cetăţeni şi Cetăţence Uniunea Patrioţilor vă cheamă la marii» întruniri public» oraanixate pe seotoare In siua din Tineri I Iunie a. »., la orele 17, după cum urma ază ««et. I Galben Cinema a» CALA" / Seat. II Negru Bala şi Grădina „TOMIS" / Sect. III Albastru Bala şi Grădina „AIBA" / Sect. IT Terdet Bala şi Grădina „UNIC". Având conştiinţa fermă edeiariştii fascişti şi reacţionari aflaţi astăzi pe banca acusării sunt arătătorii războiului criminal dus de Antonescu şi ai masacrelor din ţară şi din Transmetria, Uniunea Patrioţilor vă cheamă să înfieraţi ca cea mai mare străşnicie, vinovăţia lor. In numele masselor populare patriotice vor lua cuvântul D-nii miniştri ! Prof. Constantinescu-Iaşi, prof. G. Trădeceu-Răcoasa, dr. N. Bagdasar, pr. Burducea, dr. C. Dimitriu, secretar general al ministerului Asigurărilor Sociale, ziariştii şi scriitorii Ion Pas, Serghie, Ion Biberi, Eugen Jebeleanu, Mihail nine, Gheorghe Zaharia, muncitorii tipografi Niculae Dumitrescu (de la Curierul), Gh. Bornaşi (Tip. Presa), Tastie Sârbu (Universul) şi Ilie Părvuroiu (Imprimeria Naţională) şi reprezentanţii Uniunii Patrioţilor , Prof. Mihai Cruceanu, Prof. Mihail Blagomireseu şi Av. Mircea Brătucu. Pag. 4-a / • Veniți, tn ajutorul copiilor. Vag. 8-a / QtUfi tn pag. 8-a 2 • Muncitorii cer patrapdirea aspră a criminalilor de război. • AntoneftH — criminali de război. Pag. 6-a/ • (IKimeie știri din străinătate. ZIARIŞTII TRĂDĂTORI in faţa judecăţii poporului Autorii morali ai crimelr şi jafurilor legionaro-antonesciene îşi reneagă cu neruşinare trecutul — Prim« zi e» procesului — La ora 9, uşa laterală a sălii de şedinţă se deschide şi cei şapte cavaleri ai cuvântului trădător îşi ..fac apariţia. Sunt cavalerii unui apocalips provocat cu cinism, metodic, după un plan scelerat, pentru un blid de linte sau un sac de aur. Cavalerii condeiului otrăvit n’au însă nimic interesant, ca înfăţişare, la prima vedere. Intră toţi — turmă — puţin intimidaţi de perspectiva cea nouă ce li se oferă, lor, criminalilor cari prin scrisul lor au trimis de atâtea ori în boxa acuzaţilor atâţia luptători pentru cauza poporului. Dar pe măsură ce se familiarizează cu atmosfera sălii, fiecare din ei îşi recapătă suflul, „personalitatea”. Reintră adică în propria lor piele. In rândul întâi, s’au aşezat Ilie Rădulescu, I. P. Prundeni şi Radu Gyr. După „afinităţi spirituale”. Trei huligani, trei amatori de spectacole sângeroase. Toţi trei au incitat la crime, au aplaudat vandalismele săvârşite de elevii credincioşi ai scrisului lor aţâţător, au rânjit la vederea ruinelor, a prăpădului provocat de propria lor explozie de ură şi demenţă. Sunt autorii morali ai dezastrelor pe cari le-au dirijat cu o voluptate neroniană, zi de zi, cu o tenacitate diabolică. Scrisul lor, „conştiinţa” lor — dacă se poate asocia această noţiune de numele lor, — mâinile lor, trecutul lor întreg este pătat de sânge. I-a preocupat un singur gând, împlântat în mintea lor dementă: pârjolul, crima, jaful. Şi l-au deslănţuit. In jurul lor se desluşesc doar flăcări fluturate spre cerul întunecat, doar crime, doar dâre de sânge care nici o clipă n’au avut răgaz să se închege. Peste ele, au şerpuit totdeafiind reprezentat de judecătorii cunoscuţi şi în procesul primului lot de criminali Acuzarea este susţinută de d-ni acuzatori publici: av. C. Vicol, Ion D. Ion şi d-na Alexandra Sidorovici. Se face apelul inculpaţilor, apoi acel al martorilor propuşi. Se constată că numai Al. Hodoş, are apărător angamna şiroaie noui, calde, şiroaie de lat, ceilalţi acuzaţi declarând că-şi sânge nevinovat. Numele trinităţii din boxă duhnesc a sânge. Infectează aerul şi scârbesc. In al doilea rând, se zăresc Romulus Seişanu, Ionel Dimitrescu, Al. Hodoş şi Romulus Dianu. Cel dintâi şi-a fixat privirea într-un punct nedeterminat pe zidul din faţa sa, un ,,punct strategic” care-i sugerează desigur reflecţii triste, ţinând seama de figura lui tumefiată. „Strategul" inspirat al Legaţiei Germane arată ca o trupă încercuită din toate părţile, fără posibilitate de scăpare. Ionel Dimitrescu, in contrast cu imobilitatea lui Seişanu, este mai agitat. Are un rictus nervos in colţul gurii, care tremură fără încetare. Al. Hodoş, mătăhălos, cu o expresie bovină, îşi rumegă gândurile sub masca unei perfecte inexpresivităţi. In schimb, lângă el, Romulus Dianu a devenit din sângeriu stacojiu şi din stacojiu vânăt. Este cel mai nervos dintre toţi şi cel mai pierdut. La un moment dat, întoarce capul fi-fi scoate batista. Apoi destăinuia doi ochi tulburi, aburiţi pare a fi inundaţi în lacrimi. Trădătorii, precum se vede, sunt foarte sensibili la suferinţa lor proprie. Tot atât de sensibili pe cât de h.diferenţi se arătau faţă de imensul dezastru pe care-l provoca dinamita tungaşei scrisului lor pus in slujba duşmanilor poporului. Lipsesc Pamfil Şeicaru, Sistim susţin singuri apărarea. Totuşi, preşedintele numeşte apărători din oficiu, după cum urmează: Ion Dimitrescu şi Romulus Seişanu sunt apăraţi de d-na Florica Cosăpeanu, Romulus Dianu şi I. P. Pfändern! d-na Orlmtto, Giobanu, Die Rădulescu şi Radu Gyr de d. av. Teodor Chiriat. Ali Hodoş are angajat pa d. av. Aleea Iosie MAsham este incunoştinţat că i s'a extins vinovăţia fBnd inea(Continues*-« fee fsttg. 8-ts) Popescu, Grigore Manoilescu, Gabriel Bălănescu, Pan M. Vizirescu, Aurel Cosma şi Nichifor Crainic. „Eroii ordinei hitleriste" au fugit care încotro, arşi de pârjolul pe care ei înşişi l-au deslănţuit. Dar flăcările dreptăţii îi vor ajunge oriunde s-ar afla. Pedeapsa nu va întârzia. Şedinţa Şedinţa se deschide lara 9,10, sub preşedinţia d-lui Ţabrea, tribunalul ION DIMITRESCU e-DMA ILIE RĂDULESCU ROMULUS DIANA RADU GYR Poporul francez a pedepsit pe gazetarii trădători la momentul când ziariştii anthonescieni, vânduţii propagandei lui Gibbels, trec prin faţa Tribunalului Poporului, este actual să reamintim, cum au fost pedepsiţi gazetarii colaboraţionişti în Franţa. Poporul fremeez, cu o puternică cultură şi civilizaţie, a considerat pe aceşti vânduţi ai scrisului ca un cancer care trebue extirpat din mijlocul Naţiunii, pentru a păstra sănătatea ei morală şi intelectuală. Tradiţia de progres şi adâncă dragoste de oameni a culturei franceze venea în contrazicere cu literatura criminală hitlerista şi In mod special cu trădătorii care s-au pus In serviciul ei. De aceea, chiar In timpul ocupaţiei nemţeşti In Franţa, Mişcarea de Rezistenţă a considerat pe gazetarii trădători, duşmani periculoşi, cari trebuiau neapărat nimiciţi in acea vreme grea pentru poporul francez. Astfel PHILIPPE HENRIOT, redactorul darului miliţiei fasciste „Combat", Ministru de Informaţii sub Laval, a fost executat iar propriul său birou de un detaşament special din Forţele Franceze din Interior. Bucuria manif astata de poporul francez cu acest prilej n'a avut margini. Cel mai mare trădător al condeiului şi al glasului plătea trădarea sa cu moartea, cu mult înainte de eliberarea Franţei. La Marsilia, a fost executat JEAN PHIALY, secretarul de redacţie al ziarului fascist „Gringoiro". El era bestia întunecată din coloanele celui mai vechiu ziar fascist din Franţa. Din primele zile ale eliberării, gazetarii trădători au fost încarceraţi. Toate ziarele vechi au fost suprimate. Astfel au dispărut in negura trecutului întunecat ziare ca: „Le Temps", „Paris Soir", ,,Le Malin", etc., ca sa nu reamintim decât pe cele mai cunoscute. Apoi a urmat un şir lung de procese. In toată Franţa, ziariştii colaboraţionişti au fost aduşi In fata Tribunalelor. La Paris a fost condamnat şi executat. GEORGES SUAREZ, directorul iiţuicei hitleriste „Aujourd'hul'', una din figurile cele mai abjecte ale gazetarilor vânduţi. Tot acolo a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, CHARLES MAURRAS, un vechiu purtător de cuvânt al fascismului francez, unul din „aşii" de la „Action Franţaise", ziarul cagularzilor. Deasemeni şi HEHRT BERAUD care în „Gringoire" a dus o campanie de Înfierare a celei mai frumoase acţiuni a armatei franceze sub ocupaţie: tabordarea flotei din Toulon, — a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. La Marsilia a fost judecat şi corndamnat la moarte LEJEUNE, directorul ziarului „Le petit Nigois”. Acest procea a avut o importanţă excepţională, căci a fost procesul întregei prese vândute hitleriştilor. Lejeune era împreună cu Laval — condamnat la moarte in acelaş proces, — stăpânul trustului de ziare „Le Petit Marseillais" din Sudul Franţei. La proces a depus, ca martor, Consulul Germaniei din Marsilia care era prizonier. Acesta a arătat nu numai sumele fabuloase încasate de Lejeune de la Serviciul de Propagandă German, dar şi felul mârşav în care acesta se tocmea cu taitleriştii. Propaganda filo-hitleristă era direct proporţională cu sumele încasate De curând au fost condamnaţi la moarte şi executaţi redactorul-şef al ziaraiul fascist „Aujourd'hui” ca şi directorul revistei hitleriste „Nouveaux Temps". Aceste exemple sunt Indeajuns de edificatoare. La ultima Adunare Consultativă s'a insistat asupra accelerării proceselor In curo. Nici unul dintre trădătorii condeiului nu va scăpa de urgia dreaptă a poporului francez Acel care era Îndemnat prin scris la crime, la execuţiile celor mai buni 111 ai naţiunii franceze, acel care s'au pus In serviciul trădării Patriei Invadate, au plătit şi vor plăti până la ultimul, trădarea lor. Intr'o recentă polemică, ziariştii şi scriitorii din Rezistenţă, au proclamat vinovăţia principală a tuturor acelora care prin scris au susţinut pe trădători din Vichy, şi Invadatorii hitlerişti. Din condeele lor a curs veninul care a otrăvitimp de patru ani viaţa poporului francez prin propagandă abjectă de ură şi desbinare. In numele dreptăţii celei mai elementare, aceştia sunt judecaţi şi pedepsi». Aceasta o face acel popor care se poate mândri cu una din cele mai bogate civilizat. Aceasta o cere Rezistenţa france tă, care prin scriitor» şl gazetarii săi, a dat una din paginile cele mal eroice şi luminoase din istoria culturii şi civilizaţiei. Şi In România, mânuitori trădători ai condeiului, trebue să primească pedeapsa care o merită. Justiţia populară Îşi va face datoria. M. Florescu Consiliu de control interaliat pentru administrarea Germaniei MOSCOVA, 80 (Radar). — In urma acordurilor intervenite între guvernele puterilor aliate, un consiliu de control va fi format zilele acestea din reprezentanți ai Comamdiimentului suprem al Uniunii Sovietice, al Marii Britanii, al Statelor Unite ale Armonicei fiei Franţei pentru a exercita puterea supremă a puterilor aliate in Germania pe durata ocupaţiei. Mareşalul Uniunii Sovietice Jukov, comandant suprem al trupelor sovietice de ocupaţie în Germania, a fost numit reprezentant al Comandamentului suprem sovietac în acest Consiliu. Spre o nouă Internaţională Sindicală Metopres noastră zindicară din România este unită. Ea este clădită de jos în sus, pe baza democraţiei sindicale. Comitetele de întreprinderi, de fabrici, de uzine, Comitetele Sindicat«, au fost alese pe baza aplicării fi ressocotirii principiilor democratice sindicale, prin care marea massă a membrilor Sindicatelor au ales pe acei oameni în conducerile respective, pe care conştiinţa lor i-a dictat. Conducerile Uniunilor, conducerea centrală a Confederaţei Generale a Muncii au fost alese în Congres prin vot deschis, liber, după cele mai largi figurate principii de democraţie sindicală. Oamenii aleşi, au fost cunoscuţi de marea massă sindicalizată, convinsă de cinstea lor, de dragostea şi de devotamentul lor in interesul salariaţilor şi a tuturor acelora cari muncesc. Discuţiile la alegeri au fost largi şi libere iar cotarea se poate spune că nu a fost a majorităţii ci aproape peste tot, a unanimităţii. Mişcarea noastră sindicală din România stă pe baza solidarităţii internaţionale. Stă pe poziţia neclintită, că mişcarea sindicală, pe scară naţională, ca şi pe scară internaţională, trebuie să fie unită. Acest principiu, această dorinţă şi voinţă a fost pronunţată în prima rezoluţie a Comisiei de Organizare a Mişcării sindicale din România. Acest principiu expus in faţa Congreselor Uniunilor, şi a Congresului General, a fost primit cu un entuziasm nemaiîntâlnit fi a devenit o hotărîre irevocabilă. Trebuie remarcat, că numai fi numai datorită împrejurărilor cauzate de războiu, o mulţine de ţări nu au fost reprezentate la Congresul nostru. Dar este un adevăr, că delegaţii celor mai uriaşe sindicate din lume, ai URSS-ului, cât şi delegaţii Franţei, Bulgăriei, Iugoslavia au fost primiţi cu o dragoste muncitorească, cu o solidaritate sindicalistă, cu entuziasm — ca expresia necunoscută până acum a solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. Şi era firesc. Clasa muncitoare, mişcarea sindicală din România ca fi din lumea întreagă, a plătit cu jertfe scumpe, nespus de mari, lipsa unităţii sindicale. Pentru ca sindicatele noastre, cât şi din alte ţări din Europa, să poată să iasă la suprafaţă din legalitate, ca să te înfiinţeze, ca să poată lucra în mod legal, ca să ne putem întruni, organiza pentru o viaţă mai bună — clasa muncitoare, mişcarea sindicală, a pierdut mulţi dintre membrii ei cei mai buni. Jertfele căzute, sângele curs în valuri, nu sunt numai pentru trecut. Ele ne cer, ne obligă, să luptăm cu toată energia pentru a împiedica să fim expuşi la un nou măcel, la o nouă teroare, impinşi din nou în ilegalitate, să nu fie copiii noştri robi, să nu fie măcelăriţi luptătorii sindicalişti. Aceste jertfe ne obligă la luptă pentru înfăptuirea lozincei lui Marx—Engels: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă !“ Cu toate că este un lucru ştiut, totuşi trebuie subliniat cu toată tăria că, clasa muncitoare din Europa poate mulţumi pentru libertatea sa, în primul rând, eroicei Armate Roşii, luptei unite a popoarelor din U.R.S.S. Un adevăr tot atât de cunoscut şi tot atât de incontestabil este acela că sindicatele din U. R. S. S. au avut un rol uriaş in victoria asupra hitlerismului şi fascismului, pentru libertatea popoarelor. Mişcarea sindicală din U.R.S.S. a fost un rezervor uriaş şi nesecat pentru armată, pentru cadrele armatei. Mişcarea sindicală in spatele frontului a dus o luptă eroică pe frontul muncii, ca armata să aibă tot ce trebuie pentru distrugerea hoardelor hitleriste. Deci dacă suntem în primul rând recunoscători Armatei Roşii, trebuie să fim recunoscători şi sindicatelor din U.R.S.S. pentru victoria, pentru libertatea noastră. Sindicatele din U. R. S. S. dau jertfe enorme, ele au un rol de mare însemnătate în lupta contra hitlerismului, şi reprezintă unul din factorii de bază în lupta împotriva a tot ce este hitlerist-fascist. Cu contribuţia lor de nepreţuit avem astăzi în Europa libertatea de organizare, vem funcţiona în mod legal, vrem să unim mişcarea sindicală din lumea întreagă. Şi iată , găsesc şi astăzi oameni, care au neobrăzarea să spună că nu noua Internaţională sindicală, sindicatele din U.R.S.S. nu pot să ia parte, sub cuvântul că sindicatele din U.R.S.S. ar fi organizaţie de stat şi va fi greu de lucrat cu ele. Să ne oprim puţin la această chestiune. In sânul mişcării sindicale internaţionale s’au găsit conducători cari au impus încontinuu voinţa lor, ca sindicatele din U.R.S.S. să nu fie primite în Internaţionala sindicală, sub diferite motivări. Au dus campanii de defăimare a Statului Sovietic, a sindicatelor din U.R.S.S. Au împiedecat unirea tuturor sindicatelor intr’o singură internaţională. Mulţi conducători sindicalişti sunt vinovaţi ,că prin atitudinea lor au împiedecat unirea forţelor sindicaliste şi astfel au înlesnit în mod conştient dominaţia vremelnică a hitleriştilor. Să intre bine în mintea fiecărui muncitor, funcţionar cinstit, partizan al unităţii sindicale, că mâine, poimâine, argumentul acela că sindicatele din U.R.S.S. sunt sindicate de stat, poate să fie invocat fi în legătură cu mişcarea sindicală din Franţa, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, România, Ungaria şi aşa mai departe. In urma victoriei asupra fascismului, popoarele devin libere şi reclădesc ţara lor pe baza demooraţiei progresiste. Muncitorimea organizată în sindicate a dus fi duce lupte, ca în fruntea tuturor ţărilor să fie guverne democratice. Acolo unde s-a reuşit prin lupte, să se instaureze asemenea guverne, sindicatele sprijină cu toată tăria lor guvernele, căci ele servesc interesul poporului. In astfel de situaţie se află astăzi şi România. In general sindicatele, in ţările unde conducerea statului respectă şi aplică principiile democratice, au un rol mult mai mare, mai multilateral decât înainte de războiu. Şi dacă sindicatele noastre ajută guvernul în lupta sa, dacă sprijină guvernul pentru democratizarea ţării pentru extirparea a tot ce este hitlerist, fascist, sub orice formă ar apare, — nu vom fi oare „învinovăţiţi" că sunem un sindicat de stat ? Ba da! Ne putem aştepta la aşa ceva. ’Aceşti domni reacţionari din mişcarea sindicală au avut îndrăzneala să se evute primirii sindicatelor din U.R.S.S. în initr Alexandru Scrovsci (Continuare din pag. 4-a) Desminţirea informaţiei referitoare la lucrul in întreprinderile de In câteva ziare a apărut ori o informaţie privind proectul de Decret-Lege al Ministerului Economiei Naţionale, întocmit cu aprobarea Ministerului Producţiei de Război, referitor la încetarea lucrului în întreprinderile de război. Forurile competente dau cea mai categorică desmințire acestor știri, care nu corespund adevărului.