Scânteia, mai 1948 (Anul 5, nr. 1112-1134)
1948-05-01 / Numar special
2 ŢARANI şi ŢARANCE! Pământul aparţine celor ce-l muncesc. Munciţi vă cu râvnă ogoarele! Vă asiguraţi bunul trai, vouă şi întregului popor, dând ţării mai multă pâine! In Conţeştul Teleormanului, la 41 de ani dela revolta din 1007 1 MAI, TOVARASE, şi sărbătoarea noastră a plugarilor ‘De im veneau muncitorii, de nu ne ajuta Partidul, am fi muşcat ţărâna ca în 807, pentru dreptate, pentru pământ Aldea, Gh. Marchidan din Conţeşti şi toţi plugarii au aşteptat zadarnic ajutor în 1907 punem capăt nevoilor- Mâine vin oamenii stăpânirii să ne măsoare pământul”. Aşa vorbea Ilie Urucu, aşa gândeau cei mai mulţi. Dar n’au venit să le dea pământ. Nici a doua, nici a treia d. Căci cele două partide boereşti — liberal şi conservator — două feţe ale aceluiaş taler, care până atunci se certau pentru putere, ameninţate în Interesele lor de jefuire a ţărănimii, s’au împăcat pentru a porni împreună să înăbuşă răscoala, să înece ţara în sânge. Au venit trupe din Regimentul 4 Argeş, care au strâns bărbaţii din sat, l-au ingenunchiat în mijlocul drumului, în faţa şcolii şi au început să-l bată, să-l schingiuiască. Gheorghe Aldea, Anton Filip Cioran, Gheorghe Marchidan — or mai fi fost poate şi alţii — şi-au aruncat privirile spre Cervenia (acolo au văzut primul conac arzând, de acolo a venit svonul că se dă pământ), apoi pe dealul Frumoasa şi satul Păuleasca. Aşteptau un prieten, un ajutor, aşteptau scăparea. Dar cei care ar fi vrut să le dea ajutor, muncitorii, n’au putut să-i ajute atât cât aveau nevoe Căci pe etniei nu era destul de puternic organizată clasa muncitoare. Lui Gh. Aldea, Mărchidan şi Filip Cioran 11 s’a tras moartea din bătae. 40 de ţărani au fost închişi câte 6 luni la Turnu Măgurele. Boerima s’a răzbunat crunt pe ţăranii care s’au ridicat pentru dreptate, pentru pământ. 38 de ani «nai tâ^M, din nou la luptă In Februarie 1945 plugarii din Conţeşti-Telaorman, au pornit din nou la luptă, din acelaş loc de unde in 19«, «u 33 de ani mai înainte, copiii spărgeau cu pietre geamurile dela conace şi ajutau părinţilor să dea foc şirelor cu pae şl gardurilor boereşti. Nu vânt pustiitor, ci vânt de libertate a abătut asupra satului. Nu s’au mai aprins magaziile, hambarele dela ,,curte”, nici o căpiţă de fân n’a mai arat deşi focul revoltei, mai mare, mai puternic ca in 1907, ardea in sufletul fiecărui plugar. Pe malul stâng al râului Vedea, pe dealul Frumoasa nu s’au mai rătăcit privirile nimănui citând zadarne după ajutor. Plugarii din Conteşti-Teleorman, fiii şi nepoţii celor dela 907, ca şi cel din Vlaşca, din Ialomiţa, din toată ţara, nu mai erau singuri acum. Partidul Comunist Român chemase poporul la luptă pentru dreptate, împotriva asupririi boereşti. Cu muncitorii în frunte, ţăranii au pornit plugurile pe moşiile boereşti In Capitală, muncitorii cereau pământ Pentru ţărani. Dela Griviţa CFR, dela atelierele STB, muncitorii comunişti porneau în toate judeţele. Să ducă îndemnul, chemarea la luptă a Părtidolui. Cu el în frunte au pornit ţăranii plugurile pe moşiile boereşti, cu ei în frunte au pornit şi plugarii din Comţeşti-Teleorman. 1907. Martie 9. Cum ard cărbunii pe vatră, mocnit, pân’să aprindă paiele şi oglinjul armenit deasupra, aşa fierbea revolta în sufletele plugarilor din Conţeştii Teleormanului. Cuţitul pătrunsese adânc în carne, ajunsese la os. Nu mai puteau răbda asuprirea. Ca şuvoaiele apelor Dunării Când se revarsă primăvara, în topitul zăpezii, măturând totul în calea lor, au pornit ca unul să-şi facă singuri dreptate. Focul a cuprins conacele de la răspântii ale lui Marin şi Niţă Rădulescu, moşierii satului. „Să ardă, că-i din munca noastră. Nici noi, nici ei. Să fie şi ei săraci ca noi” — strigau cât puteau de tare ca să acopere glasul mulţimii, Gheorghe Aldea şi Anton Filip Cioran. Deavalma, bărbaţi, femei, copii în picioarele goale, cu securi, topoare, furci de fier, resteul de la jug sau leuca de un car deschideau drum focului, să ardă mai repede, să răzbune acum tot ce au pătimit de veacuri moşii şi strămoşii lor. „Fraţilor, o să avem pământ de muncă... Destul am pătimit pe ogor străin. Cuvintele lui Florea Răboj îl îndârjeau şi mai mult. Prin glasul lui vorbeau mulţimile înfometate, dornice să scape de jugul boşnesc. ,,Acu să ’ntâlnesc pe boer, două vorbe să-i spun”. Şi Gheorghe Mărghidan a strâns pumnul, a înfipt dinţii în bara de jos pân’a dat sângele. Faţa îi era slăbită de suferinţă, brăzdată de cute adărci, urme de boală şi sărăcie. *Dărâmă tot, cărămidă să nu rămână, spunea Stan Mătărângă, ţiganilor robi pe moşie (acasă-i plângeau de foame copiii bolnavi de pelagră, Iar nevasta îi făcea mămăligă din ,,Tovarăşi, nu-i vreme de pier,-- ^ dut. Să pornim acum măsurătoa* doi pumni de mălai mucegăit). rea. O să vină Ieşea pe urmă. 70 de ani împlinise Moş Tartase Rogojină (barba-n căruntă ajungea la brâu, iar părul alb îi cădea in plete pe umeri). A e pus mâna în pieptul șefului de post: rhai cu noi la răscoală, slugă de ciocoi,^să vezi cum se face dreptatea". Și focul ardea înainte. Mistuia, clădiri, magazii, tot ce putea arde. N-a scăpat nici conacul dela „Bumaz", la 8 km. depărtare de sat. O aducem noi dacă nu vine ea” Sub îndrumarea muncitorilor ceferişti s’au întocmit tabelele de cei îndreptăţiţi, cu ei In frunte au pornit să măsoare moşiile, să bată ţăruşi pe zăpadă, să facă împroprietărirea. Anghel Cojocaru şi Florea Oală erau cei care măsurau cu lanţul de 30 metri lungime. Au împărţit întâi moşiile lul Ştefan şi Constantin Bădulescu, fiii lui Marin Bădulescu, cel din timpul revoltei dela 907, pe urmă, pământurile moştenitorilor lui Niţă Bădulescu, apoi moşia lul Teodor Oroveanu pe care obştea voise într’o vreme s’o cumpere, dar nu i se aprobase. Au primit pământ feciorii lui Firiea V. Răboj, ai lui Moş Ilie ,,O să legăm gură pânzei, o să Urucu, nepoţii ţiganului Stan Mătărângă, care a rămas beteag de un picior din bătaie în 907, strănepoţii lui Moş Dobrin, care purtase pe frunte cerc şi coarne de fier cu placă de alamă pe care sta scris numele robului şi moşia boerească, au primit toţi cei peste 370 îndreptăţiţi. •„De nu veneau muncitorii, de nu ne ajuta Partidul ,am fi muşcat ţărâna ca ’n 907, pentru dreptate, pentru pământ” (cu vârful opincii Florea Vârtuş a dat la o parte zăpada, să vadă brazda neagră din ogorul boierului, arat de cu toamnă acum era al lui). Fraţilor, a spus el celorlalţi să fim şi noi gata de câte ori ne-o chema Partidul. Şi a venit apoi timpul să înlăture prefectul reacţionar, să ocupe Prefectura N’au stat o clipă la îndoială cel din Conţeştii Teleormanului. In frunte cu Florea, feciorul lui Voicu Oală, Gheorghe Cocoş, Florian Văituş, Traian Manga — învăţătorul din sat , Oprea Văituş, au pornit la Turnu Măgurele şi Împreună cu cel din Slobozia-Mândra, Piatra, Frumoasa, Bragadiru, Salcia, ajutaţi de muncitorii din Alexandria şi de tovarăşii de la STB şi Griviţa CFR l-au alungat pe prefectul lui Rădescu şi au instalat la Prefectură pe Florea Creţeanu, profesor, fecior de ţăran din Odaia. 24 de ore mai târziu i-au înconjurat oamenii lui Rădescu, aproape 2000, ».Părăsiţi Prefectura, l-a somat comandantul garnizoanei, aţi uitat pe 9077”. „Nu, nu l-am uitat, de aceia n’o părăsim- Sărim cu toţii în aer, dar n'o dăm. Partidul ne învaţă să nu dăm înapoi". Şi n’au dat. Zadarnic le-au întrerupt lumina, apa, n’aveau lemne de foc, mâncau la două zile odată, ca să le ajungă hrana cât mai mult timp 6 Martie, venirea guvernului Groza la putere i-au găsit făcând de gardă la Prefectură. Reforma agrară o terminaseră de mult ! Mai este și sărbătoarea noastră „N'au trecut decât trei ani de atunci — ne-a spus acum câteva zile plugarul Gheorghe III« Văituş al Iul Gancea — şi par’câ s'a schimbat faţa satului, la conducerea comunei avem primarul nostru, om sărac, ales dintre al noştri, care ne ştie durerile, necazurile Pe drumurile iudeciţii n'o să mai fim purtaţi nici când de boari, PE LOCUL UZINA Era noaptea târziu, când întunericul are luciri albăstrii, când străzile sunt cufundate într'o linişte grea, linişte de apă adâncă. In biroul său tovarăşul Gheorghiu-Dej lucra mai departe, dupa o zi întreagă de muncă încordată, continuă. O zi ca fiecare alta când munca din zori şi până în zori, a conducătorilor noştri îndrumă munca întregului popor către viitorul fericit care, cu fiecare răsărit de soare, mijeşte mai aproape. Trecuse deabinelea de miezul nopţii când tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej termină lucrul din ziua aceea şi când unul dintre tovarăşii cu care lucrase îl întrebă ceva despre şantierul dela A.P.A.C.A. Dar tovarăşul Gheorghiu-Dej nu s'a mulţumit să răspundă la întrebări. Pe neaşteptate le-a propus tovarăşilor de lucru : — „Vreţi să mergem acum pe şantier?" Au plecat cu toţii. Erau aproape orele 2 noaptea. . . . • • ) ................................ . Când au ajuns sus, pe dealul Cotrocenilor, uzina imensă ridicată pe locul fostelor ruine, dărâmături și maidane, sclipea în bătaia reflectoarelor, scăldată într'o lumină albă, ca o minune ieșită din pământ şi beznă. Lucra schimbul da noapte, cele 4 brigăzi care urmează celor 8 brigăzi care lucrează ziua. Fierbea şi duduia şantierul. De Jos, de la betonierele greoaie care înghiţea puruind sacii de ciment şi pietriş şi până sus, pe schelăria zidurilor uzinei, unde furnicatul tinerilor lucra la ziditul terasei, bătea tocurile ferestrelor, urca stivele de cărămizi şi mozaicuri, trăgea ţevile de calorifer, căra maşinile electrice. Nu l-a observat nimeni in forfota aceea uriaşă. Fiecare privea la munca lui. In fund au întâlnit o echipă care se întorcea de la masă. Cu steagurile înainte, cântând, spre şantier... Au trecut câteva rânduri de tineri. Din mers câţiva au privit spre grup. Cam din mijlocul coloanei, un tânăr cu ochii ageri a privit şi el, a scrutat semiintunericul curţii : — „Parcă ar fi... şi l-a recunoscut ! — „E aici tovarăşul Gheorghiu-Dej !" Pentru ca în clipa următoare întreaga echipă să scandeze acelaș cuvânt, înflăcărat, arzător : Gheor-ghiu-Dej ! Gheor-ghiu- Dej ! Gheor-ghiu-Dej ! Fără să se oprească din mers, păşind înainte spre șantier cu pumnul ridicat, cu o bucurie care parcă nu mai încăpea în piepturi... Șantierul e vast, echipa avea fixat locul ei de muncă şi n'au mai putut spune nimănui. Aşa că tinerii care lucrau risipiţi pe şantier au putut avea fiecare bucuria de a-l recunoaşte deodată lângă ei, zâmbindu-le. De zeci de ori s'au ridicat furtuni de urale, dar munca nu s'a întrerupt şi tinerii au rămas fiecare la locurile de muncă. La APACA nu se mai umblă de colo până colo, când fiecare ceas apropie ziua de 1 Mai, ziua până la care tinerii şi-au luat angajamentul să termine lucrarea. Lucrarea făurită cu braţele lor, născută din îndemnul celui care după o zi de muncă grea venise printre ei să vadă cum cresc aceste două minuni : Uzina şi brigadierii. Va fi o bucurie munca la APACA O uzină de mare importanţă pentru economia Statului nostru. Nu e numai faptul că uzina APACA de la Cotroceni va lucra 400.OO0 de costume pe an, putând îmbrăca, spre exemplu, ÎNTREAGA POPULAŢIE A ORAŞELOR CONSTANŢA TIMIŞOARA, ARAD ŞI CLUJ LA UN LOC. Dar numai din resturile, care de obicei rămâneau în mâna antreprizelor particulare se pot confecţiona 40.000 de costume pe an, mai mult decât populaţia Bacăului sau a Turnului Severin... Iată deci un nou câştig pentru Stat şi popor, care înainte umfla cassele de bani ale antreprizelor particulare. Aceasta în afară de preţul obişnuit al confecţiunilor, care va rămâne Statului de aci înainte, pentru noi şi investiţii în reconstrucţia ţării. Uzina va fi un model în ce priveşte condiţiunile de muncă. Condiţiuni aşa cum înţelege să creeze muncitorimii, un regim de democraţie populară. Sălile de lucru sunt imense: dela un capăt la altul, omul se vede mic. Ferestrele sunt mari, largi şi luminoase. Dealungul tavanului, conducte speciale asiguri condiţionarea aerului, fiind făcute instalaţii speciale pentru absorbirea scamelor de la cusut. Fiecare sală are stâlpii îmbrăcaţi în mozaicuri de culori care diferă de la etaj la etaj. Maşinile de cusut, fabricate în ţară, la întreprinderile metalurgice ale Statului, funcţionează electric, curat şi cu un randament mult sporit. Va fi o bucurie munca la Apaca, în imensele săli albe cu o arhitectură simplă şi frumoasă. Aşa a dorit tov. Gheorghiu- Dej. Şi în toate lucrările şantierului se simte această dragoste pentru muncitori, pentru a li se asigura un fel de viaţă cu totul deosebit. Apaca va avea în afara Uzinei terenuri de sport, bazine. Curtea va fi o uriaşă grădină cu pomi şi alei. Cantina uzinei Apaca va fi cea mai mare din ţară. 1.800 de muncitori vor putea lua masa deodată, într-o singură serie. La parter, spălătoria vastă cât o sală de maşini, cu chiuvetefântâni ca nişte ciuperci enorme de porfirat roşu. Tot la parter, într-o altă sală de faianţă albă, va fi creşa. Aici muncitoarele îşi vor putea lăsa copiii în timpul lucrului. Acoperişul întregei uzini formează o singură terasă cu o suprafaţă de sute de metri pătraţi unde se va amenaja un solar Tov, Gheorghiu-Dej a îndrumat personal alcătuirea planurilor, el a explicat inginerilor ce trebuie să fie Apaca, O uzină de un tip nou, în care fiecare muncitor să trăiască o viaţă nouă. Şi înainte ca uzina să fie gata, înainte ca muncitorii care lucrează acum în vechile ateliere mizare de la vechea fabrică APACA să treacă în noua uzină, viaţa nouă a şi crescut pe şantier. Cu tinerii voluntari care termină în 3 luni o lucrare a cărei durată a fost apreciată de tehnicieni la un an! Pe nerăsuflate! La etajul I, instalarea maşinilor e pe terminate. Sus, la etajul 4, se mai zideşte. iar etajul I va şi intra în producţie. Pentru temelia cantinei mai trebuiesc săpaţi şi transportaţi cu vagonetele multe sute de metri cubi de pământ. Dar peste porţiunea săpată s-a şi turnat imensa placă de beton. La parter se mai zugrăveşte în spre scară. Dar sala de spălătorie este gata, complect curăţită şi amenajată. Pe scara dela etajul I la II, mai e noroi de ciment şi apă, se mai lucrează la mozaic. Dar, în urmă, primul etaj sclipeşte de curăţenie. La etajul II încă nu erau puse toate ferestrele când s'a început montarea maşinilor de cusut electrice. Aşa se înaintează, pe nerăsuflate. Dimineaţa nu mai recunoşti ceea ce ai lăsat seara. Voinţa tuturor tinerilor voluntari e împletită într-un singur gând, care-i stăpâneşte, care-l absoarbe, care-l înflăcărează : „Să terminăm până la 1 Mai !" Şi fiecare munceşte cât poate el mai mult, dar şi mai bine. Conducerea şantierului are de luptat acum ca unele brigăzi să respecte programul de lucru, să nu rămână pe şantier, în ciuda ordinelor primite, mai mult de 11 ore. A crescut mult simţul de răspundere colectivă Când în organizaţia de bază a Partidului, de pe şantier s'a discutat despre unele cazuri de risipire sau stricare de material, hotărîndu-se o campanie de economisire a materialelor, şi când brigadierii U.TM.-işti au început să prelucreze această hotărîre, massa voluntarilor s'a angajat cu entuziasm în această bătălie. O miniatură a ţarii şi oamenilor noui Acestea sunt rezultatele muncii voluntare şi ale muncii stăruitoare de educare şi îndrumare dusă de Partid. Organizaţia de bazi a Partidului de pe şantier are legătura organizatorică directă cu Organizaţia Capitalei a Partidului Muncitoresc Român, care a dat pe şantier forţe necesare pentru ridicarea politică a oamenilor şi lărgirea orizontului lor. In fiecare săptămână se ţin şedinţe pe brigăzi sau adunări plenare. Articolul de fond şi pagina de ştiri externe din „Scânteia” se citesc şi se discută zilnic în colectivul fiecărei grupe de 10 tineri. Pe şantier funcţionează o şcoală de cadre a U.T.M.-ului. Numărul celor care împrumută cărţi şi broşuri creşte neîncetat. Şi se poate spune că, mai repede decât zidurile uzinei, a crescut conştiinţa poetică a tinerilor. El încep să ştie clar PENTRU CE ŞI PENTRU CINE lucrează. Toţi au o singură dorinţă şi o singură cerere : după terminare, — la 1 Mai I — să li se dea noul şantiere ,să muncească mai departe ! Tov, Gheorghiu-Dej a spus despre şantierul de la Apaca: — „Ceea ce facem acolo, e numai o miniatură...". O miniatură a ţării nouă, cu o industrie puternică, cu fabrici frumoase şi oameni noui. Nicolae Corbu ne-am ales asesori populari dintre noi, judecători de ai noştri, pe Stancu Popa şi Şte- fan Stancu. Iar în Marea Adunare Naţională avem trimişii noştri, plugari Aliu Ciofa Ică de la Buzeşti, Nicolae Oprescu de la Sobozia-Mândia, Melucă Ion din Brânceni, toţi deputaţi de Teleorman, iar Florea Oală, deputat de Olte chiar din Conteşti a muncit şi a luptat laolaltă cu noi. Altfel de viaţă e în sat, pen- tru că altfel muncim acum pământul nostru, pentru care am suferit atât, pentru care s'au ridicat moşii noştri. Şi de aia e acum grâul crescut de două palme şi jumătate O să ne încordăm puterile Să terminăm şi pasul de boabe, înainte de Paşti să putem înlătura lipsurile. Noi am câştigat mult, nu numai pământul ce-l muncim. Pentrucă am mers alături de muncitori ne-am deprins dela ei să lucrăm şi să luptăm uniţi. Cu cât suntem mai uniţi, cu atât suntem mai tari şi biruim vrăjmaşii. Ne-a învăţat 1907 când am fost singuri, ne-a învăţat 1945 şi timpul ce s'a scurs de atunci, de când avem sprijinul muncitorilor. Deaceea mergem pe acelaş drum alături de muncitori, să scăpăm de sărăcie, de nevoi. Căci greutăţi mai avem încă murite. E drumul drept, adevărat, pe care ni-l arată ministrul muncitor Gheorghiu Dej. Deaceia lupta muncitorilor, sărbătorile lor, sunt şi ala noastre. Mai, tovarăşi, e şi sărbătoarea noastră. Gh. Oiştea TINERII AU ÎNVINS PULUI STERP SE RIDICA A 1» A C A Cu drapelul înainte. Aşa vin tinerii voluntari pe şantier Pe terasa ultimului etaj vântul suflă năpraznic. Dar brigadierilor nu le pasă, s au urcat sus pe vagonet să dea mai repede cimentul S CÂNTEIAI in Statele Ue Unite justiţia e scoasa la mezat Scriitorul Howard Whitman a făcut de curând o anchetă în rândurile judecătorilor amaricani Voia să afle ce părere au judecătorii despre rolul lor in societate. Şi ne aflat, a descoperit încă o breaslă coruptă până în măduva oaselor. Sforile magistraturii americane sunt trase de politicienii locali. La Chicago, de pildă, este lucru ştiut că reprezentanţi ai partidului republican şi ai partidului „democrat” se întrunesc regulat ori de câte ori trebuesc ,fiteşi” noua magistraţi şi hotărăsc, în bună înţelegere, câţi să fie ai unui partid şi câţi ai celuilalt. Dar aceasta este încă o metodă din cele mai... cinstite. Căci în afara acestor înţelegeri între partide mai există şi presiuni exercitate chiar de cei in cauză, de magistraţi. In cursul anchetei Whitman a descoperit că locurile de judecători au un preţ fix, la care se adaugă taxe de urgenţă, „de garanţie politică" etc., ajungând la 25.000 dolari — în regiunile periferice — şi la 50.000 dolari — la Naiv-York şi Washington. Preţul acesta este, fireşte, ilegal dar respectat mai abitir decât cine ştie ce lege. Sunt puţini acei magistraţi american, care să rm-şi fi dobândit postul lor în felul acesta. Desigur că odată numiţi, bravii ,oameni ai dreptăţii, au grijă să-şi scoată îndărăt banii cu vârf şi Îndesat, condamnând pe muncitorii grevişti, pe oamenii săraci care — chipurile — i-au ales şi încasând sparturi grase de la marii industriaşi Cum să ne mire atunci indignarea acestor slujitori ai justiţiei americane când au auzit de existenţa judecătorilor populari din România ? Pentru că, e drept, şi în Statele Unite judecătorii sunt aleşi, dar acolo sunt aleşi după suma pe care o pot plăti (25—50.000 dolari) nu după meritele lor în muncă şi dreaptă judecată şi funcţionează conform aşa zisei democraţii americane şi sperţurilor încasate, servind prin „dreptatea“ lor părtinitoare poftele nesăţioase şi interesele murdare ale marilor capitalişti. In tot mai multe ramuri industriale A fost depăşit nive producţiei din 193 înainte, spre noui succese în producţie, pentru asigurarea bunului trai al poporului I — CHIBRITURI CIMENT* FIRE DE BUMBAC I3UI7 17.819 21.989 OŢEL. 12 869 TI 20 FONTA SODA CAUSTICA 13 120,3 TRACTOARE UI 6 27 90. 000 22.875.000 SARMA 5779 HARTIE 1.955 55.880 LOCOMOTIVE anvirope-cambe LEGENDA O 1918 madia lunara 1918 luna Martie In numeroase sectoare Industriale, In luna Martie a fost depăşit cu mult nivelul producţiei din 19a8 Este aci un rezultat direct al luptei continue şi îndelungate a clasei muncitoare îndrumată de Partidul ei de avantgardă; este un rezultat direct al eforturilor eroice ale oamenilor muncii, ale muncitorilor, tehnicienilor şi Inginerilor. Propunerile Partidului Comunist Român pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiara a ţării au constituit aşa cum a arătat tovarăşul Gh. Gheorghiu. Deja „momentul de cotitură” pe calea lichidării greutăţilor care stăteau In calea ridicării producţiei. In baza acestor Propuneri au fost Itocmite programele de producţie, din a căror împlinire şi depăşire oamenii muncii şi-au făcut o sarcină de onoare. Acum, când nivelul producţiei din 1038 a fost depăşit In ramurile principale ale Industriei de bază, clasa muncitoare condusă de avantgarda ei si-a pus in faţă sarcini noul care trebuesc duse la îndeplinire înainte tovarăşi, pentru continua ridicare a producţiei, pentru depăşirea programelor de producţie pentru depăşirea mai departe a nivelului producţiei din 19381 înainte, pentru pregătirea temeliilor ce ne vor permite să trecem la forme superioare de planificare şi să asigurăm desvoltarea şi înflorirea ţării, bunul trai al poporului înainte la muncă şi la luptăr