Scȃnteia, aprilie 1951 (Anul 20, nr. 2004-2027)

1951-04-01 / nr. 2004

Nr. 2004 ÎNSĂMÂNŢĂRILE DE PRIMĂVARĂ Agitatorii stimulează însămânţările in gospodăria agricoli colectivă încă din timpul iernii, membrii gospo­dăriei colective ,,7 Noembrie” din Şemlac, regiunea Arad, s’au pregătit temeinic pen­tru însămânţările de primăvară. Ei au în­deplinit planul reparaţiilor cu 15 zile înainte de termenul fixat şi au pregătit seminţele. In adunările organizaţiei de bază s-a discutat în mai multe rânduri despre felul cum să se atragă toţi membrii la muncă. Cu ocazia adunării generale con­vocate în vederea începerii însămânţări­­lor, comunistul Lazăr Pescaru a arătat tuturor membrilor gospodăriei însemnăta­tea întrecerii socialiste. Comuniştii Hop­­sitan Ioan, Istin Petre şi alţii au propus să se organizeze întrecerea socialistă în­tre brigăzi şi echipe. Mulţi membri ai gospodăriei, între care Seghedi Petru şi Humpling Rozalia, au răspuns chemării comuniştilor şi şi-au luat angajamente concrete. Rezultatul muncii de lămurire desfăşu­rate de organizaţia de bază a fost că chiar din prima zi a însămânţărilor au venit la muncă 150 membri ai gospodă­riei. In această primă zi, numai brigada I-a a însămânţat 7,5 ha. Fruntaşi în muncă au fost comuniştii Olaru Ioan, Su­­ciu Petre şi alţii. Chemarea la întrecere socialistă în cinstea aniversării Partidului, făcută de muncitorii de la ,,Sovrommetal“-Reşiţa şi „Steagul Roşu“ Oraşul Stalin, a stârnit un nou avânt în muncă în rândurile mem­brilor gospodăriei colective din Semlac. Brigadierul Basista Mihai, șeful bri­găzii a II-a, a chemat la întrecere socia­listă toate brigăzile din gospodărie pen­tru întreaga durată a muncilor agricole. Iată câteva dintre principalele anga­jamente luate de brigăzi prin contractele de întrecere socialistă, obţinerea unor recolte medii la hectar de 1700 kg. la grâu, 1700 kg. la orz, 1300 kg. la ovăz, 1900 kg. la porumb, 1200 kg. la floa­rea soarelui, etc. precum şi o depăşire de 15%, faţă de planul de producţie, la culturile de pe suprafeţe mai mici; dea­­semeni în contracte se prevede antrena­rea la muncă a tuturor membrilor gos­podăriei pentru ca fiecare dintre ei să facă cel puţin 80 zile­ muncă în epocile când muncile sunt aglomerate. Pentru o bună desfăşurare a întrecerii socialiste, 16 agitatori instruiţi de orga­nizaţia de bază d­c o intensă muncă de agitaţie, căutând să antreneze în muncă pe cei rămaşi în urmă. La început erau unii membri între care Zubrensky Maria, Popa Petru, Popa Lidia, care nu prea veneau la lucru. In urma muncii de lămurire duse de agitatorii Hulba Maria, Kravetz Suzana sau de şefa de echipă Babău Eliza, cei care lipseau la început vin acum zilnic la muncă în gospodăria colectivă. Fruntaşii în muncă sunt popularizaţi prin gazeta de perete care de când a început întrecerea socialistă şi-a intensi­ficat activitatea. Deasemenea gazeta de perete critică lipsurile membrilor. Intr’una din zilele trecute de pildă, Ardeleanu Dumitru, unul dintre frun­taşii în muncă a arătat într’un articol că a lipsit fără niciun motiv dela lucru în ziua de 24 Martie şi că îşi ia angaja­mentul de a nu mai repeta astfel de greşeli. In ziua de 23 Martie, articolul apărut în gazeta de perete a evidenţiat pe Czar­­nay Mihail, Mach­aş Teodor şi Voroş Lu­dovic din prima echipă a brigăzii I-a care au însămânţat în ziua de 22 Martie cu o singură maşină o suprafaţă de 3,83 ha, depăşind norma. In acelaş articol sunt criticaţi Siclovan Vichente, Hidiş, Graz- I­lik Dimitrie care au lipsit de la muncă tocmai în timpul când campania de în­sămânţări este în toi Ţinerea la zi a evidenţei dă posibili­tate fiecărui membru să ştie numărul zi­­lelor-muncă pe care le-a făcut. Zilele­­muncă sunt înregistrate zilnic în fişe şi cărţile de muncă şi afişate într’un loc vizibil. In fiecare seară, pe un grafic bine alcătuit, membrii gospodăriei pot urmări mersul însămânţărilor şi altor lucrări din gospodăria colectivă. Popularizarea fruntaşilor întrecerii şi a metodelor lor de muncă, precum şi criticile făcute de către organizaţia de bază celor rămaşi în urmă au contribuit la grăbirea însămânţărilor. Astfel, până la 24 Martie, cu tot timpul ploios, s’au însămânţat peste 60 ha. cu diferite culturi din etapa I şi a Il-a. In întrecerea socialistă s’au evidenţiat Maczkas Gheorghe, Humpling Rozalia, Humpling Iosif, Leghedi Petru şi alţii. KLEIN DINKA corespondent al „Scânteii“ pentru regiunea Arad Raionul Vânju Mare în Din cele şapte raioane pe care le are regiunea Gorj, raionul Vânju Mare cu toate că a avut create din vreme con­diţiunile necesare bunei desfăşurări a campaniei de însămânţări, a rămas mult la urmă în această privinţă. Raionul Vânju Mare are peste 6200 atelaje cu o capacitate de lucru zilnică de 2566 ha. Cu toate acestea, din cele circa 8000 ha. câte sunt prevăzute a fi însămânţate în epoca I-a, urgenţa I-a şi a Il-a, au fost însămânţate numai 1019 ha. In raionul Vânju Mare în loc să se însă­mânţeze zilnic 2566 ha. au fost însămânţate numai 242 ha. în fiecare zi. Tărăgănarea însămânţărilor în raionul Vânju Mare se datoreşte în primul rând faptului că atât Comitetul raional de partid, cât şi Co­mitetul Executiv al Sfatului Popular raio­nal nu controlează temeinic cum se des­făşoară campania însămânţărilor. Co­muniştii din unele comune din raionul Vânju Mare, nu şi-au făcut pe deplin da­toria. Ei nu au lămurit şi nu au mobilizat pe ţăranii muncitori să folosească fiecare zi, fiecare ceas prielnic pentru însă­mân­ţat, nu au dus o largă muncă politică pentru a convinge pe fiecare ţăran sărat şi mijlocaş, că Însămânţările făcute o vreme înseamnă mai multă pâine petru poporul muncitor, mai multe materii primi vegetale pentru industria noastră socia­listă şi mai multe mărfuri pentru ţărani, că o recoltă bogată contribue la întă- urmă cu însămânţările u­ nirea Patriei noastre, la creşterea ni­velului de trai al celor ce muncesc. Din această pricină în comuna Rogova, de pildă, din 274 ha. prevăzute a fi însămân­ţate în epoca întâia, urgenţa I-a şi a II-a, nu s’au realizat decât 21 ha. cu toate că în comună au început însămânţările la data de 15. Martie a.c. O altă lipsă gravă a Comitetului raional de partid şi a Comitetului Executiv al Sfatului Popular raional este aceea că n’au luat măsuri pentru lichidarea ten­dinţei care există în unele comune din Vânju Mare de nerespectare a planului de cultură şi care se manifestă prin aceea că se ară pământul fără să fie însămân­ţat imediat cu plantele prevăzute în epoca întâia cum ar fi mazăre, ovăz, orz şi altele, ci este lăsat pentru a fi însămânţat mai târziu numai cu porumb. In comuna Pătule, de pildă, s’au arat dela 15 Mar­tie a.c. şi până la data de 24 Martie circa 950 ha. din care au fost însămân­ţate până la această dată abia 46 ha. Aceeaşi situaţie este şi în comuna Nico­­lae Bălcescu unde s-au însămânţat numai 17 ha, precum şi în alte comune din ra­ionul Vânju Mare. Această tendinţă trebue grabnic curmată. Comitetul raio­nal de partid are obligaţia să asigure de îndată desfăşurarea unei largi munci poli­tice de lămurire a tuturor ţăranilor mun­citori asupra importanţei respectării în­tocmai a planului de cultură. Brigada de tractoriste la S. M. T. Valul lui Traian CONSTANŢA (dela corespondentul no­stru). Zilele acestea s’a format la S.M.T. Va­lul lui Traian o brigadă de tractoriste Cele 12 tractoriste care compun brigada au absolvit şcoala de calificare în această staţiune. Brigada, care are în primire 5 tractoare noi, a şi început să are tarlalele ţărani­lor muncitori întovărăşiţi din comuna Va­lul lui Traian, în suprafaţă de 1.100 hec­tare, lucrând în schimb de zi şi de noapte. Responsabila brigăzii Nina Gâmbuţeanu şi-a luat angajamentul, în numele tracto­ristelor, să îndeplinească planul de pro­ducție al brigăzii înainte de termen. ce priveşte venitul obţinut de fermieri acesta a fost în 1949 cu 17% mai mic decât în 1948, şi cu 22% mai mic decât în 1947. Marea majoritate a gospodăriilor fermierilor, subjugate de băncile cărora le sunt îndatorate cu sume mari ce de­păşesc posibilităţile lor de plată, reali­zează venituri cu mult mai mici decât minimul de existenţă, îngheţarea salariilor, creşterea nestă­vilită a inflaţiei, creşterea uriaşă a im­pozitelor, şomajul în massă — toate aces­tea au drept rezultat scăderea continuă a­ puterii de cumpărare a populaţiei. In loc să se creeze înăuntrul Statelor Unite o piaţă „nouă“, „suplimentară“, are loc de fapt o îngustare a pieţei. Problema pieţei interne a căpătat un caracter deo­sebit de acut şi încordat pentru monopo­­liştii americani. Cu atât mai mari sunt speranţele pe care şi le-au pus monopoliştii în extin­derea­­exportului. A fost pus în mişcare „planul Marshall“, care, subminând in­dustria, comerţul şi valuta ţărilor mar­shallizate, a garantat monopolurilor a­­mericane desfacerea anuală a unor produ­se în valoare de 4 miliarde dolari, ceea­­ce depăşeşte valoarea anuală medie a întregului­­ export dinainte de război al Statelor Unite. In ceea ce priveşte ţările coloniale a fost utilizat faimosul „punct 4“ al programului Truman, prin care în­treaga lume colonială era declarată de fapt zonă de expansiune americană. Wall­ Street-ul a interzis relaţiile economice dintre ţările marshallizate de o parte, Uni­unea Sovietică şi Europa Răsăriteană de altă parte. Care a fost rezultatul ? Exportul Sta­telor Unite scade în ultimii ani. In Apri­lie 1950, cuprins de panică, Truman a declarat că, în cazul în care va înceta acţiunea „planului Marshall“, se vor crea „probleme colosale în interiorul ţării“ întrucât restrângerea crescândă a expor­tului „se va restrânge serios asupra eco­nomiei interne“. Faptele arată că lupta pentru pieţe între imperialiştii americani şi „partene­rii“ lor devine tot mai îndârjită, că în acelaş timp ruperea relaţiilor comerciale cu U­R.S.S. şi ţările de democraţie popu­lară dă lovituri simţitoare intereselor ex­portatorilor americani. Problema pieţelor externe a căpătat şi ea un caracter deo­sebit de acut şi încordat pentru rapno­­polliştii americani. In rezumat, în anii de după război ruptura dintre posibilităţile de producţie şi puterea de cumpărare a crescut şi s’a intensificat, ascuţind la maximum premi­­zele unei noi crize economice. IV. Cursa neîncetată a înarmărilor, trece­rea economiei pe picior de război, pre­gătirea unui nou război mondial — acea­sta este politica cu ajutorul căreia Wall­ Street-ul încearcă să învingă ascuţirea contradicţiilor fundamentale ale capita­lismului american. Imperialiştii pregăteau această politică încă înainte de terminarea celui de-al doi­lea război mondial. In orice caz Asocia­ţia Naţională a Industriaşilor din Ame­rica nu-şi ascundea încă de pe atunci intenţiile sale de a transforma economia de război dintr’o necesitate de forţă ma­joră, într’o „binefacere” cu caracter per­manent. In anul 1944, Charles Wilson, preşedintele societăţii „General Electric“, acelaş Wilson care a fost numit de cu­rând de Truman în pestul de şef al „Di­­recţiunii mobilizării in vederea apărării“, a declarat în faţa membrilor aşa zisei „Aso­ciaţii de legătură între armată şi indus­trie“, că în viitor va trebui să se re­nunţe la termenele nejuste de „economie de pace și economie de război“, deoarece trebue să existe, chipurile, un „sistem unitar”, care și în timp de pace include în sine „economia de război”. In mesajul trimis de curând congre­sului, Truman a subliniat în mod special că economia de război se introduce pen­tru o perioadă de lungă durată. Senatorul Taft precizează acest termen spunând că Statele Unite au trecut la „noi condiţiuni normale” pentru o perioadă de 10—15 ani. Aşadar, trecerea economiei pe picior de război este considerată de către mo­­nopolişti drept crearea unor „condiţii normale”, spre deosebire de „condiţiile anormale“, sub care se înţelege econo­mia de pace. Dacă analizăm trimestru cu trimestru economia Statelor Unie în perioada de după război, se poate stabili că cu cât conjunctura pieţii oscila mai mult cu atât mai mult creşteau cheltuelile militare de război, cu atât mai larg erau practicate de către stat achiziţionările de la monopo­lişti. Cu toate acestea nici „planul Mar­shall" şi nici uriaşele bugete de război­­ n’au scutit Statele Unite de adâncirea — la sfârşitul anului 1948 şi în 1949 — a Crizei economice. Scăderea producţiei in­dustriale în decurs de un an a fost de 22%, iar numărul şomerilor totali şi par­ţiali s-a ridicat la 18 milioane. In luna Mai 1950, vicepreşedintele lui „Bank of Manhattan Company", a declarat : „Ob­servatorii experimentaţi se tem că în lipsa unui nou şi puternic mijloc de sti­mulare..­. va veni un regres concomitent în domeniul exportului, construcţiilor, producţiei de automobile, veniturilor pro­venite din ferme, precum şi în domeniul investiţiilor capitale pentru construirea de noi fabrici şi utilaje”. Dar ce înseamnă acest „nou şi puternic mijloc de stimulare“? Iată cum a răspuns la această întrebare revista „United States News and World Report“ : „Războiul din Coreea a deschis un nou boom... Ca la comandă s’a creat situaţia necesară pentru a menţine afacerile la un nivel ri­dicat”. După ce au deslănţuit agresiunea din Coreea şi au acaparat insula Taiwan, im­perialiştii americani au început să trans­forme într’un ritm febril economia Sta­telor Unite într’o economie de război. Pentru aceasta ei întrebuinţează vechile reţete. Bugetul de stat care a devenit în întregime un buget de război se măreşte simţitor pe seama uriaşei creşteri a im­pozitelor, iar cheltuelile bugetului se transformă în venituri ale celor mai mari monopoluri. Producţia industrială a mo­­nopoliştilor este achiziţionată de către guvern încă înainte de a fi fabricată şi la preţuri extrem de ridicate. Pe lângă aceasta, se introduc aşa numitele planuri de contracte, adică se acordă avansuri aceloraşi monopoluri în contul comenzilor de stat nu numai pentru anul în curs ci şi în contul anilor următori. Economia de război reprezintă o nouă formă de jefuire legală a avutului naţio­nal al Statelor Unite şi al ţărilor mar­shallizate de către clica de monopolişti americani. V. Economiştii burghezi merg până acolo, încât ajung să spună că cursa înarmărilor ar servi, chipurile, ca „antidot eficace îm­potriva tendinţei de depresiune cronică“. Un model al unei asemenea apologetici smintite a războiului ni-l oferă revista „Mounthly Review“ din New-York, care afirmă că „capitalismul american şi-a gă­sit, în sfârşit, panaceul (leacul universal N. R.) în crearea unei economii de per­manentă pregătire de război". Esenţa criminală a capitalismului ame­rican este exprimată aci în mod vădit. Cercurile lui conducătoare nici nu-şi ima­ginează vreo altă perspectivă, în afară de pregătirea continuă a războiului. Insă şi în sensul economic „panaceul” nou des­coperit constitue o aventură, întocmai ca şi bumerangul, el se întoarce în mod inevi­tabil spre aceia care îl mânie „Economia unei permanente pregătiri de război” duce deadreptul la falimen economic. In interviewul acordat corespondentului ziarului „Pravda”, tovarăşul Stalin a sub­liniat că „sporirea forţelor armate ale unei ţări şi cursa înarmărilor duc la desvoltarea industriei de război, la reducerea indu­striei civile, la oprirea marilor construcţii civile, la mărirea impozitelor, la urcarea preţurilor mărfurilor de larg consum”. A îndruma economia ţării pe calea eco­nomiei de război—a arătat tovarăşul Stalin la cel de al XVIII-lea Congres al P. C. (b) al U.R.S.S. — înseamnă „a îndruma in­dustria într’un sens unilateral, spre război; a lărgi prin toate mijloacele producţia obiectelor necesare războiului, producţie nelegată de consumul populaţiei; a res­trânge cât mai mult posibil producţia, şi, mai ales, desfacerea pe piaţă a obiectelor de consum; a reduce, prin urmare, con­sumul populaţiei şi a pune ţara în faţa unei crize economice”. Inevitabilitatea unei astfel de perspec­tive este confirmată pe de-a-ntregul de actuala situaţie internă din Statele Unite. Pe baza economiei de război, ţara se transformă într’o închisoare fascistă mili­tară pentru massele populare, unde dom­nesc o teroare nestăvilită şi persecuţii inchizitoriale faţă de orice manifestare de gândire progresistă. Politica „de jaf neru­şinat al naţiunii” se practică în proporţii nemaiauzite. Impozitele generale de stat au sporit de la 9 miliarde dolari în anul 1941, la 55 miliarde în anul 1950. Acum ele au crescut până la 65 miliarde dolari şi urmează să fie sporite până la 75-80 miliarde dolari. Aceasta înseamnă în mij­­lociu 2.000 dolari anual de fiecare fami­lie in timp ce întregul venit anual al majorităţii covârşitoare a familiilor nu atinge o asemenea cifră. Preţurile mărfurilor de interes vital, care au crescut în perioada postbelică a­­proape de două ori, urcă mereu. In acest timp însă politica de îngheţare a salariilor se aplică fără abatere. Economia de război a creat deja o uriaşă tensiune financiară în ţară. Creşte inflaţia, scade capacitatea de cumpărare a dolarului. Deficitul bugetar creşte în­tr’un ritm rapid. Datoria publică a atins suma colosală de 260 miliarde dolari. După cum recunoaşte fostul preşedinte al Statelor Unite, Hoover, ţinând seama de volumul cheltuelilor de stat şi locale din momentul de faţă, Statele Unite vor putea „evita numai pentru câţiva ani crahul economic”, şi aceasta numai cu condiţia aplicării unor „măsuri drastice”. Printre factorii care duc în mod ine­vitabil la crahul politicii cercurilor con­ducătoare, un rol trimordial îl joacă in drenarea prescinds a păturilor largi ale oamenilor muncii, in legătură cu conside­rabila scădere a nivelului de trai. Aceasta îşi găseşte expresia în creşterea valului de greve, în caracterul ofensiv al cererilor prezentate de jos, de către massele de muncitori, cele mai adeseori, peste capul birocraţiei sindicale. Trebue să ţinem seama de faptul că în decurs de 10 ani, din anul 1941 până în 1950, numărul greviştilor a depăşit cifra de 25 milioane oameni. In momentul de faţă, până şi asemenea lachei încercaţi ai imperialişti­lor, cum sunt conducătorii Federaţiei Americane a Muncii şi ai Congresului organizaţiilor industriale, rezistă din ce în ce mai greu presiunii masselor de munci­tori care cer sporirea salariului şi încetarea creşterii preţurilor. Este bine cunoscut că, la ordinul Wa­shingtonului, toate ţările marshallizate trec deasemeni economia lor pe picior de război, sporind considerabil bugetele de război pe seama creşterii uriaşe a impoz­itelor ce apasă asupra masselor celor ce muncesc. Imperialiştii americani urmăresc prin aceasta un triplu scop. Ei caută să creeze o piaţă pentru desfacerea armamen­tului lor, să dezorganizeze şi mai mult economia „partenerilor“ lor, să întărească dependenţa acestora de Statele Unite. A­­ceasta este sarcina ce a şi fost pusă în faţa „coordonatorului american al pro­ducţiei în cadrul pactului Atlanticului de Nord”. In al doilea rând, forţând transformarea economiei Europei Occidentale într-o secţie supusă economiei americane de război, conducătorii din Statele Unite pun în centrul atenţiei folosirea potenţialului industrial-militar al Ruhr-ului, remilitari­­zarea Germaniei Occidentale şi crearea unei armate germane occidentale revan­şarde. In al treilea rând, aţâţând psihoza răz­boiului în ţările marshallizate, cercurile conducătoare militare americane iau în mâinile lor conducerea armatelor şi flo­telor acestor ţări. In ce scop ? Aceasta, pentru a paraliza posibilitatea de a se refuza îndeplinirea planurilor agresive ale Wall­ Street-ului, pentru a încerca să înăbuşe prin forţa armelor lupta masselor populare împotriva înrobirii ţărilor lor de către a­­gresorii americani, împotriva pregătirii unui nou măcel mondial. Economia de război a Statelor Unite este legată în acest fel de o nouă ofensivă impetuoasă împotriva nivelului de trai al masselor populare din ţările Europei Occi­dentale, de înrobirea şi fascizarea acestor ţări, de crearea unei armate revanşarde în Germania Occidentală şi de ameninţarea de a transforma Europa într-o arenă a unui al treilea război mondial. Trecerea pe picior de război a econo­miei Europei Occidentale care e departe de a se fi refăcut după război şi e epui­zată de „planul Marshall”, poartă în sine germenele unor noi complicaţii serioase., Ca o confirmare concretă poate servi a­­dâncirea considerabilă a crizei prin care trece Anglia. Serioasele greutăţi în legă­­tură cu lipsa de combustibil şi de materii prime, creşterea inflaţiei, reducerea pieţei mărfurilor de consum, continua scădere a nivelului de trai al oamenilor muncii şi nemulţumirea crescândă faţă de politica aventuristă a cercurilor conducătoare — iată situaţia din Anglia de astăzi. Oare situaţia internă din Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Danemarca se deoseb­eşte esen­ţial de acest „model” englez ? Noua presiune a monopoliştilor ame­ricani asupra Europei Occidentale a a­­dâncit contradicţiile în lagărul blocului At­lanticului de Nord. Bineînţeles, în centru se află contradicţiile dintre Imperialismul american şi cel englez, care capătă tot mai mult un caracter acut şi profund. Lupta pentru pieţe economice dintre An­glia şi Statele Unite se duce atât în afara cât şi în interiorul imperiului bri­tanic. Atacurile Wall­ Street-ului asupra sistemului preferenţial din imperiu se în­tăresc. In Canada şi în Noua Zeelandă, în Australia şi în India, în Asia şi în Africa — pretutindeni capitalul Statelor Unite încearcă să submineze poziţiile „partenerului” său. Planul american de creare a unui combinat în regiunea Ruhr- Lorena, cunoscut sub denumirea „planul Schuman”, are deasemeni un vădit ascu­ţiş anti-englez. Din acelaş timp, în culisele blocului At­lanticului de Nord, se duce o luptă între Anglia şi Franţa pentru influenţa pe con­tinent, şi între ţările colonialiste din Eu­ropa Occidentală şi Statele Unite care în­cearcă să pună stăpânire pe colonii. Istoria ne învaţă, că orice fel de coa­liţii, înjghebate pe baza unei agresiuni imperialiste, pe baza unei politici de asu­prire şi jaf a popoarelor iubitoare de pace, reprezintă o închegare nestabilă, că parti­cipanţii la o asemenea coaliţie nu sunt în realitate parteneri, ci duşmani. In Europa şi Asia se manifestă tot mai vădit acţiunea unui factor deosebit, căruia Imperialiştii din Statele Unite nu-i pot veni deloc de hac. Este vorba de ura popoarelor faţă de agresorii americani, care atentează la pacea, libertatea şi in­dependenţa naţională. Această ură creşte într-adevăr cu fiece eră. Şi astfel, „economia unei permanente (Continuare în pagina 4-a) SCÂNTEIA A apărut în limbile: rusă, română, franceză, germană, engleză, spaniolă „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară­“ Nr. 13 (125) Bucureşti — Organ al Biroului Informativ al Partidelor comuniste şi muncitoreşti Cuprinde: ARTICOL DE FOND: Lupta oamenilor muncii din ţările capitaliste îm­potriva pregătirii războiului, militarizării economiei şi pauperizării. * * * O nouă dovadă a puternicei înfloriri a culturii socialiste în U.R.S.S. LUCEZAR AVRAMOV: Congresul tinerilor constructori ai socialismului din Bulgaria. JÓZSEF RÉVAI: Sarcinile Partidului celor ce muncesc din Ungaria în munca ideologică. JOHN WILLIAMSON : Lupta oamenilor muncii din Statele Unite ale Ame­­ricii împotriva legii stării excepţionale. K. T.: Monarho-fasciştii greci pregătesc noi provocări militare în Balcani. WLADISLAW DWORAKOWSKI: Despre grupele de partid din Partidul Muncitoresc Unit Polonez. JAN MAREK: Note politice. Informaţii. De vânzare la magazinele ,,Librăria­ Noastră“ s­u­ toate chioşcurile. Lei 8. Se înfrumuseţează Capitala noastră Din primele zile ale primăverii s’a în­ceput în Bucureşti o intensă acţiune pentru amenajarea de scuaruri, de noi alei în parcuri, de terenuri pentru sport, de reparare a drumurilor şi plantare de pomi. Chiar în centrul oraşului, în Piaţa Băl­­cescu, într’un interval scurt, a fost ame­najat un scuar frumos, pe un teren viran. Aici s’au plantat arbuşti, s’a făcut o mică plajă cu nisip, pentru copii, s’a instalat un număr mare de bănci. La întretăierea Căii Victoriei cu Bd. 6 Martie, pe locul unde de câţiva ani se af­lau ruinele clădirii „Cărţii Româneşti”, se amenajează acum o grădiniţă. Scuaruri şi grădini asemănătoare se amenajează în şoseaua Cotro­ceni, pe...Bd. 1 Mai, colţ cu strada Lainici, şi altul pe acelaş bulevard, colţ cu strada Lotru, pe Bd. Lacul Tei, precum şi în alte puncte ale Capitalei. In acelaş timp se continuă lucrările la Parcul Naţional, pentru amenajarea Par­cului de Odihnă şi Cultură Pe numeroase străzi, în afară de plan­tarea de arbori şi tufe de trandafiri, se fac însemnate reparaţii parţiale sau refa­ceri totale a trotuoarelor şi părţii caro­sabile. întreaga acţiune e condusă de Sfatul Popular al oraşului Bucureşti. La această acţiune participă în mod vo­luntar zeci de mii de cetăţeni, îndrumaţi de deputaţii lor din Sfaturile Populare. De pildă, în ziua de 18 Martie la ame­najarea scuarului din Bd. Păcii au par­ticipat peste 500 cetăţeni din cartier, iar pe şantierele viitorului Parc de Cultură şi Odihnă au lucrat voluntar circa 4000 ce­­tăţen­i. E deosebit de însufleţită este parti­ciparea tineretului muncitor din Capitală. Extinzând tot mai mult acţiunea de în­frumuseţare a Capitalei, antrenând un nu­măr mai mare de cetăţeni. Sfatul Popular al oraşului Bucureşti şi Sfaturile Populare raionale, vor face astfel ca ziua de 1 Mai precum şi aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Partidului, să găsească Capi­tala Patriei noastre mai frumoasă. , Cur­sa Scânteii“ la 14 şi 15 Aprilie se va desfăşura a patra ediţie a marii întreceri cicliste de fond „Cursa Scânteii", pe distanţa Bucureşti — Oraşul Stalin — Bucureşti. In rândurile oamenilor muncii şi al cicliştilor din întreaga ţară se manifestă de pe acum un interes crescând faţă de această însemnată competiţie spor­tivă tradiţională organizată de „Scânteia". In cele trei ediţii ale „Cursei Scânteii“ desfăşurate , până acum, numeroşi tineri ci­clişti au avut prilejul să se afirme alături de cicliştii noştri fruntaşi. Aşa, de pildă, in 1948, la prima ediţie tânărul C. Şandru s’a impus prin dârzenia, curajul şi voinţa lui de luptă, fiind acum unul dintre cei mai va­loroşi ciclişti din ţară. Deasemeni, in ediţiile din anii 1949 şi 1950 s’au remarcat tineri ca: I. Ioniţă, N. Maxim, P. Nuţă, N. Voicu, Şt. Sebe, etc. care se găsesc acum printre cicliştii noştri fruntaşi, însemnătatea „Cursei Scânteii" este cu atât mai mare, cu cât ea constitue cea mai bună verificare a posibilităţilor cicliştilor noştri in vederea selecţionării şi alcătuirii echipei R.P.R. care va participa la marea competiţie ciclistă internaţională Praga— Varşovia. Ţinând seama de creşterea numărului ci­cliştilor din ţara noastră, anul acesta ziarul „Scânteia” va invita la a patra ediţie a „Cursei Scânteii" un număr mai mare de participanţi decât la ediţiile trecute. Vor lua parte ciclişti din 12 oraşe. In vederea bunei organizări a „Cursei Scânteii”, pe întreg traseul şi în special în Capitală, în Oraşul Stalin şi în Ploeşti se fac pregătirile necesare pentru a asigura a­­cestei tradiţionale întreceri sportive o desfă­şurare sărbătoreasca, în cele mai bune con­­diţiu­ni. Medicii sprijină hotărîrile Consiliului Mondial al Păcii Profesorii universitari, medicii şi surorile de ocrotire, întruniţi la Sibiu între 21 şi 24 Martie, la cea de a doua Conferinţă a pediatrilor din R. P. R., au trimis Comite­tului Permanent pentru Apărarea Păcii din R. P. R., d­in numele tuturor muncitorilor sanitari din domeniul ocrotirii mamei şi copi­lului, o telegramă prin care îşi exprimă hotă­­rirea de a lupta alături de întregul nostru popor, împotriva aţâţătorilor la un nou măcel mondial, imperialiştii americani şi englezi. Telegrama spune între altele ! „Ca slujitori ai ştiinţei nu putem rămâne nepăsători faţă de teoriile retrograde ale pseudosavanţilor reacţionari, aflaţi în slujba bancherilor ame­ricani. Suntem hotărîţi a sprijini din toate pu­terile organizarea unei conferinţe mondiale a medicilor tinde să ne spunem cuvântul pentru apărarea vieţii paşnice a popoarelor". Conferinţe consacrate luptei pentru pace In cadrul acţiunii de popularizare a interview-ului tovarăşului Stalin acordat corespondentului ziarului Pravda şi a Ho­­taririlor istorice adoptate de recenta se­siune a Consiliului Mondial a­l Păcii, au avut loc Vineri după amiază în nume­roase întreprinderi din Capitală, confe­rinţe consacrate acestor teme. La Uzinele „23 August“ a conferenţiat acad. prof. P. Constantinescu-Iaşi, vice­preşedinte al Comitetului Permanent pen­tru Apărarea Păcii din R.P.R. La Atelierele Griviţa Roşie şi la D. G. A. R.-întreprinderea Nr. 1, au con­ferenţiat membri ai Comitetelor de luptă pentru pace ale întreprinderilor. * * * Vineri seara, tov. Sorin Toma, mem­bru In Consiliul Mondial al Păcii, a vorbit muncitorilor şantierului „Casa Scânteii”, despre: „Sesi­unea Consiliului Mondial al Păcii de la Berlin”. Cei peste­­2000 participanţi la confe­rinţă şi-au manifestat entuziasta lor hotărîre de a semna Apelul Consiliului Mondial al Păcii pentru încheierea unui Pact al Păcii intre cele cinci mari puteri. (Agerpres). Pag. 3 U. R. S. S. continuă lupta pentru succesul Conferinţei de la Paris Propunerile făcute în şedinţa din 28 Martie a Conferinţei preliminare de la Paris de către A. A. Gromîko, şeful delegaţiei sovietice, dovedesc din nou că singură Uniunea Sovietică depune la această conferinţă un efort real şi consec­vent pentru a se ajunge la o înţelegere cu privire la întocmirea unei ordini de zi care să facă posibilă întrunirea Con­siliului Miniştrilor de Externe. La 28 Martie, Gromîko a arătat că Uniunea Sovietică continuă să considere că chestiunea demilitarizării Germaniei este cea mai însemnată şi mai urgentă chestiune de care depinde menţinerea păcii şi îndepărtarea primejdiei de război în Europa şi în lume şi ca atare este esen­ţial să fie discutată în primul rând la sesiu­nea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Ex­terne. Cu toate acestea, urmărind să înles­nească ajungerea la o hotărîre de comun a­­cord cu privire la ordinea de zi, Uniunea Sovietică a considerat că este posibil să includă examinarea chestiunii demili­tarizării Germaniei ca un prim punct în cadrul formulării propuse de puterile apu­sene cu privire la examinarea cauzelor încordării internaţionale existente în Eu­ropa. Cealaltă chestiune de asemenea esen­ţială pentru realizarea unei destinderi în Europ­a şi în lume, şi anume chestiunea re­ducerii înarmărilor celor patru puteri, a fost legată în noua propunere sovietică de discutarea nivelului existent al înarmări­lor. In acest fel este satisfăcută şi pre­tenţia puterilor apusene cu privire la discutarea nivelului înarmărilor, dar este respectat şi principiul de la care a pornit Uniunea Sovietică atunci când a cerut ca această discuţie să se desfăşoare numai în sensul reducerii înarmărilor şi în nici un caz într’un sens care ar da frâu liber actualei curse nebuneşti a înarmărilor din lagărul imperialist. Astfel pentru a doua oară dela înce­putul Conferinţei de la Paris, Uniunea Sovietică include în ordinea sa de zi, fără a renunţa la principiile pe care se ba­zează această ordine de zi, principalele pro­puneri făcute de puterile apusene. Pentru orice om cinstit şi iubitor de pace este limpede ca lumina zilei că o asemenea atitudine ca aceea adoptată de delegaţia sovietică demonstrează convin­gător VOINŢĂ DE ÎNŢELEGERE, DO­RINŢĂ DE A SE AJUNGE LA UN ACORD, DORINŢA SINCERĂ DE CO­LABORARE INTERNAŢIONALA ŞI DE PACE. Ce motiv ar mai putea oare invoca acum puterile imperialiste fără riscul de a se demasca definitiv în ochii opiniei publice, ca duşmani juraţi ai păcii ? Chiar şi presa reacţionară din Apus este silită se recunoască dealtfel, că pro­punerile făcute de Gromîko la 28 Martie au deschis cele mai mari perspective de succes Conferinţei de la Paris. „Acum — declară ziarul reacţionar francez „France Soir" — există toate condiţiile pentru a se ajunge la un acord“. Deosebit de semnificativă a fost reacţia cu care reprezentanţii puterilor apusene au primit noile propuneri sovietice. „Occi­dentalii au fost puţin cam zăpăciţi de acea­stă schimbare” — a trebuit să recunoască un alt ziar reacţionar francez „Les Echos”. Nu numai d­e Jessup, Davies şi Parodi nu s-au pronunţat imediat asupra propune­rilor sovietice, dar ei au cerut ca şi şe­dinţa din ziua următoare să fie contra­mandată, pentru ca să poată „studia“ pro­punerile sovietice şi pentru a cere noi dispoziţii de la guvernele respective. Ordinele de operaţii cu care au venit la Paris reprezentanţii apuseni şi mai ales delegatul american Jessup s-au des­prins cu claritate din toată comportarea lor de până acum. Aceste ordine preve­deau fără doar şi poate sabotarea cu orice preţ a conferinţei. Imediat ce dele­gaţia sovietică aproba una sau alta din propunerile apusene, reprezentanţii blo­cului anglo-franco-american ridicau noi şi noi obiecţii lipsite de orice temei. In acelaş timp despre reaua voinţă a puterilor apusene şi despre intenţia lor de a desconsidera Conferinţa de la Paris şi de a lucra în spatele ei, vorbesc de ase­menea faptele la care s-au dedat cercu­rile conducătoare din Statele Unite, Anglia şi Franţa, chiar în timpul Confe­rinţei de la Paris. Ştirile care au sosit numai în ultimele zile anunţă că şeful guvernului revanşard de la Bonn, cance­­larul-marionetă Adenauer, a fost invitat la Paris pentru a semna aşazisul plan Schu­­man de constituire a unui vast arsenal de război american în jurul centrului industrial din Ruhr. Ziarele anunţă elibe­rarea a noi serii de criminali de război nazişti în frunte cu faimosul general hit­­lerist Falkenhausen, fostul comandant al trupelor de ocupaţie din Belgia şi Franţa de Nord. Ele anunţă extinderea industriei de război din Ruhr, proprietatea crimi­nalului de război nazist Krupp Faţă de noile propuneri sovietice, situa­ţia reprezentanţilor apuseni, care au or­dinul strict al Washingtonului de a tără­găna şi sabota Conferinţa de la Paris, nu este uşoară. In ciuda eforturilor pe care le depun reprezentanţii apuseni de a în­câlci discuţiile de la Paris şi a sabota con­ferinţa, aceste discuţii se desfăşoară totuşi în văzul şi auzul întregii omeniri care este vital interesată să se ajungă la o înţelegere. Degetul acuzator al po­poarelor iubitoare de pace se îndreaptă către reprezentanţii puterilor apusene care sabotează conferinţa şi către toţi potentaţii trusturilor de armament care stau în spatele lor şi care sunt intere­saţi să nu se ajungă la înţelegere. Popoa­rele sprijină cu hotărîre politica fermă şi consecventă a Uniunii Sovietice, de luptă pentru pace şi înţelegere între popoare. Răspundem cu fapte la Apelul Conferinței Europene a Muncitorilor Am citit cu atenţie Apelul adresat oamenilor muncii din Europa de către Conferinţa Europeană a Muncitorilor tot potriva remilitarizării Germaniei Occi­dentale. Mi-am dat încă o dată seama ci­tind desbaterile Conferinţei că miliardarii americani cu sprijinul trădătorilor social­­democraţi de dreapta urmăresc prin remi­­litarizarea Germaniei Occidentale, să des­­lănţue un nou război mondial. Muncitorii dela Atelierele C.F.R.-Gri­viţa, sub conducerea comuniştilor, s’au ridicat întotdeauna împotriva uneltirilor războinice ale imperialiştilor americani, cei mai înrăiţi duşmani ai poporului nostru. In 1933, în Atelierele noastre a răsunat puternic chemarea Partidului la luptă împotriva războiului antisovietic pe care îl pregăteau imperialiştii. Nu există muncitor în Atelierele C.F.R. Griviţa Roşie, care să nu fi simţit pe pielea lui grozăviile războiului trecut, pornit de bandele fasciste ale lui Hitler. Atelierele noastre au fost bom­bardate îngrozitor. Războiul a semănat jalea şi prăpădul în casele muncitorilor ceferişti. Cu greutăţi mari, cu truda mâinilor noastre, îndrumaţi de Partid noi am ri­dicat din nou marile ateliere. Dar nu numai atât, am construit şi ceea ce nu a fost şi nu ar fi putut să fie pe vremea capitaliştilor: am ridicat o policlinică şi un sanatoriu de noapte după cum au mun­citorii din ,Uniunea Sovietică, un club cu care­­ ne mândrim şi câte altele. Şi acum să le lăsăm iarăşi pradă războiului? Nu ! Ca să împiedică deslănţuirea unui nou măcel pus la cale de bogătaşii ame­ricani, Muncitorii de la noi, ca Gheorghe Ion şi Iosif Dogaru în întrecerea por­nită îrn cinstea aniversării Partidului au făcut în numai câteva zile o economie de 200 kg. ţeavă aramă în valoare de 80.000 lei. Brigada mixtă condusă de tov. Bordeianu Vasile a realizat 30.000 lei economii, îmbrăcând un cazan cu vată sticlată din deşeuri. Realizarea de economii întăreşte Patria noastră şi frontul păcii sprijină lupta poporului german care cere crearea unei Germanii unite, demo­cratice, iubitoare de pace. Muncitorii şi tehnicienii Atelierelor G.F.R.-Griviţa Roşie răspund la Apelul Conferinţei Europene a Muncitorilor cu hotărîrea da a lupta cu şi mai multă dârzenie împotriva remilitarizării Ger­maniei Occidentale. Semnăturile pe care le vom pune în curând pe Apelul Consi­liului Mondial al Păcii vor fi întărite cu noi realizări în producţie prin aplicarea şi extinderea metodelor de muncă ale fero­viarilor sovietici, dând Patriei mai multe vagoane şi locomotive. CODIŢĂ MARIN preşedintele comitetului sindical al Atelierelor C.F.R.-Griviţa Roşie

Next